Bec Sonkkila: podcast Unspun



De ceva vreme, peste subiectul ”Bivolaru” s-a așternut liniștea. Sperăm că este liniștea dinaintea furtunii,

adică a procesului. E adevărat, a fost vacanță. Însă aici pe blog nu este vacanță, și nu va fi nici când 

Dom' Profesor de Yoga Integrală va fi primit un concediu gratuit de vreun sfert de veac de la statul francez.

De curând, liniștea vacanței a fost scuturată ușor. Nu prea tare, așa, ca o adiere care vestește că vine

toamna și că vacanța e pe sfârșite. Este vorba despre un podcast la care a participat Bec Sonkkila, una dintre

tinerele care a fost pe la cursurile și prin patul lui Dom' Profesor. O discuție ca de vacanță, care nu a adus

mari noutăți sau lucruri zguduitoare, ci mai mult generalități despre fenomenul sectar în general.

Despre experiența ei cu Bivolaru și MISA, Bec a vorbit mai mult în podcast-ul de la BBC intitulat ”Bad Guru”

(detalii1, detalii2), precum și în conferința DeCult din 2024 (articol). Acum a descris mai mult felul în care

a ajuns în MISA și apoi s-a despărțit de sectă și despre cum a decurs recuperarea ei mentală.

➤ podcast partea 1 (link)

gazda: Mă întreb dacă am începe prin a înțelege puțin secta în care ai fost implicată. Poate ne-ai da un scurt

interviu... scuze, o prezentare generală a MISA.

Bec Sonkkila: MISA. MISA, cunoscută sub multe nume în multe țări, deși își are originea în România, MISA, 

Mișcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut, asta înseamnă inițialele.

Așadar Bec, o cursantă din Noua Zeelendă ce a început yoga în India, deci venind de pe alte continente, 

identifică întreaga rețea de școli ca fiind MISA și nu ATMAN, numele sub care se prezintă MISA pentru

a-și ascunde adevărata identitate rău famată în urma scandalurilor și a anchetelor din ultimele două decenii,

ce au ajuns la nivel planetar. Asta deși MISA a declarat într-un comunicat oficial următoarele:

”Precizăm din nou că MISA organizează cursuri de yoga doar în România, școala de yoga din Franța fiind

o entitate independentă, cu conducere și organizare proprie, chiar dacă ambele fac parte din Federația 

Internațională de Yoga și Meditație Atman, alături de alte școli de yoga din lume” (sursa).

Povestea lui Bec este povestea celor care caută mai mult decât găsesc în societatea contemporană, și dau

peste unii care promit totul, fericirea și mântuirea. La început, totul pare bine și frumos (de obicei prea bine

și prea frumos ca să fie adevărat), pare că în sfârșit ai găsit ceea ce cauți, nu observi că apa în care te scufunzi

din ce în ce mai mult devine din ce în ce mai fierbinte, iar la final se dovedește că ”lucrurile nu sunt ceea ce

par a fi”:

Bec: Întotdeauna mi-am dorit să călătoresc în India, apoi am întâlnit o clasă în Rishikesh, cu un bărbat pe nume

Andrei Popa (detalii), și am simțit că ceea ce spunea el se aliniază cu genul de cărți pe care le citisem,

apoi am făcut câteva meditații împreună și am simțit că a fost o experiență cu adevărat puternică, așa că

am mai rămas puțin și încă puțin. 

Alunecarea în abisul sectei se face pe nesimțite, pe măsură ce adeptul se face că nu vede ceea ce se petrece,

ba chiar caută justificări pentru ceea ce se petrece, deși acesta vine în contradicție cu ceea ce este adevărat

și just. 

Bec: Și așa am simțit la început, că pot vedea diferența dintre când spunea ceva adevărat și când spunea

ceva neadevărat pentru a mă manipula sau să mă laude ca să mă facă să mă simt bine pentru o altă cauză

și m-am gândit că puteam evita asta. Am crezut că era destul să ridic din umeri, ca și cum nu ar fi relevant. 

Dar acest lucru este relevant. Însă ceea ce nu mi-am dat seama la acea vreme și ceea ce știu acum este că 

aceste tipuri de structuri de comunicare, din cauza modului în care funcționează comportamentul uman în 

mediile sociale, ne schimbă indiferent de scepticismul nostru, indiferent de ideea noastră că nu este sistemul 

nostru de valori, indiferent de punctul de vedere că ”nu este pentru mine”, vei face în continuare așa cum 

îți poruncește structura socială, indiferent de credința ta. Și așa funcționează aceste organizații.

Pasivitatea se transformă în complicitate, dar adeptul nu-și dă seama că mecanismul îl va strivi și pe el:

Bec: Ei bine, toate sectele sunt conduse de niște lideri singulari. Aceasta este natura unei organizații sectare.

Sunt o structură socială toxică care nu valorizează indivizii. Valorizează un singur lider. În acest caz l-am numit,

Gregorian Bivolaru. Și sub el se află ceea ce se numește în sectă, locotenenți. Deci ceilalți oameni care mențin

doctrina laolaltă. Dar niciunul dintre aceștia nu deține cu adevărat vreo putere și, dacă o au, sunt înlăturați

și forțați să plece. Și am văzut multe cazuri în care oameni care și-au dedicat întreaga viață de om adult

lui Gregorian Bivolaru, au fost aduși într-o stare de plâns în prezența lui, să repete ca papagalii și umiliți

în fața unor oameni, să zicem, mult inferiori sau oameni care tocmai se alăturaseră sectei, într-un mod care

era în mod evident profund dureros pentru acea persoană și fără niciun motiv real vizibil, cu excepția faptului

că se înțelegea, în dinamica sectei, că vor să preia puterea și trebuia să le fie luată puterea prin umilire, 

prin distorsionarea adevărului, prin redobândirea controlului...

gazda: Da, ”puneți-i la locul lor!” 

Toate sistemele spirituale autentice pun la bază codul moral și etic, care este o adevărată busolă, fără de care

survine rătăcirea. Pentru a nu apărea rătăcirea, este neapărat necesar să nu se facă rabat de la busola morală.

Orice compromis atrage după sine următorul compromis. La MISA, codul moral și etic este expus de formă,

superficial, doar pentru a fi apoi deformat și pervertit într-un mod foarte subtil. Orice raportare la o viziune

personală este respinsă ca fiind o influență a ego-ului sau a demonilor:

gazda: Când au început să apară acele fisuri, în opinia ta?

Bec: Primele tresăriri, îndoieli și conflicte interioare erau fizice și continue de la bun început. Nu s-au așezat

niciodată, de fapt. Au existat experiențe cu adevărat frumoase și învățături cu adevărat minunate despre

care m-am gândit ”wow, ce frumos!” Totuși, asta nu înseamnă o cale spirituală sau nu înseamnă că aceasta

este calea corectă de urmat. A existat întotdeauna această fricțiune interioară. Corpul meu tras și împins

împotriva minții de anumite aspecte din ceea ce numim școală sau practică, hai să-i spunem pur și simplu

sectă, încă de la început. Dar am pus asta pe pauză. Am respins-o și am spus: ”uite, hai să vedem”.

Știi, e ridicol să crezi că ar trebui să fiu de acord cu fiecare aspect al acestei organizații. Deci nu era vorba

că ”ce minunat este!” și apoi să existe un moment de tresărire. În exterior, mi-am zis: ”E minunat, fac lucruri

incredibile, e atât de frumos!”. Și unele părți au fost cu adevărat foarte frumoase, iar altele au fost cu adevărat

foarte ciudate. [...] Am trecut peste anumite aspecte, dar ceea ce nu știam, ceea ce nu am înțeles, ceea ce

vom descoperi în acest interviu, este că în perioada în care am lăsat în suspensie acele îndoieli, am reușit

să-mi schimb sistemul de valori cu al lor. M-am gândit că mă voi întoarce la sistemul meu de valori și voi spune:

”bine, acum am aceste date și acele date, ce funcționează cu adevărat și ce nu”. Dar până când am avut

suficiente informații, nu mai aveam un corp pe care să-l pot simți. Și atunci vorbim despre prima tresărire,

tresărirea, reacția și rezistența au existat mult timp până când nu am mai avut un univers interior stabil 

în care să am încredere. 

Bec a avut noroc: a fost dată afară de la curs! Pentru prima dată, a  povestit aici ce s-a petrecut:

Bec: L-am contactat pe GB pentru că acest profesor din India se comporta într-un mod pe care îl simțeam

ca fiind viol. Am simțit că, din punct de vedere legal în țara mea, ceea ce face este viol, ceea ce face este

cel puțin agresiune sexuală, iar oamenii, mai ales femei, dar și bărbați, au fost deviați de la calea lor spirituală,

de la căutare. Au avut parte de experiențe neplăcute (detalii) și au rămas cu un gust amar, iar eu am simțit

tristețe și compasiune pentru ceea ce mi s-a întipărit, cum că ar putea dura ani sau poate niciodată până

când acei oameni se vor întoarce la dezvoltarea personală. Și l-am contactat pe G.B. în legătură cu

comportamentul acestui profesor și, ca răspuns, nu am mai fost binevenită să particip la cursuri. De fapt,

am primit o scrisoare destul de lungă și usturătoare în care mi s-a spus: ”Nu ești yoghină, nu ești femeie,

nu ești om”.

Reacția lui GB și a acoliților lui, conform principiului ”corb la corb nu-și scoate ochii”, arată natura acestora

de abuzatori sexuali. Abuzul sexual este conduita ”normală” a liderilor MISA, iar acceptarea și supunerea

față de aceasta este ceea ce se așteaptă de la cursanți. Contrastul dintre chipul ”dumnezeiesc” pe care

îl prezintă MISA în afară și fața ei reală, descoperită în interior, este șocant pentru cei cu discernământ, 

dar poate fi și un moment de trezire:

gazda: A avut un impact uriaș.

Bec: Da. Și impactul pe care l-a avut a fost că m-am gândit: ”Da, da, ai dreptate! Nu sunt yoghină.

Nu ești guru-ul meu. Această cale nu este pentru mine. Orice am crezut că fac cu scrisoarea mea către tine,

nu a fost real. Ceea ce este real este ceea ce simt în acest moment!” Și a fost mult disconfort. A fost atât 

de multă perplexitate interioară și sentimente intense, o experiență fizică extremă, de fapt. În acel moment,

tot ce aveam era ca o oprire interioară. Aveam o durere înăuntru. Mă simțeam rău, mă simțeam confuză,

tulburată, mă simțeam speriată, înfricoșată. Nu știam cu cine să vorbesc, cu cine nu ar trebui să vorbesc,

nu știam unde să mă îndrept. Și totuși, în acel moment când am primit scrisoarea, m-am simțit profund prezentă. 

Foarte clar, foarte clar că știam încotro mă îndreptam, de care el nu știa. Deci nu era ceva dat de acel grup.

Da, am înțeles pur și simplu, atunci și acolo. Nu mai era că ”poate că ei știu și eu pur și simplu nu știu, ei știu

și eu nu am suficiente date încă sau nu m-am străduit suficient”. Pur și simplu am știut chiar atunci, iar ei

nu erau cine spuneau că sunt. Acea organizație mi-a schimbat în mod deliberat sistemele de valori cu ale lor

și mi-a spus să ignor propriile sentimente interioare, să ignor ceea ce cred, ceea ce mi se pare bine, ceea ce

mi se pare sănătos și au ignorat toate semnele că ceva nu este sănătos pentru mine, pentru a mă folosi în

propriul lor câștig, fie că este vorba de sexualitate, muncă fizică, organizarea de ateliere, completare de acte,

de a le da bani sau de face orice altceva a făcut organizația. Sunt toate aceste lucruri. Și încotro mai e cale

de acolo? Este lupta lentă de a descoperi ce simt. Așa că am petrecut mulți ani pur și simplu confuză. 

➤ podcast partea a 2-a (link)

În prima parte, s-a arătat că la MISA gândirea personală este respinsă ca fiind o influență a ego-ului sau 

a demonilor. Împreună cu inocularea ideii că liderul este infailibil, acestea sunt principalele instrumente

de manipulare și control al minții din cadrul sectei.

Bec: Există situația în care oamenii din cadrul unor organizații de tip sectant întreprind o acțiune fără a avea

în spate un proces bine stabilit de luare a deciziilor. Apare, așadar, un sentiment interior de disonanță sau

confuzie, urmat de fabulație: mintea care construiește povești – acea parte a minții care ”narează” – 

inventează o explicație pentru comportamentul respectiv, deși nu a existat un proces decizional intern prealabil.

Și totuși, nu există un astfel de proces. Acțiunea nu corespunde sistemelor de valori, nici experienței fizice,

nici deciziei luate la nivelul corpului. Există, practic, o ruptură între procesul de semnalizare și corp.

gazda: Cum reușesc sistemele de control să deconecteze oamenii de propriile corpuri, în opinia ta? 

Care este principalul factor declanșator în acest sens?

Bec: Ei bine, știm cu toții foarte bine cum se întâmplă asta atunci când ne spunem unii altora: ”nu-ți face

griji”, ”nu te teme”, ”nu face aia” sau ”nu face cealaltă”. Ne reprimăm reacțiile interioare naturale față de

o situație, cum ar fi, de pildă, sentimentul de îngrijorare. [...] Organizațiile coercitive te învață că semnalele

tale interioare sunt inamicul, că îndoiala îți stă în calea unui ideal superior. Te învață că îndoiala este un păcat

sau că a pune la îndoială liderul este absurd, întrucât acesta este mult mai avansat. Așa că înveți să ignori

semnalele interioare și să cauți în exterior îndrumări despre ce să faci. Și, deși semnalele interioare pot fi

extrem de puternice - manifestându-se prin atacuri de panică, depresie, lacrimi, coșmaruri și tot felul de

alte simptome -, ești învățat atât de insistent să privești în afară, încât exact asta ajungi să faci. Acesta este

procesul de inserare a unor ”inserții” - un întreg cadru specific sectelor - care îți înăbușă și îți înlocuiește

propriul sistem de valori și propria identitate.

Oamenii sunt extrași din mediul lor de acasă, din mijlocul familiei și al prietenilor. Sunt plasați în situații

neobișnuite, de exemplu într-o casă din Franța sau undeva la țară. Primești sarcini diferite, lucruri cu care

nu ești obișnuit, aflându-te într-un mediu complet necunoscut și făcând ceva cu totul nou. Prin urmare, 

ești deja condiționat să cauți sprijin în acest nou mediu, în noua situație și în noua sarcină; astfel, începi

să asimilezi informații noi și să plasezi pe cineva deasupra ta, deoarece nu știi unde te afli, ce faci sau cum

ar trebui să te comporți. Și astfel, aceasta devine o cale de a asimila o întreagă cultură. ”Știi, cineva se ocupă

de asta. Nu-ți face griji, ocupă-te de treaba ta. Doar exersează, iar lucrurile se vor rezolva de la sine în tine.

Trebuie doar să muncești mai mult. Concentrează-te pe ceea ce încercăm să implementăm, iar soluția 

va apărea pentru orice problemă ai avea. Fie că e vorba de relații, de o situație anume sau de aspecte fiziologice,

există un singur răspuns: aplică pur și simplu ceea ce facem noi”.

A lăsa totul în seama ”ghidului”, inclusiv propria ta evoluție interioară, tu trebuind doar să crezi orbește

și să practici mecanic ceea ce ți s-a dat și să lucrezi pentru binele organizației, este un aspect real și foarte

prezent la MISA, dar care nu a mai fost subliniat până acum!

Ieșirea dintr-o sectă este îngreunată de șocul contactului cu realitatea, precum și de confruntarea cu fantomele

trecutului:

Bec: Asta a fost foarte greu pentru mine. Știi, nu mi-am dat niciodată consimțământul pentru acele lucruri.

Am fost forțată să le fac, și totuși port cu mine această povară a rușinii. Dar a înfrunta realitatea și a recunoaște

că a greși e omenesc – că a fi confuz, a o lua într-o direcție și apoi în alta face parte dintr-o viață normală

– este ceva ce pot accepta; e un pas uriaș și important spre a crede că am valoare. Iar acea organizație,

acea ierarhie care își susține propriul sistem de credințe, nu merită ca eu să-mi dedic restul vieții protejării

acelui sentiment de rușine.

Rușinea de a fi făcut ceea ce i s-a cerut de către sectă este ceea ce împiedică cei mai mulți foști cursanți

să se destăinuie public!

Simpla ieșire fizică din sectă nu este suficientă, este nevoie și de parcurgerea procesului invers îndoctrinării,

cel de deprogramare. Acestea începe cu înțelegerea mecanismului care a stat la baza programării mentale:

Bec: Procesul de recuperare implică desprinderea de harta lor și redescoperirea propriilor dorințe interioare.

Iar o parte a acestui proces presupune să înfrunți lucrurile pe care le-ai făcut în numele organizației. 

Este o etapă inconfortabilă. Întrebarea ta viza legătura dintre rușine și dorință; ei bine, organizațiile observă

dorința ta și ți-o oferă înapoi sub o altă formă: ”Îți oferim iubirea, conexiunea cu Dumnezeu, harul, plăcerea,

toate acestea sunt ale tale”. Apoi, îți spun că ar trebui să-ți fie rușine de o anumită parte a vieții tale, tocmai

de acele lucruri care îți împlinesc dorințele. Ar trebui să-ți fie rușine că îți dorești ceva în afara organizației.

Ar trebui să-ți fie rușine de dorința firească de a avea o relație pe care ei nu o aprobă. Ar trebui să-ți fie rușine

că îți dorești – sau nu îți dorești – copii. Astfel, se creează o povară uriașă a rușinii în jurul oricărui lucru

pe care ți-l dorești cu adevărat. Devine, așadar, înfricoșător să te reconectezi cu propriile dorințe, deoarece

ele sunt prezentate drept demoni sau forțe malefice; sunt înfățișate, de atâta timp, ca fiind complet opuse

adevărului tău interior, purității sau împlinirii a ceea ce îți dorești cu adevărat. Așa că e foarte confuz și

înfricoșător să realizezi – stai puțin, tocmai asta e chestia care îmi aduce ceea ce îmi doresc de fapt. 

Rușinea nu există ca să ucidă dorințele, ci doar să le direcționeze. Îți abate dorința de conexiune umană

– una care ar fi naturală și plăcută – spre ceva ce servește intereselor grupului mai larg. Fiecare organizație

are propriul mod de a face asta, dar “harta” e în esență aceeași. Iar munca constă în a separa lucrurile

și a înțelege care dintre sentimentele de rușine îți aparțin ție și care lor. Și mare parte din asta se datorează

faptului că nu am fost încurajată de organizația respectivă. Un aspect personal, despre care simt că ar trebui

să știi, ține de mama mea. Ea a murit de cancer la sân în perioada în care făceam parte din organizație;

nu am petrecut cu ea atât de mult timp pe cât mi-aș fi dorit, iar asta s-a întâmplat în mare măsură pentru că

organizația nu încuraja deloc acest lucru – dimpotrivă, eram încurajată să-mi petrec timpul muncind pentru 

organizație și susținând-o, în loc să merg să-mi văd mama. Mi se spunea direct că voi face mai mult bine,

că îi voi aduce mai mult din Dumnezeu, dacă fac asta decât dacă m-aș duce efectiv să o văd. Și mă gândeam:

“Da, probabil aveți dreptate”. Și am simțit o vinovăție profundă...

Bazându-mă pe experiența mea – atât cea personală, cât și cea legată de oamenii pe care i-am cunoscut

în procesul de recuperare după experiența într-o sectă – pot spune că poți merge la terapie ani de zile fără

să atingi vreodată problema sectei în sine. Este nevoie de o abordare foarte specifică. Să recunoști existența

manipulării relaționale coercitive și a rupturilor apărute în relația cu tine însuți, cu propriul corp, cu propriul

adevăr, cu propria capacitate de a avea încredere – inclusiv încrederea în rețelele sociale; să elimini acea

identitate impusă prin coerciție și să ți-o descoperi pe a ta. Este un proces foarte specific. 

În apărarea sa, MISA declară că tot ceea ce se petrece în interiorul său, are loc cu consimțământul adepților.

Pe de altă parte, problema consimțământului adepților este chestiunea centrală a procesului din Franța, iar 

bătălia juridică se va da în principal în jurul acestui aspect. Liderii sectei nu mai pot ascunde ceea ce au făcut,

căci au fost surprinși în flagrant, dar vor susține că ceea ce au făcut este pentru binele adepților și că au avut

consimțământul acestora. Iar dacă nu va ține, vor adăuga că totul s-a petrecut în virtutea libertății de credință.

Asta s-ar putea să fie însă un mare șoc pentru unii adepți, care nu au crezut că liderii lor chiar au săvârșit

faptele de care sunt acuzați.

gazda: Voiam să trecem la subiectul “conformare versus consimțământ”. Să discutăm puțin despre asta.

Care crezi că sunt diferențele dintre conformare și consimțământ?

Bec: [Consimțământul] e un “da” spus fără să-l simți cu întreaga ființă, fără să fi trecut printr-un proces

decizional care să implice și corpul. Consimțământul este acel “da” – poate fi aceeași acțiune, același răspuns –,

dar esențial este să-l simți clar în interiorul tău, să fi ajuns la el din proprie voință. Există o diferență între

conformare și consimțământ; e greu de exprimat în cuvinte, dar undeva în interior există o senzație pe care

o simți în corp – deși poate apărea și confuzia. Poți fi confuz și nesigur. Certitudinea absolută apare doar

în cadrul dogmatic specific sectelor. Poți fi sigur pe ceea ce faci, dar e un alt fel de siguranță decât cea

dintr-o sectă – care este una absolută, copleșitoare –, în timp ce siguranța de sine înseamnă: ”Sunt convins

că eu fac această alegere”.

gazda: Da, și cred că ai dreptate: consimțământul pare să vină dintr-o zonă autentică – ești tu, e vocea ta,

e capacitatea ta de a decide. Conformarea, în schimb... nu e vocea ta, ci vocea care ți-a fost inoculată. 

traducerea integrală a podcast-ului

💡 Nu ai nevoie de cont! Poți comenta rapid ca oaspete (Guest) în DISQUS: introdu numele și bifează căsuța "I'd rather post as a guest" (Prefer să postez ca oaspete) sub câmpul de parolă.

💡 You don't need an account! You can quickly comment as a guest on DISQUS: enter your name and check the box "I'd rather post as a guest" under the password field.