La începutul anului trecut, un articol de pe blog (link) anunța o inițiativă de la MISA ca un număr cât mai mare
de cursanți să scrie niște ”scrisori de susținere pentru Ghidul spiritual”. Printre altele, se spunea că fiecare scrisoare
să aibă elementele de identificare ale autorului și să aibă maxim o pagină, iar redactarea să îndeplinească anumite
condiții (”pentru a primi unele precizări necesare și abia după aceea să scrie respectiva scrisoare de susținere”).
Între timp, pe internet a fost înființată o pagină intitulată ”Gregorian Bivolaru - un martir contemporan” (link),
pe care se poate citi:
Cu infinită recunoștință pentru tot ce ne-a învățat, dar și cu justificată indignare față de persecuția și nedreptatea
pe care a suferit-o în mod repetat din partea autorităților și a mass-media, dorim să facem public martiriul la care
a fost și continuă să fie supus Gregorian Bivolaru. De asemenea, facem apel la autoritățile franceze să aducă
urgent dreptate profesorului de yoga român, închis pe nedrept în Franța din noiembrie 2023. De aceea, un grup
de 1.700 de simpatizanți, printre care și noi, am trimis o scrisoare magistraților responsabili de acest caz, pe care
Pentru a permite celor sincer interesați de adevăr să îl cunoască și pentru a evita comiterea unei grave erori
judiciare, punem la dispoziția instanțelor, prin intermediul acestui site web, ”dovezi suplimentare” , o serie de
documente revelatoare despre profesorul de yoga din România, nedreptățile și amenințările de care a suferit
de-a lungul anilor și unele dintre cele mai importante contribuții ale sale la promovarea spiritualității autentice.
Aceste informații nu sunt exhaustive, dar sunt relevante și, mai presus de toate, verificabile de către oricine.
Întrucât nu avem alte mijloace de acțiune, apelăm la justiția imanentă a lui Dumnezeu pentru a interveni și
a face dreptate în această situație, în cazul în care justiția umană (mai precis justiția franceză) nu reușește
să o facă. Suntem încrezători că adevărul va triumfa!
Pe această pagină se poate citi așadar o scrisoare de susținere a ”simpatizanților” pentru Gregorian Bivolaru.
Deci acele multe scrisori, concepute și semnate personal de către fiecare dintre cursanți, s-au metamorfozat
într-una singură! Ce unison se manifestă printre cursanții MISA! Parcă gândesc toți cu o singură minte!
Ei cer dreptate urgentă (ceea ce dorim și noi!), numai că au dat deja verdict de nevinovăție, înainte să înceapă
procesul și să fie prezentate probele, acele probe despre care ”simpatizanții” MISA se prefac că nu există.
Amuzant faptul că ”semnatarii” scrisorii se autointitulează ”simpatizanții” (ai cui?), pentru a nu se recunoaște
ceea ce sunt (adepți ai acuzatului), spre a părea imparțiali.
citat din Scrisoarea de susținere:
Suntem un grup de peste 1.700 de persoane și suntem profund indignați și îngroziți de tot ceea ce se întâmplă
și se plănuiește pentru profesorul de yoga Gregorian Bivolaru. Întrucât sunteți magistrații care anchetează și
urmăresc acest caz, dorim să vă informăm că membrii grupului nostru au decis să-L implore pe Dumnezeu
pentru acțiunea și intervenția imediată a justiției imanente a lui Dumnezeu în cazul lui Gregorian Bivolaru,
împotriva căruia se comit nedreptăți. [...] Dacă, în cazul lui Gregorian Bivolaru, comiteți nedreptăți, abuzuri și
nu dați dovadă de corectitudine, imparțialitate, dreptate și integritate, atunci vei simți și vei vedea intervenția
promptă a dreptății imanente a lui Dumnezeu, care va acționa așa cum meritați în viața și în existența voastră
de zi cu zi. Astfel, vă veți convinge, vrând-nevrând, că dreptatea imanentă a lui Dumnezeu există și operează,
acționând prin aparente coincidențe care sunt în realitate modalități enigmatice, necesare, obligatorii, care
pedepsesc (direct proporțional cu nedreptățile și fărădelegile față de Gregorian Bivolaru), așa cum meritați.
[...] Nu este imposibil ca, la început (acum!), să vă grăbiți să considerați toate aceste aspecte pe care vi le arătăm
ca pe niște simple aberații, niște prostii ridicole și lipsite de orice bază rațională. Dar mai târziu, când dreptatea
imanentă a lui Dumnezeu va acționa inexorabil (așa cum meritați, numai dacă veți comite nedreptăți, abuzuri
și erori în cazul lui Gregorian Bivolaru, conștient sau inconștient, având în vedere starea de ignoranță în care
vă aflați și vă complaceți față de acest om), veți fi, vrând-nevrând, hotărâți, forțați să vă schimbați urgent
opiniile și va trebui să-i acordați lui Gregorian Bivolaru dreptatea pe care o merită. Dar dacă veți persista
în a fi nedrepți, necinstiți și ostili față de Gregorian Bivolaru, atunci dreptatea imanentă a lui Dumnezeu se va
manifesta imediat în moduri misterioase, iar în curând veți suferi (vrând-nevrând) consecințele acțiunilor dvs.
Fiecare dintre voi va primi atunci prompt de la Dumnezeu răsplata pe care o merită pentru greșelile sale,
în cazul lui Gregorian Bivolaru.
De îndată ce dreptatea imanentă a lui Dumnezeu va intra imediat în acțiune, veți vedea (vrând-nevrând)
că toate nedreptățile și tot răul pe care îl faceți față de Gregorian Bivolaru se întorc (în proporție directă)
în existența fiecăruia dintre voi, printr-un efect de oglindă straniu și semnificativ, care este totuși just și necesar.
Veți fi atunci șocați de toate aceste aspecte pe care vi le semnalăm dinainte. Reflexiile misterioase (în proporție
directă) ale nedreptăților și răului pe care îl veți face față de Gregorian Bivolaru, care vor ieși la iveală așa cum
merită în viața fiecăruia dintre voi, vor trimite astfel semnale de alarmă, arătându-vă că ați făcut și faceți greșeli
în cazul lui Gregorian Bivolaru. Acesta va fi momentul-cheie care vă va determina să vă schimbați prompt
atitudinea în cazul lui Gregorian Bivolaru.
Intervenția providențială, supranaturală, dar în cele din urmă justă a dreptății imanente a lui Dumnezeu,
care va acționa prompt în fiecare dintre viețile voastre, vă va face să realizați (vrând-nevrând) că ați greșit
și că sunteți cu adevărat în eroare în cazul lui Gregorian Bivolaru. Toate aceste semne care vor ieși la iveală
prin intervenția promptă a dreptății imanente a lui Dumnezeu, vă vor obliga indirect să vă faceți datoria corect,
să fiți corecți, să vedeți ceea ce este natural și necesar, ceea ce este adevărul adevărat în cazul lui Gregorian
Bivolaru. [...] Având în vedere aceste aspecte misterioase, noi, membrii acestui grup, vom face apel la autoritatea
supremă care este Dumnezeu și vom invoca intervenția promptă a justiției imanente a lui Dumnezeu în cazul
lui Gregorian Bivolaru.
În încheiere, vă informăm că începând cu 18 aprilie, în fiecare săptămână, marțea și joia, între orele 18:00
și 18:20 (ora Franței), fiecare dintre voi va primi mai multe binecuvântări, inclusiv prin stări transformatoare
și minunate care vor apărea în ființa voastră și care vor fi indescriptibile și euforice. Veți avea astfel ocazia
să începeți să simțiți că Dumnezeu există cu adevărat și că vă dăruiește anumite daruri psiho-emoționale
și spirituale. În zilele de sâmbătă și duminică, începând cu 29 iunie, între orele 9:00 și 15:00 (ora Franței),
vom invoca pentru fiecare dintre voi intervenția promptă a dreptății imanente a lui Dumnezeu, care va acționa
într-un mod ascuns, supranatural în viața și în existența voastră. Acțiunea misterioasă a dreptății imanente
a lui Dumnezeu va ieși la iveală și se va exercita numai și exclusiv dacă veți comite nedreptăți, fărădelegi
și rele în cazul lui Gregorian Bivolaru. Posibilele consecințe vor fi, de asemenea, semne de avertizare pentru
fiecare dintre voi că comiteți nedreptăți și fapte rele împotriva lui Gregorian Bivolaru. Este important să știți
că posibilele efecte care vor rezulta din acțiunea inexorabilă a dreptății imanente a lui Dumnezeu vor veni
numai de la Dumnezeu și vă vor semnala astfel erorile și nedreptățile pe care le comiteți în cazul lui Gregorian
Bivolaru. Prin urmare, fiecare dintre voi va fi răsplătit de Dumnezeu pentru toate nedreptățile pe care le comiteți
împotriva lui Gregorian Bivolaru.
comentarii: Aceasta nu este o scrisoare de susținere în cadrul unui proces judiciar, pentru că nu aduce probe
legate de cazul judecat. În schimb, este o scrisoare de șantaj psihologic, prin amenințarea cu ”justiția imanentă
a lui Dumnezeu” dacă magistrații vor comite nedreptăți la adresa celui pe care îl judecă. Iată că cei de la MISA
au ajuns și ei să trimită scrisori de amenințare (”atitudine yang”), nu doar să primească (”atitudine yin”)!
Cel sau cei care au redactat mesajul de mai sus manifestă atitudini contradictorii, caracteristice unor persoane
bipolare și labile psihic. Pe de o parte, ei pretind realizarea unui program de binecuvântări, destinat să ofere
magistraților vizați ”daruri spirituale”, sub forma unor ”stări transformatoare și minunate, indescriptibile
și euforice”, care le vor arăta acestora că Dumnezeu există cu adevărat, dar pe de altă parte amenință cu un program
ce va avea ca efect pedepsirea nedreptăților pe care semnatarii le reclamă! Este clar că ”semnatarii” - de fapt
o clică restrânsă ce vorbește în numele adepților lui Bivolaru - consideră că simpla deținere în arest preventiv
a liderului lor este o nedreptate, deci ei îl consideră deja nevinovat, deși procesul nici măcar nu a început!
Potrivit învățăturilor lui Bivolaru, destinatarul binecuvântării simte energiile dumnezeiești, la datele și orele
anunțate, numai dacă este o persoană merituoasă (citez ”dacă această ființă umană cu numele de ... merită”),
moment în care cei care efectuează binecuvântările simt la rândul lor revărsarea de grație prin ființa lor și simt
că destinatarul este o persoană bine intenționată, caz în care nu s-ar mai justifica invocarea justiției imanente.
Dacă ar fi fost consecvenți în a urma învățăturile ghidului lor spiritual, cei de la MISA ar fi realizat mai întâi,
fără să anunțe public, binecuvântări și, doar dacă ar fi sesizat că magistrații destinatari nu primesc ”grația”,
nu sunt merituoși și prin urmare au tendința de a fi nedrepți cu liderul lor, ar fi fost cazul să ia măsuri de
prevedere, dar numai implorând ajutorul divin. Nu este spiritual să invoci justiția divină imanentă, mai ales
că procesul nici măcar nu a început! Justiția imanentă poate acționa doar DUPĂ săvârșirea faptelor, nu înainte
(”DUPĂ faptă, și răsplată”)! Ori iată ce spun cei de la MISA, într-o frază contradictorie:
”acțiunea misterioasă a dreptății imanente a lui Dumnezeu va ieși la iveală și se va exercita numai și exclusiv
dacă veți comite nedreptăți..., posibilele consecințe vor fi, de asemenea, semne de avertizare pentru fiecare
dintre dvs că comiteți nedreptăți și fapte rele”, utilizând simultan în aceeași frază timpul viitor (”dacă veți comite”)
și prezent ”(”comiteți ”). Faptul că semnatarii scrisorii au anunțat direct, în mod public, și au adus la cunoștința
magistraților implicați în proces, în condițiile în care procesul nici măcar nu a început, că se va trece la realizarea
celor două programe - de binecuvântări și de invocare a justiției imanente - care sunt contradictorii, arată clar
scopul de șantaj psihologic la adresa magistraților, pentru a preîntâmpina o sentință nefavorabilă liderului.
Mai mult, din pasajele de mai sus, dar mai ales din cele care urmează se desprinde ideea că adepții MISA
”știu sigur” că liderul lor este nevinovat, dar și că judecători ar fi luat deja decizia condamnării acestuia:
citat din Scrisoarea de susținere:
Fiecare dintre voi va avea ocazia să experimenteze existența lui Dumnezeu în diverse moduri atunci când
membrii grupului nostru oferă binecuvântări săptămânale, de două ori pe săptămână, la o oră specifică.
Treptat, veți ajunge să experimentați efectele benefice ale binecuvântărilor care vă vor fi oferite de
Dumnezeu în cele două zile ale săptămânii, la o oră fixă pe care o menționăm dinainte. De asemenea,
veți fi convinși că Dumnezeu există și că El lucrează în moduri misterioase.
Dacă sunteți tentați să gândiți, să concluzionați și să acționați într-un mod eronat: ”Chiar dacă constatăm
că Gregorian Bivolaru este nevinovat, trebuie să meargă la închisoare”, veți realiza treptat că dreptatea
imanentă a lui Dumnezeu acționează imediat. Veți vedea apoi, unul după altul, că dreptatea imanentă a lui
Dumnezeu acționează imediat și fiecare dintre voi va suporta inexorabil toate consecințele nedreptăților
pe care le provocați lui Gregorian Bivolaru și celorlalți a căror arestare ați decis-o.
Pe parcursul scrisorii, amenințarea cu justiția imanentă este reluată iar și iar, de nenumărate ori,
cu o frecvență ce frizează obsesia și demența:
citate din Scrisoarea de susținere:
Trebuie să știți că, dacă și numai dacă, într-un fel sau altul, alegeți să începeți să comiteți diverse nedreptăți,
diverse abuzuri în cazul lui Gregorian Bivolaru, vă expuneți imediat, acționând în acest mod nedrept, unui
risc imens de a fi pedepsiți pe măsura greșelilor săvârșite, la scurt timp după aceea, prin intervenția ocultă
și inexorabilă a justiției imanente a lui Dumnezeu.
Există puține ființe umane inițiate pe această planetă care cunosc metoda ezoterică directă ce pune în mișcare
și realizează fără întârziere dreptatea imanentă a lui Dumnezeu. Gregorian Bivolaru ne-a învățat cum să facem
acest lucru în caz de urgență. De acum înainte, vom aplica această metodă și vouă, celor care investigați și
urmăriți penal acest caz. Sâmbăta și duminica, începând cu 29 iunie, între orele 9:00 și 15:00 (ora Franței),
intervenția dreptății imanente a lui Dumnezeu va fi invocată pentru voi. Dacă, ulterior, vă hotărâți inconștient
sau conștient să comiteți nedreptăți, abuzuri sau să faceți alegeri arbitrare, dezastruoase, nedrepte în cazul
lui Gregorian Bivolaru, veți descoperi și simți direct, la scurt timp după aceea, cum intervine dreptatea imanentă
a lui Dumnezeu și vă răsplătește de fiecare dată într-un mod direct proporțional cu răul corespunzător pe care
tocmai l-ați comis. Astfel, de fiecare dată, veți primi de la Dumnezeu o lecție necesară, misterioasă și uimitoare,
care vă va convinge, vrând-nevrând, că dreptatea lui Dumnezeu există și acționează fără întârziere. Astfel,
veți fi în curând convinși că această metodă ezoterică străveche funcționează cu adevărat și, mai mult, veți
avea dovezi covârșitoare că Dumnezeu există, că veghează mereu asupra noastră și că este omniprezent,
dar și omniscient și omnipotent.
E minunat că semnatarii scrisorii recunosc cine i-a învățat să acționeze astfel, atunci când liderul este prins
la ananghie! În acest fel, este sigur că judecătorul de caz nu se va gândi că MISA este o sectă fanatică periculoasă,
ci o comunitatea de îngeri iubitori și plini de compasiune! Așa trebuie să arate o scrisoare de susținere adevărată 😄...
citate din Scrisoarea de susținere:
Veți fi primii procurori și judecători din Franța care vor experimenta direct cum funcționează justiția imanentă
a lui Dumnezeu. Toate acestea vă vor face conștienți imediat că, în calitate de magistrați, sunteți de fapt
investiți de Dumnezeu să canalizați în mod misterios energia subtilă și sublimă a Atributului Divin al Justiției
Divine. Această revelație va aduce o schimbare profundă și eminent benefică în ființa și conștiința dvs.
Chiar dacă, la început, nu credeți toate acestea, iar reacția dumnevoastră este un zâmbet sarcastic, una câte una,
vor apărea confirmări uimitoare care vă vor convinge, iar apoi, una câte una, vă vor lumina cu privire la lucrările
oculte ale dreptății imanente a lui Dumnezeu și, prin aceste experiențe frecvente, veți descoperi și veți realiza
că Dumnezeu există. Chiar dacă pentru moment nu credeți în existența dreptății imanente a lui Dumnezeu,
dacă veți comite nedreptăți în acest caz al lui Gregorian Bivolaru, veți vedea, veți simți și veți descoperi,
vrând-nevrând și fără întârziere, că dreptatea imanentă a lui Dumnezeu există într-adevăr și că această enigmatică
dreptate supranaturală vă va pedepsi repede așa cum meritați. Prin acest mod supranatural în care acționează
Dumnezeu, veți fi nevoiți, vrând-nevrând, să admiteți, prin anumite evenimente nefavorabile, dar și prin anumite
împrejurări păguboase, că dreptatea imanentă a lui Dumnezeu există. Astfel, Dumnezeu vă va convinge fără
întârziere că atunci când faceți răul, veți găsi răul, veți atrage răul, așa cum se spune și în folclor.
Prin rolul vostru de magistrați, sunteți, așadar, investiți de Dumnezeu cu puterea de a capta în ființa voastră
și de a manifesta pe deplin energia subtilă și sublimă a Atributului Divin al Justiției Divine. Imparțialitatea
totală și exemplară este întotdeauna necesară, chiar obligatorie pentru dvs. Atunci când dați dovadă de lipsă
de imparțialitate sau de nedreptate în ancheta pe care o desfășurați în cazul lui Gregorian Bivolaru, amintiți-vă că,
acționând în acest mod nedrept, vă expuneți implicit la pedepsirea fără întârziere, așa cum meritați, prin
intervenția supranaturală inexorabilă a justiției imanente a lui Dumnezeu. Fie că vă place, fie că nu, veți fi
atunci nevoiți să observați cum justiția imanentă a lui Dumnezeu intervine și se manifestă fără întârziere,
implacabilă și inevitabilă pentru dvs. În loc să vă expuneți intervenției imediate, inexorabile a justiției imanente
a lui Dumnezeu, ați face mai bine să dați dovadă de bun simț, corectitudine și imparțialitate exemplară în cazul
lui Gregorian Bivolaru. Altfel, dacă alegeți să ignorați deliberat aspectele privind intervenția justiție imanente,
inexorabile a lui Dumnezeu, fie ea voluntară, fie nu, o veți experimenta și vă veți convinge de existența ei,
dar mai ales veți simți pe deplin cum acționează, cum se manifestă (așa cum meritați!) atât în ființa dvs,
cât și în trupul dvs. Acest lucru se va întâmpla doar dacă veți comite nedreptăți în acest caz în care viața
și inocența acestui om sunt în joc. Fie că vreți să o luați în considerare sau nu, corectitudinea este obligatorie
pentru dvs, mai ales ca magistrați. Această modalitate, care implică intervenția rapidă și imediată a dreptății
imanente a lui Dumnezeu, este descrisă clar nu numai în Vechiul Testament și în Psalmi, ci și în Coran.
Dreptatea imanentă este întotdeauna nemiloasă. Cei care nu țin cont de Dumnezeu așa cum ar trebui cad
și rămân sub influența malefică a lui Satan și a demonilor săi. Nu omiteți nimic și nu alegeți să-l acuzați
pe nedrept și cu bună știință pe Gregorian Bivolaru.
[...] Desigur, e posibil ca în culise, chiar și asupra dvs, să se exercite presiuni insidioase, în diverse moduri,
pentru a asigura condamnarea lui Gregorian Bivolaru cu orice preț, chiar dacă este nevinovat. Dacă toate
aceste aspecte vor ieși la iveală – cu timpul – ele vor deveni cumulativ, inclusiv pentru dvs, dovezi edificatoare
și șocante despre ceea ce se întâmplă în culise pentru a arunca acest om nevinovat în închisoare pentru mulți ani,
pentru a-l ucide – în acest fel – printr-o ”crimă perfectă” care poate trece neobservată de ignoranți.
Există însă și un pericol pentru dvs în a considera că este imposibil să greșiți, în ciuda multiplelor dovezi
edificatoare pe care le aveți la dispoziție. Intoxicația stranie și fatidică a puterii mortale care ia în stăpânire
pe nesimțite pe mulți procurori și judecători în exercițiu, vă poate cuprinde și pe dvs, pe nesimțite.
Studiind cu o mentalitate ce urmărește să descopere adevărul adevărat, este ușor să descoperiți însă că
Gregorian Bivolaru este, de fapt, un martir. Nu există nicio exagerare în această afirmație, care la prima
vedere v-ar putea părea inacceptabilă.
[...] Faptul că în prezent nutriți o ostilitate ciudată, un resentiment ciudat și o dușmănie gratuită în cazul lui
Gregorian Bivolaru, vă expune imediat intervenției imediate și binemeritate a dreptății imanente a lui Dumnezeu.
Prin urmare, este urgent să vă schimbați atitudinea față de Gregorian Bivolaru pentru a nu vă expune intervenției
dreptății imanente a lui Dumnezeu.
comentarii: A trecut deja un an de la demararea programului și justiția imanentă - care, după spusele semnatarilor,
acționează imediat - nu a făcut să apară schimbări în situația acuzaților, poate agravarea prin includerea la dosar
a cercetărilor poliției cehe - de unde tragem concluzia că Bivolaru și acoliții se află la locul potrivit în arest!
Bipolaritatea și labilitatea psihică a lui Bivolaru s-a imprimat adepților săi, care se manifestă ca niște dezaxați
care ba amenință autoritățile, ba fac apel la acestea!
În acest mod supranatural, vei simți, vrând-nevrând, în ființa dvs, dar și prin efecte misterioase ce vor apărea
în existența dvs – că atunci când, în cazul lui Gregorian Bivolaru, alegeți să faceți rău, să comiteți nedreptăți,
să încălcați principiile etice ale poziției dvs, veți constata că, dacă faceți rău, veți simți acel rău și îl veți descoperi,
vrând-nevrând. Cu siguranță, vă puteți aștepta la noi consecințe grave dacă Gregorian Bivolaru va muri
în această perioadă de detenție din cauza condițiilor teribile din închisoare. Într-o astfel de situație tragică,
vă puteți aștepta, vrând-nevrând, să suferiți aceeași soartă, pentru că ați contribuit la moartea acestui om
în detenție. Odată ce o veți simți, veți descoperi prin dovezi cum funcționează dreptatea lui Dumnezeu, iar acest
lucru vă va conduce la încetarea abuzurilor voastre. Prin urmare, facem apel la cea mai înaltă autoritate.
Apoi, revin la amenințări și mai clare:
citat din Scrisoarea de susținere:
Este posibil ca, la început (acum), să considerați toate aceste aspecte pe care vi le arătăm drept aberații,
absurdități ridicole, dar mai târziu, când dreptatea imanentă a lui Dumnezeu va acționa inexorabil, vă veți
schimba (voluntar sau involuntar) opinia și veți fi, de asemenea, obligați să fiți corecți, echitabili, să faceți
dreptate în această chestiune. Dar dacă persistați în a fi ostil și nedrept în cazul lui Gregorian Bivolaru,
veți suferi, după cum veți vedea, proporțional, toată suferința pe care i-o provocați acestui om nevinovat.
De îndată ce dreptatea imanentă a lui Dumnezeu va intra în acțiune fără întârziere, veți vedea (voluntar
sau involuntar) că tot răul, ostilitatea și nedreptățile pe care le faceți lui Gregorian Bivolaru se vor întoarce
prompt în existența voastră printr-o reflectare stranie și semnificativă, care este totuși urgent necesară și justă.
Abia atunci vă vor înspăimânta toate aceste aspecte pe care vi le-am semnalat, dar pe care nu le-ați crezut și,
prin urmare, nu le-ați luat în considerare. Faptele, consecințele direct proporționale ale nedreptăților și
suferințelor pe care le veți provoca (produce) lui Gregorian Bivolaru, vă vor obliga (vrând-nevrând) să vedeți
că dreptatea imanentă a lui Dumnezeu există și că acționează prompt (așa cum meritați), nici mai mult, nici
mai puțin.
Acela va fi momentul-cheie care vă va înspăimânta (așa cum meritați!) și vă va obliga să vă schimbați atitudinea
față de cazul lui Gregorian Bivolaru. Intervenția providențială, dar în cele din urmă justă, a justiției imanente
a lui Dumnezeu vă va convinge, că ați greșit, că ați greșit (foarte!) în cazul lui Gregorian Bivolaru, iar acest
lucru vă va obliga să vă faceți datoria cum se cuvine, să fiți corecți, să aflați care este adevărul adevărat
în această chestiune. Abia atunci veți fi convinși (vrând-nevrând) că dreptatea imanentă a lui Dumnezeu există
și că aceasta acționează direct proporțional cu ceea ce meritați în existența voastră. În același timp, veți fi
convinși că Dumnezeu există și veți avea un punct de vedere diferit (și, prin urmare, șocant!) asupra celebrului
pariu al lui Pascal: ”Cine nu crede că Dumnezeu există se aruncă în brațele Satanei.” Va fi, așadar, o lecție
șocantă, dar necesară, pe care o veți învăța (voluntar sau nu) prin intervenția rapidă a dreptății imanente
a lui Dumnezeu în viața ta.
Este esențial să subliniem că apelul nostru nu poate fi considerat o amenințare adresată dvs personal deoarece,
după cum știți, o amenințare este un gest, un cuvânt sau o acțiune care exprimă dorința cuiva de a face rău
altcuiva. În acest caz, dreptatea imanentă a lui Dumnezeu va interveni imediat și direct proporțional în viața dvs,
în existența dvs, numai și exclusiv dacă îi faceți rău lui Gregorian Bivolaru. Abia atunci, și numai atunci,
dreptatea imanentă a lui Dumnezeu va interveni și va acționa prompt așa cum meritați, pedepsindu-vă în mod
necesar și potrivit.
comentarii: ”Nu este o amenințare, este o urare de bine!” Dacă asta nu este demență colectivă și sectă periculoasă,
atunci ce este? Oare specimenele astea sunt conștiente că, atunci când cer intervenția justiției imanente dumnezeiești
în cazul altora, automat vor fi și ele cercetate, în același sens, de către aceeași justiție imanentă, nu doar după
principiul că primești după faptă și răsplată, dar și acela ca ”să arunce primul cu piatra cel care este fără de păcat”?
Se pare că nu!
citat din Scrisoarea de susținere:
Întrucât noi, membrii acestui grup, îl simțim cu toții (mai mult sau mai puțin) pe Dumnezeu și suntem absolut
convinși că El există, îndrăznim să vă implorăm să acționați cu bunăvoință în orice moment în cazul lui Gregorian
Bivolaru, astfel încât să nu vă confruntați mai târziu cu intervenția imediată a dreptății imanente a lui Dumnezeu.
Desigur, în acest sens, toate alegerile pe care le faceți sunt întotdeauna însoțite de efecte, de consecințe bune
sau rele care ulterior se dovedesc a fi inevitabile.
”Vă implorăm să acționați cu bunăvoință, că de nu, avem puterea să facem astfel încât naiba să vă ia!”
Dar care sunt dovezile pe care se bazează semnatarii nervoși, atunci când clamează nevinovăția gurului lor
cu atâta vehemență, încât au ajuns să invoce justiția divină imanentă? Bârfe, speculații și ”argumente” indirecte,
gen ”e persecutat pentru că Oculta e speriată de revelațiile lui”!
citat din Scrisoarea de susținere:
În ceea ce privește această investigație suplimentară, scopul nostru nu este nicidecum să vă manipulăm,
ci doar să facem un apel sincer pentru a vă lămuri cu privire la anumite fapte pe care nu le cunoașteți despre
Gregorian Bivolaru. Cercetări meticuloase, riguroase și sistematice ne-au relevat că, de fapt, presupusele
victime care au depus plângeri împotriva lui Gregorian Bivolaru în acest caz, după mulți ani, au fost incitate
și manipulate cu abilitate în această direcție dezastruoasă de către un fost student, Ziggy, și se pare că apoi
au fost de acord să redacteze plângeri false și neverosimile, motivate de fapt de interese financiare evidente.
Acești indivizi vicleni și înșelători încearcă să profite în secret, cu o insolență flagrantă, de strania tendință
actuală din Europa a femeilor care se pretind în mod fals și manipulativ victime, nu doar pentru a provoca
daune în mod gratuit, ci și pentru a cere sume uriașe ca daune. Sunt siguri dinainte că pretențiile lor false,
formulate insidios, vor fi luate în considerare de fiecare dată – orice îndoială cu privire la acuzațiile lor false
și iresponsabile, care vizează trimiterea unui om nevinovat la închisoare, fiind prin definiție exclusă.
Toate aceste false victime, cărora Gregorian Bivolaru nu le-a făcut niciodată rău, dau dovadă de o imensă
ingratitudine criminală și acum încearcă să-l trimită la închisoare, chiar dacă este complet nevinovat.
Așa au ales să-l răsplătească pe acest om pentru tot binele pe care le-a făcut cu ani în urmă. Lanțul nesfârșit
de intenții răuvoitoare și minciuni în serie este ușor de detectat la aceste false victime, care s-au transformat
în chinuitori sadici plini de o ură imensă, atunci când le analizezi plângerile foarte atent, inteligent și lucid.
Veți găsi numeroase contradicții flagrante, precum și ambiguități contradictorii care le expun imediat minciunile.
Acest grup malefic secret, Illuminati, care îl persecută, îl urmăresc și caută să-l distrugă pe Gregorian Bivolaru,
sunt foarte tulburați de revelația sa extraordinară despre Atributele Dumnezeiești ca fiind, în realitate, energii
subtile sublime ale lui Dumnezeu, deoarece îl pune pe Dumnezeu în centrul atenției oamenilor și astfel strică,
zădărnicește și distruge planurile lor malefice, satanice pe care le urzesc în umbră. Ei consideră această
descoperire fundamentală (Atributele Dumnezeiești) ca fiind foarte periculoasă pentru toate planurile lor malefice.
De aceea, Gregorian Bivolaru este un dușman foarte periculos pentru ei, unul care trebuie distrus cât mai repede
posibil prin orice mijloace malefice necesare.
comentarii: Este sigur că ”argumentul” cu ”strania tendință actuală din Europa a femeilor care se pretind
în mod fals și manipulativ victime, nu doar pentru a provoca daune în mod gratuit, ci și pentru a cere sume
uriașe ca daune” o va da gata pe judecătoarea ce examinează cazul! Iar aruncarea vinei pe Ziggy care, fiind
bărbat, nu a fost la inițiere sexuală cu Bivolaru la Paris, dar le-ar fi manipulat pe femei să facă declarații ”false
și neverosimile”, care însă au fost adeverite pe parcursul supravegherii poliției, este absolut ridicolă.
Dacă cei de la MISA au dovezi în acest sens, să le depună la dosar” Dar aceste ”dovezi” sunt de genul
”se pare că apoi au fost de acord să redacteze plângeri false”. Mult succes la proces, MISA!
După amenințările cu justiția imanentă, urmate de apelul către magistrați de a le lua în considerare speculațiile,
redactorii scrisorii încep să implore vârtos:
citat din Scrisoarea de susținere:
Vă întrebăm și vă implorăm să răspundeți sincer: ce considerați că este rău în toată treaba asta?
De ce încercați în prezent să-l aruncați pe Gregorian Bivolaru după gratii (de ani de zile!)? De ce să-i speriați,
să-i terorizați și să-i declarați suspecți pe acești oameni care, acolo la Paris, în această comunitate spirituală,
au fost întotdeauna pașnici, nu au făcut rău nimănui, nu au consumat droguri, nu au fumat, nu au băut și erau
toți vegetarieni? Din perspectiva dvs, ce este în neregulă cu acești oameni? Ați încercat vreodată să vorbiți
față în față cu cel puțin 8-10 dintre ei? Ați fost vreodată suficient de curios să vorbiți față în față cu Gregorian
Bivolaru timp de 5-7 minute pentru a vedea singur ce fel de persoană este?
Dacă nu ați făcut-o încă, vă implorăm, în numele umanității și al unui minim de compasiune care ar trebui
să vă caracterizeze ca magistrați corecți, onești, imparțiali și integri, să o faceți urgent . Procedând astfel,
vă asigurăm dinainte că veți avea o mare surpriză (de care aveți nevoie urgentă) în cazul lui Gregorian Bivolaru
pentru a începe să vă edificați dincolo de aparențele înșelătoare, că toți acești oameni nu sunt sectanți patetici
care vi se par demni de dispreț. Nimic și nimeni nu vă oprește să faceți acest lucru. Îndrăznim să vă rugăm
să luați această inițiativă, deoarece face parte din îndatoririle dumneavoastră profesionale. Alegeți să faceți
acest lucru. Discutați cu unele dintre aceste ființe umane față în față. Sperăm în continuare că ancheta dvs
nu va fi de tip stalinist. Îndrăznim să sperăm că cercetarea dvs corectă va fi echitabilă, imparțială, onestă,
lipsită de prejudecăți dăunătoare, corectă și plină de compasiune. Merită să vă gândiți sincer la asta.
Vă deranjează existența lui Dumnezeu?
comentarii: Acest pasaj sună a disperare, la fel ca amenințările de dinainte. Ei încearcă aceeași figură care
le-a mai ieșit altădată, cu victimizarea față de Nylund și Curtea Supremă a Suediei, când martori mincinoși
și cursanți umili prefăcuți i-au jucat pe degete pe măreții magistrați. De fapt, Bivolaru a fost audiat mult mai mult
decât cele 7 minute solicitate, iar judecătorii s-a lămurit, din moment ce i-au tot prelungit arestul preventiv.
Mai mult, tocmai când pretind că nu sunt sectanți patetici, tot ei furnizează și argumentul contrar suprem:
citat din Scrisoarea de susținere:
Este ciudat, însă, că Gregorian Bivolaru a fost arestat la ora 6 dimineața, în timpul nefastei luni pline, un aspect
foarte semnificativ, cunoscut celor din interior. Desigur, nu considerăm deloc acest lucru o coincidență [...]
Două persoane care fac parte din acest grup și care sunt înzestrate cu adevărată clarviziune au efectuat
separat o analiză paranormală și ne-au informat că, în cazul lui Gregorian Bivolaru, o magistrată conduce
ancheta. Mai mult, aceste clarvăzătoare ne-au informat că a observat deja că magistrata în cauză are o atitudine
profund ostilă față de Gregorian Bivolaru, aspect foarte grav care îl expune la condamnări ușoare și pe nedrept.
[...] Cele două ființe umane clarvăzătoare au efectuat deja (prin telepatie) o analiză relevantă a atitudinii
tuturor magistraților care anchetează acest caz și au constatat astfel că aveți o atitudine răuvoitoare, ostilă și,
în plus, au detectat că vă aflați în prezent sub influența unei atitudini părtinitoare fatale în acest caz, o atitudine
care nu este deloc benefică nici lui Gregorian Bivolaru, nici dumneavoastră. Toate acestea dovedesc că ați luat
deja decizia dinainte și că vei fi ușor predispuși să-l trimiteți în judecată, chiar dacă este nevinovat, pentru
a-l condamna la închisoare. Din păcate, sunteți deja ferm convinși în mintea voastră că acest grup nu este
altceva decât o sectă sinistră și foarte periculoasă care trebuie distrusă și că Gregorian Bivolaru trebuie
trimis la închisoare cu orice preț.
comentarii: Nu cred că poate exista o dovadă mai clară că MISA este o sectă dementă și periculoasă, decât
această scrisoare. Pasajul halucinant de mai sus este o ilustrare edificatoare a iluziei în care trăiesc cei din
jurul lui Bivolaru, împreună cu o parte a adepților MISA, care își imaginează că această scrisoare îl ajută
cumva pe Gregorian Bivolaru. Cu această ocazie, cei de la MISA - căci de data asta e sigur că ei au produs-o,
pentru că Bivolaru nu poate comunica cu exteriorul - au dat măsura adevărată a halului în care au ajuns.
Singura întrebare pe care un om normal la cap și-o poate pune este dacă avocatul lui Bivolaru &Co a acceptat
ca o astfel de scrisoare să-i fie trimisă judecătoarei acestui caz. Pentru că e clar că nu oricine poate trimite
oricum scrisori magistraților, acasă sau la birou, pentru a face presiuni asupra acestora. O asemenea scrisoare
poate ajunge la judecător doar prin intermediul avocatului care îi reprezintă pe acuzați (așa cum și cei de la MISA
au specificat - detalii), ori acesta din urmă poate da mai departe o asemenea trăsnaie de mesaj auto-acuzator
fie la cererea expresă și la insistența fermă a acuzaților, pe răspunderea acestora, fie avocatul își dă seama
cu cine are de a face și, în sinea lui, își dorește ca acuzații să fie trimiși acolo unde le este locul, la pușcărie,
ca să scape lumea de ei, iar el să păstreze onorariul gras. Un avocat care vrea neapărat să-i ajute pe acuzați,
nu ar permite ca așa ceva să ajungă la cunoștința magistraților implicați în caz, căci șansele ca aceștia din urmă
să-i considere pe expeditori ca fiind completamente țicniți și nebuni periculoși, este foarte mare!
Pentru o clipă, m-am gândit că poate nu-i adevărat, poate că niște dușmani foarte mari ai MISA au ticluit
și au postat această scrisoare, astfel încât să le facă foarte mult rău. Așa au susținut cei de la MISA atunci
când a apărut scandalul cu scrisoarea de amenințare trimisă judecătorului Ionuț Matei înainte de termenul
final în procesul de act sexual cu o minoră al lui Bivolaru din 2013, căci scrisoarea de față seamănă foarte
mult cu cea de dinainte de acea sentință (scrisoare de amenințare și analiză). Exact aceleași amenințări cu
justiția divină imanentă, cu ”știm noi ce vreți să faceți, o să vedeți ce-o să pățiți (adică nimic!)”, fix același
limbaj, despre care MISA a susținut că e o diversiune securistică creată cu scopul de a le face rău.
Numai că pagina de față este creată chiar de MISA, și știu asta pentru că în cadrul acesteia au publicat
în premieră planetară fotografiile (facsimilele) ”scrisorilor de amenințare”primite de Bivolaru în 2016
(link, arhivă) și 2017 (link, arhivă), cu tot cu plicurile! Cu această ocazie, aduc din nou în discuție
întrebarea care a mai fost pusă pe acest blog (aici): dacă există scrisoarea reală din 2016, de ce MisaTV
a prezentat, în două emisiuni diferite din seria ”YOGA - bucuria de a trăi mai mult și hiperconștient”,
versiuni diferite ale scrisorii?
● în ep. 87 (link), la min15:sec30 (secvența video), varianta cu oferta de 6.660.000 euro (stânga foto)
● în ep. 149 (link), la min09:se05 (secvența video), varianta cu oferta de 6.000.666 euro (dreapta foto)
De asemenea, o întrebare nouă: de ce diferă plicurile?
● în ep. 87 sau în ep. 149 în secvențele video indicate mai înainte, în jumătatea de jos a fotografiei
că aceste falsuri ordinare sunt măsluite de către o echipă de acoliți ai lui Bivolaru aflați în libertate, care încearcă
să manipuleze nu doar adepții MISA, ci și pe judecătorii francezi! Încă o dovadă că și această bandă de acoliți
din jurul lui Bivolaru ar trebui să fie adusă în fața justiției pământești, până să ajungă în fața celei dumnezeiești!
Apropos, ce s-a întâmplat cu scrisorile de amenințare ”primite de GEORIANA Dăneț” în 2007 (arhivă)?
Sunt prea penibile și neverosimile, de aceea le-au eliminat, după ce gurul mincinos a făcut caz de ele atâția ani?
citat din Scrisoarea de susținere:
Ca să răspundem la posibila dvs întrebare: ”Ce ne motivează să facem acest pas pe care îl prezentăm?”,
răspunsul nostru este că am ales să facem toate acestea în numele idealurilor de libertate și solidaritate
care sunt mereu invocate în Franța. Nu avem altă soluție pentru că sunteți – ca să spunem așa – blocați
în turnul de fildeș al justiției în această țară. Am ales să redactăm împreună acest mesaj colectiv, pe care
vă implorăm să îl considerați o completare relevantă a investigației, bazată exclusiv pe dovezi reale, pe care
le puteți verifica dacă sunteți suficient de curioși pentru a face acest lucru urgent. În cele din urmă, abia
după ce veți citi cu atenție tot ce am expus veți putea decide dacă suntem doar fanatici sau sectanți care
merită doar disprețul poporului și oprobriul pe scară largă, care, din păcate, a apărut și persistă.
”Cei 1.700 de cursanți” sunt de fapt o clică de acoliți devotați ai lui Bivolaru, care s-au folosit de scrisorile
celor (numai) 1.700 (din cei 70.000 pretinși, însumând 45.000 de practicanți și 25.000 de susținători!), ca să
ticluiască o scrisoare de un penibil absolut și de o demență halucinantă. Manifestând aceleași expresii și idei fixe,
aceste specimene abjecte sunt și la originea scrisorii de amenințare trimisă lui Ionuț Matei, în iunie 2013.
Este dovada aceluiași mod de operare în condiții asemănătoare, inspirat de la același maniac care acționează
impulsiv, mânat de obsesii și idei fixe de care nu se poate desprinde, care s-a transmis și fanaticilor lui sectanți.
Și tot așa cum isprava din 2013 s-a încheiat cu o condamnare destul de aspră, maximum de pedeapsă pe care
îl putea încasa Bivolaru, tot așa să fie și acum, ”vrând-nevrând”, în spiritul justiției imanente a lui Dumnezeu, amin!
traducerea scrisorii - link
Link alternativ:
ReplyDeletehttps://telegra.ph/Scrisoarea-cursantilor-MISA-catre-magistratii-francezi-08-11
Linkuri alternative articole
ExMISA channel
O fosta cursantă MISA, care a plecat anul trecut de la curs, mi-a povestit că cei care au fost puși sa semneze la curs "scrisoarea", NU AU AVUT DREPTUL SA CITEASCĂ TEXTUL, era DOAR UN TABEL in care erau OBLIGAȚI să semneze in timpul cursului, pe "neve", cine întreba ceva sau cerea textul era admonestat, persiflat. ."cum Ghițescule, te îndoiești?esti demoniac?"
DeleteCam asa a fost cu scrisoarea.
Semnături forțate pe "neve".
Motiv pt care si această doamnă a părăsit cursurile MISA.Doamna lucrase chiar in învățământ.
Nu putea inghiți orice. Aceesi poveste am mai auzit-o de la 3 persoane încă cursante.
Oare de ce nu au avut curajul să dea cursanților sa citească scrisoarea inainte de a semna?
Pun pariu că nici un ziua de azi nulți nu știu ce conține scrisoarea.
Peste 95% habar nu au.
Totul e pe încrederea oarbă.
In tot si în toate!
Dacă ar analiza un bun psiholog scrisoarea ce ar zice?
Oare care sunt cei N care compun scrisori și tot felulrl de răstalmăciri inclusiv la manuscrisele lui GB, sau lal scrisorile cursantilor naivi?
Asta ar fi tare de aflat!
Mulțumim pt scrisoarea pusă la dispoziție.
Vor afla acum cu uluire mulți cam ce au semnat!!
În ashrame nu au cum sa nu semneze. E cu amenințări, pedepse dure, jurăminte dure.
Ăia execută orbește orice. Chiar ar omorî oameni nevinovați fără sa clipească dacă li s-ar cere. Asa orbiți sunt
1700..sunt puțini din toată lumea asta mare din zeci de țări unde au cursuri. Ce s-au împuținat!
Cred ca de aceea erau asa de feroce cu semnăturile, cu cât mai multe , arătau puterea.
1700 de oameni din toată lumea e puțin, mai ales ca 95% nu știu ce au semnat!
Dacă ar ști ar regreta.
.
Dr. Ioan Florin Hiru, între trecutul ”putred” din MISA și gigantul Cotîrleț
ReplyDeletehttps://oameniicetatii.ro/dr-ioan-florin-hiru-intre-trecutul-putred-din-misa-si-gigantul-cotarlet/
Dr. Florin Hiru este unul din acei colaboratori care au participat la scrierea cărții Taina menstruației alături de Gregorian Bivolaru și de „prof.” Andrei Gămulea. Pentru cine nu știe, o să spun aici că în carte menstruația este considerată o boală și femeile sunt sfătuite cum să o elimine. Tot pentru cine nu știe, o să pun aici un link către o analiză a cărții: https://ascezasexuala.blogspot.com/2024/01/menstruatiei-mic-cuvant-inainte-taina.html
DeletePe această cale îi solicit domnului doctor să revadă această carte și să cântărească cu atenție ce impact profund și dăunător pot avea asemenea teorii medicale absurde asupra sănătății fizice și psihice a femeilor.
De asemenea, îl rog public să ne spună cu sinceritate care anume parte din această lucrare este scrisă de dumnealui și în care capitole s-a implicat efectiv ca medic, asumându-și sau delimitându-se acum de aceste conținuturi nocive. Având în vedere că are o diplomă și o practică medicală oficială, este timpul să explice cum se împacă jurământul lui Hipocrate cu promovarea unor idei periculoase despre corpul feminin.