Problema ezoterismului în general și a celui de la MISA în particular



Ezoterismul și tehnicile spirituale au exercitat fascinație asupra oamenilor din cele mai vechi timpuri, prin aceea că se crede

că practicile oculte conferă putere asupra lumii vizibile, dar deschid și poarta către lumile nevăzute.

Preoții din toate timpurile și din toate religiile au pretins că doar ei dețin adevărul, calea și mijloacele de a intermedia între om

și divinitate. Dar casta preoțească a fost întotdeauna exclusivistă (căci preoții nu vor să împartă cu ceilalți privilegiile și puterea),

astfel că cei rămași pe dinafară - ”profanii” de rând - au visat întotdeauna la metode magice de a accede personal la tărâmul

interzis, fără a mai avea nevoie de intermediari.

Pentru a ocoli monopolul preoțimii, unii ”profani” au constituit societăți ezoterice, în care au devenit peste noapte... inițiați!

Pentru că aceste societăți erau o amenințare atât pentru preoțime, cât și pentru conducătorii împărățiilor, care își bazau puterea

pe controlul maselor prin intermediul religiilor și deci al preoțimii, acestea au fost adesea persecutate și au trebuit să devină

secrete, astfel încât accesul în cadrul acestora este de asemenea exclusivist, fiind permis doar celor deveniți”inițiați”, pe baza

jurămintelor de păstrare a secretului atât în ceea ce privește doctrinele lor ezoterice, cât și componența lor. 

Paradoxal, secretomania a continuat să persiste chiar și în vremurile moderne, deși puterea preoțimii și a tiranilor asupra societății

s-a diminuat, ceea ce arată că membrii societăților secrete sunt conștienți că practicile lor ezoterice apar ca fiind bizare pentru cei

din afară. Culmea ironiei, secretomania menține și chiar amplifică imaginea dubioasă a acestor societăți în rândurile ”profanilor”.

A existat mereu un conflict între preoțimea oficială (al cărui monopol era amenințat) și societățile ezoterice (care au acuzat

preoțimea de corupție, obsesia puterii, neputință și depravare, nu că ele ar fi fost altfel). Privind în ansamblu, cele două caste

- preoții și inițiații ocultiști - nu se deosebesc decât prin aspecte exterioare, dar sunt la fel de neputincioase în ceea ce privește

”puterile paranormale”, ceea ce arată că este ceva foarte în neregulă cu ezoterismul. Chiar și în rândurile societăților mai mult

sau mai puțin secrete (sau ”discrete”) de astăzi, pe lângă oamenii de cultură și artă sunt prezenți indivizi dubioși cu legături

strânse în politică și finanțe, care exercită o putere cât se poate de pământească în cadrul societății ”profane”.

Cum spunea și ”inițiatul” Ion Creangă în povestea cu Dănilă Prepeleac, la un moment dat eroul poveștii ”iè o drughineaţă

groasă de stejar în mână căci, cât era de pustnic Dănilă, tot mai mult se bizuia pe drughineaţă decât pe sfânta cruce”!

(link poveste, finalul paginii 131)

De-a lungul istoriei omenirii, harul puterilor supranaturale a aparținut doar unor ființe umane foarte rare care, chiar și atunci

când au avut legături fie cu preoțimea, fie cu societățile ezoterice, au fost invidiate, contestate și chiar persecutate de către

ambele caste deopotrivă, ceea ce arată că atât învățătura preoțimii, cât și a societăților secrete, e sterilă.

Este adevărat că multe sisteme ezoterice s-au dovedit false sau limitate și prin urmare au dispărut, căzând la proba timpului.

Când un sistem de credințe religioase pretinde că deține adevărul suprem și etern și că face legătura cu zeul suprem, dar apoi

dispare din istorie, atunci se dovedește că este fals (”ceea ce este de la oameni se va risipi, ce este de la Dumnezeu va dăinui”).

Însă unele elemente ezoterice au dăinuit și s-au transmis în alte culturi, deși civilizațiile care le-au generat au dispărut de mult

(zodiacul, astrologia). Unele dintre aceste elemente au fost preluate și duse mai departe chiar de către societățile secrete ezoterice.

Masoneria și ordinele cavalerilor au preluat elemente ale religiilor antice babiloniene, egiptene sau greco-romane care, oficial,

au fost înlăturate de către iudaism, creștinism sau islamism.

Dar nici aceste elemente care au dăinuit, deși par a fi trecut proba timpului, nu se dovedesc a conține adevărul, din moment ce

societățile oculte apelează în ultimă instanță tot la metodele pământești (bani, plăcere, putere politică și militară, tehnologie)

pentru a-și atinge scopurile. La fel ca în toate vremurile, toți sunt o apă și un pământ: la fel de neputincioși din punct de vedere

spiritual, la fel de depravați, de imorali și de corupți ca întotdeauna, fapt valabil și pentru clerul religiilor oficiale!

Cu câteva excepții individuale, izolate, atât clerul cât și societățile ezoterice oculte au degenerat, trecând adesea în

”partea întunecată a forței”. De ce? Totul poate fi rezumat în cunoscutul dicton ”Puterea corupe”. Dacă cineva are acces la mijloace

prin care poate dobândi anumite foloase pentru sine, nu va putea rezista tentației de a le utiliza în scop personal.

Chiar și cunoașterea ezoterică pozitivă a condus către rău, atunci când a ajuns în mâinile celor impuri.

Din punctul de vedere al accesului la anumite ”surse de puteri supranaturale”, metodele ezoterice pot fi împărțite în două categorii:

metode INDIRECTE și comuniunea DIRECTĂ.

➤ Metodele INDIRECTE nu conferă un ”acces direct” la sursele de puteri oculte, ci prin INTERMEDIARI. 

Dintre acestea, putem aminti metodele de DIVINAȚIE și RITUALURILE.

- prin metodele de DIVINAȚIE (ex. astrologie, chiromanție, Tarot, Yi Ching - Feng Shuei), practicantul caută acces la anumite

informații pe care să le poată utiliza pentru acțiuni viitoare (de ex. semne de bun augur sau de eșec).

Aceste sunt foarte tentante, mai ales în ceea ce privește prezicerea viitorului.

- RITUALURILE reprezintă ansambluri de activități ceremoniale desfășurate într-un anumit mod precis, prin care este

invocat ajutorul unor forțe sau entități oculte supranaturale din lumile invizibile, care acționează în locul oficianților,

în beneficiul acestora din urmă. Ritualurile utilizează anumite cunoștințe ezoterice.

Ritualul este prezent atât în cadrul societăților oculte, cât și în cel al religiilor oficiale, este o metodă UNIVERSALĂ.

De ce este astfel? Pentru că este cel mai la îndemână. Orice persoană cu instruirea necesară și cu o autoritate

(cel mai adesea vagă), purtând anumite veșminte distinctive, poate săvârși acțiuni concrete, fizice - manevrarea unor

obiecte de cult, rostirea unor invocații tip (canonice), într-un anumit cadru dedicat (spațiu sacru delimitat, templu, biserică),

iar aceste acțiuni sunt vizibile de către oricine asistă la ritual, dând impresia a ceva cât se poate de real.

Fiind accesibil oricui, ritualul este metoda universală a tuturor comunităților umane, a religiilor și societăților oculte

din toate timpurile, de la orânduirea tribală până la societatea modernă. RITUALUL este metoda neputinciosului!

Nu veți vedea șaman, vraci, maestru de lojă sau mare preot făcând ”miracole” la voință, prin propriile puteri!

Preoții nu fac minuni pentru că nu pot, iar prin ritual își acoperă neputința, de ochii lumii, dând impresia că totuși se produce

ceva, deși nu se vede nimic. De exemplu, atunci când se îmbolnăvesc, preoții apelează la medici, la fel ca enoriașii de rând,

dovadă că prin ritualurile de vindecare (maslu) nu pot obține vindecările despre care, totuși, ei pretind că se produc.

Iisus Hristos și Apostolii Săi nu făceau ritualuri, ci lucrau prin puterea directă a Duhului Sfânt (”Domnul zidirii”), fiind capabili de

miracole pe loc, la voință, dacă aceasta era Voința lui Dumnezeu. De aceea, în primele secole ale Bisericii Creștine Unice,

nu se săvârșeau ritualuri dar, începând cu secolul al 4-lea, când Biserica a devenit oficială și obligatorie, a devenit clar că

”păgânii” nu vor accepta o religie ”care nu se vede”, astfel că s-a creat un cult creștin, cu elemente de la iudaism și cultele antice.

Biblia Bisericii Creștine include astăzi și Vechiul Testament (Tora iudaică) sub pretextul că în Vechiul Testament se prezice

venirea lui Hristos, însă acest fapt era necesar doar pentru convingerea ”cu argumente” a evreilor care-l așteptau pe Mesia,

credințele iudaice neavând însă nicio relevanță pentru ”păgânii” ce aparțineau ”Neamurilor”. Pentru aceștia, creștinismul oficial

a preluat elemente ale religiilor antice păgâne din lumea greco-romană (vezi ”împrumutul” din mitul antic al lui Hercule cu

uciderea balaurului din Cappadocia, transferat în viața Sfântului Mucenic Gheorghe, care a existat cu adevărat (spre deosebire

de ”balaurul din Cappadocia”).

Ritualurile din Biserica Creștină includ momente de manifestare sacră de cel mai înalt nivel (Liturghia cu citire din Noul Testament,

acatistele sfinților), dar includ și multe momente în care nivelul spiritual cade și se instalează o somnolență generală (psalmii care

parcă nu se mai termină). Într-o religie care trebuie să fie a iubirii și a trăirii directe în inima spirituală (”în duh și în adevăr”),

din care au fost eliminate elementele sacrificiale, ce rost mai are pasajul ”și atunci vor pune pe altarul Tău viței”?

Dar atât clerul cât și enoriașii nu simt nimic din prezența sacră, așa că se desfășoară aceste ceremonii - practic niște spectacole

vizibile - dând impresia că totuși e ceva acolo.

De cealaltă parte, practicanții căilor tenebroase sau malefice nu pot apela decât la ritual, pentru că ei nu se adresează entităților

superioare ce manifestă energii creatoare, ce au putere efectivă de acțiune, ci apelează forțe negative, distructive, ce nu au putere

prin sine, ci se folosesc de energia practicantului, a ritualurilor, a ofrandelor și sacrificiilor spre a realiza acțiuni foarte limitate.

Nu veți vedea practicanți de magie neagră care să fie apți să manifeste puteri paranormale, ci aceștia sunt întotdeauna nevoiți

să recurgă la pacte cu entități malefice și la realizarea, de fiecare dată, a ritualurilor, devenind astfel canale ale acelor entități.

Așadar, pe lângă faptul că ritualul menține participantul într-o stare pasivă de neputință, îl mai și iluzionează pe deasupra,

dându-i falsa impresie că asistă la ceva spiritual și că participă efectiv la o viață spirituală. Astfel, se confundă mersul la biserică

cu credința reală. În Biserica Catolică de exemplu, despre cel care doar merge la biserică și asistă pasiv la o slujbă religioasă,

se spune că este ”catolic practicant”, deși cel mai adesea el nu trăiește o stare de comuniune nemijlocită cu Dumnezeu, și nici

preotul care realizează efectiv ritualul nu simte mai mult, ca dovadă nici nu poate face mai mult.

În realitate, se spune că ”cel care are credință cât un bob de muștar mută și munții din loc” și că ”pomul se cunoaște după roade,

iar omul după fapte”, dar neputința totală atât a clerului, cât și a enoriașilor, arată că această credință este doar de formă,

iar asistarea pasivă la ritual nu ține loc de viață spirituală adevărată, căci nu îi eliberează pe participanți din neputința lor.

Poate fi făcută o analogie cu persoanele care conduc un vehicul fără să aibă celei mai elementare cunoștințe de mecanică.

Cea mai mică defecțiune duce la oprirea acestuia, iar respectivul conducător auto nu se mai poate deplasa, deși ar putea

foarte lesne să remedieze defecțiunea, dacă ar ști cum.

În plus, nu există diferențe fundamentale între cei care împărtășesc diferitele religii, astfel încât se poate spune că

metodele indirecte nu aduc nimic altceva decât o falsă impresie, un surogat de spiritualitate fără efecte concrete.

Se spune că religia nu te lasă să te scufunzi (prin codul moral formal), dar nici nu te scoate la liman, aceasta pentru că

ritualurile și divinațiile, în lipsa împărtășirii autentice nemijlocite cu puterea divină, nu au putere de la sine. 

➤ despre COMUNIUNEA DIRECTĂ se afirmă că aceasta conferă un acces direct, nemijlocit la sursele de putere oculte,

FĂRĂ INTERMEDIARI.  Este vorba despre exercițiile spirituale, austeritățile (postul, abstinența), comportamentul moral,

intenția benefică, studiul textelor sacre, meditația și rugăciunea, cu alte cuvinte efortul direct, conștient, asumat,

susținut de aspirație autentică intensă, prin care practicantul aspiră și urmărește să trăiască direct comuniunea deplină

cu Divinul, fapt dovedit în exterior prin capacități supranaturale (”facerea de minuni”) de cel mai înalt nivel: profețirea exactă,

vindecarea pe loc a bolilor grave și handicapurilor din naștere, învierea morților etc.

Se afirmă despre existența unor astfel de metode în toate marile religii: yoga în hinduism, meditația în budhism, sufismul în islam,

isihasmul în creștinism. Dintre acestea, se distinge yoga, prin multitudinea de tehnici concrete și eficiente, despre care se afirmă

că ”este religioasă, dar nu este o religie”.

Cu unele excepții (martirii, mucenicii), ființele umane care au demonstrat calități și puteri spirituale provin din rândurile celor care

au realizat eforturi susținute și au căutat îndelung comuniunea nemijlocită cu Divinul. Fără a acționa, a simți și a deveni conștient,

doar discutând speculativ și vorbind despre spiritualitate (precum teologii și predicatorii), nu se obține o evoluție spirituală.

Și totuși, după cum spunea și Arsenie Boca, ”nu toți din lume se pierd, dar nici toți din mănăstiri nu se mântuiesc”.

Pentru că, în realitate, NU EXISTĂ o METODĂ care să GARANTEZE atingerea desăvârșirii spirituale!

Sufletul și conștiința sunt libere, nu pot fi direct condiționate prin metode exterioare, totul depinde de alegerea interioară, manifestată

prin liber arbitru, potrivit gradului de înțelegere. Metodele exterioare pot energiza și purifica învelișurile exterioare ale spiritului,

dar nu pot determina decisiv natura spirituală a practicantului, după cum spălatul pe ochi nu poate înlătura efectul glaucomului.

De altfel, căutătorul ignorant se află în situația unui orb din naștere, care nu știe nici încotro se îndreaptă, nici nu a văzut vreodată

lumina! Mântuirea doar prin forțele proprii este una dintre iluziile pe care le vinde ezoterismul.

De asemenea, aspirantul spiritual ignorant, care se află în căutarea a ceva ce încă nu a găsit, nu se poate eleva prin acțiunile

proprii, tot astfel după cum mincinosul baron Münchhausen nu putea ieși singur din mlaștină, trăgându-se pe sine de păr în sus!

Asta nu a înțeles Buddha: atunci când ai depășit limitările trupului fizic, simți o stare de eliberare precum cea a unui sclav dezrobit,

dar asta nu te face mai bun, ci doar te face să te simți mai bine. În realitate, este doar o deblocare și o efervescență a energiei

vitale, nu mai mult, nu înseamnă absolut nimic spiritual. S-a eliminat o povară care nu te mai chinuie și nu te mai trage în jos,

dar asta nu te face mai înțelept. Poți alege să aspiri și să cauți să fii mai bun, dar nu te face automat mai bun. Erai în suferință

și apoi suferința dispare, dar nu apare în loc înțelepciunea. Așa este și la MISA: ei consideră ”euforia sau fericirea fără obiect” 🔗

(fără motiv) ca fiind semn de realizare spirituală! La MISA, practicile induc senzații subtile intense, descrise adesea prin termenii

plăcerii sexuale (”orgasm subtil”), ceea ce înseamnă o ”sui-generis” AUTOSTIMULARE sau MASTURBARE subtilă, interpretată

drept ”practică spirituală eficientă cu rezultate clare și rapide, o dovadă a valorii și autenticității școlii de yoga”! Inclusiv liderul

spiritual al mișcării descrie ”manifestarea atributelor dumnezeiești în ființa aspirantului” ca fiind ”stări de plăcere intensă”!

Practicile pot elimina impuritățile fizice și subtile, elimină o povară care atrăgea mintea în sferele inferioare, dar când povara dispare,

mintea devine liberă să se îndrepte spre ceea ce dorește, dar totul va depinde în ultimă instanță de natura sau calitatea aspirantului.

Un ticălos care dobândește o haină de mătase rămâne tot un ticălos, doar că se simte mai comod și devine mai înfumurat.

Acesta este unul dintre pericolele metodelor directe: în ființa unui aspirant limitat, egotic, orice senzație nouă indusă de realizarea

efectivă a procedeelor ezoterice, va fi interpretată drept un semn de mare progres spiritual. Mai grav, orice eventuală putere paranormală

- chiar minoră - ce apare, va aduce tentația de folosire în scop personal, iar egoticul va cădea cu certitudine la această probă.

Se constată că practic toate curentele spirituale s-au degradat în timp. Asta afirmă și MISA: yoga a decăzut până și în India,

cea din Occident era oricum jalnică și doar la MISA se mai face yoga autentică...

Buddhism-ul - care propovăduiește vacuitatea, transcenderea lumii de nume și forme - a dat naștere unor imense statui

aurite care îl reprezintă pe întemeietorul religiei, care a spus: ”Dacă îl întâlnești pe Buddha pe cale, distruge-l!”

Adică: ”renunță la orice reprezentare mentală a lui Buddha, nu e decât o iluzie care te afundă și mai mult în iluzie!”

Creștinismul - religia sacrificiului de sine, a iubirii și a iertării - a dat naștere torturării și sacrificării pe rug a altor creștini -

totul, în numele iubirii. În plus, a generat corupția și depravarea preoțimii (a se vedea ”moștenirea spirituală” lăsată Asiei

- ”poziția misionarului”). Tot în numele ”iubirii” acționează distructiv și islamul, adesea chiar împotriva celor de aceeași credință.

Iudaismul a generat sionismul (”Make Israel Great Again”), fără a mai aștepta venirea și lucrarea lui Mesia.

Iar yoga - care afirmă că deține soluția la orice problemă - de unde și termenul de ”guru”, prin care se desemnează în prezent

orice autoritate absolută dintr-un domeniu - a generat și ea mulți maeștri falși, care aleargă doar după faimă și bani.

În fine, orice tehnică este executată de pe nivelul minții limitate și al atitudinii egotice (căci dacă ego-ul nu ar mai persista,

nu ar mai fi nevoie de tehnici!), prin urmare transcenderea egou-lui nu poate fi obținută prin acțiuni conduse de către egoul însuși!

Transcenderea poate surveni doar SPONTAN, în lipsa oricăror determinări și constrângeri externe, pe fondul unei aspirații detașate.

Încrâncenarea egotică conduce doar la o mai mare implicare, la legături mai puternice și mai strânse, adică la opusul transcenderii.

Desigur că trebuie acționat - căci inacțiunea nu conduce la eliberare, pentru că eliberarea este libertate în alegere, voință și acțiune -

dar acțiunea trebuie să fie detașată, cu scopuri înalte lipsite de atașamente egoiste, într-o stare de releu divin (non-acțiune).

Tehnicile și procedeele ezoterice pot conduce la o purificare a aspectelor grosiere ale practicantului, dar purificarea de ordin superior,

la nivelul sufletului și conștiinței ține, în cele din urmă, de gradul de comuniune al acestuia cu izvorul tuturor virtuților, Dumnezeu.

Iată de ce este fundamentală puritatea sufletului și a conștiinței, manifestată prin trăirea în spiritul Codului Moral și Etic.

Iată care este amăgirea pe care o reprezintă sistemele spirituale bazate pe doctrine și procedee ezoterice:

- acestea mint atunci când afirmă că reprezintă o metodă sigură, infailibilă, de mântuire, confundând mijlocul cu scopul.

Tehnicile ezoterice pot fi doar un mijloc prin care se poate evolua către mântuire, dar nu și mântuirea însăși

- acestea mint atunci când afirmă că tehnicile ezoterice duc direct la Dumnezeu, deoarece natura dumnezeiască - ce este transcendentă,

fiind DINCOLO de voința individuală egotică și de manifestare - nu poate fi determinată de acțiuni egotice, din manifestare.

Altfel spus, ezoterismul este ILUZIA MÂNTUIRII PRIN ILUZIE!

- tehnicile ezoterice și acțiunile manifestate pot conduce doar la percepția unor aspecte din cadrul manifestării și numai Grația

Supremă necondiționată a Celui de dincolo de Manifestare, care se manifestă SPONTAN, poate conduce la transcenderea

acesteia (”Eu sunt Domnul și suflu unde voiesc”). DUMNEZEU - CAUZA ULTIMĂ - nu poate fi atins prin acțiuni din

lumea iluzorie, care ea însăși este EFECTUL sau manifestarea CAUZEI ULTIME! 

Realitatea este că procedeele ezoterice și cele spirituale pot constitui cel mult un suport al efortului spiritual și al evoluției

spirituale, dar nu prezintă garanția absolută a succesului (după cum spunea Arsenie Boca), ci totul depinde în ultimă instanță

de nivelul de evoluție spirituală sau de natura fiecărui suflet în parte (”mulți chemați, puțini aleși!”).

Care este problema cu ezoterismul de la MISA?

MISA, o comunitate de persoane ce își bazează eforturile pe cunoștințe și procedee ezoterice, nu a fost scutită de căderea

pe care a înregistrat-o, practic fără excepție, orice comunitate de acest fel. Pe lângă cauzele prezentate mai sus, care conduc

la eșecul ezoterismului în general, la MISA există și câteva cauze specifice:

➤ În primul rând, nu toți cursanții MISA sunt pregătiți din punct de vedere intelectual pentru ezoterism.

Această inadecvare pornește de la incapacitatea de înțelegere intelectuală, trece prin aplicarea eronată și merge până la

interpretarea subiectivă, deformată a rezultatelor aplicării procedeelor primite.

Situația este perpetuată prin sistemul aberant de ”școală spirituală structurată pe ani de studii”, prin care cursanții au

acces automat la informații doar pentru simplul motiv că au urmat cursurile până la momentul respectiv, fără ca aceștia

să facă dovada că au asimilat informațiile măcar la un nivel minim acceptabil.

Orice maestru autentic oferă fiecărui discipol exact ce i se potrivește, la momentul potrivit. Însă la MISA, oricine plătește

taxa de curs sau de tabără (denumită oficial ”contribuție” căci, vezi Doamne, nu este impusă) și le frecventează în măsura

solicitată de regulament, primește automat informațiile prevăzute în programă. Așadar criteriul e unul strict fizic, nicidecum spiritual.

Chiar și acele inițieri care nu se oferă tuturor, sunt acordate prin extrageri de bilete cu ”DA” sau ”NU” sau prin tragere la sorți.

La MISA, cine plătește cursul și are prezență, primește automat ceea ce este prevăzut în programă. În schimb, oricât ar fi

cineva de pregătit din punct de vedere spiritual, dar nu se află în anul de curs cerut, nu primește informațiile pe care

le-ar merita, iar dacă nu plătește taxa de curs, evident nu are acces la nimic. De ce este acest sistem? Pentru bani, evident!

Dacă informațiile s-ar da exclusiv pe merit, la cursurile MISA ar fi mai puțini cursanți decât membrii organizației.

Sistemul de ”școală spirituală bazată pe programă structurată pe ani de studiu” este catastrofal din punct de vedere spiritual.

MISA a fost condamnată la eșec prin însuși modul în care a fost creată. Acest fapt devine și mai evident atunci când se face

comparație cu liniile spirituale tradiționale, în care preocuparea este transmiterea învățăturii într-o formă cât mai pură,

prin câțiva discipoli aleși, care corespund acestei misiuni spirituale, și nu transmiterea în masă (”la grămadă”), destinată

obținerii de beneficii materiale cât mai mari, în detrimentul purității învățăturii transmise.

Ne dăm seama cât de falimentar este acest sistem, dacă ne gândim că până și jalnicul sistem de învățământ actual permite

avansarea în anii superiori de studii doar elevilor cu note de trecere, adică există o minimă selecție pe baza meritului!

MISA a fost sortită din start eșecului prin însuși sistemul ”gândit” de guru, făcut pentru bani, care îi obligă chiar și pe cei

eventual mai avansați spiritual să aștepte (inutil pentru ei) până vor avansa în anul corespunzător.

În schimb, ori de câte ori este prezentată o tehnică nouă, apar mereu practicanți care pretind că au obținut rezultate uimitoare

chiar de la prima realizare, fapt imediat autentificat de către guru ca o dovadă a ”valorii școlii spirituale ezoterice de yoga integrală”.

De fapt, sunt percepute senzații noi - firești din moment ce se realizează o practică nouă - ce sunt apoi interpretate ca fiind

”mari realizări și salturi spirituale cum nu mai există în alte școli și sisteme spirituale”.

➤ în al doilea rând, cursanții nu corespund în ceea ce privește înțelegerea și respectarea Codului Moral al căilor spirituale.

La MISA, contează în primul rând cunoștințele și procedeele ezoterice, care sunt foarte râvnite de către cursanți, cu convingerea

că simplul acces la acestea conferă automat garanția atingerii desăvârșirii spirituale (la fel ca la masoni!).

Nivelul spiritual la MISA se măsoară în numărul de ani de curs, de ”inițieri secrete”, de tehnici și de mantre primite. De fapt,

acesta este un indicator al nivelului de aroganță față de începători, care încă manifestă ”prejudecăți morale limitatoare”.

Regulile și principiile morale sunt expediate în plan secund, sunt prezentate formal și sec (”ca să fie”), în loc să fie piatra de temelie,

coloana vertebrală și încununarea căii spirituale (alfa și omega). Iar în măsura în care sunt totuși prezentate, sunt imediat încălcate!

Un învățător spiritual autentic nu va oferi niciodată nestematele spirituale celor ce nu sunt curați la suflet.

El își va începe întotdeauna împărtășirea tainelor spirituale punând pe primul loc și cerând discipolilor în primul rând

respectarea regulilor morale. ”Nu dați mărgăritare porcilor!” - spune Iisus și tot așa repetă și guru Bivolaru, care însă încalcă

acest comandament oferind învățături ezoterice de-a valma, celor nepregătiți. De ce face aceasta? Evident pentru bani!

Dacă în primele luni de curs s-ar aprofunda doar codul moral și etic și s-ar oferi informații și procedee spirituale doar celor

pregătiți și merituoși, nu ar rămâne la cursuri destul de mulți dintre cei înscriși inițial.

Există ființe umane care au atins desăvârșirea apelând și la unele modalități ezoterice, dar au realizat aceasta pe fondul

unei aspirații adevărate și a unei purități sufletești aparte. Și este vorba despre modalități naturale, firești, și nu din cele

stranii, oculte.

Încălcarea principiului adevărului (SATYA) este cea mai evidentă, în condițiile în care minciuna 🔗 🔗 și manipularea 🔗

sunt atitudinile obișnuite de  la MISA (”scopul scuză mijloacele” 🔗). Cum ezoterismul pretinde că oferă tainele Creației

și adevărul ultim, încălcarea principiului adevărului conduce automat la eșecul demersului ezoteric.

Apoi vine încălcarea principiului modestiei (APARIGRAHA), când persoane imature, care primesc informații despre care

li se spune că sunt ”extraordinare și rezervate doar celor puțini și aleși”, ajung să se considere aleși și superiori celorlați

doar prin faptul că le-au aflat, deși nu au alt merit decât acela de a fi plătit pentru ele și nu au înfăptuit vreun efort pentru

a le merita. Astfel de persoane nu înțeleg că simpla luare la cunoștință a unor procedee nu înseamnă asimilarea și stăpânirea

acelor proceduri (după cum și ”profanii de rând” cred eronat că simpla prezență la ceremoniile religioase este viață spirituală).

Tot încălcarea acestui principiu în sensul de a nu râvni sau acumula, conduce la goana după ”informații ezoterice”, intensificată

de afirmațiile gurului care susține că oferă ”revelații unice în premieră planetară” și că ”cine ratează ocazia de a le afla,

pierde o șansă unică de realizare spirituală și va cădea în infern.

Urmează încălcarea principiului non-furtului (ASTEYA), prin care conducătorii MISA își însușesc (fură) lucrările altora,

fac comerț cu acestea, dar interzic răspândirea acestora mai departe, obligându-și cursanții să depună jurăminte de păstrare

a secretului. Tot încălcarea unui principiu moral - cel al înfrânării (BRAHMACHARYA) - duce la o conduită care constituie

în sine o cauză importantă a eșecului MISA, practicanții devenind robi ai patimilor trupești, ce le întunecă mintea și conștiința.

➤ propovăduirea plăcerii sexuale și a senzațiilor de plăcere în general ca metodă principală de atingere a desăvârșirii spirituale

 

Această atitudine face parte dintr-o eroare fundamentală a ezoterismului în general, care afirmă că infinitul poate fi atins

plecând de la finit, spiritul poate fi atins pornind de la materie, superiorul poate fi atins plecând de la inferior,

că adevărul poate fi aflat prin minciună și iluzie și că SUPREMUL poate fi atins mergând de jos în sus, prin ”sublimare”.

În realitate, ceea ce este inferior și finit trebuie să fie cercetat până când se revelează a fi exact ceea ce este - inferior și finit - 

și astfel este abandonat atunci când apare SPONTAN renunțarea. Când se găsește miere, zahărul este abandonat spontan,

fără niciun efort. În zadar se face propagandă împotriva zahărului și în favoarea mierii, fără a se gusta mierea.

Cea mai bună propagandă în favoarea mierii este mierea însăși, prin comparație cu zahărul inferior.

Oricât s-ar adăuga ceva la finit, tot finit rămâne, deci nu va deveni niciodată infinit. Numai când se înțelege că finitul

va rămâne finit orice s-ar face, acesta va fi abandonat ca fiind inutil. Nu se adună o comoară acumulând gunoi. 

Este exact ceea ce a spus Iisus într-una din parabolele sale (Matei 13:45-48):

Iarăşi asemenea este Împărăţia Cerurilor cu un neguţător care caută mărgăritare bune.

Şi aflând un mărgăritar de mult preţ, s-a dus, a vândut toate câte avea şi l-a cumpărat.

Asemenea este iarăşi Împărăţia Cerurilor cu un năvod aruncat în mare şi care adună tot felul de peşti.

Iar când s-a umplut, l-au tras pescarii la mal şi, şezând, au ales în vase pe cei buni, iar pe cei răi i-au aruncat afară.

Renunțarea spontană la inferior survine doar când acesta este comparat cu ceva superior, față de care apare instantaneu

ca fiind inferior. Cel ce nu are în el ceva de natură superioară, nu se va putea desprinde de natura lui inferioară.

A propune cuiva sexualitate și plăcerea sexuală - fie chiar și cu continență - ca fiind calea de a transcende sexualitatea,

este ca și cum ai vrea să-l oprești pe un piroman oferindu-i o brichetă aurită. Nimic inferior (”zahăr”) nu este transcens

prin el însuși, mai este nevoie de ceva superior (”nectar”) cu care să fie comparat.

Ar fi o șansă ca sexualitatea să fie sublimată și transcensă prin iubire, dar la MISA iubirea este identificată cu sexualitatea!

Atunci când unii cursanți au declarat că ei și-au găsit iubirea vieții, li s-a spus că aceasta este o limitare, ca și căsătoria sau familia!

citat MISA: Cuplul continent sexual, şcoală a vieţii împlinite prin iubire transfiguratoare

...Vom ajunge să ne eliberăm gradat de toate lanţurile familiale aberante şi închistatoare, care ne-au limitat sub forma

prejudecăţilor prosteşti în trecutul nostru amoros. 🔗

Acest aspect este demonstrat și de promovarea la MISA a poliamorului - relații cu mai multe persoane de gen opus în paralel.

La MISA, sexualitatea tantrică este promovată încă de la primele cursuri, atunci când cursantul începător nu a asimilat încă

reperele morale sau spirituale ale căii pe care pășește.

Încălcarea principiilor morale la MISA se produce treptat, sub masca transcenderii ”prejudecăților limitatoare”, promovată

de sistemul Tantra. Comportamentele bizare și contradictorii ale gurului MISA sunt justificate în ochii cursanților prin comportamentul

lipsit de prejudecăți specific unui tantric autentic, acesta fiind adesea comparat cu ”neconformistul” maestru tibetan Drukpa Kunley,

dar aceștia ignoră că maestrul tibetan nu avea un comportament contradictoriu, el nu-și încălca propriile învățături și, în această

privință, nimeni nu-i putea reproșa ceva. Bivolaru propovăduia cuplul polar amoros tantric bazat pe iubire și transfigurare,

în timp ce se afișa public cu mai multe iubite odată, adică avea mai multe cupluri în același timp (și adesea în același loc!).

Deși invocă mereu principiul spiritual potrivit căruia ”totul este posibil dar nu totul este permis”, gurul MISA își permite să încalce

în permanență nu doar principiile morale generale comune tuturor căilor spirituale, ci și regulile pe care el însuși le promovează.

El obișnuiește să aibă relații sexuale cu femei tinere pe care nu le-a cunoscut și care nu l-au cunoscut în prealabil, pe care

le invită la el sub diferite pretexte, le ”inițiază” sexual și pe care apoi le expediază de la el, chemându-le ulterior din când în când,

atunci când are el chef. Aceasta nu este iubire deoarece, dacă ar fi vorba de ceva profund, relația nu s-ar rezuma la o singură

întâlnire sau la câteva întâlniri separate de mari intervale de timp.

De altfel recent, în fața unei instanțe din Franța, el și-a justificat relațiile sexuale expeditive prin ”răspunsul afirmativ primit

la consacrarea roadelor acțiunii către Dumnezeu”, deci relațiile respective nu au la bază iubirea, ci semne subtile de moment,

primite din afara cuplului. Totuși, gurul MISA și acoliții înțeleg foarte bine că acest comportament este

nu doar imoral

ci și ilegal, din moment ce se ascund și le obligă pe ”iubite” să depună jurăminte de păstrare a secretului și să semneze declarații

care să-l disculpe pe guru.

➤ ”sistemul școlii spirituale ezoterice MISA” este de fapt un ghiveci de doctrine și tehnici ezoterice aparținând mai multor

tradiții diferite, care sunt subscrise practicilor tantrice, la care se adaugă bizare ”revelații în premieră planetară” cum ar fi

consumul de urină de la partenerii sexuali sau gâdilarea, ceea ce face ca MISA să nu aparțină vreunei linii spirituale, fiind 

de fapt o sumă de practici pervertite sau aberante ce nu mai au legătură cu spiritualitatea, ci cu patologicul.

➤ criteriile vagi după care sunt apreciate realizările spirituale - RELATĂRILE și GOANA după STĂRI

Autenticitatea și eficiența unei învățături ezoterice trebuie să fie confirmată prin dovezi concrete, pe baza unor criterii clare,

în lipsa cărora totul este doar imaginație izvorâtă dintr-o credință oarbă ce nu are nicio bază reală.

La MISA lipsesc dovezile concrete, iar acest gol este umplut cu semne vagi, interpretabile, cum ar fi semnele exterioare

”dumnezeiești” (curcubeie, jocuri de lumini) sau pur și simplu cu relatările subiective ale adepților.

Se vorbește despre faptul că practicile yoga de la MISA vindecă în mod miraculos bolile incurabile, dar un număr mare de practicanți

au avut și au boli grave, chiar fatale. La MISA se desfășoară ”acțiuni de vindecare” bazate pe revelațiile formidabile ale gurului,

acțiuni menite să demonstreze atât valoarea practicilor învățate în ”școală” cât și puterile paranormale dobândite prin acestea,

în timp ce de ani de zile se realizează programe de binecuvântări pentru persoane suferinde, care însă nu se mai vindecă.

Cum de se face că tocmai persoanele care sunt cunoscute de mult timp ca având afecțiuni, nu obțin măcar ameliorarea acestora

sau chiar părăsesc lumea aceasta, în timp ce tot felul de relatări anonime sunt prezentate ca dovezi ale ”valorii școlii de yoga MISA”?

În ciuda lipsei de dovezi concrete ale ”miracolelor de la MISA”, abundă tot felul de relatări ale unor experiențe subiective

ce nu pot fi verificate și care adesea vin în contradicție cu felul în care se manifestă cei care le relatează. Unele dintre

aceste relatări de ”trăiri extraordinare” au la bază senzații fizice sau subtile produse de practicile ezoterice sau pur și simplu

de imaginația debordantă a unor practicanți.

Care este atitudinea corectă pe o cale spirituală?

Ființa umană care se află într-un demers de căutare spirituală, se aseamănă unui om rătăcit în întuneric deplin, bâjbâind întocmai

precum un orb într-un ținut pustiu și plin de potențiale pericole. El nu vede nimic în jur și, în situația lui, orice pas ar putea

însemna căderea într-o prăpastie. El nu are altă soluție decât aceea de a striga, cerând ajutor, în speranța că prin apropiere

s-ar putea afla cineva care cunoaște ținutul și care are și o făclie, ce l-ar putea ajuta să iasă cu bine din acea situație. 

Există totuși o șansă foarte redusă ca să se afle prin apropiere o astfel de persoană providențială (care este echivalentul unui

maestrul spiritual autentic). În condițiile societății actuale, cel mai adesea este vorba despre maeștri incompetenți sau chiar falși.

Însă în cazul căutării spirituale, există întotdeauna cineva care se află în preajmă - Dumnezeu Cel Omniprezent - deci totul revine

la a percepe CORECT răspunsul. Așadar rătăcitul cel asemeni unui orb trebuie să rămână cu simțurile încordate la maxim

(concentrare, atenție mărită) dar, în același timp, cât mai lucid. În întuneric, ochiul percepe adesea false străfulgerări de lumină,

ce ar putea fi greșit interpretate ca luciri ale unei făclii din depărtare, ceea ce l-ar putea determina pe cel rătăcit să pornească

într-o direcție greșită și potențial periculoasă. De asemenea, apar tot felul de false impresii de obiecte sau umbre (năluciri).

E cunoscută alegoria din tradiția orientală cu frânghia care, în întuneric, apare drept șarpe, ca exemplu clasic de autoiluzionare.

Deci rătăcitul nostru are o singură soluție sigură: trebuie să ceară ajutor și să aștepte un răspuns clar, fără să se autoiluzioneze,

și să pornească la drum doar atunci când este sigur pe răspunsul primit și pe faptul că merge pe sol ferm, în direcția corectă.

Desigur, simțurile lui trebuie să fie ascuțite, să aibă vederea pătrunzătoare și clară, auzul bun, simțurile auditive și tactile perfecte.

Acestea semnifică evident capacități spirituale trezite și amplificate, adică o pregătire spirituală prealabilă.

În condițiile în care rătăcitul orb nu-l poate vedea pe Dumnezeu, singura indicație despre Acesta se găsește în Codul Moral,

ce descrie virtuțile divine care trebuie să fie trezite și cultivate de către aspirantul spiritual. Totul, pe fondul unei atitudini

de abandon și de smerenie. Smerenia (abandonarea ego-ului) este esențială, deoarece adesea practicanții tehnicilor ezoterice

dobândesc, fără să-și dea seama, o atitudine de aroganță (egoul spiritual al inițiatului care își imaginează că le știe pe toate),

dublată de o atitudine de superioritate și chiar de dispreț față de ”profani”, având tendința de a confunda ”cunoașterea ezoterică” cu

o realizare spirituală autentică.

Acesta este cazul învățăturii lui Iisus, care este una specială, căci nu presupune necesitatea unui maestru autentic, ce este indispensabil

pe căile bazate pe cunoștințe și tehnici ezoteric (cum este yoga). Aceasta face ca învățătura lui Iisus să fie o cale a adevăratei libertăți,

căci ființa umană nu mai este condiționată de existența unui maestru realizat și a unui sistem ezoteric indispensabil, ce nu sunt la

dispoziția oricui. În creștinismul autentic, este necesară doar puritatea sufletească și rugăciunea simplă, sinceră și umilă.

Bivolaru a căutat să ascundă acest fapt, lansând conceptul așa-zisului ”creștinism ezoteric” care include ”erosul pur dumnezeiesc”,

spre a pretinde că yoga ezoterică integrală (adică tantrică) este absolut indispensabilă și că de fapt nu există o cale a comuniunii directe,

nemijlocite, pe care - culmea - o clamează atunci când propovăduiește religia planetară, unică, fără intermediari, a ”dumnezeismului”.

În condițiile în care la MISA regulile morale sunt călcate în picioare, sunt vânate stări și inițieri, practicanții se autoiluzionează

sau sunt amăgiți cu false percepții spirituale, ”autentificate” de către guru și îi disprețuiesc pe cei ”ignoranți și obtuzi” ce nu au

preocupări spirituale, nu este de mirare că situația din cadrul ”școlii” este precum în parabola cu orbul condus de către un alt orb!

https://exmisa.blogspot.com/2024/01/pestele-de-la-cap-se-impute-iar-misa-de.html