Într-un fel de epilog al seriei de podcast-uri portugheze ”Secretele sectei de yoga” (playlist), realizatoarele
au relatat cum a fost realizată aceasta (link). Jurnalul Observador al companiei media ce a realizat podcast-urile,
a publicat o știre despre arestarea lui Bivolaru la Paris (link). Ulterior, autorul articolului a primit un email
de la un fost cursant:
Vedem multe persoane cu care am legat prietenii și am creat relații, care și astăzi sunt încă prinse în acest
circuit de sclavie, care nu este doar de natură sexuală.
Realizatoarele declară:
Acesta a fost punctul de plecare pentru un articol cu o investigație puțin mai aprofundată, pe care Observador
l-a publicat chiar în decembrie 2023 (link), dar am rămas cu sentimentul că subiectul mai avea încă multe
de explorat, că această poveste merita să fie spusă în alt mod. De aceea, primul pas pentru a face acest podcast
a fost să reluăm contactele făcute în acel reportaj și să începem să cercetăm și să citim despre această Mișcare.
De acolo am ajuns la mai multe persoane din Portugalia și din străinătate. În total, am vorbit cu mai mult de
o duzină de persoane și am înregistrat interviuri cu opt dintre ele. Interviurile nu au fost ușoare. A fost nevoie
să convingem unele dintre aceste persoane. Multe au povești delicate care încă le provoacă suferință și nu voiau
să vorbească. Au făcut lucruri pe care le regretă și nici propriile familii și prieteni nu știu ce s-a întâmplat
cu adevărat când au fost la școală.
Acest epilog cuprinde și o informație nouă:
Lara, una dintre victimele pe care le-am intervievat aici în redacție sâmbătă seara, a adus o cutie de carton
care nu mai fusese deschisă de când a părăsit secta. În interiorul cutiei erau mai multe lucruri, mai multe
fotografii cu ea în bikini, ținând cartoane cu data la care au fost făcute, legitimații de intrare și programe
ale taberelor din Costinești, un poster cu Gregorian Bivolaru care, ani de zile, a stat lipit pe peretele camerei ei,
o scrisoare scrisă pentru guru la Paris, în care Lara dezvăluia că era însărcinată și că voia să se întoarcă
acasă și mai multe DVD-uri pe care i le-au dat în timpul acelei șederi, pentru a se pregăti pentru o inițiere
cu guru. Lara nu a ajuns niciodată să le vadă, dar noi le-am văzut. Sunt filme pornografice, unele evident
realizate de amatori și altele mai profesionale.
Astfel se completează dosarul cu probele împotriva lui Bivolaru și a acoliților. După formularele de tip ”disclaimer”
prin care infractorii căutau să se pună la adăpost de consecințele legale ale traficului de femei pe care îl realizau,
ce au fost furnizate de Miranda Grace care a ”uitat” să le predea și a plecat cu acestea (engl, rom), după declarația
Mirandei la ieșirea de la inițierea sexuală cu Bivolaru (difuzată în mod prostesc de cei de la TARA Yoga UK în fața
propriilor cursanți pentru a o ”combate” pe Miranda, care a fost înregistrată pe ascuns de un cursant prezent
la fața locului și a ajuns apoi la procurorii francezi, via BBC, fiind scăpată și pe MisaTV, video min8:sec06),
filmele porno primite de cursante pentru a se ”pregăti” de inițiere se numără printre ”probele scurse” din interior
(guru-leaks), ce se adaugă la probele obținute de poliție pe durata supravegherii de peste un an a infractorilor.
Astfel toate declarațiile victimelor se adeveresc.
Realizatoarele au participat și la o întâlnire a ArtExtasia (”academia de arte porno” a MISA):
Am fost la unul dintre aceste evenimente în septembrie, în zona Lisabonei, am aflat despre acest eveniment
prin pagina academiei și știam că era deschis noilor membri. Mai întâi a fost o întâlnire socială. În acea zi,
eram trei persoane noi. Celelalte ori aparțineau deja Mișcării, ori mai fuseseră la alte întâlniri și se observa
chiar de la început că exista mult contact fizic între oameni, atât cu noii membri, prin îmbrățișări, cât și între
persoanele care deja se cunoșteau. Femeile erau toate foarte aranjate și purtau haine provocatoare.
Ne-am așezat în cerc pentru o meditație ghidată care s-a încheiat cu o prelegere cu tema ”Arta tantrică de a trăi”,
iar bărbatul care o conducea era unul dintre actorii portughezi care participă la filmele erotice ale ArtExtasia.
Evenimentul a durat aproximativ 3 ore și s-a încheiat cu o altă meditație și cu un fel de inițiere privind modul
corect de a oferi o îmbrățișare. Apelul pentru ca oamenii să se alăture Mișcării este făcut într-un mod subtil.
Încearcă să atragă oamenii la cursuri viitoare și alte întâlniri, dar fac totul pentru ca aceștia să se simtă bine
primiți și să dorească să revină.
Aflăm că există ”un mod corect de a oferi îmbrățișările”, cel abordat spontan de cei îndrăgostiți cu adevărat
fiind ”incorect”, că s-au găsit cei din MISA să explice omenirii, la începutul mileniului 3, cum se face...
Vorbele populare: ”vând castraveți grădinarului” sau ”îi învață pe părinți cum să facă copii”.
Desigur, din grupul activităților de ”producție” care continuă și după decapitarea caracatiței, fac parte și
nelipsitele ”așezăminte de masaj erotic”:
Templul Tantric care, spre deosebire de academie, nu ar servi pentru recrutarea de persoane. Este vorba
despre un loc din Lisabona unde se fac masaje tantrice. ”Banii obținuți din acest serviciu” - spun persoanele
pe care le-am intervievat - ”ar servi pentru a finanța școala”. Reușisem deja să obținem unele informații
despre aceste masaje prin intermediul unui fost cursant care a vorbit cu noi și care lucrase în Templu,
dar aveam nevoie de mai multe detalii. De aceea, am rugat un coleg să sune acolo.
În încheiere, se arată că seria de podcast-uri a avut ecou:
De când podcastul a început să fie difuzat, am primit e-mailuri de la mai multe persoane care ne spun că
au fost la școală și că realitatea este exact așa cum e descrisă. Unele dintre aceste persoane s-au oferit chiar
să-și dea mărturiile și de asemenea am primit și alte e-mailuri, de la persoane care spun că sunt îngrijorate.
”Ceea ce am auzit în podcastul vostru este adevărat. O persoană care a fost cândva prietena mea, lucra
în baruri de striptease și pe site-uri pornografice. M-am desprins de tot ceea ce are legătură cu școala și
nu mai știu nimic despre ea, dacă este aici sau în altă parte, vie sau moartă”.
Precum focul pornește de la o scânteie, tot astfel avalanșa de dezvăluiri care a luat MISA la vale și a dus-o
în prăpastie, a pornit de la cineva din interior care a avut curajul să vorbească. Cei de pe acest blog, împreună
cu cititorii, avem ocazia istorică de a face parte din asta. Dacă am scăpat și niște gaz pe foc... oops!
traducerea: (link)
Link alternativ:
ReplyDeleteSecretele sectei de yoga - Epilog: cum a fost realizat podcast-ul
Linkuri alternative articole
ExMISA channel
MISA poster on FaceBook: ”Feel the Balance - Feel the Joy: Drop-in yoga class. The taste of yoga - have a bite!”
ReplyDeletehttps://www.facebook.com/reel/1864866700852194
and finally: Another one bites the dust...