Un comentariu de pe pagina NEWS a acestui blog anunță că MISA își formează un comando de juriști pensionari care,
nemaifiind nevoiți să activeze în mai multe dosare diferite în același timp, să se poată dedica unei singure activități:
să dea o ripostă juridică celor care îndrăznesc să afecteze imaginea de sfințenie a măreței școli și a Mărețului ei Ghid.
Ce i-o fi apucat pe cei de la MISA să se comporte astfel tocmai acum, când scandalurile publice care îi privesc sunt destul de rare
și anemice în comparație cu cele care făceau deliciul presei în ”anii de glorie” 2004-2007?
Au scăpat de marile dosare penale din România și acum au mâncărimi în dos.
Pe de o parte, au început să dea statul în judecată, deși au declarat în mai multe rânduri că nu o vor face, că ei sunt elevați spiritual,
că sunt detașați de aspectele materiale 🔗 și - ca niște eroi martiri ai umanității ce sunt - nu cer bani de la stat (bani publici)
pentru că au fost persecutați, suferind enorm prin Paris sau prin Grecia.
Pe de altă parte, au început să dea jurnaliști în judecată pentru toate nimicurile (vezi procesul câștigat împotriva jurnalistului Șoica 🔗,
dar și cel pierdut împotriva lui S.O. Bălan 🔗).
A existat și o plângere la CNCD a unui actual cursant MISA, de etnie rromă, împotriva unui fost cursant, pentru niște postări
din perioada 2011-2018!
După un an și jumătate, plângerea a fost respinsă deoarece nu îndeplinește condițiile legale, pentru că petentul nici măcar
nu a indicat numele persoanei pe care o acuză că a postat articolele incriminate!
citez din pct.18 al Hotărârii CNCD:
”Petentul susține că nu este în măsură să indice numele persoanei care deţine blogul şi nici a celei care a postat afirmaţiile dar că,
din informaţiile pe care le-a obţinut, reiese că în prezent unul dintre autorii principali, care postează majoritatea articolelor
de pe acest blog, este (username).”
Chiar în textul final al Hotărârii, se pot citi următoarele:
46. Reținând susținerile petentului potrivit cărora nu este în măsură să indice numele persoanei care deţine blogul şi nici a celei care a postat afirmaţiile [...], Colegiul director constată că petiția nu se poate soluționa în lipsa datelor de identificare a părții reclamate.
47. Colegiul director ia act și de prevederile art. 133 din Codul de procedură civilă:
Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă.
La pag. 10, se poate citi (nota de subsol 1):
”Petentul trebuia să indice în cuprinsul sesizării persoana împotriva căreia se îndreaptă reclamaţia.
Cum reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a comunica informaţiile solicitate, [...],Curtea va respinge acţiunea ca neîntemeiată.”
”Juriștii MISA” știau așadar că petiția va fi declarată nulă în respectivele condiții, dar totuși au depus-o, cu scopul evident
de a-i intimida pe cei care vor îndrăzni să ”cârcotească” împotriva MISA.
Ca urmare, persoana indicată de petent a avut de suportat, în mod injust, un proces la CNCD de aproape un an și jumătate,
fiind reclamată total aiurea, fără nicio probă - așa cum se indică în Hotărârea CNCD.
Dar recenta decizie de întărire a comando-ului juridic al MISA mai are un motiv, poate cel decisiv:
Însuși Tartorul Șef i-a îndemnat să riposteze, în încheierea seriei de conferințe recente având ca temă Scandalul spiritual.
citat:
”Refuzul de a ne apăra atunci când un scandal spiritual ce a fost dezlănțuit în prealabil ne privește, va fi interpretat ca fiind
o tăcere ciudată care, indirect, ne acuză. Luând în considerare acest aspect, tocmai de aceea abordarea unei asemenea atitudini
nu este deloc benefică și nici înțeleaptă. Scufundarea în tăcere va da ocazia gurilor rele să afirme, citez:
”Vedeți, X a ales să tacă cu privire la acest scandal spiritual, prin urmare atitudinea pe care a adoptat-o dovedește că este perfect adevărat
ceea ce s-a spus atunci”
Așadar ticăloșii absoluți se văd nevoiți să riposteze, chiar și în cazurile în care criticile la adresa lor sunt îndreptățite deoarece,
dacă nu ripostează, își recunosc vinovăția!
Însă, în loc să riposteze cu argumente și să demonteze afirmațiile la adresa lor - așa cum ar fi firesc - ei ripostează prin
acțiuni în justiție, adesea neîntemeiate. De fapt, nici nu au cum să demonteze criticile la adresa lor, pentru că aceste critici
se întemeiază pe dovezi solide, cel mai adesea chiar pe propriile lor declarații care îi dau de gol.
Desigur, este vorba și de o acțiune de intimidare sau, mai precis spus, de prevenire:
”Vă avertizăm că nu avem scrupule și nu ne dăm în lături de la nimic pentru a vă face viața grea!
Nu contează că nu avem dovezi, nu contează că pierdem acțiunea, dar avem bani, avem timp, avem oameni, NOI ne permitem!
Voi vă permiteți?”
Așadar, a venit momentul analizării acestei serii de predici ale Marelui Preot, în care aceste tratează ”in extenso”
termenul de glosar ”scandal” și, în special, ”scandalul spiritual”.
Dar nu e vorba de scandalul din mass-media care l-a însoțit timp de zeci de ani (și pentru care, evident, sunt vinovați ziariștii,
că el nu a făcut niciodată nimic scandalos), ci e vorba de pretinsul scandal creat de foști cursanți - aka ”cârcotașii veninoși - care,
cuprinși de ”îndoieli demoniace”, au părăsit (de prea mult bine) ”calea spirituală autentică pe care se aflau” și cică
s-au apucat acum să sucească mințile aspiranților doar așa, dintr-o satisfacție perversă.
Zice Grig, pacea Domnului fie cu el:
”Dintr-o perspectivă ezoterică, scandalul ne apare ca fiind ocazia păcatului creat de o persoană care incită alte ființe umane
să se întoarcă de la Dumnezeu, să se abată de pe drumul cel drept, [...] abaterea unei ființe umane de pe o cale spirituală autentică.”
Atât? Cum rămâne cu cealaltă perspectivă - cel mai des întâlnită - în care scandalul e iscat chiar de purtarea scandaloasă
a celui care încalcă toate normele și principiile etice și morale ale spiritualității, pe care tot el pretinde că le promovează?
Căci în cazul MISA, adesea nu există un autor exterior al scandalului, ci întreaga opinie publică s-a scandalizat pe loc,
în fața isprăvilor maistrului și ale calfelor acestuia!
Întrebare: cine e autorul scandalului: ăl de dă pe post sau ăl de face?
Indicație: dacă ăl de face nu făcea, nu apărea pe post... Cauză și efect...
Conferențiarul scandalului manifestă unul dintre năravurile lui, comițând o minciună prin omisiune, deoarece prezintă
doar semnificațiile învechite ale termenului ”scandal” din greacă și latină, dar ocolește intenționat înțelesul actual
al acestui termen din limba română:
”Ceea ce încalcă normele morale sau sociale și provoacă indignare, revoltă, protest, nemulțumire etc.
Ceea ce contrariază, ofensează modul de a gândi comun .
Indignare provocată de o faptă urâtă, neconformă cu normele morale ori sociale existente.
Jenă provocată de o faptă (rușinoasă) proprie sau a altcuiva.
Reacție de protest violentă față de ceva considerat nedemn, rușinos, jignitor, șocant, inacceptabil.”
Printr-o manevră ieftină și ticăloasă, Marele Conferențiar aruncă întreaga vină a scandalului în care se bălăcește, pe seama altora.
Mereu doar ceilalți sunt DE VINĂ, purtarea lui e mereu DIVINĂ!
De fapt, la Iași chiar așa se spune: purtarea lui îi DI VINĂ!
Pe parcursul predicii, MahaLagiul Cosmic utilizează încă o tactică perversă: revine mereu la paralela între scandalul
ce însoțește ”calea spirituală autentică” - pe care nu o indică direct, dar sugerează că e vorba de măreața lui ”școală” -
și tulburările ce au însoțit viața și lucrarea spirituală a lui Iisus.
Adică, vezi Doamne, dacă până și Iisus a fost mereu vizat de scandalul iscat împotriva Sa de către farisei, atunci ce să mai mire
scandalul din jurul Egalului lui Iisus, cel care împlinește lucrarea pe care Primul Fiu al lui Dumnezeu (dar nu singurul!)
a avut neobrăzarea să o lase pe jumătate neterminată, după cum spune chiar gura lui Guru, ascultați aici 🔗!
Scandalagiul Cosmic:
”În vârtejul scandalului, ființele umane superficiale, pripite, nu sunt capabile să discearnă care este adevărul și, de aceea,
nu separă grâul de o eventuală neghină.
În astfel de situații, grâul este în mod pripit considerat ca fiind doar neghină, iar neghina este, în mod bizar, considerată ca fiind grâu.
În astfel de conjuncturi, apar lesne convingeri aberante care sunt induse de foarte multe ori prin influența demonilor.
În final, ființele umane afectate de efectul scandalului rămân cu convingeri bizare, iraționale, ce sunt de nezdruncinat.”
Vezi Doamne, oamenii se scandalizează de acțiunile MISA pentru că dezvoltă convingeri greșite sub acțiunea demonilor!
Adică maistrul și discipolii doar practică exerciții yoga și meditație profundă, frumoși ca grâul copt, de culoarea elixirului auriu,
iar cei din jur fac spume la gură fără motiv, fiind posedați de demoni și având halucinații cu cursanți MISA care seamănă neghină!
Care sunt ”convingerile iraționale ce apar în mințile pripite și lipsite de discernământ”?
Că la MISA se fac filme și videochat-uri porno, se face sex în grup și se bea urină.
De unde le-o fi venit asta? De la demoni, că doar n-aveau de unde să vadă filme porno făcute de cursanți și cu cursanți MISA 🔗,
în care se face sex la grămadă, la foc automat și unde urina curge în valuri, fie peste cursanți, fie direct în gurile acestora 🔗.
A spus-o chiar ”Ghidul Păcii”: ”filmele erotice nu au fost niciodată realizate în cadrul MISA” 🔗
Mai zice ”Maistrul Calmului”:
Marea majoritate a scandalurilor sunt foarte periculoase, deoarece se evită de foarte multe ori cu strășnicie, cu abilitate,
clarificările ce sunt de natură să spulbere, să anihileze destul de repede scandalul.
Opusul scandalului este edificarea: fie într o direcție benefică, fie într-o direcție malefică.
O promptă și veritabilă edificare spulberă, la scurt timp după aceea, scandalul.
Adică dacă s-ar clarifica lucrurile, atunci opinia publică s-ar edifica, ar zice ”vai, ce frumos” și scandalul ar lua sfârșit!
Dar cine ar trebui să clarifice lucrurile? Opinia publică?
Nu, căci conform Marelui Detașat, aceasta se află în orbire!
Doar MISA ar trebui și ar putea să clarifice fie într-o direcție benefică, fie într-o direcție malefică.
➤ Direcția benefică ar fi ADEVĂRUL: RECUNOAȘTEREA, ASUMAREA!
”Noi, membrii și simpatizanții MISA, în frunte cu al doilea cel mai iubit Fiu al Domnului, ne asumăm în fața umanității
misiunea noastră planetară pe care o avem direct de la Dumnezeu, să promovăm în rândul umanității
sexul în grup și băutul urinei ca singurele modalități eficiente de evoluție spirituală, așa cum a spus Gurul nostru (Ghidu)
- elixirul auriu fie asupra lui - într-un ”mesaj ce ne-a fost transmis de către MahaShakti, Eternul Feminin, Duhul Sfânt [...]
cum că a venit momentul, la nivel planetar, pentru ca ființele umane să afle tainele elixirului auriu, zis și ”apa vieții” (audio),
precum și într-un mesaj din 2013 despre amorul anemic de la MISA, cum că ”lipsa angrenărilor ritualice gen Maithuna,
respingerea jocurilor amoroase cu elixirul auriu ce sunt realizate în cuplu [...], fac ca astfel de cupluri să se mențină în stare de mediocritate.” (audio)
Dacă pe site-urile MISA, pe afișele cursurilor și pe ușile sălilor de curs ar fi expus afișul de aici 🔗, toate ”sursele exterioare
de scandal” la adresa MISA - cum ar fi mass-media sau chiar acest blog - ar dispărea, căci nu ar mai avea sens să repete papagalicește
ceea ce spun comunicatele oficiale ale MISA, care ar acoperi orice altă modalitate de comunicare.
Desigur, în acest caz, scandalul ar apărea direct în întreaga opinie publică, amenințând existența ”cursurilor de yoga”, așa că
MISA alege direcția malefică:
➤ Direcția malefică - MINCIUNA și NEGAREA (arhivă)
”NU, în cadrul cursurilor de yoga MISA nu există “grupuri de sex”, nu se realizează sex în grup (audio)
şi nici nu se bea urină (declarație video)
Nu există nici o iniţiere referitoare la ”urinatul maestrului în gura studentului”.
Acestea sunt doar nişte aberaţii ale unei minţi bolnave.”
De asemenea, la MISA nu s-au făcut filme porno 😉: Mesaj urgent de la Grieg din 26 februarie 2011 (arhivă):
”Putem oare spera că domnul ziarist de la «Puterea», care nu mai conteneşte să scrie despre filmele erotice
(care în realitate nu au fost niciodată realizate în cadrul MISA), va scrie în mod obiectiv despre Programul Planetar
de Acţiune Urgentă NU APOCALIPSA?“
Această atitudine ticăloasă care se manifestă la MISA, prin care se neagă pentru opinia publică ceea ce se promovează și se practică
efectiv în interiorul grupării, arată că liderii MISA sunt conștienți că practicile promovate de ei sunt scandaloase în sine
și că scandalizează automat opinia publică, fără aportul mass-media, care doar dezvăluie fapte reale!
zeul SKANDA(L):
”În final, ființele umane afectate de efectul scandalului rămân cu convingeri bizare, iraționale, de nezdruncinat.
Când li se atrage atenția că s-au pripit sau că realitatea este cu totul alta, ele reacționează virulent, vocal și strigă:
”Lasă, că m-am convins eu! Nu urmări tu acum să mă determini că nu este chiar așa!”
Păi cum să nu ”strige vocal”, dacă au văzut cu proprii lor ochi filmele și cărțile și au auzit cu propriile lor urechi declarațiile?
Cum să ”le atragi atenția că s-au pripit”?
”Uu, ia aminte că ceea ce ai văzut și ai auzit tu însuți, nu-i adevărat! Organele tale de simț te înșală, ai halucinații!
Adevărul e ăla care îl spunem noi, chiar dacă realitatea arată contrarul!”
Tucă show 2 (link video) (28min:39sec):
M. Tucă: În zilele în care ați fost în aresturile poliției, televiziunile au prezentat niște imagini, probabil că le cunoașteți (video),
în care dvs vă aflați pe un podium, așezat pe un scaun, îmbrăcat, iar prin fața dvs se perindă tineri și tinere
mai mult sau mai puțin dezbrăcați/dezbrăcate, care vă pun la picioare flori.
G. Bivolaru: Nu, deci acele imagini...
M. Tucă: Nu, ce? Că le-am văzut eu imaginile!
”Nu urmări tu acum să mă determini că nu este chiar așa!”
”Ceea ce ai văzut tu cu ochii tăi fie nu e adevărat, fie nu înțelegi, că semnifică ceva ce numai noi inițiații înțelegem și voi profanii, nu!”
SCANDALFON ”arhanghelul păcii” mai trântește o revelație iezoterică:
”Cei înțelepți, dar și yoghinii avansați recomandă ca, atunci când ființa umană s-a lăsat contaminată de influențele unui scandal
ce apare pe o cale spirituală veritabilă, să-și continue drumul pe calea spirituală respectivă, ca și cum nimic nu s-ar fi petrecut,
pentru o perioadă de trei ani. Cei ce respectă acest sfat se vor putea convinge că s-au înșelat.”
Ce vrăjeală! Adică îți cad sub ochi dovezi zdrobitoare - furnizate adesea chiar de către făptași - cum că la MISA se petrec fapte imorale,
îi vezi pe făptașii prinși cu chiloții în vine cum neagă cu nerușinare, iar tu să mai stai încă trei ani, făcându-te în tot acest timp
că n-ai văzut cu proprii tăi ochi și spunându-ți că ”a fost o iluzie” sau că ”poate nu înțeleg eu, dar știe el Grig ce face”!
Ce se poate petrece în acești trei ani? Să uiți eventual, să te apuci de încă vreun curs sau să legi relații amoroase multiple
astfel încât să nu mai ai chef să pleci? Și în timpul ăsta să plătești cursuri și tabere ca fraierul!
Au fost o mulțime de cursanți care au stat mult mai mult decât 3 ani în dubii și n-au făcut decât să se convingă și mai mult,
cu și mai multe probe, că respectivele fapte mizerabile nu doar că sunt reale, ci situația e mult mai gravă decât părea!
Respectivii ”înțelepți și yoghini avansați” (care nu pot fi decât de la MISA, că nu mai există alte școli autentice pe planetă)
pot să-și bage ”revelația celor 3 ani” pe acolo pe unde au scos-o, că e la fel de valabilă ca celelalte!
Asta e din aceeași categorie cu ”dacă vedeți articole ce atacă școala, luați-vă ochii de la ele!”
”Dacă întâlniți cârcotași la adresa școlii, fugiți de ei cum fuge diavolul de tămâie!” (final articol sau audio 🔗).
Adică adepții sunt diavolul, iar scandalagii sunt tămâia!
În acest sens, maestrul scandalului mai scapă una:
”Despre un scandalagiu se spune că el aruncă în lături cu alte lături, iar apoi le înfulecă, vrând nevrând, cu o poftă perversă.”
În contextul în care scandalul vizează MISA plecând de la declarații și fapte de la MISA, zicerea sună astfel:
”Scandalagiul aruncă în MISA cu fapte de la MISA”, deci, prin corespondență, MISA = lături! Gura păcătosului...
Magnus Scandalsson:
”Ființele umane ce și-au dinamizat considerabil învelișul tainic supramental (Vijnanamaya Kosha) nu sunt câtuși de puțin
interesate de scandaluri și nu se hrănesc niciodată psiho-emoțional din așa ceva.”
E unul singur pe lume care și-a dinamizat supramentalul și el nu se coboară la nivelul scandalagiilor, are oroare de scandal,
tocmai de aceea face serii de conferințe pe tema scandalului și îi gratulează pe critici cu apelative gen ”jigodie umană, dobitoc, gunoi”,
încât ar trebui să fie numit Vidanja Maya Kosha (vezi articol).
”La o analiză lucidă, inteligentă, pertinentă se constată că Iisus le-a apărut oamenilor și ca fiind totodată un semn al contradicției.”
”Băi cârcotașilor, nu mai criticați că ideile NOASTRE se bat cap în cap cu realitatea și între ele, nu vedeți că și Iisus
a stat sub semnul contradicției?”
”Iisus însuși a apărut ca fiind un scandal pentru o lume păcătoasă și care se credea justă, prin frecventarea celor care
erau considerați că fiind niște păcătoși.”
”Și eu le propovăduiesc adepților mei destrăbălarea, deci sunt la fel cu Iisus!” - Magnus A.
Scandalian Bivolaru a emanat seria de conferințe despre ”Erosul Pur în învățăturile lui Iisus”, în care a vorbit despre scandalul agapetae-lor
din primele veacuri ale creștinismului ca fiind o urmare a învățăturilor lui Iisus (pentru detalii, subcapitolul ”CREȘTINISMUL EZOTERIC”
al articolului despre NOUA RELIGIE de la MISA, link).
Desigur, Scandalian se face că nu vede că Iisus i-a frecventat pe păcătoși spre a-i aduce pe calea dea dreaptă,
pe când el - Noul Mesia autoproclamat - îi frecventează pe oamenii naivi spre a-i aduce pe calea păcatului!
Amarolsson:
”A le spune unor oameni că străvechea metodă desemnată prin cuvântul sanscrit amaroli ce desemnează urinoterapia,
ca fiind ceva urât, mizerabil, inadmisibil, îndemnându-i în mod explicit sau sugerându-le în felul acesta cu abilitate și viclenie,
să renunțe să mai practice Hatha Yoga, deși tehnicile amaroli sunt modalități opționale, este un exemplu de scandal spiritual.”
Mai întâi, n-a îndemnat nimeni să nu se mai practice Hatha Yoga la MISA pentru că acolo se bea urină.
Avertismentul este de fapt acesta:
”Atenție, MISA racolează noi adepți sub paravanul practicilor Hatha Yoga sau ale altor sisteme tradiționale,
ce sunt predate și practicate în săli publice dar, în secret, îndeamnă la practicarea consumului de urină - proprie sau a partenerilor,
insinuând chiar că aceasta - alături de practicile sexuale - e superioară practicilor tradiționale nescandaloase!”
Chiar liderul MISA a declarat 🔗 că ”lipsa angrenărilor ritualice gen Maithuna, respingerea jocurilor amoroase cu elixirul auriu
ce sunt realizate în cuplu [...], fac ca astfel de cupluri să se mențină în stare de mediocritate”, ca și cum celelalte practici
n-ar avea nicio valoare!
Bivolaru este cel ce sugerează să se practice mai degrabă sexul și orgasmul urinar decât Hatha Yoga, deci el e scandalagiul,
exact așa cum se susține pe tot parcursul acestei postări, iată dovada!
Apoi, trebuie demascată tactica scandaloasă a liderului MISA, aceea prin care, în spatele urinoterapiei - terapia cu urină proprie -
îndeamnă la jocurile amoroase cu urina partenerului, care de fapt încalcă principiile Amaroli!
Dacă am considera prin absurd că practica băutului urinei proprii sau a partenerilor de gen opus este ”divin inspirată”,
că reprezintă noua direcție spirituală necesară omenirii, ce este inspirată și susținută chiar de către MahaShakti, ”duhul sfânt”
(audio 🔗), atunci de ce Bivolaru și reprezentanții MISA o neagă mereu în public și spun că ”acest zvon reprezintă
doar nişte aberaţii ale unei minţi bolnave” ?
SCANDALF cel SUR:
”Uneori, anumite ființe umane ce au abandonat din motive stranii, neîntemeiate, o anumită cale spirituală autentică,
simt o satisfacție perversă să semene felurite îndoieli bizare, demoniace în ființele umane ce au făcut primii pași pe acea cale,
spre a le abate pentru totdeauna de pe acea cale, prin intermediul unor zvonuri răuvoitoare, viclene sau prin calomnii.”
Care sunt ”zvonurile răuvoitoare” și calomniile neîntemeiate? Faptele practicate în secret, dar negate prin comunicatele de presă?
Foarte mulți dintre cei care au părăsit MISA au pornit cu încredere în spusele Ghidului, au dorit să le aprofundeze,
dar ceea ce au descoperit - căutând mai multe informații - le-au dovedit că acesta fie nu știe ce spune, fie că minte.
În plus, l-au auzit pe ghid negând cu nerușinare ceea ce ei vedeau cu ochii lor, așa că s-au edificat în privința acestuia!
Ticăloșia atinge apogeul:
”În anumite circumstanțe cunoscute de cei inițiați și de cei înțelepți, un anumit scandal poate fi permis, e vorba de un act binefăcător
ce este dumnezeiesc integrat. În aceste vremuri apocaliptice, în loc să punem în mod unilateral în gardă ființele umane
contra unui scandal moral, este înțelept să încurajăm o mărturie eminamente binefăcătoare, chiar dacă aceasta poate să apară,
pentru lumea ambiantă, un scandal spiritual în sensul biblic al cuvântului.”
”Scandalurile celorlalți sunt rele, alea declanșate de noi sunt dumnezeiești și justificate!”
Acest paragraf de-a dreptul machiavelic este o tentativă a gurului de a-și justifica tactica mizerabilă prin care prezintă mereu
argumente ticluite spre a-și susține pretinsele ”cauze juste”. Pe scurt, ”scopul scuză mijloacele!”
Este vorba de conferințele în care sunt citate (fără copirait!) tot felul de elucubrații de pe internet, de modificarea textelor sacre
astfel încât să corespundă intereselor de manipulare ale Ghidului, de ”relatările sincere și autentice” care apar
când și cum e nevoie de ele, de ”scrisorile de amenințare la adresa Mentorului”, precum și de cartea ”Doamna Miracolului”
ce a fost ticluită de la zero tocmai pentru că nu există în tradiția orientală o practică a consumului reciproc de urină
de către partenerii de amor.
În final, Magnus Scandalsson aruncă amenințări la adresa criticilor sau a celor care ar îndrăzni să-l critice:
”Omul prin care scandalul spiritual apare și se manifestă va suporta consecințele acțiunilor lui.
Cu alte cuvinte, respectiva ființă umană își va face o karmă funestă, pe măsura faptelor ei.
În cadrul tradiției tibetane ezoterice se menționează că, atunci când o ființă umană abate de pe o cale spirituală autentică
una sau mai multe ființe umane ce se lasă influențate astfel, o asemenea faptă este echivalată cu făptuirea unor crime
și dezlănțuie consecințe karmice ce vor fi suportate într-o încarnare ulterioară.
În ceea ce privește scandalul spiritual indirect, să reținem că nici acest fel de scandal indirect nu este niciodată permis.
Acesta apare și se manifestă atunci când unele persoane sunt predispuse să clevetească, să răspândească felurite zvonuri tendențioase,
răuvoitoare, calomnioase.”
În permanență, Neprihănitul pornește de la ideea că el este pur și sfânt, că toate acțiunile sale sunt voința lui Dumnezeu,
că ”școala spirituală MISA” este autentică și, prin urmare, că toate criticile sunt răuvoitoare din start.
El nu ia niciodată în considerare posibilitatea ca el să fie cel care își deturnează adepții de pe o cale autentică
și îi conduce în infern. Iisus Hristos a spus foarte clar:
”Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni.” (Luca 16:13 🔗) și
”Eu sunt Calea, adevărul și Viața, Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.” (Ioan, 14:6 🔗)
Mucenicii creștini nu au vrut să se închine altor zeități, nici măcar de formă. Din acest punct de vedere, adorarea altor zeități
care se face la MISA sub pretextul practicării yoga, este deturnare de pe calea lui Iisus Hristos și anularea botezului întru Iisus Hristos.
ȘI TOTUȘI CARE e PROBLEMA cu MISA?
De dragul analizei, să presupunem prin absurd că practicile bizare de la MISA, inventate ”în premieră planetară” de către ghidul ei,
ar fi ”dumnezeiesc integrate”, fiind revelate de însuși ”Duhul Sfânt, Eternul Feminin, MahaShakti”.
Să zicem că omenirea nu poate evolua eficient decât prin sex în grup și băutul urinei și al sângelui menstrual.
Atunci DE CE MISA NEAGĂ aceste practici ORI de CÂTE ORI este ÎNTREBATĂ?
Dacă practicile sunt revelate întregii umanități pentru că așa a considerat MahaShakti că a venit momentul și că
lumea e pregătită, DE CE ATÂTA SECRETOMANIE, LEGATĂ cu JURĂMINTE TERIBILE?
Este dovada supremă că până și liderul MISA își dă seama că practicile pentru care e blamată MISA sunt
CU ADEVĂRAT SCANDALOASE în SINE, că fiecare om normal din această lume le-ar considera scandaloase,
chiar și fără a fi influențați de părerea celorlalți din afară.
La urma urmei, din moment ce cvasi-majoritatea omenirii nu a ales abstinența și a optat pentru sexualitate,
iar sexualitatea este în mod evident una din preocupările de bază (alături de obținerea banilor), în condițiile în care
oricum internetul geme de sexualitate și pornografie de cea mai joasă calitate, care e problema cu MISA?
Chiar cei de la MISA pun, ca apărare și justificare, această întrebare:
DE CE NUMAI NOI suntem BLAMAȚI? TOȚI FAC ASTA!
Răspuns: NU TOȚI FAC ASTA! E o minciună!
Sunt o puzderie de cursuri de Tantra, dar numai cursurile MISA sunt blamate!
În India, e plin de școli de yoga, dar numai la MISA a izbucnit scandal!
În Uruguay, în Argentina, la fel. Unde-a pus MISA piciorul, pune presa reflectorul!
E valabil și pentru ”așchiile” din MISA, care n-au sărit departe de trunchi!
Școala AGAMA a fostului instructor și membru fondator MISA Vivekananda Sarasvati Narcis a fost de asemenea subiect de scandal
atât în India, cât și în Thailanda.
Se remarcă un tipar al izbucnirii scandalurilor, legat de NATURA practicilor, caracterul ORGANIZAT și ABUZURILE reclamate.
➤ NATURA practicilor a fost dezbătută pe larg aici și este unul din elementele principale ale scandalurilor inerente
ce însoțesc MISA ca o umbră.
Pe scurt, e vorba de practici bizare, inexistente în tradiția orientală, inventate sub diferite pretexte.
Dacă băutul urinei exista în tradiția tantrică, nu ar mai fi fost nevoie de inventarea pretinsei cărți ”Doamna Miracolului”!
Iar bizareria tehnicilor - automat generatoare de scandal - este acoperită prin jurămintele de păstrare a secretului,
dovadă că MISA recunoaște caracterul infam al acestora!
Dacă ar fi fost tehnici tradiționale, binecunoscute, accesibile publicului, la ce ar mai fi fost nevoie de jurăminte demente?
Dezvăluirea publică a ceea ce se petrece în secret în interiorul MISA este automat negată de către organizație.
➤ caracterul ORGANIZAT
La orice curs de Tantra obișnuit, unul sau câțiva instructori/profesori/traineri asociați predau practici sexuale unor cupluri
sau unor persoane individuale, după care cursanții se întorc la viața lor și practică - așa cum cred de cuviință
și cu cine cred de cuviință - fără a avea altă interacțiune cu trainer-ul.
Deci ceea ce se petrece DUPĂ CURS sau ÎNTRE CURSURI nu e determinat sau organizat de către trainer.
La MISA, cursul de Tantra e doar un PRETEXT pentru ceea ce se petrece DUPĂ curs!
La cursul de Tantra - la sală sau online, în grup sau individual - se dă doar ”momeală”.
Marile secrete și punerea lor în practică au loc DUPĂ aceea, sub jurământ și într-un mod ORGANIZAT, sub bagheta unor instructori
care acționează CENTRALIZAT, sub (și pentru) ”bagheta” unui singur individ, Mereu Același, Egal Doar cu EL Însuși.
Cursurile MISA sunt plasa întinsă pentru pescuirea și dresarea de adepți și, mai ales, de adepte (video 🔗).
Un alt fapt reclamat este acela că rețeaua de cursuri ale MISA prezintă o SECTĂ religioasă (sectă porno-yoga (video 🔗).
În timp ce trainer-ii obișnuiți prezintă Yoga și Tantra ca modalități de DEZVOLTARE PERSONALĂ, la MISA acestea sunt prezentate
drept O CALE SPIRITUALĂ către DUMNEZEU (singura eficientă!).
”Școala” MISA este prezentată drept singura școală autentică existentă în prezent pe glob, iar abandonul cursurilor acesteia
ar reprezenta pierderea oricăror șanse de evoluție și de eliberare spirituală, odată cu condamnarea la iadul etern.
Însă dezvăluirea publică a legăturilor filialelor cu MISA și cu liderul acesteia este vehement contestată de instructori,
care se leapădă de Marele Învățător la recomandarea acestuia 🔗, în timp ce susțin în secret acțiunile MISA și ale liderului 🔗!
Negarea legăturilor filialelor cu organizația-mamă și cu liderul acesteia demonstrează încă o dată că instructorii și cursanții MISA
sunt conștienți că acest simplu fapt generează automat scandal.
➤ ABUZURILE reclamate își au originea în acțiunile liderilor organizației MISA, precum și în faptul că activitățile MISA
sunt ALTCEVA decât au fost prezentate.
În cazul abuzurilor reclamate de către unele foste cursante (atât în cazul MISA, cât și în cazul AGAMA), acestea arată că
nu au știut ce avea să urmeze la întâlnirile (”inițierile”) la care au fost invitate să participe.
În cazul activităților de dezvoltare sau de consiliere personală (inclusiv cabinete de consiliere psihologică),
orice interacțiune fizică/afectivă/amoroasă a consilierilor cu cursanții/clienții/pacienții - chiar dacă este consensuală -
este respinsă de Codul de conduită specific al profesiei/branșei și conduce automat la pierderea reputației și chiar a autorizației!
La cursurile de Tantra normale, trainer-ul nu întreține relații amoroase cu cursanții, căci riscă să-și piardă imaginea, reputația și afacerea,
ba chiar și libertatea. Nimeni nu vrea să participe la cursuri unde trainer-ul îi face avansuri sexuale de pe poziția lui de ”expert”.
La MISA, însuși liderul a recunoscut public (la Tucă Show) că întreține relații amoroase cu ”cursantele pe care le iubește”,
iar în urma unei astfel de relații cu o minoră, a și fost condamnat.
Fie și simpla relație cu cursanții ar da prost la imagine și ar genera automat scandal, cu atât mai mult întâlnirile secrete
protejate de jurăminte dubioase și semnături pe acte precum cel prezentat anterior 🔗, care este acuzator prin sine!
Dar nici acest act premergător nu lasă să se întrevadă ce anume urmează să se petreacă la ”întâlnirea cu maestrul”,
Dacă cele care merg la ”întâlnirile private” cu Ghidul iubăreț știu exact le ceea ce urmează să participe, atunci e problema acestora,
deși faptul rămâne totuși scandalos. Dar dacă acestea nu au fost prevenite, atunci nu e doar scandalos, ci și ABUZIV.
Mai grav, persoanele abuzate au fost mințite și manipulate în prealabil de către instructorii lor și de către persoane
din anturajul liderilor, care se ocupă special de această activitate ”pregătitoare” de adevărată ”spălare pe creier”
(Althy, Bethy, Lilly etc, nu neapărat în ordine alfabetică).
Pe tot parcursul conferințelor despre ”scandalul spiritual”, Ghidul Păcii cel Neprihănit și fără Cusur trimite mereu săgeți
către foștii cursanți ce au devenit ”actuali cârcotași veninoși și singura sursă a scandalului” din jurul măreței școli ezoterice.
În ceea ce privește acest blog, comentariile sunt realizate în cvasi totalitate prin punerea față în față a declarațiilor și acțiunilor MISA
care fie se contrazic între ele și se bat cap în cap, fie contrazic realitatea evidentă.
Postările abundă în trimiteri către surse de MISA, precum și către alte dovezi materiale.
În fața acestor probe concrete - mai ales în fața propriilor contradicții și gafe - liderii MISA rămân fără replică,
pentru că pur și simplu nu le pot nega, fiind prinși chiar asupra faptului, în situații fără ieșire.
Singurele reacții pe care le au sunt fie aruncarea cu invective - ”cârcotași demonici veninoși” - fie ștergerea urmelor,
caz în care dovedesc și - în același timp, recunosc - faptul că doar ei și acțiunile lor sunt sursa reală a scandalului.
Acest blog nu doar dezvăluie, în primul rând PREVINE!
Blogul nu se adresează cursanților care aleg să participe la acțiunile MISA știind dinainte ce urmează să se petreacă acolo
- caz în care participarea este dreptul, alegerea și problema lor - ci se adresează celor care nu știu ce îi/le așteaptă.
Motivația nu este scandalul, ci AVERTIZAREA, PREVENIREA!
Cum zice și Maistrul Păcii: a ști și a nu acționa este suprema lașitate!
MISA nu e doar un scandal public, este și UN PERICOL PUBLIC!
PS: Chiar în ultima conferință a seriei despre ”scandalul spiritual”, Făcătorul de Pace a lansat o afirmație ce este
scandaloasă în sine:
”Această colosală revelație (a Atributelor Dumnezeiești, n.a.) are o valoare imensă, astfel încât se poate spune că
istoria acestei planete, privită dintr-o perspectivă spirituală, poate fi împărțită pe drept cuvânt în două etape:
- etapa în care taina formidabilă a Atributelor Dumnezeiești nu fusese încă revelată de bunul Dumnezeu
într-un mod clar și
- perioada ce apare după ce această taină formidabilă a Atributelor Dumnezeiești a fost pentru prima dată dezvăluită
de bunul Dumnezeu în cadrul acestei școli spirituale ezoterice.” (audio 🔗)
Tot astfel și scandalul ce însoțește MISA ca o umbră, are două etape: ÎNAINTE de această afirmație și DUPĂ această afirmație.
PS: Conferința lui Bivolaru, care se dă mare tantric, contravine uneia dintre învățăturile tantrice cele mai cunoscute care spune că,
în cazul în care o persoană se confruntă cu probleme, atât cauza reală a problemei cât și rezolvarea acesteia
se află în persoana însăși și nu în ceilalți!
(continuare PARALELA cu IISUS aici)
Este dovada supremă că până și liderul MISA își dă seama că practicile pentru care e blamată MISA sunt
ReplyDeleteCU ADEVĂRAT SCANDALOASE în SINE
am dubii (demonice desigur) serioase ca sobolanul decrepit cautat de Interpol ar mai fi in toate mintile.
Este in faza (terminala) in care isi crede propriile minciuni / inchipuiri, chestie de care profita copios (financiar) acolitii porecliti instructori.
Uita ce a mintit in conferinta A si se contrazice in B. La fel ca trump, e in regatul confuziilor si bâlbâielilor.
Link alternativ:
ReplyDeleteMagnus Scandalsson striga: SCANDAL!
Linkuri alternative articole
ExMISA channel
Atunci când Scandalagiul Macrocosmic se simte tare pe poziție, nu pierde ocazia să riposteze imediat la criticile deranjante.
ReplyDeleteExemplu e acea postare a unui fost cursant care lua în derâdere numărul mic de participanți la spirala de hiatus.
Maestrul Iubirii nu l-a mai slăbit pe respectivul din cretin, dobitoc, jigodie.
Dar când nu are replică, ciocu' mic, deși cere mereu să i se trimită ”întrebări cu miez”
și își îndeamnă adepții să răspundă la scandal că, dacă nu răspund, e ca și cum și-ar recunoaște vinovăția.
Când miezul e prea tare, cerberul își rupe dinții.