Răspunsul ”fumătorilor” de pe blog



(urmare din articolul precedent, ”Hiatus online pentru emisfera sudică, altă boacănă ezoterică marca MISA!”

Un comentariu la un articol despre hiatus spune, citez (link comentariu):

Nu mai fumați prostii. Zodiacul e format de constelațiile pe care se proiectează Soarele în drumul lui anual

și ele nu se schimbă în emisfera sudică. Diferă într-adevăr anotimpul. Echinocțiul de primăvară marchează

începutul toamnei în sud și scăderea zilei. Dacă hiatus-ul e în timpul verii, atunci într-adevăr nu e în august

pentru emisfera sudică, ci în decembrie. Dar nu cred ca e în funcție de anotimp, ci de început de an astrologic.

răspuns: Arășele, tu ești?

Autorii acestui blog nu fumează nici la propriu și nici la figurat. Nimeni de aici nu are pretenția că deține

”adevărul ultim divin”, precum cei de la MISA, care cred că ceea ce spun ei e dumnezeiesc, iar cei care spun

altceva sau măcar se îndoiesc, sunt demonici. Însă punem întrebări atunci când lucrurile pe care le observăm

nu par adevărate sau nu sunt susținute cu argumente imbatabile (sau cum ar zice Maestrul, irefutabile).

”Mă îndoiesc, deci cuget; cuget deci exist”, spunea un demonic. Unii precum cei de la MISA nu cugetă, 

nu au îndoieli, deci ei nu există, au devenit transcendenți.

Acum, răspunsul la cele afirmate în comentarii:

● nu există constelații în adevăratul sens al cuvântului! O constelație este ”o grupare APARENTĂ de stele

în aceeași regiune a cerului, având o configurație specifică, stabilă pe o perioadă lungă de timp” (DEX).

Deoarece stelele sunt foarte departe de Pământ, ele nu ne apar în distribuția lor tridimensională precum obiectele

apropiate din jurul nostru, ci apar ca fiind dispuse pe o suprafață plană, ceea ce este doar o iluzie optică.

Stelele dintr-o constelație nu fac parte din aceeași structură, nu sunt apropiate unele de altele și grupate

în aceeași zonă cosmică din punct de vedere tridimensional. Unele sunt apropiate de Pământ, în timp ce

celelalte sunt mai îndepărtate, doar proiecțiile lor aparente pe boltă sunt grupate în zone numite constelații.

Stele dintr-o constelație nu au naturi asemănătoare, nimic nu le leagă din punct de vedere fizic, gruparea

lor în constelații este doar aparentă și există doar pentru noi, cei de pe Terra. Privind din altă parte a galaxiei, 

stelele dintr-o constelație aparentă nu mai apar ca fiind grupate în vreun fel, deci acea constelație nici nu există!

În galaxie există roiuri de stele, adică stele grupate apropiate între ele și legate din punct de vedere fizic, unele

chiar fac parte din constelațiile zodiacale (ex. Pleiadele din Taur), dar acestea nu sunt identice cu constelațiile.

● deoarece nu există constelații ca structuri integral grupate tridimensional și alcătuite din stele cu naturi 

sau radiații asemănătoare, nu există ”sfere de forță ale constelațiilor”, concept inventat de Bivolaru pentru

a fi adaptat la teoriile lui despre rezonanță. Conceptul de ”vibrație specifică a unei constelații” este așadar 

un fals. Adesea se vorbește despre vibrația energiei Soarelui atunci când traversează o anumită constelație.

De fapt este vorba despre efectul radiației solare, ce depinde de unghiul sub care cade acesta față de suprafața 

Pământului, care se află în legătură cu poziția Soarelui pe cer față de locul luat în considerare, poziție care

la rândul său se află în legătură cu momentul anual considerat.

Se mai spune uneori că Soarele ”modulează” energia constelației pe care o traversează, căci în acele momente,

simultan cu energia Soarelui care ne vine din direcția unde se află, ne vine și energia stelelor care se află

în spatele Soarelui sau aparent lângă acesta. Însă în acest caz ar trebui luate în considerare energiile tuturor

stelelor de pe boltă, inclusiv din constelațiile ce nu sunt traversate efectiv de către Soare. Dar constelațiile

din apropierea Polului Nord nu sunt observate niciodată din emisfera sudică! Cum se realizează în acest caz 

interpretarea astrogramei ”completate” pentru persoanele născute în emisfera sudică? 

La fel ca planetele, unii astrologi includ în analize și anumite stele fixe ”importante”.  Se poate ajunge la situații

contradictorii, cum ar fi de exemplu cel al constelației Orion, care este considerată ”duală și plină de provocări”.

Steaua Rigel din Orion este considerată profund benefică, în timp ce Betelgeuse, din aceeași constelație, este 

”benefică, dar cu riscuri”. Evident, cele două stele nu fac parte din aceeași structură, Betelgeuse se află la 640

ani-lumină, în timp ce Rigel este la 860 de ani-lumină. Așadar, nu există ”vibrație specifică” sau ”sferă subtilă

sau de forță” a constelațiilor, nici din punct de vedere fizic spațial sau al radiației, nici din punct de vedere

subtil (”dualitate”). De altfel, se pune întrebarea cum au stabilit astrologii natura vibrațională subtilă a stelelor

și constelațiilor? Dacă ar fi fost dotați cu clarviziune, cum se insinuează, aceștia ar fi avut capacitatea de a stabili

aceasta prin percepție directă, și nu indirect, interpretând o hartă astrală! Unii spun: ”când privesc harta lui

cutare, primesc intuiții!” Atunci de ce nu îl privește direct ? E ca și cum ar pretinde că descrie pe cineva privindu-i 

buletinul de identitate, în loc să privești direct persoana! Dacă buletinul aparține unei persoane decedate?

● o altă problemă mare a ”astrologiei vibraționale” este regresia punctului vernal ca urmare a mișcării de precesie

a axei de rotație a Pământului (asemănătoare unui titirez - video)! Prin urmare întreaga boltă cerească a stelelor 

fixe aparent se rotește în sens opus sensului zodiacal, cu un grad la fiecare 72 de ani (o rotație completă la cca

25.800 de ani), ceea ce a dus la acumularea unui decalaj de aproape 27 grade față de acum două mii de ani,

adică o zodie întreagă! De aceea, din punct de vedere al vibrațiilor astrale, a fost nevoie de introducerea

”astrologiei siderale” (video explicativ). 

Însă în timp ce axa Pământului se rotește cu un grad la fiecare 72 de ani, variația înclinării axei față de 

planul ecliptic (oscilație numită nutație) este mult mai mică (video), de 0,15 secundede arc în 6 ani și

jumătate, ceea ce face ca poziția Soarelui pe cer în raport cu repere de pe Pământ să varieze foarte puțin. 

De aceea, o astrologie a anotimpurilor, centrată pe Soare și nu pe constelații, este mai stabilă.

                                            ↺                               ↔     

Astfel, atunci când Soarele traversează ecuatorul ceresc intrând în emisfera nordică și ziua devine egală 

cu noaptea (echinocțiul de primăvară), astrologia sezonieră sau tropicală, cea pe care o știm, consideră că

atunci Soarele se găsește la 0 grade în Berbec și că este începutul anului astrologic (deși Soarele se află 

atunci în Pești!) Prin urmare, bolta cerească se ”rotește înapoi” odată cu constelațiile, însă dacă se 

consideră începutul anului astrologic ca fiind momentul intrării Soarelui în Berbec, anotimpurile nu 

se decalează, pentru că Soarele trece an de an prin exact aceleași poziții de pe cer în raport cu 

repere de pe Pământ, aproximativ în aceleași zile calendaristice! Astrologia vibrațională (siderală) 

este în realitate ignorată, căci harta astrală realizată formal și care este luată în considerare cel mai adesea,

de fapt nu corespunde cu  realitatea astrală, ci este doar o convenție.

● o altă dovadă că în realitate nu este luată în considerare realitatea astrală și vibrația constelațiilor este 

împărțirea mișcării aparente a Soarelui pe bolta cerească în case egale, a câte 30 de grade fiecare, 

deși drumul Soarelui prin fiecare constelație diferă foarte mult de la o constelație la alta! Așa cum 

se arată în clipul video prezentat mai sus ce explică astrologia siderală, Fecioara ocupă 45 de grade

pe boltă, în timp ce Racul ocupă doar 20! Ba mai mult, la un moment dat, Soarele traversează pentru 

scurtă vreme coada constelației Ophiucus (Șarpele) situată între Scorpion și Săgetător, dar faptul

nu contează pentru majoritatea astrologilor, Motivul: contează poziția Soarelui în harta astrologică

formală și nu ”poziția constelațiilor.

● prin urmare, hiatusul solar are legătură doar cu vibrația energiei solare” (de fapt cu poziția Soarelui pe cer), 

iar momentul de început al ciclului solar anual se raportează strict la echinocțiul de primăvară, când ziua

devine egală cu noaptea și va depăși durata nopții. Raportarea la constelații este pur formală., mai ales că

nici nu corespunde realității. Rezultă că afirmația din comentariul cititorului, expus la începutul articolului,

cum că  ”zodiacul e format de constelațiile pe care se proiectează Soarele în drumul lui anual și ele nu

se schimbă în emisfera sudică”, nu stă la baza fundamentarea hiatus-ului solar. Contrar celor afirmate

în comentariu, stabilirea hiatus-ului e în funcție de anotimp căci se face prin raportare strict față 

de Soare, de aceea se și numește hiatus solar!

În concluzie, după cum arată și denumirea, hiatusul solar se referă strict la energia solară care

se manifestă ciclic, repetându-se identic an de an, iar raportarea trebuie făcută în mod firesc doar

la pozițiile Soarelui pe cer și nu la fundalul constelațiilor, care nici măcar nu este cel real. 

Momentul de început ce trebuie luat în considerare în mod firesc este momentul efectiv în care ziua 

devine egală cu noaptea și apoi o depășește ca durată, primăvara astronomică, momentul în care 

întreaga natură primește un nou impuls de manifestare pe durata unui nou an. Însă acest moment

este diferit de la o emisferă la alta! Raportarea la fundalul constelațiilor nu e luată în considerare,

și oricum nu ar corespunde realității. Rezultă că polologhia de două ceasuri a lui Nicușor Catrina,

citită înainte de spirala de hiatus, ce privește ”conjuncturile subtile astrale” ale momentului de hiatus, 

este eronată dacă nu este realizată pe baza astrologiei siderale, care este cea corectă, căci ține cont 

de realitatea astrală și nu de o convenție. Însă după cum se poate constata, la MISA se utilizează 

astrologia tradițională depășită și incorectă, cea cu case egale (articol), în timp ce astrologia siderală 

ia în considerare drumul efectiv al Soarelui în limitele constelațiilor traversate, care diferă mult de la 

o constelație la alta și nu consideră case egale.

Așteptăm comentarii la acest articol. În ce privește fundamentarea momentului de hiatus, adică rația

de 3/7 din durata ciclului, în articolul următor.

(va urma)

💡 Nu ai nevoie de cont! Poți comenta rapid ca oaspete (Guest) în DISQUS: introdu numele și bifează căsuța "I'd rather post as a guest" (Prefer să postez ca oaspete) sub câmpul de parolă.

💡 You don't need an account! You can quickly comment as a guest on DISQUS: enter your name and check the box "I'd rather post as a guest" under the password field.