După luni de absență în care a produs doar pentru manifestările ”interne”, supărat după ce ucenicii i-au dat cu tifla bonus-urilor,
între două rețete magistrale de prafuri, Magistralul și-a revărsat din nou revelațiile și pentru ceilalți muritori de rând, profani neinițiați.
Chiar de la început, conferențiarul atenționează că este vorba de ”revelații primite chiar de la Dumnezeu”!
Primele fraze sunau într-adevăr ca un mesaj adresat de la Dumnezeu către om. Numai că imediat, a apărut o ciudățenie:
”Dă-ți tocmai de aceea seama că te preţuiesc nespus de mult în ochii Mei (deschide paranteza și scrie: aici Dumnezeu ne vorbește sau, altfel spus,
se referă la realitatea sufletului – închide paranteza) şi te iubesc nespus de mult.”
O fi dictare de la Dumnezeu, dar chiar așa, cu tot cu paranteze?
După alte câteva fraze, ”Dumnezeu” a început să sune foarte cunoscut:
”Vreau să ştii, ba chiar este necesar să știi și să nu uiți niciodată, că slăbiciunea ta are mare nevoie de Atributele Mele Dumnezeiești,
iar scăparea şi izbăvirea ta rămân mereu în faptul de a mă implora să am în fel și chip grijă de tine, revărsând în ființa ta
energiile subtile sublime ale Atributele Dumnezeiești de care ai, mai ales atunci, mare nevoie.”
Cu o bănuială ce crește frază după frază, o căutare pe fragmentul ”ia aminte că de aceea este o bucurie atât de mare să te pregătesc”,
conduce la adresa
unde, ce să vezi?
Taman textul conferinței lu' ”Dumnezeu”, cu ”necesarele adăugiri” de rumeguș de plop!
La pagina respectivă, se poate citi:
”Următorul text cuprinde o scrisoare trimisă de către Părintele Serafim unui fiu duhovnicesc, episcop, care era într-o închisoare sovietică.
Este o omilie plină de mângâiere si bună sfătuire pe care Dumnezeu Creatorul o adresează sufletului omului.”
Deci Locțiitorul lui Dumnezeu pe Pământ ”a ales” să ascundă sursa, realizând din nou unul din mârșavele lui plagiate,
în care își bagă fraudulos ”revelațiile în premieră planetară”, precum cucul care își lasă ouăle în cuiburile altora.
Ascunzând sursa textului și pomenind în schimb de Atributele pe care le-a confiscat pe persoană fizică, conferențiarul lasă să se înțeleagă
că mesajul i-a fost dictat de către Dumnezeu direct lui însuși!
După ce, exact în urmă 5 luni, ”Creatorul” dădea asigurări ”în ritmul și tonul specific” faptul că
”Marea taină - pe care voi o numiți a Atributelor dumnezeiești - este o minune pe care V-am dăruit-o în aceste vremuri grele de cumpănă
pentru voi toți, este întocmai așa cum v-a fost anunțată și dezvăluită”, acum reamintește Marea Taină, prin intermediul unui mesaj
în premieră planetară, vechi de o sută de ani.
Bineînțeles că Magistralul nu lasă în pace textul scrisorii așa cum a fost scris de către sfântul Serafim de Virița
după ce, înainte de conferință, a fost difuzat mesajul de avertisment cu privire la ”copiraitul” Misa (O)TV.
Deci Sfântul Gregorian Gură de Aur prezintă textul scrisorii unui alt sfânt, susține că este un text primit de la Dumnezeu,
dar ascunde sursa și nu lasă textul așa cum a fost primit de la Creatorul Însuși, ci îl masacrează cu limbajul lui de lemn.
Altfel spus, îl completează și îl corectează pe Dumnezeu.
Mai mult, săvârșește și cateheză iezoterică. De exemplu, fragmentul din scrisoare care spune:
”De ce nu eşti tu cel care şi-a încredinţat grija pentru cei dragi iubirii Mele celei purtatoare de grijă?
De ce nu eşti tu cel care îi lasă în ocrotirea Preacuratei Maicii Mele?”
a fost schimonosit de Iezotericul Integral în
”Întreabă-te omule, de ce nu ești chiar tu acela care, aici și acum lasă, oferă toate acestea în ocrotirea Duhului Meu sfânt, Mahashakti?”
ca nu cumva să se înțeleagă că mesajul ar fi de la Iisus Hristos care, o fi el un model divin, dar nu la nivelul celui care i-a schimonosit rugăciunea.
Fragmentul original
”Câţiva dintre cei mai buni fii ai Mei sunt cei care s-au despărţit de activităţile vieţii, pentru a învăţa să folosească arma rugăciunii neîncetate”,
a devenit la Marele Duhovnic Tantric
”Câțiva dintre cei mai buni fii ai Mei sunt aceia care au ales să se detașeze, să se separe de activitățile cele inferioare, cele inferioare,
cele efemere ale vieții, pentru a învăța, pentru a deveni capabili să folosească instrumentul formidabil al aspirațiilor dumnezeiești neîncetate”,
ca nu cumva să se prindă aspiranții plini de intuiție spirituală că mesajul e scris de un duhovnic creștin și nu de către Singurul Duhovnic Autorizat.
De asemenea, au mai fost înlocuite și alte fragmente care ar putea dezvălui originea mesajului:
”În această zi, am pus în mâinile tale, copilaşul Meu, acest vas plin cu mirul cel dumnezeiesc, să-l foloseşti din belşug”, precum și
”Adu-ţi aminte întotdeauna că fiecare dificultate de care te vei izbi, fiecare cuvânt jignitor, fiecare vorbire de rău şi critică,
fiecare piedică în lucrarea ta care ar putea sa nască în tine frustrare sau dezamăgire, fiecare descoperire a slăbiciunilor şi neputinţelor tale
va fi unsă cu acest untdelemn.”
În loc de ”mirul și untdelemnul dumnezeiesc”, apar bineînțeles ”energiile subtile sublime ale Atributelor Dumnezeiești
evocate și apoi atrase din abundență în ființă”.
Altfel spus: în loc de untdelemn, limbaj de lemn.
Desigur, mai este și un alt motiv pentru care a fost scunsă sursa scrisorii: nu cumva aspiranții, feriți de internetul satanic prin ”tehnica de protecție”
să descopere că acest mesaj a fost trimis unui slujitor bisericesc aflat într-o închisoare din epoca sovietică,
epocă pe care o promovează azi Cucul Macrocosmic.
Esența mesajului copiat de către Maestrul Umilinței este:
”Omul să nu se lamenteze și să nu se înspăimânte, să înțeleagă și să accepte că Dumnezeu nu dă omului mai mult decât poate duce”.
link alternativ:
ReplyDeleteDumnezeiescul Ghid le dă ucenicilor doar cât pot duce
ExMISA channel
Asta se drogheaza, saracu'
ReplyDeleteLa un moment dat stiu ca era mare fan ciuperci. Baga la greu si intarzia la toate evernimentele. Am auzit ca punea chestii in bauturi la shaktoze cu care facea..., saracele se umpleau de gratie si stari lol
DeleteOmul e in ultima faza a delirului. Dar a avut o viata cum putini se pot lauda: bani multi, femei cate a vrut, influenta si putere a unui grup destul de numeros de oameni. Toate astea fara studii. A fost talentat.
ReplyDelete