Tuesday, March 7, 2023

”Patru femei la un bărbat, deci triple ca număr”...


Noua senzație de la MISA – ”omul Shambalei” – își continuă treaba de ridicător la fileu pentru Căpitanul Planetă,
care nu pierde prilejul să marcheze noi și noi revelații în premieră.
El a trimis o relatare, ce a fost citită și comentată de către Suprema Autoritate în seara de 6 martie.

În timp ce făcea niște statistici ale cursanților înscriși în grupurile de comuniune cu Atributele peste care a fost uns să le păstorească,
acesta a constatat că raportul dintre femei și bărbați este de patru la unu.
”Altfel spus, la patru femei ce sunt angrenate să realizeze comuniunea cu anumite Atribute dumnezeiești, există un singur bărbat
interesat de aceasta.”

Față de această situație, Întâiul Comentator Planetar simte nevoia să-și dea cu părerea și, printre porțiile de rumeguș scuipat,
emite o zicere antologică:
”Femeile din această școală îi depășesc - cu mult, am putea spune - pe bărbații din această școală.
Așa cum se observă, nu este vorba despre o dublare a numărului de femei ce sunt interesate, ci iată că avem de a face cu o evidentă triplare...”

Așa cum se observă, este mare nevoie de energiile - foarte subtile și tainice - ale Atributului Matematicii Dumnezeieşti 🔗.
Dacă raportul femei-bărbați este de 4 la 1, nu este vorba despre o triplare a numărului de femei față de numărul bărbaților căci, în acest caz,
la fiecare bărbat ar fi 3 femei!
Marele Matematician Expert a socotit ca pe tabela de la stadion: 4 la 1 se scrie 4 – 1, adică 4 – 1 = 3, deci triplare!

Încălzit după o asemenea revelație, el continuă:
”Amintim că în secțiunea Genezei există următorul imperativ ezoteric, citez: ”Creșteți și vă înmulțiți!”
Această formulare face totodată referire și la declanșarea unui fenomen constructiv dumnezeiesc de multiplicare ocultă.”

Poate era mai bine ca imperativul să fie ”Creșteți și înmulțiți... cum trebuie!”
Pentru Maistru, operația de multiplicare este una foarte ocultă...

Stăpânul Înmulțirii:
”Toate acestea demonstrează că, prin natura lor complexă ce le conferă o netă superioritate în raport cu bărbații,
femeile sunt mult mai deschise să simtă stări de comuniune cu Atributele dumnezeiești cu care se operează.
Această situație de fapt atrage după sine apariția certă a unui salt calitativ în rândul unor astfel de femei ce există
în cadrul acestei școli spirituale ezoterice.”

Corect! Rezultatul operației de înmulțire se numește PRODUS, iar femeile PRODUC (și se produc) cel mai mult în cadrul școlii (de 4 ori mai mult!)...

Profesorul Suprem continuă:
”Aceste femei pun în mod fructuos în practică imperativul plin de înțelepciune dumnezeiască al lui Iisus Hristos care a spus,
citez din Evanghelia Apostolului Matei:
”Nu adunați niciodată comori materiale efemere aici pe pământ, unde moliile le strică și unde hoții sau tâlharii le fură sau vi le răpesc.”

Nu adunați comorile pe acest Pământ, trimiteți-le la Paris, acolo sunt puse deoparte pentru voi, atunci când veți ajunge în Rai!

Marele Învățător:
”Merită să amintim un aspect extraordinar care atestă că Iisus cunoștea chiar foarte bine taina formidabilă a Atributelor dumnezeiești
ca fiind energii subtile sublime nesfârșite, veșnice, omniprezente, eminamente benefice, ce provin din ființa misterioasă a lui Dumnezeu.”

Prins cu rața în gură (deși se jură că nu fură), Întâiul Planetar a început s-o dea la întors în ceea ce privește Atributele!
Iată etapele ”tehnicii dregerii gradate a busuiocului”, care ne pune gradat în rezonanță ocultă (copirait!) cu energiile sublime gratuite
ale retractării demoniace:


Etapa întâi: Tehnica de respirație ”cu gura mare”. Durata - 12 ani (2012-2022)

Mesaj la finalul taberei de vară 2021:
”Dezvăluirea gradată a tainelor colosale a feluritelor Atribute Dumnezeiești ce este o premieră în ambianța aceste planete.
Într-o manieră vagă, indirectă, pe ici pe colo au existat unele intuiții vagi referitoare la Atributele Dumnezeiești, dar această revelație finală
cum că fiecare Atribut Dumnezeiesc este o energie subtilă sublimă nesfârșită, veșnică, gratuită ce provine chiar din ființa lui Dumnezeu
și care este caracterizată de o vibrație veșnică, care nu se modifică niciodată, această revelație dumnezeiască unică
este ceea ce bunul Dumnezeu ne-a oferit în cadrul acestei școli spirituale ezoterice.
Până în momentul în care bunul Dumnezeu a oferit această nemaipomenită revelație în cadrul acestei școli spirituale ezoterice,
nu a fost niciodată menționată în mod clar nicăieri. Niciodată această dezvăluire nu a fost oferită nouă oamenilor pe această planetă.
Această revelație dumnezeiască extraordinară referitoare la Atributele dumnezeiești este totodată ceva inedit.”

Mesaj la finalul taberei de vară – 2022:
”Multe ființe umane nu apreciază prompt ceea ce este oferit în mod gratuit.
Un exemplu semnificativ, ba chiar zguduitor, sunt energiile subtile sublime ale Atributelor dumnezeiești care, deși au fost revelate
pentru prima dată de Dumnezeu numai în cadrul acestei școli spirituale ezoterice, nu sunt toți capabili să le atragă din abundență,
în universul lor lăuntric.”



Etapa a 2-a: Tehnica de respirație ”jumătate de gură”. Durata – 10 zile:

27 februarie 2023 - Întâlnire de gradul III cu Conducerea Shambalei:
”Despre această țară, România, se spune de loc întâmplător că ea este ”Grădina Maicii Domnului”, iar florile din această grădină
sunt și vor rămâne în veșnicie Atributele dumnezeiești, a căror taină a fost dezvăluită pentru prima oară în cadrul acestei școli spirituale ezoterice.
Astfel, revelațiile inestimabile ale lui Iisus Hristos privitoare la așa-zisele Preafericiri, pe care le-a expus cât se poate de clar
în cadrul Cuvântării sale dumnezeiești de pe munte, au anticipat cam în proporție de 50% taina criptică a Atributelor dumnezeiești,
desemnate apoi de către creștini prin intermediul termenului Preafericiri.

Ulterior, în cadrul acestei școli spirituale ezoterice, bunul Dumnezeu ne-a dezvăluit taina formidabilă a Atributelor dumnezeiești.
Desigur, mai sunt și unii proști, letargici, indiferenți, care sunt incapabili să aprecieze această dezvăluire colosală
pe care bunul Dumnezeu ne-a oferit-o pentru prima dată, în mod necesar, în cadrul acestei școli spirituale ezoterice.”

Cât se poate de clar, în proporție de 50%...


Etapa a 3-a: Tehnica de oprire a respirației ”ciocu’ mic”. Retenția - definitivă

6 martie 2023:
”Merită de asemenea să ne amintim că Iisus Hristos, care cunoștea în mod direct taina feluritelor Atribute dumnezești,
a spus adeseori, citez: ”Dumnezeu este iubire!
Merită să amintim un aspect extraordinar care atestă că Iisus cunoștea chiar foarte bine taina formidabilă a Atributelor dumnezeiești
ca fiind energii subtile sublime nesfârșite, veșnice, omniprezente, eminamente benefice, ce provin din ființa misterioasă a lui Dumnezeu.”

Iată cum, doar în câteva zile, Iisus a crescut de la 50% la 100%! O adevărată minune!

Ce l-a făcut pe Întâiul Planetar s-o lase mai moale? Poate o fi citit asta (sau poate au citit alții și i-au bătut obrazul):

”Atributele lui Dumnezeu pot fi cunoscute prin meditaţie asupra lucrării lui Dumnezeu în creaţie, dar mai ales prin trăirea,
prin experierea vie a acestor lucrări, prin harul dumnezeiesc în sufletul omenesc.
Ele sunt cunoscute de om... mai ales prin descoperirea însăşi a acestor lucrări, adică a energiilor divine în sufletul omenesc.
Astfel atributele devin ceva viu, trăit, simţit, dinamic şi concret.
Unii dintre sfinţi experiază în chip atât de obişnuit această lucrare tainică a energiilor dumnezeieşti, adică a harului îndumnezeitor,
încât nici nu concep că poate exista un adevărat creştin care să nu le trăiască şi să nu le simtă” - Sf. Simeon Noul Teolog.

Așa că Gregorian, Noul Teolog de după ultima ploaie, a început s-o dea la întors, dar nu deodată ci gradat, să nu șocheze și să riște să trezească pe careva.

Dar, odată cu această recunoaștere, apare imediat următoarea întrebare serioasă:
Dacă Iisus cunoștea - chiar foarte bine - taina formidabilă a Atributelor dumnezeiești, atunci de ce nu a revelat-o? 
Căci, după spusele sfântului Gregorie de la MISA, această taină ar fi fost revelată în premieră planetară, în cadrul ”școlii”!

Gregorian Noul Teolog răspunde:
”Tuturor acelora care erau uimiți de puterile dumnezeiești pe care Iisus le-a manifestat și le manifesta atunci când era necesar,
Iisus le-a spus cum că și aceștia vor face, citez, ”minuni și miracole ce vor fi chiar mai mari decât acelea pe care, cândva, le-a făcut el.”
Desigur, mulți s-au întrebat la ce anume făcea referire Iisus Hristos atunci când a rostit aceste cuvinte.

Luând în considerare taina ce a fost dezvăluită a Atributelor dumnezeiești ce sunt energii subtile sublime veșnice, gratuite,
eminamente benefice, ce sunt omniprezente în cadrul creației și manifestării dumnezeiești în macrocosmos,
ne putem da seama cu ușurință că, prin acele cuvinte oarecum criptice, Iisus a făcut referire la energiile subtile sublime ale Atributelor dumnezeiești
care, atunci când sunt acumulate din abundență în microcosmosul ființei noastre, în aura noastră, fac să apară și să se manifeste minuni și miracole”

”Oarecum criptice”! De la 100% criptice, s-au făcut 50% criptice, apoi doar un pic criptice...

Deci, ne-am prins: Iisus cunoștea Atributele dar le-a dezvăluit gradat, mai întâi pe jumătate în Predica de pe Munte (Preafericirile),
apoi într-o măsură mai mare, ”oarecum criptic” dar suficient de mult ca orice om cu bun simț să înțeleagă că cine vrea să se asemene lui Dumnezeu,
trebuie (”este necesar”!) să se împărtășească de calitățile și virtuțile lui Dumnezeu.

În aceste condiții, care este atunci contribuția lui Gregorian Noul Mesia?
El a dezvăluit ceea ce mai rămăsese de dezvăluit, ”oarecum criptic”.  Deci, logic, contribuția lui este exact cât ține acel ”oarecum criptic”.
Dar cum sfinții le ”experiau” atât de obişnuit, încât credeau că toți le simt, contribuția tinde spre zero.
Ce rămâne? Sută la sută hoție și impostură.
De altfel, în primii ani de curs, când se făceau meditații cu ”stări” (bunăvoință, abnegație, iubire, compasiune), toți ne raportam la stările ”divine”, dar nimeni nu făcea caz de asta, părea pur și simplu natural.

Pentru a poza totuși ca mare expert, Maistrul ne ține o lecție și mai bagă un glosar, de care evident nimeni n-avea habar până acum:
”Desigur, referitor la acest aspect, este fundamental să ne dăm seama că debitul acestor energii subtile sublime ale Atributelor dumnezeiești
variază de la o ființă umană la alta, analogic vorbind, așa cum la robinetul pe care fiecare îl avem acasă știm că,
atunci când răsucim la maxim rotița robinetului, debitul apei ce țâșnește din acel robinet este foarte mare.
În conformitate cu această analogie, devine cu putință să provocăm o inundație datorită debitului extraordinar al apei ce țâșnește
prin deschizătura robinetului nostru.”

Pentru a înțelege așa cum se cuvine acest aspect ezoteric, considerăm că este necesar să precizăm că debitul este cantitatea de fluid
care trece într-o anumită unitate de timp fie printr-o albie a unui râu sau a unui fluviu, ori printr-un canal sau printr-o conductă.
La modul figurativ vorbind, debitul evidențiază o afluență extraordinară.
Am încheiat definirea acestui termen.”

Nu era mai simplu să se facă înțeles dacă, în loc de apa ce țâșnește de la robinet, vorbea de ”elixirul auriu”? Ba da?

Instalatorul Macroco(s)mic:
”Prin urmare, acolo unde debitul energiei subtile sublime a Iubirii dumnezeiești se manifestă pic, pic, pic, pic, apare o diferență imensă
în cazul unui debit extraordinar care face ca energia subtilă sublimă a Iubirii să curgă fără încetare, astfel încât să constatăm
că debitul este foarte mare. Merită să reflectăm cu toții la această stare de fapt. Vă vorbim din experiență directă.” 

Nu-i așa că nu ne-am fi prins în veci, dacă nu ne deschidea ochii cu această analogie din domeniul instalațiilor?

Zi-le, Maestre!
”Atunci când unii dintre noi spunem în mod spontan, citez, ”am simțit că mi-ai transmis multă iubire și aceasta m-a copleșit”,
respectiva ființă umane mărturisește că energia subtilă sublimă a Iubirii a fost direcționată, a fost transferată la distanță
și apoi s-a acumulat din abundență în universul lăuntric, în aura ființei umane respective care, la final, a făcut o astfel de afirmație edificatoare.
Respectiva energie subtilă sublimă a Iubirii a fost mai întâi atrasă, captată și acumulată în universul lăuntric al ființei
care trăiește o stare intensă de iubire, apoi a fost modulată ca atare în universul ei lăuntric și apoi a fost direcționată, transferată și focalizată
către o anumită ființă umană ce se află chiar la 10.000 de km distanță sau chiar la 100.000 de km distanță.” 

Cea mai mare distanță posibilă pe Pământ este lungimea ecuatorului, care e de 40.000 de km.
Pentru o distanță de 100.000 de km, este necesar ca ființa ce primește energia să se afle în spațiul cosmic, la un sfert din distanța de la Pământ la Lună.
În acest caz, ar putea fi totuși un ET benefic, că tot se fac invocații în acest sens!

Aspirantul care a trimis relatarea se dovedește și el un mare inițiat, pe măsura Maistrului:
”Dar dacă acest raport apare că este oarecum firesc să încline în favoarea femeilor, ce sunt foarte deschise lăuntric
în ceea ce privește comuniunea cu Eternul Feminin, cu Duhul Sfânt Mahashakti, în ceea ce privește comuniunea cu Atributele dumnezeiești,
ceea ce se petrece nu este deloc firesc.

Toate acestea dezvăluie că, global vorbind, bărbații din această școală spirituală ezoterică nu sunt nici pe departe atât de interesați
să aprofundeze comuniunea cu energiile subtile sublime ale Atributelor dumnezeiești, pe cât sunt de interesate femeile.
Acest raport de 4 femei la un singur bărbat, este edificator.”

Mahashakti este sursa tuturor energiilor (shakti), deci și a Atributelor, care sunt energii subtile sublime etc.
Este foarte firesc ca femeile să rezoneze în această proporție. Dar Maistrul nu sesizează: 

Maistrul:
”Se cuvine să tragem un semnal de alarmă pentru bărbații din această școală spirituală ezoterică. Numărul relativ mic de bărbați arată că aceștia nu au descoperit încă savoarea mirifică elevată a Atributelor dumnezeiești.
Toți bărbații care vor asculta acest comentariu al nostru, este cazul să se întrebe neîntârziat, citez:
”Ce anume mă determină să nu fructific din plin, adeseori, această formidabilă revelație a Atributelor dumnezeiești care, deocamdată,
a fost dezvăluită de bunul Dumnezeu doar în cadrul acestei școli spirituale ezoterice?”

Poate faptul că revelația le e băgată pe gât de ăla care se tot laudă. Așa că și-o bagă ei... Revelația!

”Astfel de bărbați letargici, superficiali, care se complac în această stare, merită să se întrebe încă de pe acum ce vor răspunde
atunci când se vor afla față în față cu îngerul de lumină care îi va întreba: ”Ce anume ai făcut cu viața ta?”

Ce-am făcut? Am pierdut vremea, ascultându-l pe ăsta!

”Le amintim unor astfel de bărbați letargici, indiferenți, mediocri, să-și amintească neîntârziat dictonul pe care noi l-am repetat adeseori
dar pe care, din păcate, din nefericire, unii bărbați în cadrul acestei școli spirituale ezoterice manifestă o bizară rezistență funestă
și nu sunt câtuși de puțin dispuși să îl pună fără încetare în practică eminamente benefică, citez:
”Cea mai mare fericire a tantricului veritabil este să o facă să fie cât mai fericită pe iubita sa adorată și, mai mult decât atât,
este important ca el să facă eforturi să o preafericească, ba chiar să o extazieze.” 

Nu este cazul să se înțeleagă însă că unele femei, care încă nu au prins gustul edenic al energiilor Atributelor dumnezeiești,
sunt îndemnate să fie ori să rămână stranii femei așa-zise ”lipitoare” care, în permanență, se complac să ceară, citez:
”Dă-mi, dă-mi, dă-mi! Fă-mă tu cât mai fericită, mângâie-mă, adoră-mă, împlinește-mă, fă-mă să trăiesc stări nemaipomenite de plăcere
și nu aștepta de la mine niciodată nimic, căci se spune că tu trebuie să mă faci cât mai fericită, tu trebuie să mă preafericești,
tu trebuie să mă împlinești!” 

Nu este cazul ca femeile să și-o ia în cap, de aceea se spune și ”Vacă proastă egoistă, superficială și demonică!”
Cine spune asta? Vezi aici.

4 comments:

  1. Replies
    1. delirul Instalatorului proxenet l-a transcris un alt (încã) cursant - dezgustat de Mincinosul bivolar
      Relatare Horia Pintea P1 - 6.03.2023

      Delete
  2. tovarasul Libidinos (bivolul magnus) îi da nota de trecere in sfârsit lui Iisus. Si-a facut temele.
    E drept ca Iisus nu repeta prosteste la fiecare 2 minute "energii subtile sublime nesfârșite, veșnice, omniprezente".
    Iisus avea prostul obicei sa faca si minuni.

    Hmm, sa vedem minunile Libidinosului inept:
    - transforma femeia inocenta in curva
    - învârte o busola suflând în ea (videoul a disparut de pe YT - prea era groasa minciuna)
    - din nou (ca tot a dat nota buna femeilor): transforma femei sanatoase in unele pline de boli sexuale (care - minunea-minunilor transmit mai departe beneficele BTS-uri)
    - reuseste sa transforme viata in MOARTE. Este de nivel mondial. Remarcabila epidemia de cancere din secta (in ciuda alimentatiei sanatoase supravegheata de guru-moarte)
    - transforma barbatii in obsedati sexual. Câteodata chiar in pedofili (pe modelul tovarasului-Moarte care bãleste si el la minore). Singurul lor scop este sa vâneze femei, cât mai multe. Familia, copiii, sunt doar niste pietre de moarã.

    Concluzia ? Tovarasul Libidinos are zero realizari. Zero cultura. Zero empatie. Zero minuni.

    ReplyDelete
  3. Aceasta este o agresiune cu dublu tais.
    O femeie este convinsa sa spuna ca este o glumita impotriva vointei sale. Rade pentru ca rad si altii. Dar cand se regaseste singura in situatia respectiva, aducandu-i-se la cunostinta totodata ca este femeie si ca este doar una printre cele multe, se constituie in discrimnare de gen si este o agresiune impotriva psihicului ei.
    Apoi ne intrebam de ce sunt atatea cancere.
    Si pentru barbati este o agresiune faptul ca sunt aruncati in situatia de a performa cand viata lor le apartine doar lor.

    ReplyDelete

tag form to add a photo:

[image width="400px" rel="nofollow" src="image_link"/]

do not go beyond a width of 400