Saturday, May 21, 2022

Vaccinul nu mai ucide, ci provoacă... materialism!

La rubrica de ”teatru radiofonic” de la MisaTV, GB a citit ce-a mai descoperit în ultima vreme pe internet,
călăuzit de energiile subtile sublime, gratuite ale Atributului Copyright-ului, a căror frecvență de încălcare nu se schimbă niciodată.
Din nou, a făcut apel ca cele expuse să fie distribuite cât mai multora, ceea ce vine în contradicție cu interdicția copierii, înregistrării,
transcrierii sau difuzării în orice formă sau cantitate a celor difuzate de canalul MisaTV, interdicție afirmată în mesajul cu privire la copyright
ce este difuzat de cel puțin două ori pe zi.

Sursa este o postare de pe FB, conținând ”profețiile” lui Rudolph Steiner despre vaccinuri, preluată și pe alte site-uri!

"În viitor, vom elimina sufletul cu medicamente.
Sub pretextul unui punct de vedere sănătos, va exista un vaccin la naștere, prin care ființa umană să nu poată dezvolta gândul existenței sufletului și spiritului.
Așa cum, astăzi, oamenii sunt vaccinați împotriva bolii, copiii vor fi vaccinați cu o substanță în așa fel încât oamenii,
datorită (”din cauza” - n. aut.)acestei vaccinări, să fie imuni la ′′nebunia′′ Vieții spirituale.
Ar fi extrem de deștept, dar nu ar dezvolta o conștiință, iar acesta este adevăratul obiectiv al unor cercuri materialiste.
Cu un astfel de vaccin, poți face corpul eteric ușor să slăbească în corpul fizic. Odată ce corpul eteric este detașat,
relația dintre univers și corpul eteric ar deveni extrem de instabilă, iar omul ar deveni un automaton, căci corpul fizic al omului trebuie lustruit
pe acest pământ prin voință spirituală.
Deci, vaccinul devine un fel de forță arymanique (”ahrimanică” - n. aut.); omul nu mai poate scăpa de sentimentul materialist.
Devine materialist al constituției (”prin constituție” - n.aut.) și nu se mai poate ridica la spiritual."


Până acum, conferințele lui GB spuneau că vaccinurile îmbolnăvesc organismul (cică peste 25.000 de efecte secundare), produc ”moartea în 7 ani”,
”îi transformă pe oameni în zombii” controlați de la distanță etc.
Iată că în acest articol apare o altă afirmație, care se bate cap în cap cu tot ce s-a afirmat până acum!
Vaccinul nu mai ucide trupul - ”oamenii sunt vaccinați împotriva bolii”, se spune în articol - ci ”ucide sufletul”, făcându-l să devină... materialist!

Omul nu mai moare la scurt timp după vaccinare, ci devine un automat. Nu mai e un zombie inconștient controlat de la distanță,
ci un robot extrem de deștept(!) condus de dorințe materialiste.

După ce și-a speriat adepții cu starea de zombie indusă prin marcarea izotopică făcută pe ascuns prin termoscanare, apoi a revenit spunând că
simpla marcare pe ascuns, fără consimțământ, nu provoacă efecte, pentru ca acum să afirme din nou că sufletul este afectat pe ascuns, prin vaccinare!
Cine să-l mai înțeleagă, înafară de adepții lui?



PS.
Articolul-sursă este o postare a unui ”neam prost românesc”.
Așa cum se poate vedea pe canalul acestuia (chiar miroase a canal!), individul e mare fan Putin, pro-rus și nostalgic comunist.

La un moment dat, îl acuză pe ministrul Energiei că s-a ploconit în fața ”stăpânilor de la OMV” (companie austriacă) dar,
după cum reiese din profilul FB, locuiește la... Linz, în Austria! La ”stăpâni”!

Înjură Occidentul satanic și laudă Rusia, dar nu se duce să trăiască la ruși, ci în Occident!
În ultimul hal de agramat, nu știe că ”datorită” (”datorită vaccinării”) are conotație pozitivă.
Se dă mare cult, îl citește pe Steiner (deși se dă și mare ortodox), dar nu știe să traducă ”forța arymanique” prin ”forță ahrimanică”,
Ahriman fiind principiul răului în tradiția zoroastriană, opusul Creatorului Ormuzd.

Acestea sunt mărețele surse de ”inspirație” ale Celui mai Măreț!

15 comments:

  1. Bivolaru a furat nu doar de pe la cine se stie, ci si de la preoti.
    Cand celor plecati de la curs ni se adresa cu apelativul "acelor viermi", noi nu stiam si nu aveam de unde sa ne treaca prin minte ca el facea referire la "viermele neadormit" pomenit in citirea moliftelor in biserica. Bivolaru dupa ce vorbea de Sinele nemuritor, Atman, pocnea de ura in urma celor plecati de la curs pentru ca au plecat din robia de la el. Alegea ura pentru ca lui ii era convenabil a ura decat a si-i iubi pe cei deveniti lui neplatitori de taxa de curs. Tot rasist era si atunci!
    Cristos este dintr-o poveste care nu se "integreaza" si nu cade bine cu trecutul lui Bivolaru, adica meditatia transcedentala si cultura informala a fostei boierimi.
    Intai el trebuie sa-si creeze nisa, abia apoi cauta sa aiba pachetul de minciuni marchetabil.
    Bivolaru a exacerbat o gramada de dorinte nesanatoase pretinzand ca acestea sunt yoga.
    Cand iesi din batatura lui, el face valuri si spume cum n-a facut tot cursul pentru ca el intai nu respecta cele cerute de credinta crestina.
    Problema este ca lumea vine pentru yoga, iar cand pleaca isi primeste impunsaturi crestine ca nu-si pot gasi apoi locul in societate fara sa stie de ce.
    Yoga e o nada de care Bivolaru se foloseste sa impinga oamenii in laturi si nauci in toate directiile pentru a-si face siesi loc. De aceea este asa de greu de dovedit.

    ReplyDelete
  2. A imbatranit urat ....

    ReplyDelete
  3. Alt motiv pentru care Bivolaru este greu de dovedit este cursul de Ayurveda si Andrei Gamulea in spatele cursului continuand sau nu sa aduca persoane din India pentru a preda medicina indiana populara romanilor amatori de ls steaua Divina. Una din aceste persoane si pe care am contactat-o ulterior, este dr. Sanjeev Sood.
    https://www.linkedin.com/in/drsood/?originalSubdomain=in
    De la dumnealui ajungi pana la Himalaya Herbal. Sau la ayurvedisti de prestigiu care stiu, si nu glumesc, mii de sutrae.
    Nu e ceea ce face Bivolaru ca ii invita ca pe Yoga Federation sa petreaca o noapte in Romania si cam atat.
    Indienii ca acest dr., Sanjeev Sood, sunt adevaratii karma yoghini, adica oamenii care lucreaza pentru altii, ii vindeca, fac instructie studentilor si mai putin se uita la partea materiala, aceea de a scoate beneficii.
    Cand Bivolaru spune de materialism, el asteapta de la indieni sa ii dea cu draga inima, sa fie servit ca un print pentru ca India este tara mama si pentru rataciti ca el.
    Aceasta este partea cu materialismul pe care Gamulea abil o disimuleaza. El face recrutarea si se ocupa de logistica. El e cel care comanda doctorii scapati din medicina mainstream romaneasca. Iar veniturile lor intra in buzunarele MISA. Au ajuns sa faca si profil hormonal. Stiu sa ceara bani si sa imbine ideologia misana cu povestile medicale pentru a intra pe sub pielea clientului si a-l determina sa fie lor arondat. Zic ei ca se ocupa de medicina muncii, ca odera tot felul de servicii cu tehnici inovative. Toti banii intra in buzunarul MISA.
    Cine e acum materialist?

    ReplyDelete
  4. Aici nu mai e vorba de materialismul vaccinatului ci de materialismul lui Bivolaru sustinut de lipsa de judecata a lui Gamulea. Daca acesta este la butoane pe perioada absentei lui Bivolaru si banii vin din aranjamente cu firme si ayurvedisti indieni, atunci la ce bun sa-si foloseasca judecata cand foarte mandru de realizarea sa ayurvedista sa reduca pandemia si virusul la perspectiva panchatattva si prin medicina lui tataie mare din groapa sa scoata astfel de balauri pe gura ca pandemia nu exista, ca e vorba de o plandemie, etc. Daca te dai mare la MISA, ce te tine ca in transa ce te poseda sa nu te crezi mare si tare in China, in acele wet markets, de pe picioare de lilieci nespalati de unde vine virusul?
    De ce sa fii de acord cu realitatea cand traind la MISA sa fii plin de rateuri si neimpliniri si inca sa te crezi cel mai cocos pe gramada de lemne?

    ReplyDelete
  5. Metoda favorita a lui bivolaru. De a sadi si intretine frici ca sa tina oamenii aproape. Si sa te faca sa crezi ca orice se va intampla cu el esti in siguranta. Exista legenda aceea , intretinuta de aghiotantii lui, despre miile de ore petrecute la biblioteca pt a studia yoga. Acum cred mai degraba ca studia tehnici de manipulare.


    "În urmă cu aproximativ 75 de ani, Hermann Göring , succesorul desemnat în 1941 de către Hitler la conducerea Germaniei naziste , a depus mărturie la Curtea de Apel de la Nürnberg și fiind întrebat:
    - Cum ai făcut ca poporul german să accepte toate acestea?!?
    El a răspuns:
    „A fost foarte ușor, nu are nici o legătură cu nazismul, are legătură cu natura umană.
    O poți face într-un regim nazist, socialist, comunist, într-o monarhie și chiar într-o democrație.
    Singurul lucru care trebuie făcut pentru a înrobi oamenii este să-i sperii.
    Dacă reușiți să găsiți o modalitate de a speria oamenii, îi puteți face să facă ceea ce doriți”...

    ReplyDelete
  6. Va mai aduceti aminte de Adi? Asta era și el la MISA prin anii '90, venea la taberele de la Costinesti sa vanda diverse și unii spuneau ca vede aurele... nu prea il inghitea pe Magneto dar se pare ca a luat o pe urmele lui Krik, he he
    https://m.adevarul.ro/locale/hunedoara/adi-brad-guru-sectei-copiii-soarelui-arestat-adeptele-rupt-tacerea-facea-fostul-miner-numele-emanciparii-spirituale-1_62909be75163ec4271e143f3/index.html?utm_source=capital&utm_medium=https://adevarul.ro/locale/hunedoara/adi-brad-guru-sectei-copiii-soarelui-arestat-adeptele-rupt-tacerea-facea-fostul-miner-numele-emanciparii-spirituale-1_62909be75163ec4271e143f3/index.html&utm_campaign=CrossPromo

    ReplyDelete
    Replies
    1. De la un bolnav psihic nu poti decat sa culegi deficiente mintale. Asta avea in plan sa faca 500 de copii, tembelul celalalt sa aiba 5000 de femei. Monitorizarea sectelor ar trebui infaptuita cu arma pe cap, dar infractorii mereu folosesc portite si bani pentru a se eluda onorific. Ciobanul asta are aceleasi idei delirante ca si capul sectei originale, nimeni nu stie daca nu cumva tot de la secta instalatorului a prins ideile anormale, ca de miner zice ca a lucrat.Ca orice ieliberat, si-a facut secta lui. Bravo, mai vrem guru de astia, la puscarie.

      Delete
    2. ”Adi de la Brad” a fost la MISA înainte de 1999. Toate ideile lui sunt de acolo, inclusiv ”plasma lui Keshe”.
      S-a comentat aici:
      https://exmisa.blogspot.com/2022/04/secta-de-rahat-vizualizare-de-rahat.html#comment-form

      Delete
    3. @11:59:
      Pai sa-i faca! Sa-l vad cum ii creste apoi! Cate scutece are de spalat nevasta-sa ..., ca asa era pe vremuri, cu spalat si fiert scutece, cu dat la tsatsa sa manance, cu fiert biberonul de sticla, suzetele, cu malnutritie si sangerari, cancere si boli diverse nu numai mentale, cu mers la doctori si in pelerinaj pe la spitaluri. Odata ce faci copilul, e responsabilitatea ta sa-l cresti adica: sa manance la timp cu lingurita, sa aiba hainute, ghetute, sa fie curat de paduchi, raie, mizerie, sa nu bage in gura, sa fie vaccinat la timp, sa stie sa vorbeasca, sa se comporte, sa aibe educatie religioasa, sa fie cuminte, nu sa sparga geamuri, sa aibe caietul lui cu ganduri elevate in loc sa gadile pisica unde nu trebuie, etc.
      Daca 500 vrea, 500 sa aiba! Si biserica lui se va chema atunci. Le face la toti banci sa aiba pe ce sa stea. Isi ia dictionar de nume sa aiba de unde le da nume si masina de cusut pantalonei si rochite cu bretele ca sa nu iasa vreunul in funduletul gol la joaca sa fie rusinat sau sa iasa pe strada asa.
      Iar celalalt, cel cu 5000 de femei, ala a ramas marcat din copilarie de cand se freca de covor ca ii da senzatii tari. Zice de ele ca sa vada si el ceva frumos nu doar desene geometrice si flori taranesti, de camp. El le vrea cultivate sa-i gadile simturile si degetele. Cu cat mai nestemate, cu atat mai minunate! E karma lui ca nu se poate opri. A fi afemeiat nu se considera a fi un defect asa de mare. Abuzurile sexuale sunt scuzabile si in ochii unuia si ai altuia pentru ca de asta vorbim, de libertatea si daunele aduse celorlalti, nu lor.
      Ca sa putem intelege victima trebuie sa avem compasiune. Ca sa putem discerne, trebuie sa avem termeni de referinta, comparatie, si abia apoi putem face compararea si clasificarea. Poate se califica pentru mai multe incalcari ale drepturilor altora. O investigatie completa cap-coada aduce mai multa lumina decat refuzul de a accepta evidentele pe principiul ca sunt de necrezut. Focusul nu trebuie sa fie pe deficientele victimei, pe inabilitatea ei de a-si face singura dreptate, ci pe marturiile coroborate ale acestora. Daca x spune subiectiv ca asa stau lucrurile, faptul ca si y, care si acesta e subiectiv, vine cu o marturie similara, atunci deja este un semnal de alarma ca desi sunt subiective marturiile, au un sambure de adevar comun. Atunci si marturiile se obiectiveaza exact prin faptul ca relateaza despre acelasi element.
      Chiar daca nu exista dovezi, ci doar vorbe, acolo sus in cer insa ingerii stiu si afirma adevarul. Sa zicem ca de la oameni nu isi iau pedeapsa sau scapa prin vorbe de ea, dar cerul nu au cum sa-l minta.

      Delete
  7. https://youtu.be/c-IGU0LlkBI

    ReplyDelete
  8. Oare girly guru se mai spala?
    Iata ce se spune despre Rasputin:
    Rasputin se lăuda cu igiena sa îndoielnică. Potrivit All That's Interesting, lui Rasputin nu i-a păsat prea mult de igiena sa personală. Purta haine murdare și, în general, deranja nobilimea Rusiei cu comportamentul său bizar (conform Ranker). Se povestește că se scălda rar și s-ar fi lăudat odată că nu și-a schimbat lenjeria intimă timp de șase luni. Unii spuneau că Rasputin mirosea a capră și ca avea o respirație îngrozitoare cu "dinți ca cioturile înnegrite" (Daily Mail). HistoryHit scrie că barba lui era adesea umplută cu bucăți putrezite de mâncare. Mai mult decât atât, obiceiurile sale proaste s-ar fi extins la codul bunelor maniere in timpul cinei. Conform unei recenzii NPR a cărții lui Douglas Smith din 2017 "Rasputin: Credinta, Putere si Amurgul Romanovilor", Rasputin lingea lingurile pe care le folosea pentru a servi mâncare altora. În plus, nu a reușit să folosească tacâmuri și, în schimb, iși folosea degetele pentru a mânca pește și pâine. Rasputin își ștergea apoi mâinile murdare pe cea mai apropiată față de masă. După cum explică The Collector, este posibil ca trecutul său sărac să fi fost parțial de vină pentru manierele și igiena sa revoltătoare.

    Fiind vorba de un virus de pe picioare nespalate de lilieci sau poate si liliecii sa fie mai curati ca gurul, se prea poate ca de la Bivolaru sa fi pornit pandemia. Nu stiu ce ar fi mai curat: picioarele de lilieci sau Bivolaru in ansamblul sau?
    Poate ca fiind vorba de un vaccin care combatand miriadele de infectii si sepsisul general ce se aduna in corp in urma acestui pacatos de virus, Bivolaru care se simte in largul sau in mizeria cea mai crunta, sa fie cumva si dintr-o data restrictionat de la a intra pe curat sau sa vina in contact cu altii curatei din cine stie ce motive si sa vrea sa-si pastreze accesul personal la a murdari ceea ce intalneste. Atunci e si impulsionat sa protesteze fata de restrictia data virusului de catre vaccin si in stilu-i obisnuit de a da vina exact pe cei care vor sa-si pastreze corpul sanatos si mintea in viata, sa pretinda exact opusul a ceea ce un om normal ar spune adica sa lanseze atacuri mizerabile ca il deranjeaza curatenia. ca il deranjeaza intr-atat de tare incat nu el e materialist, ci cei care se vaccineaza.
    Mai si stie la ce materialism se refera satana cea prea mizerabila ca doar e sluga lui absoluta. La bani ii joaca ochii ca stie ca s-au inchis multe business-uri si prea posibil sa-si simta amenintat propriul business ca scoala nu mai e de multisor. Ce yoga e aia pe net?
    Trebuie sa recunoastem aici zodia Pestilor reflectand mediul care ii inconjoara si prin acest gest devenind dusmanul ultim. Cum altfel sa isi permita sa spuna ca o persoana care se vaccineaza este materialista? Nu rezulta decat din ura pe care o are fata de apa si sapun. Si asta este si din cauza ca Pestii sunt ascetici, in sensul ca nu vine nimeni sa-i viziteze in sihastria in care sunt. Deci la ce ar fi bun sa se imbaieze daca tot nu ii viziteaza nimeni? Si apoi ura fata de altii... Dumnezeu spune sa-ti iubesti aproapele iar el se gandeste ca nu are cum sa fie el cu Dumnezeu din moment ce este aproapele prin apropiere. Chiar asa: cum altfel sa fii cu Dumnezeu daca inca mai stai la palavre cu altii? Nu-i mai simplu ura aproapelui? Toata lumea alege pe Dumnezeu si atunci si el alege pe Dumnezeu (si s-a zis si cu iubirea aproapeluil iubirea de cearceaf cu pielicica impielitatului e chiar mai palpabila)
    Si apoi e pandemie ... toata lumea o stie! Asta-i culmea: sa traiesti si sa nu stii pe ce lume traiesti! Lasa ca iti explica nen'tu guru ca doar de-aia ia banii la smecheri!
    Si uite asa!

    Concluzionand, cand va ganditi la guru, ganditi-va intai la acvariul in care sta! Ca e greu la puscarie printre altii...
    Tineti minte: daca nu aveti compasiune, nu aveti nimic!

    ReplyDelete
  9. Din presa:
    Vasile Ardelean Fărcaș, zis Adi de la Brad, a vorbit despre comunitatea pe care a creat-o în Apuseni... şi-a exploatat, abuzat, hărțuit şi chiar violat membrii...
    Adi de la Brad a dezvăluit, joi, ..., povestea celor 1000 de copii pe care îi are în toată lumea şi cum l-a ajutat cele întâmplate să devină mai matur şi mai puternic ...

    "Am fost acuzat pe nedrept. Nu am violat pe nimeni niciodată. Dar când vrei să te răzbuni pe cineva nu mai judeci ceea ce faci. Dacă eu ca bărbat am respect faţă de femei, le respect din toate punctele de vedere, femeia îşi dă seama că e iubită şi respectată. Am copii cu mai multe femei cu acceptul lor. Știu că creștinește, nu-i normal. E imoral dar legal, nu am făcut nimic ilegal. Sunt copiii mei după numele meu.
    Eu am donat spermă. În mai multe locuri în lume. Am mii de copii am depășit cifra de 500 în Turcia. Am donat 4 butoiașe, pot să fie cam șapte-opt mii de copii", a spus Vasile Ardelean Fărcaș, zis Adi de la Brad.

    Asta-i mai rau decat Covidul.

    ReplyDelete
  10. In acvariul lui bivolaru, lui Rapcea i s- a nascut o fata. De desteapta ce-am fost am strambat din nas la vaccinarea impotriva TBC a copilului. Am comentat ca trebuia sa-i iasa testul zero sa scapam cumva de karma de la curs. Insa cursul nu vrea sa scape de noi.
    Cursul si bivolaru se tin scai de fostii cursanti pentru ca in ciuda variatelor tehnici yoghine trambitate, anuntate, predate, practicate si controlate, la curs si lui bivolaru in primul rand le lipsesc deprinderile de a munci. Ei sunt intr-o continua criza de nervi, neurotici si cam fara viata si indemanari sociale.
    Atat am avut de spus! O zi buna!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Iar acum poate reusesti sa explici ce-ai vrut sa spui.

      Delete
    2. Ok!
      Rapcea o are pe Alessia. Cand a dus-o sa-i faca schema de vaccinare, ea a testat pozitiv pentru Tuberculosis pneumoniae. Eu i-am spus ca cei care avem BCG facut, suntem pusi la tratament cu azitromicina daca imi aduc bine aminte si ni se fac si radiografii. Medicina romaneasca gandeste ca e mai bine sa fii vaccinat ca prin vaccin faci imunitate. Treaba e ca la altii existenta virusului in organism este considerata expunere la patogen, adica pentru ei ca sa nu primesti tratament trebuie sa fii far de virus.
      Vaccinurile anti-Covid sunt pe baza de mRNA adica nici vorba de coronavirus in ele. In loc ca lumea sa fie multumita ca datorita avansurilor in cercetarea medicala s-a putut veni cu o solutie care sa nu implice virusul, toti neavenitii care habar n-au de o boaba de imunologie sa inteleaga ca nu exista cura pentru Covid, comenteaza aiurea despre vaccin.
      Rapcea si el! A adoptat total ideea expunerii copilului la orice virus. Atunci cand s-a nascut fiica-sa ne-am bucurat unii dintre noi ca exista viata dupa MISA. Numai ca n-am reusit din cauza de mentalitate romaneasca ce avea Rapcea sa-l scot din modul invechit in care vedea el starea de sanatate. De aceea am spus ca nu prea ne-am ars karma de iogari. Dupa un timp, bivolaru adulmeca orice spuneau fostii cursanti. Era la meci cu ei. Urmarea exmisa si se inspira din orice scriau posterii.
      Fiind ideile in online, bivolaru care se complace in promiscuitate impreuna cu ceata de doctori ratati de la Steaua Divina, au conceput aceste amestecuri de plante care zic ei ca ajuta in imunizare si tratament in caz de Covid. Nu au cu ce isi sustine afirmatiile. Vin cu acuzatii goale de continut, mistificari, teorii absurde prin care sa-si vanda plantele macerate in apa de ploaie. Daca erau si erau pana acum asa eficiente, nu se ajungea la o pandemie. Faptul ca acest virus are asa mare viralitate a fost si continua sa fie o provocare si incercare pentru medicina moderna. Dar sa reinventezi roata cu plantuta in dinti si Biblia folosita ca bici, mi de pare nu doar abuziv ci si terorist in acelasi timp. O faci pe tine, bine! O faci pe altii, esti bun de investigat si condamnat.

      Delete

tag form to add a photo:

[image width="400px" rel="nofollow" src="image_link"/]

do not go beyond a width of 400