O cursantă MISA prea independentă a scris o carte despre revoluția erotică, pozând în expertă în erotism. Cel mai probabil nu i-a cerut susținerea subtilă și nici nu i-a trimis gurului textul la corectură, cum e regula în sectă. La mai bine de șase luni de la publicarea cărții, Gregorian Bivolaru, lovit în amorul propriu, decide să pedepsească în mod paranormal discipola ingrată. Shakti Sublima, the long arm of the... guru, îi aplică pedeapsa - recenzia cărții.
Pe 11, 18 si 25 ianuarie 2022 MISA TV a difuzat expunerea intitulată „O analiză mult mai atentă, pertinentă, asupra cărții Revoluția erotică ce a fost publicată de Loredana Pulpan. O recenzie care remediază pentru cititorii atenți unele greșeli foarte grave care din păcate sunt prezente în paginile acestei cărți”, în lectura lui Ioan Pohariu. https://archive.is/dC3bg
Yogaesoteric, site-ul MISA, chiar a publicat (în mai multe părți) transcrierea expunerii.
Corpus delicti – atac la “Biblia cuplurilor”
Cartea "Revoluția erotică"a Loredanei Pulpan a fost lansată in vara anului 2021 la editura personală Vox Amoris.
O serie de colegi de la MISA au fost implicați însă în procesul de publicare a cărții.
Cartea a trecut prin trei corecturi, două dintre ele realizate de “jurnaliste” de la MISA, Luisa Neag și Clionela Godeanu (aka Elena Godeanu, instructor MISA, redactor Yoga Magazin și protagonista filmului erotic “Secrets of Seduction”, scenele filmate în biserici din Constanța).
Opera Loredanei se întinde (inclusiv nelipsitul glosar) pe mai bine de 450 de pagini. Pe coperta cărții tronează un falus roz cu o coroniță florală asortată, o “sui generis” anticipare a “înțelepciunii milenare” pe care o conține.
Pe site-ul Vox Amoris sunt puse la dispozitie cuprinsul principal, cuprinsul detaliat al capitolului 5 și câteva fragmente din carte.
Autoarea a tot postat citate din carte pe facebook. Din ele reseie că în carte sunt expuse o serie de idei obsesive, clișee și mituri vehiculate în cadrul MISA.
Cel mai “divin inspirat” citat se referă la importanța orgasmului cervico-uterin, „de la inimă la inimă”, atât pentru femei cât și pentru bărbații maturi din punct de vedere erotic.
https://www.facebook.com/loredana.g.pulpan/posts/3169608346603766
"Am putea spune că, în ceea ce privește maturitatea erotică, viața se împarte în două etape: înainte și după trăirea (direct sau prin empatie, în cazul bărbaților) a orgasmului cervico-uterin.
Începe o nouă viață după descoperirea senzațiilor penetrărilor „de la inimă la inimă”, numite deloc întâmplător așa, pentru că zona reflexogenă a glandului lingam-ului (penisului) corespunde inimii, iar cea a cervixului femeii - tot inimii."
Pe scurt, această carte, deși nu pare să fi avut cine știe ce succes, a reușit să îl bage-n sperieți pe Magnus Aurolsson. Nu se aștepta la un astfel de “atac” la “Secrete amoroase esențiale” - publicată sub semnătura lui în 2010. Cartea roz, ani de zile considerată “Biblia cuplurilor” la MISA, cade în uitare?
Actorii principali
Protagoniștii telenovelei “The long arm of the... guru” ( titlul ocultat al expunerii, accesibil doar cititorilor inițiați în arta secretă a mâncătoriilor misane) în regia inconfundabilului Gregorian Bivolaru sunt:
Loredana Pulpan, autoarea “rEvolutiei erotice” https://archive.ph/eO3we
Madame Irina Sublima, autoarea recenziei https://archive.is/mbKzU
Ioan Pohariu, naratorul de serviciu https://archive.is/nYlwW
Dubios din start este faptul că Irina Sublima nu își recită personal capodopera. S-a apelat pentru asta la serviciile divei masculine de la MISA. Oare de ce?
Titlul
Guru, ce s-a “autoexilat singur” în Franța, își dă cu stângu-n dreptu’ deja din titlu: “O analiză mult mai atentă, pertinentă, asupra cărții Revoluția erotică…”.
In limba română se spune “recenzia cărții”, nu recenzie asupra cărții. MISA, ca toate sectele care se respectă, și-a creat limba ei proprie. Și pe limba ei piere…
Dacă e vorba de o “analiză mult mai atentă, pertinentă” a cărții, înseamnă că a existat sau există o analiză mai puțin atentă, pertinentă a cărții respective. Unde e și cine e autorul “im-pertinentei” analize nu se spune.
La cine se referă oare gurul? La cele două shakti ce au făcut corectura cărții?
Sau poate chiar la Madame Sublima? De comis, se pare că a comis-o.
În august 2021 Loredana Pulpan își făcea reclamă la carte pe facebook citând-o cu același text laudativ, ba pe Irina Sublima, ba pe o anume Irina Baldazar.
“Lori este sufletul revoluției de mătase a intimității noastre! Revoluția deschisă dar totuși discretă, în care, ascunși în așternuturile iubirii, doar gemetele ne pot deconspira orgasmele prelungi, intense, adânci, înălțătoare.
Convinsă de puterea transformatoare a erosului pur, Lori găsește calea echilibrului în efortul de a actualiza pentru privirea grăbită a cititorilor actuali arta iubirii erotice și reușește într-o manieră plină de tact, rafinament și sensibilitate, epurând orice urmă de vulgaritate din preconcepțiile și tabuurile sexualității.
Cartea ei este o lectură necesară și care va rămâne o referință pentru toți cei care-i vor descoperi valoarea și profunzimea.”
La prima vedere se părea că Gurulețul cel Viteaz vrea să rezolve două muște dintr-o lovitură prin această acțiune. Una ar fi Loredana, care a devenit prea independentă și influentă în comunitatea ei. Și a doua ar fi Irina, care și-a permis inițial să laude valoarea și profunzimea operei. Dar nu le luasem în calcul pe cele două dame de la corectură plus celelalte personaje ce au sprijinit publicarea cărții revoluționare.
Titlul kilometric ne mai revelează că această recenzie “remediază pentru cititorii atenți unele greșeli foarte grave”.
Pentru cititorii atenți nu e nevoie să remedieze nimeni nimic, pentru că se prind și singuri. Recenzia de față este clar dedicată masei de manevră, fraierilor de la MISA, singurii care pot fi manipulați prin astfel de lingușiri deloc subtile.
Grieg – file de… recenzie
Cu excepția unor timide încercări de laudă la adresa cărții și a autoarei, recenzia este plină de căutat nod în papură și argumentat cu vorbe goale.
Se sugerează reformulări (chiar două la un moment dat) ale unor pasaje din carte.
S-a mers chiar așa de departe încât s-au propus corecturi și îmbunătățiri unei fantasme erotice a autoarei.
Nu doar munca ei este călcată în picioare, ci și citatele “tembele” ale unor “CORIFEI”. Afirmațiile acestora ar fi inexacte, contradictorii, prostești, false, imbecile. Aivanhov, de exemplu, este numit “sărman ignorant” și “prostălău”, iar Osho “aiuritor”. Pasajele respective sunt clar din condeiul geniului din Tărtășești.
Chiar de la începutul recenziei transpare motivul de bază al întregii acțiuni: în cartea “rEvoluția erotică” nu este ridicată în slăvi contribuția remarcabilă a gurului Gregorian Bivolaru. Se pare că nu este subliniat faptul că nimeni altul decât Magnus Aurolsson a inițiat în premieră intergalactică acest proces spiritual al revoluției erotice planetare.
Fapt pentru care Madame Sublima, într-o profundă stare de pupincurism, pune punctul pe i:
Nu este însă exclus ca și acest pasaj să fi fost scris tot de “mereu aceLAȘi”.
“Din punct de vedere spiritual, însemnătatea acestei revoluții temerare se sprijină pe promovarea unor revelații unice, ce pun într-o lumină cu totul nouă derularea și finalitatea intimității erotice a cuplurilor polar opuse.
Un centru polarizant în această carte îl constituie informațiile și învățăturile inspirate din numeroasele lucrări de specialitate, dar și din prelegerile profesorului de yoga Gregorian Bivolaru care a revelat pentru prima data în istoria Tantrismului, într-un mod explicit și pe înțelesul tuturor, care este diferența fundamentală, în fond ireconciliabilă, dintre sexualitate și Erosul Pur.
Considerăm că demersul revoluționar al acestei cărți este, în fond, un tribut pentru revoluția erotică pe care profesorul de yoga Gregorian Bivolaru deja a inițiat-o. Revelațiile sale inedite sunt apte sa îi smulgă pe cei deschiși, inteligenți și intuitivi din marasmul sexualității gregare, vulgare, eventual pornografice și să îi facă sa năzuiască spre un EROS PUR, RAFINAT, SENZUAL și plin de IUBIRE.”
La un moment dat este redat un citat din carte atribuit lui Napoleon Hill:
„Un profesor care a instruit și îndrumat mai mult de 30.000 de reprezentanți în vânzări a făcut următoarea descoperire uluitoare: oamenii cu un apetit sexual deosebit de mare, conștienți de ei, sunt cei mai eficienți vânzători. Explicația constă în faptul că factorul personalității cunoscut sub numele de magnetism personal nu este nici mai mult nici mai puțin decât energie sexuală transmutată” (Napoleon Hill) (pag. 15).
În primul rând, în textul original Hill folosește expresia “sex energy”. Nici vorbă de “transmutată”.
Așa o fi tradus Loredana citatul sau a fost completat de Grieg, ca să aibă ceva de comentat?
Se continuă cu definirea transmutării și sublimării a la MISA:
"Este necesar să intervenim asupra acestui citat ce îi aparține lui Napoleon Hill pentru a explicita faptul că energia OJAS nu poate fi transmutată, ci doar sublimată ulterior într-un mod conștient, respectiv aceasta poate trece în forme diferite, net superioare de energie prin elevarea frecvenței ei specifice de vibrație. Transmutarea reprezintă de fapt transformarea unui element chimic în altul, fenomen ce este însoțit de o eliberare imensă de energie, sau poate reprezenta transformarea integrală a unui element chimic într-o energie uriașă. Transmutarea se poate produce – uneori spontan – în sfera biochimiei celulare în interiorul trupului uman, în urma unor reacții metabolice, însă cel mai important proces de transmutare poate avea loc la temperatura trupului atunci când doi iubiți de sex opus care se iubesc fuzionează amoros cu frenezie și integrează continența amoroasă erotică deplină. Energia care se degajă astfel prin interacțiunea lor erotică polară este uriașă și poate fi sublimată ulterior în mod conștient spre a fi acumulată la nivelele superioare ale ființei."
Bine însă că Sublima nu a citit textele de pe site-urile și din materialele MISA publicate până acum, cu aceeași atenție, altfel ar fi descoperit în multe locuri folosirea expresiei “transmutarea energiei sexuale”.
Exemple:
- Pe yogaesoteric chiar în titlul unui articol https://yogaesoteric.net/energia-sexuala-transmutata/
- În indexul de termeni yoga atașat cursurilor scrise ale MISA (pagina 19 și pagina 22) unde se afirmă că Janushirshasana, Nauli Kriya și Uddiyana Bandha “facilitează transmutarea energiei sexuale”.
Homofobul șef al MISA își dă arama pe față agitându-se ca mai ceva pentru că anusul nu ar fi zonă erogenă la bărbat, ci doar la femeie. https://yogaesoteric.net/o-analiza-mult-mai-atenta-pertinenta-asupra-cartii-revolutia-erotica-ce-a-fost-publicata-de-loredana-pulpan-partea-g/
"În viziunea înțeleaptă a sistemului Tantra Yoga, anusul este și rămâne o zonă erogenă numai la femei și este indicată, ba chiar recomandată, dezmierdarea, stimularea anusului femeii iubite cu buzele, cu limba, este de asemenea necesară penetrarea cu degetele și mai ales cu lingam-ul, toate acestea fiind de natură să genereze pentru femeie (dar și pentru bărbatul care o adoră și empatizează paranormal, plenar cu ea), trăiri erotice extraordinar de intense, care îi împing pe cei doi iubiți pe unele culmi spirituale.
În ceea ce privește stimularea anală pentru bărbați, această practică este strict interzisă în Tantra Yoga. Acest aspect se datorează și posibilității ca o astfel de stimulare să trezească destul de repede tendințe homosexuale latente, ce pot exista în stare de germene funest și care nu sunt deloc în consonanță cu Erosul Pur, îndumnezeitor."
Nici mușcăturile și zgârieturile în timpul fuziunii amoroase nu ar fi în regulă, ci “expresia unor energii dizarmonioase, inferioare necontrolate, ba chiar malefice”.
https://yogaesoteric.net/o-analiza-mult-mai-atenta-pertinenta-asupra-cartii-revolutia-erotica-ce-a-fost-publicata-de-loredana-pulpan-partea-h/
Consacrarea fuziunii amoroase ar trebui făcută de cel puțin trei ori, chiar dacă primești răspuns pozitiv din prima.
Seducția nu ar fi o atitudine tantrica, spirituală, ci una egotica, perversă.
https://yogaesoteric.net/o-analiza-mult-mai-atenta-pertinenta-asupra-cartii-revolutia-erotica-ce-a-fost-publicata-de-loredana-pulpan-partea-i/
Ce contează, că pe yogaesoteric se scrie însă despre mișcările seducătoare ale Kamakala, privirea seducătoare a lui Shiva (conform Shiva Purana) și frumusețea seducătoare a Marii Puteri TARA. O adunătură de zeități perverse, nu alta!
Că să nu mai vorbesc de mai sus mentionatul "film erotic educativ" intitulat "Secrets of Seduction" (Secretele Seducției) turnat în cadrul MISA.
Masturbarea ar duce la amplificarea egoului, egoismului și narcisismului. Se menționează că există studii clinice legate de efectele nefaste ale autostimularii sexuale, fără a se prezenta dovezi.
Iar în încheiere, cum era de așteptat, i se dă cu tupeu Loredanei ca tema de casă să remedieze la retipărirea cărții erorile semnalate .
E de mirare că nu a pus-o să își ceară iertare de la marele conducător.
Pai si fetele de la videochat sunt pline de egoism, narcisism atunci, dupa spusele prostanului sef. Asta nu isi da seama ca mai bine tacea :) fleanca, fleanca, limbi in c.r ca altfel nu ii pot spune acestui pervers dereglat.
ReplyDeleteÎn spatele Sublimei se află evident Sublimul, trădat de utilizarea persoanei întâi la plural:
ReplyDelete”considerăm că era adecvat”, ”considerăm ca fiind prostesc”, ”îndrăznim să sugerăm”, ”sperăm ca” etc.
”Revelațiile sale inedite sunt apte să îi smulgă pe cei deschiși, inteligenți și intuitivi din marasmul sexualității gregare, vulgare, eventual pornografice.”
ReplyDelete”Eventual pornografice”! Adică pornografia nu e ceva clar definit, ci poate fi interpretată, depinde cine o produce!
Dacă e făcută la MISA, atunci nu e pornografie, e eros pur. Pornografie e la toți ceilalți.
Dacă îi trimiți cartea înainte de tipar, ți-o ”corectează” de n-o mai recunoști, așa că ești nevoit să-l treci și pe el ca autor
ReplyDeletesau măcar ”coordonator”, de unde îi ies și lui ceva ”drepturi de autor”...
Până la urmă, e de înțeles de ce autoarea nu i-a trimis lui cartea, ci a scos-o la editura proprie.
Orice ar fi scris, tot ar fi existat o ”corectură”.
A ”corectat” el Evangheliile și rugăciunea ”Tatăl Nostru”, n-avea cum să scape o carte despre erotism.
lori este penalizata pentru s-a privatizat :))
ReplyDeleteea a mai avut o carte scoasa... la efitura shambala.
de mica a fost o ipocrita, de-asta a coabitat atata timp cu miscarea de integrare.
Ar fi interesant de stiut cine a ajutat-o cu spatiul pentru Vox Amoris (bd. Carol) unde facea ea masaj la yoni femeilor naive care o credeau terapeut.
de ceva timp s-a mutat in suedia cu iubitul ei Falus care mai prosteste si el niste suedeji cu concepte misane. or fi fost dati afara d la misa filiala suedia?