Motto
"Portalul YogaEsoteric are mulți editori, plus alți zeci de colaboratori.
Noi la redacție nu putem să verificăm sursele și nici toate articolele puse de editori."
A(d)min YogaEsoteric
5) TESTELE
28. "TESTELE dau între 30% și 99% rezultate FALS POZITIVE" - YE
"Mergând pe practicile de testare curente, Covid-19 s-ar putea să nu mai dispară vreodată.
Când nivelurile de prezență ale virusului în populație sunt foarte scăzute, șansele unui test de a detecta cu acuratețe Covid-19
ar putea fi mai mici de 50%..."
Dr. Judy Mikovits critică testele Covid – dau 80% rezultate «fals pozitive»
"Cel mai utilizat test în România, susținut de autorități, pentru noul coronavirus este RT PCR care dă erori de până la 30% (garantate de către fabricant)
și de până la 99%, în realitate."
comentariu:
Deschidem licitația erorilor... 30% garantat la domnu' fabricant... 56% la domnu' de la Oxford... Cine dă mai mult?
80% de la dna Mikovits, mulțumesc! ... am 99% ... Dă cineva peste 100%? Nu? Adjudecat pentru 99% la domnu' de la MISA!"
Referitor la afirmația ”domnului de la Oxford” cum că "mergând pe practicile de testare curente, Covid-19 s-ar putea să nu mai dispară vreodată",
se vede că acesta a fost furat de cifre și nu mai gândește practic.
Chiar dacă precizia testului nu va fi niciodată de 100% și vor apărea mereu cazuri fals pozitive, în ziua în care nu o să se mai prezinte nimeni la spital
cu simptome de Covid, va fi clar că virusul nu mai circulă, iar testările - împreună cu pandemia - se vor încheia.
Foarte semnificativ este că nimeni nu pune la îndoială acuratețea celorlalte tipuri de analize medicale (glicemie, colesterol, tensiune arterială),
deși "Oculta" ar putea foarte simplu să falsifice aceste teste, pentru a-i determina pe oamenii în realitate sănătoși să recurgă în mod inutil la medicamente toxice
(așa cum se petrece în domeniul psihiatric, unde se prescriu medicamente pentru toate nimicurile).
Dacă cineva află că, în conformitate cu analizele, este diabetic, reacția lui nu este "Hai, mă! N-am nimic, a pus Bilgheiț ceva în test,
să mă scoată diabetic, să-mi vândă medicamente și să mă omoare lent!", ci primește rezultatul cu îngrijorare,
continuând cu alte teste și analize, eventual la mai mulți medici.
Doar acum li s-a sculat multora că testele Covid sunt false.
Testele PCR constituie chiar probe în procesele de crimă sau paternitate!
Dar atacul este doar pe testele PCR anti-Covid, căci acum e o pâine mare de mâncat pentru propagandiști.
29. "TESTELE sunt CONTAMINATE cu VIRUSUL sau chiar cu... VACCINUL!" - YE
"Jurnaliștii de la Daily Telegraph au descoperit că Fundația Bill și Melinda Gates ar fi trimis Marii Britanii kituri de testare pentru coronavirus deja infectate.
Conform rapoartelor intrate în posesia ziariștilor englezi, care au publicat informațiile, kiturile de testare destinate Regatului Unit
erau deja contaminate cu coronavirus când au ajuns pe aeroporturile marilor orașe!"
(notă: nu am găsit un astfel de articol pe net, există doar pe site-uri dubioase, în lb. română și italiană!)
"Nimeni nu a verificat dacă acele bețișoare sunt conforme sau sunt infectate cu virusul SARS-CoV-2 de către firma producătoare."
"Acum sunt îngrijorat de faptul că este posibil ca testele covid-19 să conțină de fapt și vaccinul, într-o formă de nano particule care să fie introduse
în nas sau gură odată cu efectuarea testului.
Nu doar să îți colecteze celule ADN, dar să îți inoculeze și virusul în sine, așa cum s-a petrecut într-o serie de cazuri în diferite țări
cu testele contaminate cu covid-19."
comentariu:
Evident, propagandiștii anti-vax trag cu toate armele și din toate pozițiile, așa că atacă până și testele, pe care de obicei nu le contestă nimeni.
Au stat puțin și s-au scremut până le-a venit ideea: nu cumva testele ies fals pozitive pentru că bețele au deja pă ele coronavirusul
sau poate chiar vaccinul?
Dacă testele ar fi contaminate, ar trebui să avem mereu un număr mare de falși pozitivi, oameni care în realitate sunt sănătoși,
dar care nu au nevoie de spitalizare.
Acest lucru ar fi dat de gol prin diferența uriașă dintre numărul mare de carantinați și numărul infim de internați.
Să nu uităm că nu doar cei cu simptome sau contacții solicită teste PCR, ci și cei care au nevoie pentru călătorii în străinătate sau angajare
și astfel numărul de teste este cam același tot timpul (35.000 pe zi în Romania, mai puțin în week-end când privații au închis).
Dar iată că în lunile iunie-iulie 2021, secțiile ATI sunt goale, deci nu mai sunt bolnavi grav, iar testele noi pozitive sunt câteva zeci pe zi.
Cazuri noi numeroase = secții ATI pline; puține cazuri noi = secții ATI goale, deci testele corespund cu situația din teren.
Dacă testele ar fi contaminate cu virus într-o proporție de o anumită valoare, atunci această proporție ar trebui să se manifeste peste tot la fel.
Adică rata de pozitivare ar trebui să fie la fel oriunde există același lot de teste, însă în realitate se constată
diferențe mari de la o localitate la alta, de la o zonă la alta, chiar dacă se procesează teste din același lot, de către același personal.
Cum se explică o lună de absență totală de cazuri noi din Feroe, deși s-au realizat în continuu teste? (14 martie - 13 aprilie 2021, totalul oprit la 661 cazuri ).
Dacă testele ar fi fost contaminate, ar fi trebuit să apară și acolo cazuri fals pozitive.
30. "Testele FALSE au SCĂPAT de la MOLIMĂ o ȚARĂ întreagă" - YE
"Medicul veterinar Debes Christiansen din Insulele Feroe este cel responsabil de succesul țării sale împotriva Covid-19.
Laboratorul său era echipat pentru a descoperi infecţii virale ale somonului, însă medicul l-a adaptat pentru a depista coronavirusul la oameni.
Populația țării este de doar 61.000 de persoane, ceea ce a ajutat la o gestionare mult mai uşoară a situației.
În urma măsurilor eficiente întreprinse – testare, anchete epidemiologice şi carantinare selectivă – premierul a dat undă verde pentru redeschidere..."
Până la urmă sunt bune testele, nu-i așa? Bună e și măsura carantinării pozitivilor!
Toate teoriile aberante despre această epidemie se prăbușesc în țările insulare cu populație redusă (Feroe, Noua Zeelandă etc),
unde cazurile puțin numeroase și controlul intrărilor permit analiza exactă a situației și exclud ipotezele fanteziste gen "contaminarea testelor",
"umflarea cifrei morților", "a murit CU covid, nu DE covid" etc.
Gripa daca a disparut, a disparut din cauza purtarii mastii.
ReplyDeleteDaca nu credeti intrebati toate coafezele si frizeritele. Am vorbit cu mai multe si mi-au spus ca in iarna 2020-2021 NU AU RACIT DELOC SAU FOARTE PUTIN in comparatie cu anii anteriori cand raceau de trei ori pe iarna. Ba am vorbit cu una care imi spunea ca ea a purtat masca si inainte de pandemie si era singura din unitatea ei care nu racea deloc. Asa ca...
(RAM)