La MISA se atrage mereu atenția asupra pericolului reprezentat de ”îndoielile demoniace” cu privire la ”școala și calea spirituală” 🔗 🔗.
Se dă mereu vina pe demoni și pe ”cursanții cârcotași ce sunt deturnați de demoni”, dar nu se spune cum apar în primul rând
aceste îndoieli în mintea ”cârcotașilor”. Pe acest blog au fost relatări ale unor foști sau (încă) actuali cursanți, în care aceștia arată
faptul că au pornit cu cele mai bune intenții și cu deplină încredere în ”școală și ghidul spiritual” dar, urmărind să pună în aplicare
ceea ce au fost învățați, pur și simplu s-au lovit de contradicții insurmontabile din cadrul acestor învățături și și-au pierdut încrederea,
iar alții nu au mai putut continua tocmai pentru că aceste contradicții nu pot fi rezolvate și deci depășite.
➤ Una dintre aceste contradicții flagrante, recent ieșită la iveală”, este despre teoria conspirației cu privire la încălzirea globală.
Inițial, la MISA s-a spus răspicat cum că această încălzire globală ar fi falsă, că ar fi creată cu scopul de a controla populația
și că în realitate ar fi vorba chiar de o răcire globală. Iată câteva ocazii în care a fost exprimată această poziție:
⬧ 30 ianuarie 2017 - Top 10 cele mai mari conspirații din toate timpurile
Deși multe dintre controversele lumii actuale, mai ales cele incomode pentru guvernanți, sunt catalogate drept ”teorii ale conspirației”,
timpul a dovedit că o mare parte dintre acestea sunt de fapt cutremurătoare realități ale conspirației.
Nu există încălzire globală! Totul este o afacere mondială
Conspiraționiștii susţin că aşa-zisa schimbare climatică este o fraudă perpetuată pentru scopuri financiare şi ideologice.
Întreaga isterie în masă provocată de iminenta încălzire globală ar fi de fapt o făcătură inventată de către obscurul grup de interese
Bilderberg, care se foloseşte de încălzirea globală pentru a impune, în secret, o guvernare mondială.
⬧ 30 iunie 2017 - Dezvăluiri despre «încălzirea globală», reducerea masivă a populației planetare și Noua Ordine Mondială
Încălzirea Globală” este o minciună globală! În spatele acestei odioase propagande se află atât interese financiare uriaşe
(taxarea globală pe baza emisiilor de CO2), dar şi inducerea ideii de reducere a populaţiei planetei pe motiv că ”omul este
adevăratul vinovat”. Toate acestea au un singur scop: instaurarea Noii Ordini Mondiale şi a Guvernului Mondial!
⬧ 25 noiembrie 2017 - «Încălzirea globală», o imensă escrocherie
Toate informaţiile culese şi cercetările demonstrează că încălzirea globală este o mare farsă. [...]
O reţea de politicieni, corporaţii şi oameni de ştiinţă au conspirat împreună pentru a promova frica de ”încălzirea globală”.
”Gogoşile umflate” ale aşa-zisei ”încălziri globale”:
1. Pământul se încălzeşte în ritm accelerat!
Privind aceste date din anul 2014 se observă clar cum ”încălzirea globală” a scăzut drastic din anul 1998.
2. Oceanele se încălzesc simţitor
Adevărul este că, de fapt, calota polară creşte în dimensiuni! În 2014, cifrele NASA arătau nu numai că stratul de gheaţă nu s-a topit,
ar chiar crescuse în dimensiuni, de la 43% la 63%.
⬧ 15 noiembrie 2019 - Încălzire globală? Ce se petrece cu zona arctică?
Realizatorii documentarului „Modificarea climeiˮ („Climate changeˮ), adepţi ai încălzirii globale, au avut intenţia de a filma
topirea gheţarilor în zona arctică. Echipa de realizatori a fost necesar să fie evacuată cu elicopterul ca să nu sfârşească congelată.
⬧ 26 ianuarie 2020 - «Schimbările Climatice» – o Minciună Globală
În realitate, sperietoarea schimbărilor climatice nu este nimic altceva decât o mare minciună. Aşa-zişi oameni de ştiinţă au fost prinşi
că au falsificat datele despre încălzirea globală.
Atât marele realizat contemporan Magnus Aurolsson cât și ”iluminatul distopic” Monete au denunțat în conferințele lor Agenda 2030,
Proiectul NetZero și GreenDeal, bazate pe ”falsa încălzire globală”, ca fiind planuri de instaurare a unei Noi Ordini Mondiale.
De exemplu la sfârșitul lui noiembrie 2020, în cadrul conferinței ”Dezvăluiri recente referitoare la energia liberă gratuită FREE ENERGY”,
academicianul inginer doctor Magnus a spus, citez: ”ideologia încălzirii globale este și rămâne o sperietoare, chiar foarte potrivită,
pentru a determina populațiile să înghită, ca să spunem așa, această gălușcă.”
Dar de ceva vreme, odată cu seceta din ultimii ani și cu probleme de alimentare cu apă din unele regiuni ale țării, contraziși din ce în ce
mai evident de realitatea concretă de pe teren, cu limba scoasă de un cot de caniculă, corifeii răcirii globale de la MISA au fost nevoiți
să înghită gălușca și să o dea la întors, admițând că există o oarecare încălzire, dar nu din vina omului:
⬧ 18 septembrie 2022 - ”Schimbările climatice” sunt cauzate de modificările orbitei solare a Pământului și ale înclinării axiale
O veste bună: Nu avem nicio vină și nu putem face nimic! Teoria Milankovitch asupra climei dezvăluie că evoluția temperaturii pe planetă
se modifică, de fapt, din cauza unor factori străini care nu au absolut nicio legătură cu activitatea umană.
Aceste informații încă nu au ajuns în mass-media, motiv pentru care cei care derulează agende ascunse au început acum să pretindă
că mai avem doar 18 luni înainte ca planeta să moară din cauza unui exces de dioxid de carbon (CO2).
⬧ 14 februarie 2024 - Marea cacealma a schimbărilor climatice
”Da, Terra trece printr-o perioadă de încălzire a atmosferei sale. Astfel de perioade s-au mai perindat de-a lungul existenței Terrei.
Marea cacealma care ni se aplică, este dogma care decretează că actuala perioadă de încălzire este antropică, adică are drept cauză
activitatea umană.
Însă, după ce anterior susțineau sus și tare că ”calota polară” nu doar că nu se topește ci că de fapt se mărește 🔗, foarte recent
cei de la MISA au trebuit în cele din urmă să se dea bătuți:
⬧ 15 noiembrie 2024 - ”O revoluție tăcută și caldă în Oceanul Arctic: Pe măsură ce gheața se topește, și puterea hegemonică a mării se topește”.
Citez:
Topirea gheții din Oceanul Arctic continuă să afecteze nu numai transportul maritim, ci și geopolitica globală. Pe măsură ce gheața
se topește, dominația maritimă anglo-saxonă se topește și ea. În acest context pe ruta maritimă nordică controlată de Rusia
în Oceanul Arctic, a avut loc o nouă evoluție, care va reprezenta o piatră de hotar pentru comerțul maritim mondial.
Topirea gheții din Oceanul Arctic continuă să afecteze nu numai modul în care se toarnă minciuni la MISA și sunt manipulați cursanții,
ci și capacitățile intelectuale și cunoștințele geografice ale liderilor MISA, care nu realizează că, dacă se topește gheața arctică,
se deschide nu doar traseul din nordul Rusiei, ci mai ales traseul maritim din nordul Americii, controlat de Canada și SUA.
Astfel, comerțul occidental și mare parte din cel mondial nu se va mai derula cu precădere pe căile mai ocolite care trec prin canalele
Suez și Panama, cedate guvernelor locale (țeapă!), ci prin traseele controlare de... anglo-saxoni! Pe scurt, m#!e Rusia și MISA!
Revoluția din Oceanul Arctic a fost ”tăcută și caldă” adică, vezi Doamne, gheața arctică s-a topit pe tăcute și abia acum s-a aflat...
De fapt în tot acest timp, a avut loc o revoluție gemută și caldă în gurile celor de la MISA!
Foștii cursanți și amintesc altă suceală a geniilor misane: energia gratuită (free energy).
⬧ 30 ianuarie 2017 - Top 10 cele mai mari conspirații din toate timpurile
Marile companii petroliere împiedică de peste 100 de ani dezvoltarea mașinii electrice. Această teorie a conspiraţiei este expusă în filmul
documentar ”Who Killed the Electric Car?” (”Cine a ucis mașina electrică?”) din 2006, în care se lansează ipoteza că
diversele tehnologii care ar fi permis dezvoltarea ieftină, rapidă şi eficientă a maşinilor electrice au fost suprimate de către un consorţiu
obscur format din marile companii petroliere împreună cu diverşi indivizi aflaţi în poziţii cheie în chiar industriile producătoare de maşini.
După ce au jelit îndelung la căpătâiul mașinii electrice și i-au blestemat pe petroliști,
acum MISA au început să blesteme mașina electrică și să regrete ”consorţiul obscur format din marile companii petroliere”!
⬧ 28 iulie 2023 - Mașinile electrice, capcane ale morții. Începe dezastrul!
⬧ 30 iulie 2023 - Vehiculele electrice provoacă de două ori mai multe daune rutiere decât echivalentele lor pe benzină
⬧ 3 octombrie 2023 - Țeapa mașinilor electrice. Materiile prime pentru baterii s-au scumpit
⬧ 26 martie 2024 - Mașinile electrice eliberează de 1.850 de ori mai multe emisii toxice și sunt mai dăunătoare pentru mediu
⬧ 14 mai 2024 - Europa se revoltă împotriva tiraniei mașinilor electrice
De ce această suceală? Pentru că s-a sucit bivolarul din fruntea MISA! În conferința anterior menționată de la finele lui noiembrie 2020,
intitulată ”Dezvăluiri recente referitoare la energia liberă gratuită FREE ENERGY”, acesta a mugit, citez:
La o analiză atentă, constatăm că regiuni întregi de pe această planetă sunt distruse pentru a avea acces la anumite metale rare,
se construiesc sisteme eoliene neperformante, distrugându-se apoi din ce în ce mai mult resursele noastre terestre.
Ni se prezintă noi și noi programe de tranziție ecologice, absconse, sterile și în realitate distrugătoare pe termen lung, despre care se spune
că au etichetă verde.
Se remarcă alte două titluri:
⬧ 10 noiembrie 2023 - Tesla a construit cea mai mare stație de încărcare pentru mașini electrice din lume. Alimentată de generatoare diesel!
⬧ 9 noiembrie 2024 - Tragedie: Patru persoane au murit într-o mașină electrică Tesla care a izbucnit brusc în flăcări
Las că, de-acum înainte, Tesla va fi ”binecuvântată”, din moment ce Elon Musk l-a făcut președinte pe Trump!
Iat Trump a promis în campanie electorală, citez (video 🔗): ”We will frack, frack, frack and drill, baby, drill!”
(”Vom fractura, fractura, fractura și vom fora, puișor, vom fora!”).
Este vorba de extragerea gazelor de șist prin fracturare hidraulică, împotriva căreia MISA a dus o altă campanie înverșunată:
⬧ 14 octombrie 2013 - Exploatarea gazelor de șist prin fracturare hidraulică ar putea declanșa un dezastru ecologic în România
⬧ 18 mai 2016 - În urma exploatărilor de hidrocarburi prin fracturare, statul Oklahoma din SUA a ajuns să fie «polul cutremurelor» produse de om!
➤ O altă contradicție, de asemenea apărută recent este aceea dintre promovarea continenței sexuale și... susținerea natalității! 😁
Este arhicunoscut faptul că MISA promovează CONTINENŢA SEXUALĂ, adică realizarea actului amoros fără ejaculare.
De fapt MISA chiar a înregistrat în anul 2009 acest concept ca marcă proprie 🔗, alături de conceptul de CONTINENŢĂ AMOROASĂ 🔗.
La MISA, se recomandă atât suspendarea ejaculării cât și suspendarea ciclului menstrual pe perioade de timp cât mai îndelungate,
dacă este posibil, chiar pe termen nelimitat. Deși nu se îndeamnă în mod expres la a se renunța definitiv la ideea de a avea copii,
continența este implicit o metodă de contracepție, iar rezultatul este că mulți cursanți yoga, mai ales din rândul celor cu poziții
importante și al instructorilor, nu au copii! Practic, la MISA au copii doar unii dintre simplii cursanți!
Un citat ”semnificativ” din aforismele lui Gregorian Bivolaru, publicat în caietul Taberei de Vacanță Yoga Costinești 2010:
“Există unii sărmani yoghini care vor cu tot dinadinsul să facă copii. Un astfel de yoghin ajunge sa își dorească cu ardoare un singur lucru,
să fie tată.” - pag 291, aforismul 17.
Brusc, yoghinii de la MISA au devenit foarte îngrijorați de scăderea natalității în România și în Europa, că n-o să mai aibă cine să vină
la cursurile MISA/ATMAN și, mai grav, nu vor mai fi tinere cursante de inițiat la Paris:
⬧ 28 iulie 2015 - Depopularea României de către oculta mondială!
⬧ 9 iulie 2024 - Europa se confruntă cu o potențială catastrofă demografică
În iunie 2024, d-ra Ancuța G. se arăta foarte îngrijorată de scăderea populației lumii, într-o conferință de pe MisaTV intitulată
Pe data de 19 noiembrie 2024, Horia P. spunea într-o conferință, tot de pe MisaTV 🔗, citez:
Elon Musk a condamnat Los Angeles Times pentru punerea la zid a familiilor care vor să aducă copii pe lume, din cauza afirmației că
acest aspect ar putea spori schimbările climatice.
MISA a sprijinit Referendumul pentru familia tradițională din România (octombrie 2018) 🔗 și modificarea Constituției Rusiei
ce consfințea familia tradițională 🔗. L-a susținut ”subtil” pe Trump care a militat pentru interzicerea avortului și le-a luat în derâdere
pe femeile din SUA după victoria acestuia în alegeri:
⬧ 21 noiembrie 2024 - Isterie în SUA: Femeile cumpără în disperare anticoncepționale, sterilete și abortive
Dar, stupoare! Foarte recent, Rusia a interzis ”propaganda fără copii” (evident pentru faptul că Maica Rusie și Armata Roșie rămân
fără soldați (”carne de tun”), așa cum se constată în urma războiului din Ucraina):
⬧ 20 noiembrie 2024 - Duma rusă a votat legea de interzicere a „propagandei fără copii”
Duma de Stat a Rusiei a votat în primă lectură un proiect de lege care interzice așa-zisa ”propagandă fără copii” pentru a proteja
”valorile tradiționale”. Proiectul legii privind interzicerea ideologiei childfree, altfel spus, răspândirea de informații care promovează
un stil de viață fără copii, a fost aprobat quasi-unanim.
”Este important să protejăm oamenii, în primul rând generația tânără, de impunerea ideologiei refuzului de a avea copii, diseminată
în internet, mass-media, în filme și publicitate”. Guvernul rus a propus anterior ca deputații să clarifice conceptul de ”refuz de a procrea”
pentru a exclude din categoria ”propagandei” dezbaterile privind refuzul de a avea copii din motive religioase, medicale sau în caz de viol.
Amenzile pentru „propaganda fără copii” sunt similare cu amenzile pentru propaganda LGBT.
Continența sexuală de la MISA/ATMAN - inclusiv la filialele din Moscova și Sankt-Petersburg, promovează un mod de viață
implicit contraceptiv, chiar dacă nu explicit, iar ”yoga de la MISA nu e religie”, așa încât nu se încadrează le excepțiile dezbătute!
Va fi interesant de urmărit cum îi va afecta aceasta pe ”practicanții” de acolo! Cum se spune în rusă ”miroase a necaz”?
Stimați practicanți de la cursurile din Rusia, mutați-vă din apartamentele situate la etaj...
➤ În fine, se știe că la MISA se solicită pentru fiecare tabără fotografii în costum de baie, chipurile pentru ”vizualizarea aurei” 🔗,
deși acum MISA neagă asta în mod oficial 🔗. Există relatări cum că la grupurile de femei, se solicită chiar fotografii sau filmări nud
(podcast german 🔗, podcast SUA 🔗). Toate astea prin spate. Prin față, MISA critică astfel de cereri:
⬧ 4 octombrie 2018 - În numele siguranței… Facebook le cere utilizatorilor britanici fotografii nud
Uu, FaceBook e rău când cere poze nud, dar Gregorian e bun, e în interesul cursantelor 🔗.
De asemenea, MISA critică pornografia, dar e mama filmelor și videochat-urilor porno!
Întrebare retorică: Când au avut dreptate Bivolaru și MISA: atunci când au susținut o anumită poziție sau poziția contrară?
Dubla măsură sub deviza machiavelică ”Scopul scuză mijloacele” descalifică total și definitiv promisiunile de ”elevare spirituală”
pe care le MISA le strigă în gura mare. Nu poți pava drumul spre adevăr cu minciuni, contradicții și încălcarea Codului Moral!
Link alternativ:
ReplyDeleteMISA linge unde a scuipat mai înainte
Linkuri alternative articole
ExMISA channel
Se poate face o paralelă între caractere din "O scrisoare pierdută" și Gregorian Bivolaru. În ambele cazuri, indivizii își folosesc influența și resursele disponibile pentru a-și atinge scopurile personale, indiferent de consecințele pentru alții.
ReplyDelete* Manipularea și atragerea: Personajele din piesa lui Caragiale, precum Zaharia Trahanache și Tache Farfuridi, atrag și manipulează pe alții pentru a-și consolida poziția și influența. De asemenea, Gregorian Bivolaru atrage discipoli cu promisiuni de iluminare și dezvoltare spirituală, dar în realitate îi manipulează pentru a obține resurse materiale și a-și consolida puterea.
* Folosirea resurselor pentru beneficii personale: În piesa lui Caragiale, personajele folosesc pozițiile lor politice și relațiile create pentru a obține avantajele personale. Bivolaru își folosește influența spirituală și resursele discipolilor pentru a-și dezvolta mișcarea și pentru a-și consolida puterea personală și politică.
* Servirea intereselor politicienilor influenți: În "O scrisoare pierdută", personajele servesc interesele politicienilor influenți, chiar și în detrimentul alegătorilor. Bivolaru își direcționează mișcarea in scopul servirii politicienilor influenți, în loc să-și urmeze agenda inițială de dezvoltare spirituală. Servirea politicienilor influenți ii aduce lui simpatia lor.
Cu cine se aseamănă cel mai mult?
Opțiuni: Zaharia Trahanache, Tache Farfuridi și Iordache Brânzovenescu, Ghiță Pristanda, Tipătescu, Zoe Trahanache.
Mie mi se pare că seamănă cu polițistul orașului, Ghiță Pristanda. E corupt și manipulat de către cei cu putere. Se folosește de poziția sa pentru a servi interesele celor care îl pot ajuta să avanseze.
Bivolaru a dat mantra auma pentru ca nu a stiut ca o liniuta sub ultima litera anuleaza vocala finala. A avut clarviziunea celui care nu a stapanit sanskrita dar a inventat mantre. Merita un loc solitar pentru toate greselile neasumate si nerecunoscute. Daca ii pica piesa asta la bac, stia sa vorbeasca. Dar el e pluralul majestic si un circar debusolat. Misca acul busolei in imaginatia lui. In probe de laborator are numai amaroli. Un pisat de guru sau un guru de pisat isi pune aderentii sa tina post cu apa si pisat. Atat de eliberat a ajuns.
ReplyDeleteProbele de laborator erau pe măsuța smulsa din perete. Sau in maldarul de maldar de dupa perdeaua verde in chip de pajiste pe care avea sa faca el "Moo" pentru ca neinitiatele de unde sa stie?
DeleteIti dai seama ce era acolo? Urina veche, urina noua, intuneric, urina lui asta sau a aluilalt? Casete porno aici, porn, adica "initiere" dincolo, de unde ratiune in degradarea animalica de acolo?
Locul e condamnat. Nu au voie sa intre sub nici-o forma. Este rusinea planetei ce au facut acolo Frantei. De aceea a bubuit totul international. Iar imbecilii de misani inca nu inteleg.