(continuare din postarea anterioară)
Cele petrecute în aceste zile cu atacul împotriva lui Bernhard Luger și ruperea cursanților MISA de la grupurile de vindecare
susținute de acesta reprezintă încă una din crizele pe care Maistrul le-a manifestat de-a lungul vremii.
Cursanții lui Bivolaru merg pe la Bernhard de mai mult timp.
Există dovezi clare că, așa cum chiar el a afirmat aici, Bernhard a colaborat încă din 2014 cu dr. Cătălin Luca și cu farmacia Elixirium
Atunci ce l-a apucat pe Bivolaru așa dintr-odată? (nu că ar fi pentru prima oară!
Bivolaru ar fi avut o iluminare că Bernhard este un escroc, atunci când austriacul a refuzat să aplice tehnicile de vindecare propuse de Guru,
dovedindu-se astfel ”un inamic al Atributelor Dumnezeiești și, prin urmare, al lui Iisus”.
Acesta este însă doar un pretext, în spate fiind ceva mai profund.
Austriacul dezvăluie într-un comentariu de pe blogul ExMISA că, în ultimul timp, a crescut subit cererea pentru ședințe de vindecare:
”Ce e adevarat: in ultimi 4 luni cantitate de sedinte a "explodat" enorm, s-a facut un grup in jurul meu (vindecare crestina) cu 600 de membri,
sa fie anuntat, CAND, UNDE sunt sedinte - si CINE face programare.
Eu personal NU am facut nici o programare, a fost cerut si organizat aproape oriunde de yogini” (s-a arătat anterior acest fapt).
De ce în ultimele 4 luni? Dacă nu luăm în considerare luna aprilie (difuzarea conferințelor cu atacuri asupra lui Bernhard a început pe 11 aprilie,
plus zilele necesare alcătuirii și înregistrării acestora), au trecut 4 luni din decembrie inclusiv.
Dar ce s-a petrecut în preajma începutului lui decembrie 2022? Evident, decesul fostei președinte a MISA, anunțat cu mare întârziere
Așadar, văzând că Maistrul cel cu gura mare - dar neaurită - nu a fost capabil să o salveze nici măcar pe cea cu poziția cea mai înaltă din MISA,
care a avut de suferit atâtea persecuții pentru el și care l-a slujit cu atâta devotament timp de 4 decenii, cursanții și-au pierdut încrederea în acesta
și au căutat disperați scăpare în altă parte.
Când pe acel grup de ”Vindecare creștină” s-au strâns vreo 600 de persoane și s-a dus vestea că sunt din ce în ce mai mulți cursanți,
Vraciul MISA a intrat într-o stare de panică ce este combinată cu furie, apoi și-a ”chemat toti căței inapoi in cusca, unde sunt legati in lant din nou.”
Apoi, gurul și-a manifestat dorința ca intrusul să plece de pe ”teritoriul lui, moșie de la taică-su”:
”Având în vedere aceste dezvăluiri deranjante, se va duce imediat vestea și Bernhard va trebui să își ia tălpășița din România
și să meargă să păcălească alți fraieri în alte țări.
Desigur, dacă pseudovindecătorul Bernhard va alege să fugă din România, o să găsească el alte țări unde vor fi destui fraieri.”
Zilele acestea, s-au scurs încă două episoade (al 4-lea și al 5-lea) din telenovela Magnus contra Bernhard, în regia lui Bivolaru.
Adevăratul și Unicul Vindecător:
”Cei care veți avea curiozitatea să studiați cu multă atenție secțiunea ”Faptele Apostolilor” ce există în Noul Testament, vă veți putea edifica
ce înseamnă de fapt vindecări-minune, ce au fost efectuate cu ajutorul lui Iisus, apoi veți putea să faceți o comparație clarificatoare
cu rezultatele anemice care apar în cadrul acestor așa-zise grupe de vindecare cu Bernhard.”
De asemenea, veți putea să faceți o comparație clarificatoare cu rezultatele galopante de la grupele de vindecare eternă care apar
la cursurile celui mai vindecător dintre toți.
Supremul Vindecător continuă:
”Faptul că Bernhard nu are nici măcar o singură persoană care să fi fost vindecată în mod miraculos de bolile grave cu care se confruntă așa cum,
în cadrul Mișcării Charismatice Teofanice, avem deja mai multe cazuri de acest fel.”
Pe site-ul Mișcării Charismatice se găsesc vreo 7 relatări de vindecări miraculoase, adică una pe an, din mii de persoane, dintre care
unele au participat ani la rând. Una dintre aceste relatări se referă la o malformație congenitală !!
(Întrebat la începutul anilor 90, de ce poartă ochelari din moment ce prin practica yoga ar fi trebuit să se vindece, Bivolaru a răspuns că
este vorba despre o malformație din naștere, ce nu poate fi vindecată...)
La atâtea reușite, reiese că nici Marele Vindecător nu are cu ce se lăuda.
Iar dacă mai comparăm și cu Faptele Apostolilor, reiese cât de ”mare” este capacitatea de vindecare de la MISA.
”Avem deja mai multe cazuri de vindecări miraculoase la MCT” poate fi înțeles ca ”avem deja mai mult de un caz”, ceea ce explică
de ce Bivolaru e atât de sigur că e mai tare ca Bernhard, despre care zice că n-are niciuna.
Charismaticul:
”Deși a fost propusă o alternativă în care să se opereze cu un grup alcătuit din 12 persoane printre care să fie inclus și Bernhard,
acesta s-a opus cu încăpățânare alternativei respective, care este excelentă și care a dat roade edificatoare ce sunt de lungă durată.”
Care ”rezultate de lungă durată”, că abia acum a dat Bivolaru metoda, ca să-i facă pe cursanții săi să plece de la Berhard
și să încerce să facă uitat decesul președintei MISA!
Mai-Tare-ca-Bernhard:
”În cadrul acestor așa-zise ”grupe de vindecare” ale lui Bernhard ce durează trei zile și trei nopți, deși efectele ce apar sunt slabe,
sunt nesemnificative, persoanele aleg totuși să participe, pierzându-și în felul acesta 72 de ore, dar, într-o manieră paradoxală,
refuză să participe în mod gratuit, pentru numai o oră, la ședințele în cadrul cărora operează benevol 12 ființe umane, iar rezultatele ce apar
sunt net superioare, edificatoare.”
De ce s-ar duce unii la efecte slabe și refuză ”efectele edificatoare”? Poate pentru că încă nu s-au edificat!
Vindecătorul de Aur:
”Asemenea ființe umane stau buluc la pomul lăudat și speră anapoda că Iisus va face pentru ele vindecări miraculoase
cu toate că, în acele pretinse ședințe de vindecare, este arhievident că nu Iisus este acela care intervine și operează.
Dacă ar fi adevărat ceea ce susține Bernhard, ființele umane ce participă la pretinsele ședințe de vindecare miraculoasă
cu ajutorul lui Iisus ar fi vindecate în proporție de 99% sau măcar în proporție de 85%, ceea ce nu se petrece niciodată.”
Dar nici la MISA nu se petrece vreodată așa ceva, nici măcar 1%, prin urmare rezultă că nici la MISA nu operează Iisus...
Oare Bivolaru o să-și dea vreodată seama că își dă singur cu tesla cu asemenea argumente?
”Acest aspect dezvăluie că de fapt Bernhard organizează numai niște ședințe de anemică terapie prin sugestii binefăcătoare,
ce sunt apoi asimilate - direct proporțional cu credința lor - de persoanele ce participă și avem de a face doar cu banale ședințe de terapie
prin autosugestie benefică, atât și nimic mai mult.”
Acesta ar putea fi și sloganul MISA: ”Nimic mai mult!”
Herr Aurolsson:
”Desigur, pe măsură ce va trece timpul, numărul ființelor umane ce se vor convinge vrând-nevrând de această șmecherie va crește
și înșelăciunea la care Bernhard recurge, pretinzând cum că Iisus realizează vindecări miraculoase... va înceta, astfel că Bernhard
va fi determinat să își ia tălpășița din România și să meargă în alte țări.”
Bernhard ”șmecherește” de 20 de ani prin România, așa că slabe șanse să-și ia tălpășița pentru că s-a șucărit Bivolaru.
Tata Sfinților și Mama Răniților:
”Faptul că Bernhard nu are nici măcar o singură persoană care să fi fost vindecată în mod miraculos de bolile grave cu care se confruntă
așa cum, în cadrul Mișcării Charismatice Teofanice avem deja mai multe cazuri de acest fel, face să apară un contrast zguduitor
între pungășia pusă cu abilitate la cale de Bernhard și efectele care au apărut de-a lungul anilor la multe sute de persoane,
cu ocazia evenimentelor anuale de vindecare ce au fost organizate periodic la Costinești.
Toate acestea au survenit deoarece acolo a operat Atotputernicia Dumnezeiască, Îngerii, Arhanghelii, Serafimii ce au făcut să apară
astfel de efecte curative uimitoare, spectaculoase.”
A se observa șmecheria lui Bivolaru care, după ce vorbește de mai multe cazuri de vindecări miraculoase, dându-și seama că e prea puțin
și devine ridicol, a adăugat imediat ”efecte la sute de persoane”.
Dacă la MISA Atotputernicia Dumnezeiască, Îngerii, Arhanghelii, Serafimii au făcut să apară astfel de efecte curative uimitoare, spectaculoase,
atunci la vindecările din Faptele Apostolilor cine mai ”opera”? Cineva și mai de sus, dar nu mai este cine!
Doktor Krieg:
”Susținem cu tărie că, dacă ar fi o intervenție miraculoasă efectuată de către Iisus în cadrul acestor grupe ale pretinsului vindecător Bernhard,
numărul celor vindecați în mod miraculos ar fi destul de mare, hai să spunem, ar fi câte două persoane vindecate în mod miraculos în fiecare grupă.”
Două persoane vindecate în mod miraculos în fiecare grupă de 13? S-a petrecut vreodată la MISA așa ceva?
Cum să pretindă de la un altul un asemenea procent de vindecări, când la el nici vorbă așa ceva, dovadă fiind cursanții care ”aleg”
să meargă la alții în loc să stea la el, Mărețul?
Urmează cireașa de pe tort:
”Noi am putea să realizăm în cadrul grupelor a câte 12 persoane voluntari vindecări uimitoare, spectaculoase, de lungă durată,
care ar dura - intervenția respectivă - maxim 40 de minute și care ar putea fi efectuate cu succes, gratis.”
”Noi am putea?” Dar cine vă împiedică?
Cine este cu adevărat vrednic: cel ce zice sau cel ce face?
(răspunsul corect este arătat de Iisus în Matei 7:21 sau în Pilda celor doi fii din Matei 21:28-32).
În cele 40 de minute de conferință, câte vindecări miraculoase s-au produs?
*****
Un cursant a trimis un mesaj, în care spune printre altele:
”Acum două zile, ascultând conferințele VOASTRE, am înțeles că acest Bernhard nu este de fapt un adevărat vindecător
și că urmăriți să ne avertizați asupra unor greșeli grave pe care le face și mi-am dat seama că nu are rost să merg la acel eveniment.
Am intenționat să ies imediat din acel grup.”
Așadar, în loc să meargă să vadă cu ochii lui cum stau lucrurile, a renunțat pentru că l-a crezut orbește pe ”Ghidul”!
Asta înseamnă ”experiență directă” la școala ezoterică integrală MISA!
În niște discuții de pe Telegram, Bernhard a respins sugestiile lui Bivolaru în legătură cu vindecarea, expuse într-o conferință anterioară:
Bernhard:
”Stop, stop, stop!” Am înțeles că să fie tradus ceea ce a zis acest așa-zis ghid spiritual. Nu mă refer(?) să pun în practică ideile lui bolnave.”
Atât i-a trebuit așa-zisului Ghid spiritual, care a luat foc (și nu e vorba de Focul Pur dumnezeiesc!).
”Exprimarea lui cum că ”ideile noastre sunt bolnave” dovedește prostia crasă în care Bernhard se află și se complace.
Merită să ne amintim că Iisus Hristos a recunoscut în permanență realitatea Atributelor Dumnezeiești.
Starea de prostie în care Bernhard se complace apare ca fiind imensă, zguduitoare, dacă luăm în considerare faptul că consideră în mod aberant
Atributele Dumnezeiești ca fiind ”ideile noastre bolnave”.
Măi Bernhard, ideile nu pot fi bolnave, ci doar capul care le clocește!
Ideile sunt bune, pentru că ele sunt furate de la înțelepți adevărați și chiar de la Lorber (link).
Așa-zisul ghid spiritual - care vrea să-și clădească biserică pe baza acestor idei furate - e ”bolnavul”.
Acum ar fi fost o ocazie pentru Bivolaru să-i replice lui Bernhard:
”Uite de unde am luat Atributele, chiar din cartea lui Lorber pe care îl promovezi!”
Dar nu a făcut asta, ca să nu recunoască sursa și, implicit, furtul.
O cursantă de pe grup sare și ea ca arsă:
”Cum îți îndrăznește Bernhard să vină și să acuze un om valoros, care face atât de mult bine tuturora și noi să asistăm pasiv?”
”Tu ești bolnav, Bernhard și ai nevoie să fii ajutat spre a te vindeca, dacă dorești aceasta.”
Dacă Bernhard e bolnav, atunci respectiva ce caută pe grup?
Iar tu Bernhard, cum îndrăznești să-l critici pe Mesia Însuși, care a făcut atât de mult bine tuturora (vindecare din părți),
încât adepții lui caută vindecare în alte părți?
Bernhard nu se lasă și dă și el vârtos:
”Dragii mei, spuneți lui Grig săracul că nu am o soție, nici una sănătoasă, nici una bolnavă, săracul de el.
Dragii mei, am fost atenționat că un ”așa-zis” înțelept divin spune într-o emisiune că ”soția mea” este foarte bolnavă
și nu pot să o vindec cu ”Iisus-ul meu slab”.
Vă rog spuneți la acest ”mare așa-zis înțelept divin” că nici nu am o soție, nici una sănătoasă, nici un bolnavă.
Se rătăcește fundamental, săracul.”
Săracul e rătăcit demult!
O altă cursantă sare și ea, aruncând cu lături, lansând zvonul că austriacul ar avea două soții.
Gurul (care nu se dă în lături de la nimic) le preia lăturile și le dă și el mai departe:
”Iată că bunul Dumnezeu a făcut să iasă la iveală adevărul și vă puteți da seama în ce jalnică ipostază se pune pretinsul vindecător Bernhard
care promovează vindecarea creștină și, deși are deja două soții.”
Evident că Bernhard nu poate să aibă două soții, deoarece bigamia este interzisă prin lege în Europa
(este permisă doar în țările musulmane, ceea ce îl exclude pe Bernhard).
Bivolaru nu pare să înțeleagă situația, așa că scapă un mesaj care se întoarce împotriva lui:
”O persoană (cu nume feminin n.a.) a scris: ”Hai să facem grupe de vindecare cu 13 persoane, împreună cu Bernhard.”
Atunci Bernhard a întrebat ”De ce?” O altă persoană (cu nume feminin n.a.) i-a răspuns:
”De ce nu, Bernhard? Dacă cu grupuri mai mici au fost trăiri deosebite și au apărut efecte benefice semnificative, lucrul în formula aceasta
timp de șapte luni ar fi următorul pas constructiv.”
Persoana care aprobă și susține cu entuziasm ideea grupului de 13 persoane este în mod evident la cursurile MISA pentru că
îmbrățișreză cu entuziasm ”ideile bolnave” ale lui Bivolaru.
Dacă nu ar fi fost cursantă, nu ar fi fost atât de entuziastă față de un mod de lucru nou - mai ales venite din partea unui ”rătăcit fundamental” -
sau ar fi așteptat să vadă mai întâi care este părerea lui Bernhard!
Așadar o persoană de la cursurile MISA relatează despre EFECTE BENEFICE SEMNIFICATIVE în grupurile mici
de la ședințele lui Bernhard, contrazicându-l flagrant tocmai pe cel pe care îl urmează!
Ori cursanta are dreptate - și atunci Guru minte - ori Guru are dreptate, caz în care cursanta MISA fabulează,
ceea ce aruncă în derizoriu relatarea acesteia, în condițiile în care aceste relatări - mereu ”autentificate” de către Guru -
sunt prezentate ca practic singura dovadă a ”autenticității și valorii școlii de yoga ezotreică integrală MISA”.
Oricum o dai, Guru și MISA ies prost, asta reiese chiar din expunerea ”de la un domnul Bivolaru”!
Direct la temelie!
Bernhard:
”Dragii mei, vă doresc o bună dimineața minunată și vă aduc aminte: aici sunteți în grupul Vindecare Creștină pe bază de helicopatie,
punere de mână în numele lui Iisus, eliberare blândă de manipulare externă prin entități străine și, dacă mulți dintre voi sunteți discipoli
ai lui domnul Bivolaru - să folosesc limbajul lui așa-zisul ”ghid spiritual divin”, asta nu înseamnă că acest grup este și condus de el.
Singurul ”ghid” recunoscut este Iisus Hristos. Cu mare plăcere continuăm sub conducerea lui Iisus Hristos dar, sigur,
fără implicare de o învățătură falsă și manipulativă de la un domn Bivolaru. Mersi pentru înțelegere.”
Stâlcește austriacul limba română, dar lasă că Bivolaru nu o înțelege chiar deloc:
”Afirmațiile abracadabrante cum că lui Bernhard i se propune o manipulare zice-se ”externă prin entități străine”, este halucinantă
și totodată idioată, întrucât Atributele Dumnezeiești sunt și rămân opera lui Dumnezeu pe care, iată că în mod paradoxal,
pretinsul vindecător Bernhard o consideră în mod cretin ca fiind ”manipulare externă prin entități străine”.
Formularea ”eliberare blândă de manipulare externă prin entități străine” se referă de fapt la una dintre acțiunile care se realizează
la ședințele lui Bernhard și anume eliminarea stărilor de posedare de către entitățile demonice, adică o exorcizare blândă,
fără reacțiile turbate ce însoțesc de obicei aceste manifestării.
Dar Bivolaru, în paranoia lui în care vede peste tot numai inamici ai învățăturilor sale, a înțeles că ”entitățile străine” ar fi tocmai...
Atributele Dumnezeiești! Într-adevăr, acestea sunt străine, dar numai pentru el, cel care se crede autoritatea supremă în domeniu.
Așa-zisul Ghid este atins în amorul propriu (fără continență):
”Modul disprețuitor al acestui om de a se referi la NOI cum că pretindem a fi ”UN ghid spiritual divin” este o insinuare abjectă,
întrucât NOI niciodată nu am pretins, nici măcar în glumă, că am fi UN ghid spiritual divin sau dumnezeiesc.”
”NOI n-am pretins niciodată, decât i-am lăsat pe alții să pretindă în locul NOSTRU”:
”Fiecare dintre aceste exemplificări spirituale este un dar inestimabil pe care Dumnezeu ni-l oferă prin intermediul Ghidului nostru spiritual,
care este în acel context ”canalul divin“ prin care acest ”cadou” spiritual ne parvine.
Această capacitate spirituală excepţională prin care ghizii spirituali de tip bodhaka mijlocesc pentru aspiranții sinceri și deschiși
cunoaşterea spirituală directă, este numită în tradiţia şivaismului din Caşmir ”transferul direct al Puterii Divine.” (link)
”Ghidul spiritual, un model divin
Ghidul spiritual este Graţia lui Dumnezeu manifestată într-o fiinţă umană şi trimisă ca răspuns la rugăminţile noastre.” (link)
(articol scris de către o fostă cursantă pe când aceasta trăia și care n-a avut grația de a beneficia de harul vindecător al Ghidului).
”Naşterea în universul material a marilor Ghizi spirituali este un dar divin pe care DUMNEZEU îl oferă pentru întreaga Creație.
Pentru întreaga umanitate, naşterea în planul fizic a unui Ghid spiritual reprezintă o extraordinară şansă și un nou început dumnezeiesc.
Naşterea în planul fizic a unui Ghid spiritual care a atins eliberarea spirituală ultimă indică de fiecare dată o dificilă şi complexă misiune divină.” (link)
”un pasaj identificat de codul secret al Bibliei desemnează o fiinţă excepţională – un „trimis al lui Dumnezeu pe Pământ” –
care va realiza efectiv procesul de transformare a destinului, graţie Legământului celui Nou...
... ceea ce a fost scris în urmă cu peste 3000 de ani în codul secret al Bibliei se împlineşte acum şi aici, ”fără falsă modestie”,
prin şcoala de yoga MISA, sub călăuzirea genială a profesorului yoga Bivolaru.” (link)
”De fapt, chiar NOI i-am îndemnat să creadă aceasta”:
“Dacă îl vei privi pe ghidul tău spiritual ca pe o fiinţă DIVIN REALIZATĂ care te conduce către DUMNEZEU,
vei primi astfel binecuvântarea şi ghidarea meritată care te ajută să-L descoperi pe DUMNEZEU.
Dacă îl vei privi pe ghidul tău spiritual doar ca pe un om obişnuit nu vei primi atunci de la el, tocmai datorită viziunii tale limitate,
nici un fel de binecuvântare sau susţinere spirituală.” (link)
”Grupul de aprofundare a relaţiei Ghid spiritual – aspirant” (arhivă)
”Până la urmă, n-am mai putut ține în NOI și am dat totul pe goarnă”:
”Când era copil, avea frecvent vise despre el însuşi ca fiind maestru tibetan, cu înalte realizări spirituale.
Ca rezultat al acestor vise, el şi-a reamintit multe tehnici yoga pe care a început să le practice cu rezultate remarcabile.
La vârsta de 19 ani, el a obţinut rezultatul final şi a atins starea de supremă conştiinţă.” (link)
”Încă din copilărie a trăit experiențe spirituale copleșitoare, stări de Conștiință Cosmică, și a intuit că va avea un destin spiritual excepțional.
Dumnezeu i s-a revelat ca o realitate vie.” (link)
”Această şcoală spirituală va fi cea mai importantă de pe planeta noastră.
Sub directa îndrumare a lui Dumnezeu, sub directa îndrumare a îngerilor, în cadrul ei se va pregăti o nouă cale rapidă, uşoară şi eficientă
pentru ca fiecare dintre noi să-L poată descoperi pe Tatăl Ceresc şi să fie una cu El, fără a mai avea nevoie de nici un intermediar.” (link)
”...Îndoiala, a declanşat procese de rezonanţă cu lumea cea cumplită a demonilor şi chiar cu infernul, ne împinge totodată
într-un mod insidios pe calea cea îngrozitoare a rătăcirii, care în cele din urmă ne abate de pe calea spirituală pe care ne aflăm.
Rătăcitul nu-şi mai poate accepta Ghidul Spiritual ca pe o fiinţă divină necesară să-i transforme personalitatea limitată
pentru a o elibera.” (link)
”De curând, pe neașteptate, bunul Dumnezeu NE-a transmis un mesaj și NE-a inspirat să vi-l aducem tuturora la cunoștință.
Cu ocazia acestei vești pe care bunul Dumnezeu a decis să NI-l transmită tuturora, am avut ulterior o mare revelație:
MI-am dat seama de existența unui adevăr zguduitor. În urma acestei vești pe care bunul Dumnezeu NE-a transmis-o,
am avut după aceea această revelație pe care am decis să v-o împărtășesc.” (link)
”Icoana Domnului” mai zice:
”O altă afirmație în mod vădit cretină a lui Bernhard este aceea, citez, ”sigurul ghid recunoscut este Iisus Hristos.”
Să afirmi o astfel de aberație, cum că singurul ghid recunoscut este Iisus Hristos, vădește o prostie imensă abisală din partea lui Bernhard
deoarece, chiar dacă am considera prin reducere la absurd că Iisus este singurul ghid recunoscut pe această planetă
de la începutul tuturor începuturilor, dacă am considera ca fiind reală această bazaconie tâmpă, implicit am ajunge la concluzia
că tot și toate cele care au fost înainte de apariția lui Iisus Hristos în această lume,, a fost ceva lipsit de sens, astfel că toate ființele umane
ce au apărut și au trăit înainte de Iisus sunt doar niște rebuturi, întrucât toate aceste ființe umane nu au putut beneficia de singurul ghid recunoscut. ”
O astfel de”afirmație cretină ce vădește prostie abisală, aceeași bazaconie tâmpă” este și pretenția lui Bivolaru cum că el a făcut
”revelații în premieră planetară”, adică toți cei care au trăit înainte de apariția lui Bivolaru au fost niște rebuturi...
Bernhard răspunde:
”Cu multă plăcere, continuăm sub conducerea lui Iisus Hristos dar, sigur, fără implicare de o învățătură falsă și manipulativă
de un domn Bivolaru. Mersi pentru înțelegere.”
Bivolaru replică și el în stilul caracteristic, îndemnându-și adepții să-l invite la un consult gratuit la clinica Steaua Divină,
pentru a se putea constata cât de sănătos este Bernhard cu ajutorul presupus care, așa cum susține el, îi vine de la Iisus Hristos.
Refuzul este, în opinia lui Bivolaru, o probă în plus că el nu este pe deplin sănătos și de aceea îi este frică să se supună la un consult gratuit.
”Dacă tu, Bernhard, pretinzi că îi vindeci pe ceilalți oameni cu ajutorul miraculos ce provine de la Iisus Hristos, atunci este firesc să te bucuri
de o sănătate înfloritoare, iar aceasta se va putea constata cu ușurință dacă chiar este așa, atunci când vei realiza în prezența noastră
acel consult gratuit ce îți este oferit.”
Dar dacă tu, Magnus, pretinzi că vindeci cu ajutorul Atributelor Dumnezeiești și că la grupurile de vindecare de la MISA
se vindecă pe capete (citez ”hai să zicem două persoane le fiecare grupă de 12”), de ce mor atâtea persoane chiar din conducerea școlii?
Magnus încheie:
”Veți avea ocazia să constatați atunci că Bernhard nu va da curs unei astfel de invitații, deoarece îi este frică să nu se constate,
în urma acestui consult gratuit că el, personal, este bolnav.”
Nu neapărat, poate îi este frică de rezultate măsluite!
Rămâne însă pentru posteritate păsărica scoasă pe gura Gurului însuși:
”Noi am putea să realizăm în cadrul grupelor a câte 12 persoane voluntari vindecări uimitoare, spectaculoase, de lungă durată,
care ar dura - intervenția respectivă - maxim 40 de minute și care ar putea fi efectuate cu succes, gratis.”
(fotografiile cu postările de pe Telegram ce apar în acest articol pot fi vizualizate aici sau aici).
Link alternativ:
ReplyDeleteAșa-zisul vindecător, bălăcărit de așa-zisul ghid spiritual divin
Linkuri alternative articole
ExMISA channel
Inca odata multumesc pentru munca uriasa, care faceti in general - si in cazul meu.
DeleteCitat din articol de sus:
"Cursanții lui Bivolaru merg pe la Bernhard de mai mult timp.
Există dovezi clare că, așa cum chiar el a afirmat aici, Bernhard a colaborat încă din 2014 cu dr. Cătălin Luca și cu farmacia Elixirium
(vezi aici), precum și cu clinica Santo Raphael și Steaua Divină (vezi aici)."
Textul cu "Bernhard a colaborat încă din 2014 cu dr. Cătălin Luca și cu farmacia Elixirium" nu e adevarat 100%
2003: Colaborare - in sensul, ca Mirela, farmacia Elixirium a organizat sedinte de heliopatie si cu punere de mana, la ea in casa si in centrul yoga Brasov si a fost cel mai mare punct de colaborare cu yoghini pana in Decembrie 2022 - cand Mirela mi a trimis la Ananda Clinica a lui Bivolaru si Catalin Luca
Din 2007 sau 2008: Colaborare intensiva in Clinica Bran de Catalin Luca, pana cand a fost dezfintata clincia Bran si Catalin a deschis un Cabinet in Bucuresti, unde el a inceput cu promovare si vanzare de zeolith in OTV, Dan Diaconescu.
O perioada buna am fost chemat in cabinetul lui - el a fost pana la ora 13 acolo, eu am pornit la ora 14 pana la seara si noapte.
Prin Catalin am fost trimis in aproape fiecare ashram in Bucuresti, acum 10 ani sau mai multi inainte
Am locuit la el acasa
A fost cu Catalin, ca cu Mirela de la ELIXIRIUM, o prietenie profunda si serioasa, si daca au stiut intotdeauna, ca nu voi deveni niciodată membru al MISA.
Cu Catalin nu mai am avut contact, de cand m-am retras la Austria in 2016.
Sa ajung la Ananda Clinica a fost idea lui Mirela/ELIXIRIUM - fiindca deja in Brasov au "explodat" cereri de sedinte cu yoghini in noiembrie/decembrie 2022.
Grupul "vindecare crestina", care a explodat in scurt timp de 0 la peste 600 de membri, a fost promovat prin retele de Catalin Luca si de yoghini.
Catalin de mult nu mai a fost prezent in Ananda Clinica (acum, am auzit, ca a fost acolo dupa cateva luni de absenta)
E un mare secret, unde a fost acum luni de zile ......... nu e voie ca cineva stie, unde este.
Dar - oficial se spune:
Catalin a fost trimis in concediu peste hotare de Bivolaru
Dupa primul pamflet in misatv mi a fost sfatuit de o avocat MISA in rang mare, sa cer scuze in fata lui Bivolaru.
Eu: cum? La ce adresa?
Ea: sa vorbesti cu Catalin, stie el ce sa faca
Am scris la Catalin in 17. aprilie (fiti linistiti: nu am cerut scuze), el a citit mesajul, dar nu mai am primit nici un semn. Se el nu mai are voie sa aiba contact cu mine...........
@Bernhard, multumim pentru precizarile tale si detaliile din comentariul tau.
Delete"Asemenea ființe umane stau buluc la pomul lăudat și speră anapoda că Iisus va face pentru ele vindecări miraculoase
ReplyDeletecu toate că, în acele pretinse ședințe de vindecare, este arhievident că nu Iisus este acela care intervine și operează.
Dacă ar fi adevărat ceea ce susține Bernhard, ființele umane ce participă la pretinsele ședințe de vindecare miraculoasă
cu ajutorul lui Iisus ar fi vindecate în proporție de 99% sau măcar în proporție de 85%, ceea ce nu se petrece niciodată."
Cum sa nu?
Daca Bivolaru ar respecta dreptul la credinta al fiecaruia, n-ar mai vorbi asa cum vobeste.
El intre altii ii persecuta pe romani ca nici nu pot merge la dl. Bernhard. Sunt sechestrati.
Iata cat de bland si in ajutor poate sa fie: precum cainele national suedez, cainele St. Bernard.
Sa nu cunosti simbolul Suediei al carei cetatean esti, sa razi de butelcuta salvatoare carata pe munte, in pustietate,
mai mare rasul! Te dai de gol cat esti de ignorant, de varza. Nu mai ai nimic de copil in tine. A zis Iisus ca cine nu va fi precum copiii, nu intra in Imparatia Cerurilor.
Sa nu stii tu ca apele din butelcuta sunt sangele lui Hristos pe care acest bland, binevoitor, indelung rabdator ti le aduce ca sa uiti de necaz si sa privesti cu incredere inainte prin orice avalansa sau necaz ar veni, nu pot sa cred cat de dobitoc poti sa fii Gregoriene si sa nu realizezi ca este un no-no!
Du-te si te spala fiara ingalata de zgarcenie, de prostie si de ineptitudine! Nu meriti nimic din ce ti-au dat cursantii. Nimic! L-ai facut pe Rapcea albie de porci ca ti-a dat iesirea din Romania. Nu meriti cetatenia sudeza! Nu e a ta castigata de tine! Este a romanilor. Iar scoala a lui Ambarus.
Daca ea nu mai este, la 15 iunie se desfiinteaza.
Iar tu te duci pe pustii cu atributele conform zicerii: Du-te cu Dumnezeu si lasa-ma cu sfintii!
Slava Domnului ca acest rahat de om e maturat in sfarsit din tara! Cu voia Domnului si a lui Bernard credincios.
Tot acest timp Suedia ne-au ajutat vrand sa pastreze acest jeg sa nu-l mai vedem indarat dar n-am stiut noi sa citim ca noi pe noi nu ne putem ajuta fiind est europeni.
Imputitul bivolar zicea ca sarismatic e cel din secta care de cati ani e pe acolo o are mai lunga, e mai mincinos, face mai mult rau celorlalti. Asta era la el sarisma: starea de animal cu spume, fiorosul care nu intelege credinta altuia de buna, ci un yes bestie platit natur sa fie curva.
St. Bernard - caine national suedez? Ai incurcat borcanele. Incearca mai in sud - Elvetia. :))
DeleteTot aia e! 😛
DeletePai s-a ofticat instalatorul din el. Ia sa recunoasca public Krik ca a avut o sotie, acea Teodora. Cum este krik? Ai avut sau nu? Sau la tine nu se pune. Bolnavule, in loc sa ai grija sa iti cumperi pampersi, stai si te vaiti ca baba de grija altora. Krik se rahateste pe el, da il arde grija de altii...
ReplyDeleteTedy a povestit despre sotul ei gb si era jalnic
DeleteInteleg! Ma bucur pentru ea ca si-a refacut viata.
Deletedaca misani tin o dieta sanatoasa si practica yoga de ce se imbolnavesc si au nevoie de vindecari miraculoase? intreb pentru un prieten
ReplyDeletePentru ca le este astupat viitorul si sansele le sunt arestate de unul care ii suge. Intai ii suge sa culeaga energie si informatii de pe ei, lui ii plac fragezi si de aceea ii pune sa infloreasca. Apoi ii ameteste cu idei ca ar fi mare clarvazator, ca yoga ca eliberare, o gramada de alte capcane sa nu poti iesi, pleca (hai, mai stai!) ca in final, dupa ce le-a dat toate apararile la o parte, sa ii suga complet. Ii devoreaza.
ReplyDeleteDe ce este orhideea asa frumoasa? Nu este ca sa prinda si sa digere insecte mici?
De ce cultiva unii marijuana? Nu este ca sa o consume? De ce ii pun muzica? Nu ca sa faca planta sa-si arate calitatile pe deplin pentru consumator?
Nu este vorba de nici un bine pentru cei prinsi in mrejele lui, in secta. Totul este destinat unicului consumator, bulibasa celor care s-au dus in secta sa moara acolo, Gregorian Bivolaru. Se fura unii pe altii, se calca pe nervi, se plange, se fac crize, se tipa, se lesina, crize de epilepsie pr holuri intunecoase, insalubre. Apoi poate se linistesc, sunt pusi la munca gratis si ei o indeplinesc pentru ca sunt amagiti ca este exact ca afara pentru ei s ca pot, sunt nedormiti din cauza ideii de libertate furata dar pe care n-o constientizeaza niciodata (exclus aceasta!), dar mai presus de toate, nu au cale de iesire, niciuna fiind ingraditi unii peste altii in ierarhii, tarcuri, sali. Aici li se iau drepturile cu povesti serpesti in care sunt facuti sa creada in cele mai bizare si de neauzit realizari ale rasei umane. Dupa ce sunt dezbracati, sunt trimisi la dusuri care sunt construite sa ii faca sa se creada stele de cinema, la Hollywood. Cu povestile spuse o sa-i vedem convinsi ca pot zbura zburand de pe bloc. Daca ei cad, e din cauza populatiei rele care nu-i sustine ca ei pot zbura. E o tragedie ce e acolo.
Dupa unul rau, vine altul si mai rau spune o zicala romaneasca. Dupa Ceausescu, a venit Bivolaru care "modeleaza omul nou". E totul o minciuna! El profita pe seama lor, si nu invers. Nu este nimic pentru ei! Nu se vor trezi niciodata pentru ca li se da sarcina sa laude locul si sa inceapa cultul personalitatii de cand calca in acel loc. Sunt pusi sa faca alti adepti si sa puna de la ei cuvinte si povesti despre cum este in ashram si viata in afara societatii, in necunoscut. Si toti pun de la ei cuvinte si se incurajeaza unii pe altii ca nu este bine in afara sectei, ci in interiorul sectei. Asa isi creaza singuri minciuna in care ajung sa moara. Dar ei nu vad cauza in cel care sta in fata lor asteptand discret si "nevinovat", "persecutat ca si ei" sa culeaga roadele lor. Ei vad cauza in cel care a murit pentru ca acesta ar fi de vina. Este o realitate deformata cu rea-vointa, o iluzionare voita a adeptilor - cu "gata?, incepem!" si alte cuvinte de dragoste cu care ii bombardeaza sa taca. Cand esti in secta, nu vezi ca are varsta diferita de a ta, si te guduri pe langa figura de tata ingemanata voit cu cea a lui Dumnezeu. Esti conditionat daca esti femeie sa il iubesti ca pe taica-tau. Daca esti barbat, esti facut sa-l admiri pentru potenta gandului lui de mama otravita asupra ta. El se pretinde si shakti si vira, adica este si maica-ta si taica-tau. De aceea zic ca te suge.
Abia cand esti afara, iti dai seama cine este papusarul.
Toti am fost acolo. Toti avem nevoie de vindecare. Este un bts al mintii.
Vindecarea incepe din Tartasesti, unde ii duce pe toti cu admiratia fanatica si cultul personalitatii lui.
Faceti asa cum va spune! Vedeti istoria locului si plecati de acolo prin bisericile care sunt construite acolo de romani, si prin credinta crestina indreptati-va spre casele voastre fara sa va uitati indarat! Tineti minte drumul sa nu aveti motiv sa veniti indarat altfel iara si iara veti cadea indarat in aceeasi programare!
Domnul sa va lumineze calea!
Un caz pe Netflix My killer, my love: Hellen Bailey. Si ce este surprinzator, Ian Stewart aduce foarte bine cu Gregor-Ian Bivolaru.
ReplyDeleteO femeie plina de viata si bucurie la mana unuia cu myasthenia gravis este omorata. Acesta exercita coercive control asupra ei. E greu de dovedit acest control cand chiar faptasul e cel care semnaleaza disparitia la politie. Atat de cinici pot fi criminalii ca stiu ca ei ii insaileaza somnifere in bautura/mancare dar nicicum nu se dau singuri de gol.
Acum urmaresc episodul. Diane Stewart, prima sotie murise dintr-un atac epileptic.
Criminalul tine capacul pe fapta sa sa pastreze aparentele de normalitate.
Si privirea ii este asemanatoare. Goala de continut, de sa ti se faca mila de el, o privire translucida de nu stiu nimic.
La examinarea primei sotii, ea n-a murit prin epilepsie ci la mainile lui Ian, prin sufocare. Totul este sub masca de perfect totul: sotul perfect, partenerul perfect, perfect orice.
Pe Helen a omorat-o pentru banii din banca. O convinsese sa faca un cont comun cu el.
Interesant cum gasim crime chiar si la distanta!
@Bernhard:
ReplyDeleteNu va duceti la Bivolaru ca sa ramaneti la el in secta!
Au mai fost si alte persoane de care s-a folosit si acestia l-au ajutat pentru ca au fost de buna credinta chiar daca hindu.
A fost dr. Sanjeev Sood care i-a ajutat la Steaua Divina. Asa am iesit de acolo, prin relatie de la dansul.
Dr. Sood lucreaza cu Pradeep Nagrath la Himalaya products. De la ei am obtinut mai departe referinta spre doctor in ayurveda in ... Aceasta cunostea mii de versete invatate pe de rost. Am asistat online la sedinte. Nu ii dau numele ca sa nu-l vaneze Bivolaru si suita lui de la Steaua Divina.
La Bivolaru nu o sa gasiti cunoastere pentru ca el una spune, dupa care se rasuceste si spune exact opusul. La el nimic nu este sustinut de cunoastere. El copiaza de pe net, citeste din carti si experimenteaza pe oameni. E un fel de baba vrajitoarea cu borcanul de plante de inghitit dupa el. Dar nu toate planetele sunt studiate, dozele sunt administrate dupa retete simpliste.
Ei au si dhatus-urile si meridiane imbacsite. Nu prea merge corpul fara ficat si actiunea sa de curatire. Si apoi cate poti sa tragi prin meridianul rinichi? Cand e prea mult, se varsa in celelalte, nicidecum nu devine putere paranormala. Poate doar sa faci corpul de animal mai in clar, pentru ca unde cap nu e, apar animalitatile. El nu stie nimic nici de yoga si nici de ayurveda. Nu se studiaza asa ceva in Romania in invatamantul romanesc. Si nici nu are aptitudini deosebite scolare.
Oricine pentru 100 de euro ii da referinte ca era bun student.
De fapt la misa se si ridica la nivel de mare realizare scoala Kaula, a celor fara de cap. Sunt in cautare de corpuri armonioase pana la gat, urmand ca pe umerii acestuia sa fie plasat capul altuia. Zombies in interior, pachete umblatoare in exterior.
Nu tineti legatura cu ei pentru ca sunt o increngatura care nu actioneaza normal, ci anormal. Toate specimenele sunt spalate pe creier si va vor trage in directia lor. Sunt ca o unda secundara a unui borg indian in care multi sunt defecti.
Am mai scris ca miscarea sarismatica nu este izvorata dintr-o credinta a oamenilor, ci din aceste idealuri de scoala Kaula. Bivolaru infiltreaza intre crestini specimene fara inima. Acestia ii sunt adeptii la miscarea asa zisa spre Iisus. Si acolo isi arata mai clar fateta de dusman pe care o are cu adeptii. Intai i-a selectat pe cei mai vicleni de crestini, exact ca la persoanele de ordine, iar pe restul i-a lasat sa se descurce cu ei si cu vorbirea lui lunga.
Pentru Bivolaru femeile nu au valoare spirituala de fiinte umane. Iar mamele, mai ales ele avand trezita constiinta in directia dragostei neconditionate, cu atat mai putin nu le poate suferi. Cand cursantilor le mor parintii acasa in lipsa lor, Bivolaru isi bate joc razandu-le in nas. Nu seamana a dragoste crestina gestul lui de sfidare.
Mai crestin este dr. Sood decat el desi dr. Sood este din India.
Imi pare rau sa o contrazic pe Ambarus.
ReplyDeleteIata ce spune:
“Și la un curs pe care îl țineam eu, simțeam așa că sunt timorați, sunt crispați, nu știu, se temeau să nu înceapă orgia, dacă scrie în presă de atâția ani acest lucru, înseamnă că așa o fi.” - lumeapolitica.ro
La inceput de an 1, a fost congresul international de yoga in Preoteasa si ne-am intors de la eveniment cu un gust amar.
Cand sa inceapa deschiderea oficiala a cursului, o persoana in sala i-a reprosat ca de ce apare atata pornografie si de ce sunt atatea imagini cu femei dezbracate pe si in revistele de yoga promovate pentru cursantii incepatori. Ea a raspuns si tin bine minte ca nu este pornografie ce vedeau potentialii cursanti ci expresii ale artei si frumosului. S-au certat pana persoanele respective au parasit Pipera 2 unde se tinea prezentarea. Era exact ziua urmatoare congresului, dupa amiaza.
Ea tine minte aceasta dar nu-si aduce aminte ca si eu am o buna memorie.
Ambarus m-a mintit si nu numai pe mine.
S-o spunem romaneste! Si ea a inchis ochii la acuzatiile care se aduceau pentru ca deja era in sfera de influenta a lui Bivolaru si stiti si voi ca la biserica in Romania nu merg decat babele si mosii. De unde moralitate atunci? Tot ceea ce Bivolaru i-a pus in fata, ea a asimilat de bun pentru ca poate ea n-a avut niciodata ocazia sa controleze pe careva pana la chiloti sa vada daca are droguri asupra sa.
Ea a trait in bunastare si nu s-a confruntat cu adevaruri mizerabile. Ea nu banuie ca preotii tin reviste porno pe sub pat. Ambarus Grace, cum si-o zice, se incapatana ca o fata mare sa nu vada realitatea.
Nu stiu ce ar fi trezit-o.
Serios acum, pana nu gasesti fiola cu drog in asternutul in care dormi, nu-ti dai seama ce alegere ai de facut.
Ambarus a fost naiva si a murit naiva.
Mie imi pare rau de ea si de mine ca n-as fi avut cum sa-i explic ca e la mana unui pradator hain.
Imi pare rau ca si dupa ce nu mai e ceea ce spun vine dupa ea sa o raneasca. Nu yoga te tine in viata ci credinta.
Ca yoghin sa-i fi vorbit, valora fix pix vorba mea.
Ca si crestin daca ii vorbesti, adevarul poate sa doara si dupa ce mori.
S-o lasam asa cum a cazut: Grace Ambarus a fost victima practicilor lui Bivolaru.
Printr-un anunt oficial, participantii la tabara online care vor sa vada continut erotic in programul de noapte, sunt informati ca trebuie sa plateasca suplimentar 35 de lei. Asta confirma inca o data, doua lucruri: la organizatia asta, sexul este baza, iar tabara nu are nimic spiritual; sexul e pe bani, ca industria porno din asta traieste.
Delete[image width="400px" rel="nofollow" src="https://i.imgur.com/4pCUSVr.png"/]
DeleteAdica daca banii se percep prin Gamulea atunci sunt mai curati.
ReplyDeleteAsta inseamna ca Gamulea este facilitator si sustinator lui Bivolaru.
Alt imbecil arogant! Ce daca are diploma daca standardele i se tarasc pe jos!
Adica si el e pe acelasi drum, ca si-a facut partea de exercitii sa fie pe plac parintilor si apoi face ce vrea panatalonii lui.
Stiti cum le spune? Vanatori de note ca altfel capul lor e vid. Pentru ei doar babele si mosii se duc la biserica pentru ca biserica e doar pentru babe si mosi. Mai si rasucesc din conditie ca de aceea s-au nascut in comunism. La ei comunismul este o scuza ca sa nu respecte norme de conduita in societate.
Daca este Gamulea este curva in detaliu si cu de-amanuntul, cum sa mai ai incredere ca in restul aspectelor este persoana corecta? Nu are cum! Asta chiar Bivolaru explica. Atunci cand incalci o porunca/o yama/o nyiama, le incalci pe toate. Si se si coroboreaza cu ce spune celalalt comentator ca mai usor convingi pe unul decat o multime. Daca ai convins o yama sa nu mai apara in fata ta ca s-o respecti, si celelalte isi stiu deja lectia si pleaca. Pai da, ca yama e cu Dumnezeu. Daca l-ai dat la o parte si nu l-ai respectat, s-a dus, nu mai sta cu tine.
Adica degeaba atribute la Bivolaru, daca Gamulea ia bani pe proxenetism.
misa sunt corupti. Sa-i ia DNA-ul la intrebari!
Ce-i aia ca e business, ca asociatii, chestii pe suflete de cetateni romani si nu numai? Sa-l ia pe Gamulea, s-o ia pe Aurora si pe restul si sa-i bage la racoare! Vedeti celalalt comentator ca le are mai bine cu Codul Penal, le stie mai exact unde se califica fiecare!
Orice dar nu apelati la Rapcea ca Rapcea face cota parte cu ei ca sa-i scoata curati! Inca mai joaca teatru ca ce lovit e el de evenimente, dar in fapt e inca foarte tanar si nehotarat.
Toate ca toate dar sa nu minti ca pornografia e spiritualitate. Sau daca minti, te duci ... in comunitatea de ilegali unde te cordesti cu toti si nu tii cont de nici-un Dumnezeu. De ce sa iesi in fata sa rostesti atribute cand de fapt gura ta rosteste altceva?
M-a enervat ca vin ei cu cate in luna si in stele spasiti ca "s-a facut tot ce se putea face", ca era "cancerul galopant", ca ea a neglijat, numai scuze penibile si povesti abracadabrante de parca am fi copii idioti si n-am stii ca orice efect are o cauza.
ReplyDeleteMori cu zile in secta la mana capilor sectei care se dau la fund si se fac ca nu stiu cand ai cancer in tine. Ei cand ii deranjeaza ceva, doar si-o scutura si gata povestea! Dar ea cum era sa-si scuture interiorul corpului de virusul ce se agata de ea?
Raspundeti tapi in cadere! Voi i-ati provocat moartea. Voi care ati trecut prin corpul ei ca prin apa sa va faceti placerile cu ea, i-ati adus sfarsitul. Va place ce ati facut?
Familia ei, parintii, sora, ar trebui sa va dea pe toti cati sunteti in judecata pentru moarte gresita, wrongful death.
FU mf care ai imbolnavit-o!
FU Bivolaru ca ai tarsit-o pe la toti!
FU capete de secta!
15 iunie - mai repede cu dezasamblarea!
"vor sa vada continut erotic in programul de noapte, sunt informati ca trebuie sa plateasca suplimentar 35 de lei"
ReplyDeletepai ce sa faci daca s-au scumpit dvd urile porno la care nu au copyright si de unde pirateaza prin drept divin sefuti organizatori ai lu bivolaru. da nu este nicio problema morala in asta. au facut consacrarea fructelor deci nu este nicio problema. gandire tipic de sectant spalat pe creier. sunt cu dumnezeru in inima , pardon cu diavolaru in suflet si asta ii inspira la fapte marete. Asa sa ne ajute Dumnezeu, Amin!
o colaborare asa veche a vindecatorului cu misani si marele guru abia acum reactioneaza?!?
ReplyDeleteceva nu e ok! ce a asteptat marele atoatecunoscator? a asteptat sa se vindece cativa care aveau nevoie?
lol, de parca i-ar pasa de misani in vreun fel.
sau nu il mai informeaza despre multe si il tin pe senil cat mai izolat?
na ca a aflat si a inceput ce stie cel mai bine sa faca: scandal. Sublimul guru "scumpi" a inceput ca la usa cortului.
Ce inseamna scumpi va explic: ati platit cu viata voastra (timpul pierdut in mis@)
crezand ca un decazut posedat de un demon este guru care trebuie urmat. teapa! ati platit scump din cauza propriei ignorante.
"Se el nu mai are voie sa aiba contact cu mine..." mda un om matur, adica Luca, asculta ce ii ordona un demoniac,
se lasa manipulat de un ofticos, un spurcat.
Vin vremuri noi si "magia s-a rupt". Lumea se trezeste din adormire, dar misanii si manelistii sunt ultimi care se vor trezi.
Misanii asculta inca de marele manelist hamumolu.
Inca de pe acum 5 ani pe youtube era un clip cu loje feminine https://youtu.be/xyyLdfH6XBA
dar bivolu habar nu avea.
"http://anandaclinic.ro/wp-content/uploads/2021/01/recall-healing-pexels-cottonbro-4101143.jpg"
ReplyDeleteO postura perfecta a arogantului imbecil care are el de explicat.
"https://th.bing.com/th/id/AL8GkMkYLgtmEKQ480x360?&rs=1&pid=ImgDet"
Haleala ca la Steaua Divina acasa! O zeama lunga, orez cu brocoli si frunze de iarba. Motanul daca nu a imbogatit mancarea cu o urinare fractionata, tot degeaba!
Ti le pune pe stergar de rachita ca ei nu au timp sa croseteze si sa lucreze de mana -se duc la spirala. Astea-s motive pentru babe si mosi.
Scaune si mese de lemn sa nu cumva sa te trazneasca dar vopsite in alb strident ca la casa de nebuni.
Si alte idei de-ale bivolului.
Stilul e minimalist pentru ca nu isi permit sa cheltuie banii. Podeaua neraschetata, Lingura si furculita iti aduci de acasa. Sau si mai clar: bei ciorba din castron, plescai din limba iar restul infuleci cu degetele. Bagi degetele in orezul fierbinte si urli ca la ma-ta acasa.
Singurul lucru notabil este Luca. Si-a legat sireturile dar si-a pus tricoul pe dos ca nu cumva sa fie deocheat.
Privirea lui spune totul: Esti tampit ca mine sau nu? Daca esti, scoate banii! Daca nu, mergi ca am treaba!
Blah-blah-blah-blah, sunt blue si sunt degajat.
Acesta era Luca.
Mai ramane Matei. 😂
"https://anandaclinic.ro/wp-content/uploads/2021/01/1.jpg"
Pancha karma pentru ca atat le da voie Sanjeev Sood. Ei oricum se rugau la zeitati diferite decat se roaga dr. Sood.
Pentru ei este Aitreya la nesfarsit. Pentru Dr. Sood este https://en.wikipedia.org/wiki/Dattatreya
Dar n-are importanta dezacordul. Asa spune Bivolaru, asa trebuie ca sa fie. 🤣
"https://anandaclinic.ro/wp-content/uploads/2021/01/yga-1-edit.jpg"
De fapt este coperta unei carti iar cele care apar sunt yoghine din vest, dar nu-i bai! Se poate trece peste copyright ca spune bivolu ca se poate.
Daca ii iei la purecat, nimic nu e solid. E mai bine ca Bernhard sa taie legaturile si cu Ananda Clinic. Era sa spun anandamayakosa dar m-am abtinut in ultimul moment din respect pentru Ananda, discipolul lui Buda.
Am citit "mai bine ca Bernhard taie toate legaturile cu Ananda Clinica"
ReplyDeleteDa si nu
Da - in orice caz e taiat de Bivo, proprietarul "spiritual", cum stiu din 11.4.2023 de Ananda Clinica, legatura, deci, nu mai este voie sa vorbeasca cineva de acolo cu mine.
Nu - fiindca macar o persoana dintre ei, care e foarte, foarte aproape de Bivo, a priceput astazi, ca situatia e grava si foarte serioasa.
Nu pentru mine.
Ci pentru agresorii MISA, agresorul Bivo, si pentru unii, care au crezut ca prin tacere scap de responsabilitate.
S-a stabilit o sedinta skype, propunerea mea va fi, sa fie sedinta inregistrata, sa auda si sa vada si Domn Bivo pentru ca cioburile de portelan trebuie sa fie maturate.
Si sigur nu de mine.
Vedem, daca se tin de cuvant
Ce e sigur:
Ca dupa demascarea lui Bivo dupa 20 de ani de colaborare si chemare nu va mai fi o baza de incredere, o legatura sincera.
Cine sufera: cei care au organizat cu mare placere aceste sedinte.
Ei au nevoie de un cuvant sincer din partea agresorilor MISA.
Update pentru situatia actuala cu "marele maestru ascuns"
ReplyDeleteÎn urmă cu două zile am fost informat că două persoane apropiate lui Bivolaru i-au scris fiecare câte o scrisoare în care îi spuneau că nu spune adevărul.
Este foarte curajos din partea lor.
Un membru inalt al MISA mi-a spus că Bivolaru este responsabil pentru 30.000 de membri.
Din cei 30.000 de membri, doar 2 au avut curajul să se opună contra atacurile lui zilnice din 11. aprilie prin misatv
Si astazi am fost inca vedeta lui pe ecran:
misatv, emisiune lui Bivolaru, Vineri,
13:55 - 15:00 Expunere în reluare
Mesaj clarificator cu privire la așa-zisul vindecător Bernhard - partea 5
Targic este, ca aceste 2 persoane i-au scris marelui maestru deja de la începutul "tribunalului" său, scurt dupa prima emisiune in 11. aprilie, că minciunile sale nu corespund adevărului.
Dar - pentru că Bivolaru trăiește ascuns sub mai multe nume diferite, sa nu fie descoperit si arestat de Interpol, nimeni nu-l poate contacta direct.
Trebuie scrisă o scrisoare și trimisă lui Dan (administratorul Pipera), care ar trebui apoi să transmită scrisorile către alți intermediari.
Dar el nu face întotdeauna acest lucru pentru că se folosește de puterea sa și se crede un mic zeu. Porecla lui: "Dobermanul lui Bivolaru".
Aceste 2 persoane, pe care le cunosc foarte, foarte bine, mi-au dat scrisorile lor să le citesc înainte de a le trimite la Bivolaru - de data aceasta pe un alt canal pentru a evita "Dobermanul lui Bivolaru", Dan - Pipera, care s-a pus acum într-o poziție oarecum dificilă în ierarhia MISA.
Vom vedea dacă marele maestru Bivolaru îl va proteja în continuare
Pentru corectitudine, nu voi publica aceste scrisori pentru voi acum, ci numai peste o săptămână - mai întâi trebuie să i se dea lui Bivolaru șansa de a răspunde.
Dar îi va fi foarte, foarte greu pentru el să iasă din această dilemă autoprovocată.
Pentru că el, în poziția sa, venerat de mulți ca un emisar direct al unui zeu, nu poate pur și simplu să se oprească cu emisiuni zilnice de minciuni și vrăjeală spirituală pe misatv și să spună:
"Îmi pare rău, nu am știut".
Îi va fi greu să se oprească din demascarea sa.
Peste o săptămână scrisorile vor fi publicate aici sau pe o altă platformă - le mulțumesc autorilor pentru curajul și loialitatea lor față de mine.
Bernhard
Bivolaru recunoaște doar când este nevoit să o facă, adică atunci când este prins cu minciuna, pus în fața unor dovezi ce nu pot fi negate
Delete(așa cum a fost cazul de două ori cu papa la slujba luciferică și articolul din Cațavencu sau a treia oară cu lojile masonice feminine din România).
În cazul de față, este cuvântul lui contra cuvântului celor doi cursanți.
Chiar și dacă cei doi vor jura cu mâna pe Biblie (lovindu-l cu propria lui armă), va spune că Bernhard este inamicul Atributelor Dumnezeiești
pentru că nu vrea să aplice tehnica lui și că, prin urmare, este inamicul lui Iisus, care a revelat Atributele ”în proporție de 50%”.
De fapt, a spus deja asta în conferințele despre ”așa-zisul vindecător”, s-a asigurat dinainte împotriva unor eventuale replici din partea cursanților.
update 2: am scris: "Am scris la Catalin in 17. aprilie (fiti linistiti: nu am cerut scuze), el a citit mesajul, dar nu mai am primit nici un semn. Se el nu mai are voie sa aiba contact cu mine...........
ReplyDelete"
Intre timp noi am vorbit la telefon - si comunicat pe telegram cu scopul, sa opreasca cineva pe nebunul, care se distruge/demasceaza singur
comunicatia cu catalin a fost sincera si prietenoasa. Vedem cum va reactiona Bivo - semnele sunt bune, ca Magnus Aurelson (marele fiul al soarelui) devine o simpla eclipsa, sau ca Bivo ramane in fata uni cursanti, inca mai deschisi in minte, cu curul gol, ca un brad de Crăciun dezîmpodobit.
Inca o scrisoara. Si asta a fost blocata sa nu ajunga la Bivo
ReplyDeleteBivo nu mai este stapan de aceste demoni in jurul lui. Primeste numai informatii filtrate - dar asa el a vrut, asa el a construit sistemul de panica si frica.
O terapeuta catre Dr. Catalin Luca, care a avut o intentia buna sa intermedieze:
Terapeuta, si ea foarte cunoscuta in cercuri de yoga) scrie:
Putem sa scriem cum a fost el (Nota: Bernhard) aici, cum s-a comportat, pentru ca nu au fost problem de nici un fel, cum ai colaborat și tu cu el înainte și cum a fost. (Nota: Autora se refere la colaborare mea cu Catalin Luca din 2007 sau 2008 pana 2015 sau 2016, pana cand am plecat din Romania)
El aici a fost foarte cu bun simt, nu a cerut nimic, eu am vorbit cu oamenii la telefon și unii ma întrebau ce sa aducă, dacă e vreun preț și eu le spuneam ca e gratuit și ca el nu vrea nimic.
Noi i-am oferit cazare și masa gratuit. El a vrut după vreo doua luni de când a venit prima data sa ne dea niste bani pt utilități din ce a primit donații de la oameni și am primit.
Și am folosit banii când am platit facturile de gaz. La plecare ultima data înainte de zilele în București la fel ne-a mai dat încă o data tot din donații. Nu a existat nici o condiționare, nici o obligativitate. A vrut el sa ajute.
Dar aici nu a fost nimic de genul ăsta. Chiar când primea mâncare de la cei care veneau la el, aducea si la bucatarie pentru toată lumea. Aici s-a integrat ca într-o familie.
A dus la aeroport o pacienta cu mașina lui, s-a oferit sa o ajute fără nici un ban, când ea a întrebat, a spus ca are mașina de la Iisus și o duce cu ea fără nici o taxă.
Oamenii l-au îndrăgit aici, era mereu vesel și tonic și a făcut ședințe uneori de dimineață până seara și noaptea avea pe alții online, urgente sau din alte tari
Chiar s-a comportat cu dăruire și iubire fata de oameni.
Și cu dorința sincera de a ajuta.
A fost frământat de discuțiile cu cei din București, noi i-am spus sa scrie direct Lui ca să clarifice lucrurile.
Mai mult nu ne-am amestecat, în perioada aceea am avut de lucru și nu am avut timp prea mult sa discutam decât de organizare și pacienți. A făcut ședințe gratuite și pacienților internați, mai ales când le era rău.
nota Bernhard:
2 din 30.000 de membri au avut curaj, sa spune la "marele maester", cum a fost adevarat.
Trist.
Pentru MISA, pentru misani si mai ales pentru cel asa-zisul Ghid spiritual, o caricatura de un om adevarat
Scrisori adresate lui Gregorian Bivolaru dar se pare niciodata ajunse la destinatie:
ReplyDeleteScrisorile cenzurate
Scrisoarea din 10 mai a lui "XY, peste 30 ani yoga" arata - dincolo de limbajul sectar/lemnos care sterge orice diferenta dintre cursanti - "sfânta" mare naivitate a unuia (sau uneia) care s-a depersonalizat complet.
DeleteEste gata sa gaseasca vinovati doar de teapa "iudei din pipera" (clovnul inept poreclit agapioselin care - ca un adevarat idiot util - a executat comenzile proxenetului) si termina mesajul adresat "Rãtãcitului" dorit de Interpol cu:
Te imbratisez cu iubire
exonerându-l complet de orice intentie malitioasa.
Daca - prin absurd - bivolaru doar ar fi preluat niste interpretari rauvoitoare ale complicilor, asta ar arata si mai prost pentru el si networkul infractional misan:
1. bietul analfabet bivolar nu are discernãmânt in a judeca o situatie si doar preia bârfe (se mai numeste absenta bunului simt)
2. nu are si nu a avut niciodata vreo "conexiune" cu vreun plan astral-cauzal-akashic & other shit de unde sa extraga adevarul (macar partial desi un iluminat la bec la el ar trebui sa acceada absolutul, nu ?)
Una peste alta concluzia oricarui om chiar simplu nu poate fi decat ca un asemenea ordinar vrea doar sa-si apere afacerea (escrocherie, proxenetism) si s-a simtit amenintat de Bernhard - care cum si sclavii lui bivo spun, nu ia niciun ban.