(urmare din postarea precedentă)
”Tainele ezoterice dezvăluite ale sportului în general, dar și ale anumitor forme de sport în particular”.
Nu este titlul unei lucrări de doctorat de la Institutul Național de Educație Fizică și Sport, ci al unei
”conferințe în premieră din manuscrisele profesorului de yoga G. Bivolaru”, din programul Taberei yoghine de primăvară 2024
Participanții la cursurile MISA nu practică sportul și cu atât mai puțin sportul de performanță (nu se omoară ei nici cu yoga!),
de unde reiese că această temă este una artificială, nejustificată, inventată ca să mai umple timpul.
A pierde timpul la MISA este sportul numărul 2, după (poli)amorul frenetic (sport de grup sau, mai bine zis, ÎN grup).
Așadar, conferințele pe teme de sport nu se adresează direct cursanților MISA, care nu practică sportul și nici nu au de gând,
iar cei care practică sportul nu ascultă conferințele de la MISA, ceea ce amplifică senzația de activitate de umplutură.
Este pur și simplu un nou prilej pentru ca ”maestrul sportului” să se dea în spectacol.
Mai mult, deoarece în ultimele luni ”antrenorul principal” de la MISA a scris doar declarații la poliția franceză, este clar că
aceste ”conferințe” au rămas nedifuzate în tabăra de vară 2023 ”din motive de program încărcat”, motiv pentru care
”aspiranții a fost necesar” să mai plătească încă un rând de ”contribuții de participare”, deși au mai plătit o dată pentru acestea.
Rămas în pană de inspirație și de subiecte, căci pe internet nu mai apare nimic nou pentru că s-a publicat tot ce se putea
și, prin urmare, nu mai are de unde să preia ”revelații în premieră planetară”, Bivolaru s-a apucat să înjure... sportul!
Când nu mai ai de unde să furi, când nu mai ai nimic de spus și nici nu poți să creezi ceva de valoare, ce mai rămâne de făcut?
Să dai cu lături în ceea ce fac alții! Acum, ghinionul a căzut pe activitatea sportivă, foarte prezentă în societatea contemporană.
Vasăzică ceea ce vedem pe stadioane sau pe micile ecrane atunci când urmărim transmisiuni sportive, nu este totul.
În spatele practicării sporturilor se află taine ezoterice oculte, de care nici marii campioni ai acestora nu sunt conștienți.
Noroc de Ghidul clarvăzător, că altfel muream ignoranți! Oare de câte ori am trecut pe lângă iluminare când am luat parte
la câte o miuță pe maidan sau când am privit la TV vreun blat ordinar din campionatul lui Miti(ti)că Dragomir?
Dacă stăm bine să ne gândim, fotbalul trebuie să ascundă niște taine spirituale, din moment ce marele călugăr athonit Gigi Becali
menține de zeci de ani o echipă în campionat, deși nu prea câștigă. Să nu-l uităm nici pe Tata Puiu, care pupa de zor zeci de iconițe
chiar în timpul meciurilor, pe când antrena Naționala României (cu care a pierdut ultimul său meci în fața necredincioșilor de albanezi!)
Însă acestea sunt manifestări exterioare ale unor profani care nu înțeleg mare lucru din spiritualitate.
Cine știe ce taine ezoterice se află în spatele uneia dintre manifestările de turmă cele mai evidente - un meci de fotbal?
Să fie poate anumite taine ale potențialului creator și ale erosului sublim, atât de plastic zugrăvite în freamătul galeriilor care zbiară
la unison M#!eee? Sau sunetul subtil elevat al mantrei HUO? Sau transfigurarea (”boule, dobitocule”!)?
Sporturile olimpice erau practicate în cinstea zeilor, iar ceremoniile de deschidere ale acestora reprezentau sui-generis ritualuri
(realizate și astăzi, însă numai de formă, ca un show), iar marii campioni erau priviți ca eroi spirituali.
Dar atunci era vorba doar despre întreceri individuale, însă în prezent multe sunt sporturi de echipă sau, mai precis, de turmă.
Marele Maestru al Sportului Ezoteric nu a avut niciodată sportul la inimă, mai ales fotbalul, despre care a spus cândva că
”douăzeci de indivizi aleargă năuci să prindă o bășică de piele umflată și, când o prind, îi dau cu piciorul”.
Așa că ”HUO SPORTU' demonic!” Citez cuvintele pline de năduf din prezentarea seriei de conferințe despre sport:
”Sportul a ajuns să devină, în societatea actuală, o sui generis ”religie“ foarte prosperă, care promovează însă nişte idealuri
complet false, efemere și iluzorii. Sportul de fapt doar exacerbează egoul celor care îl practică și chiar mai rău decât atât,
împătimiții sporturilor extreme ajung în imensa lor majoritate, într-un mod nebănuit, să fie posedați de anumite categorii de demoni.” 🔗
Spre deosebire de sport, yoga nu e religie, nu promovează niște idealuri complet false, efemere și iluzorii, nu exacerbează egoul
și nu face ca practicanții să fie posedați de anumite categorii de demoni (decât dacă se îndoiesc de yoga...)
Iată un fragment din prima conferință din serie: 🔗
Ne putem întreba: ce rol poate avea sportul în viața noastră? Ce valoare are acesta pentru ființa noastră, privită acum în totalitatea ei?
În prima parte a acestei conferințe ce provine din manuscrisele profesorului de yoga Gregorian Bivolaru, ni se clarifică
nu numai aceste aspecte, dar și multe altele, cum ar fi:
- Sunt compatibile sportul de performanță și genialitatea?
- Care este relația dintre Hatha Yoga sau puterile paranormale și sportul de performanță?
Care-i relația dintre Hatha Yoga și sport? Cândva, MISA a avut un meci de box cu yoga sportivă. Iată ce se spunea într-un articol din 2008:
Cine vrea să joace un meci de YOGA? (arhivă 🔗):
Apropierea dintre YOGA şi sport este de-a dreptul forţată şi foarte puţin plauzibilă. De unde această obsesie cu yoga sportivă?
Simplu: pentru că sportul este, în general, bine finanţat sau oricum mult mai bine finanţat decât spiritualitatea.
Asta era problema: sportul este mai bine finanțat decât yoga! Și atunci unii vor să facă yoga sportivă ca să primească și ei bani.
Dar cei de la MISA nu au vrut să se coboare și să compromită ideea de yoga transformând-o în sport (câh!) și atunci ”au ales”
continuare:
Nu vrem să se înţeleagă că avem ceva cu sportul şi că scopul acestui articol ar fi să criticăm sporturile, competiţiile sportive.
La urma urmei, dacă două duzini de oameni vor să alerge după o minge numai pentru a o da imediat mai departe
după ce au ajuns la ea, e dreptul lor…
”Nu vrem să se înţeleagă că avem ceva cu sportul și că criticăm sporturile”, dar chiar asta facem...
continuare:
Nu suntem deloc de acord cu ideea că în YOGA competiţia este o modalitate de atingere a desăvârşirii spirituale şi că aceste competiţii
trebuie organizate ca şi cele sportive. Şi, dincolo de indignarea firească pe care ne-o poate trezi această scorneală, ”yoga sportivă”,
am putea să zicem, în spiritul toleranţei yoghine, lasă-i pe ei să se ocupe de ”sporturile yoga”, că noi ne vedem de YOGA în continuare.
”Lasă-i pe ei să se ocupe de yoga sportivă”, că noi să ne vedem de pornovideochat în continuare...
Însă cea mai virulentă reacție au avut-o antrenorul principal și secundul său Advaita atunci când federațiile internaționale de yoga
le-au sugerat să organizeze concursuri de ”yoga sportivă”! Să vezi ce-a fost atunci la gura lor:
articol MISA: Aspecte semnificative în legătură cu jocurile mârşave din culisele Federaţiei Internaţionale de Yoga
şi nu numai … aşa cum le-am fost martor personal în ultimii 4 ani, de profesor yoga Mihai Stoian
”La inspiraţia Ghidului nostru spiritual Grieg, s-a decis ca la acest congres să propunem să nu mai organizam concursul
de yoga sportivă şi artistică, ci să mergem pe o linie spirituală mai apropiată de tradiţia yoghină autentică (”jocurile cu elixir auriu”, n.a.)
Un concurs de yoga sportivă nu este un eveniment spiritual şi că într-adevăr Grieg are dreptate când afirmă că un sistem spiritual
nu are nimic de-a face cu sportul (dar cu prostituția are? n.a.)
În mod deliberat, în sânul membrilor federaţiei se menţine o confuzie între IYF şi Federaţia Internaţională de Yoga Sportivă (IYSF),
tocmai pentru că se doreşte ca yoga să devină un sport, pentru a se elimina astfel orice pretenţie spirituală pe care ar putea-o avea
cei care practică yoga. Şi aici trebuie să repet că niciodată nu am vrut şi nu ne-am oferit să organizăm un asemenea campionat,
Se urmăreşte ca yoga să fie transformată într-un sport olimpic. Odată ce vor fi alocate fonduri uriaşe de către diferite
organizaţii internaţionale pentru sporturile olimpice – deci odată ce banii vor începe să circule în această direcţie –
se vor stabili anumite standarde internaţionale ce vor defini aşa-numita yoga sport.
Apoi, orice încercare de a vorbi în yoga despre aspecte subtile, ezoterice, cum ar fi sistemul Chakra-elor, despre energii subtile,
despre anumite realizări spirituale, va fi considerată o tendinţă sectară şi va putea fi combătută foarte eficient cu argumentul
cel mai bun la public: Iată, de fapt, vor spune ei, yoga este cu totul altceva pentru că este o disciplină olimpică deja ”unanim” acceptată!
În acest context, putem vedea prin şirul de evenimente prezentat anterior că, de fapt, planul acesta, plan ghidat din umbră
de către francmasonerie, se îndeplineşte pas cu pas şi toate aceste manevre nu arată decât acest deziderat masonic.
Este straniu ca IYF să reacţioneze în acest fel, dacă nu ar avea această agendă ascunsă cu privire la yoga, care să devină
o disciplină sportivă şi doar atât. De ce au fost aceştia atât de deranjaţi de partea ezoterică a concursului de yoga?
Ne-au propus să realizăm congresul împreună, dar totuşi, să scoatem din program concursul de yoga ezoterică.” 🔗
”Nenorociții de masoni vor să facă să se confunde yoga cu un sport și să elimine partea ezoterică, de spiritualitate, care este esențială.
Nu se poate vorbi de yoga fără poliamor, jocuri amoroase cu urină și amplificarea feminității pe videochaturi porno”.
Însă scopul acestei agitații împotriva sportului devine evident în momentul în care cei de la MISA au anunțat înființarea unui site
(doar în limba engleză!) DEDICAT tainelor ezoterice dezvăluite ale sportului (anunț iunie 2024 🔗)
Nu este un site de promovare a sportului, așa cum s-a putea crede din titlu, ci unul de propagandă negativă!
La prima vedere, site-ul pare că se adresează sportivilor și le promite revelații cu privire la sport, iar titlul nu include nimic negativ
la adresa sportului dar, în realitate, vrea să-i deturneze pe aceștia de la practicarea sportului și să-i atragă către practica yoga!
Este o tactică foarte perversă, bazată pe un gen de psihologie inversă. Este o tactică de sectă!
Deoarece mesajul direct ”Veniți la yoga!” de pe site-urile MISA nu mai are efect, mai ales în urma imaginii dezastruoase create
în urma acțiunilor autorităților franceze din 28 noiembrie 2023, s-a creat un site care pare că face revelații despre sport,
dar care are un mesaj indirect, ocolit: ”Nu vă duceți la sport, că nu câștigați nimic. Și dacă tot nu vă duceți și dispuneți astfel
de timp liber, de energie (și de bani!) în plus, nu mai bine vă apucați de yoga?”
De fapt autorii acestei idei caută să exploateze asocierea des întâlnită dintre yoga și gimnastică, deși tot ei neagă că yoga
are de a face cu gimnastica! Se folosesc de sport, ponegrind sportul!
Acest mod de a proceda arată nivelul de ticăloșie absolută la care au ajuns cei de la MISA!
Site-ul nu are pagină în limba română (ca să nu se facă legătura directă cu MISA, deși MISA anunță existența acestuia, nu ATMAN!),
ci face trimitere către autorul ”revelațiilor” (About author), care este nimeni altul decât ”Eminentul”!
De asemenea, absența paginii în limba română arată că cei de la MISA/ATMAN se orientează acum în special către țările vestice,
singurul loc în care încă nu sunt foarte cunoscuți, în care încă se mai pot extinde și mai pot amăgi oamenii, pentru că în România
imaginea negativă nu poate fi ștearsă. (”nimeni nu e profet în satul lui”)
De altfel, nu întâmplător Bivolaru invită multe cursante din străinătate, care nu-l cunosc, căci doar pe acestea le mai poate atrage la el,
cursantele din România știind de mult timp la ce să se aștepte când sunt invitate. De aceea plângerile împotriva lui vin de la cursante
noi din străinătate, în timp ce acelea din România refuză să se declare victime, tocmai pentru că acestea știau pentru ce sunt invitate.
Așadar acest site este destinat atragerii de noi cursanți din Vest. Acesta este scopul ascuns al înființării acestui nou site, iar seria
de expuneri legate de sport ”ridică mingea la fileu” pentru o pregătire mentală prealabilă.
PS. În aceeași tabără de vară în care Bivolaru a ”devoalat” sportul, a ponegrit și alte aspecte ale societății contemporane,
cum ar fi știința și activitățile intelectuale.
conferință: ”Insuficiența vădită, inadecvarea și limitările evidente ale unei înțelegeri strict intelectuale în epoca actuală”
conferință: ”Modul materialist lamentabil în care știința concepe actualmente conștiința”. 🔗
Oare vor face site și despre ”revelații ezoterice cu privire la activitățile intelectuale”? Nici acest gen de activități nu se desfășoară la MISA!
Parafrazându-l pe Eminescu (feblețea lui Bivolaru!), ”am putea spune”:
E ușor a da la gioale
Când nimic nu ai a spune,
Înșirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.
Critici, căutând pretexte,
Deși roade n-ați produs,
E ușor a scrie texte
Când nimic nu ai de spus.
Link alternativ:
ReplyDeleteMISA/ATMAN și-a tras site despre sport!
Linkuri alternative articole
ExMISA channel
Io zic ca asta e scos ca sa ajute cumva la proces. Cine stie ce judecator mai conservator o avea care o fi strambat in nas la jocurile olimpice si uite nene ce rezoneaza Bivilica cu tine.
ReplyDeleteAlbul muta: F3-F5, sah si castiga! Daca mi-l ia cu tura, si eu ii halesc tura de la E8.
ReplyDeleteDesi in forte egal, am avantajul atacului.
Atributele lui Dumnezeu mi-auu iesit in cale pe msn un articol in Star Insider.
1. Dumnezeu este suveran nedisputat pentru credinciosi. El este Creatorul si atunci in rolul sau, El este rege si controleaza tot. 1 Cronici 29:11-12. Se pot cauta in Biblie si gasi aceste capitole.
2. Este atoatecunoscator (stie tot). Psalm 139:4, 1 Ioan 3:20.
Stiati ca James se traduce in Iacov?
3. Omniprezent, prezent peste tot. Proverbe 15:3.
4. Nu are data de expirare. Poate este o impietate sa traduc asa. Etern atunci e termenul potrivit pentru copilul care intra in lucruri buclucase. Isaia 40:28.
5. Imuabil, adica nu sufera schimbare. Malahi 3:6.
6. Transcendent (trece dincolo de experienta fizica umana). Isaia 55:8-9.
7. Creatorul. Coloseni 1:16.
Un moment simpatic: Nu pot impiedica AI de la a se manifesta mentionand iubirea, dreptatea, mila, sfintenia lui Dumnezeu. AI ma intreba ca un copil la ce lucrez.
8. Salvator/Mantuitor: Isaia 45:21
9. Dzu (prescurtare misana) e drept. Deuteronom 32:4
10. Dzu e sfant. 1 Samuel 2:2
11. Dzu e vrednic. Apocalipsa (revelatii in engleza) 4:11.
12. Dzu e glorios, Isaia 6:3. si Psalm 8:1.
In acest context, BBG forever. Nu e 'Babaji forever' ci 'Blessed Be God Forever', formula de adresare in organizatia chabad. Aici e un mare nod care il dezleaga pe om. Cand n-are ce face, sa binecuvanteze pe Dumnezeu si-i va merge bine! Vezi modelul lui Abhinavagupta! Vezi yantra lui Shiva! Canta Aum! Sau canta la cor in biserica!
13. Intelept si Puternic. Iov 12:13
14. Dzu e bun. Psalm 34:8. E bun pentru ca nu este alterabil, nu sufera modificari, nu sufera. Poate vrea omul ca si prieten, companion. 1 Ioan 3:16.
15. Dzu este iubire. 1 Ioan 4:16.
16. Milostiv cum spun islamicii. Efeseni 2:4.
17. Credincios. 1 Corinteni 1:9
18. Compasiv si gratios. Psalm 86:15
19. Vindecator. Iesirea 15:26. Plus episodul cand s-a facut acel stalp de vindecare cu cei doi serpi incolaciti care au devenit ai tarziu semnul adoptat de farmacie. Numeri 21:4-9 (50% aici contributia AI)
20. Furnizor. Filipeni 4:19
21. Sincer, Numeri 23:19
22. Drept. A fi moral drept este unul din cele mai populare atribute. Dreptate divina, Judecata de Apoi, 145:17.
23. Corect (just). Deuteronom 32:4.
24. Autosuficient. Ioan 5:26.
25. Gelos. Din porunci, "Sa nu ai alti idoli caci Eu sunt un Dumnezeu gelos...". Iesirea 34:14.
Pentru copil parintii sunt Dumnezeu pentru ca sunt buni, iubitori, milostivi, corecti, il invata de bine, sunt fermi in judecati si pedepse, iar de obicei nu ai cum trece de autoritatea lor.
Cand parintii vor sa bage copiii in casa iar copiii nu se lasa dusi din parc, ata ete alta mancare de peste. Le pui mancarea in fata si atunci sigur vin. :))
"Eu sunt cel ce sunt" (I am that I am) este numele lui Dumnezeu. Dar despre "eu sunt" ca atribut a lui Dumnezeu nu se va auzi la MISA...
Deletehttps://www.youtube.com/watch?v=LLW2cPOvC-8