Pe 2 iulie 2022 un anonim a susținut într-un comentariu că adepte MISA prestează în regim de "Karma Yoga" pe site-ul de adulți babestation.tv.
Trist, dar nesurprinzător, căci ani de zile presa a consemnat implicarea multor cursante și instructoare MISA în acest gen de activități. Necunoscut era doar site-ul pe care se persistă în greșeală.
Femeile ar fi la datorie, prin rotație, de dimineață până târziu în noapte. Site-ul este blocat pentru IP-urile din România și Cehia, de unde ar activa prestatoarele.
Într-un alt comentariu a fost semnalat apoi în aceeași zi faptul, că aproximativ 30 de adepte MISA lucrează și pe site-ul de adulți rampant.tv. Se pare că se transmite din Praga (Cehia), unde MISA are o filialã. Programul de lucru este afișat pe static.rampant.tv/schedule.
Comentatorul mai adaugă, că este "foarte surprins, că se transmite la vedere, deoarece acest material ar putea fi folosit cu ușurință împotriva lor.
Acest lucru demonstrează că cel care conduce acest lucru este fie foarte arogant, fie nu prea inteligent."
Corect!
Într-un alt comentariu se confirmã faptul că una dintre instructoarele de la filiala MISA din Cehia activează în mod sigur pe site-ul RAMPANT TV. Ceea ce poate fi usor verificat de oricine.
După o "vizită de lucru" pe RAMPANT TV am ajuns la concluzia că informațiile puse la dispoziție în comentariile sus menționate corespund, din păcate, realității: pe platformele sus menționate activează circa 40 de femei în 10 camere, pe care le folosesc în comun, prin rotație.
Perdelele argintii, pereții alăturați în culori diferite, inimioarele roz, floricele mov pe tapet, pe alocuri o bară de striptease, fac ușor de identificat membrele grupului misan de "Karma Yoga".
Se poate viziona pe gratis, cu scurte întreruperi. Nu prea se înghesuie masculii să plătească show-uri private. Câteodată apare pe câte un canal mesajul că prestatoarea se află în "group session".
Printre prestatoarele cu nume mai mult sau mai puțin "exotice" gen Amorina, Anabelle, Angel, Athlantyda, Aurine, Bella, Candice, Cleo, Delilah, Delissia, Elsa, Jade, Loralai, Luna, Mira, Rhianon, Romee, Rose, Sapphire, Vixen sau Yasmin s-au rătăcit și unele trecute demult de anii tinereții.
Câteva dintre dame prestează și în "cuplu" pe vreo alte 10 canale speciale.
Ce e în sufletul acestor femei, cât de mult evoluează prin aceste practici, rămâne ascuns sub un strat gros de make up, zorzoane și lenjerie ieftină, dar seducătoare.
În acest context, încheiem citând apelul anonimilor comentatori, cărora le mulțumim pe această cale, pentru punerea la dispoziție a informațiilor.
"Vă rugăm să ne ajutați, să nu se mai întâmple acest lucru. Atât de multe fete sunt folosite și abuzate în scopuri sexuale. Faceți cunoscut acest site și să sperăm că se vor opri."
"Va rugăm informați pe oricine ar putea ajuta aceste fete, să nu mai fie folosite așa cum sunt acum și să faceți cunoscut acest canal. Cu cât mai mulți oameni știu despre acest lucru, cu atât mai mult este posibil ca ei să nu-l mai folosească."
P.S. Cu ani în urmă a fost dezvăluită în mai multe rânduri, atât pe fostul forum ExMISA, cât și în presă, implicarea multor adepte MISA în videochat erotic.
La scurtă vreme după aceasta, canalele acestora de pe Cam-Hot, Direct Sex, Francocams, Francolive, Eurolive, Europacams și Extalive au fost dezactivate. Mai mult decât atât, site-urile de profil Ikandi, Divine Asses, Joy of Pee, Joanna Bliss și Big Tits Glamour, administrate de adepți MISA, au dispărut. Deci, se poate!
"Femeia in care s-a trezit starea de shakti incepe sa manifeste din ce in ce mai pregnant intelepciunea ei"
ReplyDeleteTraducere din lemnul misan:
- Fraierele care (neavând mobilatã zona intelectualã) pun botul la elucubratiile proxenetilor din varful MISA vor ajunge din ce in ce mai pregnant pe site-urile porno din toata lumea. Trafic de carne vie motivat "spiritual" de un analfabet si grupul sau de criminali.
- joaca pe site-urile porno cu dildouri si feluriti "baby" libidinosi, masturbarea online, toate astea poarta numele "glorios" de "amplificarea feminitatii".
Este doar un business. Sex business. Daca nu ar scoate nici un ban (euro, dolari) din asta, nu ar mai face-o cu siguranta. Dar cum in Tantra (de Tartasesti) sex-ul si business-ul se pot impreuna mistic (ca si 'unirea opusilor'), de ce nu? Si in acelasi timp se imbina placutul (sex-ul si/sau mastrubarea) cu utilul (banii). Ca doar asa-i in Tantra (bivolariana)!
ReplyDeletemisa a distrus femeia și familia ! Au crescut orgoliile, de aici pretențiile, nemulțumirile, reproșurile, amăgiri, dezamăgiri. Au ajuns demonizați... Unde este eliberarea promisă ? Se pare că este o mare înlănțuire, în egoism și cele 7 păcate capitale. Dacă sunt bărbați adevărați în misa, apărați-vă femeile de nebunia egoului și de manipulatorii care se folosesc de femeile voastre !
ReplyDeleteUn anonim a scris:
ReplyDelete"Magdalena aka Elsa was removed from the list of instructors in CZ.
Take a look here https://www.jogin.cz/instruktori/
Auregana is also missing from the list."
Traducere:
„Magdalena alias Elsa a fost scoasă de pe lista instructorilor din CZ.
Aruncați o privire aici https://www.jogin.cz/instruktori/
De pe listă lipsește și Auregana”.
Un alt anonim i-a răspuns:
Delete"Now is time for a new article about this strange "removal" from Akasha.
I've got proof via Google Cache and Wayback Machine websites.
Just type in Google Cache or Wayback Machine the link https://www.jogin.cz/instruktori/ and you'll see the differences."
Traducere:
"Acum este timpul pentru un nou articol despre această stranie "ștergere" din Akasha.
Am dovada prin website-urile Google Cache și Wayback Machine.
Doar scrieți în Google Cache sau Wayback Machine link-ul https://www.jogin.cz/instruktori/ și veți vedea diferențele."
http://atmancultalert.org
ReplyDeletePrestatoarele MISA de pe Rampant nu sunt in programul de azi.
ReplyDeleteUserii pun intrebari pe forumul Rampant.
Aici gasiti raspunsul unuia dintre moderatori:
https://forum.rampant.tv/t-real-ecstasy?pid=304327#pid304327
"Sadly this studio will be on hiatus until their management sort out their issues. We have offered them a couple of options to pay them but they are insisting that we pay them to a bank which our bank is refusing to pay. The studio do not want to pay the nominal fees to use a payment service that is standard within our industry and that all of our other studios and individual performers use which is nothing but pure greed.
It stands like this, they won’t work until they are paid, we are offering immediate payment but they have to use a stable and safe financial institution to be paid. I hope they don’t let greed of not paying standard fees get in the way of a great business arrangement and should any of their performers wish to make arrangements with us because of the studios failings then we would be happy to do so."
Cineva se zgarceste. Oare CINE este? :))
Damele de pe Rampant nu au mai prestat Karma Yoga de cind au aflat ca gurul a fost bagat la mititica. Pe "Schedule" apar, dar online n-a mai fost nici una. Clienti habar nu au de ce lipsesc si de dor se intrec in comentarii care mai de care mai imbecile. https://forum.rampant.tv/t-prague-girls?page=26
ReplyDeletePe 29 noiembrie 2023, o zi dupa arestarea gurului la Paris, toate chatistele de pe Rampant TV au disparut. Daca saptamana trecuta inca mai figurau in "Schedule" la diverse ore, cu toate ca nu au fost online, saptamana asta nici macar nu au aparut in programul siteului.
ReplyDeleteMai mult, au disparut toate pozele si clipurile prestatoarelor de la MISA. Au fost sterse pana si threadurile de pe forumul Rampant ce aveau ca subiect canalele si prestatoarele respective. Le-au golit alora forumul.
It seems, "winter is coming"!
Cum era de asteptat, clientii au deschis un thread pe tema disparitiei misancelor, in care se vaicaresc ca nu stiu care este cauza acestor schimbari. Threadul are un nume foarte tare "Stalin would be proud..." https://forum.rampant.tv/t-stalin-would-be-proud
"Stalin would be proud ...
... of rampant rewriting history
It is pathetic and spiteful(pun intended) that someone(s) including SpitefulI ( I know that he/she deleted my thread about the girls schedule) has removed all the references on here to the girls based in the Czech Republic.
The lack of information provided by the babe channels has been a contant source of frustration but Rampant have taken it to a new level by their censorship, acting like the girls that we know and love never existed.
Shame on them. I fear this is bad news as far as getting the girls back in the near future or maybe ever. Rampant cannot take the high moral ground now after this underhanded and deceitful behaviour. The people who lose out most are the girls.
This post presumably wont last long
(...)
Appears everything has gone. Shorts, Locker videos and all threads related to any of the , Studios.
(...)
it appears that even the mention of the capital of the Czech Republic is censored - heavy handed in the extreme
(...)
Yep, it all "disappeared" around lunchtime.
There was some special movement at that time.
Many words (and girls' names, like Moon or if you prefer... L.una...a poor lady now is called ", Lamora" ) I see that are now like..how to say..."hidden".
(...)
Wow, this is crazy. It must be something serious if they deleted everything, no shorts, no locker at all, it comes up as error, even I noticed any mention of them in our private messages to each other has also been deleted so the messages have gaps in them. Hopefully it does get sorted but nothing like this has happened before so I'm worried that we may never see the ones we all love. But let's keep positive and pray and let God do his work haha. I do hope they come back, they are missed so much already and hopefully things get sorted and back to normal. Hope we can get a bit of an update from someone letting us all know what's happening but we'll have to wait and see.
(...)
The last time we had " major issues " was when the powers that be decided to introduce the perv cam / private options and came up with a bullshit story of how it was the credit card companies fault for making them do it, the channels were off for nearly 3 weeks then, but this does seem and feel different. It's possibly a falling out between the Czech studios and rampant, and if so then it will ultimately be about money and how it's paid..
(...)
Hey all, I emailed support about this and I've heard back, this is what they said.......
Hot and Wet and their related studios have informed us that they will be taking a break from broadcasting for an unknown time period. While this is not something that we want for our site and our members we do have to respect the studio’s wishes.
They have asked for privacy and for us to not promote or or discuss their brand in any way for the time being. We will comply with this as we hope to continue our relationship once they decide to start broadcasting again.
Kind regards - Admin"