Saturday, November 16, 2024

”Yoga sportivă” și dubla măsură


(continuare din postarea precedentă)

În precedenta postare, s-a arătat că MISA/ATMAN a creat o pagină web despre ”tainele sportului”, deși blamează sportul ca activitate
consumatoare de energie și timp, ce amplifică egoul. De asemenea, s-a arătat că liderii MISA/ATMAN contestă că yoga ar fi un sport
și disprețuiesc ideea de ”yoga sportivă”. Ei pretind că tocmai refuzul lor de a accepta ”yoga sportivă” a iscat conflictul lor cu federațiile
internaționale de yoga, ce ar fi dus la excluderea MISA/ATMAN din toate aceste organizații.

Tot în precedenta postare s-a avansat ipoteza că apariția acestei pagini este destinată atragerii, mai ales a celor din Occident, către
cursurile de yoga ale MISA/ATMAN. Iată însă că apar semnale ale unei adevărate acțiuni de deghizare, de travestire,
de ”rebrenduire” a cursurilor măreței școli spirituale ezoterice în activități ce au aparența practicării unor ”sporturi noi”!


În episodul 93 al seriei de emisiuni ”Yoga - bucuria de a trăi mai mult și hiperconștient”, la min10:sec 47 al emisiunii 🔗, apare o relatare
a unei anume ”I.D., instructor de yoga”. O căutare pe internet a acesteia duce la câteva rezultate interesante:

⬧ este instructor Hatha Yoga, cu specializare la YogaLondon (FaceBook 🔗, foto 🔗). Citez:
”YogaLondon este o școală dedicată de formare a profesorilor de yoga care oferă o gamă variată de programe acreditate Yoga Alliance. 
Predăm într-un mod non-dogmatic, încurajând cursanții să-și găsească propriul stil autentic, respectând în același timp tradiția yoga.” 🔗

Totodată predă și ”yoga ezoterică integrală”, taman la fundația Sundari, locația MISA din Iași (FaceBook 🔗, foto 🔗), așadar are
și ”specializare” la MISA, unde evident este și cursantă (căci cursurile de la MISA nu s-au încheiat nici astăzi, după 35 de ani!)
De altfel, într-o emisiune TV, a declarat că este instructoare de yoga din 2012 și că ”practica yoga este practica ei de suflet” 🔗,
deci este formată de fapt la MISA. În anul 2014 apare cu o relatare ”specifică” în cadrul programului ”Dacă MISA nu ar fi existat” 🔗.

⬧ este instructor de Pregnancy Yoga (yoga pentru femei însărcinate), cu specializare la YogaCampus Londra (click pe fotografia ei 🔗, foto 🔗).
În prezentarea sa, declară că ”practică yoga de peste 20 de ani” și că este instructor fitness (Convenția Fitness Scandinavia București 2018).
De asemenea este instructor de Aerial Yoga (yoga în hamac), specializare la Cluj (vizionați prezentarea de aici 🔗.)
Mai este și consilier de Dezvoltare Personală.

Așadar are un job prin care își câștigă existența, susținând lecții la mai multe studiouri ”wellness”, unde se practică ”de toate”:
aerobic, fitness, spa, pilates, stretching, nutriționism, masaj, relaxare, dezvoltare personală, hatha yoga etc.
În cadrul acestui job, este instructor de aerobic 🔗, Hatha Yoga, Pregnancy Yoga și Consilier Dezvoltare Personală (click pe fotografia ei 🔗
sau vezi foto 🔗), ”yoga la birou” (video 🔗), ”Restorative Yoga” (regenerare la nivel psiho- mental 🔗, foto 🔗), Tibetan Yoga etc.

Iată cum arată o ședință de ”yoga în mișcare” la un asemenea studio, presărată cu sunete produse de boluri tibetanecu ”acorduri aborigene”
(video 🔗) sau ședințele de Aerial Yoga (video 🔗), Bungee Superfly (yoga suspendat de coarda elastică - video 🔗), yoga la birou (video 🔗).
Bivolaru se răsucește în celulă! Sau poate că nu se răsucește, poate că acesta este noul trend de la ATMAN!

La aceste studiouri, fiecare lecție are o durată precisă (de obicei o oră, timpul costă la studiourile private!), rezervarea este obligatorie
și se face printr-o aplicație cu maxim 24 de ore înainte de lecție (locuri limitate, iar fiecare loc costă!), anularea rezervării se poate face
cu cel mult 2 ore înainte de lecție, prezența se înregistrează ”în baza check-in-ului cu amprentă”, etc (vezi programul de aici 🔗).
Este clar că aceste ședințe de ”yoga modernă” de la aceste studio-uri nu se desfășoară după tipicul MISA.
Nici nu ar fi timp de 7 consacrări cu formula introductivă, comuniunea cu ghidul spiritual, conștientizări lungi etc.
Aceste ”taine ezoterice” rămân rezervate cursurilor MISA, doar acolo este și rămâne ”adevărata yoga”.
 
După toate acestea, se ridică unele întrebări: 

➤ Cum se împacă ”yoga sportivă modernă” cu ”yoga ezoterică integrală dumnezeiască”?

La o primă vedere, s-ar părea că cei de la MISA sunt porniți doar împotriva sportului de performanță (care consumă energiile vitale
și suprasolicită și uzează trupul fizic) și al întrecerilor sportive (care amplifică ego-ul și induc rezonanțe demoniace prin manifestările joase,
de turmă, ale spectatorilor și suporterilor). Așadar, simpla activitate sportivă cum ar fi mișcarea ușoară, exerciții fizice lejere,
nu ar avea niciun efect negativ, dimpotrivă. Însă nu e chiar așa. Iată câteva citate dintr-un articol de pe site-ul MISA:

”YOGA artistică” este alcătuită din serii de ASANA-e practicate ca o secvenţă fluidă. Pe lângă aspectele menţionate la ”Yoga atletică”
(execuţia perfectă a unei ASANA: alinierea perfectă, puterea, echilibrul, rezistenţa şi flexibilitatea; nivelul de interiorizare
şi concentrare este estimat prin menţinerea unui chip senin şi zâmbitor), aici se adaugă muzica, ţinuta, calităţile artistice naturale,
eleganţa generală, ritmul execuţiei şi ritmul respiraţiei. Secvenţa de ASANA-e este executată pe ritmul unei muzici alese după
criterii adecvate (bun gust). ASANA-ele sunt legate prin mişcări armonioase pentru a trece din una în alta. Acestea ar trebui să fie
cea mai scurtă mişcare care permite intrarea în asana următoare într-un timp minim. 

Exact asta se observă la ședința de yoga ce a fost filmată și prezentată anterior (video 🔗)! Articolul continuă:

[...] Cel mai cunoscut exerciţiu yoghin de acest gen este Salutul Soarelui. Prin generalizare, în variantele vulgarizate gen „fitness”
care s-au propagat în Occident în locul yogăi autentice, se practică secvenţe de posturi YOGA simple, menţinute fiecare 1-2 minute
(se numără respiraţiile) şi se trece dintr-o poziţie în alta. Aceste exerciţii sunt recomandate începătorilor şi popularizate ca metodă de fitness.

Executarea unui program artistic inspirat din posturile yoghine [...] face să dispară eficienţa acestor posturi şi, din punct de vedere yoghin,
nu este altceva decât o execuţie eronată.
Pare simpatică ideea realizării unui progrămel artistic din combinarea unor posturi yoghine; putem savura în spectacole artistice
acest gen de manifestări. Dar asta nu este YOGA!

”Yoga Artistică nu este YOGA” și mai este de adăugat un citat pe care Bivolaru îl repeta adesea:
”Yoga fără concentrarea adecvată nu este nici măcar gimnastică!”
”Yoga adevărată este numai aceea integrală, cu cheile secrete ezoterice, care se realizează numai la MISA!” Citez:

Yoga ezoterică integrală
Yoga este la modă – dar există puține locuri în Occident în care această disciplină spirituală complexă este predată și practicată
conform indicațiilor tradiționale, astfel încât să ne bucurăm de toate beneficiile ei.
Ce lipsește în abordarea modernă? Fundamentul teoretic și cheile practice tradiționale, în special cheile ezoterice, dar și răbdarea.
Yoga, dincolo de beneficiile evidente pe care le are la nivel fizic și psiho-mental, nu este nici fitness, nici dezvoltare personală,
și categoric nu se poate învăța în câteva ore sau în 2-3 săptămâni.
Prin această abordare ne distingem net de alte școli de yoga, fie ele chiar și din India, unde cursanții primesc un minim
de informații și repetă apoi mecanic anumite tehnici, pe care de multe ori nici măcar nu le înțeleg.  (link și arhivă)

Dar articolul devine și mai categoric, atunci când vine vorba despre sistemul de notare:

Socoteala scorului în ”sporturile yoghine”
Fiecare concurent îşi va face progrămelul pe care şi l-a pregătit şi în urma execuţiei acestuia, ”arbitrii de tuşă” şi ”arbitrul principal”
îi vor evalua. [...] MAI ÎNTÂI se evaluează concurentul din punct de vedere al atitudinii şi talentelor fizice, mentale şi spirituale
şi APOI se trece la evaluarea sa socială. DUPĂ ACEEA sunt evaluate cunoştinţele culturale şi filozofice despre ”disciplina vieţii”
(presupunem că se referă la YOGA). 

Toată această vorbărie este un nonsens. Ea urmăreşte să demonstreze că ar exista un sistem obiectiv şi riguros de notare, dar şi că 
”aspectele fizice (flexibilitatea şi corectitudinea execuţiei) contează doar un punct din zece, ceea ce se evaluează fiind de fapt
modul în care concurentul trăieşte întreaga sa viaţă în spirit yoghin.” Deci, principalul aspect care este obiectiv şi de interes
într-un concurs în care se execută posturi YOGA contează cel mult 1/10 din nota finală, iar restul este o decizie arbitrară şi subiectivă.
Oare nu este foarte frustrant pentru participanţi?

Exact asta se petrece și la CONCURSURILE de yoga din cadrul MISA! Repet, CONCURSURI!
Punctajul pentru corectitudinea execuției contează, dar nu este decisiv, căci mulți realizează execută corect posturile fizice.
Contează și cunoștințele despre yoga, dar există și un punctaj pentru ”atitudinea spirituală”, pe care doar Bivolaru sau, în lipsa lui,
”arbitrul de centru” îl știe și care este evaluat prin ”clarviziune”! 
Ce să mai spui despre PROBA SECRETĂ de la concursurile de MISS?

Concursurile sunt demonice și amplifică ego-ul doar dacă se desfășoară al alții. La MISA, concursurile sunt dumnezeiești și amplifică umilința!

Afișele MISA care anunță an de an deschiderea de noi cursuri evită să menționeze că MISA este o ”școală spirituală” și că durata cursurilor
este nelimitată, ci sugerează imaginea unui curs de ”yoga modernă” unde se învață doar exerciții la sală o dată pe săptămână.
Singurul element de pe afișe sub care sunt acoperite activitățile dubioase și care ar trebui să dea de gândit, este cuvântul ”ezoterică”.

➤ De ce nu ia MISA/ATMAN atitudine față de instructorii de ”yoga falsă”?

MISA critică federațiile internaționale pentru că promovează ”yoga sportivă”, dar ține ciocu' mic când instructorii ei procedează la fel!
Conform MISA, yoga artistică, fitness-ul și dezvoltarea personală nu sunt Yoga! Și atunci ce predă instructoarea MISA la acele studiouri?
”Yoga neautentică, degradată” învățată de la alții, cum ar fi Yoga Alliance! Dar mulți instructori și chiar VIP-uri de la MISA/ATMAN
au acreditare de la Yoga Alliance, care este foarte utilă pentru cei din Vest, dar și pentru cei din România
(a se vedea aici câteva cazuri, inclusiv președintele MISA: 🔗 🔗 🔗 🔗 🔗).
Acreditarea de la Yoga Alliance a fost o plasă de siguranță și a devenit un colac de salvare pentru cei care au fost la MISA 🔗 🔗 🔗 🔗.
Inclusiv Bivolaru are ”acreditare” de la o organizație fantomă din India, după un ”curs” de o lună! 🔗

Cum se împacă MISA cu faptul că unii dintre instructorii săi predau ”yoga falsă”? Tot așa cum se împacă și cu videochat-urile porno:
expunerea trupului contra cost este prostituție în declarații (audio 🔗), dar este ”dumnezeiesc integrată” în fapt 🔗 🔗!
Cine o face pe cont propriu, este demoniac! Dar cine face o face sub formă de ”karma yoga”, este ”dumnezeiesc”! 

Dar când e vorba de ”karma yoga”, e vorba despre ”răspunsul la consacrare”. Prin urmare, dacă acești instructori de la MISA
”primesc răspuns afirmativ de la Dumnezeu” atunci când urmează să-și desfășoare lecțiile la studiourile de ”yoga scornită”,
înseamnă că ”Dumnezeu aprobă” aceste activități și atunci de ce sunt Bivolaru&Co atât de porniți pe ”yoga modernă”?
Pentru că lumea îi alege mai degrabă pe ceilalți, în timp ce ei se cred ”buricul pământului”.

Prin urmare, de ce ține MISA ciocu' mic în legătură cu proprii instructori care predau ”scorneli”?

⬧ după cum s-a mai spus, această activitate este un job, un mod de a-și câștiga existența pentru acești instructori care, la MISA,
sunt ”voluntari pe viață” și nu primesc nimic pentru activitatea lor. Acești oameni trebuie și ei să trăiască și să aibă o asigurare
pentru viitor, căci nu se știe cât va dura activitatea la MISA și chiar MISA însăși!

⬧ dacă MISA i-ar alunga, ei își deschid cursuri alături! S-a întâmplat în România 🔗, în Danemarca 🔗, în Suedia (centrul din Karlskrona
coordonat de Dhumavatiananda 🔗 🔗 a dispărut 🔗), în Italia 🔗, în Grecia 🔗.

⬧ nu în ultimul rând, mai pică ceva la MISA și de la aceste cursuri ”paralele”! Este de notorietate scandalul din Uruguay
cu un instructor MISA care a început împreună cu autoritățile locale un proiect de yoga gratuită pentru elevi și studenți, însă a atras
cursanți și la cursurile sale particulare de la așa-numita Academie Ananda, afiliată la ATMAN (video 🔗 🔗, articol 🔗, scrisoare 🔗).

Chiar în anunțul de prezentare al cursului său de le MISA, consiliera de dezvoltare personală ce face obiectul articolului scrie:

Yoga nu este același lucru cu o gimnastica, ci este cu mult mai mult! 
Unul din aspectele cele mai importante și care fac o mare diferența este conștientizarea! Aceasta implica pe de o parte
o cunoaștere ce vine din studiul aspectelor ezoterice pe care yoga le implica, și mai apoi acea cunoaștere directă
ce apare ca urmare a unei practici adecvate, perseverente, realizata sub ghidare atentă. 
De aceea, Cursul de yoga ezoterica integrală îți va oferi cadrul în care experiența practicii yoga sa devina și pentru tine
ceva autentic, profund și real cu rezultate și beneficii de care te vei putea bucura cât mai curând. (foto 🔗

Subtiiil! ”Ceea ce vă predau eu la sală cu ora calculată la secundă, nu e yoga autentică, e doar așa, de suprafață, e gimnastică...
Ceea ce contează cu adevărat este studiul aspectelor ezoterice pe care nu le pot preda aici, pe repede-înainte, stând în hamac
și atârnând de coarda elastică. Dacă vrei autenticitate, este necesar un alt curs, ”ezoteric”, pe care-l țin tot eu!”

Problema este că, în timp ce la cursul de ”yoga sportivă” omul vine pentru că își dorește mult și rămâne cât îi convine sau cât
îi permite bugetul, la ”yoga ezoterică integrală” este momit cu promisiunea mântuirii și a vieții veșnice și rămâne slugă tot pe
veșnicie, Doamne ferește să-l apuce vreodată îndoiala demoniacă și să plece, că iadul îl mănâncă!  
Iar dacă de atragerea de noi clienți la sala de fitness pentru bunăstarea fizică depinde job-ul și câștigarea existențe, atragerea de
noi cursanți în cadrul MISA servește existenței MISA și bunăstării ei materiale, căci instructorii acesteia sunt ”voluntari pe viață”.

citez din finalul articolului de la MISA:
Ce ar mai fi de adăugat? Dacă unii vor să practice această scorneală care este ”yoga sportivă”, nu avem nicio obiecţie.
Faptul că Federaţia Internaţională de YOGA susţine această Federaţie de yoga sportivă, este pentru noi ceva îngrijorător. 🔗

Chiar așa: ce ar mai fi de adăugat?

28 comments:

  1. În ce privește Catrina și restul instructorilor, am găsit aceasta persoană pe net (Quora) afirmand următoarea:
    “What is Known as ( प्राहुर ) “YOGA” (m) is nothing but renunciation of ALL Wordly ( Thomas Gray’s ELEGY ) SIMPLE Pleasures //// If a Person Ritualistically does NOT take a OATH (to renunciate) he/she never becomes a YOGI in his/her LIFE.”
    Lămurește foarte bine și clar ipocrizia. Vila și venituri, salarii neplătite ale karma yoghinilor nu înseamnă yoga.
    Yoga nu înseamnă asane!!! Asanele sunt gimnastică.

    ReplyDelete
  2. Si la Martorii lui Jehova esti invitat la un curs, de data asta biblic, despre care afli ca de fapt tine toata viata.

    ReplyDelete
  3. Acreditarea la Yoga Alliance nu este definitivă (”pe viață”) ci se reînnoiește periodic, iar dacă este încălcat Codul Etic, acreditarea este retrasă (https://yogaalliance.org/yoga-alliance-policies/code-of-conduct/). Așa că dacă cei de la ATMAN nu sunt la adăpost de scandaluri decât dacă își ascund apartenența la organizație sau se dezic de aceasta și pozează în ”independenți”. Este și cazul ”maestrei Dhumavatiananda” care s-a dezis de ATMAN și a amenințat cu acțiuni în instanță dacă va mai fi asociată cu ATMAN, școala ATMAN din Karlskrona s-a desființat într-adevăr după cum se arată în postarea de mai sus, dar ”maestra” continuă la clubul ei holistic (altă denumire pentru ”yoga integrală”) și chiar își povestește viața spirituală în care vorbește despre taberele de la Marea Neagră, de ghidul spiritual (anonim!) și de grupul de shakti (vezi seria de postări începând de la următorul link: https://holisticlifehub.com/blog/soulful-confession-1. Mai multe detalii sunt pe acest blog:
    https://exmisa.blogspot.com/2024/03/marea-putoare-cosmica-minciunii-absolute.html

    Așa că dacă ATMAN va fi desființată, unii actuali instructori vor trece pe ”fitness” și ”wellness”, dar alții vor continua ”opera” lui Bivolaru, ascunzându-și însă ”linia spirituală”.

    ReplyDelete
  4. Salutari!

    Fara legatura directa cu articolul, as vrea sa notific blogul despre unele masinatiuni facute recent de misani.
    Am trimis cateva informații si prin formularul contact, insa nu am primit niciun reply. Sper sa nu fie o eroare de transfer.

    Iata cateva noutăți care ar putea fi de interes :

    1. Prin misa umbla vorba ca Bivolaru a facut o înțelegere secretă cu candidatul la presedentie Calin Georgescu, si ca acesta i-a promis ca il va scoate pe el si pe acoliții sai din pușcărie daca va ieși președinte. Poate la prima vedere pare o fantezie misana, insa, după cum deja știm, misa are precedente in care a "susținut ocult" politicieni care sa ii apere interesele, vezi Cioloș, Macovei, chiar si Băsescu. Povestea asta cu Georgescu merita sa ajungă in presa, astfel ca, in caz ca e adevărat, sa fie făcut praf planul lui Bivo.

    2. Narcisistul Ciprian Fodor a creat un grup numit Atributul Manaei Cauzale Dumnezeiești, unde face un mare program de susținere pentru eliberarea bivolului. E un grup care deja are peste 2000 de membri, probabil cam ce a mai ramas din misa.
    Fodor merge regulat in vizita la guru si aduce noutăți. Grupul e un balci de propaganda misana unde li se spune ca ei deja au ajuns in satya yuga, cei care fac programul. In plus, s-a introdus in grup si conceptul de deificare, adica cei din grup sunt zei in devenire.

    Despre subiectul 2 am mai scris un mail redacției. Va rog sa verificati si sa imi spuneți daca doriți mai multe detalii. Zi frumoasa si spor la vânătoare de prostii sectare!

    ReplyDelete
    Replies
    1. - Nu am primit nimic la "posta redactiei"

      - grup telegram ? este corecta denumirea "Atributul Manaei Cauzale Dumnezeiești" ?

      Delete
    2. georgescu este un mix de gaunosenie aroganta, nationalism ceausist, admirator al criminalilor rusi, "idei" infantile.
      Pun botul toti needucatii (inclusiv multi misani) - cei mai multi recrutati dintre admiratorii cuplului sosoaca - simion

      Delete
    3. @Saturn, esti sigur ca Fodor il viziteaza regulat sau doar se lauda la fraierii din grup ?

      Delete
    4. L-o vizita in astral!

      Delete
    5. https://misa.yoga/lista-atributelor-dumnezeiesti/#M
      la cel de-al doilea atribut de la litera M scrie: Atributul Dumnezeiesc al Mana-ei cauzale Dumnezeieşti – click pentru mai multe detalii

      Delete
    6. Am auzit misani că intenționează să voteze cu Călin Georgescu, dar ar putea fi și o urmare a seriei de trei conferințe ale lui Bivolaru despre dezvăluirile lui Călin Georgescu în legătură cu Agenda 2030, serie difuzată chiar ÎNAINTE ca Bivolaru să fie arestat (21, 23 și 28 noiembrie 2023).
      Apoi Horia Pintea, în conferința privind efectele programului de angrenare împotriva răului, a făcut referire la un video al lui C. Georgescu despre ONU: https://www.facebook.com/watch/?v=220304533867576

      Delete
    7. Fodor daca a fost propagandist, a ramas propagandist. Cu hei-rupism la MISA Fodor nu mai este comunist, este mare erou in eliberarea unui impostor. De altfel nici nu e frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie. Iar adevarul asemenea: nu e adevar ce este adevar, ci ceea ce zic eu ca este adevar.
      Speranta mea e in Constitutia franceza sa nu permita accesul psihopatilor invadatori nomazi, fugitivi internationali la la presedintie.

      Din fotografie, https://en.wikipedia.org/wiki/C%C4%83lin_Georgescu#/media/File:C%C4%83lin_Georgescu.jpg
      C.G. apare ca un tip categoria musca, un neurotic cu creierii arsi, usor ca fulgul, fara ancora, inaintat in varsta. Deja ii ies petele de la ficat pe fata adica are digestie ingreunata. Digestia include si digestia mentala. Se poate sa fie un socialit, un cosmopolit de budoar cunoscut cu sampania si icrele in mana, un foarte aproapiat al lumii pline de iluzii gay:
      Calin- ka, kalinka, kalinka, kalinka moya... - in trad. "mici fructe de zapada"

      Delete
    8. Grupul e de telegram. Se cheama AD al Mana-ei Cauzale Dumnezeiești. Da, sunt sigur 100% ca Fodor merge in vizite la Bivo. A fost de mult timp un favorit al gurului si dispune de resurse financiare suficiente ca sa faca vizite regulate. Ca sa clarific si mai mult certitudinea vizitelor, va dau un copy paste cunun mesaj al lui fodor de pe grup. Poftim citat:
      "Dragilor, ghidul spiritual mi-a transmis că vă felicită pentru faptul că v-ati angrenat în număr atât de mare pe acest grup, pentru a lucra cu acest atribut dumnezeiesc extraordinar.

      (A punctat că nu este nicio secretomanie faptul că îl văd periodic - aceasta fiind defapt o activitate necesară și nu o vizită pur și simplu)

      Comuniunea cu acest atribut in contextul multiplicării efectului de unison este ceva IMENS. Cand lucram cu toții la unison, astfel vom beneficia fiecare ca la fuziunile amoroase în trei. Dacă participa fiecare cu câte, sa zicem, 10 unități energetice, atunci la o astfel den fuziune beneficiem de un camp ocult de proportia a 10³ deci 1000unitati energetice. Lucrand la unison cu atributul dumnezeiesc al manei cauzale dumnezeiești cu 10 unitati energetice, beneficiem de energia oculta a acestui atribut la puterea o mie 10¹⁰⁰⁰ (atunci cand ne angrenam cu totii) aspect care este ce este ceva... "COLOSAL" si care are efecte fara-doar-si-poate la nivel planetar, chiar la ridicarea nivelului de conștiință planetar.

      În mod particular, operarea într-o asemenea manieră la unison cu acest atribut, ne transformă fulgerător, imens de mult, apărând chiar și fenomene de vindecare și chiar manifestarea minunilor și miracolelor un viata noastră.
      Astfel noi putem deveni veritabili taumaturgi!
      Dacă facatorii de minuni sau vindecari miraculoase acționau dar nu știau efectiv ce pe produce prin fiinta lor, noi știm! Este încă o dovada grăitoare de la sine în ceea ce privește valoarea imensa a atributelor dumnezeiești.
      Ne felicită, ne susține, se simt efectele și a confirmat faptul ca "unii chiar vin și ma vizitează in astral".

      La nevoie, pot oferi redacției si screenshot. Grupul e o culegere de relatări care mai de care mai tembele si contine inclusiv unele baliverne despre faptul ca cei care fac programul de susținere se ridica la rangul de zei. Acest grup e cel mai probabil rezultatul ambiției bolnave a lui Fodor de a fi vedetă si copilul de aur al lui Bivo. Grupul operativ al lui conu Pintea probabil i-a starnit spiritul conpetitiv, motiv pt care a făcut si el un grup care se dovedește mai mare, mai activ si mai bolnav decat cel al lui Horia.
      @admin, va trimit inca un mail acum de proba, sa vad daca ajunge la voi. Va avea la subiect cuvantul "proba"

      Delete
    9. Azi, Fodor e ”Ciprian Copilul de Aur”; mâine, va fi ”Copilu' Minune”.

      Delete
    10. ce mama naibii este "Mana-ei cauzale" ? teurgi, taumaturgi si alte bazaconii.
      Dar de udne vine acest "mana" ? e "mânã" ? e "mânie" ? e "manã" (Lichen comestibil care crește pe stânci sau boala a unor plante), sau o luam de la polinezieni:
      " (La melanezieni și polinezieni) Forță supranaturală impersonală, care ar sălășlui în lucruri, în plante, în animale și în oameni, exercitând o acțiune cauzală"

      Câte tâmpenii baga-n creier (ma rog, e o exagerare, misanii nu-l au) adeptii misani, e de groaza.

      Delete
    11. e de la mana care a manifestat-o dumnezeul evereilor in timpul lui moise cand au fugit din egipt si nu aveau ce manca in desert. despre mana vorbea si un alt escroc, maytreya. el parca vindeca cu mana divina adusa din noosfera. la vremea aceea grig radea de prostiile astea. dar poate doar pentru ca dumnezeu inca nu ii revelase si lui ce deja facea maytreya.

      Delete
    12. mana cereasca, ok. Multam.

      Nu prea au nimic de a face misanii si escrocul-sef cu mana cereasca.
      L-au poreclit atribut, mare-i gradina dracilor ..

      Si pentru ca doar primitivii tind sa ramana la vechile mituri si alte balarii, altii incearca sa explice stiintific / real ce se intampla:

      "cercetătorii americani au descoperit, în deşertul Arabiei, că arbustul numit tamarisc secretă uneori (în condiţii speciale de temperatură şi de umiditate) o sevă ce poate fi culeasă dimineaţa pe răcoare, câtă vreme este solidă, sub forma unor boabe mărunte. Localnicii obişnuiau în trecut să adauge această sevă la turtele lor din cereale, datorită gustului ei dulce"

      Delete
    13. “A punctat că nu este nicio secretomanie faptul că îl văd periodic”
      Tu ești Fodore? 🤣
      Pune tot textul, de ce să ne atâți imaginația cu atâtica doar?
      Pune tot ca la judecata de Apoi! Știi ca un yoghin nu minte, ci mărturisește mereu adevarul. Tu spre deosebire de noi, spui adevarul și numai adevarul.

      Delete
    14. Captura cu postarea lui Fodor a apărut aici: https://exmisa.blogspot.com/2024/11/un-raspuns-pentru-ghidul-dumnezeiesc-si.html
      Textul discuțiilor cu Bivolaru, probabil în Akasha.

      Delete
    15. @saturn, ati putea transmite detalii la adresa web@adevarul.ro? Multumesc!

      Delete
  5. Vreau si eu sa fiu taumaturga 10¹⁰⁰⁰!
    Astia o sa fie zei adorati de lumi astrale, cu statui si temple, cu cadine si sclavi muschiulosi.
    Iara noi o sa ne reincarnam in iadul cutrelor forumiste.
    Nu se poate.
    Vreau si eu statuie si templu.
    Unde ma inscriu la manae?

    ReplyDelete
    Replies
    1. @admin, rog confirm ca au ajuns pozele screenshot.

      Delete
    2. am confirmat ca ai scris pe form contact (scriindu-ti la adresa ta de email). Nu am primit din partea ta nimic de la acea adresa.

      Delete
    3. Pare sa fie o problemă tehnica. Am trimis din nou de pe alta adresa de mail. Gmail de data asta. Sper ca acum sa ajungă.

      Delete
  6. Aproape 1 an de la arestarea atributului de guru. Hai cu atributul justitiei si condamnarea.

    ReplyDelete
  7. "Există în istorie exemple de persoane care au captat din abundenţă în Microcosmosul fiinţei lor energia subtilă sublimă absolută a acestui esenţial Atribut Dumnezeiesc. Iată unele exemple certe care sunt edificatoare: Shiva", de unde rezulta ca bolnavul psihic incarcerat nu stie istoria religiilor, din moment ce Shiva este in trinitatea hindusa, inseparabila, insusi Supremul si iata nu o persoana care ar avea nevoie de atragerea vreunui inventat atribut din alta parte. Isi da Dumnezeu singur atribute ca de aia e unic si suprem si se mentioneaza numele lui Iisus la acest atribut, de unde vedem ca marele puscarias iar cade examenul la istoria religiilor, pentru ca, in treimea lui, Iisus este, ca si Shiva, Dumnezeu. Pentru aceasta blasfemie isi ia ani grei mai multi decat discipolii la numar.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ești pe fundul gropii din compasiune?
      A sta shiva la evrei este a sta pe jos pentru procesul de doliu incluzând înmormântarea la moartea cuiva. Apoi shivas sunt băuturi alcoolice adică intoxicante ca și Kali (vezi Liban). Apoi cunoști acea remarca legat de căutarea carei case/familii nu a suferit vreodată de un deces.
      Prin interpolare deduci ca unele noțiuni, chiar și cuvinte specifice au migrat din teritoriu în teritoriu. Apoi îți aduci aminte de scrierile budiste timpurii, de cele apărute în Ghandara, departe de centrul Indiei unde prevalenta era Sanscrita? Ei bine Vedaele au apărut mai târziu decât aceste texte timpurii. Acel indian pe nume Buda e de vină! El a cerut discipolilor săi să vorbească oamenilor în limbile vernaculare(locale), fiice ale sanscritei. Atunci se poate ca influente aramaice au pătruns în India si poate în măsura mai mica. Cert este ca Shiva ca lingeam de foc aduce aminte de coloana de foc care veghea asupra evreilor lui Moise abia ieșiți din Egipt.
      Rămâne să aduci dovezi ca Shiva nu este dumnezeul abrahamic menționat peste tot în Biblie. Vorbim aici de zei, de bau-bau cu care să sperii o populație primitiva. Talentul lui Nagarjuna este de a dărâma argumentul oponentului, inclusiv cel al utilității castelor în societatea hindusa. Mi-ar place să cred ca ceva din curajul lui Nagarjuna s-a luat pe mine. De ce să dau crezare unei societăți războinice împărțite în caste și să nu o ajut să-și regăsească liniștea și frumusețea prin meditație și fapte bube, de suflet care să-i asigure o încarnare superioara?
      Scriu din mijloace de transport și trebuie să închei aici. Dar rămân aceste întrebări pentru indolog ca invitație la dezbateri pașnice.

      Delete

tag form to add a photo:

[image width="400px" rel="nofollow" src="image_link"/]

do not go beyond a width of 400