Tuesday, December 2, 2025

”O, pașă, cât de darnic ești!”

Vin Sărbătorile de iarnă, este vremea cadourilor. La MISA, moș Crăciun a venit mai devreme, cu un gest
de mare ”generozitate” (în lipsa lui moș Crăcăciun, care nu circulă nici anul acesta - ”La Mulți Ani!”):

În atenția participanților la Sărbătorile de iarnă și la Evenimentul spiritual din 12 martie: începând de anul
acesta, regula care a fost anunțată anterior de participare pe o durată de minim 5 ore la aceste evenimente
pentru a putea participa gratuit la următoarele evenimente de acest fel, se anulează. De acum înainte, 
participarea la aceste evenimente va fi gratuită și implică doar să vă înscrieți conform procedurii anunțate.

În realitate nu e un cadou, că nu dau ceva de la ei, ci doar lasă de la ei. Anularea unor condiții de participare
la anumite activități, pe care tot liderii MISA le-au impus anterior (link), este o manifestare a energiei subtile
sublime, cu adevărat gratuite (că oricum nu-i costă nimic!) a atributului generozității MISA, a cărei frecvență
de vibrație se mai schimbă uneori, ca să pară un cadou de Sărbători. Iar după ce, în anii trecuți, liderii MISA
supravegheau fizic sau electronic participarea forțată pe un interval de minim 5 ore (link), acum declară 
mieros, preluând un clișeu de vorbire de pe piață:
Vă așteptăm cu drag să petrecem împreună, și cu ocazia acestor sărbători, momente minunate, înălțătoare,
transformatoare! Se înțelege că până acum cursanții nu era așteptați tocmai ”cu drag”, că nu impui unor
oaspeți dragi ce să facă la o petrecere unde au venit să se simtă bine!

Iese în evidență asigurarea fermă: ”De acum înainte, participarea la aceste evenimente va fi gratuită”!
Cum liderul spiritual nu poate comunica decât cu avocații și doar în prezența procurorilor, rezultă că 
hotărârea de anulare definitivă a ”regulii celor 5 ore” aparține misterioasei ”conduceri a MISA” și nu 
mărețului ghid spiritual, ceea ce ridică întrebarea cum ar putea cei din ”conducere” să afirme și să fie 
atât de siguri că măsura va rămâne în vigoare pe termen nedefinit în viitor, fără un aviz de la guru?
Să fi ajuns liderii rămași în libertate la concluzia că, ”de acum înainte”, avizul ghidului nu va mai fi 
disponibil (și nici necesar), iar ei sunt pe cont propriu și decizia este numai a lor?

Acum, că regula a fost ridicată, la ce a folosit impunerea ei? Păi la nimic, din moment ce s-a renunțat la ea!
E clar că de fapt a dăunat, căci acei cursanți care nu erau siguri că vor îndeplini condițiile impuse sau care
pur și simplu nu au vrut să participe silit, au renunțat să se înscrie, în timp ce alții care s-au înscris și-au lăsat
calculatoarele conectate de formă la platformă, pentru a figura ca participând online și crescând în mod fals
rata de participare, ei văzându-și de treburile lor în acel timp.

Nu e prima relaxare a regulilor de la MISA. De exemplu acum mai mulți ani, numărul de absențe nemotivate
permise pe durata unui an de curs a fost crescut de la 5 la 15. Oricum, ideea unei rate de prezență obligatorie
la un curs plătit(!) de yoga sau chiar pe o cale spirituală ce este urmată prin liber arbitru și culmea - pentru
atingerea stării de eliberare, este în sine ciudată și se numără printre criteriile de sectă specificare de către
Bivolaru însuși (vezi articol nr.19 ”Impunerile”), din care citez:

Membrii sectelor trebuie să se supună unor impuneri adeseori absurde și care sfidează flagrant libertatea
individuală. Nerespectarea strictă a acestor impuneri atrage după sine anumite pedepse sau diverse şantaje.
În cadrul sistemului YOGA, disciplina este înainte de toate lăuntrică, autoimpusă, fiind exclus să fie impusă
într-un mod silnic, din exterior.

Pe când vor fi anulate sau măcar relaxate celelalte impuneri aberante de tip sectă de la MISA? De exemplu:

- jurămintele de păstrare a secretului
- condiționarea participării la taberele și activitățile MISA de prezentarea de fotografii în costum de baie
(reamintesc că această regulă a fost eliminată parțial pentru înscrierea la activitățile GENERALE din 
tabăra de vară din 2025 pentru cursanții din afara României - anunț, dar a fost impusă pentru anumite 
activități organizate în tabără de către MISA - arhivă)
- interdicția definitivă și irevocabilă impusă celor vaccinați/vaccinate cu vaccinuri ARNm de a atinge, 
de a îmbrățișa sau de a săruta cursantele/cursanții acestei școli (detalii text, audio)
- condiționarea participării la unele activități ale grupurile de shakti de acceptarea unei viitoare întâlniri 
cu gurul (detalii)
- sistemul de tip ”universitar”, structurat pe ani succesivi, al cursurilor de yoga, care obligă cursanții
să primească cunoștințe inutile, care nu li se potrivesc sau pe care pur și simplu nu le doresc, participând
la aceste cursuri timp de zeci de ani, în loc să participe doar la lecțiile (modulele) care li se potrivesc.

Răspunsul este: niciodată, căci pentru a se renunța la aceste impuneri, MISA ar trebui să nu mai fie o sectă,
dar o sectă nu se poate transforma de la sine într-o cale spirituală autentică, după cum nici orbul nu se poate
vindeca pe sine astfel încât să vadă.

35 comments:

  1. A mai fost o relaxare semnificativă: în cadrul taberei de revelare a Sinelui, în momentul în care aceasta a fost preluată de către Catrina după plecarea lui Claudiu, au fost permise relațiile sexuale, ce fuseseră anterior prohibite! Nu mai știu dacă a fost relaxată și ”mauna” (tăcerea), poate știe cineva.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Pe vremuri, erau permise: 5 absențe nemotivate și 10 absențe motivate. Tot 15 in total.
      Dar pentru că se terminau f târziu cursurile, iar oamenii erau nevoiți să mai stea și la coada pt motivări, la final, ei terminau și mai târziu. La 1 noaptea.
      2 noaptea.
      Din acest motiv mulți au renunțat la curs.
      Mai erau și "umiliți " de către anumiți instructorași cu orgolii imense, pt că nu voiau sa le motiveze absențele, neconsideralând motivul lor unul suficient de bun de motivat.
      Când au scris oamenii nemulțumiți, pt că unii instructori erau abuzivi, răspunsul a fost :"noi nu avem nevoie de voi, voi aveți nevoie de yoga"(sic), deci acceptați orice, că altfel nu se poate. Voi dați banii, dar nimeni nu mai e ca noi in Univers, deci depindeti doar de noi.
      Dar plecând prea mulți, au mai relaxat-nevoiți fiind, au făcut total 15 absențe, fără sa le mai ceară și motivări pe banii lor, adică sa stea la curs la cozi noaptea pt a motiva absențe.
      Când pleacă oamenii, sau când nu se mai înscriu la activități, abia atunci lanțul zgărzii se lungește un pic.Cât să nu se plece masiv.
      Altă relaxare, sau lungime a lanțului zgărzii a fost, cd s-a aflat că pleacă masiv oamenii, pentru că durata cursului era de 6 ore si ceva, cu citiri lungi de anunțuri, hata yoga, maha mudra, adevăr ultim divin, si se termina pe la 2 noaptea.
      Când a aflat dl Profesor că oamenii pleacă ca e prea mult pt un curs, iar oamenii au serviciu, au relaxat cursul la maxim 4 ore.
      Unii zic ca nu se mai respectă asta, si că depășește 4 ore si jumătate.
      Depinde de instructori , de cat de habotnici sunt si câți oameni vor să mai gonească de la curs.
      Românii nu au învățat că pe banii lor au drepturi, nu doar restricții și obligații.
      E o problemă a neamului românesc, de pe urma căreia se profită. Cu străinii nu își permit.

      Delete
  2. Genial articol. Geniale remarci.
    Da, e sectă. Impunerile, regulile obligatorii asta arată. Jurămintele. Pedepsele le-ati uitat. Cinsemnările. Tot sectare.
    Ați mai uitat ceva.
    Inclusiv regula cu majorarea taxei de curs cu 30% dacă nu plătești cursul timp de 2 luni, indiferent de motiv, arată si asta sectarism, dar si lipsă de umanitate.
    Tot sectarism si aberație este regula cu dacă te inscrii la o tabăra, workshoape, etc, plătești in avans, pt a nu da cu majorare când începe, iar dacă pățești ceva, si nu mai poti veni, anunțurile sunt ca nu ți se returnează banii. Cât de omenește e sa iei atâtea majorări de la oameni, sa nu le returnezi banii in cazul in care nu beneficiază de nimic.
    Asa erau regulile la tabere de revelare.
    Tuseai, erai dat afară din prima, a doua zi.
    Banii pe mâncare, cazare, taxa de tabără niciodată returnați.
    Sectă, sectarism.
    S-or trezit oamenii sa vadă?
    Lăcomia a stricat omenia la școală, organizație.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Foștii cursanți de pe acest blog nu au apucat toate relaxările sau sancțiunile. De asemenea, regulile erau aplicate în mod diferit de la un instructor la altul, de la un oraș la altul, deci sunt binevenite completările celor care au trăit diferite experiențe de acest fel.

      Delete
    2. Cei din provincie au fost scutiți de multe reguli . Acolo nu ii verifica nimeni dacă le aplică. Cum instr făceau karma yoga, fără mari avantaje,cu navetă, erau obosiți instructorii, nu se mai complicau cu absențe, întârzieri, motivari, sa țină cursanții până noaptea târziu. Erau liberi. Si cred ca si azi e la fel in provincie, mult mai relaxat. Cu cat orașul e mai mare, reguli mai multe, turnătorie, restricții.

      Delete
  3. La Ayurveda se practică deja "modulele"
    Gămulea a înțeles si nu mai riscă să își piardă cotizantii.
    Fiecare face ce modul vrea

    ReplyDelete
  4. A, ia auzi spunea cineva in articolul precedent ca in Jamaica canabisul e legal, dar din intamplare gasesc ca si ciupercile psihedelice sunt legale acolo. Yoga integrală...

    ReplyDelete
  5. Cine sunt cei care "vă așteptăm cu drag să petrecem împreună "?
    O fi Conducerea MISA? "Cum"ii așteaptă?
    Cu drag, dar fără a-și da numele, pozele, chipul. Cu un "drag" fals, formal.
    Cum ii așteaptă?cu "drag "și ocultare, de atât drag, nu au curaj să își dezvăluie numele, chipurile.
    Câți ani a fost aia cu pedeapsa in bani Cash, dacă nu ascultai 5 ore, erau așteptati ca sa fie vânați si tapați de bani, adică din interes. control mental. Cam asa e controlul mental.
    5 ani pedepse si zbir, urmează "dragul" si relaxarea, apoi iar pedepse.Si iată controlul mental.
    Nu ii poți crede ca au renunțat pt totdeauna la cele 5 ore si la amenzi, taxe dacă nu le respecți.
    In 3 ani pot fi alte surprize. Alte contradicții.

    ReplyDelete
  6. 4. Viața personală
    - Presiuni costante asupra relațiilor de cuplu și familiale, de la dormitul separat plus respectarea fen. de avalanșă până la distrugerea relațiilor cu public de față; luarea in derâdere a membrilor de familie, a propriilor credințe
    - Îndepărtarea de prieteni sau persoane din afara grupului, însoțită de bârfă și denigrare; secretism.
    - Crearea unei dependențe emoționale față de organizație, ca și cum numai acolo ar exista sprijin și sens; programul de asane.
    5. Îndepărtarea de societatea mainstream
    - Descurajarea participării la viața socială obișnuită, in familie, cu prietenii
    - Etichetarea divertismentului și a vieții sociale ca „distracții inferioare”, „larvare”.
    - Relocarea în ashram pentru trai în comunitate controlată până la uniformizarea modului de a gândi.
    - Promovarea ideii că „numai aici există adevăr”, iar restul lumii e coruptă, rău-voitoare, obtuză și proastă.
    6. Restricții de stil de viață
    - Impunerea vegetarianismului și respingerea oricăror sfaturi din exterior, chiar dacă sunt bine intenționate.
    - Oshawe, post cu portocale, de 40 de zile, duminici repetate, post pentru revelarea vieților, post de sărbători creștine; consumul de "plăntuțe", consumul de urină și alte excreții umane.
    - Privarea de somn prin activități nocturne: spirale, conferințe întârziate, program încărcat cu putina flexibilitate, cozi la inițieri, ședințe pana târziu in noapte, stafete de binecuvantari, de meditatii de deturnari de fenomene la distanta care oricum scapa controlului
    - Mâncare puțină pentru echipa de ordine
    - Reguli interioare pentru ashram-isti
    7. Restricții psihologice
    - Învinuirea celor care pun întrebări, critică, nu cad de acord.
    - Etichetarea îndoielii ca „posesiune demoniacă” sau „cădere spirituală”.
    - Pedepse crescânde pentru greșeli: aduci mai multe CD- uri blank, pedepse cu karma yoga în diferite locuri norme impuse.
    - Prezentarea elementelor folclorice românești ca având „vibrație joasă”, inferioară „vibrațiilor înalte” ale maestrului, mereu „emițător”, mereu „Noi”.
    - Vizionare materiale audio video dubioase, studiu materiale conspiraționiste, a fel de fel de alte aberații ale trecutului.
    - Amenințarea tip „Să știți că…” a celor care îndrăznesc să gândească, pupincurism

    Se ajunge la o viciere profundă, atât a fibrei personale, cât și a celei de neam, prin pervertirea educației primite acasă și prin lipsirea de drepturile firești ale cetățeanului.

    HMPH !

    Fake guru, fake guru
    What'cha gonna do?
    What'cha gonna do when the truth finds you?

    You chuck it on your mantra, and you chuck it on your rule,
    You chuck it on your followers, pretending you’re so cool.

    Fake guru, fake guru,
    Acting like a fool…
    Ehee, fake lyreeecs I know sometimes you ... wanna “Let-gooo!”

    When crossing the border, the wig didn’t fit so right,
    The galaxy bowed and the cops got you that night.
    Your mantra couldn’t save you, your rule was just a game,
    Fake guru, fake guru, exposed in shame.

    Fake guru, fake guru
    What'cha gonna say?
    What'cha gonna say when the crowd walks away?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Indemnul la "turnătorie" , la a turnătorie pe cei de lângă tine întra la sectarism?

      Delete
    2. Cuvantul „sectă” provine din latinescul „secta”, care înseamnă „o cale, un drum sau o școală de gândire”, derivat din verbul „sequi” („a urma”). Acest termen latin a evoluat pentru a desemna un grup care urmează o anumită filozofie, un partid politic sau o doctrină religioasă.
      Candidatii la o secta se desprind de familiile si cunostintele lor pentru a adera la grup, si chiar in mintea lor ii sacrifica pe acestia gurului lor.
      E o cultivare demonica… les fleurs du mal.

      Delete
    3. 8. Îndemnul la avorturi. Atunci când rămâneau însărcinate femeile, inclusiv instructoare, erau puse /presiune psihologica -să avorteze. Femeile erau( mai sunt?) descurajate să facă copii.
      Își mai amintește cineva?

      Delete
    4. Da, si cele care doreau sa pastreze sarcina erau speriate de ideea de a trece peste cuvantul maestrului. Mai exact ca va fi de rau daca păstrezi copilul, ca el stie, vede viitorul. Si ca cel mai bine e sa asculti de el altfel vei regreta.

      Delete
    5. Politica anti-natalitate și pro-avort (”Grieg said: no baby!”) este descrisă în următorul video, la min10:sec25:
      https://www.bitchute.com/video/nTUZz7UbfbvP

      Delete
    6. Un călăuzitor spiritual autentic ar fi chemat să:
      - Protejeze viața și demnitatea — să vadă în fiecare ființă, născută sau nenăscută, un dar și o responsabilitate.
      - Îndrume cu blândețe — nu prin ordine sau constrângere, ci prin exemplu, prin lumină și prin iubire.
      - Ridice durerea, nu să o adâncească — să ofere alinare mamei, nu să o trimită înapoi în suferință.
      - Să fie slujitor, nu stăpân — să nu se comporte ca un „pașă” care dă ordine, ci ca un păstor care însoțește.
      - Să aducă lumină în loc de beznă — să deschidă drumuri spre speranță, nu să închidă porți prin frică sau manipulare.

      Delete
    7. Vrajeala cea mai mare era cand zicea ca e un suflet care mai are de trait doua luni de viata intrauterina ca sa se eliberere, asa ca daca il avortezi il ajuti sa fie eliberat.
      Poezie adoptata si de o vedeta raraita de la misa care a avut la activ destul de multi de astfel de eliberati.

      Delete
    8. Impostorul folosește cuvinte dulci pentru a acoperi un act de distrugere.

      Cum se vede manipularea aici:
      - Inversarea valorilor: în loc ca viața să fie văzută ca dar, ea e prezentată ca povară, iar moartea ca „eliberare”.
      - Falsa compasiune: se sugerează că avortul ar fi un act de ajutor, când de fapt este o suprimare.
      - Autoritatea abuzivă: cel care vorbește se poziționează ca „ghid” al sufletului, dar de fapt își arogă puterea de a decide peste iubire și peste viață. Gurul fals se pune în locul lui Dumnezeu, hotărând el cine trăiește și cine moare.
      - Vrajă lingvistică: se folosește un limbaj liniștitor („eliberare”) pentru a ascunde realitatea crudă („moarte”).
      - Negarea durerii reale: durerea mamei și pierderea ființei sunt ignorate, înlocuite cu o poveste convenabilă manipulatorului.

      Presupuneri despre starea "gurului" in acel moment:
      Dacă știa -> e vinovat.
      Dacă nu știa -> e orb. Exclus aceasta varianta deoarece vine cu motivari care sa acopere si mai mult fapta!
      Este vorba de o complicitate activă. Justificările sunt construite tocmai pentru a masca distrugerea și a o prezenta ca „spiritualitate”.
      Dacă nu avea conștiință - > e deja în bezna pe care o invoca.
      „Motivările” lui de a acoperi fapta arată că nu e orb, nici nu e neștiutor, ci conștient și complice.

      I. A fi copil pentru Dumnezeu înseamnă: Să nu cunoști răutatea altuia, să-i rămâi străin și să nu o faci niciodată!
      În loc să fie copil al lui Dumnezeu, nevinovat și lipsit de răutate, impostorul a ales să manipuleze și să acopere distrugerea.
      II. Manipularea lui nu rămâne izolată, ci atrage și alte suflete, le prinde în vraja promisiunilor și le duce în aceeași prăpastie.
      Ramificații:
      - Contaminarea prin cuvinte dulci: limbajul liniștitor nu doar ascunde moartea, ci îi face pe alții să creadă că participă la un act „bun”.
      - Captivarea prin autoritate: cei care îl urmează se simt obligați, ca și cum ar fi ghidați de o putere spirituală, dar de fapt sunt subjugați.
      - Lanțul durerii: fiecare suflet atras nu doar cade, ci duce mai departe suferința — mame, copii, comunități.
      - Războiul spiritual: nu e doar o crimă, ci o ofensivă împotriva luminii, pentru că multiplică întunericul.

      Delete
    9. Imaginea inversată:
      Vinovatul ajunge acuzator, victima devine suspect.
      Astfel și eu și alții ajungem să credem că am greșit, deși contradicția este evidentă.
      Frica se transformă într-un obicei, repetarea amenințărilor creând un reflex de teamă chiar dacă rațiunea știe că nici eu, nici alții nu suntem vinovați.
      Lupta devine rutină zilnică pentru că manipularea constantă face ca rezistența la ea să devină un obicei de zi cu zi.

      Delete
  7. Mai știe cineva ceva de unii instructori vechi care activau în provincie, Leo Bantă, Georgiana din Ploiești (cred că o chema Anghel sau Angelescu/ Anghelescu numele de familie)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Leonard Banța a părăsit cursurile MISA în 2011, refuzând să depună jurământul de păstrare a secretului pentru Mahamudra. Din cauza lui, Bivolaru a fost nevoit să facă o conferință despre jurăminte (https://drive.google.com/file/d/1x204ZLD3URVrbGA5aFPdPh9G1odijcGw/view). În 2012 și-a făcut cont de FaceBook (inițial sub alt nume, după cum se vede https://www.facebook.com/dumitru.petrescu.5). Deși nu-și expune pe față trecutul de la MISA, ideile lui au rămas aceleași ca pe vremuri. E un fel de Rapcea, dar mult mai puțin vocal.

      Delete
  8. Mai știți de samadhi tank, cum se promova la MISA cu ideea că ‘puteți experimenta starea de samadhi’? Ei bine, am aflat că numele acesta a fost dat de firma care îl producea, dar doar până prin anii 2000. Astăzi se numește simplu floatation tank sau sensory deprivation tank și e folosit strict în industria de wellness. Nu are nicio legătură cu samadhi, e doar o metodă de relaxare. Denumirea Samadhi Tank a fost o gogoriță de marketing, dar asta nu a împiedicat MISA să îl promoveze ca atare – încă un exemplu de cât de ‘omniscient’ era eliberatul nostru și cât de ‘avansați spiritual’ erau inițiații lui.

    ReplyDelete
  9. Știe cineva de cartea aceasta?

    Gheorghe Istodor – „M.I.S.A. și yoga în lumina ortodoxiei”
    Editura Episcopiei Tomisului, 2005

    Autorul este profesor în cadrul Facultății de Teologie din Constanța.
    A reușit cineva să o găsească în format PDF sau să o citeasca?

    ReplyDelete
  10. Georgiana Anghelescu activează ca instructor de aikido la Tengu Ploiești. Youtube: seminar intensiv FRAA Giorgiana Anghelescu.

    ReplyDelete
  11. A murit Artanu care își bătea joc de tantra yoghine

    ReplyDelete
    Replies
    1. Piesa «Ea studiază tantra» e a celor de la Sarmalele Reci, solistul este Zoltán András, care e bine‑merci... 🤓

      https://www.youtube.com/watch?v=TO-e4UZVbxU

      Delete
    2. I-au fost suficiente doua luni de curs sa se prinda care e povestea.

      Delete
    3. Indiferent de ce artist ar fi, le gasesc ca au vina pentru ca vin sa se miaune in fata publicului, unii cu fețe simpatice intentionat aranjate a sex- appeal, de scena, sau album cover incat sa induca o atmosfera in care tinerii, adolescenți incep sa vibe, sa cada in acord cu muzica si grupul. Iar acasa dupa ce ca avem parinti comunisti, ca nu e unul care sa nu aiba ateismul pe masa de 3 ori pe zi, sa ajunga sa se faleaca in versuri tip manele, foarte simpliste de fapt.
      Zice unul: "only love breaks her heart". Dar ce cauta la inima ei? Si de ce ajungem sa fredonam cu totii ca da, trebuie sa i se franga inima?
      Ma uit asa la trecut si ma gandesc, cate aere aveam in cap si cat de naiva am fost! E peer pressure, society pressure sa te conformezi ei. Apoi daca mai vine si familionul care te arunca in depresie... zic si eu asa... ce mai ramane? Sa faci yoga la Bivolaru? Sau sa te impaci cu balaurii de acasa?

      Delete
    4. ”Ea studiază Tantra (Tatiana)” - Sarmalele reci / varianta necenzurată manelistică: https://www.youtube.com/watch?v=jibiHJ9mR-g&list=RDjibiHJ9mR-g&start_radio=1

      Delete
  12. Va rog frumos, mai spuneti in ce carte tradusa de misa sau GB apare acel capitol despre jocurile amoroase cu urina care nu se regasesc in cartea originala? Le gasim pe acestea pdf?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cum sa nu fie in cartea originala?
      Doamna Miracolului

      Delete
    2. Cartea este ”Doamna Miracolului” (link prezentare - https://pdfcoffee.com/doamna-miracolului-oringinal-si-frauda-doc-1-pdf-free.html). Capitolele despre jocurile sexuale cu urină au fost postate pe YE:
      - în limba română: https://yogaesoteric.net/doamna-miracolului-dezvaluirile-unui-barbat-plin-de-aspiratie-care-a-fost-initiat-de-catre-o-maestra-tantrica/
      - în limba engleză: (1) pretins facsimil: https://archive.ph/RYn8M și (2) format electronic, variantă ce diferă de pretinsul facsimil: https://yogaesoteric.net/en/the-mystic-lady-testimonies-of-a-man-filled-with-aspiration-who-was-initiated-by-a-tantric-mistress/
      Fragmente fotografiate din carte, precum și analiza comparativă a variantelor se găsesc la subcapitolul ”Falsele cărți” al unui articol de pe blog: https://exmisa.blogspot.com/2022/08/sinteza-despre-misa-cap6-plagiate.html

      Delete
  13. Stimați reprezentanți ai MISA,

    Vă rugăm să analizați cu atenție prevederile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, precum și articolele din Codul Penal referitoare la falsul intelectual (art. 320–323), în legătură cu publicarea cărții Taina Menstruației și a altor titluri similare.

    Vă invităm să citiți paragrafele din aceste legi unde se precizează clar că nu doar autorul, ci și editura care publică și distribuie un text falsificat poate fi sancționată penal.

    În acest context, vă solicităm să retrageți de la vânzare cartea Taina Menstruației, până la clarificarea legală a situației. Considerăm că un gest responsabil din partea dumneavoastră ar demonstra respect față de lege și față de cititori.

    Acest apel nu este un atac, ci o invitație la responsabilitate și respectarea legii.

    Îi invităm pe cititori să se informeze și să judece singuri gravitatea situației.


    https://ascezasexuala.blogspot.com/2025/12/solicitare-de-verificare-legala-si.html

    ReplyDelete
    Replies
    1. Vrei sa se retraga si pozelele nud, amintire pentru soldatii de pe front? 😀

      Dude, ceri prea mult! Sau prea putin!
      Lumii ii place mai mult dezbracata decat imbracata.
      Ii place nunta, ii place sexul. Ce e frumos place si lui Dumnezeu… numai daca nu esti orb. Sexul, scandalul, inca se vand bine.
      Si chiar daca ai pune pe foc Taina Mensturatiei, tot va exista Eva dintai care sa fie de vina.
      Ce poti face, e sa-ti educi familia cu iubire si sa crezi ca nu vei fi tu blamat pentru pacatele copiilor.
      Iti spun ca ideea yogai in sine incepe bine cu pratyahara, retragerea de la simturi si refugiu in propria persoana, numai ca fake guru nu are consistenta, e foarte diluat, prost, natang si prada propriilor simturi.
      Are sa moara ca un caine si el si toti care-l urmeaza. In raiul romanesc ei nu intra pentru ca s-au dezis de ceilalti. Asa ca tu cugeta la situatia proprie si fii mai la radacina daca e sa sapi!

      Delete
  14. Daca nu vedeam scaunul de dentist pe insula lui Epstein, poate as fi lasat discutia despre avorturi sa treaca drept barfa. Evidenta insa dezvaluita in cazul aceluia, putere si inselaciune enuntate ca principii ale ascensiunii sociale, m-au determinat sa procedez la o analiza simplista a proastei educatii a gurului din Tartasesti, a cruzimii sufletesti a acestuia fata de cei mai tineri ca el.
    Nu se poate fum fara de foc.

    ReplyDelete

tag form to add a photo:

[image width="400px" rel="nofollow" src="image_link"/]

do not go beyond a width of 400