Rezonanța și problema răului la MISA



”Când dulăul nu-i acasă, cățeii joacă pe masă!” Iar cățeii s-au apucat să țină lecții ezoterice, acum că

nu mai e Dulăul care le mârâia de obicei! Problema e că nici nu mai are cine să-i corecteze pe căței,

așa că aceștia s-au apucat să latre verzi și uscate, cel mai adesea tâmpenii crase! Iată un exemplu:

unul dintre clipurile postate din belșug pe canalul YouTube al MISA, de când lipsește ”Profesorul”, 

conține un dialog ”spontan” pe tema rezonanței, susținut de doi dintre cei care s-au urcat pe masă: 

host-ul Costică Cojocaru și  invitatul special, omniprezentul Horia Pintea, reprezentantul MISA la 

Shambala și reprezentantul Shambalei la MISA, locțiitorul pe linie ezoterică al ”maestrului”.

La un moment dat, iată ce trăsnăi debitează cei doi, inspirați de tripla energie ocultă a ghidului lor:

Horia Pintea (6:34 - 7:23):

Orice astfel de tendință sau intenție sau acțiune pe care noi o facem, are în spate o anumită rezonanță,

o anumită energie care o alimentează din anumite structuri care există în afara noastră și care sunt 

nesfârșite ca putere, ca energie, pentru că altfel omul ar putea spune că continuă să facă bine și la un 

moment dat binele din univers se termină și el nu mai are cu ce să rezoneze ca să poată să facă bine, 

ceea ce este o absurditate. La fel este și cu răul, nu se poate să se încheie la un moment dat, să zic că

”nu mai pot să mai fac rău dacă eu vreau asta, pentru că s-au terminat sferele de forță din macrocosmos

care să mă alimenteze cu această energie!”

Costică Cojocaru (7:23 - 7:37):

Și totuși binele învinge întotdeauna, dacă răul ar fi învins până acum lumea nu ar mai fi existat.

E necesar să observăm și acest aspect, că binele învinge întotdeauna.

Horia Pintea (7:37 - 8:52)

Un aspect fundamental pe care urma să-l menționez, binele întotdeauna are o frecvență de vibrație

net  superioară, înaltă, elevată, sublimă și de aceea va învinge întotdeauna și va controla întotdeauna 

răul care, la nivel macrocosmic, în realitate este infim comparativ cu binele dumnezeiesc care este 

infinit, nesfârșit. Aceste focare ale răului, sigur că e necesar să existe, pentru a da posibilitatea omului 

- și nu numai omului - și altor creaturi care au liber arbitru, să și-l manifeste, deoarece așa a lăsat

Dumnezeu această Creație, ca noi să avem în permanență puterea de a alege între bine și rău.

Dar global, la nivel macrocosmic, evident binele învinge întotdeauna. Dumnezeu este atotputernic,

despre rău nu se poate spune niciodată aceasta. Chiar îmi amintesc că domnul profesor  de yoga

Gregorian Bivolaru a exprimat la un moment dat într-un mod foarte frumos aceasta și a spus:

”Lucifer este potent, dar nu este omnipotent”. (video)

Așadar, afirmația că, citez, ”răul nu se poate să se încheie”, înseamnă că răul nu are sfârșit, este etern,

iar afirmația că ”focarele răului sigur ar fi necesar să existe”, înseamnă că răul există de la începuturi,

deci este creat chiar de către Dumnezeu și că, fără rău, Creația n-ar putea exista! Dumnezeu cel sfânt,

izvorul Binelui, a creat și răul, adică EL este rău, după capul lui Pintea. Tot după acesta, focarele răului 

sunt necesare spre a-i alimenta cu energia corespunzătoare pe cei care aleg să facă rău! Astfel, este 

exprimată aceeași idee cum că răul există de la începuturi, deci este creat chiar de către Dumnezeu!

Prin liberul arbitru cu care sunt înzestrate, ființele au posibilitatea de a alege să facă Voia lui Dumnezeu, 

iar cele care o resping, se întorc împotriva Creatorului, ceea ce se manifestă ca ”rău”. Așadar răul este 

un efect al opoziției liber alese față de Bine, față de Creator, și nu e o sursă primordială a faptelor rele, 

cel mult devine o sursă ulterioară. Pe măsură ce ființele care aleg în mod liber să manifeste răul, se adună,

ele (și nu Dumnezeu!) creează focarele de care vorbește Pintea. De asemenea, se creează o lume distinctă

a celor care aleg să săvârșească răul - infernul. Așadar nu Dumnezeu creează răul și infernul, ci ființele 

care aleg în mod liber să se întoarcă împotriva Lui.

Bivolaru a fost nevoit să emită ideea ”focarelor răului din Macrocosmos” fiind obligat de principiul rezonanței,

așa cum l-a enunțat tot el. Mai exact, principiul liberului arbitru presupune că orice ființă este liberă să facă

orice alegere dorește, inclusiv să-l respingă pe Creator, oriunde s-ar afla în Creație și în orice moment. 

Deci, pentru ca ființa să aibă posibilitatea să aleagă liber răul, ”este necesar” ca ”focarele răului” să existe

oriunde și oricând! Se ajunge astfel la ideea că răul este infinit și etern, o altă consecință aberantă ce 

decurge din principiul rezonanței oculte, așa cum a fost descris de către Gregorian Bivolaru.*

Pentru a rezolva această aberație, ”este necesar” să se renunțe la ideea existenței universale a răului.

De altfel, invitatul Pintea însuși, jonglând cu ghiveciul de noțiuni din mintea lui, afirmă acest fapt când spune:

”răul la nivel universal, la nivel macrocosmic, în realitate este infim comparativ cu binele dumnezeiesc 

care este infinit, nesfârșit” și ”global, la nivel macrocosmic, binele învinge întotdeauna”.

Gazda Costică comite și el o ”misănească”: ”dacă răul ar fi învins până acum, lumea n-ar mai fi existat”.

Este aceeași idee a răului ca energie ce există în sine sau este creat, care poate provoca și anihila binele. 

În realitate, răul nu poate exista prin sine, căci nu este creat de Dumnezeu, ci este doar absența binelui. 

Ca să faci întuneric într-un loc, nu aduci întunericul de undeva de unde există deja, ci doar oprești lumina. 

Întunericul în sine nu există, nu are o realitate proprie, ci este absența luminii. Tot astfel, răul nu există în sine,

ci este absența Binelui. Aici Bivolaru a emis o altă prostie, spunând că ”Binele este absența răului”. Fals!

Binele există în sine și prin sine, căci are aceeași natură cu Dumnezeu. Binele, ca realitate fundamentală care

există în și prin sine, nu poate fi definit ca absența a altceva. Binele - ca și Dumnezeu - nu poate fi pus sub

semnul întrebării sau chiar anihilat de ceva, cu atât mai puțin de către rău, care nici măcar nu există prin sine. 

Chiar și dacă toate ființele create ar fi acaparate de rău, Binele tot nu ar dispărea, căci este etern și nu poate

fi anihilat, întocmai precum Dumnezeu. Binele există și persistă chiar și atunci când Creația este resorbită.

În continuarea dialogului, el îndreaptă cumva lucrurile, deși este clar că nu stăpânește ideile pe care le afirmă:

Costică Cojocaru (8:52 - 9:16)

Interesantă remarcă și nu doar atât, tot din lecțiile noastre de curs am învățat și, într-adevăr am și trăit, am simțit

aceasta ulterior, prin experiență directă: răul poate exista doar în planul fizic și planul astral. În planul cauzal

el nu există, pentru că în planul cauzal de fapt este Intenția minunată a lui Dumnezeu, de fiecare dată.

Dumnezeu nu a creat răul și nu produce rău, ci răul este un efect al alegerilor ființelor ce resping Voia Lui.

Se constată că cei doi nu au înțeles și nu simt, așa cum pretind, aceste principii, ci pentru ei sunt doar noțiuni

cu care jonglează. După ce au afirmat în prealabil niște enormități, ajung apoi să afirme contrariul, contrazicând

ceea ce au afirmat anterior și uneori nimerind la întâmplare câteva frânturi de idei ce sunt, formal, corecte.

Dacă ar fi avut acces la planul cauzal, nu ar fi debitat asemenea contradicții căci, la acel nivel, nu există dualitate

și polaritate. Ei nu au niciun fel de cunoaștere a realității, ci doar se joacă cu cuvintele, se joacă de-a inițiații.

Se vede că cei doi nici măcar nu au asimilat cele câteva conferințe în care ghidul lor a atins problema răului:

Deşi este dificil să fie înțeles acest aspect, răul are totuși un rol tainic în cadrul creației și manifestării dumnezeieşti.

Analogic vorbind, răul și manifestările malefice (cum sunt demonii, diavolii, entitățile satanice) joacă rolul complex

și adeseori nebănuit al unor examinatori cruzi, nemiloși, contribuind vrând-nevrând la procesul de evoluție

ce are loc fără încetare în cadrul creaţiei şi manifestării dumnezeieşti mai ales în universul fizic, dar şi în unele

straturi inferioare ale universului astral. (sursa)

Expresia ”contribuind vrând-nevrând la procesul de evoluție în cadrul creaţiei şi manifestării dumnezeieşti”

înseamnă că existența entităților rele nu este neapărat necesară sau indispensabilă, cum crede Pintea ci 

înseamnă că, din moment ce au ajuns în această stare din cauza alegerii lor greșite, au ajuns să joace, 

”vrând-nevrând”, rolul de ispititori.

Aceste aspecte dezvăluie, într-o manieră ambiguă, rolul pe care în mod evident îl joacă entitățile malefice,

care nu au fost create ca fiind rele, ca fiind malefice de către Dumnezeu, dar care, prin alegere, au devenit 

malefice ulterior şi, dincolo de aparențe, au totuşi un rol în cadrul Creaţiei şi Manifestării Dumnezeieşti.

În jocul complex al Manifestării Dumnezeieşti, entitățile malefice, diavolii, spiritele satanice, au rolul de

ispititori, de incitatori pe care îl exercită atunci când fiinţele umane sunt în fel şi chip testate spiritual.

Aşa cum examenele la facultate punctează fiecare an de studiu, cam tot așa, analogic vorbind, testele 

spirituale marchează pașii pe care o anumită fiinţă umană îi face pe o cale spirituală veritabilă, pe care

în prealabil a îmbrăţişat-o. Fiecare fiinţă umană are parte de testele spirituale pe care le merită. (sursa)

Dincolo de aparențe, răul evidențiază absenţa vădită a Binelui dumnezeiesc. Este necesar să nu pierdem

niciodată din vedere că nici satana și nici lucifer nu au fost creaţi de Dumnezeu ca fiind răi, ca fiind malefici,

dar au devenit malefici prin alegerile lor ulterioare. (sursa)

În aceste pasaje, apare ideea că entitățile malefice nu au fost create ca fiind rele, deci răul nu a fost

creat de către Dumnezeu, deci răul nu este necesar în cadrul Creației, ci este doar o posibilitate.

Aici apare o mare problemă modul în care Bivolaru e definit rezonanța ocultă: problema căderii

lui Lucifer, primul spirit sau înger căzut. Conform principiului rezonanței oculte enunțat de Bivolaru, 

pentru ca să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu, Lucifer trebuie să fi rezonat în prealabil cu 

focarele răului din Creație dar, din moment ce el a fost cel dintâi spirit căzut, ”focarul răului” trebuie să 

fi existat înaintea lui, adică răul fusese deja creat de către Dumnezeu, căci nu mai rămâne altă posibilitate.

Se ajunge astfel la o aberație. Metoda reducerii la absurd arată că dacă, pornind de la a anumită ipoteză, 

se ajunge la o concluzie aberantă, atunci rezultă că ipoteza de la care s-a pornit - care, în cazul acesta, 

este că  ”totul este rezonanța ocultă” - este, la rândul ei, aberantă.

Lucifer nu a ”rezonat” cu un ”focar al răului” care nu exista anterior în Creație, căci Dumnezeu nu putea

crea răul, ci a ales pur și simplu să se întoarcă împotriva lui Dumnezeu, iar acest lucru pur și simplu

s-a manifestat ca rău, astfel s-a născut răul. Analogic vorbind, umbra apare pur și simplu prin oprirea luminii.

Umbra nu există prin ea însăși, ci există doar în raport cu lumina. Fără lumină, nu există nici umbră. 

Lumina însă poate exista fără umbră! Dacă nu există ceva care să blocheze lumina, umbra nu apare!

Conform principului rezonanței oculte al lui Bivolaru, o ființă dotată cu conștiință de sine și liber arbitru ar fi

un fel de mașină automată care vine cu câteva funcții din fabrică, pentru fiecare funcție existând două stări:

PORNIT și OPRIT sau PLUS (”bine”) și MINUS (”rău”), comutarea între cele două stări fiind aleatoare.

Dar asta nu înseamnă o ființă cu liber arbitru, ci un automat cu câteva posibilități prestabilite. Iar unele dintre

aceste ”funcții incluse din fabricație” sunt cele negative, adică ființa vine din momentul creării sale cu opțiunea

de a săvârși răul, ceea ce este iarăși o aberație, căci ar s-ar ajunge din nou la ideea că Dumnezeu - creatorul

tuturor ființelor - a inclus răul în acestea, adică apare din nou ca un creator al răului!

Mai mult, a pune orice alegere doar pe seama ”rezonanței oculte”, elimină nu doar ideea de liber arbitru,

dar și ideile de discernământ și responsabilitate, deoarece astfel alegerea apare ca un proces aleator (random),

cauzat de anumite mecanisme din învelișurile energetice ale ființei, ce ”șuntează” voința liberă ce izvorăște

din spirit. Desigur că orice ființă are și posibilitatea de a se lăsa influențată de ceea ce se manifestă în jurul său 

(”rezonanță ocultă”), dar liberul arbitru nu poate fi conceput ca o funcție automată cu multiple  posibilități,

ci trebuie să fie dincolo de instincte și rezonanțe automate căci, în caz contrar, nu ar mai putea fi vorba de libertate.

Acest dialog arată că, după trei decenii și jumătate, nici măcar instructorii ”avansați” de la MISA nu au decât

o cunoaștere teoretică, de formă - și adesea deformată - a principiilor fundamentale ale învățăturii spirituale.

Lor le lipsește total cunoașterea prin experiență directă a aspectelor elevate ale Creației și, drept dovadă,

exprimă adesea idei contradictorii cu privire la acestea și, cel mai grav, confundă răul cu binele dumnezeiesc,

săvârșind acțiuni de-a dreptul malefice, cum ar fi încălcarea principiilor morale fundamentale ale căii spirituale,

mințirea cursanților, îndoctrinarea, ispitirea, manipularea și atragerea lor către activități rele, sau se ”angrenează”

în slujba ghidului lor, un adevărat geniu al răului, pentru a-i duce la îndeplinire demersurile machivelice.

* MISA a înregistrat la OSIM ca marcă proprie conceptul de rezonanță ocultă© (link). Însă gazda acestui

dialog, Costică Cojocaru, a arătat într-un interviu că ideea de rezonanță ocultă (în planurile invizibile) a fost

enunțată de către părintele ciberneticii, Ștefan Odobleja, în lucrarea ”Psihologia Consonantistă” (sursa). 

Prin urmare, MISA și-a însușit în mod fraudulos acest concept, dovadă contradicțiile care apar în felul în care

este teoretizat la MISA.