Nonsensul teoriei despre hiatus prezentată la MISA



(urmare din postarea precedentă - Răspunsul ”fumătorilor” de pe blog)

Mai întâi, câteva observații privind articolul precedent, pornind de la comentarii ale cititorilor:

● Afirmația ”nu există constelații” (con = împreună) este făcută în sensul că, în realitate, nu toate stelele 

din ceea ce se numește constelație sunt grupate într-un loc din spațiu, ci doar proiecțiile lor pe boltă apar

ca fiind grupate. Unele stele sunt foarte apropiate de Pământ, altele sunt foarte îndepărtate, gruparea lor 

este o iluzie, care are loc DOAR pentru noi cei de pe Pământ. Pentru cineva care ar privi perpendicular pe

direcția pe care privim noi, ele apar ca fiind împrăștiate prin galaxie (video) și nu există în realitate. 

● Zodiacul tradițional este legat de anotimpuri și nu de vibrația constelațiilor, iar acest lucru este evident 

până la Scorpion inclusiv. Berbecul e momentul trezirii naturii la viață, impulsul inițial, Taurul este fertilitatea

și explozia de vegetație, Gemenii (dualitatea) sunt caracterizați de vreme instabilă, la intrarea în Rac ziua

începe să scadă (”dă înapoi ca racul”), Leul este apogeul energiei solare, căci după el vine momentul în care

ziua devina mai mică decât noaptea, Fecioara este semnul coacerii și a începutului recoltării, în Balanță 

se face bilanțul și se cântărește recolta, în Scorpion (semn al morții) natura se vestejește, vinul fermentează,

focul Săgetătorului ”arde” întreaga vegetație, în Capricorn, semnul regenerării, ziua începe să crească 

din nou, promisiune a unei noi renașteri a naturii.

Este clar că nu poate fi vorba de o coincidență și că acestea nu sunt vibrațiile naturale ale constelațiilor 

(alcătuite la întâmplare, din stele aparent grupate, cu vibrații care mai de care mai diferite). Pur și simplu

constelațiile servesc ca repere fixe pentru a descrie poziția Soarelui pe cer, de altfel se observă

că sunt luate în considerare doar constelațiile traversate de Soare, nu și celelalte! (Neele a observat!)

Ba mai mult, cei care au creat zodiacul au trasat liniile dintre stele astfel încât să semene cu animalele 

respective, deși aceste linii pot fi trasate și altfel! Și se știe că aceste desene oricum se vor schimba cu timpul!

Chiar dacă se susține că această corespondență cu trăsăturile anotimpurilor se petrece pentru că Soarele 

modulează vibrațiile constelațiilor, asta nu ar face decât să întărească  centrarea pe Soare și anotimpuri, 

căci înseamnă că Soarele preia diversele vibrații ale unor stele ce nu au altă legătură între ele decât aceea

că se grupează întâmplător pentru ochiul pământenilor și le ”modulează” atât de mult, încât nu mai rămâne

nimic din ele, încât se potrivesc taman cu caracteristicile anotimpurilor. E ca și cum vibrațiile constelațiilor

nici nu mai contează!

 ”Caracteristicile zodiilor” nu sunt de fapt altceva decât caracteristicile anotimpurilor, în legătură cu

poziția Soarelui pe cer. Devine clar că hiatus-ul este legat DOAR de Soare (hiatus solar) și de momentul

de început al ciclului naturii (echinocțiul de primăvară), ce diferă de la o emisferă la alta, și nu de constelații,

deci fiecare emisferă are hiatus-ul ei. Cei care au inventat zodiacul, au privit doar din punctul lor de vedere,

habar nu aveau că există altă emisferă, unde totul este răsturnat. Dacă zodiacul era creat de cei din emisfera

sudică, îi plasau începutul la zero grade în Balanță!

Ceea ce contează pentru un loc de pe suprafața Pământului este poziția Soarelui pe cer în raport cu acel loc.

Dacă ar fi contat poziția în raport cu constelațiile, echinocțiul pentru emisfera nordică ar fi la 6 grade în Pești

(24 februarie), iar primăvara ar fi trebuit să vină mai devreme cu vreo trei săptămâni. (Cineva care ar face

observația că primăvara pare să vină mai devreme acum, să nu uite că această situație durează doar de la 

începutul anilor 90).

Încă un lucru: dacă ar fi fost implicate și vibrațiile astrale ale planetelor și constelațiilor, ar fi fost vorba despre

un hiatus TOTAL, al tuturor energiilor astrale, însă atât G. Bivolaru (detalii), cât și N. Catrina (detalii) sau

R. Purniche (detalii) au vorbit despre energiile astrale manifestate în momentul de maxim al hiatus-ului, 

ceea ce este o (re)afirmare a faptului că acestea se manifestă și se suprapun peste hiatus-ul care este 

doar al energiilor solare, fiind raportat doar la mișcarea Soarelui.

● Dezbaterea are legătură cu MISA, deoarece ei pretind că sunt singurii care dețin adevărul, singura școală 

autentică de pe planetă. Ați mai auzit pe cineva făcând din hiatus evenimentul cel mai important al anului?

                                                                               ******

Și acum, la subiectul noii postări. Acum câteva zile, un comentator la un articol de pe blog a întrebat:

Îmi explica și mie cineva de unde apare ideea asta cu hiatus-ul? Exista undeva în vreo tradiție cum că 

musai sa faci meditație sau e tot made in Bivolaru? (link)

Cineva i-a răspuns:

Nu: nu există o regulă oficială de hiatus la 3/7, respectiv 7/7. Dar există procese unde aproximativ

în zona 40–45% apare o ruptură, iar 3/7 este o fracție frumoasă care descrie acel punct. Fiind vorba 

de observații empirice, calculele sunt de prisos. (link)

Altcineva a continuat:

Chestia asta vine de la Gurdjieff cu Legea lui Șapte. Dar dacă înțelegem bine legea aia, care zice că

un proces are două hiatus-uri pe o octavă, unul între Mi și Fa (undeva înainte de mijlocul procesului)

și altul între Si și Do (chiar la finalizarea procesului și declanșând noul ciclu), corelația cu astrologia 

nu e una așa de simplă cum e la MISA. Pământul nu are o mișcare uniformă, accelerează și încetinește, 

urcă și coboară, vine aproape și se depărtează față de Soare, pe o elipsă. Acela e procesul, și acolo

sunt cele două hiatus-uri. (link)

În fine, cineva a făcut o cerere fermă:

Cer demonstrație completă a existenței hiatus-ului. Și nu începeți iar cu Gurdjieff! Nu am pic de respect 

față de acesta. (link)

Din păcate pentru acest ultim comentator, trebuie ”început” cu Gurdjieff, pentru că el este cel care a început!

Învățătura lui despre hiatus este prezentată în cartea lui Ouspensky intitulată ”În căutarea miraculosului”,

ce poate fi citită în limba română în arhiva internetului (link), iar despre Legea lui Șapte se poate citi 

începând de la pag.158 a prezentării (pag.152 a cărții). Pe scurt, Gurdjieff spune că în cazul oricărei acțiuni,

energia impulsului primordial variază în ceea ce privește natura vibrațiilor și intensitatea acestora și are 

tendința de a devia de la direcția inițială, prezentând anumite momente de discontinuitate, iar pentru 

continuarea acțiunii pe direcția începută sunt necesare intervenții (”șocuri”) cu aport de energie din exterior.

Foarte important este că el afirmă clar că ”perioadele de acțiune uniformă a inerției acumulate nu sunt egale

și că perioadele de încetinire a vibrațiilor nu sunt simetrice; o perioadă este mai scurtă, alta mai lungă”,

cu alte cuvinte fazele de manifestare a procesului nu sunt egale, procesul nefiind liniar și uniform în timp!

Gurdjieff realizează o analogie cu gama muzicală, în care intervalele dintre note nu sunt egale, ci ele variază

de la un ton (între DO-RE, RE-MI, FA-SOL, SOL-LA, LA-SI) și un semiton (între MI-FA și SI-DO).

Bivolaru preia mingea centrată de Gurdjieff și o dă în bară, citez:

Gregorian Bivolaru: Modalitatea secretă de determinare a momentelor de hiatus

 

Tradiţia ocultă a umanităţii precizează că momentele de hiatus (discontinuitate) pot fi determinate cu anticipaţie

atunci când cunoaştem cu exactitate durata de desfăşurare a unui anumit fenomen sau proces precum şi

momentul de început al acestuia. Aceasta este cu putinţă pentru că aceste momente sunt plasate întotdeauna

în exact aceleaşi faze ce sunt caracteristice desfăşurării oricărui fenomen. Modul de acţiune a Legii  Oculte

a lui 7 este deci universal,  sau altfel spus este mereu acelaşi.

 

Aceste aspecte sunt prezentate adesea prin analogie cu gama muzicală (mai exact, cu gama muzicală temperată

majoră) în care, după cum se ştie, există două intervale de încetinire a vibraţiilor sonore (în sensul de urcare

a gamei: de exemplu, de la Do la Si), intervale care sunt  numite în muzică ”semitonuri”. Ele (semitonurile

gamei majore) corespund aşadar momentelor de discontinuitate care caracterizează Legea Ocultă a lui 7:

- primul dintre ele este plasat la modul general vorbind  înainte de jumătatea intervalului (mai precis, la 3/7

din întregul interval). Acest prim moment de hiatus răspunde de finalizarea acţiunii, fenomenului sau procesului

care deja  a fost început.

- cel de-al doilea moment de acest gen se află chiar la sfârşitul fenomenului, acţiunii sau procesului (sau altfel

spus el există la 7/7 din întreaga perioadă de desfăşurare a respectivului fenomen sau proces). Aici se poate

spune că acţiunea, fenomenul sau procesul a ajuns deja la încheiere sau finalitate şi eventual el poate să

reînceapă sau nu, imediat după aceea (atunci când începe din nou respectivul fenomen sau proces poate

translata cu acea ocazie pe o altă octavă sau se poate opri acolo).

Cunoaşterea acestui important secret iniţiatic are o mare valoare mai ales în ceea ce priveşte  aplicarea

Legii Oculte a lui 7 asupra diferitelor octave obiective. [Reamintim ceea ce am afirmat anterior referitor

la Principiul Unităţii: fiecare parte (altfel spus fiecare Întreg în miniatură – care poate fi considerat în cazul

fiinţei umane ca fiind un microcosmos) este echivalentă cu anumite părţi care există în cadrul ”octavei”).

În conformitate cu aceste aspecte, se poate spune că, aplicând acestă lege ocultă în ce priveşte  energiile

tainice ale timpului, realizăm astfel că orice ciclu temporal este echivalent cu oricare alt ciclu temporal. 

Privind aceste aspecte, din punct de vedere practic, se poate spune că modul de a calcula şi de a determina

cu anticipaţie cele două momente de hiatus este foarte simplu: în cazul celui de-al doilea moment este vorba

chiar de finalul procesului sau fenomenului care este considerat, iar în cazul primului calculăm în prealabil

pur şi simplu 3/7 din octava temporală respectivă, întocmai ca şi cum acea octavă temporală ar fi o mişcare

circulară (ciclul caracteristic al timpului) căreia îi calculăm valoarea de 3/7. În felul acesta, dacă aplicăm

această lege ocultă la durata unui an – considerând anul astronomic care începe în momentul Echinocţiului

de primăvară (când Soarele trece din punctul vernal – începutul zodiei Berbecului) şi se încheie la următorul

Echinocţiu de primăvară, 3/7 din această mişcare ciclică a Soarelui se consideră că reprezintă primul hiatus

solar (cel în care noi realizăm la o anumită dată şi la o anumită oră meditaţia anuală de hiatus), iar cel

de-al doilea hiatus solar (cel de-al doilea hiatus al acestui ciclu al Soarelui) este considerat de fiecare dată

momentul Echinocţiului de primăvară. (sursa)

Comparând învățăturile lui Bivolaru cu cele ale lui Gurdjieff, se constată următoarele:

● după cum a arătat mai sus unul dintre comentatori, Gurdjieff nu a afirmat nicăieri că hiatus-ul unui ciclu

temporal este la 3/7 din durata întregului ciclu față de momentul de început! El a vorbit despre octave ca

intervale de frecvențe de vibrație și nu despre cicluri temporale, cu care nu au nicio legătură!

(De exemplu, aceleași note din gama muzicală pot fi intonate la intervale de timp foarte variate, în funcție

de ritmul acestora, mai lent sau mai alert).

● în cazul unei octave muzicale, nota de la finalul octavei (DO de sus) are exact dublul frecvenței notei de la

început (DO de jos), în timp ce ciclul anual ales de Bivolaru se termină exact în locul în care a început!

Ciclul anual al rotației Pământului nu este o octavă de vibrații, adică o secvență dintr-un interval mai mare,

ci este un ciclu ce revine aproape identic, cu mici variații la intervale de timp enorme!

● Gurdjieff arată că, spre deosebire de intervalele dintre celelalte note care reprezintă un ton, intervalul dintre

a 3-a și a 4-a notă (respectiv dintre MI și FA), precum și intervalul dintre a 7-a și a 8-a notă (respectiv dintre

SI și DO) sunt de un semiton. Dar este vorba despre intervale de frecvențe și nu de intervale temporale! 

Bivolaru confundă tonurile și semiton-urile cu intervale temporale, precum confundă octava cu ciclul.

● însă nici așa nu rezultă rația de 3/7. Astfel, dacă s-ar presupune prin absurd că tonurile și semiton-urile

reprezintă intervale temporale, atunci între DO-RE-MI-FA sunt 2 tonuri și un semiton, adică 5 semiton-uri,

iar între FA-SOL-LA-SI-DO sunt 3 tonuri și un semiton, adică 7 semiton-uri. Cum în total sunt 12 semiton-uri,

primul semiton singular (hiatus) este la 5/12 (0,4167) față de începutul octavei, și în același timp se află la 7/12

(0,5833) față de finalul octavei în timp ce 3/7 = 0,4286. Iar Bivolaru vorbește despre gama muzicală temperată

majoră, cea modernă, în care intervalele - tonuri și semitonuri - sunt aceleași, dar Gurdjieff vorbește de intervale

de 9/8, 10/9 și semitonul de 16/15 (vezi pag.162 a prezentării sau pag.155 a cărții lui Ouspenski - link). 

Însă gama muzicală temperată majoră este diferită de gamele antice (JUST INTONATION - ”intonația corectă”),

fiind un compromis de natură practică privind construcția și acordarea instrumentelor (în acest sens, un scurt

videoclip cu adevărat iluminator poate fi vizionat pe YouTube link).

Așadar, nici măcar în condițiile gamei moderne cu intervale egalizate artificial, în care se consideră prostește

că intervalele între frecvențele notelor ar fi analoge intervalelor temporale, nu rezultă nicidecum că primul

semiton se află la exact 3/7 din octavă față de începutul acesteia. Chestia cu 3/7 nu este matematică, ci doar

simbolică: pur și simplu, primul semiton se află la 3 intervale din cele 7 intervale INEGALE prezente în gamă,

dar nicidecum nu se afirmă că s-ar afla la exact 3/7 din întinderea octavei!

● apropos de faptul că sunt 7 intervale - pentru că de fapt sunt 8 note (DO, RE, MI, FA, SOL, LA, SI, DO) - 

ia uitați ce desen a trântit Marele Inițiat în articolul lui:

                                       

În poză, se văd 7 puncte (note) și prin urmare doar 6 intervale, iar ”hiatusul lui Bivolaru” pică exact la jumate

(3 intervale înainte și 3 după)! El vorbește despre octave (”opt note”), dar figurează doar șapte! 

Genialul guru a citit de prin Gurdjieff (care și el, la rândul lui, a aflat de undeva), apoi a avut o stare de 

”iluminare” și a purces pe loc la inițierea discipolilor. Yoga după ureche, cu maestrul Dorel Ageamiu!

● alte ”informații ezoterice inițiatice” se găsesc în articolul prof. astrolog Zoly, intitulat ”Echinocțiile, Solstițiile

și fazele Lunii” (link). Citez:

Proiecţia numărului de aur pe un cerc este exprimată de raportul 3/7, iar conversia în grade și minute arc

de cerc va rezulta 154 grade și 285 minute.

Gafa din această afirmație a fost expusă în detaliu aici (link). Raportul 3/7 din 360 este 154 grade și 17 minute.

Rezultatul de 154 grade și 285 minute ar însemna 154 grade și (240 + 45) minute, adică 158,75 grade, deci

5 zodii complete (a câte 30 de grade) și încă 8 zile față de echinocțiul de primăvară, adică 8 zile în Fecioară, 

în jurul datelor de 30-31 august! 

Pasajul de mai sus mai conține o afirmație eronată: proiecția numărului de aur pe un cerc (cercul de aur)

este 137,5 grade (sursa) și nu 154 grade și 17 minute! Întrebat în ce zi a anului ajunge Pământul pe orbită

la gradul 137,5 față de poziția echinocțiului de primăvară, AI răspunde; 6 august, ziua ”schimbării la față”! 

În tradiția populară, ”schimbarea la față” marchează trecerea definitivă de la vară la toamnă. Iată o posibilă

semnificație, care are de a face cu rația de aur!

Și totuși, ce este cu această teorie despre rația 3/7? Dacă nu pare să aibă o legătură cu gama muzicală, 

după cum s-a văzut, cu ce altceva ar putea avea legătură? O pagină de astrologie (link) încearcă o 

fundamentare astrologică:

La momentul de 3/7 din ciclul solar, conștiința (simbolizată de Soare) experimentează dificultatea de a continua

procesul său de integrare fără o ajustare majoră în ceea ce privește valorile și atitudinile la care aderă. 

Aceste valori și atitudini se referă la aspectele ce vor deveni prioritare începând cu startul celei de-a doua

jumătăți a anului solar (adică la echinocțiul autumnal, odată cu începutul zodiei Balanței).

La momentul inițial am avut un elan cu adevărat spontan, ‘tineresc’ – dar oarecum naiv și imatur – către

angrenarea într-un nou ciclu zodiacal. La echinocțiul vernal, conștiința a pătruns pe o nouă ‘spiră’ a spiralei 

evolutive a Zodiacului, căutând să integreze un nou ciclu de experiențe. La acel moment există un moment

de aparentă indeterminare, simbolizat de echilibrul energiei masculine (Yang) cu energia feminină (Yin);

este un punct/moment de echilibru dinamic care va fi imediat anulat printr-o puternică zvâcnire a energiei

masculine, ce ar putea fi asemănată loviturii năprasnice pe care un berbec este capabil să o aplice.

Această zvâcnire, acest puternic imbold către manifestare, constituie elanul inițial care va anima întregul

proces, este impulsul karmic care se îmbulzește către manifestare. Totuși, deși este puternic, acest elan 

nu este încă direcționat către o țintă clară și încă există o mulțime de necunoscute ce vor trebui lămurite

mai târziu.

În prima parte a acestui ciclu, accentul este pus pe latura individuală a vieții și pe nevoile private ale individului.

Însă, după afirmarea de sine care apare în primele 5 zodii (de la semnul exaltării Soarelui, Berbecul, până

la semnul domiciliului solar, Leul), în zodia Fecioarei ne trezim într-un impas. Aici accentul pus pe expresia

individuală nu mai este satisfăcător. A continua – în mod armonios – procesul început în Berbec rămânând

centrați (așa cum am fost la început) doar pe nevoile individuale este imposibil sau extrem de problematic).

Realizăm că, dincolo de limita simbolizată de zodia Fecioarei (și deci dincolo de limita pe care prima jumătate

a Zodiacului o reprezintă), există o dimensiune mai vastă, mai cuprinzătoare a manifestării, care nu poate fi

controlată, dar care influențează într-o manieră misterioasă destinul individual, împletindu-se – în același timp –

cu acesta pentru a da naștere destinului colectiv. Este vorba de întâlnirea individului cu Celălalt (Altul, Non-Eul,

sau dimensiunea socială).

Din perspectiva observatorului din Emisfera Nordică) constituie, simbolic, ‘îngroparea’ conștiinței în materialitate;

Balanța (prin trecerea sa sub marele cerc al Ecuatorului Celest) este, simbolic, zodia în care Soarele moare,

pătrunzând în ‘exilul’ său astrologic. Ce ne spune Soarele la intrarea sa în Balanță? Ne spune ceva de genul:

”Eu nu mai sunt în centrul atenției, Tu devii Celălalt/(Socialul), altul devine important acum” sau – altfel –

”Eu diminuez pentru ca Noi să creștem, ‘Eul (meu limitat) dispare pentru ca un Eu mai vast să ia naștere”.

Centrul atenției va trebui să se mute de la individual la social: individul va trebui să integreze a doua jumătate

a Zodiacului. Începând cu Balanța, Eul devine universal; mai întâi, el descoperă că se polarizează și se 

completează cu (dar simultan și că se reflectă într-un) alt ‘eu’, se unește cu acesta, se transformă, moare

și renaște, aspiră și se înalță, se universalizează și se contopește cu Realitatea Ultimă.

Care este esența procesului care are loc la hiatus?

La momentul de 3/7 din ciclul solar apare o stopare a elanului individualizant manifestat în primele 5 zodii

(emfaticul semn al Leului fiind apogeul acestui elan) și o regândire a procesului la cerințele celei de-a doua

faze a procesului. În Fecioară înțelegem că, pentru ca procesul de integrare de sine să continue și să fie dus

la bun sfârșit în bune condiții, centrarea pe individualitate nu mai poate să prevaleze. Aici, la momentul hiatus-ului,

vedem lucrurile diferit față de momentul de start al Berbecului (zodie cu care Fecioara este ‘disjunctă’ în Zodiac)

și de aici impasul care apare la hiatus-ul de 3/7. Dacă nu găsim o abordare nouă – superioară și integratoare –

în raport cu modul în care interacționăm cu lumea, nu putem avansa. Fecioara aspiră către perfecțiunea

manifestării individuale. Pentru a fi dus la bun sfârșit, orice proces are nevoie de un impuls special într-un

anumit moment în care energia care i-a fost imprimată la startul său tinde să slăbească în intensitate sau

să devieze de la orientarea sa originară. Acest moment este un ‘hiatus’, un fel de ‘stopare pentru deliberare’,

o ‘descumpănire’, o ‘nehotărâre’ a factorului angrenat în proces ce se traduce printr-o dilemă de genul:

”să continui ce am început (cu intenția și orientarea inițiale), sau să deviez către altceva?”. În astfel de 

momente un ‘șoc’ (un impuls) este necesar pentru a depăși blocajul care apare.

O soluție alternativă

Nefiind corelată cu un fenomen astronomic evident (ca în cazul solstițiilor, echinocțiilor, lunațiilor, revoluțiilor

sau tranzițiilor solare de la un semn zodiacal la altul, harta astrală a momentului hiatus-ului anual nu are

– de una singură – nici o semnificație specială. Nimic special nu începe în acest moment în ciclul solar vizibil.

Ceea ce începe la hiatus, începe pe o octavă diferită (și tot ca o continuare a procesului anterior), deci 

corespunde unei alte hărți astrale – una mai ‘subtilă’ – a acestui moment! Hiatus-ul este momentul unei alegeri

în interiorul unui proces deja existent și nu momentul unei inițiative cu implicații diferite de cele originare!

Alegerea ce trebuie făcută acum presupune identificarea conștientă cu o valență mai subtilă a procesului

care asigură ducerea acestuia la bun sfârșit în condiții optime.

În astrologia indiană, hărțile divizionare presupun compartimentarea (pe criterii numerologice și geometrice)

a fiecărei zodii în intervale egale (cu lungimi ce variază în funcție de numărul diviziunii folosite) ce sunt puse

în corespondență, la rândul lor, tot cu cele 12 zodii. Diviziunea care ne interesează pe noi aici, Saptāṃśa,

este harta ce corespunde diviziunii fiecărei zodii în 7 părți egale. Este ca și cum ai privi fiecare zodie cu

o lupă, descoperind acolo o altă structură zodiacală, mai profundă care reflectă în moduri diferite structura

Zodiacului. Saptāṃśa este deci o reflectare holografică a Zodiacului în 7 diviziuni egale ale sale.

                  Tabelul de mai jos arată corespondența dintre zodii și saptāṃśa-ele (șeptimile) mici și mari:

Momentul de hiatus apare la împlinirea a 3 cicluri de Saptāṃśa-e complete din cele 7 ale Zodiacului, deci

la 3/7 din numărul total de micro-zodiace care alcătuiesc Marele Zodiac al Șeptimilor. 7 este un număr care,

simbolic, exprimă un proces complet de creație. Hiatus-ul apare în a doua șeptime a Fecioarei (la gradul

4°17’08”) adică la momentul în care începe diviziunea Berbecului. Aici apare startul unei noi octave zodiacale,

al unui nou ciclu pe un nivel mai profund decât cel obișnuit. Trecerea funcționează exact ca un ‘echinocțiu’ 

subtil, este deci un moment de cumpănă, un ‘vid’, un adevărat ‘hiatus’. Acest hiatus corespunde simultan

(d.p.d.v calitativ) atât hiatus-ului inițial (momentul de start – echinocțiul de primăvară), cât și hiatus-ului

secundar (momentul de 3/7 din ciclul solar). La hiatus suprapunem o energie de ajustare, de corecție asupra

întregului proces. Mai mult, mijlocul Micro-Zodiacului (Saptāṃśa mare) care începe aici coincide cu mijlocul

Zodiacului (echinocțiul de toamnă, începutul zodiei Balanței), ca urmare ea este perfect echilibrată de o parte

și de alta a acestuia, lucru extrem de semnificativ! 

                       

De fapt, această corespondență este motivul fundamental pentru care, din perspectivă astrologică, hiatus-ul

secundar se află poziționat la 3/7 din cercul zodiacal și are importanța pe care o are (și motivul major pentru

care această șeptime zodiacală are o importanță mult mai mare decât celelalte șeptimi!). Șeptimea Zodiacului

care începe atunci își are marcat punctul ei median (începutul diviziunii Balanței) chiar de echinocțiul autumnal

(care este adevăratul ‘hiatus’ solar fundamental de după cel de la echinocțiul de primăvară!). Energia șeptimii

zodiacale (micro-zodiacului) care începe la momentul de 3/7 asigură adaptarea procesului anterior la cerințele

complet diferite (polarizante și integrative) ale jumătății Zodiacului marcate de echinocțiul autumnal. La momentul

de 3/7 conștiința individuală se ajustează pe sine pentru a deveni ‘socială’ odată cu intrarea Soarelui în jumătatea

de Zodiac care începe la hiatus-ul din punctul autumnal. Tot ce ai de făcut la hiatus este să (re)găsești intenția

originară a procesului (ciclului solar) actual și să o iei drept standard sau ideal (să te identifici cu ea!), iar

ajustarea și adaptarea necesare se vor produce de la sine, în sensul că tu te vei integra în noul impuls care

oricum există acolo ca potențial.

Deși această explicație astrologică este mai consistentă decât celelalte și măcar oferă o tentativă mai plauzibilă

de fundamentare a rației exacte de 3/7 (spre deosebire de gama muzicală, care se referă la intervale de frecvențe

și nicidecum de timp), și aceasta prezintă aceeași problemă ca în cazul gamei muzicale temperate: uniformitatea

și liniaritatea, obținute artificial în urma unui proces de divizare exactă a zodiilor care, la rândul lor, sunt considerate

egale (sistemul de case egale), la fel ca și tattve-le. Însă fenomenele astronomice nu sunt deloc liniare și uniforme,

ci prezintă accelerări și încetiniri periodice (sinusoidale) produse de mișcarea periodică a Pământului pe o orbită

eliptică și nu circulară. Probabil că inițiații din vechime au simțit că este un moment mai special, au sesizat

rația de 3/7 și apoi au căutat să îl asocieze cu ceva concret, sau să creeze o explicație prin Legea lui Trei și

Legea lui Șapte, legi EMPIRICE (bazate doar pe experiență), care însă nu pot fi demonstrate, în timp ce 

adevăratele cauze au rămas probabil nebănuite.

Iar la final, hop și ”inițiații” de la MISA, în frunte cu Maestrul Maeștrilor care, fără a proveni de pe o linie spirituală,

dar uzând de poziția lor de ultimi veniți, au pretins că au realizat sinteza cunoașterii, amestecând însă mere

cu ceapă, în condițiile în care nici măcar nu au fost capabili să simtă nimic din ceea ce se petrece, niște orbi

care propovăduiesc teoria luminii.

PS. Chiar și dacă se ia în considerare teoria eneagramei (detalii), aceasta vorbește despre un hiatus situat

după 3 intervale de la început (1-2-3-4) și 4 intervale față de capăt (5-6-7-8-9), intervale care reprezintă de fapt

salturi evolutive și nu durate de timp, căci fiecare evoluează în ritmul său propriu. Așadar nu rezultă că hiatus-ul

din eneagramă poate fi automat aplicat la cazul ciclurilor temporale! Bivolaru a decretat că ”întregul se oglindește

în parte” și a aplicat legi dintr-un domeniu al existenței la alte domenii, fără legătură, însă nici așa nu rezultă

că intervalele sunt egale și că hiatus-ul ar trebui să fie calculat automat la 3/7 din durata întregului ciclu, căci

ar presupune că ciclurile temporale curg liniar și uniform (și s-a văzut aici că nu e adevărat și că ipoteza curgerii

uniforme a timpului conduce la rezultate eronate, inclusiv la erori făcute la MISA).

                       

💡 Nu ai nevoie de cont! Poți comenta rapid ca oaspete (Guest) în DISQUS: introdu numele și bifează căsuța "I'd rather post as a guest" (Prefer să postez ca oaspete) sub câmpul de parolă.

💡 You don't need an account! You can quickly comment as a guest on DISQUS: enter your name and check the box "I'd rather post as a guest" under the password field.