Friday, October 16, 2026

”Nu ne luați plăntuțele!”


În ultimul timp, pe YogaEsoteric sunt postate articole în care se pretinde că ar exista o tendință din partea
autorităților de a interzice practicarea medicinei tradiționale sau de a o subordona intereselor unor mari companii
farmaceutice. Desigur, acest subiect există de mult timp la MISA, mai ales după anul 2004, când activitatea
organizației a devenit marcată de teoriile conspirației. În ultimele articole, ne sunt aduse la cunoștință victorii
ale unor practicanți ai medicinei tradiționale - denumită ”medicină alternativă” împotriva ”Sistemului”. 
Un exemplu este cazul medicului Adrian Cacoveanu (medic primar și specialist în chirurgie cardiovasculară,
Doctor în Științe Medicale PhD) care, acuzat de înșelăciune pentru că a vândut în timpul pandemiei de Covid
un produs despre care a susținut că este remediu anti-Covid, profilactic și curativ, a fost recent achitat de
către Curtea de Apel (detalii).

Să trecem peste faptul că în ultima vreme, justiția din România a devenit recunoscută pentru exonerarea pe
bandă rulantă, mai ales prin prescriere căci, citez din hotărârea de mai sus, ”după împlinirea termenului de
prescripție a răspunderii penale, inculpatul, prin apărător, a indicat că solicită continuarea procesului penal”.
Dacă nu a fost înșelăciune, asta înseamnă că produsul comercializat ca remediu este autentic? Conform 
căror studii? Poate fi un produs în același timp profilactic și curativ, în cazul aceleiași persoane? Adică dacă
nu a putut realiza partea mai ușoară - prevenirea infecției, când numărul agenților patogeni este mic - poate
îndeplini partea mai grea, adică eliminarea infecției, produsă de un număr mult mai mare de agenți?

Motivul pentru care este abordat acest subiect pe canalele organizației, este evident: la MISA mai există unul,
specialist absolut în tot - și mai ales în toate - care a pretins că a ”ielaborat” și apoi vândut un așa-zis remediu
profilactic și curativ, și încă unul ”fulger”, despre care a declarat că are efecte certe, tot în urma unor ”studii”,
adică nu s-ar fi îmbolnăvit nimeni de Covid dintre cei care a recurs la acest remediu. Concluzia sugerată de
articole este că, dacă instanța l-a achitat pe doctorul respectiv, rezultă că și remediul ”fulger” al stăpânului
fulgerelor (vajra cel vajnic) este unul autentic.

Campania din pagina MISA mai denunță o tendință de monopol pe piața terapiilor naturale, prin care anumite
firme influențează factorii de decizie să aprobe numai anumite produse și să elimine ”terapeuții neautorizați”
(sursa), moment în care MISA dă cu mâna ca să alunge musca de pe propria căciulă. De reamintit faptul că
MISA are obiceiul de a vinde, pe sub mână, preparate ce nu figurează în nomenclatorul lor oficial de produse,
așa cum a fost și cazul ”remediului fulger” prezentat mai sus.

Ceea ce nu spune MISA este ”eficiența” tratamentului pe baza ”medicinei alternative”, a se vedea cazurile
teribile ale cursanților care ajung pe lista de binecuvântări și apoi pe ”lista de joi seara” (detalii). Atunci când
se îmbolnăvesc grav (în ciuda practicilor ”eficiente milenare” yoga), cursanților MISA li se recomandă de către
lideri să recurgă la ”tratamente alternative”, care însă nu le lasă alternativă. Podcast-ul german ”Toxic Tantra”
are un episod dedicat acestui subiect (detalii).

Dovadă că aceste tratamente bazate pe plante nu funcționează, este și înființarea ”grupelor de vindecare bazate
pe Atributele dumnezeiești” (prezentate ca având efecte certe, la fel ca în cazul tratamentelor cu ”plăntuțe”!)
Mai nou, s-a deschis și cursul de Shivambu Vidya, un nume mai pompos pentru ”urinoterapie”, la care prezența
la un singur curs costă cât cursul de yoga pe o lună (detalii), ca și cum ar fi mai eficient decât cursul de bază!
Iar la final, participanții ”vor primi o ediție revizuită a lucrării Damar Tantra, cu comentariile ezoterice ale 
Ghidului spiritual”. Revizuirea practicilor tradiționale este un obicei tradițional la MISA, izvorâtă din înțelepciunea
fără margini a aceluiași Ghid, ale cărui tratamente au condus la groapă atâtea cursante, via Paris.

💡 Nu ai nevoie de cont! Poți comenta rapid ca oaspete (Guest) în DISQUS: introdu numele și bifează căsuța "I'd rather post as a guest" (Prefer să postez ca oaspete) sub câmpul de parolă.

💡 You don't need an account! You can quickly comment as a guest on DISQUS: enter your name and check the box "I'd rather post as a guest" under the password field.

84 comments:

  1. Știu că acel domn care a predat yoga(?!) destul de mult timp într-o țară din America Centrală(i-am uitat numele), a practicat f consecvent urinoterapia, ani de zile. A și recomandat-o călduros, altora. Evident, a ajuns pe "lista de joi". Dar, spre deosebire de mulți de pe acea listă, era în etate.

    ReplyDelete
    Replies
    1. De Steaua Divină nu se va lua nimeni niciodată. Au profit uriaș.
      Dau șpăgi și scapă de controale.
      Se vând la cursanți, alte rețete decât cele din plafare( la tabere, la activități-fără a da impozit la stat, cei care vând o fac in regim de karma yoga și în sistem ocult si ocultat, cu jurăminte pe sănătate si evoluția spirituală). Cu prețuri imense. Cum erau "plantele de regenerare". 2775 lei_ jumătate de kilogram, face 555 lei suta de grame.
      Câți s-au regenerat cu el si câți arată ca la 20 ani, având cam 55-60?
      Si alte asemenea rețete foarte scumpe cu diferite denumiri. Plantele
      "Transă", etc.
      Le vând doar intern, la workshopuri, la sediile lor, unde nu se fac verificări nici măcar de igienă, nici de nimic.
      Ei stiu cum stă treaba in România. Cu șpagă la greu rezolvă tot.
      Ei vând prin cursanți, la tabere, multe alte rețete. La tabere fac reclamă la greu la rețetele lor. Cum vindeau si "Profilactic V"- ziceau să iei,dacă ai facut amor cu un vaccinat, trebuia cică sa iei 3 luni minim plantele de 4 ori/zi. Profit Steaua Divină. Avantaj ei.
      G îi sperie pe cursanti prin conferințe,si tot ei dau soluția profitabilă de rezolvare a bau-baului.
      Poate era inventat doar pt a face bani, inclusiv acel Prifilactic V.
      Cred ca au sute de rețete: Oncostop, antifebra, au ceva si cu tincturi care chipurile stimulează meridianele, zic ei precum presopunctura, acupunctura.
      Presopunctura pe meridiane, forma lichidă. Bei si s-a presostimulat meridianul. Acupunctura lichidă cică.
      Invenții la nesfârșit pt bani.
      Chiar vând orice.
      Sunt maeștri la fentat impozite, nu au autorizări, ca sa scape de inspecții.
      Uite că le merge de peste 30 ani cu Steaua Divină, cu instructori fără acreditări și fără pregătire, fără diplome.
      Nu tu inspecții, nu tu impozite, nu tu răspundere.
      Exact așa e si cu plantele și cu rețetele lor pt cancere si alte cele, unde pun presiune pe bolnavii de cancer cu jurăminte pe sănătate si evoluție spirituală, care e un stres suplimentar pt aceia.
      Rezultate zero barat!

      Delete
    2. Acel "domn" la care te referi e cumva Andrei Cezar Petrescu, care avea curs in Guatemala?

      Delete
    3. Da!!! De el e vorba. Ești tare.

      Delete
  2. https://youtu.be/hgFAWt2u2Bw?is=YfdcURUuJQNg5q6F

    ReplyDelete
  3. Nu ne luați plinuțele

    ReplyDelete
    Replies
    1. Dacă mai aveți Conferințele din Pandemie ale dl-ui Profesor GB.
      La începutul pandemiei, GB zicea in Conferințe ca nu există Covid, virus.
      Apoi cd a văzut că e rost de îmbogățire Steaua Divină( care zice ca toti banii ii ia G, ca G face și salariile de 2 lei, ca e karma yoga), a virat 180 grade.
      E virus, există covid, dar fără "Amestec Fulger" tinctură si cel plante pisate, "muriți". Asa zicea in Conferințele acelea. Cu ton de disperare. Cine le are?
      Apoi a zis că vaccinul e criminal, mori de la vaccinul criminal,
      dar a fost bun vaccinul pt a face bani, căci a inventat si promovat in Conferințe plăntuțe antiV.(V=vaccin)
      Cine s-a culcat cu un vaccinat, să le ia câteva luni.
      Pandemia a fost exploatată in bani.
      Cei din ashrame au fost puși să jure pe sănătate si evoluția spirituală că vor lua plantele fulger si tincturile nu știu câți ani.
      Răsuceala răsucelii pt bani, totul pt bani.
      Ba ii certa in Conferințe că nu iau plante.
      Scumpe acele plante.
      Am pierdut șirul prețurilor.
      Unii erau speriați si chiar au luat.
      Unii si-au paradit ficatul de la ele.
      Unele au zis că erau estrogenice si aveau hemoragii menstruale si au facut gălăgie sa schimbe rețeta.
      Experimente! Afacere si experimente!
      Si se continuă..experimente.
      Pt că plantele se vând intern.
      Reclame interne.
      Si credulii sunt speriați cu Conferințele de rigoare, apoi le iau.
      Sau li se zice că a venit răspuns prin avocați la scrisori si răspunsul e sa ia nush ce rețete..si ăia chiar cred că GB dă rețete cu plante din inchisoare. Si că scrie răspunsuri la toți. Răspunde pe bandă, cu gardienii, cu camere video, e lăsat sa dea rețete, pedepse, să facă liste la contracte.
      Au băgat zvon că e ieșit din inchisoare si stă undeva frumos, dar secret, de unde răspunde la toate-toate-toate scrisorile.
      Si compune sute de "rețete magistrale secrete " cu plante spre vânzarea si spre îmbogățirea capilor Stelei Divine.
      Si unii chiar cred.
      Sa râzi sau să plângi?
      Mai e zvonistica ca avocații ii recită verbal scrisorile, el răspunde si avocații memorează răspunsurile!
      Până unde poate merge credulitatea?

      Delete
  4. Uite un exemplu interesant de comunitate apărută pe Facebook: „Baduanjin București”. Practic, funcționează exact ca grupurile de Kefir, unde unii cer și alții oferă, totul fiind 100% gratuit. Ideea de bază e genială și lovește exact unde doare mai tare: ocolește complet rețelele celor care cer bani grei pentru tehnici spirituale.

    Dacă fenomenul ăsta de free-sharing gratuit se extinde și spre yoga, o să fie începutul sfârșitului pentru structuri de tip MISA, care s-au transformat în adevărate afaceri pe spatele cursanților. Când cunoașterea se dă la liber, de la om la om, s-a terminat cu monopolul și specula lor.

    https://www.facebook.com/share/p/1Fe7zbXkeX/

    ReplyDelete
  5. Cand guru nu mai este in vizor vin cu idei noi:

    Înscrierile la cursurile LiveOnlineYoga sunt deschise pentru participanți noi, foști cursanți, începători și practicanți avansați.
    https://misa.yoga/anunturi-organizatorice/#1792177718992-b57be769-9ce9
    https://liveonlineyoga.com/

    The first two classes are FREE of charge. Class format: 54 Euro/month
    1-on-1 Training format: €30.95/ 90 mins
    Private online consultation format: €20.75/ hour

    ReplyDelete
    Replies
    1. Yogaonline pentru:
      Mame, femei, seniori, familii, relații de cuplu...
      Vaiiii..
      Yoga pt femei, cum sa fie cât mai deschise cu toți, cum să le producă bani.
      Cum să își trimită mamele fetele la produs pe videochat?
      Relații de cuplu:
      Cum sa devină poliamoroase si sa locuiască separat? Sa se aleagă praful de familie si de unitatea ei, de a fi si a construi împreună.
      Seniori, cum să ii bombardeze cu retete de plăntuțele de la Steaua Divină si sa le vândă iluzia regenerării? Si sa ii convingă sa isi doneze averile?
      Lipsește yoga pt sugari, creșă si grădiniță

      Delete
    2. Yoga online e ca sărutul online

      Delete
    3. Yoga on line e ca zugravitul on line.
      "Construiesc case si zugrăvesc case online". 55 euro/ora .
      In grup on line.
      10 cursanti on line, 555 euro.
      Bla bla bla.
      Nu poți pe online sa ii corectezi la asane, dar ii agăți in privat sa ii convingi la ritualuri di tabere si vânzare de produse..
      IA sa trăiască.
      Dacă le produce bani, ce bună e IA ul

      Delete
  6. Dacă Bivolaru mai era activ știam unde ne sunt plinuțele. Apoi le dădea plăntuțele ca să nu își dea seama ce le-a dat.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sunt peste 25 ani de când GB nu a mai preferat plinuțe.
      Cine f f slabe.
      Le pune de peste 15 ani la 3 zile post negru/săptămână si la oshave.
      A trecut de f mult timp epoca plinuțelor.
      Acum e a celor foarte slabe, fără vlagă.
      In felul acesta se face economie de bani, de spațiu la invitații si la contracte.

      Delete
    2. *ci foarte slabe

      Delete
    3. Da.
      La grupul de shakti primesc un tapas numit AZA, cu 3 posturi/săptămână, cu sute de nauli di uriașe, cu olimudre, meditații, de nu mai au timp prntru nimic altceva. 2 ore inainte si 2 după asane oricum nu au voie sa mănânce.
      Tapasul e peste 8 ore/zi.
      Si 3 zile post negru.
      Se chinuie la greu cu AZA.
      ce o însemna AZA nici ele nu știu.
      E de peste 15 ani această nouă modă.

      Delete
    4. 3 zile de post/săptămână

      Delete
    5. Erata
      Nauli si Udiane
      Sute din fiecare

      Delete
  7. AZA = armonizarea zonei abdominale
    Dar asta era pe vremuri. Acum nu cred ca mai sunt femei care fac tapasul.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Posibil, pentru că nu au fost rezultate.
      Și pt că ori sunt obeze, ori sfrijite si stafidite. Numai armonie nu e.
      Primeau aceste tapasuri lungi cât un pomelnic si renunțau.
      Tapasul era pe 5 ani.
      Cu sute de udhyana, sute nauli
      Stat pe cap
      Meditații
      Nu mai aveau timp de a trăi, de a se bucura de viață, de sănătate.
      Clacau !
      "Ce e prea mult strică"-proverb românesc
      AZA-Azael îngerul morții

      Delete
    2. Măcar la AZA-uri nu le pube sa jure.
      Dunt si AZA-uri pt bărbați.
      Tot cu rezultate nule.
      La ce pomelnice de tapasuri crâncene au in ele.
      Renunță dun prima.
      De aceea si ei sunt fie burtoși, obezi, fie sfrijiți.
      Armonia e in alte părți, cu alte metode.
      Nu la MISA.

      Delete
    3. * Nu ii pune sa jure

      Delete
    4. ok dar sa intelegem ca nu toti au timp sa corecteze mesajele, fa-ti timp ca oricum altceva nu ai de pierdut; nici eu nu scriu perfect de pe mobil dar par ca am 4 clase.

      Delete
  8. Da, au fost tapasuri și ptr bărbații din ashramuri, lungi de ani se zile!!!! Rezultate zero. Că dacă ar fi fost, făceau breaking news să le spună. Dar, mulți s-au dereglat tare că erau lungi și grele. Au înfrânt, din nou, și shaktisurile și virașii. Păcat de ei. Nici rezultate spirituale, nici viață socială, nici familii, nimic!!!! Nu vreau să fiu în locul lor, era gata să fiu dar m-a scăpat D-zeu.

    ReplyDelete
    Replies
    1. 🤪🤪🤪😅😅 Exact!
      Bine zici.
      Doar că nu numai ashramistii primeau astfel de tapasuri.
      Primeau fetele de la grupul de shakti ashramiste si neashramiste.
      De la grup vira.Ahramisti si neashramisti.
      Cei care mergeau la workshopuri.
      Tapasuri draconice, de intrau in depresie si deveneau asociali, incrancenati, ciudați, egotici.
      Rezultate zero?
      Nu.
      Infirm.
      Erau rezultate dezastruoase, negative.
      Nesomn. Oboseală. CHIN
      DEPRESIE. BOLI.,
      sentimente de vinovăție.
      LE faceau bolnavi ca sa nu întrerupă.
      Intrerupeau cd aveau probleme de sănătate, iar reluau.
      Deveneau sclavii tapasului.
      Isi făceau rău, nu bine.
      Si era reclalma :
      "Vai, ai primit un cadou, o grație", un tapas crâncen, care ii dărâma efectiv.
      A fost un test teribil.
      Bine ca ai scăpat.
      Stiu pe unii care au primit si nici nu au vrut sa facă asa ceva.
      Dar nu erau la ashrame.
      Da, dacă erau toți ca Adonis, cu trup armonios, buni, generoși, cu bun simț, cu caractere nobile, mai că as fi crezut.
      Dar așa cum arată faptele lor si cum arată si fizic, si ca privire, arata ca acele AZA au fost un fiasco total!
      Bla bla bla de relatări închipuite!
      Născociri de a ucide viața din oameni, de a ucide bucuria, odihna.
      Alergat după himere.
      Cum era cu ET.
      Au renunțat sa ii mai cheme la spirale.
      După ce au eșuat cu peste 15 ani de invocatii si chemări si articole SF pe yoga esoteric.
      Scoase apoi mișelește ca și când nu au existat.
      Asa vor nega AZA urile

      Delete
  9. Neața. Ai avut dreptate să mă infirmi. Rezultatele au fost dezastruoase, negative. Iar chestia cu Aonis, f tare, m-a facut să râd. Sunt slabi, sfrijiți sau, cu burtică. Cei mai tomnatici, sunt cu părul alb sau fără. F chinuitoare aceste tapasuri, iar daca ratai o dată, recuperarea era cumplit de grea. "Sclavii tapasului", așa e. Parcă yoga trebuia să te elibereze, nu să te facă sclav. Eșecuri,tristețe, boli, frustrări, lipsuri din toate pdv, cam asta e povestea lor.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Burta se face de la ficat gras. Rezistență la insulină
      Ori nu tratezi acestea cu tapasuri draconice, nesomn, oboseală, 3 zile post pe săptămână. Nu va arminiza nimeni zona abdominala asa.
      Va sfârși chinuit , încrâncenat, sfrijit, stafidit, obosit si frustrat maxim. Va fi zombi. Mort viu.
      Fără bucurie, stins, ofilit.
      Degeaba va asculta muzicile a sute de atribute. Nu mai are nici o energie. O închipuire in mintea lor.
      Chiar sunt bolnavi la cap mulți care s-au prins un tapasuri draconice.
      Iar cei de la Maha vira cu sute de nauli, au ajuns sa creadă ca tupeismul, duritatea e manipura dinamizata.
      Yoga distorsionata.
      Au dreptate acele podcasturi.
      Au vândut iluzii.

      Delete
    2. Încă o eroare.
      Nu poți da AZA -uri identice la toți.
      E aberante.
      Fiecare are altă structura, alte probleme, alte necesitati.
      Trebuia adaptat la fiecare in parte.
      AZA-urile erau aceleași date la toti cu burtă.
      Indiferent de cauza din care s-a format burtă.
      Indiferent de modul de viață.
      Ce armonizezi?
      Ca mai mult strici cu ele.
      Unul face burtă de la nesomn, ficat gras. Altele fac de la menopauză-dar la MISA NU E MENOPAUZĂ..e sublimarea ciclului la 55 abi, 60.cu laude si relatări bla bla
      Tu dai AZa si ala nu mai doarme nici 2 ore/noapte sa il facă si se chinuie.
      Erau doar 3 tipuri AZA
      Aza 1, Aza 2, Aza 3
      Toate crâncene.
      3 era cel mai crâncen

      La 3 erau mai multe sute de udyana, nauli, etc
      Nu există doar 3 tipuri de cauze si de oameni pt a armoniza zona abdominală.
      Cinstit e sa faci analize.
      Sa il trimiți pe fiecare la medic de specialitate. Nutriție, etc
      Somnul e important.
      Ei te țin nopțile sa nu dormi.la tabere, peste tot. Cursurile noaptea târziu.
      Asta deregleaza organismul enorm.
      Apoi vin ei cu solutia Aza si plantute sa se îmbogățească ei.
      Cercei vicios

      Delete
    3. * cerc vicios!
      *E aberant!

      Delete
    4. O persoană cu obezitate grad 2, 3, 4 , sa primească un tapas AZA- 1, 2 , sau 3, e un dezastru!
      O dai definitiv peste cap .
      Prin sute de udiane, nauli, ii strici articulațiile, si asa suprasolocitate de la grăsime.
      Prin stat pe cap il faci sa strice vertebre coloana, căci burta il va face sa nu stea corect pe cap.
      Si oricât ar vrea, unul cu obezitate, cu burtă nu va putea ține post.
      Nici un diabetic.
      Este chiar mortal pt diabetici. Mulți au rezistență la insulină insulina si nici nu știu.
      Ei nu fac analize
      Cum au putut da cu inconștiența asemenea tapasuri la oameni fără sa ceară analize.
      Chiar e perturbator un așa tapas AZA.
      Bieții oameni creduli.
      Eu știu o fată care e f obeză, la menopauză, a primit AZA3, s-a chinuit cu acest tapas 5 ani.
      Si s-a îngrășat mai mult si a întrat in depresie.
      Nasol e că ea se simte vinovată.
      I se zice
      "Nu ai facut tu cum trebuie"
      Asa cum zic ei la plăntuțe
      "Nu ai luat tu cum trebuie"
      Vina e a morților, a obezilor.
      Noi va dăm, dar nu luați voi bine, nu luați bine.
      De fapt nu prea ii interesează că sunt ăia obezi.
      Problema e cac obezul le face antireclamă la MISA! NU SE MAI POT LĂUDA, uite ce bine arată toți de la yogaMISA.
      Asta e drama ascunsă.

      Delete
    5. Somnul e painea saracului. Orice crestin o stie. Bivolaru nu e crestin, e yoghin. Iti ia painea de la gura si tot el te face in toate felurile.
      Poate asta cu aza-urile a nascocit-o dupa ce pe exmisa s-au adus dovezi ca asanele lucrate in vest se fac la perfectie, iar ce face MISA e hilar. Din cate imi aduc eu aminte dadea maxim 75 nauli la femei, la barbati poate 100, dar nu sute.
      Efectul este contrar, daca lucrezi muschiul respectiv, cand te opresti, ca la destui sportivi, grasimea reincepe sa se depuna. Tapasul este utilizat gresit. Rolul sau este de a trezi aspiratia spirituala si nu mijloc de control asupra altora.
      Multi sunt prinsi in niste explicatii care sunt un fel de spalare pe maini de responsabilitate. Si Milarepa avea fundul rosu de la cazne, dar el o facea din constiinta ca sa-si spele karma care era pe el. Continuu se gandea ca avea karma grea si de aceea sufera. Dar cati au karma grea ca s-au nascut fiinte umane cum ii place lui Bivolaru sa vorbeasca dispretuitor?
      Mai toti in afara de pisica pe care o hranea carne si tantarul strivit cu palma. Karma de criminal a lui e.
      Revenind la karma grea si acuzatiile de karma grea, de unde atatea pretentii cand de fapt majoritatea nu au o slujba, stau degeaba prin ashramuri si asteapta ce? Sa cada aspiratia pe ei din cer? Aspiratia trebuie sa porneasca de la fiecare si nu din faptul ca cineva din exterior te defaimeaza, sau mai rau, sare pe tine sa ti-o biciuie in directii de necrezut. Tupeismul acestuia nu tine de aspiratie a sa si nici de autenticitate a setului sau de convingeri ca ar fi invatatura spirituala.
      Continuu taica-meu mi-a spus ca e scoala lui, afacerea lui. Eu zic: de ajuns cu atatea minciuni! Faptul ca esti in afara cursului, nu-ti da dreptul sa-i validezi controlul unui singur individ asupra celor mai tineri ca el.
      Si este adevarat ca judecata mea se bazeaza pe ceea ce altii au gandit inaintea mea. De aceea si acest comentariu.

      Delete
  10. Ești un om pregătit, în domeniul ăsta. Are și logică, ceea ce scrii. Ilogic e că cei care au făcut aceste tapasuri crunte, chiar neapărând efecte, s-au învinovățit pe ei de eșec sau, s-au năpustit să facă altele, sperând că o să obțină ceva, la următorul, șamd. Nika, mereu nika

    ReplyDelete
    Replies
    1. Eu tot nu inteleg daca organismul e armonizat prin yoga cum faci burta. Ori faci ceva gresit ori asimilezi aiurea. Un efort precul spuneti e mai rau decat o dieta ok.

      Delete
    2. *precum. Hai sa va explic: am un prieten la curs are 125 kg la 190 cm. Il iau cu mine la sala. Face efort, trage, nu e de asta antisport. Vegan. Dupa 1 luna de antrenament a acumulat 4 kg .Mergem la doctor, colesterolul lui e de 4 ori mai mare decat la un neyoghin. Acum facem sedinte cu nutritionistul ca se pare ca si-a busit grav ficatul. 30 de ani de curs, 51 de ani varsta, bolnav . Asta e yoga? Nu a facut Aza nu a facut nicio yoga speciala. A muncit pe santierele muisa. Hrana proasta = organism bolnav.

      Delete
    3. Acum vreo 15 ani, s-a constatat ca mulți s-au îngrășat, au făcut burți
      In loc să vadă cauza, vârste peste 45 ani, oboseală, la tabere ii ținea închiși zeci de ore, in corturi si le vindeau dulciuri si pizza de la Teo Pop care făcuse lângă cort Hotelul La Noi sau Noi, cu restaurant la parter, si ca să forțeze vânzarea si afacerea lui Teo Pop, că ăla dona la greu la MISA,*(Teo Pop avea si afacere in Ferentari cu videochaturi, unde lucrau fetele din ashrame la el, cu targhet); ii ținea pe fraieri închiși pt a nu pierde o ștampilă, in așteptarea unei conferințe si le vindeau pizza de la Teo Pop, iar Steaua Divină cumpara din Metro , napolitane, biscuiți si le vindeau cu de 5 ori prețul.
      La activitatea statică de la tabere Costinești, o lună-stat pe scaune așteptând ore o conferință si mâncând porcării scumpe si ingrășătoare, au făcut burți.
      Ce remediu au dat?
      A scos GB conferințe cu Focul si a făcut liste atunci, pe baza de pozele (faimoasele) de înscriere, si cine a avut burtă atunci, a fost citit public, (lista citită public-umilire)si a început sa toarne cu AZA- uri si rețete plantute chipurile pt trezirea focului, armonizare Manipura- vânzare Steaua Divină.
      Atunci GB a PROMIS SOLEMN, Public, că nu va mai fi lăsat Nimeni cu burtă la tabere.
      Nu si-a onorat nici măcar acea promisiune, căci cei cu burți erau mulți , nu mai strângea banii.
      Asa că a renunțat la a nu primi pe cei cu burtă.
      Cei cu burți aveau si lovele.
      Circ. Suspans si abureală.
      Circ in loc de alte subiecte adevărate. Afacere si circ.
      Praful s-a ales.
      Burțile s-au mărit.
      Menopauze, oboseală, bătrânețe.
      Asa cac mare eșec.
      Eșecul e ca instructorii sunt burtoși si ofiliti.
      Ce reclamă sa mai faci la MISA?
      Când văd aia de an 1 instructorii, fug, sa nu se ia de la ei virusul.

      Delete
    4. Pai bosorogul manca si el carne si bea vin in anii 1993, facuse burtica de yoghin ce era. Spusa din "flocoriada" celor care ieseau cu el in "oras". Ciuperci in Franta cu discipolii de soi. Si alte alea. Daca le-a pus sa nu mai fie asa umflate asta e ca piata de vchat cauta persoane cat de cat normale, nu vreau sa o dam de gard, dar ce facea el era o exagerare totala, le imbuiba si le ingrasa ca pe vacile lui sfinte [stiu, stiu, ca nu va place termenul, dar la vremea aceea 4 instructoare de 1.68 cm aveau 90 kg, fiecare] sau guitate. Piata s-a filtrat e mai usor sa duci in vchat si sa manipulezi mioarele decat porcinele, sucirea gurului e doar un efect impus de piata. Plus ca astea mai slabute pot ceda mai usor si pot fi "rapite" in serai facil.

      Delete
  11. Am postat niște analize foarte interesante a AI-ului despre comentariul meu inițial (la care a răspuns Catrina) și apoi despre alte subiecte conexe.
    Meritul meu este doar comentariul inițial și răspunsurile mele pentru AI de alegere a subiectelor de continuare a analizei. https://telegra.ph/De-ce-MISA-este-o-sectă?-10-20

    ReplyDelete
  12. Pardon! Link-ul este: https://telegra.ph/De-ce-MISA-este-o-sectă-10-20

    ReplyDelete
    Replies
    1. Pai daca tu crezi ce zice AI unde e efortul tau constient si de ce crezi ca AI sloop ne va face sa citim pana la capat? Ca doar nu crezi ca suntem asa idioti sa radem la toate videoclipurile cu caini si pisici AI si sa mai si luam in seama AI sloop. A doua chestie, tu vrei sa iti oferi validare pe baza unor idei personale. Am mai repetat, nu mai insist. Daca tu inca mai crezi ca aia stateau ani de zile pe yama si niyama inseamna ca inca esti sub vraja sau mirajul promovat de Vivekananda si alti basi...nosi celebrii pentru promovarea asta a yoga, hinduismului in occident pe principiul: nu s-au sacrificat oameni catre zei, e de mult, cand cea mai recenta dovada e dupa jumatatea sec. XVIII si publicata de asemenea de un "pionier" al orientalisticii. Eu zic ca daca vrei sa ii demontezi ideile, faci matale un studiu individual cu citat, subiect si predicat, tema, concluzii si alte chestii. Nu ne dai cu AI si inca mai delirezi la ÿoga perfecta, yama si niyama, ani de practica, cuplu plin de iubire, ca de la alea te-ai imbolnavit, asa cum am mai spus. Daca vrei sa ii ataci doctrina, vin-o documentat, nu cu de astea, 3 lei pe luna la AI sau 100, da-mi AI dreptate. Cine s-a fript cu ciorba, sufla si in iaurt. Eu de asta mi-s :)))

      Delete
    2. Ar fi de folos sa postezi asta in continuarea topicului despre "desteptul din oglinda sau prostul", gasesti tu topicul. Mie mi-ar placea sa stiu de ce te-au dat afara de la curs, ce ai facut ca instructor, ca sa imi dau seama cand ma plictisesc cat de parlit ai iesit din razboiul asta, de inca mai suferi.

      Delete
    3. Pentru AnonymousOctober 20, 2026 at 8:47 PM. Nu am fost dat afară, am plecat eu. Și nici măcar instructor nu am fost. Lasă inchipuirile și fanteziile bezmetice.

      Delete
    4. "Nu există niciun înger numit Raguel în Biblie. Ideea unui înger numit Raguel provine din Cartea lui Enoh, nu din Sfânta Scriptură.

      O mare parte din conținutul Cărții lui Enoh tratează angelologia și demonologia. Conform mitologiei cuprinse în Cartea lui Enoh, există șapte "îngeri care veghează" (Enoh 20:1). Al patrulea dintre cei enumerați este "Raguel, unul dintre îngerii sfinți, care aplică pedepse lumii și luminătorilor" (Enoh 20:4)."extraordinar :))

      Delete
    5. Andrieș CristianOctober 21, 2026 at 3:06 PM pai si ce mai ai de impartit, parca ai castigat procesul, sau inca nu ti-ai revenit? Tu crezi ca unul dintre inculpatii scapati de puscarie prin presciere iti va raspunde vreodata la tema cu atributele? Intreb serios. Mergi dumneata in viata si calea dumitale ca de la ei ti s-a tras dar nu te-ai vindecat . Nu cumva sa imi spui ca tin magnetiii invers, doamne fereasca sa incepi sa tipi. Te rupi de la jumate parca asa a inceput boala. Parca asa te-ai plans ca de la practici ai ajuns nimic social
      Fa o piramida, de haur . Cu tot cu coloana aia de icoane de pe pereti.

      Delete
    6. Poate mesajul nu e cel mai potrivit, dar mai bine sa ne despartim de trecut. Am avut si lucruri bune in acel trecut dar daca au fost mai multe rele, bine ca am scapat din secta.Sa ne vedem de drum cat de cat zic si eu, sigur chiar si dupa cativa ani de la iesirea din secta uneori poate ne bantuie unele lucruri sau ne supara altele. Eu ma uit la acel anunt care invita la cursul online si fosti cursanti, oare de ce? Nu se inscrie lumea sau chiar asa disperati au ajuns sa incerce si cu cei plecati de la curs? Am intrebat pe cineva care a plecat acum 2 ani, dupa 12 ani de curs daca s-ar mai intoarce. A zis ca nu, dar are inca vise cum ca ar fi la curs, ca e chemat inapoi sau ca sta de vorba cu insusi gb. Mai in gluma sau mai in serios, nu stiu daca e bine sa rad de asta, el e convins ca se fac meditatii sau programe pentru cei care au fost la curs, pentru indreptarea si aducerea lor inapoi E o teorie cam schizo dar cine stie adevarul din spate... Eram acum 2 saptamani in biserica ca un mirean mai nedus la biserica si ma pomenesc cu un cursant langa mine. Si imi zice, ce mai faci, nu vi la curs? Da sa ma si pupe. Iar eu am plecat de la curs acum 30 de ani...M-a tinut minte desi eram un banal cursant.Si nu il mai vazusem din anul 2000.Ciudat. I-am zis sa vina la Sf. Maslu la alta biserica la care ajut la slujba, sa vorbim. Nu a dat curs invitatiei.

      Delete
    7. Pentru Anonymous October 21, 2026 at 10:41 PM.
      Păi chiar mi-au răspuns și s-au facut de ”cacao”, https://exmisa.blogspot.com/2026/09/desteptul-care-se-ratoieste-la-prostul.html. Dar la tine este clar că ești tare frustrat că nu te duce capul să faci ceva ca să te bage cineva in seamă și te iei de alții mai deștepți decât tine.

      Delete
    8. Pentru Anonymous October 21, 2026 at 10:41 PM
      Deși ai și tu la dispoziție AI-ul, nu ai fi reușit niciodată să scoți aricolul pe care l-am scos eu, pentru că nu te duce capul. De aceea ești frustrat și te iei de alții fără să spui măcar ceva coerent. https://telegra.ph/De-ce-MISA-este-o-sectă-10-20

      Delete
    9. "la care ajut la slujba"
      Si totusi, nu vrei sa dai patala din TRT in care apar cele 21 de jataragani?
      - din 2 editii, una o fi buna.

      Delete
    10. Nu stiu ce sunt alea, lucrez la corectat o carte... da-mi mai multe detalii si urc pe site.

      Delete
    11. Daca te referi la yantrele de la Jvalamalini [despre focul "gastric" ], sunt deja in preparare pt tipar:) carte in engleza, mai am o gramada de corectat, te anunt cand e gata. Deocamdata corectez la Varahi. Pe urma dau materialul spre autor si el face restul cu amazon etc. Treaba mea e la tehnic.

      Delete
    12. Andrieș CristianOctober 22, 2026 at 11:46 AM Pai nu am nevoie de AI ca sa iti demolez tot "articolul" tau. E suficient sa iti zic ca daca pornim de la ipoteza pe care tu singur ai scris-o ca un mare savant, ca exista doua cai, orice pleaca de la un alt sistem (gen Parashiva ca dzeu) si nu e ortodoxo-mono-teism promovat de doxa "crestina" iit poate invalida acest sistem precar si ca nu poti demonstra ca sistemul orto-etc e cel adevarat iar cel din shivaism este fals, pentru ca oricum nu poti demonstra bazal ca exista Dzeu. Deci care e desteptul? Stiam ca o sa sari ca o cumatra tantosa de la piata , foc si para, dar nici chiar sa te crezi mare docent. Articolul tau nu face decat sinteza, tu o tii una si buna cu teoria ta, nu o poti demonstra in niciun chip. Daca teoria shivaismului si a yoga-i in sine e aia adevarata? Ti-ai ratat eliberarea:))

      Delete
    13. pt Anonymous October 22, 2026 at 2:30 PM raspus de la autor: "Twenty-One Specialized Diagrams (Increased Digestive Fire) were already explained in the NMY (see p. 210, 216)." Daca la ele te refereai...

      Delete
    14. @15nitya: Jvalamalini am terminat. Cand sa dau tab pentru cap.24, sa am scheletul pe care sa lucrez, ia-l de unde nu-i! Voi folosi pdf gasita de gemini. Mie personal nu-mi place gemini. Plus ca astfel lucrul imi va lua ceva timp mai mult.
      Viata e scurta asa ca da-i bataie!

      Delete
    15. Pentru Anonymous October 22, 2026 at 11:21 PM
      Păi chiar asta demonstrează articolul, de ce e greșită doctrina MISA. Dar se pare că nu ai nici măcar capacitatea de a înțelege un text.

      Delete
    16. @CA:
      Tu intelegi omeneste ca argumentul lui taie la radacina ideea de sincretism fara a-ti adopta punctul tau de vedere? Nu vrei sa citesti si sa digeri ce a spus, de aceea spumegi. Unde ti-e contraargumentul? Si fara "pai" ca "pai" nu este academic!
      Reia demonstratia!
      Si inainte de a-ti da singur cu fumuri de mare connoisseur, arata ca treci prin propriul filtru ceea ce se discuta despre margeaua ta de articol. Iar pe viitor nu ne mai aduce exclusiv laudele pe care ti le aduce AI!
      E scarbos ce faci.

      Delete
  13. Toți am ieșit pârliți. Eu-tare. Nu-s cel care a scris comentariile de mai sus dar, mi-au tras-o GB&MISA tare. Toți cei care scriu și/sau citesc acest site, cred că-s tamponați bine de cei care m-au tamponat și pe mine. Dar, am avut șansa să îmi revin, să mă reintegrez în societate, sa muncesc cu carte de muncă, etc. Mi-e lehamite de ce mi s-a petrecut dar, asta e viața!!! Am mers mai departe, n-am rămas împotmolit în trecut. Iar asta vă doresc și vouă, dacă n-ați făcut-o deja. E o lume atât de viu colorată și de frumoasă dincolo de gardul de la MISA, merită cunoscută.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Apreciem . Și așteptăm cât mai multe informații. Sunt f folositoare și multora care doar citesc fara sa participe la discutii.

      Delete
  14. "Vă informăm că în data de 27 octombrie cursul NU se va ține, urmând ca lecția numărul 4 să fie vizionată în data de 3 noiembrie.

    Vă mulțumim pentru înțelegere!" probleme la mansarda ssa nu strice celelalte activitati pe spatiu.
    Platiti ca prostii :))

    ReplyDelete
  15. https://www.instagram.com/hridaya.yoga.romania?rpxt=anBjM2o4dDJsNTN4 ca na, ei fac ioca de 30 de ani plus. Ia uitati-va cine au fost elitele muisa

    ReplyDelete
  16. Ca sa puteti sa imi urmariti mai usor mesajele o sa comentez cu acest cont. Sunt persoana de la tehnic, daca aveti intrebari mai bine scrieti la adresa din site sa nu umplu aici spatiu cu reclama.

    ReplyDelete
  17. Si cati ani mai credeti ca va trai Bivolaru?
    Acum are 74+.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sa fie sanatos, nu conteaza. Are la ce sa mediteze in inchisoare.

      Delete
    2. La ce crezi că o să mediteze, în pușcărie??? La faptul că, în 55 de ani de când "predă" yoga, nu a dus pe nimeni la samadhi? La miile de femei cu care s-a culcat, zeci dintre ele deflorându-le ,pe unele îmbolnăvindu-le? La mantrele și tehnicile inventate de el, care au înnebunit discipolii, la propriu? La yoghinii pe care i-a băgat în mormânt, de vii? La averile strânse care i-au permis să aibă o viață de huzur, în timp ce ashramiștii mâncau vai de mama lor, uneori chiar hrană expirată? La sforile pe care le-o fi tras cu fra-su(Gabriel Bivolaru), ca să fie lăsat în pace să facă mizeriile sale ani de zile în RO, la sutele de femei trimise la produs,etc? Ce crezi, o sa mediteze la toate astea? Eu-nu. E fără scrupule!!! Cred însă că, o să mediteze cum să iasă mai repede de la bulău ca să își reia inițierile!!!! Și mai cred că, dacă o să fie așa, sigur o să se mai găsească shaktisuri minunate care, ai ghicit, se vor duce la Scumpi să vorbescă de yoga dar, o să le vină subit să facă amor cu el și o să facă, bineânțeles, dacă e de comun acord...

      Delete
    3. Conteaza.
      De aproape 3 ani de cand este retinut s-au schimbat multe lucruri in cadrul MISA/ATMAN.
      Numarul adeptilor este intr-o scadere continua. Unii au inceput sa se trezeasca. Cei ramasi nu mai au incredere in "conducerea scolii".
      Fetele nu se mai duc la Paris. Sunt mult mai putine femei care aleg sa munceasca la saloanele de masaj / videochat.
      Daca Bivolaru va muri in curand o sa fie schimbari si mai mari.
      In orice caz va ramane in inchisoare pana la sfarsitul vietii.

      Delete
    4. Am aflat de la cineva din MISA ca anul acesta la an 1 s-au înscris sub 10 cursanți in Bucuresti.
      In provincie de peste 15 ani nu se mai înscriu.
      Din cei câțiva înscriși, până la finalul anului nu știu dacă mai rămân 3.
      Nu mai au de unde recruta pt videochat, nici de unde agăța prospături de fraierit. APUNE MISA!HAR DOMNULUI!

      Delete
    5. Da. Probabil că se va împărți imperiul între Prințișorul Stoian, Înțeleptul Catrenu și încă câțiva jucători mai mici.
      Cum spunea cineva pe aici, pentru o bucată de împărăție Prințișorul își va trăda maestrul. O va face pe victima. Tata socru (fost colonel de secu) va fi un consultant de bază.

      Delete
    6. In Danemarca dacă știe careva câți mai sunt!

      Delete
    7. Sub 10 cursanți înseamnă ca se înscriu 1% comparativ cu ce se inscriau in perioada 1990-2004.
      Câți rămân din ei ?
      Ca an de an mor si mai părăsesc MISA. Din variate motive.
      Clar o pantă foarte descendentă.
      De aceea arată disperarea prin tot ce fac.
      Vor avea mai multe proprietăți si averi , mașini, vile apartamente , decât cursanți, in scurt timp.
      'Geaba s'o scremut Costică cu privirea demență la podcasturi.
      Demența lui gonește oamenii.

      Delete
  18. Fosta cursanta 45 ani sagetator, plecata din MISA de peste un deceniu si solitara in acest timp....caut fost cursant yoghin care doreste o relatie bazata pe valori crestine inclusiv , care nu are creierul complet spalat de cursuri )) ..si nici nu e obez ; astept mesaje in privat pe email ursucristina74@ yahoo.ro

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ești f curajoasă, felicitări. Sincer, îți doresc să găsești un fost cursant MISA care dorește o relație cu tine pe valorile pe care le-ai menționat, să fie nespălat sută la sută pe creier de cursuri și, de ce nu, să arate și ca un Adonis!!!

      Delete
  19. CA afirma ca daca o doctrina contrazice teologia ortodoxa, atunci doctrina este falsa.
    Dar asta dovedește ca doctrina nu este ortodoxa si cam atat.
    Nu ne dovedește insa ca doctrina este falsa.
    Adica containerul in care si el e, e ceva mai mare de cel definit de limitarile teologiei ortodoxe.
    Fiecare traditie insa cauta lumina in modul sau specific.
    In hinduism sunt textele considerate sacre si practicile aferente care "sa aduca lumina" in individ. Ai fabricatia de fiinta umana, dar nu ai deslusita clar o definire, o ... pushpa. haha, inflorire.
    Cand am intalnit prima data termenul de oli mudra, atunci am inteles ca este o cautare prin asane, prin oli mudre. Se cauta a se aduce o directionare a ceva clara. Aici claritate se poate confunda cu lumina. Sau la mine se pot confunda cele 2 in sensul ca atunci cand intelegi ceva, se cheama ca te-ai luminat. Si de obicei asa si exprima fața celui care pricepe.

    Dar uite ca AC ne trateaza invers: ne cufunda in bazinul cu apa si asteapta ca noi sa facem pe rechinii. Pai asta e cel mai simplu: ne aratam dintii la el.
    Dar el a inteles ceva din actiunea lui? Nu, pentru ca este incorsetat/limitat in chiar directia 'cunoasterii' sale.
    CA a demonstrat ca sistemul nu este ortodox, ok, insa nu a demonstrat ca este fals (ma repet deja).
    Pentru asta ar trebui sa fie in masura sa evalueze premizele celuilalt sistem exact cum i-a scris si debuggerul.
    Pe diagnosticul primit, CA s-a suparat si a inceput sa dea cu cerneala: "nu ai nivelul", "ai frustrari". Pai astea le-am mai auzit si la MISA.
    Ceea ce ma face sa suspectez ca el a venit sa intareasca acea cotitura a MISA de la yoga la atribute dumnezeiesti, adica sa salveze treburi de marketing ale sectei.

    Citeam azi despre vajroli si formularea pe wikipedia, "The practice is associated with bramacharya, dispassion towards sexual desire." e cat se poate de clara. Spune sa nu ai pasiune pentru dorinta sexuala.
    MISA face reversul "dispasiunii", adica pasiunea si inca mai publica si carti cu "secrete amoroase", cupluri bla-bla.
    Daca vrei sa fii yoghin si mergi la MISA, ajungi obsedat de sex.
    Eu asta vad la cel din puscarie: ca e obsedat de sex, nu ca ar da el initieri femeilor.
    Vad prin ochi, nu printr-un filtru mental pus de altii.
    Deci gata: de la nivelul la care sunt, nu mai e cum sa fiu daramata. haha!
    Si nu e problema mea, e problema MISA ca toata organizatia de sus de la cap in jos e stricata.

    ReplyDelete
  20. @Nagging Juna am publicat pe site ce traducere am facut eu la capitolul XX din TT. Nu o sa pun acolo si traducerea din Manorama. Sunt 10 Yantre grupate in "pricipala" care e paternul si 9 asociate planetelor. Celelalte 21 sunt pentru asa numitul "foc digestiv". Din cele 7 consoane legate de elementul foc si 3 din vocalele aceluiasi element (7x3) rezulta 21 combinatii. Din rotirea silabelor, cele 21 Yantre. Daca la astea te refereai. https://15nitya.com/home/tantraraja-tantra-twentieth-chapter-patala/

    ReplyDelete
    Replies
    1. La lumina de jack'o'lantern ati adus-o pe Jvalamalini care e insasi Doamna ghirlandei de flacari.
      Totusi nu ma pot lasa convinsa sa intru pe site-ul dvs. Daca va gasesc dezbracat cantand la chitara?
      Nu, nu se face sa preiau din ideile dvs de traducere. Daca ma ard, cand ies la soare?

      Ati spus ceva de 21 de yantre pentru jataragni. Cel mai apropiat vayu de jataragni este prana, respectiv samana vayu, vayu asociat digestiei si transformarii.

      Prin vayu s-ar face transferul de prana. Adica din suflu se ajunge la ceva care misca. Si misca mai ales cand dai cu batul in el in capitolul urmator.
      Ce sa facem acum daca in India sunt si tantrici ambulanti care joaca rol de vindecatori pe unde fac ei roaming?
      E ca in fragmentul cu bataile inimii la CPR - poate apar, poate nu apar.

      Am decis si sa nu pun pe net patala 13 mishra ca sa las loc lui CA sa se explice si sa ne explice cat doreste, pe pofta inimii sale.

      "Nu o sa pun acolo si traducerea din Manorama."
      Aa, ai tradus si comentariul lui Manorama? Bravo, copil cuminte!
      Mai cuminte ca cei care ne insulta inteligenta iar apoi ne si dezavueaza.
      E ca muscatura de sarpe... cred ca acesta era textul: Kriyakalagunottara. Aici se poate sa apara ceva. Nu l-am studiat - e text medical timpuriu, cu vreo 500 de ani mai batran ca TRT.

      "Rotim silabele" - da, le lipim de moara cu noroc. Si se vor roti singure. :)

      Delete
    2. Ti-am dat referinta ca sa vezi cand doresti ce am folosit ca material de baza pentru o carte deja publicata. S-a tradus, s-a publicat, trecem la alte lucrari. Roata norocului.

      Delete
    3. Am mai mers o dată pe drumul indicat de tine. Am văzut unde duce pentru mine. De data aceasta aleg să nu îl mai urmez.

      Delete
    4. Ca și completare, am mers odată la o universitate la care am luat doar 3 clase deoarece nu aveam resursele financiare. Nu dau numele ca să mă grozăvesc, ci doar îmi aduc aminte de formularea unui angajament social - generații după generații de studenți preluau o idee, aceea că omul trebuie întâlnit cu respect și ajutat să își păstreze demnitatea umană.
      Poate este și căderea mea că ți-am permis să relaționezi cu mine în loc să te tratez de sus. Dar etic și profesional, abordarea ta începe să lase de dorit.
      Sigur că nu există copyright pe textele sanscrite. Problema mea nu este că traduci, problema mea este că traduci și te porți de ca și cum nu ai avea de dat socoteală nimănui pentru interpretările pe care le introduci în text.
      Poate că valul de suprafață este totul pentru unii cărora le plac soluții rapide și simple.
      Însă curentul din adâncime indică spre ceva mai grav. Atunci când începi să îi explici cuiva că este prost, incapabil sau nevrednic, deja ai pierdut ceva mult mai important decât argumentul.
      Da, am încredere în ceea ce eu și calculatorul traducem. Dar nu am încredere în impulsul care a produs traducerea ta.
      Nu este vorba de silabele tale puse de mine pe moară, ci de vocalele tale.
      Ai decis că vocalele sunt ale elementului.
      De unde această mișcare?
      Cine ți-a dat autoritatea să traduci astfel?
      Din ce text ai dedus ca vocalele sunt sub posesia elementului?
      Din ce comentariu tantric?
      Care este tradiția care susține treaba aceasta?
      Cine a afirmat înaintea ta că vocalele aparțin elementului?
      Fiindcă exact aici apare problema mea - nu cu faptul că traduci, ci cu siguranța cu care introduci în text o interpretare proprie și o prezinți ca și cum ar fi evidentă.

      Malcolm, din poziția lui de traducător, are măcar modestia să ne spună unde se oprește autoritatea lui și unde începe tradiția si totodată să ne avertizeze să rămânem de partea sigură și protejată. Tu însă vii cu afirmații puternice și apoi te superi când cineva cere să le justifici.
      Susții ca ai publicat deja, așa că întreb din nou: vocalele sunt ale elementului după cine? După ce sursă? După ce comentator? După ce linie inițiatică?
      Deoarece nu răspunzi la acestea, problema mea nu este traducerea ta, ci autoritatea pe care ți-o atribui.

      Delete
    5. "1. Vocalele sunt ale elementului după cine? 2. După ce sursă? 3. După ce comentator?". Ți-ai răspuns singur(ă).1,2,3: TT, XX, 93-94. Nici măcar nu avem nevoie de comentariul care îi aparține lui Subhagānandanātha (acel Manorama e datat ~1600 CE). "Deoarece nu răspunzi la acestea, problema mea nu este traducerea ta, ci autoritatea pe care ți-o atribui." Niciun efort din partea ta, așa că o să te las să înțelegi ce e cu Roata norocului.

      Delete
    6. Ceea ce mă deranjează nu este doar traducerea unei propoziții. Mă deranjează să văd aceeași logică reapărând iar și iar.
      Pe de o parte ne plângem de situațiile în care oameni, în special femei, sunt tratați ca obiecte aflate la dispoziția altora. Pe de altă parte, când ajungem la un text, alegerea ta de limbaj merge din nou în direcția posesiei și subordonării.
      Poate că pentru tine este doar o nuanță lexicală. Pentru mine nu este!
      Tocmai de aceea insist asupra diferenței dintre „asociat elementului” și „aparține elementului”. Dacă se pierde această diferență la nivel conceptual, riscăm să o pierdem și în modul în care privim ființele umane.
      În traducerile oferite de tine nu văd doar o problemă de vocabular, ci clar o problemă legată de felul în care înțelegi libertatea unei ființe.
      Aici se încheie discuția.

      Delete
    7. Pentru a nu lăsa cititorii în ceață, o să scriu aici ce ediții au fost consultate:
      “Tantrarāja Tantra”. Edited by M. Lakṣmaṇa Śāstrī, with an introduction by Arthur Avalon. Calcutta, 1926.
      “Tantrarāja Tantra”. Part I, Chapters I-XVIII (Tantrik Texts, Vol. VIII). Edited by M. Lakṣmaṇa Śāstrī, with an introduction by Arthur Avalon (Sir John Woodroffe). Calcutta / London: Agamanusandhana Samiti / Luzac & Co., 1919.
      Ediția 1926 conține toate capitolele. În acest volum, la pagina 373, versul 93 este:
      वह्न्यक्षरेषु दशसु व्यञ्जनैः सप्तभिः पृथक् |
      स्वरत्रयं क्रमाद् युञ्ज्यात्तेन तान्येकविंशतिः || ९३ ||
      vahnvyakṣareṣu daśasu vyañjanaiḥ saptabhiḥ pṛthak |
      svaratrayaṁ kramād yuñjyāttena tānyekaviṁśatiḥ || 93 ||
      Traducerea mea:
      In the ten fire-letters, separately with the seven consonants, one should systematically join the three vowels; thereby those become twenty-one. [93] [T.N. The Manorama explains it is about the 7 consonants inside the 10 fire letters; those are combined with 3 vowels; the reading shall be: "In the ten fire letters, with the seven consonants separately, one should join the three vowels in order; thereby they become twenty-one."]
      Referitor la aceste zece „litere” pentru foc, ele sunt folosite în alte părți în prayoga. Care sunt acestea? Las cititorii să se întrebe. Le aflăm tot din TT sau din alte comentarii. Deci, cam așa consider eu că te apuci de o traducere: nu începi să presupui tu cine știe ce litere pentru foc, să faci asocieri fanteziste cu alte elemente, când ele sunt cunoscute în tradiție (sic!); le găsim înainte de TT și după (de exemplu, în textele din secolul al XIX-lea). De aia se numește traducere, nu interpretare.
      Cu aceasta, exercițiul s-a încheiat.

      Delete
    8. S-a suparat si-a luat creioanele si caietul si traducatorul e de vina :)) Asta mi-a placut din toata aceasta discutie.

      Delete
    9. Completare:
      Ediția numită Mishra, după numele editorului, conține doar capitolele comentate de discipolul lui Subhagānandanātha: “Tantrarāja Tantra”. Part II, Chapters XIX–XXXVI (Tantrik Texts, Vol. XII). Edited by M. Sadashiva Mishra, with a summary in English by Arthur Avalon (Sir John Woodroffe). Calcutta / London: Agamanusandhana Samiti / Luzac & Co., 1926.
      Cine dorește să studieze primele capitole poate folosi fie ediția completă (Calcutta, 1926), fie ediția Luzac & Co. (1919).
      Comentariul primit de la autor este:
      “As revealed in the commentary’s colophon, Subhagānandanātha authored the first twenty-two chapters before instructing his disciple, Prakāśānanda Deśika, to complete the final fourteen; in the text, Subhagānandanātha self-identifies as Śrīkaṇṭheśa, an itinerant Brahmin and guru to the King of Kashmir, details that led some scholars to place the date of Manorama at ~1600 CE, extended to 1695 CE.”
      Versul 93 se află la p. 273. Referitor la numerele de pagină menționate (p.373, p. 273), ele sunt numerele de pagină în sanscrită folosite în edițiile tipărite.
      Am adăugat această completare pentru cei care au „căutat” în ediția Mishra niște capitole, dar „nu le-au găsit”.

      Delete
    10. A, deci acum suntem la bibliografie. După Dumnezeu care nu există... după femeile de 60 de ani care caută prin gunoaie... după ani de ironii și observații aruncate către oameni care încearcă să facă ceva.
      Acum ai venit să ne explici edițiile. Mulțumim, numai că problema mea nu mai este de mult Mishra, Shastri sau numărul capitolelor. Problema mea este personajul care se ascunde mereu în spatele textelor.
      Pentru că de fiecare dată este același mecanism: îi înțepi pe oameni, îi tratezi ca pe niște neștiutori, îi iei de sus, iar după aceea te ascunzi în spatele unui citat, al unei referințe sau al unei note academice și te comporți de parcă ai fi avut doar o discuție intelectuală.

      Nu!

      Oamenii au văzut, au văzut si comentariile despre Dumnezeu si comentariile despre cei care caută prin gunoaie.
      Au văzut ironiile și disprețul. Au văzut și munca depusă de cei pe care îi tratezi drept ignoranți.
      Am stat și am comparat ediții, am căutat, am verificat, am explicat de ce folosesc Mishra.
      Dar tu continui să vorbești de parcă nimeni nu a muncit nimic și numai tu ai coborât de pe munte cu tablele legii.

      Sincer, m-am săturat!
      Nu mă interesează să mă mai apăr în fața fiecărei insinuări pe care o lansezi.
      Nu mă interesează să citesc încă o aluzie despre cine a găsit și cine nu a găsit.
      Eu am găsit. Inclusiv ceea ce poate nu voiai să găsesc, felul în care îi tratezi pe oameni.
      Și dacă ai un minim respect față de comunitatea aceasta, încetează să mai transformi fiecare discuție într-un exercițiu de superioritate.
      Iar dacă nu poți face asta, atunci poate că nu ceilalți sunt problema.

      Delete
    11. Confuzie totala, unul e vinovat de toate mesajele:))) Nu prea ai "nemerit" de data asta, ala cu mesajul cu gunoi e diferit ce cel cu zeul. Comenteaza multi, ia-ti o povara de pe umeri si accepta ca sunt mai multi comentatori nu unul singur, nele

      Delete
  21. Pe vremea mea nu exista internetul asa ca am invatat devreme sa nu ma las influentat de orice scrie prin presa, de orice se spune la radio si tv sau de prin aiurea:))))) Ce maturitate ai daca te lasi influentat(a) de oricine comenteaza pe internet? Te ataci de zici ca e in viata reala:)) "Grow up" :)))) Ia sa vedem ce probleme mai gasesti zici ca traiesti intr-o lume minunata dar realitatea bate filmul, nele....

    ReplyDelete

tag form to add a photo:

[image width="400px" rel="nofollow" src="image_link"/]

do not go beyond a width of 400