(continuare din postarea precedentă)
Motto: ”Câțiva dintre cei mai vechi membri ai MISA, apropiați ai lui Bivolaru, au părăsit în ultimii ani școala,
luând cu ei câteva dintre secretele bine ascunse în spatele cortinei. Unii dintre ei [...] au luat-o de la capăt,
deschizându-și propriile școli de yoga și devenind, la rândul lor, mici ”bivolari". (articol din presă)
➤ Așa frumos a vorbit Narcis despre Gurul său (audio), încât acesta din urmă i-a încredințat misiunile cruciale:
l-a trimis în India să rezolve cu ”linia spirituală” a școlii și a lui Bivolaru (diplomă), apoi să fondeze în Danemarca
o ramură a MISA, NATHA, spre a împlini profeția misiunii spirituale planetare a MISA. În arhiva internetului,
Bivolaru este prezentat drept ”fondatorul MISA, a cărei filială daneză este NATHA” (sursa), spulberând astfel,
încă o dată, minciuna cum că școlile din străinătate sunt independente. Tot pe site-ul NATHA sunt prezentate
celelalte filiale ale MISA de la acel moment, dezvăluind întreaga caracatiță de la nivel planetar (arhivă).
După ce este prezentată biografia eroică a ”marelui fondator” al Natha, Bivolaru, la final (acolo unde apare
de obicei ”etcetera”), se pomenește în sfârșit despre Tarcău: ”În 1990, unul dintre discipolii săi mai importanți,
Narcis Tarcau, a fost trimis în Danemarca și a înființat NATHA - Centrul Nordic pentru Dezvoltare Spirituală.”
(arhivă) Atât! Tarcău n-a fost încântat de rolul de argat fraier care aduce o mulțime de mălai, dar nu se alege
cu nimic, așa încât și-a îndreptat atenția spre meleagurile de legendă ale Indiei, patria yoga.
Ulterior, într-o confesiune înregistrată și postată pe site-ul școlii sale din Thailanda, Tarcău avea să declare
în legătură cu acest episod, citez: ”După căderea cortinei de fier, am fost rugat de niște noi prieteni de-ai mei
să mă mut în Danemarca. Se potrivea armonios cu unele dintre intențiile mele și, după ce am vorbit cu prieteni
din mediul nostru de Yoga din România, am decis să mă mut acolo. Am început o școală de Yoga acolo și,
în același timp, mi-am continuat propriile studii.” Această declarație a lui Tarcău este mai credibilă decât
aceea că Bivolaru l-a trimis așa, din senin, taman în Danemarca! E mai firesc să consideri că Tarcău a ajuns
în Danemarca și Bivolaru i-a propus să deschidă o școală de yoga.
➤ În 1996, împreună cu câțiva cursanți de-ai lui din Danemarca, Narcis a făcut o excursie prin locuri sacre
din India și Kashmir, de unde a prezentat secvențe video în cadrul unor întâlniri de la Costinești.
Ulterior a obținut din partea unui guru din Rishikesh o invitație la Maha Kumbha Mela, iar în 1998 (arhivă)
a obținut titlul de Swami Vivekananda Saraswati și a venit la conducerea ashram-ului MISA din Rishikesh,
India (link). Aici, avea să-și deschidă un centru propriu numit Agama Yoga, citez:
”Swami Vivekananda Saraswati a părăsit Europa pentru India în 1998. Acolo a continuat să studieze Kundalini
Yoga și a depus jurămintele ordinului Swami la Kumbha Mela, pe malurile de bun augur ale sfântului Gange,
în Haridwar. În anul următor (1999), chiar în amonte pe râu, într-un oraș sfânt numit Rishikesh, a fondat
Agama Yoga. (arhivă)
În locul lui, la conducerea Natha a fost expediată o altă copie a lui Bivolaru și Tarcău, Dinu Roman, un personaj
obscur, care a dat și el chix, fiind înlocuit cu Mihai Stoian încă din 2003 (arhivă). Spre finalul lui 2003, Tarcău
apare drept conducătorul filialei din Thailanda (arhivă), unde avea să se desprindă ulterior de MISA.
Dar cum s-a rupt lanțul de iubire?
➤ În august 1999, o televiziune din România a prezentat o declarație a lui Swami Narcis despre eclipsa totală
ce avea să urmeze și care stârnea un imens interes. Purtând cu mândrie roba portocalie, Swami a declarat
că, ”din punct de vedere energetic, eclipsa este o perturbare a eterului Akasha”, făcând o analogie cu ceea ce
se petrece atunci când calci în apă: mai întâi apa este dată la o parte și se creează o depresiune (umbra eclipsei),
apoi după ce piciorul este retras, apa revine în locul unde a fost depresiunea și cele două valuri de pe margini
creează, prin însumare, un singur val, mai înalt decât a fost nivelul inițial al apei. Imediat, în cadrul unei întâlniri
din amfiteatrul Teatrului de Vară din Costinești, Bivolaru a declarat în fața asistenței uimite că ”i-a displăcut
profund faza cu călcatul apei” pe care o făcuse Tarcău, dar fără a da alte explicații. Evident că Bivolaru a fost
nemulțumit de faptul că Tarcău a obținut titlul de swami în India (evident, de la un alt guru) și că se afișa public
cu titlul său fără să facă referire la MISA (sursa) și, în paranoia lui, a început să-l suspecteze că vrea să-i tragă
clapa și să se desprindă de sub tentaculele lui. Ba chiar a trimis în India adepți devotați să-l spioneze și să
raporteze tot ce se petrecea acolo (sursa). În cele din urmă, Swami Narcis a luat-o pe cont propriu.
De-a lungul anilor, au apărut tot felul de relatări despre ruptură (link). În anul 2002, și-a înființat propria școală
în Thailanda (sursa). La începutul anului 2005, YE publica un articol în care se menționa, citez:
El a urmat cursurile de yoga la şcoala MISA şi s-a retras de aproape un an de la aceste cursuri. Şcoala înfiinţată
de Narcis Tarcău în Thailanda, la care se face referire, nu este o filială internaţională a MISA. Desigur că există
conexiuni, căci şi Narcis Tarcău este un ”ex” (fost) membru MISA… (arhivă)
Interesant: școala din Thailanda a fost înființată în 2002, iar în 2005 MISA spune că Narcis se retrăsese de aproape
un an de la cursurile sale (deci din 2004), în timp ce arhiva internetului arată că în 8 martie 2005, swami Narcis
figura încă la filiala de acolo (arhivă). Semnificativ, actuala școală a MISA/ATMAN din Thailanda, denumită
Mahasiddha Yoga (link), nu furnizează un istoric al său, deci a fost fondată cândva, în timp (a fost odată ca niciodată,
About Us is about nothing). MISA minte de îngheață marea caldă din Thailanda, iar swami Narcis a jucat timp de
cel puțin doi ani, la două capete... Ce mai, principiul moral al Adevărului (Satya) respectat la cel mai înalt nivel...
➤ În vara lui 2006, site-ul Agama anunța retrageri pentru revelarea Sinelui pentru luna noiembrie a aceluiași an,
conduse de un alt discipol principal al lui Bivolaru, Claudiu Trandafir, ce fusese invitat de către Tarcău (arhiva).
De asemenea, cei doi plănuiau să facă retrageri și în România (arhivă), fapt perceput de către cei de la MISA
ca o ”concurență neloială” și o amenințare că ar putea racola cursanți de la MISA, așa cum se constată dintr-un
mesaj imperativ al lui Bivolaru către adepții săi, citez:
”Spuneţi un NU hotărât tuturor acelora care vor avea tendinţa să facă să apară un sinistru focar satanic CONTRA
-INIŢIATIC fie în cadrul acestei şcoli spirituale, fie în afara ei. Această perspectivă satanică se conturează
la orizont în viitorul apropiat. Această tendinţă va fi catalizată din umbră, mai ales în Bucureşti, de către unul
dintre conspiratorii ridicoli ce vizează în secret structurarea unei secte personale, prin racolarea sărmanilor
naivi ignoranţi care vor fi atraşi chiar din rândul cursanţilor actuali ai acestei şcoli de YOGA.” (arhivă)
De asemenea, MISA reclamă faptul că Tarcău utilizează la Agama Yoga cursurile de la MISA:
Nici unul dintre rătăciţi nu recunoaşte că i-ar datora ceva celui care i-a învăţat yoga. Şi aceasta probabil
îi face să se simtă foarte bine împreună şi să îşi justifice reciproc această revoltătoare ingratitudine.
În CV-ul său de pe site-ul clubului de yoga sportivă pe care a încercat să-l înfinţeze în România şi a eşuat,
Narcis îl menţionează pe cel care l-a învăţat să facă călcături, dar uită să spună de la cine a învăţat yoga:
de la Gregorian Bivolaru. Totuşi, nu cu foarte mulţi ani în urmă, Narcis se prezenta cu mândrie ca reprezentant
al şcolii de yoga MISA și discipol al lui Gregorian Bivolaru. Fără îndoială că în spatele acestei tactici se ascunde
interesul mercantil de a atrage oameni la cursurile lor. Neştiind o altă meserie, celor doi rătăciţi (Narcis și
Claudiu) nu le rămâne de făcut, în viziunea lor, decât să îşi câştige existenţa predând yoga. De aceea au pus
la punct o mascaradă reciproc elogioasă pentru a păcăli oamenii naivi şi a le lua acestora banii în schimbul
unor pseudorevelaţii demne de colţul tarabei din piaţă. Pentru Narcis Swami Tarcău Vivekananda, propaganda
de imagine pedalează insistent pe titlul de ”swami”. Narcis omite să menţioneze faptul că el şi-a obţinut
mult elogiatul titlu de swami contra cost, în India. Asftel, Narcis şi-a cumpărat la modul cel mai simplu şi banal
titlul de swami de la un swami dispus să se preteze la această mascaradă. Chiar dacă imediat după aceea
Narcis a trecut la ”moda swami” (robă portocalie şi ras în cap), e evident pentru noi că “Ipocrizia rămâne
ipocrizie chiar dacă îşi taie părul.” La cursurile sale, Narcis Tarcău foloseşte cu neruşinare cursurile de yoga
ale şcolii MISA, cursuri elaborate de Gregorian Bivolaru şi traduse în limba engleză. Swami, care ironiza
”Arta Binecuvântării” din cauza incapacităţii sale de a o pricepe şi aplica, se dă totuşi mare în faţa vizitatorilor
de la Agama făcând binecuvântări (aşa cum o dovedesc fotografiile - derulează link) (articol sursă).
Bivolaru îl acuză cu întârziere pe Tarcău că, încă de când susținea cursurile la Natha în Danemarca, a făcut
numeroase ”greșeli doctrinare”, ceea ce a necesitat schimbarea lui. Amuzant este că, la fel ca în mafia politică,
după ce a fost schimbat, a fost trimis... să înființeze o școală în India (acolo nu erau considerate greșeli?)
Citez:
În cazul lui Narcis, Gregorian Bivolaru i-a arătat în mai multe rânduri, de-a lungul anilor – atât în particular,
cât şi în public – gravele abateri pe care se obişnuise să le facă şi a înfierat tendinţele sale demoniace.
Pe când încă mai preda yoga la NATHA, în Danemarca, Narcis Tarcău a adus şcoala de la Copenhaga
într-o stare de criză, deoarece realiza o serie întreagă de greşeli, semnalate chiar de către cursanţii lui.
Printre abaterile doctrinare ale lui Narcis, care au afectat şi alte persoane, este faptul că fuziona amoros
cu persoanele de la curs ”uitând” să realizeze consacrarea fructelor respectivei fuziuni amoroase, cu toate
că predase respectiva tehnică. Aceasta a făcut ca respectivele chiar să reclame această atitudine ipocrită
pe care o manifesta astfel Narcis. Din cauza acestor greşeli, unele dintre ele chiar foarte grave, cursanţii
din Danemarca nu l-au mai putut suporta pe Narcis şi l-au alungat, rugându-l pe Gregorian Bivolaru să le
trimită un alt instructor. Astfel că Narcis a părăsit Danemarca, fiind chemat de Grieg pentru a realiza acea
retragere în România. La vremea respectivă, Narcis era deja ”celebru” ca o caricatură de yoghin, viaţa sa
nu avea nimic spiritual, de exemplu serioasa lui dependenţă de jocurile pe calculator. Cu o consecvenţă
demnă de o cauză mai bună, Narcis îşi irosea aproape întreaga zi jucându-se jocuri electronice puerile.
În loc să vină în România şi să realizeze această retragere spirituală, Narcis a preferat să fugă în India,
unde şi-a cumpărat titlul de swami, tocmai în acest moment ruşinos al vieţii lui. La şcoala din Rishikesh,
India, lucrurile au mers pe aceeaşi cale. Swami Narcis s-a gândit probabil că în India, pentru tauri, vacile
nu sunt animale sfinte (aşa cum sunt pentru oameni) şi a violat cu bestialitate o femeie de la cursurile sale.
Ca să menţionăm doar una dintre faptele grave pe care le-a făcut. Atunci când situaţia a atins proporţii
similare cu cea de la NATHA, Narcis a fost expulzat din India de către autorităţile indiene care au sesizat
unele abateri în ceea ce priveşte comportamentul personal al lui Narcis. Din acest motiv lui îi este interzisă
de către autorităţi intrarea în India, fiind declarat ”persona non grata” (persoană nedorită). Chiar şi şcoala
din India, Narcis a întemeiat-o cu ajutorul unor alţi instructori şi cursanţi MISA şi cu sprijinul direct al lui
Gregorian Bivolaru, aşa cum afirma el însuşi pe atunci (articol sursă).
comentarii:
Ceea ce uită cei de la MISA să spună, atunci când vorbesc despre expulzarea lui Swami Narcis din India,
este că și măreața școală MISA a fost luată cu șuturi în fund (fundul lui Stoian), tot acolo! (video 1, video 2)
➤ Swami Narcis nu avea să rămână dator și, într-o postare audio în limba engleză de pe site-ul Agama Yoga
din 2012 (dispărută între timp de pe site), l-a descris din nou pe Bivolaru, dar într-o cu totul altă perspectivă.
Pentru a arăta mai bine schimbarea de optică survenită de-a lungul timpului, voi pune în paralel descrierea
făcută la începutul anilor 90 cu cea din anul 2012:
Narcis Tarcău despre cum era Bivolaru înainte de 1990:
Schimbarea cea mai remarcabilã în modul de abordare de cãtre Grieg a survenit în jurul lui 1985 - 1986 când,
legat de faptul ca în acea perioadã el a fost arestat şi închis de cãtre securitate; a stat închis un an şi jumãtate.
În aceastã perioadã Grieg printre altele, dupã propriile sale mãrturisiri, a meditat mult la modul de abordare
a revelaţiei spirituale cu oamenii, la felul cum se potriveşte acest stil cu Kali Yuga, cu Romania, cu timpurile
pe care le trãim şi a ajuns cu tristeţe la concluzia cã acest mod de abordare, acest mod de a pune problema,
deşi atât de cutremurãtor, atât de impulsionant din punct de vedere spiritual înseamnã pur şi simplu a da
oamenilor prea mult şi ceea ce nu meritã, a le arãta tainele spirituale, a le revela faţa spiritualã într-un mod
atât de intens încât ei de fapt nici nu meritã sã vadã acest lucru şi ideea de bazã era exact cum a spus Iisus
undeva în Biblie cã, dacã dai perle la purcei, se întorc împotriva ta şi te mãnîncã. Grieg a ajuns printre altele
la concluzia că acest mod nu era decât o dare de perle care, pânã la urmã, se întorceau împotriva lui.
Deci, din acest punct de vedere Grieg, meditând asupra modului de abordare, luând legãtura telepatic şi
meditând asupra modurilor de abordare ale unor iniţiaţi moderni cum a fost Gurdjieff care a trãit în Occident,
sã schimbe anumite din aceste moduri de prezentare a Adevãrului şi, drept urmare a acestui fapt, în momentul
în care el a ieşit de la închisoare, toatã lumea a fost surprinsã sã vadã cã, de exemplu, pe Grieg foarte greu
îl prindeai la discuţii de facturã spiritualã adâncã. Era înainte o uşurinţã extraordinarã în a te duce la Grieg,
a-i spune nişte lucruri despre percepţiile asupra divinului, despre profeţii, despre lucruri de cea mai înaltã
facturã, pentru ca Grieg sã pluseze chiar de 10 ori mai mult şi discuţia sã ajungã pe tãrâmul unor adevãruri
metafizice uluitoare. În plus faţã de asta, atunci cînd Grieg vorbeşte despre un lucru, el transmite şi starea
respectivã şi imediat, adicã era un lucru absolut comun pentru cei care îl cunoşteau pe Grieg cã, dacã te
duceai sã vorbeşti cu el, cele mai multe şanse erau cã, în 10-15 minute, se lãsa o atmosferã uluitoare,
aerul din camerã parcã devenea gros şi galben auriu şi deci erai pur şi simplu copleşit de informaţia şi de
conţinutul energetic al revelaţiei pe care Grieg o fãcea. Dupã aceea, oamenii au constatat cu uimire cã
se duceau la Grieg şi de multe ori conţinutul discuţiei aluneca spre bunã dispoziţie, voioşie, glume, deci
foarte mult Grieg le aluneca din mânã cum s-ar spune, se oculta în mod aşa de frumos.
Au existat şi persoane care au ajuns sã spunã cã ”probabil închisoarea i-a degradat nivelul spiritual lui Grieg,
pentru cã El nu mai e cel care a fost odinioarã, ”acum e mai mult cu gluma în gurã decât cu discuţia metafizicã”
dar, dincolo de asta, ceea ce dvs trebuie sã înţelegeţi este aceastã tendinţã de a face stilul un pic mai modern,
de a adapta acest mod de a prezenta învãţãturile spirituale psihologiei omului modern care cîteodatã este atât
de nerecunoscãtor, are o minte atât de alunecoasã şi pervertitã încât, chiar dacã-i arãţi Adevãrul spiritual în faţã,
repet, chiar dacã-l pui într-o stare de conştiinţã cosmicã ca o demonstraţie ultimã şi zdrobitoare, efectul este cã
el uitã şi de fapt câteodatã chiar se întoarce împotriva celui ce i-a arãtat aceasta şi poate sã susţinã cã totul
n-a fost decît o halucinaţie, cãci el a fost hipnotizat,ş.a.m.d. Deci, motivele nu le ştie nimeni cu adevãrat pentru cã
îi aparţin lui Grieg, dar ce transpare din acest lucru este pur şi simplu dorinţa de a face sistemul încã şi mai eficient,
cît şi faptul de a nu comite aceastã greşealã metafizicã de a da perlele celor care nu meritã. De altfel, Grieg,
la vremea respectivã, mi-aduc aminte cã chiar fãcea aceastã previziune; mi-aduc aminte cã discutam cu el prin
1982 şi tot îl întrebam asupra misiunii sale, asupra modului în care se va comporta în viitor, ce se va întâmpla,
ce va face... şi la acea vreme Grieg ne spunea într-un mod criptic cã: “O sã vedeţi cã o sã vinã o zi în care
comportamentul meu se va schimba atât de mult, încât chiar şi cei mai apropiaţi mie aproape cã nu mã vor
recunoaşte”, deci (adicã), “când voi aborda un mod de punere a problemei care îi va şoca chiar şi pe cei care
cred cã mã cunosc, care cred cã-mi sunt apropiaţi şi cã au pãtruns anumite taine ale modului meu de a acţiona.
Deci, aici puteţi vedea şi vã repet, lucrul acesta a fost atât de, transformarea a fost atât de masivã, puternicã,
încât chiar au fost elevi care s-au lãsat de yoga ca urmare a acestei schimbãri, încât ei nu au putut concepe
cã Grieg era acelaşi om de dinainte. Dincolo de asta sã ştiţi cã cei care au încercat cu adevãrat şi au reuşit
sã treacã prin aceastã “cuirasã” pe care şi-a pus-o, au reuşit sã vadã cã Grieg era acelaşi dintotdeauna,
Narcis Tarcău despre Bivolaru, 2012 (repostată audio, transcrierea integrală rom/engl):
Primul meu profesor formal de yoga din București a fost un bărbat pe nume Gregorian Bivolaru, poreclit
afectiv Grieg. Acest om avea un geniu incredibil în yoga ... într-un sens mistic și avea ceea ce aș putea numi
mult geniu. A reușit să pună cap la cap lucrurile pe care le-a luat din toate aceste linii care au venit în România
în acele vremuri și a reușit să creeze un întreg coerent. El este omul care a exprimat dezvoltarea spirituală
a ființei umane precum yoga ca o scară către rai, yoga ca o metodă de dezvoltare, foarte clar. La acea vreme,
el este omul care a exprimat-o foarte clar. Deși nu avea educație formală, tocmai terminase liceul, nu a mers
niciodată mai departe de atât cu educația formală, avea un fel de înțelegere tehnică, înțelegea destul de bine
aceste lucruri legate de energii, rezonanță, cele cinci corpuri, multe dintre lucrurile pe care le aveți aici împreună
au fost lucruri pe care le-am preluat de la el, pe lângă învățăturile pe care le-am primit de acolo.
Deoarece nu avea o educație superioară, uneori emitea un fel de analogii amoroase, dar astăzi, când privesc
în urmă la ce am învățat de la acest om, pot vedea foarte clar că era un om de geniu în acele vremuri.
Nu-l pot numi atât de iluminat, o persoană spirituală, cum primul meu învățător spiritual a fost un om sfânt,
dar... îl pot numi un fel de geniu al chakrei Ajna în yoga , ca și cum ar fi avut o perspectivă și o înțelegere
deosebite a lucrurilor legate de yoga. De asemenea, acestui profesor îi datorez primele mele experiențe și prima
mea înțelegere a Tantrei sexuale. [...] Am învățat multe lucruri acolo, el este persoana de la care am învățat
mult despre atitudinea proscrisă, acest om se considera un fel de Robin Hood al yoga, un fel de gherilă a yoga.
Din cauza exceselor sale, unele legitime, altele nelegitime, a fost persecutat constant de autoritățile comuniste.
Din păcate, ceea ce nimeni dintre noi nu știa pe atunci era că acest om cu mult geniu era un amestec de geniu
nebun și doctor malefic în același timp și, mai ales, imediat ce a început să se exercite presiune asupra lui,
a început să aibă reacții nevrotice, anormale. Primele dintre ele au apărut când a ieșit din închisoare, din prima
pedeapsă, a fost un an și jumătate în închisoare și acolo a conviețuit cu tot felul de criminali înrăiți și a fost ca
un fel de academie a criminalității la care a participat în acei ani. Așa că, imediat ce a terminat primul semestru,
a început să predice genul ăsta de Robin Hood, Gurdjieff, gen lipsă de toleranță față de prostie, vinde covoare,
vinde păsări, vopsește-le în roșu și vinde-le ca pe papagali, orice, și poți împinge limitele la orice nivel, pentru că
ești un yoghin, e Kali Yuga, întreaga lume e împotriva ta și, prin urmare, ți se permite să mergi în orice măsură,
pentru că ești într-o misiune de la Dumnezeu. Din păcate, această mentalitate a Alesului s-a potrivit cu unele
dintre frustrările lui, megalomanie, psihoză, isterie, orice ar fi fost. Nu sunt expert în psihiatrie și psihologie
și nu pot pune un diagnostic corect asupra tuturor, dar este printre lucrurile pe care tocmai le-am menționat
și, din păcate, din acel moment acest om a început să alunece într-un comportament aberant.
Mulți oameni vor să știe în ce măsură păstrez legăturile cu foștii mei profesori și în special cu acesta care
a devenit un renegat al yoga, poate că nu știți, dar în această școală, dacă cineva vine și are vreo legătură
sau a avut vreo legătură cu acea școală românească de yoga în care activa fostul meu profesor ... acum
se ascunde de poliție într-un loc misterios... Cei care au legătură, trebuie să semneze o hârtie, nici măcar
nu ar avea voie să participe la prelegerile sau conferințele noastre decât dacă semnează o hârtie (text):
fie că renunță complet la orice legătură cu acel tip de yoga, fie nu suntem interesați nici măcar să vorbim
cu ei sau să-i vedem. Aceasta e atitudinea noastră. Nu numai că n-avem nicio legătură, de fapt, considerăm
că acel tip de yoga ilustrat de MISA - numele școlii românești și al tuturor filialelor sale - a devenit un fel de
sectă paracreștină ciudată, în care există acuzații de trafic de persoane, prostituție, spălare de bani și multe,
multe alte lucruri ciudate, despre care se presupune că fac parte din Robin Hood-ismul yoga al acelor oameni.
Eu personal, Claudiu, de asemenea, prietenul meu, și mulți alții care au avut vreun contact, nu suntem deloc
de acord și credem că e o idee greșită, un exemplu tipic de utilizare greșită și eșec în Occident, de înțelegere
greșită a yoga și de aceea, nu numai că n-avem nicio relație personală, spirituală sau administrativă cu asta,
dimpotrivă, le spunem oamenilor să stea departe de acești oameni ca de foc, pentru că pot fi carismatici,
și atunci veți spune ”oh, și ei fac stândul pe umeri și se concentrează pe Vishudha Chakra, cam așa fac și eu!”
și atunci vă puteți găsi în cercuri de spălare de bani sau prostituție sau alte lucruri și nu știți cum ați ajuns acolo.
Și de aceea, amintiți-vă că, din păcate, chestia asta este catalogată drept sectă, drept cult, din păcate desfășoară
activități criminale binecunoscute și josnice ... dacă ar fi doar evaziune fiscală, așa cum Rajneesh a fost acuzat
de evaziune fiscală și a spus că Buddha nu trebuie să plătească impozite. Acesta este un pic de Robin Hood-ism
sau un fel de aventurism yoga. Din păcate, aceasta este o organizație care se află sub îndrumarea mai mult
sau mai puțin clară a unei persoane care este suspectată că a devenit bolnavă mintal, cu tulburări mintale [...]
Dacă vreunul dintre voi mă întreabă: ”Oh, locuiesc în Berlin și am auzit că în Berlin există o filială a fostului
vostru profesor, poate aș putea să mă asociez cu ei sau ceva de genul acesta”, va trebui să vă spun atunci:
fiți atenți, acei oameni sunt o sectă, sunt conduși de o persoană care este profund bolnavă mintal și vă puneți
în mare bucluc.” Așadar, în felul acesta, eu însumi sunt pus în situația nefericită de a vorbi de rău despre
unul dintre foștii mei profesori, lucru pe care l-am evitat oricât am vrut, oricât am crezut că este necesar,
dar pentru că acest lucru are un impact asupra propriei încrederi în fiabilitatea acestei școli, pentru că
s-ar putea să întâlniți lucruri similare cu acest stil de yoga atunci când mergeți să predați în special în
Europa sau uneori chiar în America de Nord, știu eu, este mai bine să vă avertizez despre acest lucru.
(scrisoare-avertisment către cursanții Agama, rom.engl)
comentarii: Când Swami Narcis era la MISA, vorbea despre Bivolaru ca un maestru realizat și un trimis
al lui Dumnezeu pe pământ. Când n-a mai fost, a vorbit despre el ca un geniu nebun, profund bolnav mintal
și naș mafiot al unei secte băgată în chestii necurate și ilicite, de care trebuie să te ferești ca de foc sau ciumă.
O fi deprins acest obicei de la Bivolaru care, atunci când Narcis erau la MISA, îl lăuda că era yoghin avansat,
dar când a părăsit organizația, a început să-și aducă aminte de marile lui greșeli, pe care Narcis le-a comis
tocmai când era mare instructor și creator de filiale în străinătate, sub înaltul patronaj al lui Bivolaru însuși.
Articolul MISA menționat anterior, care îi atacă pe cei doi, numește aceasta ”mascaradă reciproc elogioasă”.
Bivolaru și cei de la MISA nu-și dau seama că, aruncând cu noroi în foștii discipoli principali, se descalifică
ei înșiși căci, totuși, aceștia sunt roadele (poamele) școlii MISA și, totodată, sunt cei care i-au pus bazele!
Cei care au răbdarea să citească sau să audieze integral conținutul confesiunilor lui Narcis făcute în fața
auditoriului de la Agama Yoga despre linia sa spirituală, vor constata diferența flagrantă față de cele afirmate
de către Bivolaru despre trecutul lui Narcis în cadrul articolelor de înfierare de pe YE (articol).
Se remarcă efortul lui Narcis Tarcău de a avea cât mai multe contacte cu practicanți și școli de yoga tradițională
din India și Tibet, în timp ce Bivolaru, fără a avea astfel de contacte, doar stând în fotoliu și citând din cărți,
a decretat că yoga a degenerat în patria ei, dar apoi și-a arogat o linie spirituală secretă (”gupta”) și a pretins
că are cheile ezoterice ce garantează eficiența (sursa), în timp ce pretinde că aceste chei s-au pierdut în locul
de naștere al yoga (sursa). Amuzantă descrierea pe care Narcis o face despre spiritul de afacerist a lui Bivolaru:
”vopsește păsări și vinde-le ca papagali!” De fapt Bivolaru a vopsit papagali și i-a vândut ca instructori de yoga!
Este știută apetența lui Bivolaru pentru minciună și manipulare, dar nici cu swami nu ne este rușine, având
în vedere isprăvile lui printre cursante, isprăvi ce au ajuns vestite peste șapte mări și șaptezeci de țări!
➤ Nu doar swami Narcis s-a dezis de Bivolaru și de MISA, ci și MISA, la rândul ei, i-a întors ”favorul”,
atunci când ”fiul rătăcitor” a călcat pe urmele ”tatălui rătăcitor” prin Franța:
Drept la replică - 8 septembrie 2018
În numele adevărului, Școala de yoga MISA protestează ferm și categoric împotriva asocierii numelui profesorului
de yoga Gregorian Bivolaru în contextul scandalului ce a fost declanșat în jurul unei școli de yoga din Thailanda.
Persoana care se află în centrul scandalului din Thailanda, Narcis Tarcău, a fost cursant și chiar instructor
în cadrul Școlii de Yoga MISA până în anul 1998. După această dată el a fost suspendat ca instructor de yoga,
deoarece a deviat grav de la principiile yoghine milenare. Ulterior și-a cumpărat în mod oneros cu suma de
5000$ titlul de Swami într-o școală de yoga din India și a primit un nume inițiatic – Swami Vivekananda –
de la conducătorul acelei școli din India, apoi a fondat o altă școală de yoga în străinătate în cadrul căreia
s-a axat în permanență pe obținerea de faimă și mulți bani. În acel context Narcis Tarcău s-a dezis în mod clar
și categoric de orice legătură cu MISA și cu profesorul de yoga Gregorian Bivolaru. Încă din momentul în care
a fost suspendat să mai predea yoga în această școală, acum 20 de ani, comportamentul lui Narcis Tarcău
a evidențiat un profund dispreț față de principiile etice și morale care sunt fundamentul oricărei practici yoga
autentice și care stau la baza învățăturilor din cadrul MISA, fiind expuse așa cum este necesar încă din primele
săptămâni de practică. Asociația ce a fost fondată de Narcis Tarcău, precum și activitățile sale care sunt
anchetate în prezent de justiția thailandeză nu au absolut nicio legătură și nu pot fi asociate în niciun fel
cu Școala de Yoga MISA sau cu mentorul ei spiritual, Gregorian Bivolaru. (arhivă)
comentarii: Pe YE, textul publicat cu o zi înainte, pe 7 septembrie 2018, este ușor diferit (arhivă).
Lipsește pasajul ”el a fost suspendat ca instructor de yoga, deoarece a deviat grav de la principiile yoghine
milenare. Ulterior și-a cumpărat în mod oneros cu suma de 5000 $ titlul de Swami într-o școală de yoga
din India și a primit un nume inițiatic – Swami Vivekananda – de la conducătorul acelei școli din India”.
Exact același text din YE apare publicat și în presă, tot pe 7 septembrie 2018: B1TV, Libertatea!
Așadar, MISA a trimis un prim comunicat către presă pe 7 septembrie, apoi a publicat un altul în ziua următoare,
”în numele adevărului”, pe site-ul ei oficial, cu acuzații de ”corupție” (5.000 de dolari dați unui swami hindus!)
și picanterii din interior. ”În numele adevărului” una se spune către cei din afară și alta către cei dinăuntru!
Cum puteau ști cei de la MISA suma exactă a tranzacției? Ori e o gogoașă de presă, ori au fost părtași!
Ziaristul Toma Roman Jr. un vechi ”amic” al MISA, scria în Jurnalul Național, citez:
”Acum câţiva ani, când am avut o discuţie de mediere cu nişte apropiaţi ai lui guru Grig Bivolaru, ăia îmi tot
băgau sub nas o foaie trasă la xerox din care rezulta că apropiatul lor, Narcis Tarcău, se căpătuise cu titlul de
"swami" de la nu'ș ce mare iluminat indian. Ideea era că "uite dom'le, şcoala lui Grig e unanim recunoscută
internaţional". (arhivă) Așadar, la început, cei de la MISA se lăudau cu titlul lui Tarcău, ca după aceea să reclame
că titlul a fost cumpărat cu 5.000 de dolari!
”Hă, hă, ce fraier e Tarcău! Abia în 1998 a făcut rost de o diplomă de swami, cu 5.000 de parai, în timp ce
Ghidul nostru a obținut încă din primul an, 1990, o diplomă de profesor din India după un curs de o lună
(foto) și nici măcar n-a fost acolo! Hă, hă! Ăsta maestru eliberat și divin integrat în planul fizic!”
Și tot ”în numele adevărului”, se spune că Narcis Tarcău a fost suspendat ca instructor încă din 1998, dar în
primăvara lui 2005 încă figura (adică făcea figurație) la filiala din Thailanda. Dacă ”principiile etice și morale
sunt fundamentul oricărei practici yoga autentice și stau la baza învățăturilor din cadrul MISA, fiind expuse
așa cum este necesar încă din primele săptămâni de practică”, vor alege cei de la MISA să le respecte vreodată?
➤ După acuzațiile de abuz sexual și viol (link), swami s-a teleportat din Thailanda în necunoscut, de unde
s-a rematerializat când s-au liniștit apele (presă), ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat! La urma urmei, avea deja
experiență de pe când era în India! (link) Figura cu teleportarea i-a ieșit mai bine decât lui Bivolaru sau Stoian!
Odiseea ”copiei” continuă, pe când cea a ”originalului” e pusă sub semnul întrebării!
(va urma)
Link alternativ:
ReplyDelete”Adio, dar rămân CA tine!”: Tarcău, Guru din Bacău - Amintiri din absolut ridicol
Linkuri alternative articole
ExMISA channel
Swami nu sunt asceti?
ReplyDelete