Friday, June 18, 2021

Marcarea izotopică P1 - actualizare

YogaEsoteric a început să posteze transcrieri ale conferințelor lui GB despre Marcarea Izotopică.
Stupoare însă, ceea ce apare pe YE ca fiind partea I, este de fapt transcrierea părții a III-a!

Ce s-a întâmplat cu primele două părți? 
Chestiunile revelate nu sunt importante sau o fi bătut câmpii conferențiarul?
Nu se poate așa ceva; tot ce iese din gura Mărețului (Magnus) este de importanță crucială, căci vine de la Dumnezeu!
"Glas de Dumnezeu, nu de om!" cum zice la Biblie.

S-a dovedit că cele revelate nu mai sunt de actualitate? 
Iar nu se poate, căci cuvintele trimisului lui Dumnezeu pe Pământ, venind din altă eră cosmică, sunt pentru eternitate!

S-au dovedit a fi false?
Dincolo de închipuire așa ceva; cuvintele Domnului sunt Adevărul Ultim, acum și pururea și în vecii vecilor, amin!

De fapt, părțile 1 și 2 au unele afirmații interesante; partea a 3-a e cea cu umplutură.
Le-a fost lene yesotericilor să le mai transcrie?


În deschiderea primei conferințe, GB a vorbit despre "teoriei conspirației", care ar fi o formulare parșivă, o etichetă manipulativă
dată de serviciilor secrete americane, pentru a arunca în derizoriu ”dovezi ale acțiunilor criminale ale Ocultei”.
Astfel, cei naivi și proști se feresc speriați să afirme adevărurile deranjante, pentru a nu fi numiți conspiraționiști însă,
pentru cei suficient de inteligenți, faptele evidente, incontestabile sunt de sute de ori mai edificatoare decât cuvintele.

Proștii, care au conștiința fixată la nivelul centrului subtil de forță Swadisthana chakra nu înțeleg nimic în comparație cu o rară ființă umană
ce își menține permanent conștiința la nivelul centrului subtil fundamental de forță Sahashrara.

Acesta este argumentul suprem al lui GB:
”Voi, naivilor și proștilor demonici care nu mă credeți, sunteți niște svadistanici!
Ce dacă veniți voi cu dovezi și contra-argumente și găsiți contradicții la NOI, degeaba.
Tot NOI avem dreptate, că suntem pe Sahasrara și le vedem pe toate, credeți-ne pe NOI, chiar dacă aiurelile NOASTRE se bat cap în cap!


De-a lungul istoriei au existat numeroase conspirații ce au fost apoi dovedite, asupra cărora nu mai sunt dubii.

Apoi, GB oferă câteva exemple de conspirații și comploturi dovedite istoric.
Se dovedește că el confundă conspirația reală (complotul) cu "teoria conspirației".
De la înălțimea conștiinței lui, "care se menține fără încetare la nivelul lui Sahashrara", GB nu înțelege că
"parșivul și manipulativul" termen al CIA de "teoria conspirației" se referă DOAR la acele afirmații CE NU SUNT DOVEDITE!

Nimeni nu va considera afacerea Watergate drept "teorie a conspirației", deoarece dezvăluirea a fost atât de bine susținută,
încât președintele Nixon n-a mai avut încotro și și-a dat demisia. Aceea a fost o conspirație reală, în toată regula!

Cei naivi, superficiali și proști, aflați fără încetare pe nivelul lui Swadisthana,  se feresc speriați și se scuzăm tâmp că
"nu vor să alunece ca idioții în teorii aberante ale conspirației fără dovezi" și întreabă:
unde sunt profețiile lui Sundar Singh în original, unde sunt dispozitivele de energie gratuită ale genialului Keshe,
unde sunt milioanele de copii abuzați de pedofilii din secta satanică a "așa-zișilor iluminați"
(a căror arestare și chiar execuție iminentă este anunțată în fiecare an),
unde sunt extratereștrii benefici care luptă cu Oculta de zece ani și tot nu mai termină,
unde sunt membrii dinastiilor conducătoare despre care se afirmă că sunt "reptilieni",
unde sunt codurile de bare imprimate pe frunte care strălucesc în lumină ultravioletă,
unde este victoria iminentă, certă în proporție de 99%, a luptătorilor luminii,
unde este Forța Spațială a lui Trump care controlează situația mondială, unde este sistemul financiar global onest bazat pe acoperirea în aur, etc etc?

Care sunt "dovezile zdrobitoare, cvasi-evidente, incontestabile" pe care se bazează afirmațiile lui GB de-a lungul deceniilor,
pe care le ascunde "mass-media mincinoasă și aservită"?
Dacă au existat și există fără îndoială conspirații reale, de unde și până unde înseamnă aceasta că sunt adevărate toate aberațiile înșirate mai sus?


Stupefiant, ca și cum ar fi uitat tot ce-a afirmat până acum, Ghidul și-o trage singur, vârtos la temelie, demascându-se când ajunge să afirme că
dacă cineva ajunge să creadă într-o singură realitate a conspirației, atunci acela este înclinat să creadă în toate celelalte conspirații,
deoarece se așteaptă ca evenimentele majore să aibă niște cauze majore!

Acesta este modul parșiv, viclean în care procedează GB!
El se bazează pe faptul că adepții lui, fanatici ai conspirațiilor, sunt înclinați să creadă lesne că toate bazaconiile sunt adevărate!
El însuși acționează conform principiului machiavelic cu "repetarea minciunii, până când sfârșește prin a deveni și a rămâne un adevăr
care, în realitate, este de fapt un fals, o minciună."


În continuare, GB expune conspirația pandemiei Covid-19 și enumeră ”dovezile evidente, incontestabile”
că e vorba despre o falsă pandemie:
- propaganda susține că acest virus este natural și că nu provine din niște manipulări genetice, deși multe publicații,
dar și unii oameni de știință au afirmat că acest virus nu are nimic natural și că este în realitate o armă biologică.
- secvențele sale genetice unice nu ar fi putut să apară prin hazard

Orice organism viu are "secvențele sale genetice unice” care, conform concepției Creaționiste (atât de dragi și lui GB),
"nu au putut să apară prin hazard"!
Deci, în concluzie - după logica impecabilă a lui GB - noi toți suntem creați în laborator de către Ocultă! 


În continuare, GB  denunță mass-media oficială finanțată și controlată din umbră de Cabală, care nu vrea să fie sinceră și să recunoască adevărul.

Cel care face afirmațiile în mod public, are responsabilitatea morală de a aduce dovezi.
GB e ridicol când se așteptă ca Oculta să recunoască și să-i aducă dovezile, pe care el de fapt nu le are.
Cei acuzați nici măcar nu-și pot permite să dea vreo replică sau să nege, pentru că s-ar acuza singuri
și ar da de înțeles "fanaticilor" cum că aceștia ar avea dreptate.


Dar, în final, acuză că „iluminații” și-au băgat coada, iar criminalul fățarnic Bill Gates, ce pozează într-un mare filantrop,
a contribuit la apariția acestui VIRUS PERICULOS, rezultat printr-o manipulare criminală realizată în laborator.

Acestea sunt dovezile lui iedificatoare cum că această pandemie artificială a fost plănuită anterior de clica „iluminaților”.

De asta nu mai sunt postate transcrierile primelor două părți: pentru că GB, fără să realizeze, a recunoscut că e vorba de un VIRUS PERICULOS,
din moment ce fabricarea lui în laborator e criminală,
ceea ce vine în contradicție cu toată agitația MISA pe tema restricțiilor inutile, cum că e vorba de o simplă gripă.

După ce au început în stil conspiraționist să afirme că e vorba de o falsă pandemie, că avem de a face cu o simplă gripă,
că se creează o atmosferă de frică prin exagerarea statisticilor, trecând morții de gripă sau de comorbidități la covid,
acum GB și MISA au cotit-o: e vorba de un virus periculos, realizat artificial în mod criminal.

Au făcut aceasta pentru a justifica recomandarea ingerării sistematice a ”remediilor profilactice” de la MISA,
care nu are sens fără pericolul reprezentat de virus.


No comments:

Post a Comment

tag form to add a photo:

[image width="400px" rel="nofollow" src="image_link"/]

do not go beyond a width of 400