(continuare din postarea precedentă)
Este binecunoscută fățărnicia strigătoare la cer a MISA, care s-a dovedit în numeroase rânduri. Unul din modurile
de manifestare a acestei atitudini mizerabile este contrastul dintre linșajul mediatic de care au avut parte unii din cei
care au părăsit MISA și laudele de care au avut ei parte pe când făceau parte din organizație și lucrau în folosul ei.
Cazul lui Narcis.Tarcău nu a făcut excepție, iar episodul obținerii titlului de swami este edificator. În acest sens,
reamintesc declarația jurnalistului Toma Roman Jr. din Jurnalul Național, inserată în postarea precedentă:
”Acum câţiva ani, când am avut o discuţie de mediere cu nişte apropiaţi ai lui guru Bivolaru,
ăia îmi tot băgau sub nas o foaie trasă la xerox din care rezulta că apropiatul lor, Narcis Tarcău,
se căpătuise cu titlul de "swami" de la nu'ș ce mare iluminat indian. Ideea era că "uite dom'le,
şcoala lui Grig e unanim recunoscută internaţional". (arhivă)
Foaia cu pricina era cel mai probabil un material ce apăruse și în revista Yoga Magazin nr. 9, intitulat
”Narcis Tarcău, primul swami român, profesor de yoga în India” (vezi foto1 de mai jos)
După ce descrie călătoria în India a unui grup de cursanți yoga români și danezi, care au participat și la
Kumbha Mela în anul 1998, în prezentarea articolului din revistă se spune, citez:
”În timpul acestui pelerinaj În India, Narcis Tarcău a primit titlul și numele de Swami Vivekananda Saraswati
de la Swami Munishananda, unul dintre cei mai renumiți maeștri spirituali din Rishikesh. Cu această ocazie,
maestrul şi-a exprimat dorința ca Narcis Tarcău să predea yoga timp de 5 ani în ashram-ul său.” (foto2)
Mai departe, în articolul propriu-zis din interiorul revistei Yoga Magazin nr. 9, se spune:
”Narcis Tarcău a urmat cursurile de yoga organizate în cadrul MISA, sub îndrumarea profesorului de yoga
Gregorian Bivolaru. Anul acesta a mers în India şi a participat la Kumbha Mela. În timpul acestui pelerinaj
a primit titlul de la Swami Munishananda Saraswati, unul dintre cei mai renumiți maeştri spirituali din Rishikesh,
care a oferit de-a lungul vieţii doar 5 iniţieri de acest gen.”
”Ne îndreptăm spre sala de conferinţă, şi la câte-un semafor, citim afişele: “Al doilea român după Mircea Eliade,
primește recunoaşterea spirituală a Indiei”.” (foto3)
Iată ce scrie într-un articol de la MISA, semnat cu pseudonime (”Maria Nicola şi Nicolae Marin”, care și-au făcut
schimb de nume și de sex... între ei! 😄), citez:
YogaEsoteric 2007:
Pentru Narcis Swami Tarcău Vivekananda, propaganda de imagine pedalează insistent pe titlul de „swami”.
Narcis omite să menţioneze faptul că el şi-a obţinut mult elogiatul titlu de swami contra cost, în India.
Narcis şi-a cumpărat la modul cel mai simplu şi banal titlul de swami de la un swami dispus să se preteze
la această mascaradă. Chiar dacă imediat după aceea Narcis a trecut la ”moda swami” (robă portocalie
şi ras în cap), este evident pentru noi toţi că “Ipocrizia rămâne ipocrizie chiar dacă îşi taie...” părul.
comentarii: Tocmai propaganda de imagine a MISA este cea care pedalează insistent pe titlul de „swami”!
Titlul de swami al lui Tarcău era bun câtă vreme le folosea celor de la MISA ca o recunoaștere ce venea chiar
din capitala yoga, Rishikesh, iar roba portocalie a acestuia era perfectă de pus pe prima pagină a revistei MISA.
Swami Munishananda era ”un maestru renumit”, câtă vreme servea imaginii MISA, băgată sub nas ziariștilor.
Când nu i-a mai servit, acesta a devenit subit ”un swami dispus să se preteze la o mascaradă, contra cost”
(”capitala yoga, Rishikesh”, a devenit în opinia MISA RishiCash, ”orașul înțelepților care vând titluri pe bani”).
observație:
Spre deosebire de swami Narcis, care a fost ipocrit când a fost ras în cap la intrarea în ordinul călugărilor
Swami, faptul că unele femei de la MISA au fost rase în cap la ordinul lui Bivolaru, a fost foarte serios!
citat Yoga Magazin, 1998:
”În 1990, (Narcis Tarcău) pleacă în Danemarca și înființează în Copenhaga Centrul Nordic de Autodezvoltare
Spirituală NATHA, care se bucură de o apreciere deosebită cuprinzând la ora actuală în Danemarca, cel mai
YogaEsoteric, 2007:
”În cazul lui Narcis, Gregorian Bivolaru i-a arătat în mai multe rânduri, de-a lungul anilor – atât în particular,
cât şi în public – gravele abateri pe care se obişnuise să le facă şi a înfierat tendinţele sale demoniace.
Pe când încă mai preda yoga la NATHA, în Danemarca, Narcis Tarcău a adus şcoala de la Copenhaga
într-o stare de criză, deoarece realiza o serie întreagă de greşeli, semnalate chiar de către cursanţii lui.
Din cauza acestor greşeli, unele dintre ele chiar foarte grave, cursanţii din Danemarca nu l-au mai putut
suporta pe Narcis şi l-au alungat, rugându-l pe Gregorian Bivolaru să le trimită un alt instructor.”
”NATHA este şi a fost dintotdeauna o ramură a şcolii de yoga MISA, care a urmat învăţăturile profesorului
Bivolaru. Nu a fost niciodată o şcoală care a aparţinut lui Narcis sau care să fi fost “creată” de Narcis,
dar ea într-adevăr a fost condusă o perioadă de timp de Narcis, până când el a dorit să plece în India.
Este adevărat că NATHA era renumită în Danemarca datorită lui Narcis, dar din păcate nu latura spirituală
o făcea atât de renumită, ci atmosfera sexuală ciudată imprimată de Narcis, şi nu era deloc un renume bun.
”Faptul că NATHA este azi cea mai mare şcoală de yoga din Danemarca cu o solidă reputaţie că este o şcoală
autentică din punct de vedere spiritual, se datorează eforturilor pe care le-au depus Mihai Stoian împreună cu
alţi profesori de yoga, care au curăţat mizeria lăsată în urmă de Narcis.” – Celia Clausen, cursantă NATHA
comentarii: Am trăit ca s-o văd și pe asta: MISA plângându-se de ”atmosfera sexuală ciudată” creată de Tarcău
în Danemarca, în total contrast cu România, unde atmosfera sexuală creată de Bivolaru era naturală...
MISA din 1998 lăuda NATHA ”care se bucura de o apreciere deosebită” sub conducerea lui Narcis Tarcău,
în timp ce MISA din 2007 declara că Narcis a fost schimbat în 1998 pentru că nu mai putea fi suportat de către
cursanții danezi din cauza greșelilor, fiind chemat în Romania de Bivolaru care i-ar fi recomandat o retragere,
dar Narcis s-a dus în India și a căpătat titlul de swami de la un ”guru renumit”, ”primul swami român, minunată
recunoaștere spirituală din partea Indiei”! MISA nu e doar bivolară, ci și bipolară!
După descrierea ritualului de investire, ce conține și fotografii (foto4), vine vorba despre probele inițiatice depășite:
Yoga Magazin nr. 9:
”Deşi anii de practică i-au adus multe încercări inițiatice, când Narcis “Tarcău a cerut unui maestru să-i acorde
investitura de Swami, acesta l-a testat în diverse moduri. Astfel, Munishananda îi verifică nivelul spiritual prin
clarviziune, îi dă anumite teste de meditații cu mantre, dar în primul răni, teste de comportament:
”La întâlnirile la care mă lua, chiar și ceilalți swami îmi puneau la încercare umilința, prin anumite atitudini
și replici. El mă amâna de la o îmbăiere la alta, tot spunându-mi că îmi va acorda inițierea, pentru a vedea
cât sunt de răbdător. Chiar și anumiți yoghini din ashram îmi verificau programul de asana-e şi îi comunicau
apoi gurului procedeele pe care le practicam”.
”Maestrul Swami Munishananda Saraswati are cel mai înalt titlu din Rishikesh, Vishva-Guru, guru universal.
Maestrul este renumit în Rishikesh pentru vivacitatea sa, căci la cuvântări, la marile adunări de swami și guru-și,
el ia premiul de popularitate. Deși are 92 de ani, vorbește foarte fluent și deține o artă a captării interesului
audienței, care îi împiedică să îl egaleze chiar și pe cei mai erudiți. Swami Vivekananda Saraswati mărturisește:
”Am asistat personal la situații în care purtătorul de cuvânt care urma după Swami Munishananda își cerea
scuze auditoriului pentru diferența de măiestrie oratorică la care avea să fie martor”. (foto5)
YogaEsoteric 2007:
”Unii dintre cititori îşi amintesc probabil complicata poveste melodramatică şi autolaudativă cu care a revenit
Narcis din India, relatând modul cum el a fost chipurile ”ales” pentru a deveni swami. Însă, după cum ştim
cu toţii, ”o poveste mincinoasă are nevoie întotdeauna de o amplă introducere”. Chiar dacă ritualul iniţierii
sale a fost filmat în detaliu (sau poate tocmai de aceea), asta nu înseamnă că iniţierea respectivă a costat
mai puţin şi nu a fost altceva decât o paradă comercială. Narcis şi-a găsit contra cost un alt ”ghid spiritual”
care i-a convenit lui...” (arhivă)
comentariu: De remarcat faptul că în 1998, gurul lui Tarcău din Rishikesh se bucura de harul clarviziunii,
har pe care însă îl pierduse până în 2007, probabil din cauza orientării lui materialiste. Din contră, gurul MISA
și-a păstrat o orientare pur spirituală și nu a căzut niciodată în patima banilor încasați prin videochat-uri porno
și saloane de masaj erotic sau a celor peste 200.000 de dolari găsiți de poliție în apartamentul lui din Paris...
Iar povestea melodramatică a lui Narcis în India a fost bine înghițită, digerată și asimilată la MISA în 1998,
un video fiind prezentat în tabăra de vară ce a urmat (cea cu eclipsa totală, din 1999), chiar pe ecranul din
amfiteatrul Teatrului de Vară din Costinești! Bivolaru însuși a patronat acțiunea și atunci a făcut acea remarcă
cum că i-a ”displăcut profund faza cu călcatul apei”, amintită în precedenta postare, pornind conflictul cu Tarcău!
(blog)
Nu știu câți dintre cititorii Yoga Magazin își mai amintesc de ”povestea melodramatică” a lui Narcis sau de filmul
de la Teatrul de Vară, dar este sigur că niciunul dintre actualii cursanți ai MISA nu a remarcat deloc contradicțiile
flagrante dintre opiniile celor din conducerea MISA, care se schimbă după cum bate vântul și o cere interesul.
Bivolaru spunea că ”femeile sunt proaste și schimbătoare”. Prin urmare, conform lui Bivolaru, MISA - care mai întâi
linge și apoi se schimbă cu totul, scuipând acolo unde mai înainte a lins, este proastă și schimbătoare.
Și mai presus de toate este mincinoasă, iar în cazul ei, minciuna ei imensă, ”cosmică, am putea spune”, a avut
nevoie de o introducere pe măsură, care a durat ceva timp, cu largul concurs al primilor serii de instructori,
printre care s-a numărat, la loc de (ne)cinste și eroul nostru, swami Narcis Tarcău, fostă speranță a căii yoga.
(va urma)
Link alternativ:
ReplyDelete”Adio, dar rămân CA TINE!”: Sus Swami, jos Swami!
Linkuri alternative articole
ExMISA channel
Un instructor MISA intră într-o bibliotecă și întreabă:
ReplyDelete- Aveți cărți despre cum să devii zeu în 7 pași?
Bibliotecara răspunde:
- Da, vedeți la raftul de ficțiune spirituală!
Totul ține de tehnică:
ReplyDeleteUn discipol vrea să aprindă o lumânare pentru claritate. O aprinde, dar o pune invers.
Maestrul întreabă:
- De ce ai pus flacăra în jos?
Discipolul:
- Ca să lumineze subconștientul!
Borșul și înțelepciunea:
ReplyDeleteUn misan întreabă bătrâna din sat:
- Cum știți că borșul e gata?
Ea răspunde:
- Când nu mai vrea să se certe cu nimeni.
Discipolul:
- Și dacă fierbe?
Bătrâna:
- Atunci e supă. Borșul adevărat stă la rece și te învață să taci.