Tuesday, November 23, 2021

Marele Inițiat Dor-el primește rapoarte de la colega lui Kal-el

Dacă se mai îndoiește cineva că GB bate câmpii, aceasta este dovada supremă!

Am râs când GB a dezvăluit informații edificatoare din Academia Cațavencu, dar acum a făcut-o lată de tot.
În 22 noiembrie 2021, el a făcut o "expunere" despre un "raport de laborator referitor la substanțele ce s-ar fi găsit în vaccinurile SARS-Cov2".
 
După tradiționalele înjurături de început adresate "scepticilor și imbecilior" care nu vor crede ceea ce vor auzi, am plonjat în plin SF.
Am aflat stupefiați că metoda de producere a unor astfel de particule depășește nivelul tehnologic al civilizației umane actuale deoarece,
pentru producerea lor, este nevoie de dispozitive replicatoare ce creează materiei din energie, identice cu replicatoarele de materie
utilizate la nivel tehnologic de către rasele non-umane foarte avansate, membre ale Federației Planetare Unite!

"Federația Unită a Planetelor" este o republică federală interplanetară din serialele SF de televiziune Star Trek!
În acele filme, la bordul navelor, existau replicatoare care produceau orice, inclusiv alimente sau băuturi.
Dar nu le foloseau doar "rasele non-umane avansate", ci și pământenii: căpitanul Piccard, adjunctul Riker sau inginerul LaForge.

Acest lucru sugerează că sursa lui Bivolaru este o trăsnaie de pe internet și, într-adevăr, o căutare după cuvinte-cheie conduce la articolul
Vaccinuri Covid analizate de laboratorul Taygetan - Raport complet - Grafen, nanotehnologie și transumanism – (transmis pe 02.Nov.2021)
Teste efectuate pe19 octombrie 2021, nava spațială Toleka, orbita joasă a Pământului (link)

Așadar ceea ce a molfăit GB timp de peste o oră este un așa-zis mesaj de la un laborator de pe nava Toleka, aflată pe orbita joasă a Pământului!
Respectivele scorneli aparțin unei dezaxate de pe net, care se crede venită din Pleiade și care își spune "Aneeka de pe Temmer".

Pe lângă elementele amintite din Star Trek, există și alte plagiate din producții SF, cum ar fi numele colegului dezaxatei,
cel care a contribuit la raportul citit de GB și care se numește dr. Dhor Kaal'el din Temmer (Kal-el este numele original al lui Superman
de pe planeta Krypton)!

Denumirea navei - Toleka - face trimitere la alt mare ”dezvăluitor” de pe net - Tolec.
Toate acestea arată că avem de a face cu un grup de cretini care fabulează și care nici măcar nu au imaginație.
Iar GB preia cu copy-paste aceste elucubrații fără nici o noimă și face nu una, ci două conferințe!

Mai mult, are și contribuții personale la aceste elucubrații, afirmând că atomul de carbon, care este baza grafenului,
este format din 6 protoni, 6 sau 7 neutroni și 6 electroni, ceea ce conduce la numărul 666!

E clar că GB nu știe că același atom de carbon - ce conține 666 - este de asemenea elementul de bază al tuturor substanțelor organice,
fiind așadar baza vieții de pe Pământ, inclusiv a lui! Deci și GB are în el numărul fiarei!
De asemenea, asta mai însemnă că Dumnezeu Creatorul a utilizat numărul fiarei la zămislirea vieții și - implicit - a omului!


Geneticianul de top GB ne mai revelează că fiecare fragment de nanotub va reacționa la proprietățile electromagnetice bioelectrice și la rezistența electrică
specifică fiecărei componente a ADN-ului celular: Adenina, Tiamina, Guanina, Citozina sau, altfel spus, A-T-G-C..."

TIAMINA nu este componentă a ADN-ului, ci este vitamina B1!

Baza azotată ce intră în componența ADN-ului se numește TIMINĂ, Geniu al Macrocosmosului!

Greșeala apare și în articolul sursă indicat anterior

La așa sursă de inspirație, așa "inspirat"!

3 comments:

  1. Pornalaru continua sa vorbeasca din kqur pentru ca nimic nu se poate verifica din ce spune el. Baga la greu cu atomii, vitaminele, ADN-ul, Federatia Planetelor din care inca nu a fost dat afara (alienshii nu intleg deocamdata ca nu este nici o diferenta intre Pornatantra si pornache, nu au nivelu'). Bravo Pornalarule, tine-o to asa!
    Are o armata de imbecili care il vor urma pana la capat, cu unul am vorbit de curand, si-a schimbat si limbajul ca sa sune cat mai asemanator cu 'Maestrul', s-a intors de curand in turma dupa ce renuntase o perioada la curs ... e acum mai spalat pe creier decat inainte, specimen clasic de individ care si-a pierdut compasul

    ReplyDelete
  2. Hahha. Superb. Gargarian Sexolaru, MI.S-A cat si 'scursantii' sunt din ce in ce mai rupti de realitate, de cel mai banal discernamant si minima inteligenta, de orice gandire critica si analitica. La fel sunt culmea, si cei care au plecat din secta, chiar de mai multi ani si care aparent paradoxal 'lupta' contra ei, dar care au exact aceleasi formatari mentale, aceleasi fixuri conceptuale si credinte ferme si aceleasi aplecari in a crede toate aberatiile, conspiratiile, dezinformarile, junk information & fake news si de a le prelua si raspandi mai departe ca si ei, si aici putem da exemple gen Mihai Rapcea si postacii din jurul lui si muuuulti altii. Este un fenomen interesant acesta si sunt convins ca vor fi material de studiu peste ani si ani in lucrarile de specialitate, ca exemplu perfect de secta dement-apocaliptica care isi spala in mod 'Absolut' pe creier adeptii care cred neconditionat orice aberatie, non-sens si tampenie care vine de la 'Ghid'. 'Ghid' care are probleme serioase mentale si de discernamant, mai ales de vreo 10 ani incoace, cel putin (semnele existau de timpuriu, de pe la inceputurile MI.S-A, dar doar pentru cei atenti si perceptivi, ca sa citam un clasic in viata, si care puteau sa vada in mod obiectiv aceasta).

    ReplyDelete
  3. Mã crucesc citind comentariile de pe blogul care-l inspira pe infractorul bivolaru (burebista).
    Sunt emanate de indivizi fara cel mai mic dram de gandire (critica). Exact ca cele novax din turma dubiosilor (definibili drept criminali prin efectul avut in a trimite fraierii creduli direct in mormant) simion, sosoaca, etc

    ReplyDelete

tag form to add a photo:

[image width="400px" rel="nofollow" src="image_link"/]

do not go beyond a width of 400