Saturday, September 13, 2025

Premieră planetară: consacrare necondiționată, dar cu condiții...


”Consacrăm aici și acum, în mod total și NECONDIȚIONAT, toate fructele acestei acțiuni către Dumnezeu Tatăl”.
Aceasta este formula care se rostește la MISA - mai nou, de șapte ori - înaintea fiecărei acțiuni mai importante.
Sau, cel puțin, care se rostea până pe 8 septembrie... În ziua menționată, pe YE și misa.yoga a apărut un anunț:

Acțiune simplă și eficientă de ardere a karmei planetare de suferință
La inițiativa unor cursanți ai școlii noastre, vă invităm să contribuim cât mai mulți dintre noi, printr-o acțiune
foarte simplă și foarte eficientă, la arderea karmei planetare de suferință ce a fost preluată de Ghidul nostru
spiritual. Acțiunea nu implică să alocăm un timp în plus față de ceea ce facem deja și ea poate fi realizată
de toți cei/toate cele care vor să facă aceasta și care au deprins deja extraordinar de bunul obicei de a-și
consacra la începutul zilei, către Dumnezeu Tatăl ori către o Mare Putere Macrocosmică, roadele acțiunilor
pe care le realizează. Această acțiune simplă și foarte eficientă presupune să Îi consacrăm lui Dumnezeu
Tatăl roadele tuturor acțiunilor noastre din ziua respectivă, pentru arderea fără suferință a karmei planetare
de suferință pe care Ghidul nostru spiritual a preluat-o – evident, atât cât consideră Dumnezeu din această
karmă. În felul acesta, prin ceea ce oricum facem zi de zi, am putea contribui câte puțin, dar fiind mult mai
mulți – bineînțeles, doar cei și cele care vor – la arderea acestei karme planetare de suferință ce a fost
preluată de Ghidul nostru spiritual ca urmare a compasiunii sale imense ce îl caracterizează. (arhivă)

comentarii: Când oferi cuiva un dar, nu îi pui condiții asupra utilizării acelui dar! Asta ar însemna a ”oferi”
de fapt o obligație! Dacă nu este îndeplinită ”condiția de utilizare”, atunci obiectul dăruit nu poate fi utilizat,
deci e ca și cum nu există un dar! ”Darul cu condiții” îl transformă pe destinatar într-un executant al unui
anumit gen de acțiune, ce are evident în spate și un anumit scop. ”Îți ofer un dar, dar...” E ca un măr otrăvit!
Bivolaru a declarat că tradiția spirituală afirmă cum că ”darul este încărcat cu intențiile celui care îl oferă”.

Cu atât mai prostească și dizarmonioasă este această atitudine în cazul dăruirii fructelor unor acțiuni 
către Dumnezeu! Îi dăruiești lui Dumnezeu cel Atotputernic o ofrandă, dar îi pui ”condiții de utilizare”!
Prin această formulă de ”consacrare”, Dumnezeu este considerat în postura de ”duh al lămpii”, 
însărcinat cu îndeplinirea dorințelor practicantului MISA. De asemenea, este și o ispitire a lui Dumnezeu,
căci roadele acțiunilor oferite cu un anumit scop, sunt încărcate cu intențiile celui care le ”oferă”.

Oferirea roadelor acțiunilor, dar cu condiții, înseamnă de fapt deturnarea și însușirea roadelor oferite lui Dumnezeu.
Prin această acțiune bizară, cursanții MISA devin precum fariseii care mâncau ofrandele dăruite lui Dumnezeu
în templu! În acest sens, iată ce spunea ”ghidul spiritual” al MISA într-una din expunerile sale despre consacrare:

Bivolaru, conferința despre Consacrare, 1995
Fructele îi aparţin Lui, atât cele care vor urma peste o oră, cât şi cele care vor urma peste 5 ani, 10 ani,
100 de ani, 200 de ani, 800 de ani; toate aceste fructe sunt în totalitate ale Lui. (sursa)

Acesta este și sensul cuvintelor ”în mod total și necondiționat” din formula de consacrare, pe care cursanții
MISA o rostesc înainte de realizarea oricărei acțiuni! E la mintea cocoșului! Dar se vede că aceștia rostesc
mecanic o formulă pe care nu o înțeleg și nu o conștientizează, deci ei nu ajung nici măcar la mintea cocoșului,
citez: ”la inițiativa unor cursanți ai școlii noastre”! Iar ”conducerea școlii”, în loc să lămurească acest aspect
din punct de vedere doctrinar, achiesează 🔗 la propunerile ilogice ale cursanților!


Roadele acțiunii sunt în strânsă legătură cu natura și scopul acțiunii, așa cum efectele sunt în deplină
legătură cu cauza care le-a produs! În caz contrar, ar fi un haos total la nivelul întregii Creații , conform
zicalei ”unde dai și unde crapă”! Cum ar fi ca, de exemplu, cineva să realizeze o acțiune de binefacere în folosul
unui orfelinat, iar urmarea (roadele) să fie ameliorarea stării de sănătate a cuiva care n-are legătură cu acțiunea,
în timp ce acțiunea pentru orfelinat ar eșua, căci toată energia s-a dus către însănătoșirea respectivei persoane?

Dacă cursanții MISA doresc să ușureze povara karmei planetare care, zice-se, ar fi fost preluată de ghidul lor,
ar trebui să realizeze acțiuni specifice dedicate acestui scop! Formularea firească ar trebui să fie de genul:
”Doamne Dumnezeule, Ție îți dăruiesc aici și acum, în mod total și o necondiționat, roadele acestei practici
spirituale ce este special realizată pentru arderea karmei planetare de suferință ce a fost preluată de Ghidul
nostru spiritual, rugându-te să orientezi energia vehiculată prin această practică către arderea karmei preluate”.
Adică, ”noi realizăm această practică spirituală și te rugăm ca energia benefică dezvoltată prin aceasta să fie
canalizată de către Tine către arderea karmei preluate de ghidul nostru, dar facă-se Voia ta!”
În schimb, e ca și cum cursanții ar rosti ceva în genul: ”noi realizăm practică spirituală pentru evoluția noastră
spirituală și te rugăm să orientezi energia vehiculată prin această practică în sensul evoluției noastre spirituale,
dar și către arderea karmei preluate de ghidul nostru”. În acest caz, firesc, doar o parte din energia vehiculată
merge către evoluția practicantului, restul merge la ”ghid”, că doar n-o rămână toată practicantului, iar Dumnezeu
să pună de la EL pentru ”ghid” din nimic, încălcând legea universală a karmei care spune ”orice efect se produce
numai ca urmare a unei cauze, iar natura și mărimea efectului sunt în legătură cu natura și mărimea cauzei”.
Cu ce rămâne cursantul? A spus-o Bivolaru: ”cel care vehiculează prin universul lui lăuntric o energie, precum
în cazul binecuvântării unei alte persoane, beneficiază de aceasta cam în proporție de 30%, precum apa care,
trecând printr-o țeavă., udă într-o anumită măsură și țeava” (Legea Dăruirii Oculte).
Practic, 70 % din energia vehiculată de cursanții care se angrenează în acțiuni astfel ”consacrate”, merge
la Bivolaru! În inconștiența, dar și în șmecheria lor, cursanții MISA își imaginează că, din aceeași energie,
evoluează și ei și, în același timp, beneficiază și ghidul, tot în proporție de 100%! E ca și cum ei i-ar spune
lui Dumnezeu: ”îți ofer 100 de lei ai mei, dă-mi nectar de 100 de lei, iar de restul 100 de lei, dă-i și ghidului
nostru!” Citez din nou, ”această acțiune nu implică să alocăm un timp în plus față de ceea ce facem deja”
Cât de nătâng să fii să crezi așa ceva? În parabola cu talanții din Biblie (Mate 25:14-30), stăpânul (Dumnezeu)
așteaptă ca slugile să înmulțească talanții dați lor, nu să-i pună la conservat, fără să producă nimic!

Din formulare reiese starea de saturație a cursanților în ce privește ”angrenarea” lor în diferitele
programe de acțiuni subtile fie pentru salvarea planetei, fie pentru salvarea de la pușcărie a ghidului lor:
”o acțiune simplă și foarte eficientă, ce nu implică să alocăm un timp în plus față de ceea ce facem deja”. 
Și apropos, de unde știu cei cu inițiativa sau autorii anunțului că practica expusă este ”foarte eficientă”, 
din moment ce aceasta nici nu era demarată la momentul publicării? Eterna formulare de la MISA: 
suntem siguri cu anticipație”, însă nu doar că nu se adeverește ceea ce se anticipează, dar e din ce în ce 
mai rău, ca dovadă că ”este necesară angrenarea urgentă” în noi și noi programe de ”acțiune spirituală”!
De asemenea, este reluată ideea că Bivolaru nu a ajuns la pușcărie și la judecată ca urmare a faptelor lui 
ilegale și imorale ci pentru că ”a preluat karma planetară, în marea compasiune ce îl caracterizează”.
Acum așteaptă compasiunea altora, în timp ce pentru cursantele pe care le-a amăgit că le aduce la el 
pentru ”discuții despre yoga”, nu a existat compasiune, ba chiar se așteaptă pentru ele pedeapsa karmică 

Detalii suplimentare despre consacrarea la MISA:

2 comments:

tag form to add a photo:

[image width="400px" rel="nofollow" src="image_link"/]

do not go beyond a width of 400