(continuare din capitolul 6)
III. COMUNITATE și MEMBRI (link)
21. Viziunea asupra sexualităţii
Autorii G.B. și M.D. afirmă că în cazul sectelor, sexualitatea membrilor este abordată în moduri extreme:
fie este abordată în mod habotnic prin reprimare, ceea ce generează tensiune și frustrare prin refulare, fie este scăpată de sub control.
Sistemul YOGA propune o viziune sacră, bazată pe iubire, pe transfigurare, pe integrare în armonia divină a sexualității:
fie prin abstinenţă completă liber aleasă, fie prin continența sexuală.
Autorii concluzionează că în unele secte, sexualitatea reprimată și refulată, iar altele promovează o așa-zisă libertate sexuală, deșănțată,
lipsită de iubire, asociată uneori cu ritualuri de magie neagră, precum în cadrul sectelor satanice.
Practicile sexuale tantrice sunt promovate încă de la primele cursuri ale anului 1 din 1990 (nr. 8).
După câțiva ani, li s-au impus cursanților analize HIV/VDRL pentru participarea în taberele yoghine.
Asta arăta că practicile sexuale nu au loc în cadrul unor cupluri fidele ci în cupluri temporare, deși se clama că la baza acestora
ar trebui să stea în primul rând iubirea profundă, transfigurarea și aspirația către divin.
Deși referirile la continența sexuală sunt frecvente, în cadrul cursului de yoga sunt doar informații cu caracter general.
Practicile amoroase tantrice detaliate nu se predau în cadrul cursului de yoga, ci sunt aflate din articolele,
cărțile tipărite de MISA sau din întâlnirile private cu cei care cunosc astfel de tehnici (”inițiații”).
Practicile de yoga tradiționale au devenit bază pentru practicile sexuale în cadrul cărora au fost integrate.
Această tendință este impusă de către liderul MISA care, după cum mărturisește, a crezut inițial că yoga tradițională este Calea,
apoi a ”descoperit” calea tantrică.
Practicile sexuale sunt promovate de la primele cursuri pentru începători, deși textele tantrice afirmă că, pentru a putea păși pe această cale,
este necesară o pregătire prealabilă deosebită.
Bivolaru însuși afirmă într-un interviu că Tantra este precum ”mersul pe tăișul briciului, fiind necesară o concentrare aproape absolută
care adeseori este destul de dificil de abordat”, dar apoi declară că ”nu pot exista nici un fel de pericole atunci când procedeele TANTRA
sunt practicate după indicaţiile unui cunoscător veritabil, căci unele dintre aceste modalităţi nu pot fi învăţate decât printr-o iniţiere gradată
oferită de un Ghid spiritual, anumite exerciţii putând fi periculoase numai în afara acestui context.”
Însă după cum s-a arătat, cursanții de la începuturile MISA învățau tehnicile tantrice de prin cărți, nicidecum de la sala de curs.
Nici vorbă de ”ghidare”, fiecare aplica după cum înțelegea.
Mai întâi, liderul MISA a schimbat calea tradițională cu calea tantrică:
”Am început cu destul de mulţi ani în urmă să practic YOGA. Am urmat calea tradiţională obişnuită, cea pe care
o indicau marii înţelepţi ai Orientului: posturile, vegetarianismul şi renunţarea la sexualitate.
Spiritualitatea Orientală mi s-a revelat ca fiind în legătură cu sexualitatea şi astfel am înţeles necesitatea de a o înfrâna
sau chiar de a o suprima în cazul abstinenței, pentru a o sublima. O anumită perioadă de timp am crezut că aceasta era Calea.
Am ajuns să cunosc un personaj feminin foarte puţin cunoscut în Franţa, un veritabil Ghid spiritual tantric feminin,
care s-a străduit să mă facă să cunosc anumite aspecte esoterice în TANTRA YOGA aşa cum acestea îi fuseseră accesibile
într-un centru iniţiatic din India, mi-a oferit anumite chei secrete şi mi-a indicat sursele gândirii tantrice.”
Ulterior, se pare că s-a abătut și de la tradiția tantrică căci, într-o conferința despre ”Tainele gâdilării”, vorbește despre
”abordarea posturilor erotice amoroase pe care le cunoașteți în urma unei inițieri secrete [...], ce au fost revelate pentru prima dată în lume
în cadrul acestei școli spirituale ezoterice de yoga [...], îmbinând transformarea spirituală rapidă cu experimentarea unor stări de plăcere”.
MISA și-a asumat misiunea spirituală planetară a ”noii revoluții erotice” pe care a înregistrat-o ca marcă proprie comercială:
citat:
”Continenţa sexuală amoroasă este cel mai inteligent şi mai avansat mod de a face dragoste.
Ea reprezintă adevărata revoluţie sexuală amoroasă și este meritul școlii de yoga MISA că a reînviat în Occident tradiția secretă,
promovând-o pe scară largă.
Continenţa sexuală amoroasă este sexualitatea viitorului.”
Sub îndrumarea liderului MISA, practicile sexuale tantrice (care sunt aflate de către cursanți în particular!)
au depășit în interes și importanță tehnicile de Hatha yoga predate la curs, care devin astfel un suport pentru procedeele și ritualurile tantrice.
Practicile amoroase sunt magnetul și liantul care susțin MISA®.
Tehnicile de Hatha yoga sunt ambalajul, iar cele de Tantra sunt momeala.
”Numai implementarea acestei viziuni cu adevărat spirituale, transfiguratoare, sacre asupra erosului, care totodată se bazează
pe continenţa amoroasă perfectă, poate conduce la marea fuziune cu Divinul.
Doar această viziune tradiţională, care aparţine tradiţiei milenare TANTRA YOGA, conduce la aceste realizări de culme,
a marele zbor în sânul enigmatic al lui DUMNEZEU TATĂL.”
Însă, pentru ca practica yoghină de la MISA să nu apară ca fiind orientată exclusiv către sexualitate, aceasta trebuie să fie ”îmbrăcată”
în câteva rânduri de veșminte pure:
- iubirea transfiguratoare
”Dacă în cadrul acestei relaţii de cuplu nu există iubire, atunci înseamnă că această relaţie nu este una amoroasă,
pentru că ei îi lipseşte liantul fundamental: energia tainică a iubirii.“
- erosul sacru, Atributului dumnezeiesc al Erosului Pur
Aceste atitudini trâmbițate la MISA sunt însă contrazise de metodele ”revelate în premieră planetară”:
posturile (pozițiile) amoroase, ritualurile amoroase, amorul în grup, amorul între femei, poliamorul, jocurile amoroase cu urină.
Ce au de a face iubirea și Dumnezeu (aspecte profund spirituale) cu tehnicile amoroase?
Când ai nevoie de artificii precum poziții, afrodiziace și ritualuri, acolo nu există iubire pură (”starea de îndrăgostit, suflete-pereche”),
ci doar dorință nesățioasă de plăcere carnală și de satisfacere sexuală.
Dorința trupească apare față de multe persoane, ”iubirea vieții” se manifestă doar față de una singură.
Este evident de ce liderul MISA a introdus toate aceste artificii: probabilitatea de întâlnire a sufletului-pereche
tocmai în cadrul destul de restrâns al cursului de yoga din localitate este infimă, așa încât se induce subtil ideea
că nu are rost să-ți ratezi ”evoluția spirituală” așteptând la nesfârșit ”iubirea vieții”, iar neîmplinirea sufletească trebuie compensată cumva,
cu ”dulcețuri” auxiliare.
În amorul în grup (un bărbat cu mai multe femei) nu poate fi vorba de iubire totală, deoarece ”nu poți fi slugă la doi stăpâni,
căci pe unul îl vei iubi mai mult și pe altul mai puțin”.
Amorul în grup de la MISA nu este recunoscut ci chiar este negat public cu vehemență (see video, între 1min:38sec - 2min:09sec).
citat:
”MS: În momentul în care vorbim de sex și de grup, deja asociem niște lucruri care nu sunt compatibile cu o viață morală și spirituală.
AS: Mi se pare ceva ieșit din comun și ceva nefiresc. Nu, nu am fost interesați de așa ceva.
Rep: În cadrul MISA nu se practică sex în grup, asta ar fi ideea.
AS: Da, sub nicio formă și personal nu am auzit niciodată despre așa la MISA.”
În realitate, amorul în grup este recomandat în conferințe secrete chiar de către marele ”Maestru tantric”:
- conferință G. Bivolaru: ”Răspuns la o întrebare despre homosexualitate” – 2015
citat:
”Indra, Krishna, Shiva, acești zei sunt și rămân pentru noi toți modele formidabile de relații amoroase multiple, paralele.
Numărul iubitelor lor este imens. Despre Krishna se menționează că în haremul său existau peste zece mii de iubite.”
În conferința a șasea despre ”Dezvăluiri ezoterice fundamentale, referitoare la gâdilare”, ”Ghidul” recunoaște că
”în cazul fuziunilor amoroase în trei sau în patru cu o excelentă continență erotică amoroasă, se trăiesc stări de efervescență erotică copleșitoare
și hrănesc cu nesaț anumite idealuri spirituale dumnezeiești și devin, în felul acesta, o formidabilă forță ocultă invincibilă”.
conferință G. Bivolaru: - Răspuns la o întrebare despre homosexualitate – 2015
”Tratatele tantrice menționează că... două sau chiar mai multe femei pot să se unească intim, amoros, erotic sexual cu un alt bărbat,
ele putând chiar să facă amor una cu cealaltă în diferite posturi ce sunt clasice, dar cei care au cunoștință despre Principiul tainic al Multiplicării,
al înmulțirii, cunosc chiar foarte bine pentru ce se realizează aceasta, ce sens are și ce efecte tainice imense, rapide, declanșează.”
Detalii se găsesc în postarea ”SINTEZĂ despre MISA® - cap. 3 ”REVOLUȚIA SEXUALĂ” din 11 August 2022, de pe acest blog.
În cazul amorului între femei (vezi aici Conferințe și workshop-uri), lipsește polarizarea, atracția și unificarea contrariilor.
În poliamor, atunci când urmărește să fie îndeplinite anumite condiții (cel puțin câte un partener din fiecare zodie),
nu poate fi vorba de iubire adevărată spontană și necondiționată.
În cazul în care întâlnirea amoroasă presupune consumul reciproc de urină și secreții sexuale (kalas), interacțiunea are loc la nivel biochimic.
Consumul reciproc de urină în timpul actului amoros este o practică inventată de Bivolaru
(vezi aici, postarea SINTEZĂ despre MISA® - cap.6. PLAGIATE ”îmbogățite” cu FALSURI din 30 august 2022,
subcapitolul FALSELE CĂRȚI cum a fost falsificată carte ”Doamna Miracolului”, de pe acest blog).
MISA este concepută ca harem pentru liderul grupării.
Mărturiile recente (link) ale unei tinere australiene arată modul în care funcționează ”școala de yoga MISA”.
Aflată la studii în Anglia, în timp ce căuta un curs de yoga, a fost atrasă prin intermediul unui curs online
și apoi a fost invitată într-o tabără de yoga pe malul Mării Negre.
A fost pusă să jure că nu va dezvălui nimic din cele văzute, a fost pusă să se dezbrace pentru a fi fotografiată,
a primit gratuitate într-un program de ”inițiere” ce cuprindea practici sexuale și ”jocuri cu urină”,
ajungând în cele din urmă la Paris, în fața guru-lui sectei, iar în acel moment a refuzat să mai participe și a părăsit gruparea.
Deși tânăra nu a dezvăluit care este această grupare, faptele conduceau spre o direcție clară.
Organizația Tara Yoga Center (filiala MISA din UK) a publicat o scrisoare deschisă ca răspuns.
Realizând gafa comisă și faptul că se dădeau singuri de gol (”se auto-incriminau singuri”😀) fără să fi fost numiți,
au retras ulterior scrisoarea, dar aceasta fusese deja arhivată (too late!) (link).
Între timp, tânăra victimă australiancă a răspuns punct cu punct acestei scrisori deschise (video), confirmând astfel
că e vorba de filiala MISA.
Postări de pe acest blog privitoare la acest eveniment:
- 30 August 2021 - Articol recent despre isprăvile lui Bivolaru și ale MISA (link)
- 31 Octombrie, 2021- Ashleigh Freckleton șterge pe jos cu secta MISA - o adevărată Shakti în acțiune! (link)
Liderul MISA promovează sexualitatea deșănțată.
Încă de la începuturile MISA, în cadrul taberelor de vacanță, cursanților li se propun spre vizionare filme așa-zis ”erotice”,
care expun de fapt o pornografie de cea mai joasă speță.
Sătui și scârbiți de acest gen de filme, cursanții au ajuns să le respingă, ceea ce a determinat reacția furibundă a liderului,
care a deplâns fluctuațiile imense ale vizionărilor, în ciuda eforturilor făcute pentru asigurarea programului special pentru adulți,
constând din selecții din peste 1000 filme care, în magazinele de specialitate, costă fiecare între 45 și 60 euro.
Liderul a anunțat că, începând din anul viitor, participarea va fi posibilă numai contra cost chiar și pentru persoanele care beneficiază de gratuitate,
iar dacă numărul persoanelor interesate va scădea, acest program va fi eliminat pentru totdeauna.
De altfel, la MISA au fost realizate filme pornografice de joasă calitate.
O fostă instructoare a MISA a trimis Federației Internaționale de Yoga FIY o scrisoare în care denunța producerea de filme porno
de către MISA.
Semnatara scrisorii arată că în aceste filme pe care le-a achiziționat de pe piața de profil, apare chiar liderul NATHA (filiala MISA din Scandinavia).
Ea mai acuza că liderul MISA G. Bivolaru invită cursante spre a le iniția în tehnici sexuale.
În urma dovezilor prezentate, FIY a exclus din rândurile sale MISA și filialele acesteia.
Deși purtătoarele de cuvânt ale MISA au recunoscut producerea acestor filme, susținând că este vorba doar despre
”filme erotice cu caracter educațional”, aceste filme au ajuns să fie distribuite pe piața de profil.
Liderul MISA a negat că la MISA s-ar fi produs filme pornografice cu scopul de a fi comercializate și a acuzat procurorii
că ar fi confiscat aceste filme în timpul raziilor din 18 martie 2004 și le-ar fi vândut ei pe piață.
La MISA s-au ticluit niște justificări (vezi partea 1, partea a 2-a și partea a 3-a), dar numai după ce a izbucnit scandalul cu FIY.
În realitate, după cum se poate vedea din această listă cu detalii și link-uri, filmele au fost produse mult anterior raziilor din 2004,
unul dintrea acestea (Ex...tasy Water) participând chiar la un festival de profil din 2003, unde a câștigat câteva premii,
fiind promovat chiar de către cursanți ai MISA la un stand propriu.
Alte filme despre orgasmul urinar au fost distribuite pe piață înainte de 2004, fiind constituite din secvențe filmate pentru proba secretă
a concursurilor Miss Shakti și destinate pentru a fi vizionate doar de către liderul MISA.
Astfel se demonstrează clar că aceste filme au fost produse și puse în vânzare chiar de către MISA cu acceptul liderului său.
22. Viziunea asupra banilor
Autorii G.B. și M.D. afirmă că în cazul sectelor, banii reprezintă o preocupare principală a acestora, chiar dacă este o preocupare nemărturisită.
Banii oferă posibilități multiple de expansiune a sectei, dar și de manipulare sau atragere a unor noi membri.
Membrii sectelor sunt constrânşi să muncească multe ore pe zi dar, cu toate acestea, trăiesc la limita sărăciei.
În cazul şcolilor de YOGA cu ASHRAM-uri ce trebuie întreținute ca să asigure atât cazarea cât şi masa
pentru yoghinii găzduiți în mod gratuit,
banii - obligatoriu necesari pentru cheltuielilor aferente atât subzistenței, cât şi întreținerii - banii nu sunt priviți ca un scop în sine,
[...] ci mijloace ce trebuie să fie utilizate întotdeauna cu deplină detaşare, cu înțelepciune, pentru a oferi a minimă siguranță materială
și un confort minim care totodată va reprezenta o bază adecvată pentru practica noastră spirituală.
Autorii concluzionează că în cazul sectelor, există o preocupare aproape neîncetată pentru a obține cât mai mulți bani,
care nu sunt folosiţi pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale membrilor sectei, cum ar fi firesc.
În YOGA, banii nu sunt un subiect tabu, dar nici nu sunt considerați un scop în sine.
S-a arătat la subcapitolul 18 - ”Munca voluntară” a acestei serii că unii membri din conducerii MISA îndeamnă la acțiuni voluntare
- sub denumirea de Karma yoga - după care tot ei beneficiază de unele dintre rezultatele acestora, în schimbul unor activități lejere.
Voluntariat înseamnă a lucra EXCLUSIV pentru ALȚII, fără a beneficia în vreun fel de rezultatele acțiunilor proprii!
Cum poți să susții că ești detașat de mijloacele materiale produse de către alții, când tu dispui de acestea și în beneficiul tău?
Așadar, de munca voluntară mascată sub denumirea de karma yoga beneficiază inclusiv cei care îndeamnă la aceasta,
încălcând astfel spiritul acestei forme de yoga.
Liderul grupării creează și promovează tot felul de rețete miraculoase pe care le recomandă cursanților, care și le pot procura
de la firma de casă, ”Steaua Divină”.
Mai întâi a început cu un promo: remediile profilactice ”Fulger” și ”Fulger aromat” pentru prevenirea îmbolnăvirii de Covid
(și pentru vindecare, dacă n-a mers profilaxia!)
Pentru cursanți, aceste ”remedii” au fost distribuite gratuit în cantități care să le acopere necesarul zilnic,
dar pentru cantități suplimentare sau pentru solicitări de la ”rude, cunoștințe și prieteni”, acestea pot fi procurate contra cost,
împreună cu alte produse de același gen.
Apoi, Doctorul Cosmic a lansat remediul anti-vaccin ”Profilactic V” care-i apără de rău pe cei care au atins persoane vaccinate
(doar contra cost).
În fine, pulberea ”Transă Forte” pentru realizări spirituale deosebite.
Să nu mai vorbim despre rețetele ”vindecătoare” primite în particular de cursanți, pentru care aceștia trebuie să apeleze tot la ”Divina Stea”.
Bineînțeles că toate aceste ”rețete miraculoase” nu se regăsesc deloc în nomenclatorul oficial al firmei ”Steaua Divină”
cu produse autorizate pentru vânzare!
Mai nou, însuși liderul grupării a devenit agent comercial al firmelor unora dintre cursanți
(vezi acest articol sau mesajul despre cabinetul ”Ananda Clinic” ).
De asemenea, înregistrarea de către MISA a unor mărci comerciale proprii este tot un aspect al intereselor de ordin financiar.
Nici simplii cursanți nu se lasă mai prejos. După cum a recunoscut recent liderul grupării în conferința din seria ”Moravuri și Năravuri”,
(”Ieri – îngeriță pe cont de videochat, azi – ”diavoliță” pe cont propriu” - 4 aug 2022 - link), există cursanți care activează pe videochat-uri
(cu caracter pornografic, conform legii) și care, în unele cazuri, locuiesc chiar în ashram-uri ale MISA.
Dacă acei cursanți achită o taxă pentru că locuiesc în imobile aparținând MISA, atunci și MISA profită de pe urma acestor activități.
Dacă aceștia nu achită nicio taxă, se pune întrebarea cum le permite MISA să locuiască gratuit în timp ce desfășoară asemenea activități ”productive
în imobilele sale?
În ambele cazuri, există cel puțin o răspundere morală a MISA, mai ales că cei care desfășoară astfel activități pe videochat încalcă principiile MISA
ce includ continența sexuală,
pentru că este clar că cei care sunt clienți ai acestor videochat-uri le accesează pentru a se stimula și descărca sexual
(după cum a atras atenția mai demult fostul vice-președinte ale MISA, C.T. într-o scrisoare deschisă ce este analizată în articolul mai înainte menționat).
În orice situație, banii rezultați din activitatea de videochat erotic încalcă regulile etice și morale YAMA și NYAMA
ce stau la baza căii spirituale YOGA.
23. Raporturile cu societatea
Autorii G.B. și M.D. afirmă că sectele sunt cel mai adesea antisociale ca reacție de protest şi, de cele mai multe ori,
se manifestă împotriva societății.
De aceea, ele sunt refugii pentru oameni mediocri, fantasmagorici şi neadaptați.
În același timp, sectanții îşi auto-arogă o falsă superioritate față de ”societatea decăzută” și, de aceea,
se izolează complet de ea, ducând totodată o activitate îndârjită de convertire - prin propovăduire - a cât mai mulți oameni la convingerile lor.
Practica YOGA trezeşte şi amplifică charisma, mărește inteligența, conferă magnetism irezistibil ce facilitează integrarea socială.
Chiar dacă cel ce practică YOGA nu mai este influenţabil, uniformizat şi banal, aşa cum este marea majoritate a ființelor umane,
care sunt nişte simple produse ale unei societăți de consum, el nu este niciodată antisocial.
Dimpotrivă, avansează destul de repede pe anumite trepte ale sferei sociale şi e promovat, fiind apreciat pentru calităţile sale.
Acela care vrea cu adevărat să transforme societatea trebuie, înainte de toate, să înceapă această transformare mai întâi cu el.
Cu toate că sentimentul apartenenței la un grup spiritual este foarte puternic, aceasta nu îi face totuşi să se izoleze de societate
și nici nu-i determină să se ipostazieze într-un grup ostil sau antagonic față de societate.
Autorii concluzionează că sectele sunt antisociale prin însăşi natura lor.
Ele se opun societății sau vor să o transforme printr-o propagandă găunoasă și ridicolă, fără ca membrii lor să fi reușit să sa transforme.
Datorită ignoranței și a naivității, multe ființe umane se lasă atrase în mrejele diferitelor secte, fiind de multe ori hipnotizate
de mirajul pe care acestea îl zugrăvesc.
S-a arătat anterior că în multe dintre postările sau conferințele MISA se manifestă o superioritate și un dispreț profund
pentru cei care nu împărtășesc ideologia grupării.
Astfel, ”neinițiații” și ”profanii” sunt gratulați cu tot felul de epitete:
Mesaj la încheierea taberei de vară 2021 - G.Bivolaru
”Dezvăluirile extraordinare referitoare la taina dumnezeiască a Atributelor Dumnezeiești vor fi și vor continua să fie chiar foarte deranjante.
Luând în considerare situația generală, se constată apariția și perpetuarea unei stări de isterie colectivă,
prostia este și mai mare, galopantă, propaganda obsesivă face ravagii în conștiințele ființelor umane naive,
credule, proaste, ignorante, letargice, superficiale.
Noi, cei care cunoaștem aceste taine inițiatice, ne putem branșa instantaneu să captăm, să acumulăm în ființa noastră,
în aura noastră, energiile subtile sublime ale anumitor Atribute Dumnezeiești cu care avem afinități.”
conferință G, Bivolaru - ”Tainele gâdilării”
citat:
”Se cuvine să subliniem că toate aceste dezvăluiri se adresează și vor fi accesibile doar pentru ființele umane inteligente.
Pentru ființele umane proaste, letargice, superficiale, sceptice, dar și pentru ființele umane ce hrănesc îndoieli demoniace
sau care deja s-au fixat în certitudini demoniace, toate aceste destăinuiri vor fi chiar respinse cu dispreț, cu vehemență,
fiind catalogate anapoda ca fiind aiureli, ca fiind imposibilă ca fiind incerte, inaccesibile.”
Așadar, promovând o anumită ideologie ce este diferită de aceea a celorlalți membri ai societății, MISA exercită asupra cursanților
o presiune psihologică de a întreține legături în special cu persoane din interiorul ”școlii”.
În plus, cei din afara grupării ar putea induce în mintea cursanților anumite ”îndoieli demoniace”, care i-ar face astfel să abandoneze ”calea spirituală”
și să piardă definitiv orice șansă de mântuire.
Tendința de izolare este mult amplificată de adoptarea exclusivă a continenței sexuale tantrice, precum și a tehnicilor de amor în grup sau poliamor,
cursanții trebuind să se orienteze în a întreține relații intime exclusiv cu persoane ce participă la aceste cursuri
și care sunt ”inițiate” în diferitele procedee sexuale tantrice.
În conferințele sale, liderul MISA a aplaudat ”vizita pitorească” a susținătorilor lui Trump de la Capitoliu (”colindători”),
(conf. ”Acțiunile recente, eroice, curajoase, ale președintelui Trump” în 4 părți),
a susținut și justificat acțiunile Rusiei în Ucraina într-o conferință intitulată ”O urgentă clarificare obiectivă, bazată pe fapte edificatoare
referitoare la Ucraina”, a negat producerea masacrului de la Bucha (vezi aici) și chiar a criticat acțiunea unei cursante
de a strânge ajutoare pentru poporul ucrainean.
Recent, liderul MISA a inițiat o serie de ”acțiuni spirituale” pentru ”manifestarea unei stări intense de revoltă benefică îndreptățită
ce va cuprinde masele de ființe umane de pe această planetă, impulsionându-le astfel să se miște după cum este inteligent,
ba chiar urgent necesar.”
Apoi, a inițiat o ”acțiune de susținere a Eroului Recunoscut”(?) în care mesajul este vag și interpretabil.
După cum se poate observa, odată cu amplificarea paranoiei și a frustrărilor liderului MISA, acesta incită la acțiuni din ce în ce mai radicale.
CONCLUZIE
MISA este o sectă apocaliptică mesianică fanatică și orgiastică, fondată pe teorii ale conspirației și pe false profeții, modificate chiar de către liderul sectei, care are obiceiul de a modifica textual sau de a răstălmăci chiar tradiția spirituală.
Liderul sectei promovează ideea că lumea este amenițată de către grupăro oculte satanice și caută să inoculeze credința și speranța în intervenția salvatoare a civilizaților extraterestre benefice.
MISA a fost exclusă din federațiile internaționale de yoga, pe care apoi le-a renegat și și-a creat o federație proprie, formată numai din filialele sale internaționale.
Motivul expulzării a fost că MISA nu are de a face cu YOGA, ci se folosește de ea, încălcându-i principiile, pentru afacerii de sex vulgar.
Liderul sectei Gregorian Bivolaru pretinde că primește revelații direct de la Dumnezeu, iar adepții îl consideră un trimis al lui Acestuia.
MISA pretinde că provine de pe o linie spirituală tradițională, fără a putea arăta care este această filiație. În același timp, liderul sectei pretinde că este sursa a numeroase revelații în premieră planetară, dintre care unele sunt inovații introduse fraudulos în texte aparținând altor autori.
Deși pretinde că promovează valorile spiritualitășii sacre, metodele de bază sunt cele bazate pe continența sexuală, manifestată atât în cuplu, cât și în grup sau în poliamor.
La MISA se produc filme erotice și pornografice destinate comercializării sub pretext educativ, iar unii cursanți activează pe videochat-uri erotice sau porno, fapte recunoscute chiar de către unii lideri.
Liderul sectei avertizează asupra pericolului letal al vaccinării și promovează remedii profilactice salvatoare cu efecte certe.
MISA s-a implicat frecvent în politică iar recent, la îndemnul liderului său, MISA realizează propagandă pro-rusă și promovează ideea unei revolte îndreptățite, precum și a unei nesupuneri generale.
SINTEZĂ despre MISA ca SECTĂ
vezi și alte SINTEZE
link alternativ:
ReplyDeleteMISA este o SECTĂ potrivit propriilor criterii! - cap.7: III. COMUNITATE și MEMBRI 21 - 23
Am vazut că Iluminatul a bagat noi atributii dumnezeiesti relevate in premiera mondiala. Dar pe una nu am inteles-o: atributia ipseitatii dumnezeiesti. Nu am gasit o definitie in dictionar a cuvantului ipseitate. Oricum sunt un ignorant malefic si demoniac, dar as vrea sa ma ajute cineva sa nu mor nici prost. Ce face acest atribut dumnezeiesc?
ReplyDeleteCulese din lume:
DeleteIpseitate: "Eu ştiu că tot ce fac şi spun vine de la mine"
Ipseitate == Selfhood: the quality that constitutes one's individuality; the state of having an individual identity.
Mai banal (usor fortat, fara implicatiile filosofice) s-ar traduce si ca egoism
Mai filosofic:
Jean-Paul Sartre propune în lucrarea sa "Ființa și neantul" că ipseitatea constituie circuitul care este între ființa însăși
și ființa pentru ea însăși. "Reflecția, prin urmare, surprinde temporalitatea prin faptul că este descoperită ca mod unic și incomparabil de a fi o ipseitate, adică ca o istoricitate".
Vreun baiat mai smecher i-a bagat sub bot Infractorului obsedat atributul asta inventat. Poate-i pica si lui ceva.
IPSEITATE din lat. IPSO FACTO = de la sine, prin sine, în sine, implicit (DEX)
DeleteAPODICTICITATE din lat APODICTICUS = necesitate absolută, indiscutabil, ce nu poate fi pus la îndoială (DEX)
Denumirile gen Atributul IPSEITĂȚII sau Atributul APODICTICITĂȚII - termeni filozofici provenind dintr-o limbă antică -
dovedesc pe deplin că acestea nu sunt revelații ale Măiastrului, ci sunt luate din cărți.
Dacă ”Divinul” i-ar fi revelat lui în premieră planetară, i-ar fi spus exact care să fie denumirea, așa cum a fost revelat numele de BRAHMAN.
Ce rost are să dai denumiri dintr-o limbă ce nu mai este vorbită?
Nu ar fi venit cu termeni deja consacrați, ci ar fi căutat denumiri care să arate că el e primul care s-a gândit la ele, gen Atributul Implicitului sau Atributul Necesității Absolute.
Și mai simplu, ar fi căutat denumirile din tradiția orientală, cu o filosofie mai veche.
Dar n-a putut mai mult decât să copie!