După ce GB a băgat în adepți frica de măștile cu grafen, mesajul transmis la MISA este că toate măștile din comerț sunt toxice
și că nu trebuie purtate sub nici o formă.
Asta înseamnă fie că adepții MISA vor refuza să poarte mască, fie - pentru a scăpa de presiunile autorităților - vor purta măști "naturiste".
Numai că nici acestea nu vor asigura nici un fel de protecție, conform conferinței reluată frecvent pe MisaTV (link).
GB ”ne informează” că
cercetări riguroase au stabilit că mărimea medie a unei molecule de coronavirus este de 20 nanometri, adică 0,02 microni.
Spațiile dintre fibrele materialului măștii (ochiurile măștilor) au 3.000 de nanometri, 3 microni pe latură.
Deci ”găurile de strecurătoare” ale măștilor obligatorii pentru populație pot lăsa să treacă nestingherite 150 de molecule de coronavirus
unele lângă celelalte, adică prin ridicare la pătrat, suprafața a 22.500 de molecule de coronavirus pe fiecare ochi din respectiva țesătură.
Pentru a da un aer de "autenticitate savante" elucubrațiilor sale, GB aruncă mereu cu chestiuni științifice, modificate cu forța
astfel încât să corespundă scopurilor urmărite.
În cazul de față, împroașcă cu nanometri și cu microni, calculând câți viruși trec printr-un ochi de mască,
așa cum calculau scolasticii medievali câți îngeri încap unul lângă altul pe un vârf de ac.
Se poate demonstra ușor că socotelile lui GB sunt varză, dar mai întâi se poate raționa simplu și eficient,
pornind de la experiența concretă a purtării măștii.
Ne putem da seama de eficacitatea banalei măști atunci când, inspirând într-un spațiu unde se fumează, unde sunt emanate gaze de eșapament
sau sunt emiși vapori de lichide volatile, se constată că senzația de miros se reduce considerabil față de cea resimțită fără mască.
Este de fapt constatarea unanimă a faptului că banalul gest de a ne acoperi gura cu fularul sau gulerul hainei ne permite să respirăm un timp,
chiar și într-o atmosferă irespirabilă.
Testul simplu se face suflând prin masca plasată pe față asupra unei flăcări (cea a unei brichete aprinse, spre exemplu).
Dacă flacăra nu se agită gata să se stingă, aceasta este dovada că aerul suflat nu ajunge direct la flacără, ci este frânat și împrăștiat.
De altfel, se constată că țesătura măștii tinde să se lipească de față la inspirație și să se umfle la expirație,
ceea ce demonstrează că aceasta îngreunează curgerea aerului.
Cu cât această umflare-dezumflare a măștii este mai pronunțată, cu atât masca este mai eficientă în efectul de filtrare.
Culmea, această îngreunare a trecerii aerului prin mască este invocată chiar de către conspiraționiștii anti-Covid, atunci când reproșează
că măștile produc hipoxie (oprind inspirarea oxigenului din aer) și intoxicare cu bioxidul de carbon expirat a cărui eliminare este împiedicată.
Dacă măștile îngreunează circulația aerului în ambele sensuri (așa cum se poate constata și în realitate),
atunci cu atât mai mult,
acestea vor îngreuna circulația aerului în ambele sensuri și a picăturilor contaminate, care sunt cu mult mai mari decât aerul sau fumul (aerosolii).
Virusul, nefiind un organism viu, nu se găsește izolat în spațiu.
Problema raportului dintre virus și mască nu este nicidecum ca aceea dintre țânțar și plasa de insecte, așa cum crede GB.
Deoarece se poate replica numai cu ajutorul țesuturilor vii umane, virusul se poate găsi doar în picăturile de fluid organic
ce sunt expulzate de către organism.
Picăturile expulzate prin tuse sau vorbire nu au cum să ajungă direct la celălalt, din moment ce nici măcar aerul suflat nu ajunge.
Putem să ne dăm astfel seama că PURTAREA MĂȘTII este "MULT MAI MULT DECÂT NIMIC".
Din moment ce proiectarea picăturilor contaminate direct asupra celor din jur este împiedicată prin purtarea măștii,
mai rămâne problema picăturilor ce trec totuși prin mască și se împrăștie în spațiul înconjurător.
Desigur, ca orice filtru care lasă totuși să treacă aerul, măștile nu au cum să aibă o eficacitate de 100%.
Ele nu sunt etanșe, precum costumele presurizate ale personalului din mediile extrem de infectate sau toxice.
Dar, chiar și la o eficacitate de 50%, dacă ambele persoane ce stau una lângă alta poartă mască, pe ansamblu va rezulta o eficacitate de 75%!
Dacă persoana infectată emite picături, jumătate (50%) dintre acestea vor fi oprite de către masca proprie, fiind împiedicate să ajungă în mediul extern.
Din această jumătate, cel mult jumătate vor putea trece prin masca celei de-a doua persoane, deci în final pot ajunge la cel sănătos
doar un sfert din picăturile contaminate.
Reducerea proporției de picături contaminate ce pot ajunge la cei sănătoși înseamnă și REDUCEREA ÎNCĂRCĂTURII VIRALE a infectării,
fapt care poate fi crucial în EVITAREA ÎMBOLNĂVIRII!
Evident, în realitate, picăturile ce trec prin mască nu au cum să ajungă TOATE la o singură persoană sănătoasă, căci se împrăștie.
O persoană neinfectată poate primi doar o mică parte din picăturile expulzate de una infectată, dar și acestea sunt înjumătățite de mască.
Problema este atunci când sunt multe persoane în spațiu închis, putând apărea deci o infectare multiplă.
Iată cât este de important ca toți partenerii interacțiunii să poarte măști în mediul închis, păstrând o DISTANȚĂ corespunzătoare
și restricționând numărul persoanelor ce se pot afla în interior la un moment dat.
PĂSTRAREA DISTANȚEI împiedică atât contaminarea directă, dar permite picăturilor expulzate să cadă la sol între timp.
Banala mască, chiar și "strecurătoare" cum o numește GB, deși neplăcută la purtare, reduce mult șansele de contaminare.
Și acum, intrând pe terenul marelui "savantului" cosmic, să analizăm și calculele acestuia.
GB (sau "sursa" lui) a văzut această poză din Nature, pe care a interpretat-o "anapoda":
(click dreapta pe foto - open in new tab - zoom)
Dimensiunea de 20 nm din secțiunea B a fotografiei nu este diametrul virusului, ci lungimea segmentului-etalon din dreapta jos.
Se poate observa că etalonul încape de cca 5 ori în laturile ce încadrează virusul (vezi foto din final).
Așadar, dimensiunea corectă a virusului este de 80x100 nm (ușor turtită), deci cam 0,1 microni și nu 0,02.
Prin urmare, pe o latură a ochiului țesăturii încap 30 de viruși unul lângă altul.
Însă, după cum s-a văzut, virușii nu pot exista liberi în aer, în mod individual, ci doar conținuți în picăturile expulzate din organism.
Acestea nu conțin însă câte un singur virus, ci mii, depinzând evident de dimensiunea picăturii.
Esențial este că aceste picături au dimensiuni cu mult mai mari decât virușii pe care îi conțin!
Literatura medicală consideră că dimensiunea celor mai mici picături expulzate prin vorbire, tuse sau strănut este de 1 micron,
(ceea ce conține 10 viruși unul lângă altul, de-a lungul diametrului), dar cele mai multe sunt peste 5 microni.
La o primă vedere, am putea spune că puținele picături mai mici decât ochiurile măștii (cele sub 3 microni), trec totuși prin aceasta ca printr-o strecurătoare.
Numai că măștile chirurgicale banale din comerț au 3 straturi suprapuse, iar aceste straturi nu se suprapun perfect (aliniere),
ci firele uneia "taie" ochiurile celeilalte.
Printr-un singur strat de tifon se vede cu ușurință, dar mai multe straturi de tifon suprapuse devin "opace" și pot constitui un filtru
(adesea în gospodărie se filtrează lichide, împăturind tifonul de câteva ori).
Așadar, cele 3 straturi suprapuse ale măștii se întretaie, rezultând pe ansamblu un ochi împărțit în 9 (3 pe fiecare latură).
O mască cu 3 straturi este echivalentă cu un singur strat ce are ochiuri cu dimensiunea de 1 micron pe fiecare latură,
putând opri astfel și cele mai mici picături de fluid expulzate de organismul uman (cu diametrul de 1 micron)!
Chiar dacă trec prin ochiurile primului strat, picăturile se vor opri în celelalte straturi care le stau în cale.
Iată rațiunea pentru care măștile chirurgicale au ochiuri de 3 microni, ceea ce este suficient ca acestea să-și facă treaba,
dacă sunt fabricate în mod corespunzător, din cel puțin 3 straturi suprapuse.
Cele 22.500 de molecule de coronavirus pe ochi din socoteala savantă a lui GB încap toate într-o picătură, ce este oprită de rețeaua măștii.
Aceste măști, deși par de doi bani, au o logică în fabricarea lor, logică ce nu este însă respectată în cazul măștilor "artizanale".
Cei care poartă măști confecționate doar după criteriul estetic sau al confortului respirației se păcălesc singuri,
expunându-se pe ei înșiși și pe ceilalți unui mare pericol.
Mai rămâne de analizat problema acumulării picăturilor și a îmbibării măștilor cu fluid.
Cunoaștem că o pânză de cort oprește la început picăturile de ploaie, care sunt mai mari decât ochiurile pânzei, fiind oprite la exteriorul pânzei.
Dar, după cum am sesizat adesea, dacă ploaia durează sau este abundentă, cu timpul apa va îmbiba și va străbate în cele din urmă pânza cortului.
Aceasta se petrece deoarece picăturile ce se ating își pierd dimensiunile individuale, fuzionând într-o peliculă continuă,
iar moleculele de apă ce compun pelicula fiind mult mai mici decât picăturile de apă, pătrund astfel ușor prin ochiurile țesăturii.
Pânza de cort oprește picăturile de apă de pe fața exterioară doar atâta timp cât acestea rămân separate.
La corturile performante este necesară utilizarea unei a doua foi, care va fi protejată de cea de deasupra.
Tot astfel, dacă pe oricare din fețele țesăturii măștii se acumulează multe picături de fluid, acestea se unesc formând o peliculă continuă,
iar moleculele de fluid (mult mai mici decât picăturile) străbat ochiurile și impregnează țesătura pe ambele fețe.
În acest caz, virușii sunt eliberați din "captivitatea" în care se aflau în interiorul picăturilor expulzate
și plutesc LIBER prin lichidul ce impregnează masca, putând trece cu ușurință dintr-o parte în cealaltă a măștii,
din moment ce, așa cum s-a văzut, pe o latură a ochiului țesăturii încap 30 de viruși unul lângă altul.
În concluzie, DOAR MĂȘTILE USCATE au EFECT DE PROTECȚIE, tot așa cum pânza de cort rezistă împotriva ploii abundente doar un timp limitat.
După un anumit timp, când au devenit îmbibate cu umezeala din respirația proprie, măștile trebuiesc înlocuite.
Concret, diametrul unei molecule de bioxid de carbon CO2 este 0,33 nm, al celei de oxigen O2 este 0,3 nm,
coronavirusul are 100 nm iar cele mai mici picături de tuse au 1.000 nm în diametru.
O moleculă individuală de SARS-Cov2 are deci diametrul de 300 de ori mai mare decât moleculele de bioxid de carbon sau de oxigen din aer.
Este așadar o imensă prostie afirmația anti-Covizilor potrivit căreia "MASCA PRODUCE HIPOXIE PRIN OPRIREA AERULUI,
dar LASĂ SĂ TREACĂ VIRUSUL", de 300 de ori mai mare în diametru!
O picătură expulzată are un diametru și mai mare, de cel puțin 10 ori mai mare decât cel al virusului, fiind cu atât mai mult oprită de către mască.
No comments:
Post a Comment
tag form to add a photo:
[image width="400px" rel="nofollow" src="image_link"/]
do not go beyond a width of 400