Sunday, September 13, 2026

Deșteptul care se rățoiește la prostul din oglindă


Un cititor al acestui blog a postat înregistrarea audio a unui mesaj intitulat ”Răspuns pentru Cristi Andrieș”,
ce a fost difuzat la Costinești ”pentru participanții la spirala de hiatus care nu au legitimație de tabără”. 
Răspunsul a fost citit de Nicolae Catrina. Despre ce este vorba?

N. Catrina:
Dragi participanți, dragi participante, vă prezentăm în continuare părerile cretine, neghioabe ale unui fost
cursant pe nume Cristi Andrieș, pe care acesta le-a postat cu ocazia Congresului ce a avut loc anul acesta, 
în cadrul acestei școli spirituale. 

Așa cum se procedează în cazul acțiunilor de spălare pe creier, prelegerile de la MISA încep mereu cu concluzia,
și nu așa cum se procedează cu creier, atunci când concluzia rezultă în mod firesc dintr-o înșiruire de argumente:

N. Catrina:
Mai întâi, considerăm că este necesar și binevenit să vă amintim că genialul savant Albert Einstein a spus
cândva, citez, ”pentru mine doar două lucruri sunt infinite, universul și prostia, iar referitor la primul nu sunt
absolut sigur”. Părerile imbecile ale lui Cristi Andrieș ilustrează chiar foarte bine această cugetare a lui Einstein.
Așa cum veți putea constata cu ușurință din cuprinsul acestei postări a lui Andrieș, la el prostia uriașă este
sora cea mai apropiată a răutății ce mustește din ființa lui acaparată pe nesimțită de diavoli. În cazul lui,
în fond tragic, prostia de care dă dovadă este orgolioasă și insolentă.

O mare prostie este ulterior dezgustată de sine atunci când ulterior se conștientizează ca atare. La acest
sărman nu mai sunt însă șanse ca aceasta să se mai petreacă în această existență. La el, prostia uriașă,
deja abisală, a fost ușor de dobândit în timp. Un mare prost este acela care nu crede deloc că este 
tocmai el un prost și spune despre toți ceilalți că ei sunt proști. Deși lumea este cam plină de proști,
nu este nimeni printre aceștia care să creadă așa ceva despre el în ciuda dovezilor uriașe, incontestabile,
pe care le furnizează și niciodată nu bănuiește aceasta. 

Aceste cuvinte se potrivesc în primul rând celui care a redactat aceste cuvinte, deoarece tocmai el este
cel care nu se crede deloc prost și îi consideră proști pe toți ceilalți. Precum toți cei de la vârful MISA,
nici el nu-și dă seama că, ori de câte ori se manifestă public, își dezvăluie adevărata natură și că atunci 
când arată către ceilalți, arată de fapt către imaginea lui din oglindă.

                             

Autorul cel plin de înțelepciune pretinde chiar că are dovezi că el și ceilalți ca el dețin adevărul cel 
dumnezeiesc și, prin urmare, cei care nu sunt ca ei, sunt niște proști:

N. Catrina:
Este oarecum îngrozitor atunci când un prost își bate joc de o mare și evidentă dezvăluire dumnezeiască
ce deja a fost de multe zeci de mii de ori verificată prin efectele acesteia, de mulți oameni. Cei înțelepți 
afirmă pe bună dreptate că nesfârșit este mereu numărul celor proști.

Așadar, ei au decretat că dețin adevărul și tot ei sunt cei care l-ar fi verificat! Iar unul dintre efectele acestui
adevăr proclamat ca dumnezeiesc este că ei se cred infailibili și, prin urmare, consideră că cei care îi contestă
se înșeală și deci sunt niște proști, ceea ce face ca ”dumnezeieștii” să întrunească automat condiția de proști,
expusă anterior chiar de către autointitulatul deștept. 

Dacă dovada adevărului se găsește în mărturiile celor mulți, la MISA se uită mereu faptul că cei care
au părăsit gruparea (de prea mult bine și adevăr!) sunt mult mai mulți decât actualii cursanți, al căror 
număr scade pe an ce trece. Căci mulți au fost, dar puțini au rămas! De fapt, Catrina vorbește doar 
despre numărul de mărturii (”de zeci de mii de ori verificată”) și nu de numărul efectiv al martorilor. 
Adică un anumit număr de oameni dau fiecare un număr mare de like-uri, ca să pară mai mulți,
dar tot degeaba, pentru că numărul ”proștilor” care nu cred, este nesfârșit! Dar asta înseamnă că 
”proștii” sunt cei care au dreptate, căci numărul lor este nesfârșit, iar în ce privește verificarea 
adevărului, numărul este cel care contează, după cum susține Catrina! Acesta continuă astfel, citez:

N. Catrina:
În cazul acestui imbecil care, iată, este absolut sigur și nu are nicio îndoială, el nu își va modifica niciodată 
părerea neghiobă, care deja a devenit o convingere tâmpă, de nezdruncinat. Chiar dacă dovezile noastre 
oferite vor fi edificatoare, pentru cei inteligenți, că acest om se înșală, el nu își va modifica părerile prostești 
abracadabrante pe care le are.

Problema este că și cei care pretind că sunt deținătorii adevărului absolut, sunt absolut siguri că au dreptate,
nu au nicio îndoială și nu își vor modifica niciodată părerea neghiobă care deja a devenit o convingere tâmpă
de nezdruncinat. Vrând să-l descrie pe fostul cursant căruia i se adresează, marele inițiat din cașmir se descrie
pe el însuși, fără ca măcar să bănuiască! 

Răbufnirea lui Catrina nu este însă doar la adresa fostului cursant Andrieș, ci are o arie de cuprindere mai largă:

Ca orice mare prost, acest om caută desigur alți proști, ce sunt însă mai proști decât el, care să-l admire. 

Asta e problema: mai sunt și alții! Și sunt din ce în ce mai mulți din rândurile foștilor, dar și al actualilor cursanți,
care împărtășesc aceleași convingeri și care contestă ”adevărul” de la MISA, susținând că efectele practicilor
din cadrul sectei nu sunt tocmai cele pretinse de către măreața școală. Iar printre ”proștii” din ce în mai numeroși
se află desigur autorii, comentatorii și cititorii acestui blog, căci la aceștia se referă în primul rând Catrina,
dar fără a indica acest fapt, ca nu cumva unii cursanți să ajungă și ei aici, să citească și apoi să se ”prostească”!

N. Catrina:
Cu această necesară introducere, dăm citire unor extrase din mesajele acestui prostălău, pe care apoi le vom
comenta pe baza faptelor și dovezilor concludente pe care acest prost pripit și superficial le-a scăpat din vedere. 

mesaj Cristi Andrieș:
Trebuie să fii cu adevărat prost ca noaptea să crezi că atributele dumnezeiești pot fi captate și manifestate
de o ființă, un suflet, neîndumnezeită. Prostanii cred că odată ce își pun o muzică adecvată și invocă niște
închipuiri și fantezii bezmetice din capul lor pătrat, așa-zisele atribute, imediat Dumnezeu se și execută să-i
umple cu atributele Lui. Chiar dacă Dumnezeu ar avea toată bunăvoința să le dea atributele, tot nu ar putea
să le dea unei ființe neîndumnezeite. Deci întâi îndumnezeirea și apoi ai acces la atributele dumnezeiești.
Cred că și Dumnezeu râde în hohote de prostia acestor imbecili care vor atributele dumnezeiești fără să fie
îndumnezeiți. Pentru prostanii de la MISA, inclusiv Bivolaru, treaba cu atributele este cam așa:

Un om trebuie să facă o anumită treabă dar nu poate, nu are calitățile necesare și se duce la un prieten care
are aceste calități, forță fizică, inteligență, dibăcie etc. și l-ar putea ajuta. Dar el, în loc să-i ceară să-l ajute,
îi cere să-i dea calitățile lui, atributele, ca să poată face acea treabă. Atunci normal că acel prieten îi va spune:
”nu pot să-ți dau calitățile mele oricât aș vrea, trebuie ca tu să te antrenezi, să înveți, să fii iscusit, adică să
ajungi ca mine și apoi vei avea și tu calitățile, atributele mele. Exact ca acest om prost se comportă și misanii,
ei vor ca Dumnezeu să le dea atributele lui înainte ca ei să fie pregătiți și antrenați, îndumnezeiți, pentru
a dobândi acele atribute. Asta este o sminteală mai mare ca scrânteala unui nebun care pune carul înaintea
boilor și crede că astfel va ajunge mai repede la destinație. Măcar nebunul poate va ajunge cândva la destinație
dacă, cumva, printr-o minune, boii nu vor răsturna căruța în șanț. Este o prostie imensă să crezi că vei ajunge
îndumnezeit dacă ceri atributele lui Dumnezeu. Nu, vei avea acces la atribute numai după îndumnezeire!
Aceasta este cu adevărat yoga de la MISA: twisted yoga, yoga răsucită, yoga inversată. Am încheiat citatul. 

N. Catrina:
La o analiză atentă dar inteligentă, se constată la acest prost că pierde mereu din vedere că toate aceste
atribute dumnezeiești ce sunt în prealabil evocate, provoacă după aceea anumite efecte corespondente 
ce sunt clare, precise și incontestabile, iar apoi generează treptat o stare certă de îndumnezeire. Dacă ar fi,
prin reducere la absurd, așa precum acest cretin afirmă cu o insolență tâmpă, evocarea energiei subtile 
sublime a unui anumit atribut dumnezeiesc, ce se efectuează la unison într-un grup de ființe umane,
nu ar declanșa niciodată anumite efecte corespondente ce atestă realitatea energiei subtile sublime
a acelui atribut dumnezeiesc, ce se revarsă în universul lăuntric al unei ființe umane, în aura acesteia 
pentru că, așa cum știm deja cu toții, dacă nimic nu este, din nimic nu este posibil să apară iar și iar
același fel de efecte, așa cum sunt, spre exemplu, iubirea, fericirea, frumusețea, compasiunea, bunătatea,
umorul stenic, plăcerea dumnezeiască, etc Desigur, acest tâmpit se va grăbi și va spune că niciodată 
evocarea la unison a unui anumit atribut dumnezeiesc nu declanșează deloc un anumit efect clar ce este 
experimentat la unison de acele ființe umane, dar o asemenea afirmație neghioabă, în fond cretină,
este mereu contrazisă de toată persoanele care experimentează energia subtilă sublimă a acelui atribut 
dumnezeiesc ce se revarsă în ființa lor și, astfel, generează anumite efecte corespondente. 

Doar sectanții consideră că ceea ce simt ei este adevărul absolut, care trebuie să le fie impus celorlalți doar
pe baza faptului că ei simt! Sectanții nu sunt niciodată în stare să aducă dovezi pentru ceea ce ei simt, care 
să îi convingă pe ceilalți, deși în scripturi stă scris că ”pomul de cunoaște după roade, iar omul după fapte”,
adică după fapte exterioare și nu după ce pretind ei că simt! Dar deștepții de la MISA se încăpățânează 
să susțină sus și tare că ceea ce ei declară este ÎN SINE dovada a ceea ce ei declară! Prin aceasta, pretind
că ceea ce ei declară este DE LA SINE dumnezeiesc, deoarece numai Dumnezeu există DE LA SINE, 
căci Atributul Dumnezeiesc al ASEITĂȚII este numai al lui Dumnezeu și al nimănui altcuiva!

În plus efectele, deși revelează existența unei cauze, nu revelează automat și natura profundă a acesteia!
Sunt atâtea fenomene în lume care au rămas neexplicate pentru că, deși efectele se văd, cauzele rămân nevăzute!
Fostul cursant Andrieș nu neagă existența Atributelor Dumnezeiești, ci contestă faptul că cei de la MISA,
declarând că simt efecte ale meditațiilor asupra acestor Atribute, consideră automat că au ajuns la cunoașterea
Cauzei Ultime, adică a Atributelor și chiar a Sursei acestora, ceea ce nu este același lucru. Iar ”prostălăul”
de Andrieș cere fapte, exact cum spune scriptura, și susține ceea ce am mai spus aici pe blog, cum că fiorașii
de emoție pe care îi resimt cei care fac meditații cu atribute pe muzică, nu reprezintă ÎN SINE energia Atributelor,
ci doar niște ECOURI ale acestora sau, cum spune în continuare Catrina, EFECTE. Citez:

N. Catrina:
Amintim pentru acest mare prostălău că un anumit efect este ceva ce este produs de o cauză. Respectiva cauză,
în cazul unui anumit atribut dumnezeiesc, este tocmai energia subtilă sublimă a acelui atribut dumnezeiesc
ce provine de la Dumnezeu și care, prin declanșarea unui proces de rezonanță ocultă cu respectiva energie
subtilă sublimă dumnezeiască, este captată și se acumulează în universul lăuntric al acelei ființe umane.

”Prostălăul” este suficient de inteligent încât să nu confunde EFECTUL cu CAUZA, așa cum face deșteptul
de Catrina. După cum am arătat mai sus, deși efectul arată existența unei cauze, nu o revelează automat, 
ci cauza trebuie căutată în continuare, deși cei de la MISA se poartă de parcă ar fi găsit-o deja!
Pentru că este evident că la MISA nu se face diferența dintre cauză și efect, iată un exemplu pentru proști:
radiații (CAUZĂ) >> cancer (EFECT). Vedeți o identitate? Dacă efectul revelează automat natura cauzei,
atunci de ce MISA respinge legătura YOGA la MISA >> cazuri numeroase de cancer printre cursanți? 

N. Catrina:
Acest mare imbecil pierde din vedere, din cauza prostiei lui uriașe, că până și unele animale captează și apoi
manifestă în mod spontan energia subtilă sublimă a unor atribute dumnezeiești, cum ar fi, spre exemplu,
iubirea în cazul unui câine care își iubește în mod evident stăpânul ce îl iubește la rândul lui. Cretinul de Cristi
Andrieș nu s-a gândit niciodată la acest aspect edificator, practic, ce a fost și este constatat iar și iar de foarte
multe ființe umane iubitoare ale animalelor. 

Dacă și un câine manifestă și dezvăluie Atributul Iubirii, atunci Bivolaru ce a descoperit? Focul, roata?
Sau coada câinelui și ceea ce este sub coadă? Care este revelația formidabilă și colosală, pe care n-o știau
nici înțelepții și nici apostolii lui Iisus, dar pe care o manifestă spontan animalele? Dacă ”până și unele animale
captează și apoi manifestă în mod spontan energia subtilă sublimă a unor atribute dumnezeiești”, atunci
pentru ce atâta infatuare și umflat în pene la MISA, de parcă se săvârșesc cine știe ce miracole nemaipomenite? 
Pentru asta e nevoie de zeci de ani de curs la MISA, ca să te scremi să produci ceea ce alții simt spontan
și apoi să te lauzi cu asta??

N. Catrina:
Dacă ar fi, sau dacă ar fi fost vreodată, așa cum acest imbecil afirmă, cum că mai întâi este necesar să te
îndumnezeiești pentru ca apoi Dumnezeu să reverse abia după aceea energia subtilă a unui anumit atribut
dumnezeiesc, spre exemplu iubirea dumnezeiască, atunci desigur Iisus nu ar fi afirmat, așa cum deja știm
cu toții, citez, ”cere și ți se va da, caută și astfel vei găsi, bate la poarta cunoașterii dumnezeiești, căci așa
această poartă ți se va deschide”. În varianta tâmpă abracadabrantă a acestui ciudat, Iisus ar fi afirmat
atunci ceva cu totul altfel și ar fi trebuit să spună, citez, ”Mai întâi îndumnezeiește-te și apoi cere, pentru că
numai așa ți se va da. Mai întâi îndumnezeiește-te și abia apoi caută, pentru că numai așa vei găsi. Mai întâi
îndumnezeiește-te și abia apoi bate la poarta cunoașterii dumnezeiești, căci numai așa această poartă ți se
va deschide”. Afirmația crucială a lui Iisus, ce este deja cunoscută de noi toți, nu face deloc, așa cum știm,
referire la un obligatoriu și prealabil proces de îndumnezeire, așa cum afirmă anapoda acest prostălău. 

Mai înainte ca ”imbecilul și prostălăul” Andrieș să fi afirmat că întâi este îndumnezeirea și apoi vine revelarea
Atributelor Dumnezeiești, un Formidabil și Colosal Imbecil și Prostălău autentic a afirmat exact același lucru! 
⚠ Atenție: urmează o revelație cu adevărat edificatoare:

Bivolaru le-a declarat cu gura lui celor apropiați că a atins starea de conștiință supremă la vârsta de 19 ani,
adică în anul 1971 (sursa). Tot el a vorbit pentru prima dată despre Atributele Dumnezeiești abia prin 2010
(sursa). Așadar, potrivit cuvintelor lui Bivolaru însuși, el a trebuit mai întâi să se îndumnezeiască,
pentru ca abia mai apoi să ajungă la cunoașterea Atributelor ! Cine-i adevăratul prostălău acum?

Ideea cu Atributele Dumnezeiești i-a venit lui Bivolaru prin 2009, când acesta și-a declarat intenția să-și înființeze
propria biserică -  Mișcarea Charismatică Teofanică - pentru a-și propovădui ”formidabila și colosala revelație
în premieră planetară și chiar universală” (detalii). Așadar Bivolaru, care era ”eliberat” - și deci ”cunoștea”
natura esențială a lui Dumnezeu - încă din 1971, ar fi avut nevoie de 38 de ani numai pentru a-și da seama
de Atributele sau Însușirile Sale manifestate, deci nici vorbă ca elevii săi, care practică de mai puțină vreme,
pornind de la starea de oameni ignoranți și impuri, să fi reușit deja aceasta, mai ales că despre existența
Atributelor au aflat, din punct de vedere formal, abia de prin 2010, după cum s-a arătat!

Pretenția cursanților MISA și a liderilor acestora cum că ei și-au revelat natura Atributelor Dumnezeiești
încă de la primele meditații, ascultând o prezentare sumară și niște muzică techno, este necredibilă,
mai ales că afirmațiile lor sunt ”autentificate” chiar de către cel care a declarat că a avut nevoie pentru
asta de un timp mai mare decât vechimea cursurilor de la MISA! Și odată cu credibilitatea relatărilor
cursanților, se prăbușește și ”dovada” lui Catrina cu privire la ”deținerea adevărului” la MISA. 

În ciuda îndemnului lui Iisus dat ca exemplu de Catrina, îndemn care spune ”cere și ți se va da, caută și vei găsi,
bate și ți se va deschide”, cursanții MISA nu vor cere, deoarece ei consideră că au primit deja, nu vor căuta
căci ei consideră că au găsit deja, și nici nu vor bate, căci ei spun că gurul le-a deschis deja ușa!

N. Catrina:
Suntem siguri cu anticipație că, din cauza orgoliului uriaș, luciferic, dar și a încăpățânării în care se complace,
acest sărman troglodit nu va recunoaște niciodată că greșește afirmând toate aceste tâmpenii, ci va afirma
în mod prostesc cum că toți cei care simt efectele dumnezeiești certe ale energiei subtile sublime a unui anumit
atribut dumnezeiesc, spre exemplu iubirea dumnezeiască ce se revarsă în ființa umană de la Dumnezeu, se înșală
cu toții și că nu au simțit deloc iubirea dumnezeiască pentru că nu sunt încă îndumnezeiți, așa cum bate el câmpii.
El nu va recunoaște vreodată nici în ruptul capului că se înșală atunci când afirmă aceste aberații flagrante. 

Nu e sigur că ”sărmanul troglodit nu va recunoaște niciodată că greșește afirmând toate aceste tâmpenii”,
dar este cert că Trogloditul Inițiat nu va recunoaște că exact același lucru l-a declarat și Trogloditul Absolut,
cum că întâi s-a îndumnezeit și pe urmă a simțit Atributele lui Dumnezeu! Dacă ceea ce a declarat ”trogloditul” 
este tâmpenie și o aberație flagrantă, atunci la fel este și ceea ce a declarat Formidabilul și Colosalul Impostor,
și tot la fel sunt și cei care îl urmează pe Impostor!

N. Catrina:
Dincolo de aparențe, prin acest ciudat se manifestă demonii ce urmăresc să semene cu viclenie și abilitate
îndoieli funeste în atributele dumnezeiești și în tainele acestora pe care Dumnezeu ni le-a revelat. După ce peste
300 de mii de persoane au simțit deja energiile subtile sublime ale atributelor dumnezeiești, este chiar comic
că acest ciudat susține cum că mai întâi este obligatoriu necesar să te îndumnezeiești pentru a simți abia
după aceea energiile subtile sublime ale atributelor dumnezeiești, cum ar fi, spre exemplu, iubirea dumnezeiască.

Catrina nu ne spune de unde a scornit numărul de 300.000 al celor care ar fi simțit ”energiile subtile sublime
ale atributelor dumnezeiești”! Numărul participanților la cursurile MISA, conform celor mai recente declarații 
ale conducerii MISA, variază de la 35.000 (număr declarat în instanță în august 2022, în cadrul procesului
împotriva unui alt fost cursant), la ”în jur de 30.000” (număr declarat într-un articol semnat de Susan Palmer, 
din 1 martie 2024, sursa) și încheind cu ”aproximativ 20.000 de cursanți MISA și ai federației ATMAN”,
într-un alt articol al aceleiași autoare S.Palmer(!), din 28 ianuarie 2025 (sursa), în timp ce MISA declara 
ziarului LeMonde în aprilie 2024 că ”noi nu furnizăm cifre privind numărul de cursanți MISA” (sursa).

În februarie 2025, în cadrul unei emisiuni de pe MisaTV (video min27sec03), a fost făcută următoarea declarație:
”peste 850.000 de persoane în cadrul acestei școli spirituale ezoterice au experimentat în mod direct taina
formidabilă a Atributelor Dumnezeiești”.
Dacă ar fi existat o numărătoare reală a celor ”atinși de Atributele Dumnezeiești”, ar fi existat o sursă unică
a acestui număr, dar așa fiecare scoate din pix numere imaginare, ce diferă enorm de la un deștept la altul!

N. Catrina:
Prin aceste afirmații stranii, prostești, acest bizar se demască astfel că niciodată nu a avut curiozitatea 
de a participa la exemplificările colective ce s-au realizat în cadrul acestei școli spirituale unde ar fi avut 
posibilitatea de a experimenta energiile subtile sublime ale unor atribute dumnezeiești. Actualmente există
deja o mulțime de relatări scrise sau audio-video referitoare la trăirile uneori copleșitoare pe care multe
persoane le-au avut când în ființa lor s-a acumulat energia subtilă sublimă a unui anumit atribut dumnezeiesc
pe care în prealabil l-au evocat ezoteric. Să afirmi eventual că toate aceste ființe umane s-au înșelat pentru că
de fapt nu au simțit nimic, este o mare tâmpenie, dar și o sminteală evidentă.

Nu este contestat faptul că acești cursanți au simțit ceva, ci faptul că ceea ce au simțit ar fi ”energiile subtile
sublime ale unor atribute dumnezeiești”, când de fapt este vorba de niște efecte mai mult sau mai puțin banale.
Din moment ce Colosalului și Formidabilului i-au trebuit, pentru a-și da seama de aceste energii, mai mulți
ani decât au petrecut cursanții la MISA, asta ridică o mare îndoială asupra acestor pretinse percepții. În plus,
după cum s-a spus, ”omul se cunoaște după fapte”, iar cel mai bine se vede comuniunea cu ”energiile sublime”
la autorul mesajului de față, citez:

N. Catrina:
Dacă vreodată veți avea cumva ocazia să-l întâlniți personal pe acest om care chiar vrea să-i prostească
pe cei sau pe cele care au experimentat direct energiile subtile sublime ale atributelor dumnezeiești și care
vrea o uriașă insolență să-i convingă că s-au înșelat, tratați-l de fiecare dată cu umor stenic. Având în vedere
situația tragică a acestui om, i se va propune să i se facă o binecuvântare colectivă la o dată ulterioară, numai
și numai dacă el va accepta aceasta. Astfel are șansa de a fi exorcizat de influențele diavolești cu care se confruntă.

Desigur, acesta nu este și nu va fi singurul dușman, în fond cretin, al atributelor dumnezeiești care îi deranjează
enorm pe diavoli. Când vă confruntați cu asemenea persoane bizare, alegeți să le tratați cu o mare indiferență
benefică sau cu umor stenic. Cu aceasta am încheiat și vă mulțumim pentru atenția cu care ați ascultat toate
acestea.

Așa se manifestă la MISA și la Catrina (”Latrina”) ”atributul dumnezeiesc al Umorului Stenic”, prin epitete
gen ”prostălău, imbecil, cretin, tâmpit, troglodit, neghiob, ciudat, bizar”, repetate de mai multe ori, ceea ce
arată că nu este ceva întâmplător! Și tocmai el, ”stenicul”, vorbește despre ”efectele corespondente ale 
energiilor dumnezeiești”, care ar demonstra ”prostălăilor” realizările spirituale de la MISA. De altfel, poate
că nici nu există un ”atribut dumnezeiesc al Umorului Stenic”, pentru că Dumnezeu nu dă semne că ar avea
tendința de a râde de ființele manifestate, ci mai degrabă de a le compătimi pentru condiția lor plină de suferință.
Apropos de Iisus, care a fost dat de exemplu de către Catrina chiar aici: ați auzit de vreo situație în care Iisus
să fi făcut mișto de cineva sau ceva, măcar e farisei, pentru care s-a rugat pe cruce ca să fie iertați? Așa că dacă
îi întâlniți pe acești pretinși dumnezei, ”alegeți să-i tratați” manifestând Atributul Dumnezeiesc al Întoarcerii
cu Spatele, care există sigur (citez, ”Domnul și-a întors fața de la ei”, ”Doamne, întoarce-ți față către noi”).

Nu Atributele Dumnezeiești sunt respinse de către cei care îi resping pe cei de la MISA, ci atitudinea acestor
farisei de a se erija în ”sfinți ce manifestă calități dumnezeiești” dar care, prin aroganța, ticăloșia și perversitatea
lor, întinează ideea de virtuți dumnezeiești!


Fostul cursant Cristi Andrieș, ”prostălăul” gratulat de Catrina pe parcursul mesajului analizat aici, a declarat
într-un comentariu postat pe blog (link), că acceptă să i se facă binecuvântare de către cursanții MISA.
Cât despre ”șansa de a fi exorcizat de influențele diavolești cu care se confruntă”, asta amintește despre
o binecuvântare făcută soților Monica Dascălu și Eduard Franti ”spre a le fi exorcizată influența demoniacă
insidioasă cu care se confruntă” (sursa), după care cei doi s-au grăbit să părăsească barca ”dumnezeilor”...

Din comentarii rezultă cu Nicu Catrina nu a citit ultimul fragment din postarea lui Andrieș de la Congres, citez:

Ați putea fi siguri că s-a manifestat vreun Atribut la MISA doar în două cazuri:
1. cel prin care s-a manifestat Atributul, ar rămâne atins de SFINȚENIE pe vecie
2. cel prin care s-a manifestat Atributul ar muri imediat, nefiind pregătit să primească acea energie Dumnezeiască
Deocamdată doar cu varianta 2 ați putea să vă lăudați. Dacă tot mor pe capete atât de mulți misani, de ce
nu spuneți că s-au manifestat Atributele din abundență?

Evident, omisiunea lui Catrina cel Sfânt și Drept se datorează în special ultimului pasaj, care pomenește de
cazurile numeroase de îmbolnăviri și decese de la MISA (inclusiv președinta acesteia), care vin în contradicție
flagrantă cu ”mărturiile minunate” despre efectele atributelor. Căci la MISA declarațiile făcute cu gura sunt
prezentate din start ca fiind adevăr dumnezeiesc, în timp ce evenimentele reale, inclusiv îmbolnăvirile și 
decesele, sunt doar visuri ce fac parte din iluzia manifestării. 

Sensibilă e și prima afirmație, ”cel prin care s-a manifestat Atributul, ar rămâne atins de SFINȚENIE pe vecie”,
care readuce problema faptelor care ar trebui să adeverească vorbele, căci așa cum Dumnezeu nu se manifestă
prin vorbe goale, nici Atributele Sale nu se manifestă astfel, ci prin fapte dumnezeiești, care însă lipsesc la
această școală a minciunii, fățărniciei și perversității. Afirmând că manifestarea energiei unui Atribut Dumnezeiesc
îl sfințește pe cel prin care aceasta se manifestă, arată că fostul cursant Cristi Andrieș, atunci când se referă
la Atribute, se referă - așa cum este și firesc - la aspectul cel mai înalt, esențial, al acestora, și nu la efecte
mai mult sau mai puțin subtile, pe care cei de la MISA le consideră ”dumnezeiești”, dar pe care le manifestă
până și câinii, fără însă se se sfințească! 

Astfel, rezultă că accesul de ”umor stenic” al lui Catrina este gratuit, pentru că el se gândește la senzațiile
banale pe carele simte ca la adevăratele energii ale Atributelor care, dacă ar fi fost cum crede el, ar fi trebuit
să-l ducă deja la îndumnezeire, ceea ce este clar că nu s-a petrecut! De asemenea, reacția de furie manifestată
de cei de la MISA ori de câte ori cineva le contestă ”îndumnezeirea”, le dezvăluie fără îndoială orgoliul nemăsurat
pe care îl au și mai dezvăluie că aceștia nu au nicio rezonanță cu Atributele Dumnezeiești. Un om cu adevărat
atins de energiile acestor Atribute nu s-ar comporta nicidecum ca ei!

Comentariile de răspuns ale lui Cristi Andrieș la mesaj au fost postate pe blog, începând de la următorul link. 

💡 Nu ai nevoie de cont! Poți comenta rapid ca oaspete (Guest) în DISQUS: introdu numele și bifează căsuța "I'd rather post as a guest" (Prefer să postez ca oaspete) sub câmpul de parolă.

💡 You don't need an account! You can quickly comment as a guest on DISQUS: enter your name and check the box "I'd rather post as a guest" under the password field.

87 comments:

  1. Un pic de nitpicking ezoteric potrivit pentru un specialist in ezoterism cum cică e Nicu.
    M-a izbit imediat folosirea repetată de el a "evocării" în locul "invocării". Pentru cei ce nu sunt la curent cu limbajul folosit în ezoterismul și ocultismul occidental, demonii sunt cei evocați în cursul ritualurilor în timp ce îngerii și alte forțe divine sunt cei/cele invocați/invocate (cu unele excepții, pentru că o întâlnire cu îngerii poate fi și periculoasă sau uneori se vrea un fel de dialog și întâlnire față în față cu îngerul manifestat într-un cristal, oglindă etc, deși și în cazurile astea se folosește de multe ori tot termenul "invocare", în funcție de practicant sau autor de text).
    Pe scurt, când evoci ceva, sau pe cineva, o faci astfel încât forța/entitatea să se manifeste in afara ta (în cazul demonilor, în afara cercului de protecție, într-un spațiu controlat, restricționat, pentru siguranță). Când invoci ceva/pe cineva, îl/o chemi practic în tine. Demonii sunt evocați și nu invocați pentru a se evita riscul de posesiune demonică. Dar atributele alea ar trebui invocate, nu evocate.
    Cine nu mă crede și nu are timp să citească articole sau cărți pe tema asta, îl poate întreba foarte ușor pe AI-ul Google folosind cuvintele "invocation vs evocation". Vedeți ce va răspunde. ;)
    P.S. Ca fapt divers, în antichitate, romanii (mai ales în perioada Republicii) foloseau cuvântul "evocatio" pentru a desemna ritualuri menite să mituiască zeii dușmanilor să își abandoneze adepții inițiali și să se alăture in schimb Romei (cu promisiuni privind locuri în templele romane, sacrificii etc.). Iar cuvântul "devotio" desemna niste ritualuri de magie războinică in care câte un general roman se sacrifica în schimbul "damnării" dușmanilor (ex. samnitii) care erau "dăruiți" practic morților (manii) și Pământului (Tellus). Dar asta e deja altă discuție..
    P.P.S. Faza asta se potrivește cumva de minune cu criticile aduse de fostul coleg căruia îi răspundea Nicu, privind faptul că anumite lucruri ar fi făcute de fapt invers de cum ar trebui (centrifug vs. centripet etc.). Curat sincronicitate, frățică.. :D

    ReplyDelete
  2. Ce e asta din oartea acelui instructor, o amenintare directa catre cei ce ar indrazni sa spuna ceva rau de ei?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Te referi cumva la partea cu exorcizarea? Poate, cu "P" mare. Cred că și în cazul ăsta e mai probabil să fie vorba doar de niste cuvinte folosite in mod neglijent și nepotrivit.

      Din nou niste nitpicking ezoteric. In ocultismul occidental există niște legături, uneori foarte directe, între exorcism și practicile de evocare a demonilor. Există grimoare in care texte și ritualuri catolice de exorcism au fost modificate in scop magic coercitiv pentru a le da comenzi demonilor să facă diverse lucruri (să procure bani, femei, să distrugă dușmani etc.). Ideea e simplă și în esență logică. Dacă o rugăciune anume și un ritual pot fi folosite pentru a da demonilor comenzi să iasă din corpul cuiva, atunci pot fi folosite, în principiu, și pentru a le da alte tipuri de comenzi.
      Dar mă cam îndoiesc că Nicu are habar de lucrurile astea.

      Delete
  3. 1.Cam câți citesc exmisa, ca idee?
    2.daca din 300 000 vin la spirală de hiatus maxim 300, iese o, 1%prezență.
    Cred ca știu si serviciile si conducerea oculte si toti cursanții rămași ca nu mai sint nici 2000 de toti in țară.pe glob maxim 2700
    Iar din 2026 de când au scumpit mai pleacă destui.
    Pentru cine mint?
    De ce mint?
    Cui folosesc minciunile?
    Ei de peste 30 ani zic ca sunt bani 40 000, ba 850 000,ba 300 000.
    Nu prea le-a ieșit mentalizarea . Se tot împuținează.
    Si dacă ii numără pe morți nu iese.
    Matematica asta.
    Atributul numărării
    Asa numără si banii?



    ReplyDelete
    Replies
    1. Era ba..
      Ba 40 000
      Ba 850 000
      Ba 300 000

      Delete
    2. ExMISA:

      - ieri, vizitatori unici în jur de 250
      - views: zilnic, câteva mii
      - există un contor de total pageviews

      Delete
    3. F f bine!!!!!! Bravo Admin. Bravo și celor care mai colaborează cu tine, dacă există așa ceva. Cert e că, mulți care mai sunt încă la curs, au început să citească acest site. Chiar mai interesant e faptul că, știu doua foste iubite de-ale lui GB, mai tomnatice acum și care, până de curând, fanatice în a-l apăra pe maistru, mi-au spus că citesc acest site și că, ce au citit, le-a făcut să își schimbe perspectiva asupra lui GB și a școlii. Am ramas tare uimit dar, bravo lor.

      Delete
    4. Da, mulți citesc situl.
      Mai mulți decât merg la hiaitus..
      Ha ha ha
      Numărul e in creștere.
      Arată o trezire.
      Oamenii sunt sătui de minciuni, abureli, etc.
      Si Numărul celor care pleacă de la curs e in creștere.

      Delete
  4. misa.yoga: ”Vă invităm să participați la un concurs de relatări pe tema „Ce a însemnat pentru mine revelația dumnezeiască referitoare la Atributele Dumnezeiești și cum m-a ajutat aceasta în realitate”. Cele mai bune și mai semnificative mărturii vor fi premiate cu 3 premii și 10 mențiuni.”
    Sau, mai bine zis, cine ticluiește cele mai gogonate relatări... Asta se vrea un răspuns la ”acțiunile dușmanilor Atributelor”.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Balarii care ti induc confuzie!In loc sa ti perfectionezi meditatia care trebuie sa fie neschimbata in privinta subiectului, ti se dau sute de boscheti de admirat.

      Delete
  5. Foarte bune comentariile! Mulțumesc!

    ReplyDelete
  6. Asta cu nenea instructorul care isi permite sa jigneasca, pai e o lipsa totala de ani de acasa, cum sa faci asa ceva? Oamenii mai fac asta daca sunt atacati emotional, isi pierd cumpatul si spun astfel de lucruri. Dar ca sa stai tu linistit si sa faci astfel de text pe care apoi sa il citesti calm in fata oamenilor... Ce Ahimsa este asta? In crestinism se spune ca pacatul uciderii cuprinde si uciderea sufleteasca. Dar imi aduc aminte cand GB ne invata ca: "daca nu sufera el/ea suferi tu"...

    Si ce atata oftica ca altul nu crede in acele revelatii? E treaba lui. Nici a noastra nu ar trebui sa fie ca ei cred asta cu revelatiile. Treaba lor, sa fie sanatosi! Eu am m zis mie imi pare cinstit csnd ei spun ca sunt revelatii. Necinstit mi se pare cand spun ca "asa e in stiints milenara yoga" si ca "stiinta a dovedit ca" desi e vorba doar de en exaltat.

    Asta ai de facut MISA, de exemplu sa nu m spui ca "e de la diavol" ci sa spui "GB a revelat ca...". MISARB Miscarea de Integrare in Absolut prin Revelatiile lui Bivolaru. Si probabil nu o sa m aiba nimeni ceva impotriva voastra.

    ReplyDelete
  7. Atributele pot fi infinite, cele manifestate sunt conform unui model cosmic particular acestei mahakalpei, poate e cazul sa afle cei de la misa ca experimentand tot finitul nu vei ajunge la infinit, ca cei care sunt asa zis eliberati sunt parcati in brahmaloka pana la sfarsitul mahakalpei, nimeni nu paraseste manifestarea pana nu se sfarseste deoarece suntem manifestati- proiectati, si cel mai important: totul este determinism adica jucam intr un film turnat deja, in care suntem actori si avem scenarii prestabilite.Sarac, bogat, ignorant, intelept, animalutz, insecta, totul are aceeasi valoare si este acelasi lucru: D-zeu.Cati dinte cei de la misa au ajuns la aceasta concluzie prin meditatie sau sunt in stare sa accepte acest lucru?

    ReplyDelete
  8. Prostanul e Nicusor care in cursul de shivaism a scris ca vocalele sunt 16 [corect] dar ultimile le-a scris M si H adica bindu si visarga, cand toate manualele de Sanskrita spun am si ah. E tiparit negru pe alb ca Nicusor e un mare prosran care a prostit si pe altii. Ce pretentii sa mai ai sa predea mantrele corecte la Nitya cand este un simplu ageamiu care pretinde ca stie Sanskrita si a furat Yantrele [si alea gresite in mare parte] pentru ca e doar un prostan care nu are habar de ce scrie in Tantraraja la modul concret. El pare mai mult interesat sa prosteasca adeptii cu preluari de fluide corporale la secs, de numai trei ori. Va dati seama ca a avut girul burului cand a conceput toate ineptiile acelea. Femeia si ea preia kalas pe gura, si urmareste 7 zile sa constientizeze efectele lor, ca nu era suficient ca le manifesta din subtil in fizic, trebuie sa guste si ea. Asa delir si obsesii secsuale ne arata ca si prostanul de Nicusor e mai mare prost decat prostanul buru.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Pai normal ca le-a pus M si H uitand ca astea nici macar nu sunt vocale [cele 14 de baza] ci semne care ajuta la compunerea vocalelor. Din moment ce a este vocala de baza, de asta le vedem ca am si ah. Dar e greu sa explice de ce, ca doar copy/paste nu iti da si intelegerea corecta.Kapalika zicea de skrk si ca Nicusor cica da r e vocala dar prostii nu stiu.

      Delete
    2. Deci ce parere are mass-media daca ii punem la dispozitie cursul de shivaism [care oricat de secret s-ar crede, e disponibil pe internet] si este oficial in programa miscarii? Ce parere ar avea magistratii cand citesc operele printate alb negru ale prostanului suprem care l-a girat pe prostanul mai mic numit Nicusor, referitoare la tehnici secsuale explicite predate sub paravanul ioca? Nu dovedesc acestea oare ca burul a inventat un sistem de exploatare secsuala cumva sub paravanul ioca? De ce se cer analize medicale care sa dovedeasca faptul ca cei care merg la Costinesti si alte tabere nu au boli venerice cand muisa sustine ca la cursurile si activitatile ei nu se face secs aleator? De ce burul a conceput un anumit text pe care sa-l semneze proastele cand vin la Paris, in care scrie ca daca stiu ele ca au probleme cu Yoni isi vor aduce cu ele medicamente [clotrimazol etc] cand el le cheama pentru ioca nu pentru secs? Astea intrebari prostanule Catrina, nu ca te fte grija de un fost cursant. Hai raspundeti si la astea prostanilor , ca va paste puscaria pe toti.

      Delete
    3. Se cer doar analize HIV si Vdrl la tabere.
      Nu se cere test Papanicolau.
      Asa că alte boli venerice sunt transmise exponențial prin poliamorul intens si perseverent promovat.
      De la unele se ajunge la cancere genitale.
      Se promovează mult amorul anal.
      Care are risc mare de transmitere boli.
      Tratamentul indicat e cu plăntuțe de la Steaua Divină si tincturi tot Steaua.
      Consecințele sunt teribile.
      Chiar sunt medici care au pus botul si au pățit-o.
      In frunte cu Gabriela Grace Ambăruș , care absolvire medicina, dar nu a profesat.nici licență sau rezidențial nu a avut efectuat. Si a crezut în rețete si plante Steaua Divină până a fost prea târziu!


      Delete
    4. Nu doar bolile venerice care dau in cancere sunt problema la poliamorul impus intens cu presiuni, dar si efecte psihosomatice, traume, deoarece România nu are in genă poliamorul, nici ca au babrbat sa aibă harem , si sa pună haremul la produs pe videochat.
      Sunt implicații profunde care distrug suflete, sănătate mintală si corporală. Femeia e doar folosită, si păcălită cu cuvinte îmbârligător de smechere.
      Hai zeița la produs, far tu stai in jeg.
      Asa te porți cu Zeița?
      Ah, zeița are karmă.
      O păcălești până moare ca își arde karma. Ca o eliberezi dacă faci amor cu ea si dacă merge pana moare la produs.
      Zeițele ar face asta? Sau doar inchipuitele?

      Delete
    5. Cine pacaleste pe cine?Cel care pacaleste preia karma echivalenta celei pacalite care si arde karma prin cel care pacaleste.Faza cu cei care au fost multi ani la MISA este ca si dupa plecarea de acolo continua sa vada lucrurile tot din perspectiva misana deoarece scarbiti de yoga misa s au oprit din cautarea unei practici autentice.Privim si judecam doar un cadru din intreg filmul Creatiei: v ati intrebat si ati gasit vre un raspuns care ar fi cauza ce a declansat efectul: de ce cricuta a inselat atata amar de oameni?Ce s a intamplat candva in alta existenta?

      Delete
    6. "de ce cricuta a inselat atata amar de oameni?Ce s a intamplat candva in alta existenta?"

      Nimic nu s-a întâmplat: crezi in SF-uri cu reincarnare ?
      Bivolaru (și mulți dintre instructori, complici) e un ticălos, un gunoi subuman, asta s-a întâmplat.

      Delete
    7. Mda.....:)))))).

      Delete
  9. Auzi ce au inventat, yoga artistica...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Au sa inventeze tot felul de tehnici pana penultimul misan isi va da duhul si pseudoscoala de facut bani isi va incheia misiunea.Interesant este insa ca cei care au pus umarul la aceasta miscare chiar daca s au retras sau au decedat inca sunt creditati cu karma de pe urma functionarii ei!Ma intrebam de ce unii maestrii scriu carti sau lasa cu limba de moarte site uri web cu invataturile lor: pentru ca acumuleaza merit chiar si dupa parasirea panului fizic.Undeva scrie ca yoghinul trebuie sa acumuleze merit chiar cu pretul vietii! Ati auzit de cei care la accidentu de Cernobil au coborat in apa iradiata si au deschis niste vane sa vina apa sa nu sara reactorul in aer complet?Ei au salvat viata si sanatatea a mii de oameni.Va las pe voi sa intuiti care este recompensa lor karmica!

      Delete
  10. Cea mai apropiata stare de constiinte a fiintei umane de starea de eliberare este cea din timpul somnului profund.Exista vre un atribut experimantat in ceea stare?Nu! Atributele sunt experimentate de Constiinta/Sine iar in starea de somn profund Constiinta experimenteaza lipsa experientelor! Atributele nu sunt Constiinta, sunt concepte experimentate de corpul subtil/minte! Poti medita pentru realizarea Sinelui care cuprinde toate atributele manifestate si nemanifestate! Informatii peste informatii pentru a mai trage de timp, cursantii sa plateasca taxe, progresul spiritual sa tinda spre zero deoarece adeptii asteapta cu nerabdare urmatorul curs in asteptarea revelatiei supreme fara insa de a asimila cursutile anterioare, yama si nyama fiind trecute pe modul facultativ!Multe discutii despre nimic(MISA)!

    ReplyDelete
  11. Pentru cei care mai cred în teorii conspiraționiste, prăbușirea turnurilor WTC pare la prima vedere, o succesiune de explozii pe fiecare etaj. Dar o clădire nu este un bloc compact; fiecare etaj este un compartiment care cedează prin propriile elemente structurale, chiar dacă suprafața este uriașă - de un hectar.

    Când greutatea imensă a etajelor superioare cade peste o podea, aceasta rezistă o fracțiune de secundă, apoi cedează. Așa apare alternanța vizuală: spațiu gol, apoi podea‑tavan, apoi iar spațiu gol. Nu sunt explozii — este pur și simplu cedare structurală în cascadă.

    Cât despre „sunetele de detonare la fiecare etaj”, nu știu cine le-a auzit, dar asemenea afirmații apar de obicei când cineva interpretează bizar și neconcludent zgomotele unei structuri care se rupe sub mii de tone de presiune.

    Iar „substanța care strălucea și ardea tot” era doar combustibilul avionului, scurs prin punctele cu energie potențială minimă. Conspiraționiștii ar fi vrut, probabil, ca lichidul să se ridice în sus, ca în filmele cu explozii cinematografice de avioane. Realitatea nu funcționează conform filmelor, ci invers.

    „Smart guys” nu sunt chiar atât de smart când îi pui să explice mecanică.

    Lumina împrăștie întunericul și nu invers.
    Dacă mai vine careva cu teorii conspiraționiste, sunt destui gata să ii demonteze orice credință greșită.

    ReplyDelete
  12. Referitor la mantrele date la Shivaism pentru Nitya, nu am gasit decat lista veche postata acum 20 de ani (sau pe acolo) Kameshvari - DRIM; Bhagamalini - BLUM; Nityaklinna - VIM; Bherunda - BHROM; Vahnivasini - VAUH; Vajreshvari - KROM; Duti - RIM; Tvarita - STRIM; Kulasundari-LRIM; Nitya-DAUH; Nilapataka-SRAM; Vijaya-RAIM; Sarvamangala -SVAUM ? Jvalamalini - ?; Citra - ? , poate sa completeze si sa confirme cineva care a fost la curs lista? Stiu ca multe sunt gresite, sunt doar curios sa vad ce a debitat Nicusor &. buru si poate analizam dupa ce este gresit.

    ReplyDelete
    Replies
    1. O sa las aici o sinteza referitor la mantrele si yantrele de la nityas predate la cursul de shivaism, ca sa stie poporul cum a fost prostit de prostanul Nicusor: erorile atribuite interpretărilor/predărilor lui Catrina cu privire la mantrele bīja și structura yantrelor din „textul secret” Tantrarāja Tantra:
      • Kāmeśvarī: i se atribuie bīja DRĪM — incorect (aceasta este doar mantra uneia dintre săgețile zeiței). Yantra prezentată este incompletă.
      • Bhagamālinī: BLŪM. Yantra este preluată eronat de la Mike Magee și este complet greșită.
      • Nityaklinnā: VĪM — mantră inventată. Yantra nu conține 4 bhūpura-uri, ci doar două.
      • Bheruṇḍā: BHRŌM.
      • Vahnivāsinī: VAUḤ — mantră inventată, neidentificată în vreunul dintre cele peste 78 de texte tantrice analizate (inclusiv în śaiva).
      • Vajreśvarī: Atribuită cu KRŌM.
      • Śivadūtī: Atribuită cu RĪM — mantră înlocuită (confuzie între vocalele folosite ca prefix în Vidyā-uri și mantrele bīja reale ale Nityā-urilor).
      • Tvaritā: Atribuită cu STRĪM. Yantra prezintă o deformare structurală severă.
      • Kulasundarī: Atribuită cu LRĪM — mantră înlocuită din aceeași confuzie conceptuală. Kulasundarī posedă 3 bīja-uri (ultima fiind Parābīja, esența sa). Yantra dispune de 2 porți (dvāra), nu 4.
      • Nityā: Atribuită cu DAUḤ — ultima bīja din cele 3 ale acestei Nityā a fost mutilată. Yantra este copiată greșit de la Mike Magee.
      • Nīlapatākā: Atribuită cu ŚRĀM — mantră eronată.
      • Vijayā: Atribuită cu RAIṀ — o creație/invenție fără fundament textual.
      • Sarvamaṅgalā: Atribuită cu SVAUṀ (atribuire incertă/nefondată).
      • Jvālāmālinī: Neidentificată / nespecificată.
      • Citrā: Neidentificată / nespecificată.
      Pe masura ce sunteti interesati putem dezvolta subiectul.

      Delete
    2. Completare: Svaum este mantra corecta in texte. Exlicita in Parasuramakalpasutra si inca 2 texte. Forma Svom este pentru Candra/Soma si nu pentru Sarvamangala.

      Delete
    3. Pentru a face o analiza pertinenta m-ar ajuta totusi sa avem lista data la curs.

      Delete
    4. Maculatura!în tradiția Tantra și Shri Vidya acest principiu este fundamental: o yantra sau o mantra citită dintr-o carte sau de pe internet este doar o „coajă” geometrică sau lingvistică, lipsită de viață spirituală.Fără Diksha (inițierea transmisă de la Maestru la discipol prin Guru Shishya Parampara), aceste diagrame nu sunt „trezite”. Maeștrii numesc acest proces Prana Pratishtha — actul prin care Guru-ul insuflă energie vitală și conștiință în yantra sau mantra respectivă, transformând o simplă informație mentală într-un instrument viu de transformare.

      Delete
    5. Sigur ca nu, o sa iti raspund punctual si la aceasta prosteala, pana atunci subiectul propus de mine este demascarea prostanului care a luat bani de la cursanti ca sa ii prosteasca. O sa revin si asupra temei tale, probabil ca inca mai cerzi cai verzi pe pereti :) paste putin si revenim. Daca poti ajuta la aceasta mini-lista ai totala libertate si daca tu ai fost initiat in SriVidya cu atat mai mult. Daca nu, hai sa lasam adultii sa discute.

      Delete
    6. Partial de acord o yantra desenata gresit si o mantra defecta se pot intampla la prostanul Nicusor si multi i-au dat bani si au lucrat cu ele. Despre asta e tema minidiscutiei. Ca se da cunoscator de Sanskrita si a dat negru pe alb dovada prostelii. Asa precum Op l-a provocat pe teme de la Misa, asa si eu am inceput aceasta discutie. Noi discutam aici temele Misa si povestile delirante predate de ea, nu inca nivelul in care sta maculatura. Spor la gandire shentreaza-te mai pi ajna, bro..

      Delete
    7. Nu e nicio greșeală că la Jvālāmālinī nu apare o bīja simplă în tabele.
      Dacă privim la numele ei, ea este Mālinī—ceea ce înseamnă literal o ghirlandă, o înșiruire legată. În noaptea a 14-a, exact înainte de Luna Plină, lumina și energia nu mai pot fi 'băgate' într-o singură silabă-cutie mică. Ele explodează într-o succesiune, o ghirlandă de flăcări energetice.
      De aceea textul tradițional Tantrarāja Tantra nu îi dă o bīja simplă, ci o Mālah-Mantra (o mantră-ghirlandă) lungă de 63 de litere. Numele ei îți spune deja secretul: energia s-a înșiruit ca mărgelele pe ață.

      Dacă mai vre, spuneți! Dacă nu, mă opresc aici.

      Delete
    8. Da, mai vreau!!!! Pe bune!!! Am mulți prieteni de vârsta 50+ ca mine, care încă-s la MISA și speră să aibă rezultare, chiar notabile, la cursul de shivaism. Vreau să le dovedesc că, e imposibil să ai rezultate, pornind de la bălăriile lui Catrina. Așa că, dacă mai vrei, continuă cu dezvăluirile despre aiurelile de la shivaism. Mulțumesc anticipat ptr efort. Sănătate.

      Delete
    9. Pe principiul ca Malini este si Bhaga si Jvala, desigur ca ambele au bija mantra, iti garantez asta:) Doar ca nu o sa o gasesti explicit, indicatii asupra ei sunt in Śrīvidyārṇava-Tantra, care citeaza Tripurārṇava si in Dakṣiṇāmūrtisaṁhitā , si mai e un text jain care iti poate oferi o gramada de indicii. De asemenea, daca tot studiezi Tantraraja Tantra, in cele 21 de Yantre (variante pentru focul digestiv) o sa vezi ceva care o sa iti lumineze cautarea. Nu o sa pun aici bija, e deja intr-o alta carte publicata de un prieten. Pana si Lalita are o bija a ei specifica din cele 4 forme.

      Delete
    10. Vidya pentru Jvala este : Oṁ₁ na₂ mo₃ bha₄ ga₅ va₆ ti₇ jvā₈ lā₉ mā₁₀ li₁₁ nī₁₂ de₁₃ va₁₄ de₁₅ vi₁₆ sa₁₇ rva₁₈ bhū₁₉ ta₂₀ saṁ₂₁ hā₂₂ ra₂₃ kā₂₄ ri₂₅ ke₂₆ jā₂₇ ta₂₈ ve₂₉ da₃₀ si₃₁ jva₃₂ lan₃₃ ti₃₄ jva₃₅ la₃₆ jva₃₇ la₃₈ pra₃₉ jva₄₀ la₄₁ pra₄₂ jva₄₃ la₄₄ hrāṁ₄₅ hrīṁ₄₆ hrūṁ₄₇ ra₄₈ ra₄₉ ra₅₀ ra₅₁ ra₅₂ ra₅₃ ra₅₄ jvā₅₅ lā₅₆ mā₅₇ li₅₈ nī₅₉ huṁ₆₀ phaṭ₆₁ svā₆₂ hā₆₃ (am pus numerele), cele 7 ra sunt indicii despre 7 silabe de foc pe care gurul le utilizeaza in procesul de initiere expus in TT (sectiunea despreVedha -as traduce cu rezerve "Strapungere") in care gurul intra in corpul subtil (sic!) al discipolului. Bhagamālinī are 135 de silabe, si de asemenea bija ei formeaza bija pentru Tripuramālinī din Sarvarakṣākara in Śrīcakra, modificand vocala. Yantra pentru Bhagamālinī contine din acest motiv 135 triunghiuri:)

      Delete
    11. Kāmeśvarī — Impulsul inițial, vectorul de creștere
      Ce a vrut indianul să spună:
      Kāma = impuls, vector, intenție.
      Svarī = prima vibrație temporală după zero.
      Prima zi după Lună Nouă este momentul în care lumina începe să reapară, dar încă nu are formă. Este un gradient pe care Indienii l-au tradus ca „dor”, „intenție”, „voință creatoare”.

      Bhagamālinī — Compartimentarea luminii
      Bhaga = porțiune, segment, „ceea ce se împarte”.
      Mālinī = ghirlandă, structură înlănțuită.
      Astronomic, în ziua a doua apare prima formă vizibilă: secera subțire. Secțiunea este literal prima „cutie” în care lumina se adună. Intuitiv atunci (din "a baga" si o experienta recenta cu "slurry wall"), ea arată ca o corabie, ca un compartiment.
      Indienii au spus „ghirlandă” pentru a descrie prima curbă stabilă a luminii reflectate.

      Nityaklinnā — Fluidul intern, condensarea;
      Klinnā = umed, fluid, condensat.
      Nitya = constant, continuu.
      In ziua a treia lumina nu doar crește, ci se stabilizează ca flux.
      Nu mai este un impuls (Kāma), nu mai este doar o formă (Bhaga), ci devine curgere continuă.
      Indienii au intuit că această fază este „umedă” pentru că: lumina reflectată crește, gravitația Lunii începe să influențeze vizibil mareele, apa din corp reacționează la ritmul lunar.
      De aceea Tantrarāja prescrie doar 2 bhūpura-uri. Fluidul nu necesita a fi pus între 4 ziduri. Doi pereți sunt de ajuns. Semnifica permeabilitate. Patru pereți ar fi rigiditate, cristalizare.

      Bheruṇḍā — Presiunea de expansiune
      Bheruṇḍā este forță brută, de impact, centrifugare.
      In ziua a patra secera se îngroașă, iar lumina începe să împingă forma. Este faza în care „cutia” (bhūpura) trebuie să se extindă.
      Fluidul din faza 3 începe să „fiarbă” structural creste presiunea luminoasă, cea gravitațională, crește presiunea asupra geometriei yantrei.
      Indienii au tradus această presiune ca „pasărea teribilă cu două capete”. Dar ceea ce descriu este forța de expansiune a curbei lunare.

      Dacă logica aceasta a Lunii „pusă în cutie” rămâne utilă, merg mai departe cu următoarele Nityā.
      Dacă nu, trec direct la consideratie scurta despre Citrā.

      Delete
    12. Nu trece la Citrā, Bīja ei este explicita. Inca nu avem confirmarea a ceea ce s-a dat la curs. Nityaklinnā a fost "adusa"in lista pentru a o separa de Kāmeśvarī dupa parerea mea tarziu, daca te uiti la triada din Sarvasiddhiprada Kāmeśvarī , Vajreśvarī (~Vajreśī) si Bhagamālinī apar si in ciclul vechi care precede expansiunea Śrīvidyā. Dupa parerea cuiva mai avizat decat mine, Nityaklinnā este in fapt un aspect al lui Kāmeśvarī iar bīja ei nu o sa o gasesti usor:)

      Delete
    13. De asemenea o sa iti aduc aminte ca Svarī nu este din svara ci din compusul Kāma + iśvarī. Propunerea ta de cuanta sau vibratie e acceptata, asta e doar un detaliu asa tehnic poate nesemnificativ.

      Delete
    14. Mike Magee a publicat acum mulți ani pe situl său Shiva Shakti Mandalam esența textului Tantrarāja Tantra. Pentru că Magee a pus în tabelele sale vocalele sanscrite (Am, Ām, Im, Īm...), expertul a crezut că acelea sunt mantrele bīja. Când a văzut că vocalele sună prea simplu, a început să adauge consoane la întâmplare (generând aberații ca VĪM sau VAUḤ).

      Predarea inginerului nu provine dintr-o „linie de inițiere secretă” sau din „stări de samadhi”, ci dintr-o căutare superficială pe internet a unor materiale publicate de un cercetător occidental (Magee), pe care le-a tradus și le-a deformat fiindcă nu cunoștea limba sanscrită și structura textelor tantrice originale.
      Dar s-au mai spus acestea mai sus.

      Delete
    15. Energia ca niste margele pe ata a mentionat cineva mai sus.Toata lumea sta cu ochii pe margele dar ara este suportul, iar ata este Constiinta/ Sinele.Foarte multa maculatura, informatii care nu pot fi folosite practic deoarece nu exista un maestru care sa initieze autentic.Discutii peste discutii despre o scoala care face de toate in afara de yoga, cauta sa produca bani, o afacere, se rebranduiesc sa atraga creduli: e jale ce a ajuns!

      Delete
    16. O sa ma intorc sa raspund acestui mesaj : "Maculatura!în tradiția Tantra și Shri Vidya acest principiu este fundamental: o yantra sau o mantra citită dintr-o carte sau de pe internet este doar o „coajă” geometrică sau lingvistică, lipsită de viață spirituală.Fără Diksha (inițierea transmisă de la Maestru la discipol prin Guru Shishya Parampara), aceste diagrame nu sunt „trezite”. Maeștrii numesc acest proces Prana Pratishtha — actul prin care Guru-ul insuflă energie vitală și conștiință în yantra sau mantra respectivă, transformând o simplă informație mentală într-un instrument viu de transformare." ca sa facem putina lumina in actuala situatie referitoare la scolile Śrīvidyā. Am calatorit si am mers cand am avut posibilitatea materiala sa iau pulsul acestor scoli si am primit anumite sa le zic "initieri"? informatii de la sursa. Ne exista nici macar o singura scoala cu transmisie neintrerupta desi unele se pretind a fi si isi aroga descendenta din Shankaracharya (o sa imi scuzati rogu-va faptul ca nu transliterez toti termenii, dar pe mobil e obositor). Am fost si am discutat cu maestrii care acum nu mai sunt in viata, poate din curiozitate poate din dorinta sa vad ce este acolo. Unele scoli sunt afaceri (de exemplu una isi face templu in USA) si pretind ca predau Nityas si prezinta Yantrele lor. Dezamagitor e ca in loc sa mearga la sursa si sa le reconstruiasca majoritatea au copiat ce s-a publicat in cartea "Yantra TheTantric Symbol of Cosmic Unity" a dnei profesoare Madhu Khanna, carte ce contine niste schite ale Yantrelor pentru Nityas datate de dansa in secolul XIX. Dupa parerea mea cel care le-a schitat a avut la indemana Tantraraja sau mai degraba (poate gresesc, un alt manuscris care comenteaza mai amanuntit TT). Una din sursele Yantrelor de la cursul lui Catrina pare sa fie aceasta carte (vezi Tvarita). Nu o sa insist asupra faptului ca cel care le-a schitat are unele scapari (sau hai sa zicem, poate el asa le-a transmis conform liniei lui initiatice). A doua sursa este siteul lui Mike Magee (cand traia, am corespondat cu el pe diverse subiecte si i-am cerut explicit sa nu corecteze anumite erori din site -e.g., Nilapataka mantra, MM nu era sa zic informat de cati au copiat acele mantre scrise eronat - scuza este ca textele nu le traducea singur iar de multe ori materialele cu devanagari au ajuns transliterate asa pe site; pentru cartea lui despre Kali si cea despre Yanksini am avut onoarea sa primesc fragmente din carte inainte de publicare si sa observ cateva litere care trebuiau corectate). Mai exista o carte in telugu (sincer nu imi amintesc exact in ce dialect este scrisa, pentru ca nu o mai detin, mai am doar un desen salvat pe undeva) care a prezentat unele din Yantra in mod corect (o sa incerc sa fac rost de ea). A treia sursa este introducerea si probabil editiile de Tantraraja Tantrarāja (Tantrarāja-Tantra) (TT) – “Tantrarāja Tantra”. Edited by M. Lakṣmaṇa Śāstrī and John Woodroffe (Arthur Avalon). Calcutta: Motilal Banarsidass, 1926 si Tantrarāja Tantra – “Tantrarāja Tantra”. Edited by Arthur Avalon. Tantrik Text Series (Vol. VIII). Revenind la liniile moderne de Śrīvidyā nu o sa intalnim pe cineva care inca mai preda bija mantrele ci un proces simplificat in care se folosesc cele 16 vocale (14 + 2 speciale), de unde Nicusor probabil a cazut in capcana de a le preda ca sigure, fara sa studieze prea mult. Desigur, acestea sunt presupunerile mele.

      Delete
    17. Continuare : O sa imi spuneti pai stai ca de exemplu Guruji Sri Amritananda Nath Saraswati (de care probabil multi au auzit) este dintr-o succesiune neintrerupta (sa zicem cu rezerve ca as accepta ideea, daca ar fi adevarata). El s-a preocupat sa formeze scoala lui bazandu-se foarte mult pe Parasuramakalpa sutra, insa si in textele lasate de el (mici comori pentru cautatori) s-au strecurat unele greseli. Asta pentru ca de multe ori manuscrisele poarta erori voite, scribale, etc si versuri se mai pierd. Imi imaginez ca intentia domniei sale a fost de a transmite cat mai corect traditia si pentru asta micile erori sunt nesemnificative comparate cu munca dumisale. Yantrele desenate de fiul lui Mike Magee contin erori daca e sa analizam TT si alt manuscris cu care am lucrat, dar asta pentru ca in linia din care se presupune ca Mike a facut parte (si avand in vedere maestrul lui european) multa informatie nu a fost verificata si oricum multa informatie a fost modificata pentru scopurile scolii... Aceste desene au avut aceesi soarta, au fost copiate si paracopiate pe internet. Si asa s-au strecurat si la cursul de Shivaism pentru ca probabil domnul fost presedinte Catrina nu a stat sa buchiseasca si sa le refaca, sau a considerat cu buna stiinta sa predea simplificat si incorect unele teme. Bun, asa cum am pomenit mai sus,un prieten de al meu s-a dus mai departe si a scris o carte despre ce a gasit el in TT si in acele 2 manuscrise separate) a reconstruit Yantrele si a propus anumite bija unde textul e lacunar,informandu-si cititorul ca acesta e un proces de reconstructie si oferind acolo unde e cazul si varianta mult mai cunoscuta, intalnita in texte. Eu consider ca asa trebuie procedat cand terenul e mlastinos si informatia trunchiata. TT contine in sine erori scribale, dar matematica din spate e extrem de precisa. O sa inchei aici pe moment. Sper ca am facut putina lumina despre transmisia "neintrerupta".

      Delete
    18. Referitor la Kulasundarī si de ce a ales probabil Nicusor sa predea o vocala. Problema este că la aceste cursuri interminabile parabija a fost atât de mult ținută „secretă” încât nici în zilele noastre (cu excepția unor instructori vechi) nu s-a predat (corectați-mă dacă greșesc).Kulasundarī ARE 3 BIJAS IN VIDYA EI, aiṁ klīṁ sauḥ, DIN CARE cea de a treia este parabija (o forma). Daca nu s-a predat ca na, meteahna burului e sa isi tina cursanti in bezna ani si ani de zile sau pe viata, logic ca nu putea sa sara el si sa o predea. In liniile moderne (o sa le numesc asa, chiar daca sunt linii care deja au 2 secole de transmisie chiar dovedit neintrerupta) aceasta Vidyā este predata in primul an. Alegerea de a cauta alte surse apartine fiecaruia.

      Delete
    19. Impresionanta discutie, pe bune. Imi aduce aminte de adiere, kapalika si arasel. ;)
      Am si eu doua mici nelamuriri de amator neinitiat, daca nu deranjez. Partial off-topic, dar nu complet (cel putin una dintre mantrele pe care o sa le pomenesc mai jos e predata si la curs intr-un anumit context).
      Prima nelamurire priveste modul in care este pronuntat corect, in practica comuna din India, "PH"-ul din bija mantre ca "PHAT" (in vajrayana mai sunt si alte bije care incep la fel, ex. "PHUM", "PHUD" prin texte ca Sarvadurgatiparishodhana Tantra). De-a lungul anilor am dat peste explicatii si discutii destul de aprinse privind faptul ca "PH" nu trebuie pronuntat "F". Dar youtube-ul, cel putin, este plin de canale create, cel putin aparent, de indieni si vizionate in mare parte tot de indieni, in care se recita diverse mantre. Iar urechea mea de reptilian neinitiat tot aude cum acolo se pronunta frecvent "FAT", fara sa apara prea multe proteste prin comentarii. How so? La un momentat l-am vazut pe unul sustinand (pe reddit? - nu mai tin minte unde) ca de fapt aspectul asta nu e chiar atat de important, mai important fiind caracterul onomatopeic al mantrei (ca un soi de pocnitura) si cica functioneaza si daca pronunti "F" (?).
      A doua nelamurire priveste modul in care multe mantre au fost transformate atunci cand au fost transmise in afara Indiei. La japonezi, de exemplu, "HUM" e "UN", "OM" e "ON", "SVAHA" e "SOWAKA", iar urechea mea neinitiata are de multe ori mari probleme sa identifice o mantra mai complexa atunci cand e recitata de japonezi. Suna de nerecunoscut si doar daca o vad scrisa, in alfabet latin, alaturi de varianta in sanscrita, tot in alfabet latin, pot sa imi dau seama cu certitudine ca e (sau era) de fapt aceeasi la origine. La fel si in cazul tailandezilor (la ei mantrele sunt denumite in mod curent cu cuvantul "katha", de la "gatha" din sanscrita, chiar si cand e vorba de niste bija mantre la origine). Cum vad indienii specializati in lucrul cu mantre situatia asta? Mai considera mantrele modificate de straini ca fiind aceleasi cu cele originale, sau nu?

      Delete
    20. https://forum.amritananda.org/d/163-pronunciation-of-bija-phat-taught-by-guruji pe scurt ph nu e f. Despre ce forme iau mantrele din Sanskrita in alte limbi tine mai mult de linia respectiva. In tibetana deja unele au fost modificate fata de cele din Sankrita fonetic asemanatoare, probabil ca si pe acolo ai auzit fat.La fel si despre cele din tantrismul Japonez (ma refer la cultul importat si panteonul Vajrayana) si acolo sunt modificari. Ce imi place la unii autori mai seriosi ca redau si varinta Sanskrita originala. Fiecare scoala cu pronuntia ei si linia ei, pare mai degraba un proces istoric decat unul lingvistic in sens strict. Permisivitatea si acceptarea e data de evolutia intamplata in cateva secole si probabil nici nu se mai insista atat pe forma originala. Totusi pentru cineva serios mutilarea mantrelor de catre oarescine nu cred ca e usor de trecut cu vederea. Deci din punct de vedere filologic deformarile si abaterile de la originalul Sanskrit reprezinta o mutilare. Daca insa cultul, secta linia le transmite cum stie de secole, mutilarea ramane acolo dar e validata prin practica. Sper ca am explicat cat de cat coerent. Ca sa fie totul frumos, ni se aminteste ca mantra e doar o usa si ca mai importanta e traditia.Fiecare cum crede asa si face...de exemplu una din vocalele desi se scrie identic e pronuntata lu altii o pronunta li chiar si in India in zone diferite...

      Delete
    21. Multumesc!
      Mi-am pastrat de-a lungul anilor obiceiul de a lucra cu bija mantre de a caror pronuntie sunt sigur. Dar sunt nevoit sa lucrez la ore foarte tarzii din noapte, pentru ca altfel e prea mult zgomot in casa. Ba muzica (Metallica, Nirvana etc. - cum de le place muzica noastra de pensionari in devenire e un mister pentru mine), ba exclamatii daca are loc vreo partida online de Fortnite sau altceva de genul, ba sonor de film. Si am avut si nopti cand ma simteam mult prea obosit ca sa meditez cum trebuie asa ca, in schimb, am ales la un moment dat sa ascult in camera mea (cica sforai prea tare, asa ca sunt exilat, sau poate ne polarizam conform teoriilor gregoriene) niste mantre gasite pe YouTube, ce pareau ok la prima vedere, ca sa motai cu ele in background. Iar toate celelalte bija mantre din "ansamblu" sunau bine, cu exceptia "fat"-ului ala care imi "asalta" urechile. Asa ca am investigat un pic mai mult si l-am tot regasit prin canale care pareau chiar create de indieni pentru indieni (in principal), fara sa vad decat foarte sporadic ceva proteste privind pronuntia bijei prin comentarii. Asa ca mi-am zis ca poate o fi si un caz de diferente de pronuntie locala indiana, cine stie..

      Delete
    22. https://telegra.ph/Teza-celui-de-afara-de-curs-privind-Fazele-Lunii-09-18

      Delete
    23. Ar putea fi chestia urmatoare o explicatie plauzibila pentru "fat"-ul din canalele de youtube indiene (este o parte dintr-un raspuns primit de la AI-ul Google)? Eu nu am fost prin India, din pacate, ca sa pot vedea situatia de la fata locului, cum ati putut vedea voi.

      The "Nuqta Effect" & Loanword Dominance
      The Nuqta (a dot placed beneath a Hindi/Devanagari character, like turning फ into फ़) was introduced to accommodate foreign sounds from Persian, Arabic, Urdu, and English. Because modern spoken Hindi and colloquial Indian languages are overwhelmingly influenced by Bollywood lyrics (Urdu-rich vocabulary) and English, the "Fa" sound has become vastly more common in everyday speech than the traditional Sanskrit "Pha". Words like fauji, fikr, film, and phone dominate daily life. Over time, native speakers have developed a strong subconscious habit of replacing फ (Pha) with फ़ (Fa) across the board—a process in linguistics often tied to phonetic attrition or hypercorrection.

      Delete
    24. Nu, aici e o eroare. Nu toate sunt gresite (si cu ocazia asta am inteles ca nu ai nicio idee), dar mi-a placut imaginatia ta. Blum, Krom, Strim Svaum nu sunt eronate, de celelalte e vorba. O sa revin mai tarziu cu explicatii.

      Delete
    25. Ca să facem o primă sinteză (și să corectez anumite caractere):
      drāṁ drīṁ klīṁ blūṁ saḥ sunt cele 5 bījas pentru cele cinci săgeți ale lui Kāmeśvarī Nityā, iar bīja ei nu este niciuna dintre acestea, ci este formată din ultima Kūṭa a lui Kādi sau Hādi Vidyā (din moment ce ambele segmente sunt identice în aceste două Vidyā, din care se elimină un anumit caracter în timp ce se condensează consoanele). Din câte am văzut, pare-se că s-a predat recent și Bīja saḥ, dar niciuna dintre săgeți nu e Bīja acestei Nityā.
      blūṁ (cu U lung) este corectă pentru Bhagamālinī.
      viṁ este o invenție (în mare parte pentru că hrīṃ apare în mai multe Vidyā ale Nityā, iar nu veți găsi explicit Bīja pentru 4 Nityās nicăieri; este vorba de Nityaklinnā, Śivadūtī, Jvālāmālinī și Lalitā – ca Nityā). Bīja pentru Nityaklinnā vine din Kūṭa condensată a lui Lalitā, aranjată diferit.
      bhroṁ este corectă pentru Bheruṇḍā.
      vauḥ este o invenție pentru Vahnivāsinī.
      kroṁ este corectă pentru Vajreśvarī.
      ṛṁ (acel RIM) este o invenție pentru Śivadūtī.
      strīṁ este corectă pentru Tvaritā (care inițial a avut bīja atribuită mai târziu lui Jvālāmālinī).
      lrim (LRĪM) este greșită pentru Kulasundarī (aiṁ klīṁ sauḥ).
      Dauḥ este mutilarea celei de-a treia Kūṭa pentru Nityā (hsklrḍaiṁ hsklrḍīṁ hsklrḍauḥ).
      Sraṁ este greșită pentru Nīlapatākā.
      RAIṀ este o invenție pentru Vijayā a cărei bīja principală e explicită în texte (ea are 2 bījas folosite diferit, pentru Pūjā sau pentru alte ritualuri – prayoga).
      Svauṁ este corectă pentru Sarvamaṅgalā.
      Nu avem încă în listă cele rămase, dar pot pune un pariu de 66666666666 euro că Jvālāmālinī este 10000000% gresită :)

      Delete
    26. Rapuns pentru "Eu nu am fost prin India, din pacate, ca sa pot vedea situatia de la fata locului, cum ati putut vedea voi." se prea poate sa fie asa . Insa phaṭ apare in Vedas, deci sa pastram ideea ca acest sunet ritualic precede cumva toate tantrele etc, si este cel original.

      Delete
    27. De ce apar diferente fata de texte si liniile moderne? Pentru ca maestii acestor linii nu au stat sa buchiseasca tratatele, e un mit ca toti maestrii erau foarte scoliti in texte, unii din ei au fost simpli ciobanasi sau pescari (sic!) e logic ca probabil habar nu aveau ca exista niste texte pe undeva.Ce au primit au dat mai departe. Asta nu il disculpa pe pestele smenar care incurajeaza prostitutia sa inventeze el mentre, texte yantre. Asta e diferenta. Amritananda a luat textul PKS si si-a facut programa bazata pe el. Macar atat si tot e ceva comparativ cu gigel de tartasesti care nici macar nu a putut sa predea corect mantrele copiate din carti. Ca asa e cand cocosul e gaina la creier, vede o margica, o trece prin gainat si o prezinta ca aur :))

      Delete
    28. Am cerut lămuriri referitoare la faptul că TT folosește niște bījas independente in timp ce tradițiile moderne doar vocalele pentru Nitya. Explicatia primita este : "In this commentary on PKS, Rāmeśvara uses simplified formulas (e.g., Oṁ hrīṁ śrīṁ aṁ kāmeśvarī pādukāṁ pūjayāmi … Oṁ hrīṁ śrīṁ auṁ jvālāmālinī pādukāṁ pūjayāmi Oṁ hrīṁ śrīṁ aṁ citrā pādukāṁ pūjayāmi, placing the vowel associated with each Nityā in these mantras instead of their bīja; this is perpetuated in the modern lineages)." Precizarea este importanta pentru aceste formule apar in Sarvamaṅgalā Dvādaśāsra Yantra (care foloseste un model simplificat pentru Nityas plasate in jurul bindu, si nicidecum ca regula pentru ele ca forte de sine statatoare). "Now the meaning of the mantra:
      By the three letters of Lalitā, the entire meaning is expressed;
      By the treasure, in the form of the goddess, therefore this is declared. || 6 ||

      In its entirety, the whole world consists of the Hr̥llekhā (hrīṁ), higher than that;
      And her meaning is stated, hidden in all tantras. || 7 ||

      Illumination by space, consumption by fire,
      The letter ī is the reflection of light, by the bindu is its contemplation. || 8 ||
      oṁ hrīṁ śrīṁ aṁ kāmeśvarī pādukāṁ pūjayāmi |
      oṁ hrīṁ śrīṁ āṁ bhagamālinī pādukāṁ pūjayāmi |
      oṁ hrīṁ śrīṁ iṁ nityaklinnā pādukāṁ pūjayāmi |
      oṁ hrīṁ śrīṁ īṁ bheruṇḍā pādukāṁ pūjayāmi |
      oṁ hrīṁ śrīṁ uṁ vahnivāsinī pādukāṁ pūjayāmi |
      oṁ hrīṁ śrīṁ ūṁ mahāvajreśvarī pādukāṁ pūjayāmi |
      oṁ hrīṁ śrīṁ ṛṁ śivadūtī pādukāṁ pūjayāmi |
      oṁ hrīṁ śrīṁ ṝṁ tvaritā pādukāṁ pūjayāmi |
      oṁ hrīṁ śrīṁ ḷṁ kulasundarī pādukāṁ pūjayāmi |
      oṁ hrīṁ śrīṁ ḹṁ nityā pādukāṁ pūjayāmi |
      oṁ hrīṁ śrīṁ eṁ nīlapatākā pādukāṁ pūjayāmi |
      oṁ hrīṁ śrīṁ aiṁ vijayā pādukāṁ pūjayāmi |
      oṁ hrīṁ śrīṁ oṁ sarvamaṅgalā pādukāṁ pūjayāmi |
      oṁ hrīṁ śrīṁ auṁ jvālāmālinī pādukāṁ pūjayāmi |
      oṁ hrīṁ śrīṁ aṁ citrā pādukāṁ pūjayāmi |
      oṁ hrīṁ śrīṁ aḥ tat tripurasundarī pādukāṁ pūjayāmi || 9 ||”.

      Delete
    29. Cu privire la hsklrḍaiṁ hsklrḍīṁ hsklrḍauḥ imi imaginez ca nici Nicusor nici burul nu au habar ca pot fi pronuntate si in ce mod (ca de aia aceasta Nityā Nityā a fost si este TEST in liniile autentice). Pentru mine a fost un test, cu toate asa zisele mele cunostiinte de Sanskrita, dar vedeti domniile voastre, mai intai se invata abc-ul si pe urma combinatiile de consoane taiate si vocale.80% din copii si transmitatorii acestor guru din liniile moderne (indieni get be get, cu tati indieni, maestrii in liniile moderne) habar nu au cum se pronunta (il includ aici si pe guru Amritananda, desi e decedat, pana si el a scrantit-o). Asa ca metoda cu vocale e mai la indemana (nu e corecta oricum). Cand dati de carti cu hasalara ... fugiti tare, daca nu explica si cum se taie consoanele si cum se leaga vocalele. Aia nu e scoala cu transmisie neintrerupta nici pe departe. Mai am si glom ca mantra de la o entitate de scrie carti, am fugit tare de acest circ. Scrie jumatate de carte ok, pe urma, pac, a scrantit-o. Dar cum le-a pocit Nicusor recunosc, asa specimen prostan eu nu am intalnit in 45 de ani.

      Delete
    30. Clusterul h‑s‑k‑l‑r‑ḍ se pronunță o singură dată, ca o expirație lungă segmentată în șase tăieturi. La final se adaugă vocala, care dă dinamica. Consoanele dau forma, corpul — nu pulsația.

      Clusterul aduce cu Cascada Îngerului: la final apa nu mai e apă.
      Fiecare segment are altă textură, altă presiune, altă vibrație.
      Totul e o singură curgere, nu șase cascade separate.
      h = prima rupere a fluxului
      s = a doua
      k = a treia
      l = a patra
      r = a cincea
      ḍ = a șasea

      Toate se pronunță într-o singură expirație, ca apa care cade fără să se oprească.
      Exemplu simplu pe text: clusterul "ntr" de la "într-o".
      Consoanele sunt fracturi, nu silabe.

      Mulțumit acum?
      Fără vocale nu ai dinamica, nu descrii nimic. Nityā‑le nu au viață.
      Trebuie să ai pulsație, pentru că Spanda Kārikā este despre vibrație, nu despre corpuri inerte.

      Vezi și Tantrarāja Tantra (ed. Mishra) și cartea lui Douglas Renfrew Brooks, The Secret of the Three Cities: An Introduction to Hindu Śākta Tantrism.
      Pentru Mishra nu mi-am propus să OCR‑ez atât, pentru că sunt discipolul leneș. Brooks atunci is out of the question.

      Eu cedez. Continui cum dorești.
      Da, ai jucat nice, numai că recitește aceea cu discipolul leneș — nu vreau.
      Vreau un happy happy happy weekend.
      Ne oprim aici.

      Delete
  13. E absolut halucinant, ceea ce am citit. Adică, ce aiureli a zis Catrina la cursul de shivaism. Am foști colegi din București, care sunt și la cel de shivaism, când am să mă văd cu ei, am să le spun că lipsa rezultatelor e dată de falsitatea acestui curs. Am să-i innvit să citească exact ceea ce ai scris, să vadă diferența între ce au fost ei învățăți și realitate. Evident, dacă mai ai chestiuni din acestea care demască minciunile cursului, te rog să le scrii, că am să le dau nai departe. Mulțumesc, sănătate

    ReplyDelete
  14. Ia încetați să vă mai bateți joc de Grieg și de Nicu, demoni împielițați! Ce dacă dă tehnici, cărți și mantre inventate de el? Are puterea de a le încărca subtil! Atât de subtil, că voi, grosierilor, nu le percepeți, numai cei devotați le simt! Ce dacă n-a avut maestru și linie spirituală? Chiar dacă n-are diksha, are shiksa! Voi aveți câte shiksa are el?

    ReplyDelete
    Replies
    1. E f comic ceea ce spui, dacă nu ar fi f tragic. Ptr cei care încă nai cred în GB și ceea ce "predă". Destine ruinate.

      Delete
    2. Un Maestru Eliberat incarcă orice mantră.
      Inventează mantre.
      Le încarcă.
      Ia alte texte, teorii le modifică, adaptează.
      Corect!
      Perfect!
      Credibil!
      Dar in 38 ani ar trebui să se vadă rezultate, efecte concrete.
      De la vindecări reale, la armonie, iubire între cursanți, frumusețe, generozitate, compasiune, caractere nobile, fapte.
      Oare de ce se văd doar relatări închipuite, doar vorbe neumblate de fapte concrete.
      De ce e încurajată turnătoria, prostituția, minciuna?
      De ce se manifestă nonatribute?
      Asta e o întrebare la care ce răspunzi?
      Cursanții au ajuns îmbătrâniți, fără familii, mor singuri, săraci, nici împliniri profesionale.
      Doar elita lor are vile, mașini si funcții de a exploata si gestiona banii de la contractele fetelor.
      Ashramistii nici asigurări medicale nu au.
      Mor in sărăcie, dezamăgiți, împovărați cu mii de jurăminte.
      Li se zice ca e vina lor. Când nu au lucrat cum trebuie cu miile de mantre si tantre, ca nu au luat cum trebuie plăntuțele..
      Mor triști , săraci, împovărați de vinovăție.
      Astea sunt rezultatele concrete.
      Vorbe.
      Premiază vorbe meșteșugite.
      Relatări SF.
      Nade de atras alte prospături.
      Obligi minore să asculte relatări ale unor fete care nu le pot face decât in pielea goală. Cameramanul sa se uite in vagonul ei.
      Controlate in vagin când me4g la inițiere.
      Ce s-a ajuns de aceste Alese?
      Dincolo de obligația la relatări in pielea goală?




      Delete
    3. N-a fost bataie de joc ci o palma vajra.

      Delete
    4. *vorbe NEDUBLATE DE FAPTE
      *Cameramanul se uită în vaginul ei

      Delete
  15. Ptr cel care a scris pe 19 sept la 11:34, nu uita că GB predă yoga din 1971, deci de 55 de ani, NU de 38 cât scrii. Iar oamenii încă mai stau la acest curs, unde dl instalator cu vise de maestru din Tibet dintr-o viață trecută, nu a dus pe nimeni la capăt, că nu avea nici cum, asta.

    ReplyDelete
  16. Tot către ing. N. Catrina:
    Douglas Brooks, în cartea sa The Secret of the Three Cities (lucrare academică serioasă, dar inaccesibilă gratuit), arată că Nityā‑s nu sunt entități ritualice, ci structura internă a realității: moduri prin care conștiința se mișcă, se ascunde, se revelează.

    Iar observația este corectă.
    Luna nu are lumină proprie; ea doar reflectă lumina Soarelui. Ceea ce are însă este atracție gravitațională.
    Această gravitație, nu lumina, produce efecte reale: ridică apa oceanelor, reglează ritmurile biologice, influențează somnul, secreția hormonală, ciclurile.

    Dacă Luna nu produce ea însăși lumină, rezultă că Nityā‑s nu sunt ființe, ci procese.
    Exact cum Luna nu „luminează”, dar „trage”, tot așa Nityā‑s nu sunt zeițe în sens personal, ci forțe.

    În Tantra, Nityā‑s sunt descrise ca forțele care mișcă conștiința: atracții, tensiuni, pulsații, moduri în care energia se deplasează, se ascunde, se revelează.
    Brooks formulează aceasta ca „modul în care conștiința se mișcă, se ascunde, se revelează”. Adică procese de creștere, descreștere, ascundere, revelare, plenitudine, golire — exact dinamica fazelor lunare, transpusă în dinamica conștiinței.

    Nityā‑s sunt dinamica, nu zeițele.
    Tradiția nu spune că Nityā‑s sunt lumina însăși, ci că sunt modul în care lumina reflectată devine experiență.

    Dacă nu înțelegi corect aceste doctrine, nu ai niciun motiv să umbli la ele — cu atât mai puțin să le „butonezi”, cum ai mai făcut în trecut cu centrii de forță interpretați în stil NLP.
    Nityā‑s nu sunt femei cu butoane. Sunt dinamici ale conștiinței, nu instrumente de intervenție.

    Și cu aceasta am încheiat răfuiala cu tine.
    Bună ziua ți-am dat în trecut, cândva; belea mi-am aflat.
    Ferice de cine încă nu te cunoaște!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Era o vorba la mine la servici care spunea ca cel mai mare rau pe care il poti face unui om este sa nu il corectezi cand greseste...

      Delete
  17. Deoarece acesta este un demers de studiu personal, fără certificare de traducător autorizat, mă rezum la a afirma că Tantrarāja Tantra, ediția Shastri (Lakshmana, Mahāmahopādhyāya), a fost scanată pentru observațiile care urmează.

    În Pāṭala 25 și în secțiunile următoare sunt prezentate relațiile dintre cele 16 Nityā și structurile fonetice, ciclurile lunare, yuga‑urile și dinamica temporală. Textul discută principiile de nyāsa, rolul mișcării solare, distribuția energiilor în lună și implicațiile lor asupra practicii și stabilității mentale. Finalul capitolului indică faptul că această expunere fundamentează ritualul și urmărește rezultate precum claritate, sănătate și eficacitate.

    Materialul necesită verificare de specialitate, motiv pentru care nu este redat online.
    Mulțumesc pentru înțelegere!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Capitolul acela este despre cele 36 silabe pentru tattvas si combinatiile cu vocalele, formarea celor 60 de ghaṭikā (sunt 60 de silabe pentru intervale temporare), pe urma metoda de a determina silabele zieli, etc. Nu te ajuta in niciun fel in dorinta de a face lumina in bija mantrele lor. Capitolul 3 prezinta Vidyas in forma codata si rar explicita, insa contine erori scribale. Oricum, daca vrei sa iti faci tu asa o idee, studiul probabil te va ajuta...

      Delete
    2. Pāṭala 20 din ediția Mishra este un pāṭala doctrinar referitor la: Nityā, vocale, pakṣa, yuga, kalpa, ghaṭikā, varga‑saṃkhyā, ṣaṭ‑samasya, dināṅka, bindu‑rūpa, nilaya, vidyā‑rūpa, fonologie (vyañjana mṛdu‑sthāḥ).
      În ediția Shastri, același conținut este cuprins în Pāṭala 25, extins cu Manoramā‑ṭīkā. Este un pāṭala lung, doctrinar, nu ritualic.

      Ceea ce am tradus NU poate fi Pāṭala 25 ritualic (din Mishra).
      Traducerea mea conține Nityā, vocale, pakṣa, varga‑saṃkhyā, ṣaṭ‑samasya, kalpa, yuga, tryaṃśa, dināṅka, bindu‑rūpa, vyañjana mṛdu‑sthāḥ, nilaya, vidyā‑rūpa, nityā‑rasīkṛta — elemente doctrinare, nu ritualice.

      Pāṭala 25 ritualic (în Mishra) tratează plante, ofrande, havana, pīṭha, diagrame, proporții, nyāsa, reguli de consacrare. Nimic din acestea nu apare în textul meu.

      La un moment dat am avut tentația de a sări direct la regulile de nyāsa, care presupun că doctrina este deja înțeleasă. M-am oprit tocmai pentru că știam că vei ridica obiecție că „nu este enunțarea doctrinei”. De aceea am insistat să merg pe partea doctrinară și de aceea nu voi publica online textul.

      Dar dacă este vorba acum (atha), de a oferi direcții, pot să o fac foarte clar.

      Atha direcții:
      În ediția Shastri a textului Tantrarāja Tantra, corespondența dintre vocale și Nityā este abordată pentru prima dată în Pāṭala 21, marcat prin secțiunea Atha ekaviṁśatipaṭalam. Această secțiune corespunde Vidyā‑prakaraṇa, unde textul detaliază descompunerea literelor alfabetului și structura mantrelor zeităților.
      Astfel, ordinea pāṭala‑urilor este stabilită în forma ei proprie (svarūpeṇa).

      Delete
    3. Hai sa vad de la tine cele 36 de silabe asociate tattvas cf. TT si combinatia lor cu vocalele; din 576 silabe, spune-mi primele 26 si ultimile 52. Asa, ca sa nu mergi in orb. Daca Nicu nici baza asta nu o are, ce sa iti cer tie..

      Delete
    4. Dar cine a zis ca vreau initieri in tattva-e sau sa caut pe de pomana pentru altii partea de teorie pe care si-o pot cauta ei singuri?
      Drumul e larg deschis. Eu doar am demonstrat ca se poate.

      Roaga pe arasel, el e cel care imprastie cu mantre! Timpul meu e impartit intre familie, munca si scris. De ce as aborda un subiect care presupune irosire de resurse inutila? Este o investitie care nu intereseaza. Nu am sa dansez niciodata dupa tattva-e ci doar daca e , le iau cu titlu informativ. Nu sunt atat de dusa de doctrina misana, sa am pardon!
      Scopul a fost limitat, mi l-am atins, te-am pupat pe basca si sa ai o zi buna, tu cu batul in mana, piciorul in usa si ochii pe rezultatul de la sfarsitul cartii!

      Delete
    5. "Ka, kha, ga, nga,
      Ca, cha, ja, nya…? - Ne-he-he!

      În tradiția indiană, ka este prima formă a luminii care devine sunet.
      În tibetană, ka este exact aceeași idee: prima vibrație articulată.

      Știi? Din mala s‑a făcut calculatorul. Au luat mărgelele și le‑au întins pentru abacul copiilor. Apoi abacul a devenit Texas Instruments. Apoi TI a devenit laptop.

      Deci: ka, kā, ki, kī, ku, kū, kṛ, kṝ, kḷ, kḹ, ke, kai, ko, kau, kaṃ, kaḥ — și ai 16, nu 26.

      În cosmologia mātrkā‑śakti, sunt 16 moduri de manifestare ale unei vibrații‑rădăcină.
      În sistemele Kaula, sunt 16 energii derivate din tattva‑bīja 'ka'.

      Dacă ai 36 silabe de bază (tattva‑bīja), fiecare combinată cu 16 vocale, obții: 36 × 16 = 576.

      Atha ne uităm la ultimele.
      Pentru că nu există o listă canonică universală a celor 36 tattva‑bīja, ordinea consoanelor este ordinea mea:
      Gutturale: ka, kha, ga, gha, ṅa
      Palatale: ca, cha, ja, jha, ña
      Retroflexe: ṭa, ṭha, ḍa, ḍha, ṇa
      Dentale: ta, tha, da, dha, na
      Labiale: pa, pha, ba, bha, ma
      Semivocale: ya, ra, la, va
      Sibilante + aspirată: śa, ṣa, sa, ha
      Ultimele două compuse: kṣa, jña

      Atunci ultimele sunt: kṣa, kṣā, kṣi, kṣī, kṣu, kṣū, kṣṛ, kṣṝ, kṣḷ, kṣḹ, kṣe, kṣai, kṣo, kṣau, kṣaṃ, kṣaḥ
      și
      jña, jñā, jñi, jñī, jñu, jñū, jñṛ, jñṝ, jñḷ, jñḹ, jñe, jñai, jño, jñau, jñaṃ, jñaḥ

      Primele 16 le ai.
      Ultimele 32 le ai si pe acestea, toate pe rând:
      kṣa, kṣā, kṣi, kṣī, kṣu, kṣū, kṣṛ, kṣṝ, kṣḷ, kṣḹ, kṣe, kṣai, kṣo, kṣau, kṣaṃ, kṣaḥ, jña, jñā, jñi, jñī, jñu, jñū, jñṛ, jñṝ, jñḷ, jñḹ, jñe, jñai, jño, jñau, jñaṃ, jñaḥ

      The end of the movie. Vă rugăm să părăsiți sala să poată intra personalul de curățenie.

      P.S. Sugerez să te uiți ca mine la flux, nu la stivă să nu ratezi arhitectura vibrației.
      Și ai film double feature în seara asta: unul cu Nityā, altul cu tattva‑e.

      Delete
    6. Esti pe aproape doar ca prima silaba pentru tattvas in TT este a. a (Śiva)₁, ka (Śakti)₂, kha (Sadāśiva)₃ etc pana la laḥ (sau vedicul ḷa) (Āpas/Jala)₃₅, kṣa (Pṛthivī)₃₆. Refetiror la laḥ in loc de ळ, asta nu e o particularitate in TT, ci rezultatul necesitatii de a inlocui consoana retroflexa vedica ळ. Deci avema₁, ā₂, i₃, ī₄, u₅, ū₆, ṛ₇, ṝ₈, ḷ₉, ḹ₁₀, e₁₁, ai₁₂, o₁₃, au₁₄, aṁ₁₅, aḥ₁₆ pentru ca a (Śiva)₁ se combina cu vocalele si rezultatul e de fapt secventa de vocale in sine, pe urma ka, kha, etc, pana la laḥ si kṣa. Am introdus acest exercitiu pentru ca aceste combinatii sunt folosite in prayoga (adica in anumite Yantre diferite de cea pentru puja). De exemplu pentru Citrā din combinatia bīja cu cele 576 silabe, formam 27 de Yantras. Dar despre asta o sa postez la momentul potrivit si link catre o poveste mai amanuntita :)

      Delete
    7. Plângerea mea este că i-am făcut în trecut un comentariu lui N. Catrina legat de articolul lui despre chakre.
      Deoarece stilul său de a vorbi mi s-a părut de NLP-ist, am analizat bucata cu bucata textul, adică chakra cu chakra, și așa a rezultat comentariul meu. Pentru această intervenție naturală a mea, am primit eticheta de „ignară”.
      Catrina nu a venit cu o clarificare, nu am primit recunoașterea unui demers critic legitim, ci o etichetare.

      Ca fost profesor, în toată activitatea mea ca educator, nu m-am adresat niciodată unui elev sau student cu o astfel de atitudine bătăioasă ca a lui. Consider că un pedagog are obligația de a menține respectul, discernământul și autocontrolul la clasă, în public, față de cei care vin să afle de la acesta.

      Ceea ce pentru mine este important este că, deși MISA se autointitulează „școală” prin lăudatul lor curs, organizația nu are acreditare în România pentru a fi numită instituție de învățământ. Folosirea termenului de „școală” este o auto-denumire. Metodele MISA nu sunt educaționale. Ele doar preiau pe cei dispuși să îi asculte și îi comasează într-o masă de cursanți obedienți.

      Degeaba se invocă libertatea fiecărui membru dacă, la nivel de masă, fiecare este coordonat de la un centru care nu este în acord cu sistemul românesc sau al celor din alte țări.

      „De exemplu, pentru Citrā, din combinația bīja cu cele 576 silabe, formăm 27 de yantra.”
      Formează, eu nu te țin! Dar să știi că fiecare avem alte priorități!

      „Dar despre asta o să postez la momentul potrivit și link către o poveste mai amănunțită :)”
      Sigur că da! Studiază și vino să ne înveți! Te ascultăm, că doar ai ceva de spus.
      Fie și greșit, vei fi corectat dacă așa ceri.

      Închei afirmând că informația și teoria trebuie să circule și că, dacă nu te lași studiat și revizuit de peers, atunci cine te pune în contact cu realitatea? Oricât de prețios ai fi, nu vrei să ai recunoaștere și de la cei abilitați, eventual și de la „ignari”, că poate au și ei ceva de spus?

      Pentru mine „ignară” este un cuvânt izolat. Modul cum l-a folosit îi trăda intenția. A vrut să restabilească rapid ierarhia: el sus, eu jos, el superior, eu lipsită de libertatea de a investiga; plus dorința lui de a mă elimina din spațiul critic. Am simțit că s-a șters pe mine de greșelile lui, a murdărit dialogul.

      Nu caut acreditare în India și nu urmăresc validare doctrinară din partea nimănui.

      Delete
    8. Da, aici e de fapt miezul problemei. Ca topicul a inceput cu raspunsul lui si s-a dezvoltat aratand punctual ca e si el in eroare pe teme pe care le-a predat. Mai mult de atat, ce sa povestim. Iti imaginezi ca niciodata nu va veni Catrina sa recunoasca vreo eroare. E prea plin de el (ca sa nu vb urat).

      Delete
    9. Mai departe, ridicand de la nivelul lui Catrina la Bivolaru, aflam ca tattva-ele asa cum le prezinta el in fituica numita curs, sunt niste abominatii.
      Patanjali spune intr-un mod (25 de tattva-e), traditia Trika spune altfel (36), dar nici unii, nici altii nu fac combinatorica de la MISA.
      Nici in Abhidharma daca am sa reusesc s-o termin, nu cred sa apara asa ceva.

      Delete
    10. Dacă te referi la teoria despre Tattvas din anul 5 sau 6 adică inițierea Svara (nu mai știu, au trecut 28 de ani de când am plecat de la curs), aia se referă la ce au copiat din carte despre prana, tattva etc.Nu are nicio legătură directă cu sistemul descris în Samkhya sau în Shaiva, pentru că e despre prana, svara si ce au mai inventat ei peste textul original. Deci e alta mancare de la marele peste :)

      Delete
    11. Am zis că o să pun link la o altă poveste. Arthur Avalon, în introducerea făcută la Tantrarāja Tantra ( https://ia800408.us.archive.org/30/items/in.ernet.dli.2015.22750/2015.22750.Tantraraja-Tantra.pdf) , pentru că s-a bazat pe traducerea oferită de colaboratorul său, face o greșeală (nu e singura) când face sumarul capitolului XXI (despre Citrā, transliterată Chitrā în ediția consultată). La p. xlvii el spune că sunt 25 Yantre ce pot fi formate din cele 576 combinații de sunete și 27 Vajrayantras, „shaped like a Greek cross”. TT spune însă că sunt 27 cu totul, adică 26 circulare și una în formă de Vajra. Eroarea este că cele 27 Yantras pot fi utilizate pentru cele 27 nakṣatras, iar 15 dintre ele pot fi de asemenea utilizate continuând respectiva nakṣatra și adăugând din cele 15 tithis pe cea care pică în același interval (adică nu sunt separate, ci aceste 15 sunt incluse în cele 27).
      Acum vine confirmarea că Nicușor a copiat din această introducere fără să aibă habar despre ce e vorba. Papagalul prostan scrie mot-a-mot în cursul de Shivaism că din cele 576 de raze se pot crea 27 yantra-e secrete, numite „Vajrayantra-e”, care corespund celor 27 constelații. Aici l-am prins cu greșeala, sau să zic, cu prosteala, el a tradus din introducerea lui Avalon, a mai adăugat el niște prostii și gata treaba.
      Din TT și manuscrisele (3) pe care le-am studiat e scris clar: este 1 singură Vajra-yantra.
      Apropo de asta, la cursul de Shivaism când a predat Nityās doar ce e în cursul tipărit a fost teoria? Că dacă e așa, e o mare prosteală făcută de un mare prostan. Și mai rămâne întrebarea: chiar a predat SKRK (adică numai din consoane) ? Asta ar fi o altă dovadă pentru cursanții care au plătit cu ani, bani prosteala lui.

      Delete
    12. Śiva este conștiința (cit), iar din această conștiință sunt generate tattva‑ele — adică modurile de existență ale conștiinței — începând cu Śakti, Sadāśiva, Īśvara, Vidyā și continuând până la nivel de bhūta‑shuddhi.

      Generarea acestor moduri de existență este însoțită de Śakti, vibrația conștiinței, care se exprimă fonetic prin bīja‑e adica sunete.
      Bīja atunci sunt vibrații ale conștiinței, nu tattvae.
      Exemple de silabe: hrīṃ, klīṃ, aiṃ, śrīṃ, haṃ, yaṃ, raṃ, vaṃ, laṃ, oṃ, moduri de vibrație ale conștiinței, Shakti, nu Shiva.

      Nu există asociere între concepte tantrice precum: Purusha, Prakṛti, Buddhi, Ahamkara, Manas, cele 6 limitări, tanmātra‑e si bijjae in primul rand pentru ca nu sunt moduri de existenta ale constiintei.

      Hai, dă-mi 5-ul să trec clasa, nu fii calic!
      Svara e respiratia care nu are nimic a face cu tattva-ele expuse mai sus.

      Delete
    13. Aveam o datorie karmica, aceea care spune cum svaha (svāhā) devine în tibetană soha.
      Este pentru că tibetanii neavând sunetul „v”, grupul sv se adaptează la so.
      Și pentru că nu au nici āhā, ei simplifică la ha. Rezultatul este so‑ha.

      Plata interesului: Cum se duce vajra in Tibet.
      Neavând sunetul „v”, acesta se adaptează la „d” sau „b”.
      Neavând grupul „jra”, tibetana îl face zra, dzra, rje, dje.
      La transliterare devine ba‑dzra / ben‑zra / ban‑zra / ben‑dzra in liniile initiatice.

      Dacă tu crezi sau simți că prin chanting al meu de NMRK, vezi că apar sau apăream ca un lotus care se ridică deasupra noroiului, acesta e semnul de bun augur.
      Dacă nu, neavând eu însămi semne de bun augur, îți returnez ce îți datoram.

      Delete
    14. Eu nu dau note, efortul tau individual iti da nota 10 cu felicitari prin comparatie cu gainarul ingrat si ignar, prostanul dovedit prin propriile vorbe sau inscrisuri un neinstruit, un neicanimeni animicstiutor, si pot sa adaug 1000 de atribute acestui specimen.Daca tu, avand mici indicii ai reusit ceva, asta imi arata si mie si altora ca studiul individual, care e treapta in yoga, a fost ignorat total de muciferii luciferici numiti buru si instructori de top. Ca nu e mereu cum credem, e adevarat. Nu sunt aici sa ii invat pe altii, am pe cineva de publica mult mai avizat decat mine niste texte. Sunt aici ca sa dovedim cursantilor si celor care nu mai sunt la curs, ca sunt mintiti si prostiti chiar si in ceea ce se doreste sau au numit yoga. Multumesc adminului pentru rabdarea de a aproba toate comentariile.

      Delete
    15. Versetul 64 in Mishra: pūjā-viśeṣān deveśi śakti-nilayaṃ kramoditān | aśaktānāṃ tu vistāre tathāpatsu ca śasyate || 64 ||
      Adica: "O, zeiță, formele speciale ale adorării, locuințele puterii, ordonate în succesiune, pentru cei incapabili sunt de dorit în situații dificile."
      Avalon a pus puterea in constelatii iar kramoditān (manifestate în succesiune) a interpretat-o ca succesiunea constelațiilor. Dar în Tantrism krama e ordinea ritualică, nu ordinea zodiacală.
      śakti‑nilaya este termen tantric, nu vedic. Si nu ma intreba de ce rad!

      Delete
    16. "Aveam o datorie karmica, aceea care spune cum svaha (svāhā) devine în tibetană soha."

      Iar in japoneza devine "sowaka". Pana acum la japonezi am vazut cele mai izbitoare mutatii, nu doar in ce priveste mantrele ci si in ce priveste iconografia. La ei, ca un mic exemplu, Mahakala s-a transformat intr-un nene jovial (Daikokuten) cu un ciocan in mana, calare pe doi baloti de orez, care pazeste bucatariile manastirilor budiste. :)

      P.S. Mi-am instalat aplicatia cu nitya, dar nu am apucat deocamdata sa experimentez cu ea. Si inca nu am apucat nici sa imi procur cartea, dar, oricum, felicitari autorului!! La mai mare!
      Asta apropo si de criticile de pe vremuri venite dinspre miscare cum ca, cica, persoanele care o critica pe exmisa n-ar fi de fapt interesate cu adevarat de subiecte gen yoga sau "tantra" ci doar ar vrea sa ii faca rau maistrului galactic si trupei sale de aplaudaci...

      Delete
    17. Aplicatia are in jur de 7000 useri, unii sunt abonati din prima zi. Despre carte asteapta un pic ca o sa vorbesc cu omul sa puna pe emag stoc zilele astea, ca s-au vandut aproape toate, si trebuie sa ii fac comanda, nu are rost sa comanzi de pe Amazon. Te anunt cand e ok. Aplicatia va avea un update probabil in 1 luna pentru userii cu iPhone duo si pentru Android sunt ceva updateuri in lucru... si sunt cateva corectii de facut, dar inca nu am materialele. Autorul lucreaza la o alta carte deci usor usor facem lumina.

      Delete
  18. Se cheama ca mi-am castigat independenta fata de N. Catrina. Si trebuia sa se intample astfel deoarece am intrat la curs pe ideea ca imi protejam o fosta colega si am ajuns sa plec deoarece cei pe care ii credeam ca te ajuta sa fii mai bun, s-au dovedit a fi ei insisi neoameni.
    Am asistat la discutii incompatibile cu statutul lor de lideri, de specialisti cum se autoproclana si ii gasesc cazand in aceleasi vechi metehne cu "artistic", cu fotografiere, ca sa fie de revista si Folie Bergere, ca sa fie dichisiti pana in varful capatului dar complet lipsiti de substanta, tipic comportamentului unui sau mai multor parveniti de mahala.
    Mai mult sau mai putin, pe acest fir lung s-a realizat acest obiectiv. Aveti incredere ca l-am realizat si daca eu am reusit, si altii avand dovada in fata, vor avea curajul sa incerce daca nu finalizeze.
    Demo:
    Daca am un fir, atunci firul incepe undeva. Borna km 0 o am si este Vidyā‑prakaraṇa.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Lasa visarea, ca te minti cu vorbe. Nu deveni un Nicu 2. Accepta ca e mult de munca si nu iti pierde timpul cu lucruri imaginare. Daca nici macar nu sti ce ai tradus , ce patala si ce scrie acolo si alte detalii in care te minti accepta: nu e de mine, mai studiez. Ca acum atha nu inseamna acum ci poate aici [urmeaza], ca urmare. Apreciez efortul dar nu e directia buna.:)

      Delete
    2. ṣoḍaśa varṇa = 16 vocale
      varṇa‑kalā‑nityā = vocale → kalā → nityā
      vyañjana mṛdu‑sthāḥ = "consoane moi", observație fonetică, nu cosmologică
      În bucata tradusă, Shastri nu corelează consoanele cu Nityā‑ele.
      Structura numerică nu permite corelarea cu consoane (16 vs 25–33).
      Textul tradus: https://telegra.ph/Tantraraja-Tantra--Capitolul-25-09-20
      🙇

      Delete

tag form to add a photo:

[image width="400px" rel="nofollow" src="image_link"/]

do not go beyond a width of 400