Wednesday, June 24, 2026

Cum se minte la MISA fără profesionalism (3)


(continuare din partea a 2-a)

În plin Congres al MISA despre știință și conștiință, duminică 21 iunie, a fost difuzată pe MisaTV partea a 3-a
a replicii la documentarul Twisted Yoga, din seria de emisiuni intitulată ”Cum se poate minți cu profesionalism”.
Pe măsură ce seria avansează, emisiunile se îndepărtează de tema lor, care ar fi trebuit să fie și să rămână
documentarul menționat, conducând tot mai mult atenția celor neatenți către zone mai confortabile pentru
MISA, în care aceasta se poate auto-victimiza și poate arunca vina pe ceilalți, faza finală a DARVO, tactica
ce le mai rămâne celor prinși cu mâța în sac. Iar în această a treia emisiune, este vorba despre acuzațiile din trecut
aduse sfântului mucenic al umanității, Moș Martir, pe care acesta a reușit să le fenteze, ceea ce nu a reușit
cu cele din prezent. Emisiunea debutează cu un citat straniu din Marele Erou, în care acesta se cam dă de gol:

citatDumnezeu îi iluminează, le conferă putere dumnezeiască și îi ajută să devină înțelepți pe cei curajoși
și puternici în direcții benefice, care înfruntă așa cum se cuvine adevărul, oricât ar fi acesta de neplăcut.

comentarii: Cum Bivolaru însuși, împreună cu adepții săi, sunt cei acuzați și ”persecutați”, ei sunt cei care
înfruntă situația. Și ce înfruntă? ADEVĂRUL, ORICÂT ar fi ACESTA de NEPLĂCUT ! Noi credeam că
înfruntă minciuna și răutatea și, când colo, ei înfruntă Adevărul neplăcut pentru ei! Așadar, ceea ce se spune
și se expune despre ei, este Adevărul! Bravo maestre, că tare îți mai place să vii cu aforisme, iată că nu degeaba
se spune că ”gura păcătosului adevăr grăiește”, deoarece îl ia pe dinainte! Și nu orice adevăr, ci cel neplăcut! 
Dacă e neplăcut, înfruntați-l, dar cu argumente, nu cu lamentări de pretinsă victimă! Se vede că Dumnezeu
nu prea îi luminează pe cei de la MISA și nici nu-i ajută să devină înțelepți, ci îi face să se dea singuri de gol!
Și realizatorii emisiunii scapă adevăruri neplăcute, citez:

prezentatoare: În film, sunt utilizate doar sursele convenabile scopului urmărit, cum ar fi, de exemplu,
interviurile cu persoane care descriu MISA ca pe o sectă, printre aceștia numărându-se activiști autodeclarați
anti-cult care nu au niciun fel de calificare academică relevantă, cum este, de exemplu, Hugues Gascan:
Hugues Gascan: ”Ei le cer femeilor din întreaga lume, cu excepția Franței, să vină în Franța pentru inițiere,
pentru a-și îmbogăți dezvoltarea personală, și așa mai departe...”
voce: ”Acuzațiile ce sunt vehiculate actualmente includ viol, grooming, răpire, trafic de ființe umane și
acuzația de control mental”.

comentarii: ”Sursele convenabile” pe care filmul le utilizează sunt de fapt sursele credibile, ale căror declarații
au fost confirmate în mare parte de supravegherea și raziile poliției, ceea ce l-a făcut pe Bivolaru să recunoască
aducerea clandestină a fetelor, cu ochii acoperiți, cu actele și telefoanele reținute, îngrămădite în locuințe
strâmte de unde nu puteau pleca fără aprobare. Și asta l-a făcut și pe Gasacan să fie credibil și eficient, nu vreo
calificare academică, în timp ce cei ”calificați academic” din tabăra MISA se înșală sau mint cu nerușinare!

Din traducerea MisaTV lipsește tocmai termenul ”grooming” care, citez, ”este atunci când o persoană construiește
o relație cu un copil, un tânăr sau un adult aflat în pericol, astfel încât să îl poată abuza și manipula pentru
a face anumite lucruri. Abuzul este de obicei sexual sau financiar, dar poate include și alte acte ilegale.” 🔗
Adică exact ce se face la grupurile de shakti, unde fetele sunt selectate și pregătite mental, prin manipulare
și îndoctrinare, cu promisiuni de mari realizări spirituale personale, spre a accepta sexul cu gurul, prezentat
ca o mare inițiere spirituală, cum zice Gascan.

prezentatoare: În schimb, membrii actuali ai școlii de yoga și cercetători care ar putea oferi perspective
echilibrate sau favorabile, precum Gabriel Andreescu sau Susan Palmer, Stuart Wright, sunt ignorați cu desăvârșire.
Twisted Yoga utilizează, de asemenea, interviuri doar cu foști membrii MISA sau altor școli afiliate la Federația
Internațională Atman care, după ce au renunțat, au devenit critici ostili. 

comentarii: Trecând peste faptul că cei de la MisaTV i-au pocit numele apărătorului lor calificat academic,
scris ”Gabrel” (video, min2:sec55), perspectiva academicienilor aflați alături de MISA nu poate fi echilibrată
tocmai pentru că este favorabilă MISA! Iar în justiție nu ”echilibrul” contează, ci adevărul. A fi ”echilibrat”
în opinia MISA înseamnă a avea în același timp aspecte pro și contra, ceea ce este absurd, deoarece adevărul 
nu poate fi contradictoriu în sine! A nega fiecare acuzație, așa cum cere MISA, nu înseamnă automat a spune
adevărul! Adevărul înseamnă a discerne, pe baza probelor și a logicii, între afirmații contrarii dar, în final,
balanța înclină într-o parte! Dacă balanța stă în ”echilibru”, atunci nu se poate decide tranșant adevărul, caz
în care se declară că probele sunt insuficiente, ceea ce este în avantajul acuzatului. Asta urmărește MISA:
dacă nu pot combate acuzațiile cu probe, atunci să arunce o umbră de îndoială asupra lor (deoarece sentința
de condamnare trebuie să fie dată ”dincolo de îndoială”) adică, în cazul MISA, să facă probele să pară altceva
decât sunt. Până la pronunțarea justiției franceze, MISA încearcă să mai atenueze imaginea publică negativă,
care le strică afacerile.

● citat: Cunoscuți ca apostați, acești foști membri ai școlii de yoga sunt departe de a prezenta obiectiv realitatea
faptică. Ei sunt prezentați ca denunțători, care pretind că se tem de represalii din partea cursanților MISA,
sugerând uneori amenințări sau posibile acte de violență. Până în prezent, nu a existat însă nici o relatare
cum că astfel de acțiuni ar fi avut loc vreodată. Nu a existat și nici nu există nicăieri vreo înregistrare care
să specifice că membrii MISA ar fi comis acte de violență împotriva foștilor membri apostați, care au vorbit
împotriva acestei școli de yoga sau a lui Gregorian Bivolaru. Cu toate acestea, Apple TV sugerează, printre
rânduri, existența unui grup subteran organizat, capabil să-i pedepsească pe cei care se opun. 

comentarii: În viziunea MISA, foștii membri ai școlii de yoga (”apostații”) nu pot fi obiectivi deoarece au părăsit
școala. Când erau încă în școală, se presupune că erau obiectivi! Rezultă că, potrivit MISA, obiectivitatea
subzistă doar câtă vreme cineva este membru al școlii! A fi obiectiv înseamnă a fi la MISA! 

Realizatorii MisaTV pretind că nu ar fi avut loc ”astfel de acțiuni” - adică ”amenințări sau posibile acte de violență
împotriva foștilor membrii ai școlii, apoi restrâng negația doar la acte de violență, de unde rezultă că ei admit
că au avut loc amenințări! Și așa este! Pe site-ul galacticei federații de yoga ATMAN tronează și acum o astfel
de amenințare: ”Ne rezervăm dreptul de a urmări în justiție orice agenție media pentru orice declarații care
încalcă legile internaționale privind defăimarea. Invităm orice editor să utilizeze comunicatul nostru de presă
în întregime sau în citate lungi care să nu denatureze sensul declarațiilor noastre.” (sursa)

Și TARA Yoga Centre a făcut-o: ”Suntem hotărâți să inițiem proceduri legale împotriva persoanelor care
fac aceste acuzații dăunătoare pentru a le trage la răspundere pentru acțiunile lor.” (sursa)
Și a făcut-o împotriva autoarei Uma Dinsmore-Tuli, care a publicat o relatare anonimă a unei victime
a lui Bivolaru și ATMAN și a povestit ce a pățit, în documentarul Twisted Yoga, citez:

”În aprilie 2021, am primit o scrisoare de reclamație, o scrisoare juridică. Practic, spunea că toate acuzațiile
pe care le-am făcut sunt ”false, defăimătoare, grave” și că aceste îi vor cauza clientului lor ”pierderea potențialilor
studenți, pierderi financiare grave”. Aceasta este principala lor preocupare. Vor să le spun ”identitatea și locul
unde se află toate părțile care mi-au furnizat informațiile pentru a face acuzațiile defăimătoare”. 
Vor să-i urmărească pe foștii cursanți. Despre asta este vorba, nu-i așa? Întregul proces s-a încheiat cu mine
mergând în instanță de trei ori și a durat aproximativ doi ani pentru a fi finalizat. Și, în final, judecătorul
a decis că au depășit termenul și că au existat atât de multe erori procedurale, încât am câștigat procesul, 
încât a respins cazul și nu a mai putut continua. A fost dezastruos financiar...”

În august 2022, MISA a declanșat un proces împotriva acestui blog cu autori și proprietari anonimi, aducând
martori - instructori și cursanți ai MISA - care au jurat strâmb și au mințit în instanță că l-ar fi auzit pe un anume
fost cursant că ar fi recunoscut că a preluat integral blogul. Două completuri de judecată (fond și apel) au decis
că afirmațiile martorilor sunt ”nedovedite, îndoielnice și ilogice” (sursa) și au respins acțiunea MISA, care
ceruse daune de 5.000 de euro pentru un articol, la fel ca în alte cazuri (detalii), deci tarif fix... ca la ”inițiate”!

Iată o succintă evocare a REPRESALIILOR MISA față de cei care au părăsit gruparea:

Au existat cazuri în care cei care au părăsit definitiv organizația au fost atacați prin postări, scrisori deschise,
conferințe sau chiar filme defăimătoare la adresa lor, cu scopul (preventiv) de a-i decredibiliza în ochii adepților
și de a minimiza astfel impactul unor eventuale dezvăluiri deranjante din partea celor plecați: 
- denigrarea fostului instructor Narcis Tarcău (detalii)
- denigrarea fostului președinte al MISA Claudiu Trandafir (și unul dintre cei mai vechi și importanți discipoli
ai lui G. Bivolaru), asupra căruia s-a realizat din partea MISA un adevărat linșaj mediatic atunci când acesta
a părăsit organizația, fiind declarat ”securist”, asupra sa aruncându-se vina tuturor erorilor săvârșite la cursurile
de yoga (articol 1, articol 2, articol 3). Simona Trandafir, și ea fostă președintă a MISA, a fost descrisă de către
liderul Bivolaru ca dominată de diavoli (detalii), precum și unealtă a diavolului în devierea altora (detalii).
- denigrarea fostului avocat al MISA, M Rapcea (detalii)
- denigrarea fostului instructor MISA din Italia (articol 1, articol 2, articol 3), asupra căruia MISA a acționat
”paranormal” la distanță, prin ”retragerea investiturii”. 
- denigrarea celor care au depus mărturie împotriva MISA în procese penale: articol ”Portretul socio-moral
al acuzatorului MISA”
- denigrarea celor care au demascat MISA (articol 1, articol 2, articol 3, articol 4)
- denigrarea celor care au părăsit ”așezămintele spirituale ale MISA (ashram-urile) (articol 1, articol 2)

Denigrările au avut loc doar după ce cursanții respectivi au părăsit MISA; până la momentul plecării, MISA
nu le-a reproșat nimic. Deși sancțiunile nu îmbracă forme de violență fizică, totuși denigrarea, intimidarea,
amenințările cu acțiuni în instanță și recurgerea la procese juridice - adesea fără o bază reală, pierdute 
din start, deschise doar în scop de intimidare a celor vizați și a tuturor criticilor în general - sunt forme de
agresivitate psihologică și reprezintă o încălcare a regulii morale a Nonviolenței (Ahimsa). Așadar, pretenția
MISA cum că organizația nu a amenințat pe nimeni, este falsă și revoltătoare.

● citat: Interviurile apostaților sunt montate în așa fel încât să creeze senzația că imaginea profesorului de yoga
Gregorian Bivolaru este aceea unui guru care vede totul, decide și controlează totul, chiar și de la distanță. 

comentarii: Nu interviurile apostaților îi creează lui Bivolaru imaginea de guru obsedat de control, ci acțiunile
acestuia. Nimic nu mișcă în organizație fără ”bilet de la Grieg”. Chiar în documentarul ce face obiectul acestei
emisiuni, fosta cursantă Ashleigh relatează că, după ce a refuzat să meargă la locuința lui Bivolaru, a trebuit
să aștepte un bilet de la acesta pentru a i se permite să plece acasă. La multe dintre acțiunile MISA, accesul
și comportamentul participanților este strict controlat de către o echipă de ordine destul de severă și chiar
agresivă, ce nu permite fotografierea și înregistrarea video, uneori nici măcar simple notițe scrise. Chiar și
conferințele și expunerile trebuiesc aprobate în prealabil, la fel și cărțile editate la MISA.  

Conferințele din seria ”Moravuri și Năravuri”, în care liderul ”demască greșelile” adepților (ajunse la cunoștința
lui prin pâră, adică turnătorie) sunt un exemplu de control fizic și mental la distanță. Într-una din conferințe,
liderul a dispus ca ședințele instructorilor de Tantra să fie înregistrate și păstrate într-o arhivă (audio).
Culmea controlului a fost un mesaj în care unui cursant care se vaccinase i s-a interzis definitiv orice contact
trupesc cu ceilalți cursanți (audio). În fine, impunerea de jurăminte ale tăcerii și inocularea fricii față de îndoielile
demoniace cu privire la ghidul spiritual sunt tot metode de control și coerciție fizică și mentală.

● citat: Tributar scopului pentru care a fost creat, Twisted Yoga urmărește aproape obsesiv să inspire teamă
față de MISA și față de mentorul ei spiritual, Gregorian Bivolaru:
declarații din presă: ”Tinerele femei îi erau duse în continuare lui Bivolaru. Tipul este căutat, e pe lista roșie
a Interpolului... în Europa, Japonia, în întreaga Scandinavie”. 
Se sugerează - evident, fără niciun fel de dovezi care să susțină aceasta – că, deși profesorul de yoga se află
acum în închisoare, în cadrul școlilor ar putea avea loc în continuare activități periculoase sau secrete.
În loc să prezinte faptele în mod imparțial sau să caute adevărul, Twisted Yoga prezintă o narațiune prestabilită:
că MISA este o sectă, iar Gregorian Bivolaru - un guru care controlează totul și că școlile de yoga reprezintă
un pericol social atâta timp cât funcționează.

comentarii: Activitatea la grupurile de shakti continuă ca și până acum, se continuă colectarea de fotografii
în costum de baie, se depun în continuare jurăminte de păstrare a secretului cu privire la cele aflate sau observate.
De ce se depun în continuare jurăminte ale tăcerii, dacă nu mai există activități dubioase și secrete? Iar controlul
și cenzura continuă, impuse de către acoliții gurului, în numele acestuia. Pericolul social persistă.

                                                                           ******* 

După momentul de auto-victimizare al organizației, urmează firesc auto-victimizarea liderului, care este prezentat
întocmai ca un martir. Sunt expuse citate câteva dintre așa-zisele ”scrisori de amenințare”, deși acestea au fost
făcute recent să dispară de pe pagina MisaTV (detalii). Aceste ”scrisori”, redactate în limbajul de lemn și plin
de clișee specifice MISA, se contrazic între ele, căci dacă la început acestea conțineau doar amenințări repetate
cu asasinarea iminentă, care însă nu erau puse în aplicare, ulterior s-a trecut doar la amenințări cu închisoarea
și... cu sume mari de bani. Bivolaru este chipurile somat să înceteze să mai ”reveleze” atribute dumnezeiești,
după ce a listat deja peste 600 dintre acestea! Cu excepția ultimelor, venite în timpul detenției din Franța din 2016
în vederea extrădării în România, scrisorile (primite, chipurile, de la Oculta care îl urmărește), au venit pe adresa
din Suedia, în timp ce el era în Franța, ocupat cu ”inițierile” cursantelor. 

Una din scrisori începe cu o sentință capitală definitivă (”am decis să te trimitem în viața de apoi, îți meriți
această sentință, pentru că știu că altfel nu o să te oprești”), și după ce autorul își exprimă (cu limba de lemn
a lui Bivolaru - ”am decis”) certitudinea că soluția capitală este singura posibilă, continuă prin a-i oferi bani! 
Apoi îl amenință cu închisoarea în loc de asasinat (”dacă nu te vei preda de bunăvoie pentru a face închisoare”),
încheind din nou cu amenințarea capitală (”te așteaptă doar mormântul”). Cam Bipolar acest asasin din umbră...

● citatJocul haotic, nebunesc, aberant, adeseori absurd, sadic, răutăcios, pervers, masochist, plin de ură
al entităților satanice sau luciferice ce se folosesc de felurite energii subtile, inferioare, în multe moduri,
își are, dincolo de aparențele iluzorii, efemere, rostul său ascuns, enigmatic. Toate acestea îi ajută în realitate
și îi impulsionează pe oamenii care trec în final, cu bine, feluritele teste spirituale, ce le sunt necesare și depășesc
încercări ce le sunt indispensabile. În felul acesta, oamenii sunt stimulați, determinați să se depășească lăuntric
în fel și chip, sunt împinși să-și spulbere limitele inferioare.

comentarii: Degeaba se succed aceste ”teste spirituale necesare”, căci adepții MISA, cărora li se adresează
în primul rând emisiunile MisaTV nu își depășesc deloc limitele inferioare și nu observă frânghia albă cu care
sunt cusute aceste scenarii.

Ca un ecou al unui articol anterior, în care am relatat pățania unei ziariste românce care a încercat să filmeze
cu drona o spirală de hiatus (detalii), redactorii MisaTV își aduc aminte de ea și o iau la înjurat pe respectiva:

● citatDin echipa de realizatori a pseudo-documentarului Twisted Yoga mai face parte și o a doua așa-zis
jurnalistă româncă, Andra Samoilă care, asemeni colegei ei de breaslă Andreea Pocotilă, este la fel de prost
documentată în ceea ce privește MISA și Gregorian Bivolaru. [...] Într-un articol publicat după lansarea
seriei Apple TV, ea descrie procesul de lucru într-un mod care certifică, o dată în plus, faptul că, în ceea ce
privește jurnalismul de investigație, e doar o mare habarnistă. [...] Pentru a-și dovedi utilitatea față de angajatorii
britanici, Samoilă filmează ilegal cu o dronă în august 2025, la Costinești, perturbând un eveniment MISA.
Incidentul a dus la intervenția poliției. Pe contul ei public, Samoilă prezintă însă acest fapt, în fond josnic,
ca pe o aventură jurnalistică de succes. Ceea ce omite să menționeze această jurnalistă de așa-zisă investigație
este că la Costinești ea doar a depus o cerere de autorizație pentru a filma cu o dronă, care însă n-a fost
niciodată aprobată. Câteva secunde din acele imagini furate apar în trailer-ul Twisted Yoga. 

comentarii: Realizatoarea MisaTV este habarnistă și dovedește că nu a făcut nici măcar o minimă investigație,
spre a se documenta cu privire la ceea ce critică. Dacă ar fi avut măcar un minim de inteligență și de bun simț
și ar fi verificat informațiile la sursă, ar fi văzut că e vorba despre spirala din august 2024 și nu din 2025!
”Cum a fost să lucrez pentru Apple TV la documentarul despre Bivolaru și MISA. Am obținut imagini
în premieră cu spirala yoghină de la Costinești din 2024” (articol de presă).
Cei de la MisaTV dezvăluie că imaginile ”furate” apar în trailerul documentarului, așa că le expunem în paralel
cu cele din 2004, spre comparație, pentru a ilustra astfel ”evoluția” școlii de yoga MISA, focarul spiritual
al planetei și aducătoarea Noii Ere de Aur a omenirii:

                                                                     spirala 2004
     

                                                                      spirala 2024


● citat G. Bivolaru: ”Marii înțelepți, dar și yoginii avansați, nu se angajează niciodată în nu contează ce
controverse deșarte, penibile, sterile, efemere, superficiale și speculative. Ei evită să facă aceasta deoarece
toate controversele, fără excepție, se bazează doar pe feluri de opinii lipsite de profunzime, sau vehiculează
la nesfârșit fel și fel de interpretări superficiale, mai mult sau mai puțin divergente.” 

comentarii: ... în timp ce pretinșii mari înțelepți și yoghini avansați fug de controverse, deoarece nu au 
argumente pe care să se bazeze, care se află în schimb la cei care îi acuză! 

                      ”Cum se poate minți cu profesionalism” - transcrierea episodului 3:
                     ”Twisted Yoga: un pseudo-documentar care denaturează realitatea


(va urma)

31 comments:

  1. Nu poti intelege karma daca nu te apropii cu o minte curatica de principii, zei, zeite. Cand vrei sa-ti motivezi punctul de vedere, daca aceste repere care fac diferenta, iti lipsesc, nu doar ca nu te asculta nimeni, dar si cuvantul karma in gura ta pare a fi mestecat de dragul de a mesteca un cuvant fara a-i prinde sensul.
    Nu zeii sau zeitele sunt ofensate, ci mintile celor care au aspiratie. Daca nu ai aspiratie, cum sa fii altruist? Daca nu ai mintea altruista, ce vrei sa explici altora? Faci doar mult zgomot.
    Exemplu de pervertire a utilizarii termenului de karma: fondatorul scolii MISA una predica, alta face.
    Desi notiunile prezentate la curs sunt extrase din carti si din traditia yoghina a Indiei, acesta, fondatorul, uita sa se achite de responsabilitati si datorii in viata privata. Acestea se aduna si adunate reprezinta actiunea sa care il duce la restrictii din partea societatii. Datoriile karmice trebuie cumva sa si le plateasca chiar cu privarea de libertate individuala si corectii in gandirea sa deficitara.
    El nu arde karma planetara, el nu arde karma individuala, si nici nu e un martir pentru nici-o cauza. El trebuie intai sa-si vada propriile greseli, sa se corecteze pe sine, sa renunte la vulgaritate si poate atunci, da, doar atunci va avea dreptul sa isi declame conferintele ca voce a sa fara a mai fi necesara accentuarea de copyright asupra lor.
    Cam atat!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Eu aș propune o altă abordare: să ignorăm complet conceptul de karma așa cum a fost predat la MISA. E clar ca acolo termentul a fost folosit abuziv ca sa exploateze cursantii sa lucreze gratis ( sntier, videochat) ca sa isi faca pupazoiul suprem mendrele cu toti prostitii :) ce spui tu sa se corecteze sa isi accepte greselile etc. se prea poate sa fie o iluzie: gb nu crede in niciun dumnezeu zeu etc si-a batut joc de toti si toate si inca mai rade in sinea lui de cat de multi ciuciurei a prins in plasa. Justitia nu e efectul karmei, karma poate nu exista. Sa fim mai asa, rezervati la povestile astea mirositoare a hazna, gen karma, reincarnare, nascute dintr-un mediu oricum poluat de toate basinile (ca asa e in India, ma basesc, scot si inventez o zeita) si sa reamintim raspunderea penala a celor care favorizeaza un infractor. Lsa-i pe aia nespalati si vai de steaua lor cu zeii lor si hai sa vedem ce capete din Misa mai cad :) Uita-te pe la retreaturile de kama sutra organizate de Misa pe la Vama Veche, astia isi vad in continuare de toate prostiile:)

      Delete
    2. Karma yoga înseamnă să ofere roadele acțiunii lui Dumnezeu.
      Fie că spargi lemne pt un bătrân, fir că ai un serviciu unde esti respectat, primești un salariu decent, ajuți un bolnav.
      La ashram ai numai șefi, sef de ashram, sef la karma yoga, produci sute de mii de euro la masaj erotic in străinătate, esti ținută închisă, nu ai dreptul sa știi ce se face cu banii tăi.
      Donezi, donezi până la moarte, iar smekerii merg in vacante exotice, au vile in ascuns si ei fac karma yoga , consacră lui Dumnezeu luxul, confortul, oportunitățile, etc. Dacă "e " fraierii care ii produc.
      Ei fac karma yoga, consacră lui Dumnezeu plimbările in lux, poate chiar se amăgesc că primesc raspuns la consacrarea lor.
      Iar ceilalți se amăgesc ca ard karma, dacă se lasă exploatați.

      Delete
    3. Un sef de karma yoga care sa comenteze ironic ce fel de ofranda dai lui Dumnezeu cred ca merita un sut in fundu-i puturos si ostil din Bucuresti pana-n Ploiesti. Si e adevarul ultim. Ce treaba are el cu mine? Sau cu ce discut eu cu Dumnezeu? A fost el chemat de fata? Cine se crede? Cine l-à invitat sa tradeze? Altfel nu vad de ce mojicia sa de intermediar.
      Toate sunt pentru ca li se da voie.

      Delete
  2. Tot ce s-a predat acolo trebuie uitat. Nimeni nu poate face distinctie intre ce e real si ce este inventie fantasmagorie.

    ReplyDelete
  3. “ The word is out, you're doin' it wrong, ah
    Gon' lock you up before too long, ah
    Your lyin' eyes gon' tell you right, ah
    So listen up, don't make a fight, ah
    Your talk is cheap, you're not a man, ah
    You're throwin' stones to hide your hands “

    Prefer MJ. Mai ales azi la 17 ani …

    ReplyDelete
  4. Voi știați asta? 😂 Mitul „continenței” MISA vs. Anatomia pură

    Povestea aia predată la cursuri cum că dacă blochezi ejacularea (fie că apeși punctul dintre anus și scrot, fie că strângi mușchii PC ca și cum te-ai ține să nu faci pipi) oprești pierderea energiei și o „sublimezi” la creier... este o mare păcăleală mecanică.

    Fizic, tu oprești eliminarea lichidului pe moment, dar din cauza presiunii, toată sperma este trimisă înapoi direct în vezica urinară! Medicina modernă îi spune ejaculare retrogradă. Practic, misticul „elixir” sfârșește amestecat cu urina la prima vizită la toaletă. Ce șmecherie ezoterică e asta, să confunzi vezica cu trezirea spirituală?

    Dar stați, că devine și mai grav dacă ești „perseverent” și faci asta des. Dacă te joci de-a blocatul conductelor, riști să îți strici corpul pe termen lung:

    Distrugi supapa vezicii: Presiunea uriașă repetată lărgește sfincterul intern al vezicii. În timp, acesta nu se mai închide deloc în timpul orgasmului.Ejaculare retrogradă cronică: Te trezești că ai orgasme uscate involuntar. Chiar și când vrei să ejaculezi normal, sperma o ia automat înapoi în vezică pentru că supapa e stricată.Prostatită și dureri: Blocarea forțată a fluidelor lasă canalele umflate și tensionate. Te alegi cu congestie pelviană, inflamații dureroase la prostată și dureri de testicule.

    Deci, în loc de deschiderea celui de-al treilea ochi și nemurire spirituală, tehnicile astea forțate sunt doar o rețetă sigură prin care riști să ajungi direct la urolog cu aparatul reproducător dereglat.

    ReplyDelete
  5. LATER EDIT / PARTEA A II-A: Ca să fim corecți până la capăt – unde e totuși controlul real?

    Mi-a atras cineva atenția (și pe bună dreptate) că trebuie să nuanțăm puțin lucrurile, ca să nu dăm cu totul la coș ideea de control. Există o diferență uriașă între a bloca lichidul și a bloca impulsul incipient.

    Uitați cum stă treaba din punct de vedere medical:

    Dacă blochezi după ce a pornit valul (Faza de expulzare): E ce am scris mai sus. Sperma e deja pe drum, tu îi pui barieră și o trimiți în vezică (ejaculare retrogradă). Asta e periculos și îți strică supapele în timp.Dacă controlezi IMPULSUL INCIPIENT (Faza de excitație): Aici e secretul curat! Dacă ești atent înainte ca ejacularea să pornească efectiv și te oprești exact când simți că excitația urcă periculos, corpul se liniștește natural. Sperma rămâne stocată în siguranță, nu pleacă pe conducte, iar reflexul se stinge prin respirație profundă și relaxare.

    Sexologia modernă folosește exact asta (tehnica Start-Stop) pentru prelungirea actului și e 100% sănătos.

    Deci, concluzia completă: Dacă controlezi excitația la început, ești în siguranță și chiar ai control. Dacă încerci să oprești fizic lichidul la final, doar îți muți fluidele în vezică și riști să ajungi la urolog. Sper că acum e totul clar!

    Și pun pariu că nimănui dintre noi nu i s-a explicat vreodată distincția asta la MISA! Nouă ni se vindea tehnica la grămadă ca pe un „miracol ezoteric universal”, fără să ne avertizeze nimeni că dacă greșești sincronizarea și blochezi fizic lichidul pornit, îți distrugi supapele și riști prostatita. Sănătatea noastră era pe ultimul loc, important era doar să credem în dogmă

    ReplyDelete
    Replies
    1. Dacă atenția ta este ocupată cu "a controla impulsul", nu mai poate fi orientată în sus.
      Nu poți fi în două locuri în același timp.
      Kali

      Delete
  6. https://freedomofbelief.net/articles/the-stoians-case-when-media-journalists-privilege-guilt-presumption
    Nu radeti, acestia nu stiu cine sunt.

    https://hrwf.eu/france-the-stoians-case-when-media-and-journalists-privilege-the-presumption-of-guilt/
    de Willie Fautre.
    "The use of catchy but unfounded accusatory titles"
    Cum poti sa scrii asa cand esti acuzat, sau ma rog sa aperi pe cineva acuzat? Nu intelege mintea mea cum se dau astia pe spate sa comenteze si sa aprecieze jurnalul ca foloseste "catchy titles". Astia se simt bine sa mai faca si un pic de jonglerie, parada?
    Oricat incerc sa inteleg miscarea, nu reusesc.
    E ca si cum as spune "ce frumos ma jignesti".
    Si se termina cu aceasta: "The French newspaper “Libération” deserves more than the poor article of its journalist on Mihai Stoian."
    Well, then hurry up and provide more!

    - Nu mi-am imaginat niciodata ca Stoienilor si implicit lui Willie Fautre si celorlalti care ii apara, le place sa-si muste coada.

    ReplyDelete
  7. Prostia la ea acasă:

    Legea Vexler in actiune: Cine este Mihai Rapcea, avocatul vizat de percheziții într-un dosar penal privind distribuirea de materiale cu caracter fascist

    https://www.ziuanews.ro/stiri/legea-vexler-in-actiune-cine-este-mihai-rapcea-avocatul-vizat-de-perchezi-ii-intr-un-dosar-penal-privind-distribuirea-de-materiale-cu-caracter-fascist-1594909

    ReplyDelete
    Replies
    1. Pai daca si-a exprimat mai mereu opiniile dar a uitat de lege, cine-i desteptul? :))

      Delete
    2. Tot ceea ce vedem acum — arest, percheziții, probleme — sunt doar efecte.
      Cauzele sunt în trecut, în formarea lui, în ideile pe care le‑a preluat și nu le‑a mai filtrat.
      Când apar efectele, cauza deja a încetat.
      Și tocmai asta arată limpede că Bivolaru nu arde karma nimănui.

      Delete
    3. Pare că Mihai Rapcea are o semi-pareză la musculatura de pe partea dreaptă a feței (?)
      https://www.youtube.com/watch?v=JccKVKkG7MQ

      Delete
  8. Până la urmă, ce este această faimoasă „Karma Yoga” cu care suntem bombardați în toate cursurile ezoterice? Dacă dăm la o parte limbajul de lemn și clișeele pompoase, rămânem în față cu o ipocrizie uriașă. Hai să o analizăm la rece, în doi pași simpli.

    1. De ce „Yoga”?

    Definiția de bază spune că Yoga înseamnă unire cu Dumnezeu. Dar cum te unești tu cu El dacă toată ziua ești preocupat, de fapt, de o negociere mercantilă mascată? Când faci o acțiune și reciți o formulă de „consacrare”, mintea ta rulează o tactică de tip „Tax-Free” corporatist: încerci să optimizezi contabilitatea cosmică ca să nu acumulezi karma, fie ea bună sau rea.

    Să fim cinstiți: ce nevoie are o forță divină cosmică de faptul că tu speli niște vase sau mături o curte? Niciuna. Cât timp tu acționezi cu gândul ascuns de a fenta consecințele sau de a te pune bine cu El ca să primești puncte bonus în Ceruri, ești blocat total în ego. Aia nu e unire, e doar comerț spiritual și frică.

    2. De unde apare, de fapt, „Karma Yoga”?

    O să spuneți imediat: „Din Bhagavad Gita, desigur!”. Dar stați un pic. În realitate, textul original de acum 2000 de ani a fost doar un poem foarte lung, o poveste dramatică de război scrisă de oameni. Expresia exactă „Karma Yoga” nu apare nicăieri în versurile originale. Nenea Vivekananda, la sfârșitul secolului al XIX-lea, a luat acest text, l-a împărțit în capitole și a pus denumirile pompoase pe care le vedem astăzi în librării, creând un brand perfect de marketing spiritual pentru export.

    Și de unde știm noi că acele rânduri sunt sfinte? Chestia asta seamănă izbitor cu tactica celor de la Martorii lui Iehova. Prima întrebare pe care ți-o pun la ușă este: „Cum ne vorbește nouă Dumnezeu? Prin Biblie, nu-i așa?”.

    Mecanismul dogmatic este identic. Este cineva sigur că textul din Bhagavad Gita a fost scris chiar de un zeu? Sau că Dumnezeu ne vorbește fix prin acele paragrafe? Evident că nu. Este doar o credință oarbă, o legendă transformată în dogmă rigidă..


    ReplyDelete

  9. Arderea karmei?
    Nu este o invenție „Made in Bivolaru”, ci este un produs 100% clasic al curentului New Age global, de sorginte occidentală, pe care el doar l-a copiat, l-a tradus și l-a adaptat pentru publicul din România.

    Mutația acestei idei s-a produs în Statele Unite și în Europa de Vest cu mult înainte ca MISA să existe. Iată traseul istoric exact al modului în care o metaforă indiană grea a fost transformată în șmecheria New Age pe care o cunoștem azi:

    1. Rădăcina originală: Confiscarea unui verset antic

    Totul pleacă de la un singur citat din textul sacru Bhagavad Gita (Capitolul 4, Versetul 37), pe care toți „bivolarii” din temple sau din mișcările ezoterice l-au decontextualizat pentru profit:

    „Yathaidhaamsi samiddho ’gnir bhasmasat kurute ’rjuna
    Jnyaanaagnihi sarvakarmaani bhasmasat kurute tathaa”

    („O, Arjuna! Așa cum focul aprins preface lemnele în cenușă, tot așa focul cunoașterii preface în cenușă toate acțiunile / karmele”)

    Înțelepții antici au folosit o simplă metaforă psihologică: când atingi cunoașterea profundă (Jnana) și îți dizolvi egoul, faptele din trecut nu mai au de ce să se agațe, devenind „cenușă”. Nu era vorba despre ritualuri, ci despre trezirea minții. Însă comercianții spirituali au eliminat cunoașterea și au păstrat doar cuvântul „ARDE”, transformându-l într-o poveste de speriat naivii.

    2. Filtru New Age: Teozofia (Sfârșitul secolului XIX)

    Teozofii (înființați de Helena Blavatsky în New York) au fost primii occidentali care au tradus aceste texte indiene, dar le-au amestecat cu spiritism și ocultism vestic. Ei au transformat conceptul filosofic de Karma (care însemna doar acțiune și consecință biologică sau mentală) într-o formă de „pedeapsă sau datorie cosmică”. Tot ei au început să folosească metafore creștine de tipul „spălarea păcatelor” și le-au rebranduit sub numele de „arderea sau curățarea karmei”.

    3. Explozia din anii '70-'80: Rebirthing și Vindecarea Karmică

    În anii 1970-1980, în California, a explodat mișcarea New Age propriu-zisă. Figuri hipnotice precum Lafayette Ronald Hubbard (fondatorul Scientologiei, cu ideea de a curăța „engramele” din viețile anterioare) sau psihologi alternativi care au inventat tehnici de respirație holotropă sau Rebirthing (ca Leonard Orr) au lansat moda „eliberării karmice”.

    Ei au creat mitul comercial că toate problemele tale actuale (boli, eșecuri în dragoste, lipsă de bani) vin din „blocaje karmice” din viețile trecute și că, prin tehnicile lor (care costau mii de dolari), poți „arde” instant acele datorii.

    4. Ce a făcut Bivolaru? (Metoda „Copy-Paste”)

    Bivolaru nu a avut nicio viziune originală. În anii '70 și '80, el a avut acces la cărți de contrabandă din Occident (literatură teozofică, cărți de tantra New Age americane, volume de yoga franceze).

    Când a înființat MISA în 1990, el a luat această ciorbă New Age gata preparată în Vest și a tradus-o pentru românii care ieșeau din comunism și nu aveau cultură spirituală critică. El doar a speculat termenul de „ardere a karmei” și i-a dat o utilitate practică de tip cult: „Dacă faci tabere, dacă asculți orbește, dacă faci tehnici secrete de transmutare sau dacă muncești pentru școală, energia grupului îți arde karma în mod accelerat”.

    Concluzia

    Ideea este un clișeu New Age de consum, inventat în Occident ca un instrument de marketing pentru a vinde cursuri de terapie alternativă. Bivolaru a fost doar un importator abil care a preluat această șmecherie și a folosit-o ca pe un instrument perfect de control psihologic și stoarcere de resurse.



    ReplyDelete
    Replies
    1. "tot așa focul cunoașterii preface în cenușă toate acțiunile"
      Intrați, păcătoșilor, că la mine e deja cald și loc pentru toți!
      Am deja cenușă peste tot, nu vă jenați! Simțiți-vă ca acasă! 🤣

      Delete
    2. Da asa era. Tineai post, ardeai karma. Faceai nu stiu ce tapas mai ardeai ceva. Aici si mauna. Acum aud ca si "initierea" tot asa si ea ardea karma. Jonglerii cu termeni spirituali. Corect ar fi MISA ca atunci cand deschizi gura sau scri ceva sa spui exact de unde ai luat acea idee. E ok poti spune ca ceva e revelatia lui Bivolaru numai inceteaza cu asta cu "știința milenara yoga".
      MISA = MISticism Acut

      Delete
  10. L-au arestat pe Rapcea!!!!!!!!!!!!!!!!1
    https://www.activenews.ro/stiri/Noi-reactii-publice-dupa-retinerea-abuziva-a-avocatului-Mihai-Rapcea-Cartile-autorilor-romani-nu-sunt-ilegale-Semnal-major-de-alarma-si-de-marcare-a-intrarii-intr-o-dictatura-feroce-mai-urata-decat-cea-comunista-din-care-credeam-ca-am-iesit-206239

    ReplyDelete
  11. https://www.activenews.ro/stiri/Dusmanul-Poporului-Mihai-Rapcea-a-fost-eliberat-sub-control-judiciar-O-RAZBUNARE-PENTRU-GEORGESCU.-Parchetul-S-a-gasit-la-avocat-doua-volume-Radu-Gyr-o-icoana-cu-Sf.-Ilie-Lacatusu-asociat-cu-Miscarea-Legionara-si-un-lap-top-cu-foc-automat-VIDEO-206243

    ReplyDelete
  12. Arestarea lui Rapcea.
    Termenii sunt clișee media. Văd că s-au și grăbit să înghesuie tot acolo.... fascist, xenofob, rasist, etc.
    Oare care este motivul real?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mpai rapcea s-a combinat fix cu dejecții de tipul fascist, xenofob, demenții sosoaca, georgescu etc. Motive foarte reale. Nu i-a ajuns un criminal bivolar.

      Delete
    2. A avut conflict cu Roncea: https://rapcea.ro/roncea-ante-portas/ ,
      care Roncea, https://context.ro/felix-roncea-activist-extremist-cu-state-vechi-dat-in-urmarire-generala-pentru-viol/ nu il lasa fara sa traga de el in jos.

      Delete
    3. Pai Roncea a luat 8 ani cu executare. Nu cred ca a contat ce a afirmat el tot timpul in online pentru cercetarea inceputa de autoritati in cazul Rapcea. Roncea a postat ani de zile toate prostiile pe fb etc, in special scandalul dintre el si Rapcea. Daca era precum spui tu, il luau la rost pe Rapcea mai demult. Orice nebun poate scrie orice pe retele sociale, dar daca Rapcea a incalcat legea, autoritatile cauta probe reale, nu ce a scris vreun dezaxat pe fb.

      Delete
    4. Ramane de vazut deznodamantul dar unele chestii de care e acuzat Rapcea sunt cam cusute cu ata alba, pare un dosar facut la comanda si nu prea solid. Anyway Rapcea pare ca a suferit o semipareza sau ce naiba ochiul stang si coltul buzei de pe partea aia si pometele par din alt film comparate cu cele din partea dreapta.

      Delete
    5. MR a descris chiar el, pe blogul lui, care e problema medicală cu care se confruntă:
      https://rapcea.ro/cronica-unei-perchezitii-anuntate/
      Trebuie doar să aveți răbdare să parcurgeți articolul, care e destul de lung.
      Cred că se cam aștepta deja de mai mult de o lună să se întâmple ce s-a întâmplat...

      Delete
    6. Cu toate sinceritatile, yoga si buddhismul nu l-au reparat. rip, asta e ioca zero yo9ga, specimen antrenat de muisa. A mai comentat el si acum vreo 20 de ani la adresa unui yoghin:) vezi, du-te si invata rapceo ca esti un failure:) atunci isi dadea in stamba:) acum ia palme

      Delete
  13. MR este, trebuie sa zic, atat de duplicitar. Trimite scrisoare lui Nicusor Dan, numindu-l Excelenta Sa, Presedintele Romaniei si garant al Constitutiei Romaniei, dupa l-a laudat cat a putut pe marele patriot Calin Ge, nedreptatitu, preacuratu, patriotu.
    Frumos!
    Etic!
    Perseverent in pastrarea si respectarea propriilor valori in fata vicisitudinilor vietii.
    Bravos Mihaita.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Asta e adresarea oficiala.

      Delete
    2. Pai se victimizeaza, dar uita ca prin buna lui stiinta si nesilit de nimeni l-a reprezentat pe plugarul suprem aka Gb. Karma, nekarma, a zis cineva pe blog despre favorizarea infractorului si a doua zi a bubuit presa cu cazul Mr. E pacat ca s-a ajuns la asta, dar pe noi nu ne freaca grija cati ani isi ia cu suspendare Rapcea si interzicerea dreptului de avocat sau cati isi ia reali cu interzicerea tuturor drepturilor. Pe noi ne ibtereseaza mosneagul din Franta. La un concurs Misa, pe vremea cand Mr era doar un student in anul 1, baiatul vocifera si se dadea in stamba vezi doamne cum sa conteste cineva vorbele lui gb. Era un yoghin slab, in sens ca la concursuri ioca lui era zero nu imi amintesc sa fi luat mentiune macar. Ce nu a inteles el il priveste, a ajuns o huiduma in momentul in care s-a asociat cu gb, pe urma cu alte specimene gen Victor Roncea , sosoance si alte personaje sa spunem asa mai putin populare. Parcursul lui spiritual pare ca oricum nu era stralucit, dupa ce l-au dat afara din muisa a luat-o si mai rau pe langa. Promovare de lamas de cai in timp ce el era legat de lichele. Ii dorim o buna convietuire cu prostia in care s-a lasat ademenit si la fel multa puscarie celuilalt, gb.

      Delete

tag form to add a photo:

[image width="400px" rel="nofollow" src="image_link"/]

do not go beyond a width of 400