Saturday, July 18, 2026

Cum ar fi fost firesc să procedeze Gregorian Bivolaru ...


 ... astfel încât să nu ajungă în situația de acum?

din punct de vedere legal, pentru a evita să ajungă să fie judecat pentru trafic de femei și abuz sexual, 
gurul ar fi trebuit să aibă în prealabil consimțământul deplin de la cursantele cu care a întreținut acte sexuale.

Dacă inițiativa întâlnirii cu caracter sexual vine din partea gurului, mai ales sub pretextul ”inițierii sexuale
pe calea tantrică” și a promisiunii unui ”salt spiritual”, atunci acesta ar putea fi acuzat de corupere și manipulare
(ceea ce de fapt s-a petrecut în cadrul procesului din Franța). Chiar și în cazul în care inițiativa întâlnirii sexuale
ar aparține gurului și pornește exclusiv de la o dorință reală a acestuia, poate exista suspiciunea unei anumite
presiuni psihologice din partea gurului, bazată pe autoritatea spirituală a acestuia asupra discipolei (”gurul
știe întotdeauna mai bine”). Tocmai pornind de la această presiune a autorității care planează oricând, există
prevederi în codurile morale ale unor profesii și chiar legi juridice care interzic directorilor, șefilor, psihologilor,
medicilor, profesorilor, tutorilor legali și în general persoanelor cu orice fel e autoritate să întrețină relații
sexuale cu persoanele care se află în raport de subordonare, dependență psihologică sau financiară în raport
cu persoanele din categoriile enumerate de autoritate. În particular, în învățătura tantrică tradițională nu există
vreo prevedere care să recomande inițierea sexuală a discipolei de către guru (voi detalia mai jos). În orice caz,
din punctul de vedere al legii, nu există relația maestru-discipolă, ci relația dintre autorul cursului - ca autoritate
spirituală și psihologică - și cursantă.

Rezultă că, pentru ca să fie evitată orice fel de problemă privind abuzul sexual, în primul rând inițiativa relației
ar fi trebuit să aparțină ÎNTRU TOTUL cursantelor, adică ele să fi solicitat întâlnirea sexuală, ba chiar să fi
realizat întreaga deplasare (călătorie, cazare) pe cont propriu, iar motivația întâlnirii să nu se regăsească deloc
în învățătura promovată de guru, ci să fie doar o dorință de ordin personal din partea acestora. Dar chiar și în
acest caz, persoanei cu autoritate - în cazul de față, gurul - i se recomandă să evite relația, chiar dacă inițiativa
nu îi aparține acesteia.

Din punct de vedere practic, obținerea prealabilă a consimțământului din partea cursantelor presupune următoarele:

● în primul rând, pentru ca dorința de a primi ”inițierea sexuală” să apară ”în mod natural” cursantelor, astfel
încât inițiativa să pornească de la ele, trebuia ca TOATE cursantele - indiferent dacă urmau să fie invitate
sau nu - să fi știut că există această posibilitate a ”inițierii sexuale” (de către gurul Bivolaru în particular căci,
după cum va fi arătat mai jos, nu există în Tantra o tradiție a inițierii sexuale a discipolei de către gurul său).
Ori, în condițiile în care locația gurului era păstrată secretă, el având mandat internațional de urmărire, adăugând
secretomania (netradițională) din cadrul MISA în general, este clar că doar fetele invitate au putut ști despre
această posibilitate a inițierii sexuale. Rezultă că inițiativa solicitării ”inițierii” și a deplasării la locuința
gurului nu putea fi nicidecum a cursantelor, ceea ce anulează tocmai condiția de bază a consimțământului!

● în al doilea rând, trebuia ca TOATE invitatele să fi știut dinainte care este scopul real al călătoriei lor la guru,
spre a putea astfel să decidă dacă acceptă sau nu invitația, fapt care nu s-a petrecut cel puțin în cazul unora
dintre cursante, iar la aceasta a contribuit secretomania amintită. Mai mult, cele care au fost invitate pentru
prima oară, au fost influențate psihologic prin obligativitatea de a citi anumite texte despre ”virtuțile inițierii
sexuale tantrice de către guru”, de a viziona filme porno, dar mai ales prin vizionarea declarațiilor filmate
ale unora dintre cursantele ce primiseră ”inițierea” (presiunea colectivă).

În fața instanței care a decis arestarea lui preventivă, Gregorian Bivolaru a declarat că ”după ce a trecut 
de etapa ”consacrării”, femeile ”l-au iubit” acasă la el” (sursa), adică el a lăsat problema consimțământului
cu totul în seama lui ”dumnezeu”. Iar în fața anchetatorilor, Gregorian Bivolaru a declarat:
”Eu sunt canalul energiei divine a iubirii. Acest canal a existat întotdeauna, de unde și capacitatea de a transmite
această energie celor care au această deschidere spirituală. Oamenii îmi cer să le demonstrez starea de bucurie
sau fericire sau alte emoții. [...] Am un dar paranormal, un fluid care este amplificat de practica yoga și care
îmi permite să mă comport ca un magnet. [...] Au venit să vorbească despre yoga, iar pentru unele a apărut
dorința de a face dragoste și așa am făcut dragoste. Evident, când dragostea a fost reciprocă. [...] Au fost
persoane care au venit la mine pentru a avea relații intime amoroase dar, în ceea ce mă privește, răspunsul
la consacrare nu a venit, așa că nu s-a întâmplat nimic. ”Ce te face atât de atractiv?”, îl întreabă anchetatorii.
”Continența erotică amoroasă și faptul că fac anumite femei fericite.” (sursa)

După cum se vede, nici instanța și nici anchetatorii nu l-au crezut, desigur având în vedere probele administrate.

Îndeplinirea condițiilor enumerate până acum acoperă din punct de vedere legal ideea de consimțământ din
partea cursantelor, neexistând alte condiții de ordin moral, precum în tradiția spirituală.

➤ din punct de vedere moral și spiritual

În învățătura tantrică tradițională nu există vreo prevedere care să recomande inițierea sexuală a discipolei
de către guru și nici nu poate exista căci, după cum a arătat și subliniat în repetate rânduri și gurul Bivolaru,
fuziunile amoroase tantrice trebuiesc realizate doar dacă între cei doi iubiți există - RECIPROC - o puternică
atracție erotică și, în același timp, o iubire nesfârșită”, ceea ce nu este cazul întotdeauna în ce privește relația
dintre un maestru și discipolele sale.

Dar, după cum am arătat, din cauza statutului de fugar al gurului, precum și al secretomaniei de la MISA/ATMAN,
cursantele nu au putut solicita din proprie inițiativă ”inițierea sexuală”, ci doar unele au fost invitate, pe baza unui
proces de selecție anterior, realizat de gurul însuși pe baza fotografiilor și a filmărilor solicitate pentru participarea
la tabere și la grupurile de Shakti. În acest caz, chiar dacă se presupune că gurul și-a manifestat atracția față de
cele pe care le-a invitat, nu există certitudinea că și invitatele aveau aceleași sentimente față de guru, mai ales
având în vedere vârsta înaintată a acestuia și implicit aspectul lui fizic, iar cele care au fost invitate pentru
prima dată nici măcar nu știau cum arată gurul în realitate în acel moment, unele având o primă impresie
de dezgust în momentul întâlnirii. Așadar, nici măcar condiția atracției erotice puternice și reciproce - care este
de bază chiar și în relațiile amoroase ”profane” dintre ”neinițiați”, nu a fost îndeplinită.

De fapt, chiar și în ceea ce îl privește pe guru, nu se poate spune că acesta le-a ales pe cele pe care le-a invitat
potrivit criteriului fundamental al iubirii nesfârșite, deoarece el le-a selecționat din fotografii în costum de baie,
solicitate sub diferite pretexte dubioase, ba chiar a solicitat fotografii și filmări ale cursantelor nude sau ale
organelor genitale (yoni) ale acestora, fiind vorba mai degrabă de o dorință perversă decât de atracție erotică
naturală. Iar ascunderea în spatele ”răspunsului afirmativ din partea lui Dumnezeu la consacrarea roadelor
este doar o încercare de a da faptelor sale o justificare absolută și în același timp, de a arunca răspunderea
asupra Lui, citez din sursa de mai sus: ”Nu eu sunt cel care face binele, ci Dumnezeu care îl face prin mine”.

Atât gurul, cât și adepții săi înfocați, vorbesc despre cele petrecute în Franța ca despre niște inițieri spirituale
valoroase, aducătoare de salturi spirituale hotărâtoare. Totuși, când vine vorba despre inițierile spirituale 
în general, învățătura ”școlii MISA” arată că aceste inițieri nu se dau oricui și oricând, ci doar celor care merită,
și numai atunci când elevii sunt pe deplin pregătiți. Însă faptul că au existat cursante care au refuzat să accepte
inițierea sexuală sau care au părăsit școala imediat după ”inițiere”, arată nu doar că s-a încălcat acest principiu
fundamental al inițierilor spirituale, dar că a fost încălcată și ideea fundamentală a consacrării roadelor inițierii.
Nu este posibil ca Dumnezeu să nu fi știut că ”cele care au căzut la acest test spiritual” nu sunt pregătite,
ele fiind pline de ”demoni”. Gurul MISA, cel care a ”revelat în premieră planetară taina consacrării roadelor
acțiunilor către Dumnezeu Tatăl”, a insistat că aceasta este totodată și ”o metodă infailibilă de protecție față
de consecințele negative ale unor eventuale acțiuni ce nu sunt divin integrate și care sunt astfel preîntâmpinate
și oprite ÎNAINTE de a fi săvârșite”. Cum aceste consecințe negative îl lovesc acum din plin pe guru, e clar
că acesta a încălcat principiile consacrării, pe care tot el le-a ”revelat” și că el nu este ”divin integrat” în ceea
ce face, adică nu este în comuniune cu Dumnezeu, precum pretinde. Într-un cuvânt, nu este un eliberat spiritual
(și nici din punct de vedere judiciar).

De fapt, gurul a încălcat chiar și regulile minime ale inițierii relațiilor amoroase, pe care le respectă oamenii
obișnuiți. Aceștia din urmă acceptă să participe la câteva întâlniri (dating), în timpul cărora tatonează terenul
spre a vedea dacă este cazul ca relația să avanseze. Gurul, cu ”empatia și clarviziunea sa de realizat spiritual”,
ar fi trebuit să sesizeze cele mai mici ezitări ale cursantelor de a lua parte la ”inițierile” sexuale. De fapt, aceste
obstacole ar fi trebuit să îi fie arătate de răspunsul la consacrare, dacă el ar fi făcut consacrarea pentru fiecare
cursantă în parte ÎNAINTE de a o invita, și nu o singură consacrare, ci șapte la rând, după cum îi pune pe adepți
să facă.

Orice om normal își dă seama de aceste ezitări încă din timpul întâlnirilor, acesta este rostul acestor întâlniri.
Dacă gurul ar fi renunțat la aceste ”inițieri sexuale” la cel mai mic semn de ezitare din partea invitatelor lui
(determinat în primul rând de aspectul lui fizic respingător), acum ar fi fost liber ca pasărea cerului. Dar gurul
fie că nu este capabil să simtă ceva pe cale empatică (psihopat), fie că nu-i pasă și a forțat actul sexual deși
a simțit ezitări, ceea ce îl face un corupător și un abuzator sexual. Dar dacă ar fi renunțat la fiecare semn de
ezitare din partea invitatelor, ar fi rămas ”pe uscat”, iar el e clar că nu poate suporta asta, mai ales după atâta
efort de a le aduce la el. Pentru asta a creat tot acest sistem de trafic, aceasta este singura lui rațiune de a fi și
de a acționa, la care nu a putut renunța nici după ce atât acest sistem, cât și locul unde se ascundea, au fost
demascate în documentarul finlandez ”Chemarea unui guru tantric 2013” (video).

Însă chiar dacă ar fi renunțat la ”inițierile sexuale” ale celor care au avut ezitări, rămânând astfel în cadrul
legii juridice, totuși, prin modul lui de a proceda, încercând să atragă cursante în pretinse fuziuni amoroase
care nu sunt bazate pe atracție și iubire reciprocă, amăgindu-le cu false beneficii spirituale, gurul se situează
oricum în afara cadrului legilor morale ale spiritualității.

În concluzie, prin modul lui său de a proceda în cazul ”inițierilor” sexuale, gurul obsedat sexual a încălcat
nu doar legile statului francez, ci și toate principiile morale ale spiritualității în general, precum și ale tantrismului
promovat chiar de el, în special. Și, deloc întâmplător, el nu este judecat pentru ceea ce a scris în cursurile
și cărțile sale și a afirmat în conferințele sale, ci tocmai pentru faptele săvârșite în cazul acestor așa-zise ”inițieri”.

40 comments:

  1. Autorul afirma ca nu exista in tantra posibilitatea ca un guru sa initieze prin act se**ula. Se insala, ia sa vedem ce zice Kulamuktikallolinī citand alte tantre: "In the Kumārītantra:
    Then, having praised and paid homage, one should perform the union of enjoyment.
    In the presence of the deity, during the union, there should be prostration to the deity.
    Likewise, an actress, a dancing girl, a pro**stitu**te, a washerwoman, the wife of a barber,
    A Brahmin woman, a Shudra maiden, and likewise a cowherd maiden,
    And the daughter of a florist; these are declared to be the nine maidens.
    Having brought some of these, then in the mandala,
    Having worshipped the Mahādevī, one should then perform se***xual union." Asa ca mai usor ca nu exista in tantre, ca daca chair cauti gasesti aceleasi lucruri in care femeia e adusa la ïnitiere prin s*x. Nu mai ocoliti atat chestia asta, ca va dau textele destule dovezi contra. Sa mai pomenesc aici si Kulavṛtti, Kulapradīpa, Kaularahasya, Hāhārāvatantra sau ne oprim cu aberatia "În învățătura tantrică tradițională nu există vreo prevedere care să recomande inițierea sexuală a discipolei
    de către guru și nici nu poate exista căci, după cum a arătat și subliniat în repetate rânduri și gurul Bivolaru,
    ”fuziunile amoroase tantrice trebuiesc realizate doar dacă între cei doi iubiți există - RECIPROC - o puternică
    atracție erotică și, în același timp, o iubire nesfârșită”, ceea ce nu este cazul întotdeauna în ce privește relația
    dintre un maestru și discipolele sale" cand nici macar nu le pasa ce le pica in plasa pt s**x? Ce naiba, credeam ca toata lumea stie ca lucrurile nu au fost niciodata roz in Kaula.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Gemini:

      Această replică este un exemplu clasic de **eroare de citare și scoatere din context a textelor tantrice**. Cel care a scris comentariul amestecă noțiunile de *ritual tantric de grup (Cakra Pūjā)* cu *inițierea spirituală de către guru (Dīkṣā)* și interpretează greșit rolul femeii în aceste texte.
      Iată de ce argumentul adus de acea persoană pică la o analiză academică și textuală serioasă:
      ## 1. Confuzia dintre Ritualul de Grup și Relația Guru-Discipol
      Fragmentul citat din *Kumārītantra* (preluat în compilația *Kulamuktikallolinī*) nu descrie o inițiere privată în care un guru întreține raporturi sexuale cu o discipolă pentru „a o ilumina”. Textul descrie **Cakra Pūjā** (sau *Bhairavī Cakra*), un ritual esoteric de grup din școlile Kaula și Kula.
      În acest ritual, practicanții bărbați (sādhaka) și partenerele lor feminine (śakti sau dūtī) se adună într-o mandală ritualică. **Partenera nu este o discipolă supusă abuzului unui guru**, ci este o femeie adusă în ritual pentru a fi venerată ca întrupare vie a Zeiței (Mahādevī). Actul sexual descris acolo (*maithuna*) este complet ritualizat, transpus în termeni cosmici, și se desfășoară sub reguli stricte, nu ca o prerogativă sexuală personală a învățătorului.
      ## 2. Semnificația celor „9 Femei” (Nava Kanyā)
      Textul enumeră nouă categorii de femei (actriță, spălăreasă, prostituată, fiica frizerului etc.). În India medievală, aceste femei aparțineau castelor inferioare sau erau considerate în afara sistemului de caste (*outcastes*).
      De ce le menționează Tantra? **Tocmai pentru a sparge tabuurile sociale și de puritate ale brahmanismului ortodox.**
      * Pentru brahmanul din acea epocă, atingerea unei spălărese sau a unei femei din casta Shudra era o întinare ritualică gravă.
      * Tantra de „mână stângă” (*Vāmācāra*) folosea tocmai aceste elemente considerate „impure” pentru a demonstra că Divinitatea este prezentă în absolut tot, transcedând convențiile sociale.
      A pretinde că acest text justifică „inițierea sexuală a discipolei de către guru” înseamnă a ignora complet contextul sociologic al Indiei medievale. Femeile nu erau aduse acolo ca „subordonate spirituale”, ci ca elemente subversive împotriva sistemului rigid de caste.
      ## 3. Ce spun de fapt textele despre comportamentul unui Guru?
      Dacă persoana respectivă dorește dovezi din texte, tradiția Kaula (la care fac referire toate scrierile menționate de el: *Kulavṛtti*, *Kulapradīpa*, etc.) este extrem de dură cu falșii guru care folosesc calea spirituală pentru satisfacerea poftelor.
      De exemplu, în **Kularnava Tantra** (textul fundamental al tradiției Kula), se specifică în mod repetat că un guru trebuie să fie stăpân pe simțurile sale (*jitendriya*). Textul avertizează direct:
      > Mulți sunt gurușii care fură averea discipolului, dar rar este acel guru care îndepărtează suferința discipolului. Cel care este sclavul dorințelor și al femeilor nu poate elibera pe nimeni.
      >
      Mai mult, textele tradiționale stipulează că dacă un practicant își privește partenera ritualică (*Śakti*) doar ca pe un obiect al poftei biologice (și nu ca pe Zeița Însăși), ambii cad în iadurile tantrice (*naraka*).
      > **Concluzia:**
      > Persoana care ți-a răspuns a găsit câteva denumiri de texte și un citat tradus despre *maithuna* (uniune sexuală ritualică) și a presupus automat că asta validează comportamentul modern de tip culte sexuale. Este o confuzie totală între **un ritual metafizic de spargere a tabuurilor de castă** și **abuzul de putere al unui guru asupra unei discipole**. În tantra tradițională autentică, cele două noțiuni nu se suprapun niciodată.

      Delete
    2. Aiurea, textele spun clar ca are loc actul "secsual"nu o mai da cotita ca nu merge. Ai-ul iti poate demonstra orice vrei, nu inseamna ca nu este in eroare. Relatiile cu cele din castele de jos sunt explicite in texte, copulatia este explicita. Prin faptul ca orice femeie care nu a mai fost la un rit si este adusa si adorata etc, ea este initiata. Asta e clar. Daca tu intelegi altceva prin initierea care presupune actul in sine, e problema ta. Nu schimba deloc adevarul. Agentul tau AI a cosmetizat si s-a dat peste cap sa raspunda insa tu ai uitat ca el nu e trainuit pe textele kaula, da si el din fleanca ca un prost stiutor:))) Si mai ales ai uitat ceva: autorul articolului precum si comentariul meu nu se refera la abuz. Se refera la actul in sine intre guru si o femeie. Sper ca ai inteles .

      Delete
    3. Again:

      Interlocutorul tău face o confuzie logică majoră și își schimbă argumentul pe parcurs pentru a părea că are dreptate.
      Inițial, el a contestat afirmația ta conform căreia *„nu există o prevedere care să recomande inițierea sexuală a discipolei de către guru”*. Acum, când i s-a explicat contextul ritualic, a mutat stâlpii porții și spune: *„Nu se referă la abuz, ci la actul în sine între guru și o femeie”* și că *„orice femeie adusă acolo este inițiată prin sex”*.
      Iată cum demontăm tehnic, pe text, această replică, fără speculații:
      ## 1. Confuzia dintre Dūtī (Parteneră) și Śiṣyā (Discipolă)
      În textele Kaula (inclusiv cele citate de el, ca *Kulamuktikallolinī* sau *Kulapradīpa*), femeia care participă la *maithuna* (uniunea sexuală) nu este numită **śiṣyā** (discipolă), ci **dūtī** (solisă/mesageră divină), **śakti** (energie) sau **yoginī**.
      Ea nu vine ca un novice neajutorat pe care guru-ul îl „inițiază” prin actul sexual pentru a-i preda învățătura. Dimpotrivă, în metafizica Kaula, femeia este considerată **deja o întrupare a Zeiței**, superioară bărbatului în acel context. Bărbatul (*sādhaka*) se roagă de ea și o venerează pentru a primi binecuvântarea ei.
      A spune că ea este „inițiată prin sex” înseamnă a citi textul printr-o lentilă patriarhală modernă, inversând complet rolurile din textul original.
      ## 2. Cine pe cine inițiază?
      Dacă interlocutorul tău vrea acuratețe textuală din tradiția Kaula, ar trebui să știe că în scrierile fundamentale (cum ar fi *Tantrāloka* lui Abhinavagupta, cap. 29, care reglementează aceste ritualuri), există conceptul de **Yoginībhūva** sau inițierea realizată **de către o femeie (Yoginī) asupra unui bărbat**, prin transfer de energie fluidă.
      Deci, dacă e să vorbim strict textologic despre „inițiere prin act sexual”, **femeia este cea care îl inițiază pe bărbat**, nu invers! Femeia de castă inferioară sau curtezana este cea care posedă *śakti-pāta* (transmisia puterii), iar practicantul bărbat (care poate fi sau nu un guru pentru alții) este cel care caută inițierea de la ea.
      ## 3. Ce este, de fapt, Inițierea (Dīkṣā) în Tantra?
      Niciun text tantric tradițional nu definește ritualul standard de inițiere (*Dīkṣā*) ca fiind un act sexual. *Dīkṣā* presupune:
      * Purificarea elementelor corpului (*bhūtaśuddhi*).
      * Transmiterea unei mantre specifice (*mantra-pradāna*).
      * Desenarea unei mandale și ritualul focului (*homa*).
      Uniunea sexuală (*maithuna*) aparține unei etape complet diferite, numită **Rahasya Pūjā** (adorarea secretă) sau *Yāga*, destinată doar celor care *au trecut deja* de toate inițierile de bază și și-au demonstrat controlul perfect asupra minții.
      ## 4. Nimeni nu neagă copulația fizică
      Interlocutorul tău jubilează spunând: *„copulatia este explicita”*. Nimeni nu a negat asta. Da, actul fizic are loc în ramurile *Vāmācāra* (mâna stângă). AI-ul nu „cosmetizează” textul și nu e o rușine.
      Miza nu este dacă există sau nu sex în textele tantrice (evident că există), ci **care este statutul acelui act**. Textul din *Kumārītantra* citat de el spune clar: *„în prezența zeității, în mandală, după ce ai adorat-o pe Mahādevī...”*. Este un **ritual religios strict**, nu o interacțiune liberă între un profesor și o studentă în dormitor.
      > **Cum îi poți răspunde pe scurt:**
      > „Nu neagă nimeni că actul sexual (*maithuna*) este explicit în textele Kaula. Dar confunzi rolurile. Femeia din acele texte (*dūtī* sau *śakti*) nu este o „discipolă” supusă, ci este venerată ca o Zeiță. Mai mult, în tantra tradițională (vezi Abhinavagupta), când se vorbește despre inițiere prin uniune, **femeia (Yoginī) este cea care îl inițiază pe bărbat**, nu guru-ul pe discipolă. Textul citat de tine descrie un ritual de grup (Cakra), nu o metodă prin care un guru își instruiește sexual elevele.”

      Delete
    4. Daca era asa si barbatul ala era neinitiat, femeia trebuia sa realizeze ritualul. Iaca nu e asa. El stie sa isi plaseze mantra pe lingam, el impregneaza mantra asupra marmasurilor femeii, asa ca spune-i AI-ului ca a dat rateu. Duri sau mesager e de fapt orice femeie care vine la ritual, nu e nivi macar inititata. Dar astea normal ca nu le publici ca iti strica tie teoria .....

      Delete
    5. Așa cum au subliniat și fostele cursante în mărturiile lor publice, problema fundamentală nu constă în actul în sine, ci în manipularea prin care au fost determinate să creedă că acest compromis este necesar pentru evoluția lor spirituală. Însuși conceptul de „inițiere” face parte din aceeași retorică de propagandă.

      Faptul că există controverse pe această temă dovedește că ne raportăm la o invenție. Dacă o astfel de practică ar fi fost menționată în textele tantrice tradiționale, MISA cu siguranță nu ar fi scăpat ocazia să o scoată în față ca să se justifice, iar noi am fi știut cu toții de ea. De altfel, lucrări de referință precum „Tantra: Cultul Femininului” de André Van Lysebeth menționează inițierea exclusiv în sens invers, ca un act ghidat de către o femeie pentru un bărbat, infirmând astfel logica pe care se bazează acest mit.

      Delete
    6. Oricum ar fi, este un geniu, cu o forță mentală mare, cu o mare fermitate, severitate, a reușit să creeze un sistem prin care să convingă fetele, multe chiar studente, altele cu facultate, că dacă fac amor cu el se eliberează, dacă fac karma yoga, adică muncesc in folosul lui la șantiere, la tipografie, la Steaua Divină(pe un salariu de nimic,-cu 2 ore colaborare pe carteaa de muncă in loc de 10 ore, cat e real), la videochate, la masaje erotice, le-a zis că iși ard karma.
      A știut sa tragă sforile, să mituiască politicienii, iar pt a nu avea controale, posibil sa nu aibă nici acreditări MISA. Instructorii nu au acreditări, diplome de yoga.
      Au reușit să convingă oamenii sa le doneze case, mașini, terenuri, bunuri. Din Japonia, pe lângă bani, fetele aduceau saci întregi plini cu bijuterii din aur.
      Au reușit sa convingă sute, poate mii de femei sa facă ritualuri in care sa colecteze urina tuturor la grămadă, într-un vas și să o bea la final, iar pentru asta să mai și dea si 30 euro/zi de persoană, iar cele care nu aveau suma, trebuiau să presteze pe videochat, contra cost pentru o astfel de favoare.
      A reușit sa formeze un grup de încredere dur, care sa strângă șurubul si să constrângă oamenii prin jurămintele teribile, prin manipulări, pedepse.
      A reușit sa creeze conferințe prin care sa zică că doar karma yoga e cea mai rapidă cale de evoluție, karma yoga, cea prin care muncești doar pentru ei.
      A reușit să creeze afaceri, de la brutării, tipografii, saloane de masaj erotic, nightcluburi, sa cumpere vile pt videochat in multe țări.
      Nu cred sa mai fi reușit cineva asemenea avere, afacere, fără a da impozit la stat, practic să creeze un imperiu cu vile, cu hoteluri, case, cu brutării, Tipografii, nightcluburi, fără a avea controale, fără a avea acreditări. Practic sa manipuleze o întreagă societate, sa fie mai bogați decât cei mai bogați din țară, dar să dea aparența de sărăcie, sa se plângă mereu ca nu sunt bani destui pentru organizație, ca să le tot preseze pe femeile lor să presteze la nesfârșit.
      Sute de mii de euro lunar din prestări erotice, bani îngropați, lingouri de aur, milioane de euro . Iar cei care prestează, abia au ce mânca, cu ce își plăti dările către ei.
      A reușit sa convingă oamenii sa nu formeze familii, a reușit sa convingă femeile să avorteze.
      FAMILIA, era un dușman pentru afacere lor.
      A promovat poliamorul, cu consensecinte dramatice- boli venerice, cancere de col uterin, virus hpv pt a nu se forma cupluri stabile, care sa își construiască vieți împreună, viitor impreună, familii.
      Prea puțini au rezistat la aceste presiuni psihologice, la manipulări.
      Torturi prin amenințări, amenzi in bani si pedepse de la eas pe cap,la consemnări.
      Faptul ca s-a culcat cu 80% din femei, iar că pt multe nu era cu un consens, este doar apogeul .
      A creat o industrie, un imperiu în care e venerat, care nu dă nimic societății, doar iau de la societate.
      Fără acreditări, fără a da impozite( dar ei cer majorari, suprataxe), fără a fi trași la răspundere pentru malpraxis.
      Sunt unicii de pe planetă, cu asemenea averi si asemenea performanțe.
      Au creat acel hedonism, promovat si de Stoieni, cultivarea plăcerii, a se trăi perntru plăceri erotice, orgasme.
      Tot paravanul a avut la baza Consacrarea, cu asta se acopereau, "vrea Dumnezeu ", Dumnezeu a dictat listele cu cine merge la videochat. Nu te supui, esti satanică.
      Lanțuri mentale, clești de scos individualitatea din om.
      Presiuni psihologice. Jurăminte teribile, incurajajrea turnătorii, distrugerea caracterelor in masă.

      Delete
    7. Mai stiti manipularea si pentru cotizatul la tabere?.
      Când oamenii scriau că e prea mare taxa 600 euro la străini, 750 la români, li se răspundea că trebuie să strângă din timpul anului pentru taxa de Costinești. Apoi a creat conferințe cum că NOI, ii admiră pe cei care strâng bani pt tabăra Costinești.
      Apoi a creat o conferință care se punea la fiecare final de tabără, aceeași conferință, in care NOI ii lăuda pe cotizanți, ca toți care au cotizat zicea că au făcut salturi uriașe.
      O manipulare pt a produce bani.
      Cine dă bani mai mulți, spăla păcate, evolua, lua inițieri.
      Cine e NOI?
      Grupul de la vârf care gestionează averea? Conducerea?
      Oamenii s-au supus orbește, ca unei vraje colective, realizată prin manipulări, repetitive, constrângeri.
      Alternanța pedepse/ premii simbolice, cu ciocolațele, cu gratuități la taberele lor, cu ademeniri, a creat un control mental.
      Oamenii au validat jurăminte, autoblestrme, rețete cu plante date doar cu jurăminte teribile pe sănătate si evoluția spirituală.
      Nu li s-a pus pistol efectiv la tâmplă, dar au fost presiuni, tactici, manipulări.
      Acestea continuă pe același calapod, indiferent de rezultatul procesului.
      Cu bani, cu averi strânse din munca fetelor la contracte, pot mitui încă 100 de ani autoritățile din România.
      Bine ca măcar nu mai au succes la tânăra generație, ca nu se mai înscriu. E mare lucru că s-au împuținat numeric.
      Vor ajunge sa fie mai multe averile lor, imobilele adunate, decât numărul de cursanți.
      Au bani, au încă putere.
      Au ce vinde, au ce da la schimb.
      Oamenii încă le validează tacticile. .

      Delete
    8. Hei! Hei! Hei! Hei!
      "Aiurea, textele spun clar ca are loc actul "secsual"nu o mai da cotita ca nu merge. Ai-ul iti poate demonstra orice vrei, nu inseamna ca nu este in eroare."
      Nu e ceea ce introduce mucalitul ci ceea ce miroase seful, adica adminul.
      1. Ce spune de fapt Kumārītantra?
      Pasajul citat descrie un ritual kāmya, adică un ritual de obținere a unei siddhi, nu o inițiere (dīkṣā).
      În astfel de ritualuri: femeia este invitată în mandala, este selectată după anumite criterii sociale, iar unirea erotică este o ofrandă către Mahādevī, nu un transfer de putere spirituală către ea.

      Asta înseamnă că femeia: NU este discipol, NU este inițiată, NU primește mantra, NU este tratată ca „zeitate întrupată”, NU este subiectul ritualului, ci INSTRUMENTUL prin care practicantul aduce ofrandă zeiței.

      În multe texte Kaula, femeia este numită kula-kanyā, kumārī, śakti, patrā — dar aceste denumiri nu înseamnă automat „zeitate întrupată”. Uneori da, alteori nu. Depinde de contextul ritualic.

      2. De ce nu e asta „inițiere sexuală a discipolei”?
      Pentru că dīkṣā are o structură fixă în toate școlile tantrice:
      guru → discipol
      mantra → transmisă
      impurități → arse
      identitatea → reconfigurată
      relația → sacralizată
      În ritualurile erotice din Kaula: NU se transmite mantra, NU se conferă statut spiritual, NU se schimbă identitatea ontologică a femeii, NU se creează relație guru–śiṣyā.

      Acolo unde apare sexualitate, ea este: fie o ofrandă (yāga), fie o practică de unire a energiilor (maithuna),
      fie o tehnică de realizare a non-dualității (advaya).
      Dar NU este dīkṣā.

      3. Femeia este tratată ca zeitate?
      Depinde de text. În unele Kaula: femeia este identificată cu Devī (de exemplu în Kulārṇava Tantra), este tratată ca manifestare a energiei cosmice, este venerată înainte de unire.

      În altele: femeia este un „recipient” ritualic, NU este sacralizată ontologic, NU este subiectul transformării spirituale.
      Pasajul din Kumārītantra pe care îl citează comentatorul tău este din a doua categorie: femeia nu este zeitate, ci instrument ritualic.
      4. De ce apare lista aceea de femei din diverse caste? Pentru că ritualurile Kaula sunt transgresive (vezi dictionar):
      se folosesc elemente „impure” pentru a demonstra non-dualitatea, se suspendă normele sociale,
      se creează un spațiu ritualic unde „pur” și „impur” sunt transcense.
      Dar asta nu transformă femeia în discipolă. Ea este MATERIAL RITUALIC, nu subiect spiritual.

      5. Unde greșește comentatorul
      „Există ritualuri erotice în Kaula → deci există inițiere sexuală a discipolei.” - NU!
      Există maithuna ritualică → dar nu este dīkṣā.
      Există kāmya rites → dar nu sunt transmisii spirituale.
      Există folosirea femeii ca instrument ritualic → dar nu este inițierea ei.

      6. Concluzia:
      Pasajul citat nu dovedește existența inițierii sexuale a discipolelor.
      Dovedește doar existența ritualurilor Kaula în care femeia este: adusă în mandala,
      folosită ca instrument de ofrandă, uneori venerată ca Devī,
      dar NU INITIATA.
      Textul nu vorbește despre inițiere, ci despre o ofrandă erotică.

      Text scris de AI si editat de mine.
      Nu înțeleg de ce continuați să scotociți prin scripturile indiene, să vă imaginați că sunteți sannyasini sau să judecați lumea după tipare anacronice.
      Textele acelea aparțin altor epoci, altor structuri sociale, altor sisteme juridice.

      Delete
  2. Peste 80% din fetele chemate la inițiere, erau trimise la videochaturi, la saloane de masaj erotic, la nightcluburi, sa le producă bani. Cică era pentru binele lor, le ardea karma negativă, dacă aducea bani mulți maestrului, dacă convingeau pe altele își făceau karma și mai bună. Asta e și scopul grupurilor de shakti. Vrei sa fii shakti??, mergi la contracte la crescut feminitatea, unde muncești prntru "noi".
    Care sunt acești "noi", care beneficiază de toți banii de la contracte? Erau trecute pe listă sa meargă nla contracte. "A zIS EL, E DE LA EL, BANII SUNT PT EL" Acestea erau argumentele. Contractele continuă. Tot cu jurăminte, li se zice ca e pt bani pt EL, pt avocați, pt a fi salvat. G arde karma planetară. Altfel planeta era distrusă, omenirea dispărea. Cine si câți bani fac, nu știm dacă se va afla vreodată. Chiar dacă va fi închis pe lung timp, aceleași tactici vor continua. Ce ușor păcălești femeile sărace, fără efucatie, ashramiste in special.

    ReplyDelete
  3. AI rateaza sa explice corect pentru ca nu este trainuit pe subiect. El nu a fost alimentat cu tot continutul unui volum publicat: Kaulāvalīnirṇaya “Kaulāvalīnirṇayah”. Edited by Arthur Avalon. Tantrik Text Series (Vol. XIV), 1927. si probabil concluzioneaza aiurea pe o refereinta de gen "a text focused on the left-hand practices (Vāmācāra), explicitly talks about sexual practice and intercourse in the section called “the worship of the female messenger – Dūtī” (pp. 435 – 449)." Insa uita despre ce vorbeste textul. Am pus AI sa traduca si sa faca un sumar al textului si ce minunatie iese: After long preparatory steps, including spatial directions protection, placing different mantras along the woman’s body (i.e., installing the sixteen digits of desire – Kāmakalās conjoined with the sixteen Sanskrit vowels, tracking a path from her right foot up to her head, and from her left head down; concurrently, the sixteen digits of the moon – Soma are worshipped with the vowels), x (while using the full Vidyā) is worshipped directly inside her Yoni (‘sanctuary of desire’). Before entry, the practitioner physically interacts with the woman’s Yoni – using his hands. He performs specific manual gestures. He either binds the x Mudrā– formed by ‘placing the middle fingers in the center, locking them down with the little fingers and thumbs, extending the index fingers straight like rods, and resting the ring fingers over the middle fingers’ – or he deploys the x Mudrā (a gesture mimicking an elephant’s trunk). Using these physical shapes, he manually agitates the Yoni while chanting the x mantra (Kulamuktikallolinī is another manuscript that says, “The x mantra is in that very place,” and adds additional quotes from different texts describing the steps of this rite) and the specific seed syllable of liquefaction (x). During the physical act of intercourse, every component of the sexual encounter is formally identified as a specific item of ritual worship. The short, sharp hissing sounds made during excitement serve as the recitation of the mantra; verbal communication during the act serves as the hymn of praise; physical embraces take the place of musk; kisses take the place of camphor; scratching with the nails and biting with the teeth serve as the offering of flower garlands; and the manual kneading or pressing of the breasts serves as the literal worship of Śiva. Am pus x ca nu are rost sa mai explic iarasi si iarasi ca barbatul e initiatorul si el incarca femeia, qed :)))) Visati ca veneau astea calare pe nori si ii initiau pe saracii kaula asa prin sec. VII si dupa, cand traditia era exclusiv destinata barbatilor. Ulterior au aparut sintezele si agaricii gen Abhinavasupta care au cosmetizat treaba ca sa mearga cultul acceptat de ordinea vremii.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Gemini:

      Interlocutorul tău aduce în discuție un fragment extrem de valoros din punct de vedere academic — cel din *Kaulāvalīnirṇaya* (atribuit lui Jñānānanda Paramahaṁsa, editat de Arthur Avalon). Fragmentul descrie în detaliu ritualul de **Dūtī-yāga** (adorarea mesagerei).
      Totuși, în ciuda faptului că citează un rezumat corect al textului (chiar dacă cenzurat cu „x”), el trage o concluzie inversată din punct de vedere istoric și textologic.
      Iată cum se poate demonta argumentul lui, punct cu punct, folosind exact logica textelor Kaula:
      ## 1. Anacronismul istoric: Cine l-a „cosmetizat” pe cine?
      Interlocutorul afirmă că tradiția timpurie (sec. VII) era „exclusiv destinată bărbaților” și că Abhinavagupta (sec. X-XI) ar fi fost un „agarici” care a „cosmetizat” lucrurile ca să fie acceptate social. **Istoria religiilor arată exact contrariul.**
      * **Tradiția timpurie Kaula** (curentele *Yoginī-kula* fondate, conform mitologiei, de Matsyendranātha) era centrată pe **Yoginī** — entități feminine feroce, deținătoarele puterii. Practicanții bărbați (sādhaka) căutau acces la aceste clanuri (*kula*) dominate de femei pentru a obține *siddhi* (puteri spirituale).
      * **Ce a făcut Abhinavagupta?** Departe de a fi un „cosmetizator” pudic, Abhinavagupta în *Tantrāloka* (capitolul 29) a oferit cea mai explicită, sistematică și profundă analiză a ritualurilor sexuale (*dūtī-yāga*), integrându-le într-o metafizică a conștiinței non-duale. *Kaulāvalīnirṇaya*, textul citat de interlocutor, este o compilație mult mai *târzie* (secolele XVI-XVII), scrisă într-o epocă în care tantra devenise deja puternic patriarhală și interiorizată. Deci textul lui este cel „modern”, nu cel al lui Abhinavagupta.
      ## 2. Textul îl contrazice: Ce înseamnă că bărbatul „încarcă” femeia?
      Rezumatul oferit de el arată clar că bărbatul execută gesturile (mudrās), mantrele și proiecția alfabetului sanscrit pe corpul femeii (*nyāsa*). Interlocutorul deduce din asta că: *„bărbatul e inițiatorul și el încarcă femeia”*.
      În metafizica textului, lucrurile stau invers:
      * **De ce face bărbatul toate aceste ritualuri complexe?** Pentru că trupul femeii obișnuite (*prākṛta dūtī*) trebuie purificat și „transformat” ritualic în Zeiță (*divya dūtī*). Bărbații făceau acest efort ritualic uriaș pentru că aveau nevoie de o zonă de contact cu Divinul.
      * **Cine oferă eliberarea?** Fluidul generat în timpul uniunii (numit *kulāmṛta* sau *sāmanya-arghya*) este privit ca esența însăși a Șocului Energetic (*śaktipāta*). Bărbatul nu o „încarcă” pe femeie cu iluminare; el oferă adorație ritualică (*pūjā*), iar transformarea/iluminarea este efectul *emulsiei* dintre cele două principii, unde Yoni este altarul de sacrificiu (*kuṇḍa*).


      Delete
    2. ## 3. Confuzia fundamentală rămâne: „A iniția prin sex” vs. „A face un ritual sexual”
      Interlocutorul refuză să vadă diferența conceptuală dintre:
      1. **Relația Guru - Discipolă (Inițierea standard / Dīkṣā):** O elevă vine la un profesor, iar profesorul îi cere favoruri sexuale sub pretextul că actul în sine o va ilumina. (Asta nu există în textele tradiționale ca normă).
      2. **Ritualul Esoteric (Yāga / Sādhana):** Un practicant avansat aduce o femeie (care poate fi curtizana, spălăreasa, soția sau o yoginī) pentru a performa o liturghie sexuală strictă. Femeia din textul citat de el din *Kaulāvalīnirṇaya* nu este o „studentă la cursuri de yoga” care primește o inițiere; ea este **obiectul și subiectul adorației**. Fiecare geamăt, sărut sau atingere este codificată ca un element liturgic (tămâie, mantre, flori).
      > **Cum să închei discuția elegant:**
      > „Rezumatul din *Kaulāvalīnirṇaya* este excelent și descrie perfect *Dūtī-yāga* (liturghia sexuală). Dar textul îți demonstrează exact ce spuneam: este o *Pūjā* (adorare) ritualică, nu o școală în care guru-ul își inițiază elevele prin sex.
      > Faptul că bărbatul face proiecțiile mantrice (*nyāsa*) pe corpul ei nu înseamnă că el o „iluminează”, ci că își pregătește ritualic altarul de cult (trupul femeii, privit ca Mahādevī). Iar din punct de vedere istoric, *Kaulāvalīnirṇaya* este o compilație mult mai târzie, pe când în tradiția Kaula timpurie, femeia (Yoginī) era nucleul central al puterii spirituale, nu un simplu receptor.”

      Delete
    3. Adica DARVO timpuriu.

      Delete
  4. "gurul ar fi trebuit să aibă în prealabil consimțământul deplin de la cursantele cu care a întreținut acte sexuale."
    Nu trebuie, de la jñanamudra în sus :) Termenul „Karmamudrā” se referă, de asemenea, în mod specific la yoginii de sex feminin care se dedică unei astfel de practici. Atunci când partenerul este unul vizualizat (adică imaginat de un singur yogi în practica tantrică tibetană), acesta este cunoscut sub numele de jñanamudra („sigiliul înțelepciunii”)

    ReplyDelete
  5. @admin
    Din păcate, comentatorul anterior are dreptate, în opinia mea, și nu inteligenta artificială care e programată să dea răspunsuri "politically correct". Asta nu constituie însă vreo scuză pentru maistru, cum nici nu cred că a intenționat comentatorul anterior să aducă.
    Eu am citit ceva mai multe traduceri de texte din tradiția vajrayana, spre deosebire de celălalt comentator care pare mai în temă cu variantele hinduse, și am dat de descrieri ale unor inițieri sexuale explicite de genul celor invocate de el. Ba mai mult decât atât, am găsit până la urmă și o descriere a unor practici erotice cu un practicant de sex masculin și mai multe de sex feminin, în traducerea textului Hevajra Tantra de pe site-ul 84000.co (pentru cine vrea să verifice). Asta nu anulează în vreun fel fake-ul din pseudo-citatul din Candamaharosana Tantra vehiculat în "Secretele amorului transfigurator extatic..." luat în discuție mai demult, dar am găsit până la urmă și așa ceva într-un text tantric (nu știu cum de mi-a scăpat asta cu ani în urmă când am citit traducerea Hevajra Tantrei făcută de Snellgrove.. sau poate pur și simplu am uitat).
    Anyway, citind mai multe traduceri de pe 84000.co și nu numai, am tot dat și de alte chestii mult mai creepy, cum ar fi referiri repetate la ofrande de carne de om și la vârste foarte scăzute ale "mudrelor". Adică practici pentru care, în ziua de azi, cel care ar vrea sa le pună în aplicare ar merita pe deplin sa putrezească in inchisoare (vorbesc/scriu acum la modul general, nu mă refer la cazul din Franța).
    Cei care au inițiat tradițiile tantrice prin secolele VII-VIII trăiau într-o lume cu totul diferită de cea prezentă dpdv social și cultural. O lume care pentru noi ar părea ca fiind o lume de iad daca ne-am putea teleporta înapoi în timp. Și nu doar in India (a se vedea ca exemple contemporane, aduse în discuție și in prezent, povestea vârstei Aishei sau cea a modului în care creștinii se măcelăreau între ei ca chiorii pentru că aveau opinii diferite privind caracterul divin sau uman al lui Iisus).
    Lumea a evoluat (cu adevărat a evoluat, nu doar a schimbat niste convenții sociale cu altele) cu mult de atunci încoace. Iar maistrul urmează să fie judecat prin raportare la normele sociale valabile in prezent, nu în perioada medievală. Iar el pare să fi fost conștient de faptul că există niște discrepanțe între practicile tantrice originare medievale și normele etice și spirituale din prezent, din moment ce a băgat chestia aia cu "iubirea nesfârșită" care e cam absenta în textele tantrice vechi. Și asta pentru că, până foarte recent în istoria speciei noastre, iubirea romantică-erotica dintre două ființe umane nu era la fel de mult valorizată ca în prezent (ca regulă generală). Căsătoriile se realizau de regulă fără a se ține cont de iubire și, chiar mai rău, iubirea de cuplu era considerată uneori a fi mai degrabă o slăbiciune potențial periculoasă (exemple clasice - iubirea Medeei pentru Iason, care a determinat-o să își trădeze familia și apoi să își ucidă copiii, sau iubirea dintre Lancelot și Guinevere care a condus și ea la o trădare). La fel stăteau lucrurile și cu ritualurile tantrice - nu prea era căutată vreo "iubire nesfârșită" de cuplu de către participanti. Lucrurile stau cu totul altfel pentru noi, în prezent, iar maistrul pare să fi realizat asta, numai că mai apoi ne-a exemplificat cu tripla energie cum sta treabă cu zicala aia cu ce zice și ce face popa. :D Asta cred că e până la urmă cea mai reușită exemplificare realizată de el, din păcate. :D Câh!!

    ReplyDelete
  6. # autorul:
    Citez pe ”Anonymous July 18, 2026 at 7:07 PM”: ”Autorul afirmă că nu există in Tantra posibilitatea ca un guru sa inițieze prin act sexual”.
    Nu am afirmat așa ceva, ci că, citez, ”în învățătura tantrică tradițională nu există vreo prevedere care să recomande inițierea sexuală a discipolei de către guru”. Există posibilitatea ca gurul experimentat să inițieze sexual o discipolă novice în ale sexualității, însă numai cu condiția ca ambii să simtă atracție și iubire reciprocă. Nu poți împiedica iubirea sinceră dintre oameni, dacă aceasta există, dar în acest caz este vorba în primul rând de manifestarea iubirii, mai mult decât o inițiere tehnică de la guru la discipolă.
    Însă nu poate exista prevederea ca discipola să fie neapărat inițiată sexual de guru (ceea ce înseamnă automat abuz sexual și viol), și nici recomandarea în acest sens, care ar însemna că ”dacă vor să aibă o șansă mai mare de a obține un salt spiritual, ar fi bine ca discipolele să fie inițiate de guru și să nu facă nazuri, chiar dacă nu există pe deplin atracție și iubire”, ceea ce evident deschide poarta abuzului. Oricum, Bivolaru însuși a insistat mereu pe condiția absolut obligatorie a atracției fizice și a iubirii profunde, astfel încât chiar și o eventuală recomandare a inițierii sexuale de către guru s-ar transforma practic în presiune colectivă către obligativitate, ceea ce contravine acestor principii fundamentale, enunțate chiar de către guru.

    În textele invocate de comentator, nu este vorba despre inițierea sexuală a femeilor, ci despre participarea și chiar de adorarea lor (ca în Hevajra Tantra 1.5.2, ”yoghinul înțelept trebuie întotdeauna să adore [pujayed] Mama și Sora”), dar și aceasta trebuie să respecte liberul arbitru, dorința de participare și aspirația. Aducerea femeilor nu poate fi abuzivă, căci abuzul sexual și violul nu pot fi manifestări divine și nu au ce căuta într-un ritual cu scop spiritual.

    ReplyDelete

  7. Dar asta ca e vorba de "initere" de fapt de unde este? Chiar a spus el asa ceva, ca ar fi nevoie, ca o face el? Sau era o cimilitura in folclorul adeptilor ca si aia cu "eliberat"? O varianta pentru "sa stau de vorba cu Grieg"? Ca uite ca la ancheta nu a spus asa ceva.

    Si asta cu cititul aurei, ce aiurea. Noi faceam curs cu el dar cand sa plecam in tabara ne-a cerut sa vada poze cu noi. Probabil ca pretext sa vada pozele femeilor de la cursurile din tara. Dar asta nu ne-a impiedicat sa plecam apoi de la curs si uite sa scriem aici. Sau din nimic apoi sa nu ne mai dea voie sa participam la conferintele din tabara. Ce a vazut de fapt?


    ReplyDelete
    Replies
    1. Pozele au fost si suntborntru a racola femei sărace, fără educație din provincie, pt a le ademeni in ashrame, de acolo la karma yoga in folosul lor, videochat, saloane de masaj erotic, etc.
      Pozele sunt ca benzile lipicioase care se puneau la țară de prins muște.
      Primul pas, cine arată bine, are datele trecute pe verso, vârstă, etc, vezi că e tânără, le bagi o invitație la vilută, de acolo începi spălarea pe creier, iti si produc bani, le si ai sexual, cum?
      Pri asa zisă inițiere obligatorie, prin care ele demonstrează ca nu sunt satanice, ci fac voiai lui Dumnezeu, care ke-a chrmamt, prin Consacrarea care a ieșit, cd au fost făcute tabelele pt viluță

      Delete
    2. Capcana in care au căzut fetele a fost GRATUITATEA, invitații la viluță, GRATIS, cdouașe trimise de Grieg "gratuit", apoi începea tangoul, sarabanda, cu cereri, cu trimis la produs la nightcluburi, la videochaturi, un fel de metoda Loverboy spiritualizată chipurile, te vinzi in numele spiritualității, banii sunt pt Grieg, Grig știe de ce.. pt ce..El si numai El arde karma, pe banii produși..
      Cadourile facutecde G, erau de fapt din ce primească de la alții, ori fin donații, ori produse expirate, vezi produsele Cotty date de ThroPop, ca sa nu plătească pt deșeuri, erau date "cadou" la tabere in baza banilor de taxă mega afacere, ofereau gunoaiele expirate, asa cum in Franța le dădea mâncare expirată, iar ele erau puse la produs la videochat, după inițiere, sclave pe viață.

      Delete
  8. Până la urmă, ne raportăm la niște texte scrise acum foarte mult timp, de către niște oameni. Din acele scrieri nu reiese nicăieri că mulțimi întregi de oameni au obținut nu știu ce miracole practicând acele lucruri. Și chiar dacă ar fi reușit câțiva, tot o simplă recomandare sau o părere rămâne. Norocul nostru este că nu a scris nimeni că o astfel de inițiere ar fi obligatorie, altfel ce făceam, ne duceam cu toții buluc în direcția aceea doar pentru că așa au spus unii? Istoria ne arată că au existat inclusiv împărați chinezi care au murit otrăviți după ce au înghițit poțiuni taoiste cu mercur, în încercarea absurdă de a trăi veșnic.

    Această tendință de a lua de bun tot ce spune o așa-zisă autoritate, fără a verifica faptele, o regăsim și în zilele noastre. De exemplu, la noi, cercetătorul Pavel Chirilă afirma la un moment dat că suntem cobai și singurul popor din lume obligat să consume sare iodată, avertizând că ne vom îmbolnăvi de cancer. În realitate, omul a greșit flagrant: Elveția iodizează sarea încă din 1922, iar noi am fost printre ultimii din Europa care au adoptat această măsură. Desigur, pe site-uri precum ActiveNews sau YogaEsoteric aceste teorii încă circulă, pentru că publicul lor pare să creadă și în Moș Crăciun. Singura greșeală reală a fost a guvernului, care ar fi trebuit să explice beneficiile medicale, nu doar să impună măsura prin obligație.

    ReplyDelete
  9. De asta ce ziceți? Mai știți când se făceau meditații seara târziu, la conferințe, vinerea și prin tabere? Dar de ce oare „ieșeau” meditațiile atât de bine atunci? Eram mulți, eram cu Grieg, era noapte și restul lumii dormea?

    Eu am aflat răspunsul pornind de la o simplă durere de măsea. Vi s-a întâmplat vreodată să vă doară o măsea după ce v-ați culcat sau chiar după ce ați adormit? Mie da. Căutând să înțeleg de ce se întâmplă asta, am aflat că seara nivelul de cortizol scade natural ca să putem adormi. Când ne trezim dimineața este la nivelul maxim, iar apoi scade pe parcursul zilei – așa suntem noi construiți. Cum cortizolul este și un puternic antiinflamator, odată cu scăderea lui din timpul nopții, inflamația de la măsea se mărește și apare durerea.

    Mergând mai departe cu căutările pe net, am descoperit și studiile despre raportul dintre cortizol și meditație. Practic, fiindcă acest hormon al stresului și al alertei este la pământ seara, corpul se relaxează total, iar mintea poate intra mult mai profund în starea de meditație. De asta ne și „ieșeau” atât de bine atunci.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Si cu E536, ferocianura din sare cum ramane?

      Delete
    2. A te priva de somnul de noapte, este foarte nesănătos pt organism.
      Mai ales că la tabere se aștepta ore întregi noaptea până venea GB.
      Se mânca noaptea, iar un obicei nesănătos.
      Se dormea la meditații, unii visau si relatau visele pe post de mari realizări, iluzii, nesomn, mâncat noaptea, presiuni că pierzi stampila dacă nu aștepți pana in zori venirea lui GB, care petrecea cu haremul.
      Mulți se imbolnaveau la tabere, după tabere, deoarece sistemul lor imunitar era la pământ.
      Sexăreala pe fond de oboseală, ducea la multiple boli venerice.
      Dar, noaptea conștiința nu le era trează, iar spălarea pe creier devenea foarte ușoară.
      Apogeul a fost la Transă, când au așteptat in cort, închiși in țarc 36 de ore o conferință. Au mai fost așteptări de 17 ore, închiși in țarc, cumparau produse doar de la NOI.
      Era si scăderea vigilenței, spălarea pe creier, pe fondul de oboseală acceptau tot, donau tot, se imbolnaveau, apoi primeau plăntuțe de la NOI, cu jurăminte teribile pe sănătate si evoluția spirituală.
      Asa si-au pierdut mulți tinerețea, identitatea, sănătatea, cuplul stabil, familia.
      O mare păcăleală. Țeapă.

      Delete
    3. Mai dădeau si bani pt asta..
      Și nu puțini.
      Pe banii lor, închiși în țarcuri.
      Dar, masonii "e răi".

      Delete
    4. Nu răspunde nimeni la întrebarea despre E536? Dacă cauți puțin pe net, afli că legătura chimică dintre fier și cianură este extrem de stabilă. Corpul nostru nu are cum să o descompună, așa că substanța trece prin sistemul digestiv fără să fie absorbită și este eliminată exact așa cum a intrat.
      Și ce să vezi: pe net sunt destui doctori care susțin că iodul din sarea alimentară acoperă doar un minim, nicidecum doza optimă, așa că recomandă doze mai mari. Dr. Bredesen și Mercola sunt doar două exemple.

      Delete
  10. Bivolaru urcă pe culmi imaginare — „scriitor și lider spiritual” — ca să‑și afirme autoritatea.
    Buddha a coborât de pe culmi ca să ofere învățătura, Dharma.
    Unul caută statut, celălalt caută oameni.

    ReplyDelete
  11. Buddha este favoritul din umbră, arhetipul underdog‑ului.
    Prin comparație, Bivolaru este cel care instrumentalizează, dispune de reguli și ierarhii pentru a‑și menține controlul asupra celor din jur și asupra sectei sale.
    Dar frumusețea nu stă încătușată în sisteme, ci așteaptă să fie descoperită.
    Din istorie știm că pirații au apărut ca reacție la regalitate, iar de Paști primeam mereu acea serie cu pirați și monarhie.
    În sistem ești recompensat, dar te supui ierarhiei. În afara sistemului, ai libertate de alegere. Poate de aceea primeam acel film de Paști în care pirații (Caraibe) erau prezentați într‑un mod romantat.
    Rămâne acea componentă a spiritului de a merge mai departe, de a nu te da bătut, de a nu fi învins, deși învins.
    Și ca să spun drept, regalitatea pretinsă de Bivolaru, textele lui de tantra, aura de inițiator, el însuși fiind cam ilegal, nu arată decât placa mare pe care o are pe creier.
    Mai trebuie ceva demonstrat?
    Că îi lipsește Pacificul?
    🤣 E pentru că nu îi bănuiește existența.
    Nu l‑a văzut niciodată și nici n‑o să apuce.
    Câinii (Bivolaru cel fidel, care așteaptă să i se arate respect) latră, caravana (underdog‑ului) trece.

    ReplyDelete
  12. Peste 100 de ani lumea o sa isi aminteasca de Bivo doar ca violator, daca o sa isi aminteasca.
    Buddha o sa existe pentru totdeauna in amintirea umanitatii.

    ReplyDelete
  13. Gelozia asta pe Buddha e veche dar a crescut in ultimii ani de cand mai multi fosti ori inca cursanti se duc la initeri buddhiste, initieri despre nimic, vid si alte aberatii, in mare contrast cu sutele de revelatii dumnezeiesti ale lui guru. Pipi e mai dumnezeiesc decat ignorantul buddha. Ce stia el despre poliamorie?
    Unde mai pui ca era fan al trupei aleia satanice Nirvana.

    ReplyDelete
  14. Cum ar fi fost firesc? Ar fi trebuit să spună că este vorba doar despre o exemplificare și atât. Să pună capăt zvonurilor că ar fi vorba despre altceva – gen „eliberare”, „arderea karmei”, „salt spiritual” sau „deschiderea chakrelor”. Să spună clar că e un simplu om care a învățat o tehnică. Uite însă că, fiind întrebat, nu zice nimic din toate acestea; ba chiar dă vina pe femei, susținând că s-ar fi aprins focul în ele când l-au văzut. Bate-le vina! Ce era să facă și el...

    Să nu fi știut el de toate cimiliturile acestea din cadrul organizației? Să nu fi avut nimeni curajul să i le spună? Așa cum se zice că apropiații nu aveau curaj să-i spună lui Ceaușescu adevărul și acesta credea că face mereu bine? Să nu fi avut pe nimeni cu adevărat apropiat? Toate femeile au fost doar „iubite”, niciuna nu i-a fost prietenă? Nu a avut niciuna bunăvoința sau curajul să-i spună să-și taie unghiile? Să se îmbrace mai elegant? Să-și schimbe freza aceea care, cu timpul, a devenit de-a dreptul penibilă și îi scotea în evidență tot părul alb? Să nu apară cu barba aceea albă nespălată și neîngrijită, care îl îmbătrânea – măcar dacă și-o lăsa, să fi avut grijă de ea! Toți și toate doar l-au venerat?

    Cum ar fi să aflăm că, întrebat fiind despre toate aceste zvonuri, ar răspunde că nu știa nimic, că au înțeles ele greșit, că el e un simplu om și nu are astfel de puteri? Iar dacă ar fi știut, le-ar fi spus direct că nu este adevărat și că nu poate face așa ceva.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Atunci da, fara un lider in care sa creada, fara un guru adevarat de care sa nu se indoiasca, cei din MISA isi vor pune in sfarsit intrebari. Astfel organizatia va face implozie, se va sfarsi.

      Exact așa s-a întâmplat și în Oregon, în 1985. Nu intervenția autorităților sau procesele au distrus comunitatea din Rajneeshpuram, ci declarațiile și acuzațiile reciproce dintre lideri. Când Osho a ieșit public și a aruncat toată vina pe apropiații lui, susținând că el nu știa nimic, iluzia s-a spulberat instant. Mii de oameni care își vânduseră casele și își puseseră viața pe pauză au înțeles că „maestrul” se spăla pe mâini. Oamenii nu au fost evacuați cu forța; au urcat în autobuze și au plecat singuri pentru că nu mai aveau în ce să creadă.

      Același scenariu se va repeta și aici: nu vreo decizie a judecătorilor va dărâma organizatia MISA, ci modul în care își vor pasa vina la declarații.



      Delete
    2. Chiar asa, sa ii fi zis prietena sau prietenul cel mai bun, auzi mai Griguta astea zic ca tu le arzi karma si ca esti omniscient. Pai poti tu astea? Hai sa le spunem ca bat campii. Hai sa le spunem ca nu e neaparat nevoie sa vina la tine "la discutii". Hai sa le spunem ca si barbatul de langa ele va putea asa ceva, daca vor avea ceva rabdare cu el. Ca e doar nevoie de cupluri stabile, cu legaturi puternice. Tu cum ai invatat, nu fiind casatorit?

      A fost cu adevarat o clica in jurul lui care a profitat enorm de pe urma organizatiei, de pe urma lui? Inca de la inceput cand se spunea ca adunau banii cu pungile? Si ca urmare au lansat ideile astea despre el ca sa le fie lor si mai bine in primul rand? Aceeasi care azi il numesc profesor emerit? Make sense. De exemplu cei care s-au prins ca plateste foarte bine daca scri o carte si o dai lui sa o semneze. Ca sa fim seriosi e greu si sa scri la pc, sa copiezi, alea 2,5 carti pe an pe care zice ca le-a scris. Dar nu neaparat acestia, ca asta s-a intamplat atunci chiar la inceput, in primii ani. Probabil cand au vazut cati bani se aduna le-a luat Dumnezeu mintile si au lansat zvonurile ca sa profite si mai mult.

      Delete
    3. Chiar asa, cati ani a fost casatorit GB?

      Delete
    4. Ce intamplare, uite ca am dat peste filmul acesta de pe Youtube, explica oamenii acestia ca exact asa s-a intamplat. S-a inconjurat de oameni care l-au venerat. Cred ca stiati filmul acesta, eu acum am dat de el. Cam de la minutul 0106:

      https://www.youtube.com/watch?v=GiDwKPU2i9s

      Delete
  15. Aceasta este defensiva mea împotriva insultelor lui Bivolaru si MISA. Feel free to use it!

    „Cele 5 familii de Dhyani Buddha‑și se numesc ‘familii Buddha’ pentru că fiecare familie este o cale spre trezire, nu o entitate separată.
    Sunt cinci pentru că mintea umană are cinci moduri fundamentale de a se distorsiona și cinci moduri fundamentale de a se clarifica.
    Cele cinci familii sunt harta completă a psihologiei Vajrayana."

    De ce m‑ar mai interesa omnisciența lui Buddha când Buddha este iluminat?
    Omnisciența e obsesia MISA, nu și a buddhismului.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Excelent!
      Eu tocmai voiam sa scriu ca Buddha sufera amarnic in cerurile alea pe unde o fi el, de cand a aflat ca cea mai tare scoala de yoga din Univers o sa scoata la iveala aceasta rusinoasa dezvaluire.
      Parca-l vad, cu ochii inchisi si lacrimi de rusine curgand valuri pe obraji.
      Pai daca Buddha saracu nu a fost omniscient, va dati seama ce conditie intelectuala si spirituala au aia care propun, aproba si sustin o conferinta ca asta. Dar aia care sunt dispusi sa o asculte?!
      Vai de cucu lor daca pe lumea ailalta nu e Iisus ci o armata de buddhasi. Numai de herukasi o sa aiba parte, si de dakini d'alea suparate, la menopauza. Toiag de fier, cuptor de foc, scrasniri de dinti si ocean de pipi ii astepta, pentru eternitate.
      Recomand cu caldura nuvela "O scurta sedere in Iad" de Stephen Peck.

      Delete
    2. "ocean de pipi ii astepta, pentru eternitate."

      Ăla e paradisul bivolarian, bre, nu vreun iad. D Ai încurcat borcanele (cu pipi, evident). :)))))))))))))

      Delete

tag form to add a photo:

[image width="400px" rel="nofollow" src="image_link"/]

do not go beyond a width of 400