Aceasta este o serie de articole de sinteză care își propune să arate cât mai succint și mai exact care este adevărata față
a membrilor organizației MISA®, așa cum reiese chiar din faptele și declarațiile lor.
ÎNFIINȚAREA
Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut MISA® este o organizație non-profit creată în anul 1990 în România de către Gregorian Bivolaru
și câțiva dintre discipolii săi apropiați.
MISA® și filialele sale internaționale au făcut parte din Federația Internațională de Yoga FIY și din Alianța Europeană de Yoga,
de unde au fost excluse în 2008, ca urmare a unor dezvăluiri privind activități incompatibile cu principiile yoga.
Atâta timp cât MISA® a fost membră a FIY, a lăudat această organizație internațională de yoga.
Iată ce scria aici în 17 mai 2005 pe unul din site-urile MISA®:
citat:
”Accesând site-ul Federaţiei Internaţionale de Yoga (http://www.fiy.yoganet.org ), secţiunea membri, constatăm că
singura organizaţie de Yoga din România recunoscută de autoritatea internaţională este Mişcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut.
M.I.S.A. este membru cu drepturi depline în Federaţia Internaţională de Yoga, având drept de vot în Adunarea Generală a Federaţiei.
M.I.S.A. nu a făcut niciodată paradă de acest statut care atestă la nivel internaţional valoarea teoretică şi practică a cursurilor de yoga
şi a metodei tradiţionale de predare.
Alături de M.I.S.A România apar ca membre depline ale Federaţiei Internaţionale de Yoga şi filialele sale din Danemarca, Suedia,
Finlanda şi Elveţia, precum şi şcoala Agama din Thailanda, toate iniţiate de instructori yoga formaţi de Gregorian Bivolaru.
Federaţia Internaţională de Yoga (International Yoga Federation, IYF) este autoritatea mondială în materie de Yoga
în cadrul căreia sunt înscrise sute de organizaţii naţionale, continentale şi internaţionale de Yoga şi peste 300 de milioane de practicanţi
din întreaga lume. Aripile europene ale Federaţiei Internaţionale de Yoga sunt Federaţia Europeană de Yoga (European Yoga Federation
http://www.europeyogafederation.cjb.net/) şi Alianţa Europeană de Yoga (European Yoga Alliance).
M.I.S.A şi filialele sale internaţionale de mai sus apar toate atât ca membri plini ai Federaţiei Internaţionale de Yoga,
cât şi pe listele de membri ale ramurilor europene ale Federaţiei: European Yoga Federation şi European Yoga Alliance.”
”MISA nu a făcut niciodată paradă”, doar și-a expus medaliile...
În momentul deschiderii dosarelor penale împotriva lui Bivolaru și MISA® în România, precum și a procesului din Suedia
privind cererea lui Bivolaru de azil politic, FIY încă era de partea MISA® și trimitea autorităților suedeze scrisori de susținere:
Federaţia Internaţională de Yoga contactează autorităţile suedeze in cazul d-lui Gregorian Bivolaru (link arhivă):
quote:
”Dl. Gregorian Bivolaru este un binecunoscut autor de cărţi de yoga, de vindecare sau cu alte tematici esoterice şi în acelaşi timp
este fondatorul unei Şcoli de Yoga de mare recunoaştere internaţională.
În ultimii 15 ani ai activităţii sale, dl. Bivolaru a fost deosebit de apreciat atât de practicanţii din România, cât şi din străinătate;
dovada cea mai evidentă o constituie numărul mare de ramuri ale acestei şcoli în întreaga lume, şcoli care sunt bine văzute în ţările respective.
Ţinând cont de acuzaţiile aduse împotriva d-lui Bivolaru, cerem Justiţiei suedeze să judece cu maxim de umanitarism şi corectitudine,
luând în considerare natura delicată a subiectului implicat.
Vă rugăm să-i acordaţi d-lui Bivolaru azil pe motive umanitare şi dreptul la viaţă personală, respectându-i-se astfel
drepturile umane şi religioase fundamentale.
Studiind foarte bine întreg contextul, ne dăm seama că în acest caz ar putea de asemenea să fie implicate puternice interese politice,
fapt care ar putea să conducă la o mai mare presiune şi la tendinţa de a devia cursul firesc al evenimentelor.
De aceea cerem autorităţilor suedeze să acţioneze cu corectitudinea şi obiectivitatea recunoscute deja pe plan mondial, cu umanism şi incoruptibilitate
şi să dea un verdict favorabil în cazul d-lui Bivolaru.”
Dar în anul 2008, lanțul de iubire se rupe când M.F., cursantă MISA® timp de 13 ani și instructoare MISA® timp de 4 ani,
a trimis FIY o scrisoare în care a denunțat practici incompatibile cu principiile yoga și ale FIY (link activ sau arhivă):
citat:
”Dragi membri ai Federației Internaționale de Yoga,
Am urmat de 13 ani cursurile de yoga ale școlii M.I.S.A, și am fost și instructoare la această școală între 2003 și 2007,
motiv pentru care sunt membră a acestui grup.
Am părăsit această școală anul trecut vara, după ce am aflat niște lucruri foarte ciudate care se întâmplă în această organizație
și aș dori să confirm că, din câte știu, majoritatea acuzațiilor la adresa școlii M.I.S.A și a conducătorilor acesteia sunt adevărate.
Voi păstra mesajul cât mai scurt posibil și îmi voi limita afirmațiile la lucrurile despre care știu că sunt adevărate și pe care le-am putut verifica.
În ceea ce privește „filmele educaționale tantrice”, precizez că am achiziționat setul Giant_TantraSex Box în noiembrie anul trecut,
iar acesta este încă disponibil pe piață, așa cum puteți verifica singuri făcând clic de exemplu pe următorul link,
care este doar unul dintre distribuitori.
Acest set include patru filme, iar în toate am recunoscut colegi de-ai mei și instructori de yoga de la școala M.I.S.A,
unul dintre ei fiind dl. M.S., care nu și-a folosit numele său real, ci numele de Paul Diamond.
Cu toate acestea, el poate fi foarte ușor de recunoscut. Două dintre aceste filme (se indică titlurile) includ videoclipuri
care au fost filmate fie în taberele de yoga, fie în cadrul unor grupuri speciale de shakti și au fost prezentate în școală cu diferite ocazii,
unui număr mare de persoane.
Filmul (se indică titlul) a fost filmat in tabăra de yoga din Costinești, iar fetele au participat la Concursul Miss Shakti.
Li s-a spus că este o probă secretă a acestei competiții și că singurul care i-a urmărit a fost dl. Gregorian Bivolaru, conducătorul școlii.
Cum au ajuns și sunt încă pe piața pentru adulți filmele, este poate în acest moment mai puțin relevant.
Aș dori doar să vă gândiți de ce un așa-numit „profesor spiritual” și-ar dori ca adeptele sale să fie filmate făcând perversiuni sexuale,
așa cum puteți vedea în acest film, fie că este pentru uz privat sau nu.
Pentru mine acest lucru este imposibil de înțeles.
Cu toate acestea, acesta nu este cel mai grav lucru care se întâmplă în acest moment.
Dl Bivolaru continuă să invite femei tinere și atractive care sunt eleve ale școlii să facă sex cu el pentru a le iniția ca shakti-uri.
Deoarece nu folosește niciodată protecție, sunt din ce în ce mai multe femei care raportează că au fost infectate de el cu boli cu transmitere sexuală.
Deși a fost informat în repetate rânduri despre această situație, el continuă să nege și continuă să răspândească bolile.
Vă las la latitudinea dumneavoastră să decideți dacă aceasta este o atitudine spirituală și dacă doriți să continuați să susțineți această organizație.
Va stau la dispoziție pentru orice alte întrebări pe care le puteți avea.
Cu sinceritate, M.F.”
Relatări despre ”inițieri în starea de Shakti” pe care Bivolaru le-ar da cursantelor, există și în prezent
(vezi postarea Ashleigh Freckleton șterge pe jos cu secta MISA - o adevărată Shakti în acțiune! din 31 octombrie 2021, de pe acest blog).
Deși autoarea destăinuirii nu indică foarte clar despre cine este vorba, există o singură organizație de yoga ce corespunde semnalmentelor,
adică are filială în UK și realizează tabere de vară la Costinești! (Oare cine ar putea fi?)
În plus, fără a fi incriminată în clar, asociația Tara Yoga Center - membră a Federației ATMAN - a publicat o scrisoare de dezmințire,
exact ca în anecdota făptașului cu musca pe căciulă...
Câteva link-uri relevante în legătură cu ”filmele educative” pot fi văzute aici:
- coperta DVD-ului cu filmului indicat de M.F., în care a jucat liderul NATHA și soția lui
- coperta DVD-ului cu unul din filmele în care sunt prezentate” jocuri cu urină”
- bază de date unde sunt prezentate filmele incriminate de M.F., ce conțin secvențe filmate la Concursul de Miss Shakti
și apoi comercializate fără știrea participantelor
Traducerea prezentării:
"Pentru prima dată este arătat org...sm urinar pe ecran, alăturați-vă și învățați această plăcere.
Prezentare generală
Este o lungă aventură - de ore - de la spectacolul de org...sm urinar din 2002, fetele petrec două ore și jumătate lungi pentru a vedea
cine obține org...smul mai bun și devine „Miss Shakti”... sau ar trebui să spun „P...iss Shakti”. Nu este o compilație."
Este evident că doar cineva din conducerea școlii, care cunoștea conjunctura în care au fost făcute filmele,
putea furniza aceste comentarii de prezentare.
Faptul este o dovadă că filmele au fost produse și comercializate de către MISA®.
De altfel, unele filme conțin o anexă intitulată ”The Making Of”, în care liderul NATHA descrie impresiile din timpul filmărilor
la care a participat în calitate de actor.
De asemeni, își relatează impresiile și regizoarea filmelor MISA®, C. Enache aka Bella Maestrina, directoarea artistica a Teatrului "Sofrozin"
de la MISA®. și producătoarea spectacolelor MISA® – inclusiv Miss Shakti - cu participarea teatrului pe care îl conduce.
Filmul ”Ex...tasy Water” produs de Karessa Studio a fost prezentat chiar de către cursanți MISA în cadrul Festivalului filmului erotic
Barcelona FICEB 2003 unde a obținut premiul 1 pentru "Cel mai bun afiș", premiul 2 la categoria”Cel mai bun film erotic soft”,
premiul 3 la categoria ”Cel mai bun actor” și încă 3 mențiuni (scenariu, regie și valoare cinematografică).
Aceste fapte contrazic declarația lui Bivolaru, cum că filmele ar fi fost produse de către procurori pe baza unor casete confiscate de la MISA®
în timpul anchetelor din 2004 și apoi distribuite de aceștia pentru a acuza Mișcarea.
De altfel, fosta președintă a MISA® și purtătoarea de cuvânt a organizației au recunoscut producerea acestor filme,
într-un interviu televizat din 2011.
Ele au susținut că este vorba despre ”filme educaționale”, dar atunci de ce existența acestora a fost negată inițial?
Dacă este vorba de învățături spirituale benefice, de ce MISA® le ascunde, deși și-a asumat misiunea revoluției spirituale planetare?
Dovezi audio-video despre aceste filme, precum și detalii despre alte activități imorale de la MISA® pot fi găsite grupate la secțiunile VIDEO și PRESS
ale acestui blog, sau pe acest canal video, cu subtitrări în limbi de circulație internațională:
Dovezile au fost atât de relevante, (în unele filme apărând însuși conducătorul NATHA - organizație membră ”plină” a FIY – cât și soția acestuia,
cu numele de scenă Paul Diamond respectiv Claire Diamond), încât Federația Internațională nu l-a mai susținut pe Bivolaru,
excluzând MISA® și filialele acesteia din rândurile ei:
”Direcția de Comunicare a oprit, din ordinul secretarului onorific al IYF pentru Uniunea Europeană, apartenența lui M.S., Grieg
și Swami Mahalayananda la grupurile yahoo ale FIY.
FIY a trimis, de asemenea, scrisori oficiale pentru a opri orice comunicare cu MISA®.
Shri Yogacharya Ajita a anunțat FIY că:
„Rezoluția mea oficială în calitate de președinte al Consiliului European de Yoga al Alianței Europene pentru Yoga este că M.S., Grieg Bivolaru
și toți oamenii legați de organizația MISA®/NATHA sunt imediat expulzați din organizația noastră și că le oprim calitatea de membru,
pentru că s-a dovedit că nu se ocupă cu Yoga sub nicio formă, ci chiar folosesc Yoga ca acoperire pentru practici ilegale,
că nu respectă regulile și standardele organizației noastre, că manifestă o lipsă de integritate morală nemaiauzită și nu pot fi convinși
să-și schimbe atitudinea.
Asta înseamnă că M.S. nu mai poate fi secretar onorific al FIY pentru Țările Scandinave sau membru al Consiliului.”
Prin urmare FIY, ”autoritatea mondială în materie de yoga” a exclus MISA® și filialele din rândurile sale, de unde rezultă că
MISA® a rămas fără autoritate!
Din momentul în care ”membra plină” MISA® a fost exclusă, ”autoritatea mondială” FIY, de la sânul căreia sugea,
a devenit brusc... plină de murdărie!
citat:
”Adevăruri necunoscute cu privire la Federația Internațională de Yoga, 4 august 2008
Probleme semnificative legate de jocurile murdare jucate în culise de Federația Internațională de Yoga și nu numai...
După cum am văzut personal în ultimii 4 ani”.
În ultimii 4 ani! Din 2004 a văzut jocuri murdare în FIY, dar era bine să fie ”membri plini”!
Era bună FIY în 2005, când trimitea scrisori de susținere!
Amuzant, pe una din propriile pagini, MISA® încă figurează ca membră a FIY:
”În prezent, Şcoala de yoga MISA® este membră a Federaţiei Internaţionale de Yoga, care reuneşte în rândurile sale
peste 300 de milioane de practicanţi yoga din întreaga lume.”
Acea Federație murdară...
Ca să nu se observe că au fost excluși de peste tot, și-au creat apoi o federație proprie, o ”organizație-umbrelă”
– ”Federația Internațională de Yoga Atman” - constituită în realitate doar din filialele internaționale ale MISA®.
(vezi postarea ATMAN - Federația Internațională de Yoga și Meditație: "radiografia" organizației umbrelă a MISA,
din 28 noiembrie 2021, de pe acest blog).
De exemplu, în subsolul paginii principale a Academiei Germane pentru Yoga Tradițională (Deutsche Akademie für traditionelles Yoga),
se afirmă sec:
”Unsere Schule ist Mitglied der Dachorganisation ATMAN”, adică ”Școala noastră este membră a organizației-umbrelă ATMAN”.
Mulți dintre cei care activează în cadrul acestor filiale - fiind adesea chiar la conducerea acestora - sunt participanți la cursurile MISA®.
Aceste fapte sunt recunoscute foarte clar într-un articol publicat pe unul dintre site-urile organizației,
deși filialele în sine declară că nu au legături cu MISA®:
citat:
”De la fondarea sa şi până acum, această asociaţie care are şi în prezent numai 20 de membri a generat o mişcare spirituală de mari proporţii,
care nu are niciun echivalent în societatea românească şi a pus bazele celei mai mari şcoli de yoga din Europa.
Principalul obiectiv al acestei asociaţii non-profit a fost şi a rămas până în prezent promovarea practicii yoga,
prin cursuri practice şi publicaţii de specialitate.
Continuitatea, amploarea şi dinamismul acţiunilor spirituale şi evenimentelor organizate de şcoala de yoga MISA®
(şi chiar şi a celor similare, organizate de şcolile similare deschise în străinătate de instructori formaţi în cadrul şcolii MISA®),
gravitează în jurul personalităţii extrem de puternice a lui Gregorian Bivolaru.”
În altă parte însă, conform propriilor declarațiilor, MISA® are 21 de membri și nu 20:
citat:
”Gregorian Bivolaru, împreună cu un nucleu alcătuit din 21 de practicanţi yoga, a înfiinţat ceea ce se numeşte
Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut – MISA®.
În calitate de mentor spiritual, Gregorian Bivolaru a continuat activitatea de structurare, închegare şi dezvoltare a Şcolii de yoga MISA® din România,
care a ajuns să numere peste 40.000 de practicanţi şi simpatizanţi, care au urmat şi urmează cursurile acestei Şcoli de yoga atât în România,
cât şi în alte ţări ale lumii unde au fost deschise filiale ale Şcolii de yoga MISA®.”
În anul 2002, într-un articol din revista proprie Yoga Magazin nr.32, MISA® se lăuda că
”România conduce Academia germană de yoga tradițională DatY” care, pentru acreditare, ”a prezentat programa de curs
realizată după cea din România” și că ”instructori români, pregătiți de MISA®, au deschis cursuri în Germania
și predau după acelaşi sistem şi cu aceeaşi programă ca şi în România”.
Conexiunea asociației ATMAN cu MISA® este recunoscută și de site-ul Academiei Germane de Yoga Tradițională DatY:
citat:
”DAtY este membră a Federației Internaționale pentru Yoga și Meditație – ATMAN.
Organizația-umbrelă ATMAN a fost înființată pentru a îmbunătăți comunicarea și schimbul între organizațiile de yoga care au aceleași idei.
ATMAN oferă tuturor membrilor programa și documentele necesare cursului pentru cursul de yoga de lungă durată
(scris inițial de membri MISA®) și cursul de Tantra Yoga (scris inițial de membri Natha și alți profesori) în mod gratuit.
Unii profesori și cursanți din asociația noastră l-au ales ca profesor spiritual pe dl Gregorian Bivolaru care,
datorită experienței sale profunde în domeniul yoga, le poate oferi un sfat personal valoros.
Cu toate acestea, aceasta este o decizie liberă a fiecărui participant la curs și/sau membru al Academiei.
Dl Bivolaru a fost implicat semnificativ în proiectarea și dezvoltarea cursului de yoga de lungă durată.
Între timp, acest curs de yoga este oferit ca lecție în toate școlile de yoga ale Federației Atman, inclusiv aici, în Germania.
De asemenea, pentru a fi clar, nicio taxă nu a fost percepută de MISA® sau de dl Bivolaru pentru furnizarea orelor de yoga.”
Se dovedește așadar dincolo de orice îndoială, chiar din afirmațiile conducerii, că celelalte organizații membre de sub umbrela ATMAN
sunt de fapt filiale ale MISA®, deși acestea neagă vehement și repetat acest fapt!
Dacă MISA® și Bivolaru sunt interesați doar de promovarea yoga și n-au niciun interes material, de ce reacționează violent
atunci când unii instructori părăsesc Mișcarea și își constituie clase proprii de yoga, predând după programa de la MISA®?
Dacă doar promovează spiritualitatea autentică – însușită gratuit, din tratatele tradiționale – pentru ridicarea spirituală a omenirii,
de ce MISA® este marcă înregistrată?
Astfel, într-una din conferințele sale intitulată ”Moravuri și năravuri”, Gregorian Bivolaru a acuzat
”modul ticălos în care se comportă fosta instructoare de yoga MISA® din Grecia, Z.C.”, care ”utilizează cu obrăznicie
lecțiile de la cursurile de yoga ezoterică integrală și de la cursul de Tantra, racolând cursanții școlii MISA® din Grecia
prin predarea mult mai rapidă a cursului, selectând într-o manieră senzaționalistă metode din anii superiori de curs,
aceștia făcând astfel mari economii de bani și de timp.”
Fără să-și dea seama, Marele Înțelept lasă să se înțeleagă că cei care urmează cursurile ”de lungă durată” ale MISA®
pierd mult timp și mulți bani!
Așadar, MISA® nu organizează direct aceste cursuri, ci prin intermediul unor alte asociații și fundații declarate non-profit
(deși pentru participarea la cursuri, seminarii și simpozioane se percep taxe).
Însă atunci când sunt chestionați asupra legăturilor cu MISA®, reprezentanții acestor organizații neagă orice legătură, se leapădă de Bivolaru,
dar cei înscriși la aceste cursuri află treptat că adevărul este cu totul altul.
Un exemplu este scandalul din Uruguay, în care a fost implicată Academia Ananda (vezi video 1 și video 2).
Reprezentantul acesteia – O. Fercheluc – a negat că are legături strânse cu MISA® și Bivolaru, dar autoritățile și mai ales mass-media
au descoperit că Academia Ananda își ghidează cursanții către acțiuni organizate de MISA® (simpozioanele de vară din România).
Mai mult, Academia Ananda a trimis o scrisoare în favoarea lui Bivolaru la procesul în care i s-a judecat cererea de eliberare condiționată
(vezi scrisoarea în limba română și cea în limba spaniolă).
De fapt, întreaga ”organizație-umbrelă” ATMAN a trimis în numele tuturor filialelor, o astfel de scrisoare de susținere.
Detalii despre scandalul din Uruguay pot fi găsite la următoarele postări de pe acest blog:
- MISA cea cu două fețe - Sectă sau yoga? - 23 ianuarie 2022 (link)
- Letter in support of Gregorian Bivolaru's release on parole in 2017 - 25 noiembrie 2021 (link)
- Academia Ananda Uruguay - Letter in support of Gregorian Bivolaru - 23 ianuarie 2022 (link)
MISA® cooperează cu organizații de apărare a drepturilor omului care activează în mod fals sub eticheta de ”organizații independente”
(SOTERIA International, CESNUR), dar care acționează pentru susținerea cauzei MISA®.
De exemplu, la procesul ce a avut loc la Paris privind extrădarea lui GB în România, activiștii sub acoperire ai MISA®
s-au amestecat printre jurnaliștii prezenți și le-au "servit" informații, ca și cum ar fi fost jurnaliști independenți,
dar au fost deconspirați de către ceilalți jurnaliști (video aici).
Alte detalii, aici pe blog, în postarea De ce se ascund cei din MISA? din 31 ianuarie 2022.
Pe paginile VIDEO și PRESS ale acestui blog pot fi consultate dovezi ce arată legătura dintre MISA® și ”tentaculele” sale,
precum și pe acest canal video, în mai multe limbi:
MISIUNEA declarată
În anul 2004, Gregorian Bivolaru - ghidul spiritual al MISA® - împreună cu câțiva membri din conducere, au fost acuzați
de mai multe infracțiuni.
Printre altele, Gregorian Bivolaru a fost acuzat de act sexual cu un minor (infracțiune pentru care a și fost condamnat în 2013,
reținut în Franța în 2006 și încarcerat în România în 2017).
Inițial, el a reușit să fugă din România și să obțină azil politic în Suedia în 2005.
După obținerea azilului, Bivolaru a trimis un mesaj adepților săi, care se constituie ca un adevărat manifest
și care expune adevăratele crezuri și intenții sub care a fost creată MISA®:
Perspectiva îmbucurătoare a unei victorii sigure, de Gregorian Bivolaru (28 februarie 2006)
citate:
”Încă de la început ţin să subliniez: în lumina ultimelor evenimente pe care le cunoaşteţi cu toţii, s-a evidenţiat
şi e din ce în ce mai clar că suntem ajutaţi de Dumnezeu.
Prin voia lui Dumnezeu, această şcoală de yoga a fost supusă la grele încercări şi teste spirituale maxime, dar după cum ştiţi,
culmea a fost depăşită cu bine.
MISA® a ieşit mult mai matură din încleştarea cu forţele răului şi, în sfera ocultă a planetei, este de zeci de ori mai puternică decât înainte.
De altfel ţin să vă anunţ că am să vă transmit în curând un mesaj foarte important, care mi-a fost inspirat de Dumnezeu
şi se va numi VESTEA CEA BUNĂ.
Cu certitudine, aceasta şcoală spirituală a obţinut starea de invulnerabilitate.
Mai mult decât atât, în viitorul apropiat, vor apărea roadele profund benefice ale acestei reuşite, care va face MISA® să se înalţe
pe piscurile pe care le merită.
Într-o intimă corelare cu profeţiile lui Sundar Singh, această şcoală spirituală va fi cea mai importantă de pe planeta noastră.
Sub directa îndrumare a lui Dumnezeu, sub directa îndrumare a îngerilor, în cadrul ei se va pregăti o nouă cale rapidă, uşoară şi eficientă
pentru ca fiecare dintre noi să-L poată descoperi pe Tatăl Ceresc şi să fie una cu El, fără a mai avea nevoie de nici un intermediar.
În lumina manifestărilor subtile care au apărut după izbânda tainică, se vădeşte că această şcoală spirituală va deveni
cel mai înalt şi mai puternic focar divin al acestei planete.
După cum arată revelaţiile lui Iisus şi faimoasele profeţii ale lui Sundar Singh, este cât se poate de limpede din punct de vedere ocult
că poporul acesta şi ţara aceasta (care n-a fost întâmplător numită «Grădina Maicii Domnului») vor fi şi vor rămâne adevăratul popor iubit de Dumnezeu
şi adevăratul pământ sacru unde, cu ajutorul Lui multe miracole vor fi posibile de acum inainte.
Toate aceste afirmaţii se bazează pe realităţi tainice, de ordin subtil, iar curând vă vor fi accesibile şi vouă, şi celorlalţi.
Lucrurile acestea sunt în afara oricărui dubiu.
Şcoala noastră de yoga va fi pentru mult timp de acum înainte nucleul unor transformări spirituale fundamentale.
Cu ajutorul imens şi tainic al lui Dumnezeu, acestea se vor produce întâi în România, iar prin puterea extraordinară şi irezistibilă a exemplului,
vor face apoi cu putinţă o autentică revoluţie spirituală la scară planetară.”
Din cele arătate, reiese că MISA® și-a asumat misiunea mesianică de a pregăti o autentică revoluție spirituală la scară planetară,
arătând lumii o nouă cale către Dumnezeu, fără a mai avea nevoie de nici un intermediar.
Aceasta este evident o contradicție logică, căci practic se afirmă că această nouă cale a mântuirii fără intermediari a fost revelată
prin intermediul lui Bivolaru cel inspirat de Dumnezeu și de îngeri, care acționează deci ca un... intermediar!
Apoi (pentru ca această contradicție să fie deplină și nebunia să fie totală), toți oamenii vor primi această nouă învățătură
prin... intermediul ”școlii spirituale” MISA®, cel mai înalt şi mai puternic focar divin al acestei planete, pe adevăratul pământ sacru
și în mijlocul poporului iubit de Dumnezeu, care va... intermedia astfel noua învățătură către celelalte popoare ”nealese”.
În spatele cuvintelor ”o nouă cale rapidă și eficientă, fără intermediar” se află de fapt acțiunea de contestare a religiilor existente
- printre care și a creștinismului - căci, să nu uităm cele scrise în Evanghelia după Ioan, cap. 14.6:
”Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.”
Practic, fără să realizeze ceea ce afirmă, Bivolaru propovăduiește eliminarea celorlați ”intermediari”, punându-se pe sine în locul acestora,
precum și înlocuirea altor învățături spirituale cu propria sa învățătură.
În acest sens, Bivolaru își permite să răstălmăcească mereu învățăturile spirituale existente fiind, printre altele, prima persoană
care și-a permis să modifice rugăciunea Tatăl Nostru, nu printr-o interpretare personală diferită, ci chiar prin introducerea unui cuvânt
inexistent în vreo variantă a acesteia:
”Pâinea noastră cea de toate zilele,
Dă-ne-o nouă astăzi și nedespărțită.”
Cât de ”rapidă și eficientă este această nouă cale”? Cursul de yoga MISA® a ajuns deja la anul 33 de curs și nu există niciun semn că se va finaliza...
Intenția de răstălmăcire a învățăturile spirituale tradiționale este demascată de ceea ce se afirmă pe site-ul oficial al mișcării,
unde se spune că ”MISA® are ca scop să promoveze valorile spirituale autentice ale tradiției milenare yoga, să îmbrățișeze esența
tuturor acestor învățături spirituale autentice, într-un spirit de înțelegere și acceptare reciprocă, să le exprime într-o formă contemporană
și astfel să creeze o conexiune între inimile tuturor căutătorilor spirituali de pe această planetă.”
În spatele expresiei ”conexiune între inimile tuturor căutătorilor spirituali de pe această planetă”, se ascunde însă
intenția de extindere a organizației la nivel mondial, justificată de pretenția că MISA® are o misiune mondială de natură divină,
aceea de a salva omenirea de la un destin apocaliptic, de a-i ridica nivelul spiritual și de a o pregăti astfel pentru intrarea în Era de Aur a Spiritualității.
Iată și un extras din mesajul ”VESTEA cea BUNĂ”, care însă a fost trimis adepților abia după 2 ani de la anunțarea acestuia:
VESTEA cea BUNĂ
”În altă ordine de idei, vă anunţ cu mare bucurie că, în perioada ce va urma, în cadrul şcolii noastre spirituale,
la aceia dintre voi care sunt puri şi perseverenţi şi care au făcut, în decursul timpului, eforturi susţinute şi adecvate,
vor apare realizări spirituale extraordinare, unele chiar de vârf, care le vor răsplăti din plin strădaniile şi consecvenţa.
Vă anunţăm cu anticipaţie că vom urmări de acum înainte să vă facem şi vouă cunoscute aceste cazuri, sau mai bine zis acele fiinţe umane
care au deja sau vor avea astfel de realizări exemplare pentru a vă emula în felul acesta pe cât mai mulţi dintre voi
prin puterea contaminantă a exemplului lor personal.
Aceste roade bune, plăcute, extraordinare de natura spirituală, ce vor apare în viitorul apropiat la unii dintre voi,
vă vor convinge şi pe ceilalţi care încă mai hrăniţi îndoieli, într-un mod decisiv, că atât această şcoală spirituală fără excepţie
cât şi cei care fac parte din această şcoală, au o orientare benefică, divină.
Roadele bune care vor apare în viitorul apropiat în cadrul acestei şcoli spirituale vor fi totodată o dovadă elocventă şi zdrobitoare.
Vă rog să transmiteţi neîntârziat şi celorlalţi care nu au fost prezenţi această veste bună pentru a se pregăti sau pentru a fi atenţi
la toate fructificările minunate care vor urma.
Chiar dacă unii vor fi sceptici iar alţii vor fi blazaţi sau pesimişti din cauza obişnuinţei perverse în care se complac,
fructificările ce vor apare la aceia care merita, vor confirma din plin realitatea acestor afirmaţii.
Această veste pe care v-o trimit nu este o întâmplare ci o necesitate.
Vă mulţumesc pentru atenţia cu care aţi ascultat aceste cuvinte.
Cu Dumnezeu înainte, aşa să ne-ajute Dumnezeu.
Vă îmbrăţisez cu iubire nesfarşită şi vă urez mult success.”
Așadar, MISA® vrea să înlocuiască religiile existente printr-o NOUĂ RELIGIE, care este însă... ”o SINTEZĂ a tradițiilor spirituale autentice de pe glob”.
”NOUL” este... ”SINTEZA VECHIULUI”!
citat (arhivă):
”Ceea ce descoperă însă la școala noastră de yoga ezoterică este o sinteză unificatoare a numeroaselor tradiții
și învățături spirituale autentice ale acestei planete.
Considerând pe bună dreptate că înţelepţii au o lume comună, care de fapt este lumea enigmatică a Adevărului Ultim Dumnezeiesc,
cursul de yoga ezoterică oferit de școala noastră integrează într-un ansamblu coerent concepte, tehnici și metode
aparținând majorității căilor spirituale autentice.
Aceasta, într-un spirit de toleranță și deschidere față de orice domeniu sau aspect binefăcător al vieții, pentru că toate căile spirituale autentice
nu sunt în fond altceva decât diverse modalități de apropiere și descoperire a lui Dumnezeu.”
La aceste mesaje contradictorii se adaugă - ”în spiritul toleranței și deschiderii”- numeroasele atacuri la adresa celorlalți lideri spirituali sau religioși,
cum ar fi campania împotriva liderului spiritual tibetan Dalai Lama
(vezi postarea ”Nu i-a mai ajuns PAPA, acum s-a luat și de LAMA!” - 15 mai 2022, de pe acest blog, link)
sau împotriva Papei Francisc, ambii fiind caracterizați de Bivolaru ca ”demonici”!
În acest sens, de vizionat postările de pe acest blog intitulate
- ”Ghidul cel bun și Papa cel rău” - 11 martie 2022 (link)
- ”Mesajul de Înviere ”Orbi et Orbi” al Papei Magnus” - 1 mai 2022 (link)
De remarcat un fapt fără precedent: Bivolaru a fost nevoit în două rânduri să retracteze afirmațiile la adresa Papei Francisc,
deoarece acestea se bazau pe farse jurnalistice de pe site-uri de pamflet”
În acest sens, de vizionat postările de pe acest blog intitulate
- ”Smintitul guru a ajuns să fie "prorocul cel mincinos de la Tărtășești" - 14 iulie 2021 (link)
- ”Smintitul guru a ajuns să fie "prorocul cel mincinos de la Tărtășești" - update” - 4 august 2021 (link)
- ”Bivolaru despre EL Însuși - Mo(nu)mentul lui suprem de prostie crasă” - 23 august 2021 (link)
Însă Bivolaru mai are un obstacol serios în drumul său de a fi recunoscut ca Noul Mesia: Adevăratul Mesia!
Deși se dă mare fan al ”Vechiului Mesia”, intitulându-l duios ”modelul nostru divin Iisus” (nu Mântuitor, ci doar Model),
(foto)modelul Gregorian Bivolaru susține că ”Iisus nu are cum să fie singurul mântuitor deoarece, în acest caz,
Dumnezeu și-ar fi bătut joc de cei de dinaintea venirii Fiului Său, care nu aveau cum să-l cunoască”.
Pe de altă parte, Bivolaru susține că face multe revelații în premieră planetară absolută, ceea ce - conform propriei sale logici -
ar arăta că Dumnezeu și-a bătut joc de cei de dinaintea nașterii lui Bivolaru, care nu aveau cum să-i cunoască învățăturile”.
Într-o conferință din primii ani ai existenței MISA®, cu privire la Iisus și creștinism, Bivolaru a declarat:
Întrebare:
”... Iisus este privit de creștinism ca singurul mântuitor. În Biblie, este susținut acest lucru.
Yoga vede Eliberarea realizată în ultimă instanță prin efort propriu și eventual ajutat de forțe cosmice
diferite de Iisus. Este aici o neconcordanță?”
Răspunsul lui Gregorian Bivolaru:
„Să știți că nu este nicio neconcordanță.
Să știți că Iisus... sigur că este și rămâne și poate să fie pentru noi un model divin și un mântuitor.
Dar așa cum v-am mai spus - și se pare că mereu este necesar să repetăm până la convingerea tuturor celor care vin foarte târziu și nu se edifică
și nu prea au gândit până acum - trebuie să știți că Iisus a venit de la un anumit moment dat.
...În niciun caz deci, nu trebuie să considerăm că Iisus a fost singurul și unicul mântuitor pentru că, v-am spus și vă repet, dacă ar fi fost așa,
aceasta ar însemna că Divinul - Dumnezeu Tatăl - și-ar fi bătut joc de toți cei care au fost înainte de Iisus,
pentru că ei nu ar fi avut posibilitatea să știe de învățătura Lui, să știe de El și, prin urmare, să poată deci să se mântuiască,
ceea ce deci realizați că ar fi fost o cumplită nedreptate. Prin urmare deci, exemplul lui Iisus este un exemplu.
Iisus a spus - e adevărat - Eu sunt Adevărul, Calea și Viața, dar trebuie să realizați că nu - fără să-i minimalizez din niciun fel valoarea,
nu vreau să înțeleagă cineva greșit - totuși să știți că și înainte de Iisus au mai fost alte ființe are au fost modele divine
și care de asemeni au ajutat ființele să îl descopere pe Dumnezeu pentru că, dacă ar fi fost altfel, însemna că Dumnezeu - pur și simplu -
făcea un fel de joc gratuit până la apariția lui Iisus și, toți cei care s-au născut înainte de Iisus, înseamnă că Dumnezeu Tatăl și-a bătut joc de ei,
ori nu cred că cineva, care are puțin bun simț, își poate imagina că Dumnezeu și-a bătut joc de vreo creatură
și că cei care au fost până la Iisus, pur și simplu sunt niște rebuturi pentru că - gândiți - deci înseamnă că, dacă lucrurile stau așa,
cei care au fost înainte de Hristos niște rebuturi.
Puteți să credeți, la nivelul înțelepciunii și a unei viziuni divine, că Dumnezeu a făcut așa ceva?
Nu, în niciun caz! Așa că, deci, realitatea stă cu totul altfel.”
Pentru a-și făuri imaginea de Nou Mesia, Bivolaru și-a fondat – cică la cererea lui Dumnezeu! - o nouă ”mișcare”:
Ce este Mişcarea Charismatică Teofanică? (link arhivă)
”Mişcarea Charismatică Teofanică este o comunitate spirituală inspirată de bunul Dumnezeu, ce a fost fondată
de către profesorul de yoga Gregorian Bivolaru în România, în cadrul Şcolii de yoga MISA®.
În cadrul acestei mişcări, sunt prezentate periodic expuneri teoretice amplu documentate despre existenţa lui Dumnezeu,
ce se bazează pe revelaţii inefabile şi pe experienţele spirituale pe care Gregorian Bivolaru le-a avut şi le are.
Mişcarea Charismatică Teofanică se bazează într-o mare măsură pe revelaţiile şi învăţăturile esoterice ale lui Iisus Hristos,
ce sunt privite pe baza experienţei mistice dintr-o perspectivă care, se poate spune, că aceasta conduce la descoperirea gradată
a dimensiunii copleşitoare şi a aspectelor ezoterice ale creştinismului.”
Nu este clar pe ce se bazează Mişcarea Charismatică: pe revelaţiile lui Gregorian Bivolaru sau pe revelaţiile şi învăţăturile esoterice
ale lui Iisus Hristos?
Rezultă că Gregorian Bivolaru se identifică cu Iisus Hristos, credință împărtășită și de adepții săi, iar venirea sa pe acest Pământ
este de fapt cea de a doua venire a lui Iisus, din moment ce Bivolaru și-a permis să modifice rugăciunea Tatăl Nostru, rostită de Iisus.
O Mișcare nouă în cadrul vechii Mișcări, cu adepții vechii Mișcări și condusă de liderul vechii Mișcări, unde”mișcarea” era oricum destul de slabă.
Neînțelegând logica acestei ”mișcări”, unii adepți l-au întrebat pe Bivolaru care este rostul acesteia (”aceeași Mărie, cu altă pălărie?”),
iar răspunsul acestuia a fost că ”multe și neînțelese sunt căile Domnului”...
De fapt, sunt înțelese cu ușurință: satisfacerea propriului orgoliu, o tentativă de rebrenduire a ”misiunii”,
încercarea de a scăpa de vechea imagine catastrofală.
Însă Bivolaru nu-și dă seama că, prin aceasta, recunoaște eșecul MISA®.
MISA® susține că la adunările MIȘCĂRII CHARISMATICE TEOFANICE se produc vindecări miraculoase:
”Începând din anul 2015, în luna septembrie a fiecărui an are loc la Costineşti, la iniţiativa profesorului de yoga Gregorian Bivolaru,
un Eveniment excepţional în cadrul activităţilor deschise ale Mişcării Charismatice Teofanice.
La acest eveniment, „ce va face cu putinţă felurite vindecări miraculoase, unele transformări spirituale excepţionale,
precum şi revărsări ale Graţiei dumnezeieşti asupra tuturor acelora pe care Dumnezeu Tatăl, împreună cu îngerii Săi, împreună cu arhanghelii Săi,
împreună cu serafimii Săi şi împreună cu heruvimii Săi, îi va alege spre a beneficia de dumnezeieştile haruri şi daruri
pe care Dumnezeu Tatăl le va revărsa din preaplinul Său infinit asupra noastră cu acea ocazie”, vor putea participa în mod liber și complet gratuit
ființe umane care au felurite boli sau tulburări organice, care au deplină credinţă în Dumnezeu şi care totodată aspiră să primească
şi să beneficieze de Graţia Sa dumnezeiască.”
Mii de oameni au participat deja la aceste evenimente anuale excepționale și mulți dintre ei au simțit, fie chiar în timpul desfășurării acestora,
fie în săptămânile care au urmat, efecte miraculoase, copleșitoare, care s-au concretizat în ameliorări semnificative sau vindecarea anumitor boli.
Vă sfătuim să participaţi an de an, din nou şi din nou, cu mult entuziasm şi speranţe îndreptăţite, la această acţiune spirituală în mod dumnezeiesc integrată,
căci astfel veţi putea descoperi, din aproape în aproape, că efectele curative, miraculoase ce apar în fiinţa voastră sunt cumulative
Dacă la prima voastră participare unii dintre voi veţi simţi puţin, puteţi fi siguri că la următoarele participări veţi ajunge,
cu ajutorul Bunului Dumnezeu, să simţiţi din ce în ce mai mult şi din ce în ce mai clar, iar procesele de vindecare miraculoasă se vor accentua
de la o participare la alta, făcând chiar cu putinţă vindecări miraculoase definitive.
Experienţele lăuntrice, copleşitoare, adeseori indescriptibile pe care le veţi avea în felul acesta sunt de fiecare dată unice, bogate în surprize şi complexe.
Nu uitaţi! Participaţi şi aprofundaţi tocmai de aceea an de an această acţiune spirituală în mod dumnezeiesc integrată,
care deocamdată este unică pe planeta Pământ, căci, în felul acesta, veţi putea să primiţi – dar mai ales să simţiţi –
dumnezeieştile daruri de tot felul pe care Dumnezeu ni le oferă atunci când le merităm.“
După cum cursurile de yoga durează pentru vecie, tot astfel și vindecările se vor putea lăsa așteptate la nesfârșit...
Uimește însă atitudinea adepților care, deși cred că Bivolaru este Noul Mesia, după cum am văzut mai sus, se leapădă de el
și neagă că ar avea vreo legătură cu acesta.
citat:
Despre inițiatorul Mișcării Charismatice Teofanice
”Încă din copilărie, el a descoperit spontan că ştie şi chiar stăpâneşte o mulţime de tehnici yoga, pe care era totodată în măsură
să le pună în aplicare într-un mod eficient şi cu rezultate adeseori rapide şi remarcabile.
Practicând apoi într-un mod atent, sistematic şi perseverent yoga încă din copilărie, Gregorian Bivolaru a reuşit să dobândească, în scurt timp,
o serie de aptitudini excepţionale, care, în general, sunt considerate, unele dintre ele, ca fiind paranormale.
În anul 2007, într-un cadru restrâns, profesorul yoga Gregorian Bivolaru a exemplificat declanşarea unor fenomene paranormale fizice ce au fost filmate,
iar apoi au putut fi vizionate, tot în cadru restrâns, la anumite manifestări ale acestei Şcoli de yoga.”
”Exclusiv! Gregorian Bivolaru, un Jedi modern! Uite-l pe guru cum învârte doua rotițe cu puterea minții!” (vezi aici)
Dar dacă după toate acestea, credința tot nu ți-a apărut, înseamnă că „Forța nu este cu tine și tu nu ești un Jedi, încă”...
Pe lângă misiunea de ridicare spirituală a omenirii în viitor, MISA® și-a mai asumat o misiune urgentă,
aceea de salvare a planetei Pământ
de la un cataclism iminent, pericol care - în opinia lui Bivolaru - este mereu de actualitate:
Programul planetar de acțiune urgentă „NU APOCALIPSA” (link arhivă)
”Acest program planetar vizează evitarea (doar prin intermediul ajutorului ce ne vine de la DUMNEZEU)
a unei catastrofe ce a fost prevestită şi totodată înfăţişată printr-o înfricoşătoare viziune, în faţa a peste 70 de mii de fiinţe umane,
de către Fecioara Maria în cursul apariţiilor şi al manifestărilor ei miraculoase ce au avut loc la Fatima în anul 1917.
Este necesar să amintim că Programul Planetar de acţiune urgentă „NU APOCALIPSA!!!” pe care îl vom începe în anul 2010
nu este primul de acest gen pe care această şcoală spirituală îl lansează.
Anterior, începând cu anul 1993, această şcoală spirituală de yoga (MISA®) a lansat un program planetar de acţiune
ce a purtat un nume similar şi care a fost, după cum se ştie, încununat de succes.
În cadrul programului planetar de acţiune urgentă pe care l-am realizat atunci anunţam că:
„Am devenit conştienţi de faptul că planeta Pământ împreună cu întreaga umanitate de pe acest glob se va afla cu siguranţă în viitorul apropiat
într-un mare pericol apocaliptic, dacă nu se va acţiona într-un mod ferm şi sistematic, la unison, în singurul mod eficient
care este actualmente posibil pentru a se evita ciocnirea cu un asteroid care se îndreaptă în fiecare clipă cu o viteză de sute de kilometri pe secundă
către planeta Pământ.
Tradiţia înţelepciunii milenare YOGA cunoaşte, însă, o metodă simplă şi eficientă care le permite fiinţelor umane să capteze,
cu ajutorul ce le vine de la DUMNEZEU, o anumită energie tainică ce este apoi direcţionată în vederea devierii acestui asteroid,
prin intermediul unei energii atotputernice de natură subtilă care este acumulată printr-o acţiune planetară sincronizată
ce este efectuată de un număr cât mai mare de fiinţe umane.
Chiar dacă cei sceptici şi obtuzi au considerat că aceasta a fost o coincidenţă, noi înclinăm să credem în proporţie de 99%
că o catastrofală ciocnire cosmică cu acel asteroid de care am vorbit a fost evitată datorită realizării în prealabil la unison
a acestei metode unice şi eficiente.”
Acest program ”Nu Apocalipsa” este declanșat ori de câte ori Bivolaru are impresia iminenței unui nou eveniment apocaliptic!
MITURILE FONDATOARE
Orice misiune cu pretenții mesianice are nevoie de mituri pe măsură pe care să se susțină.
Cum ”nimeni nu e profet în satul lui”, liderul MISA® a ”găsit” pe cineva din afară: ”profetul” Sundar Singh.
Însă mult invocatele profeții ale lui Sundar Singh sunt false, deoarece:
- nu se cunosc alte profeții ale lui Sundar Singh și nici nu există referiri la vreo profeție a acestuia
- pretinsele profeții despre România au apărut direct în limba română, numai în limba română și nu există nicio referire la acestea în alte surse.
- lucrările biografice despre Sundar Singh arată explicit că acesta a refuzat invitația de a vizita România, deși aceasta ar fi țara aleasă de Dumnezeu:
”Invitaţiile stăruitoare făcute din Finlanda, Rusia, Grecia, România, Serbia, Italia, Portugalia, America, Noua Zeelandă şi alte câteva ţări le-a refuzat.”
vezi aici ”Un martor l lui Cristos” - Alice van Berchem (pag.77)
”Il refusa de pressantes invitations venues de Finlande, de Russie, de Grèce, de Roumanie, de Serbie, d’Italie, du Portugal, d’Amérique,
de Nouvelle-Zélande et d’autres pays encore.”
vezi aici ”Le Sadhou Sundar Singh” - Alice van Berchem (pag.98)
”He had already refused pressing invitations to visit Finland, Russia, Greece, Rumania, Serbia, Italy, Portugal, America, and New Zealand.”
vezi aici ”FRIEDRICH HEILER_The Gospel f sadhu Sundar Singh” - pag. 88
”Insistent calls to Finland, Russia, Italy, Greece, Portugal, Servia, Roumania, the West Indies, America and New Zealand had also to be declined”.
vezi aici ”Mrs Arthur Parker_Sadhu-Sundar-Singh-Called-of-God” - pag. 181
Culmea, există mai multe variante ale ”profețiilor” care sunt însă diferite între ele, iar Gregorian Bivolaru a prezentat adepților săi
două dintre aceste variante:
- o variantă mai veche, de dinainte de 1980, aici
Notă: Prima variantă, cea din 1940, poate fi citită aici.
Analiza diferențelor dintre variante și concluziile ce decurg din aceasta sunt prezentate detaliat aici în postarea de pe acest blog
”SINTEZĂ despre MISA® - cap.6. PLAGIATE ”îmbogățite” cu FALSURI” - 30 august 2022,
subcapitolul ”Cum au fost FALSIFICATE ”PROFEȚIILE lui SUNDAR SINGH”.
Cum poate fi explicat faptul că o singură persoană – Gregorian Bivolaru – a prezentat două variante diferite ale aceleiași profeții?
Simplu: a adaptat un text deja existent în anii comunismului (când nu se punea problema vreunei misiuni la scara planetară),
la noile condiții apărute după decembrie 1989, cu scopul justificării noii sale misiuni și a creării MISA®.
Însă prin aceasta, s-a dat de gol că el este cel care a ticluit cel puțin ultima variantă!
Așa-zisele profeții ale lui Sundar Singh mai prezintă câteva erori:
- conform acestora, al 7-lea Sinod Ecumenic al Bisericii creștine ar urma să aibă loc în România, deși a avut loc deja, în anul 787;
- ”profețiile” afirmă că ”Înţelepţii slujitori ai acestor lăcaşuri spirituale din “Noul Ierusalim” vor fi perfecţi spiritual şi foarte armonioşi fizic,
cu trupuri de o îngerească armonie şi proporţionalitate, fiind cu toţii dintre cei 114.000 de înţelepţi, iluminaţi neprihăniţi şi neîntinaţi,
expresia completei desăvârşiri spirituale şi a unei înalte împliniri Dumnezeieşti pe acest pământ.”
În Apocalipsă însă, numărul acestora este diferit: 144.000!
Apocalipsa 7.4:
”Şi am auzit numărul celor pecetluiţi: o sută patruzeci şi patru de mii de pecetluiţi, din toate seminţiile fiilor lui Israel:”
Adepții acestor profeții susțin că acestea ar fi adeverite de îndeplinirea unora dintre prevederi dar, din moment ce data apariției lor este incertă
și sunt diferite variante (modificate) de-a lungul timpului, există suspiciunea că faptele ”profețite” se petrecuseră deja și erau cunoscute
sau cel puțin erau cunoscute anumite proiecte de viitor (vezi Canalul Dunăre-Marea Neagră sau inelele exterioare ale Bucureștiului etc).
O altă așa-zisă ”probă” în sprijinul pretinsei misiuni mesianice a poporului român și chiar a MISA®, o reprezintă
”Marea Evanghelie a lui Ioan”, de Jakob Lorber.
De fapt, Lorber nu face niciodată o referire la MISA® și la România, este vorba doar de o interpretare a lui Bivolaru:
citat:
”Pasajele care urmează conţin fără îndoială unele profeţii pe care Iisus le-a făcut pentru viitor.
Vă sfătuim tocmai de aceea să le studiaţi cu foarte mare atenţie şi veţi descoperi cu uimire că majoritatea aspectelor la care Iisus se referă
în cele ce urmează se petrec deja şi poate chiar se vor petrece în cadrul acestei şcoli spirituale (MISA®).
Cine are urechi de auzit să audă.
Luaţi aminte căci de acum înainte, atât în prezent cât şi în viitor, trebuie să îndepliniţi tot ceea ce veţi făgădui în mod solemn cuiva
chiar cu preţul vieţii voastre pământeşti, altfel eu nu voi putea rămâne în cetatea (este evident că aici IISUS se referă la NOUL IERUSALIM).
NOTA 1. Noul IERUSALIM este oraşul despre care IISUS face aici profeţii că va fi construit undeva în EUROPA.
Este important să ne amintim că şi profeţiile deja faimoase ale indianului SUNDAR SINGH vorbesc despre faptul că NOUL IERUSALIM
va fi construit în ROMÂNIA şi el va fi acolo unde se află acum oraşul BUCUREŞTI.
În cazul celebrului clarvăzător şi profet PETRACHE LUPU atunci când acestuia i-a apărut în câteva dăţi un misterios mesager din lumea de dincolo
pe care PETRACHE LUPU l-a numit „MOŞUL”, acesta l-a anunţat (pe PETRACHE LUPU) că pe teritoriul ROMÂNIEI va apare
un foarte mare centru spiritual care va avea o influenţă planetară. Aceste două profeţii sunt surprinzător de asemănătoare.”
Culmea ironiei, Petrache Lupu – cel care este amintit aici - apare și în varianta veche a profețiilor lui Sundar Singh,
dar a fost scos din varianta nouă, cea prezentată de Bivolaru însuși ca fiind cea ”definitivă”!
Bivolaru pretinde că această scriere a lui Lorber reprezintă noul și adevăratul creștinism: creștinismul ezoteric!
Propovăduirea acestui ”nou creștinism ezoteric” este prezentat ca una din ”rațiunile” înființării Mișcării Charismatice.
articol: ”Unele profeţii ale clarvăzătorului sârb Mitar Tarabih care se referă la România şi chiar la şcoala noastră spirituală de yoga”:
citat (link arhivă):
”Printre oamenii unei naţiuni îndepărtate din nord va apare un om deosebit care îi va învăţa pe oameni multe taine despre dragoste şi compasiune,
dar vor fi mulţi ipocriţi în jurul lui, astfel că el va avea multe probleme la început.
Nici măcar unul dintre aceşti ipocriţi nu va dori să ştie ce este graţia umană autentică, dar cărţile pline de înţelepciune ale acestui om vor rămâne
şi toate vorbele sale se vor păstra [n.n. – aici este evidentă aluzia la conferinţele care sunt oferite cursanţilor acestei şcoli
și care dezvăluie o mulţime de taine], astfel că cei care au îndoieli vor vedea apoi cât de mult s-au autoamăgit.”
Naţiunea îndepărtată din nord nu poate fi decât una singură - Suedia, iar omul deosebit ale cărui vorbe se vor păstra
(mai ales aici pe blog!) nu poate fi decât Gregorian Bivolaru!
Problema este că Bivolaru nu a stat în Suedia decât în timpul cât a fost arestat, judecat și până primit azil.
Cum a primit azilul, cum a tivit-o la Paris, unde le învăța de dragoste și compasiune pe cursantele invitate la inițiere.
Chiar și după ce a pățit la Paris, în momentul punerii în libertate s-a întors tot la Paris (vezi aici).
De asemenea, detalii despre această împrejurare pot fi găsite pe acest blog aici, în postarea
”Ashleigh Freckleton șterge pe jos cu secta MISA - o adevărată Shakti în acțiune!” - 31 octombrie 2021.
Acum, cine-or fi ipocriţii din jurul lui din cauza cărora el va avea multe probleme la început?
Să fie poporul român, nu se poate, căci Bivolaru a zis cu gura lui Sundar Singh că românii sunt ”poporul ales”!
Să fie cei din conducerea MISA®? Li s-ar potrivi chestia cu ”ipocriții”, dar ei sunt cei care au avut probleme din cauza ”suedezului”
și nu viceversa.
Să fie cei care i-au făcut dosar? Aceștia nu sunt din jurul lui și, în plus, au avut dreptate în cele ce au afirmat
(justiția le-a dat dreptate!), adică nu-s ipocriți.
Iar cei care s-au îndoit dar se vor amăgi ar fi cei ce scriu și citesc aici pe blog, numai că ei n-au cum să se amăgească,
din moment ce se îndoiesc tocmai din cauza prostiilor lui Bivolaru, care se bat cap în cap.
Mai rămâne posibilitatea că profetul sârb s-a referit la altcineva, dar nu se poate, că trebuie să fie neapărat Bivolaru, că așa este scris!
Dar o misiune de mântuire de o asemenea amploare nu poate fi vestită doar de profeți mărunți.
Ea trebuie girată de cea mai înaltă autoritate posibilă: BIBLIA!
Nu doar profeții au prezis venirea Noului Mesia cu învățătura cea nouă, ci și Biblia însăși!
citate (link arhivă):
Descoperiri uluitoare: Codul Biblic preconizează acțiunile spirituale inițiate la nivel planetar de MISA®
”Realizarea la unison a acestor rugăciuni colective a fost cu siguranţă inspirată de Bunul Dumnezeu
şi se înscrie într-un plan grandios
de purificare şi chiar de transformare atât a destinului omenirii, cât şi a destinului planetei Pământ.
Interogând codul secret al Bibliei cu privire la viitorul omenirii, cercetătorul american Michael Drosnin a avut surpriza să descopere că
răspunsul codului Bibliei era încadrat în pasajul din Geneză în care Dumnezeu a făcut un Legământ cu Noe şi i-a promis
că va veghea ca omenirea, precum şi celelalte forme de viaţă de pe planeta Pământ, să nu dispară.
[...] Expresia „modificarea viitorului omenirii” (codificată în Biblie doar o singură dată) se intersectează cu „anul 2010” în care,
în cadrul acestei şcoli spirituale, s-a început o serie de rugăciuni colective, iar cu acea ocazie a fost realizat,
pentru prima oară după multă vreme pe această planetă, un nou legământ cu Dumnezeu Tatăl.
[...]Toate aceste corelaţii nu pot fi în niciun caz întâmplătoare mai ales pentru noi, care am participat cu toţii, începând cu anul 2010,
la acele rugăciuni colective, care au fost totodată, pentru noi toţi, un Legământ cu Dumnezeu Tatăl, Legământ ce s-a concretizat în luna august 2011
(imediat după cea de a şaptea astfel de rugă colectivă) prin anumite evenimente teribile ce au avut loc şi despre care s-a vorbit pe larg
în cadrul conferinţelor intitulate în mod semnificativ „Vestea cea bună”.
Considerăm că este, de asemenea, semnificativ şi faptul că noi am descoperit această lucrare a lui Drosnin de abia în 2012 (în luna februarie).
Chiar dacă Drosnin nu a reuşit să identifice în anul 2010 vreun eveniment important la scară planetară care să reprezinte
începutul planului dumnezeiesc de salvare – atât a omenirii cât şi a planetei Pământ – noi îndrăznim să afirmăm cu toată convingerea
că acest pasaj identificat prin intermediul codului secret al Bibliei se referă la momentul în care, în cadrul şcolii de yoga MISA® şi,
sub ghidarea mentorului ei spiritual, profesorul yoga Gregorian Bivolaru, au început să fie realizate rugile colective
ce au fost adresate lui Dumnezeu Tatăl şi care au fost urmate de anumite evenimente cu totul extraordinare
(ce au fost chiar şi pentru noi uluitoare, miraculoase) care au avut ecou la scară planetară!
Pentru toţi aceia dintre noi care sunt înzestraţi cu bun simţ, cu inteligenţă, cu intuiţie, toate aceste aspecte miraculoase,
toate aceste semne dumnezeieşti la care am asistat mulţi dintre noi şi care au fost (unele) chiar filmate, nu pot fi nişte banale coincidenţe.
Aşadar, codul secret al Bibliei ne prezintă într o manieră cât se poate de clară posibilitatea îmbucurătoare pentru noi toţi
a unui viitor luminos şi plin de pace pentru planeta noastră şi pentru întreaga omenire, în locul catastrofelor şi al evenimentelor apocaliptice.
La ora actuală, graţie Legământului celui nou care a fost realizat începând cu anul 2010 în cadrul şcolii de yoga MISA®,
„sfârşitul zilelor” nu va fi, aşa cum mulţi se aşteaptă, sfârşitul vieţii pe această planetă.
În cadrul unei traduceri literale a acestei expresii („modificarea viitorului”) din limba ebraică, Biblia ne spune de fapt:
„EL VA MODIFICA VIITORUL (sau, altfel spus, DESTINUL) [ACESTEI PLANETE]”.
„El” desemnează aici o fiinţă excepţională – un „trimis al lui Dumnezeu pe Pământ” – care va realiza efectiv
procesul de modificare creatoare şi de transformare a destinului omenirii şi al planetei Pământ.
Dată fiind corelarea – care pentru noi este evidentă şi incontestabilă – a anului 2010 ca fiind un moment de început
al procesului de transformare planetară, luând în considerare faptul că rugile colective realizate în cadrul școlii de yoga MISA®
au început să fie realizate (la inspiraţia genială şi în mod evident divin integrată a profesorului yoga Gregorian Bivolaru) în anul 2010,
reiese cât se poate de clar că ceea ce a fost scris în urmă cu peste 3000 de ani în codul secret al Bibliei se împlineşte acum şi aici,
chiar sub ochii noştri, iar un aşa-zis „vârf de lance” al acestui proces ce a fost inspirat şi care este impulsionat şi susţinut de Dumnezeu este,
îndrăznim acum să spunem într-un mod deschis şi fără falsă modestie, şcoala de yoga MISA®, sub călăuzirea genială
a profesorului yoga Gregorian Bivolaru.
Chiar dacă realitatea este cea care este, suntem perfect conştienţi că aceste revelaţii de natură ezoterică vor trezi
în cei demoniaci şi plini de ură reacţii de respingere şi vor trezi batjocura în cei sceptici, obtuzi sau răuvoitori.”
Așadar pentru adepții MISA®, Bivolaru este Noul Mesia anunțat în Biblie - dar nu vestit pe ușa din față a unor profeții clare,
ci prin ușa din dos a interpretărilor subiective, fără altă bază decât credința oarbă și cultul deșănțat al personalității guru-lui.
Iar cine nu crede orbește în aceste interpretări este ”demonic, obtuz și răuvoitor”!
Un citat edificator este: noi am descoperit această lucrare a lui Drosnin de abia în 2012 (în luna februarie).
Cu alte cuvinte, dacă nu descopereau lucrarea, habar nu aveau de toate acestea!
Este așadar vorba despre o interpretare subiectivă, în sens convenabil a unei lucrări ce era consultată pentru studiul Codului Bibliei
și în care se spune clar că autorul însuși nu a reuşit să identifice în anul 2010 vreun eveniment important.
Se observă că afirmația conform căreia rugile colective de la MISA® salvează omenirea de la Apocalipsă
vine în contradicție chiar cu textul Apocalipsei!
Contradicția este rezolvată în cel mai pur stil al MISA®, modificând chiar textul Biblic, așa cum se poate constata într-o serie de articole
în care se găsește o variantă proprie a Apocalipsei modificată, adnotată și comentată:
Apocalipsa 1.1
”Aici este expusă divina descoperire a lui Iisus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să facă cunoscute credincioşilor Săi
lucrurile care au să se întâmple în curând.”
Apoi urmează un paragraf ce nu există în Apocalipsă.
”Cele rele vor putea fi evitate sau micşorate.
(ÎNAINTE SĂ SE ÎNTÂMPLE) numai dacă oamenii se vor îndrepta plini de iubire către DUMNEZEU şi nu vor mai păcătui deloc.”
Mai mult, conform unui comentariu, Apocalipsa ar arăta că poporul român este poporul ales de Dumnezeu:
Apocalipsa 3:6
”Cine are urechi, să asculte cu luare aminte ce zice Bisericilor Duhul.
[URMEAZĂ ACUM MESAJELE PROFETICE ÎN CARE FĂRĂ ÎNDOIALĂ SE FAC REFERIRI VOALATE
PE CARE INTUIŢIA SPIRITUALĂ NI LE REVELEAZĂ CA ADRESÂNDU-SE POPORULUI ROMÂN n.t.]
7. Îngerului călăuzitor al Bisericii din Filadelfia scrie-i:
12. Pe cel ce va birui cât mai curând, îl voi face să fie întocmai ca un stâlp de lumină alb strălucitoare în Templul (LĂCAŞUL) Dumnezeului Meu
şi el nu va mai ieşi în veci afară din el.
Voi face să fie viu şi arzător în el Spiritul atotputernic al Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, asupra căruia are să se pogoare mare har
din cerul cel înalt de la Dumnezeul Meu şi în care va fi slăvit aşa cum se cuvine Numele Meu cel nou.
[MAI MULTE PROFEŢII ŞI ANUMITE SEMNE SPIRITUALE CUNOSCUTE DE CEI INIŢIAŢI INDICĂ SUFICIENT DE CLAR
CĂ POPORUL ROMÂN ESTE POPORUL ALES LA CARE SE REFERĂ MESAJUL DIN APOCALIPSĂ ADRESAT „BISERICII DIN FILADELFIA”
ŞI NE PERMITE DE ASEMENEA SĂ ÎNTREVEDEM CĂ “NOUL IERUSALIM” VA FI CU SIGURANŢĂ ÎN ROMÂNIA – n.t.].
Din câte se cunoaște nimeni, niciodată, nu și-a mai permis să modifice în vreun fel textul Apocalipsei deoarece,
chiar la finalul Apocalipsei (link), există două versete ce avertizează asupra modificărilor și adăugirilor la textul biblic, în care se spune:
Apocalipsa DUPĂ MISA, 22:
18. Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva NEADEVĂRAT(?) la ele,
Dumnezeu îi va adăuga în plus şi lui la urgiile (CARE ÎI AȘTEAPTĂ PE PĂCĂTOȘI) arătate în proorocirea aceasta.
19. Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii
şi el nu va mai putea intra în cetatea sfântă, despre care se vorbeşte în proorocia aceasta.”
Textul real al Apocalipsei spune:
Apocalipsa 22
18. De va mai adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu va trimite asupra lui pedepsele ce sunt scrise în cartea aceasta.
Este clar că activiștii MISA® nu au fost deloc impresionați de acest avertisment, pe care l-au modificat de asemenea în favoarea lor.
Pentru ei, oricine poate adăuga orice, cu condiția să fie adevărat (în opinia lor)!
Nu e nicio surpriză, din moment ce însuși ”ghidul” lor Bivolaru nu s-a sfiit să modifice rugăciunea Tatăl Nostru.
Cât despre semnele dumnezeieşti la care am asistat mulţi dintre noi şi care au fost (unele) chiar filmate, care nu pot fi nişte banale coincidenţe,
este vorba despre... curcubeie care au apărut în timpul sau imediat după acțiuni spirituale ale MISA®!
”SEMNE CEREȘTI”
articol:
Bunul Dumnezeu continuă să ne ofere uluitoare semne ce sunt edificatoare pentru mulţi dintre noi:
mai multe curcubeie au apărut la scurt timp după expunerea revelațiilor ce au fost dăruite, fiind inspirate de Dumnezeu,
în cadrul Mișcării Charismatice Teofanice - 8 iunie 2021
citat (link arhivă):
”În timpul activităților spirituale desfășurate în cadrul Școlii de Yoga MISA® au avut deja loc nenumărate fenomene extraordinare,
care până și pe cei mai sceptici materialiști îi pun în dificultatea de a le mai numi simple „coincidențe” sau „întâmplări”.
Este semnificativ să menționăm că unul dintre obiectivele principale ale Mișcării Charismatice Teofanice se referă la
prezentarea teofaniilor dumnezeieşti adică a aparițiilor, revelațiilor, a întrupărilor sau manifestărilor senzoriale ale Divinității în fața oamenilor.
Ideea-forță a Mișcării Charismatice Teofanice este: „Cu Dumnezeu, pentru Dumnezeu, întru Dumnezeu”,
iar scopul acestei mișcări este pregătirea spirituală și impulsionarea oamenilor pentru transformările radicale
de care este nevoie la nivel planetar pentru a intra în comuniune cu Tatăl Ceresc.
Corelarea unor astfel de fenomene cu activitățile spirituale nu poate fi o întâmplare atunci când asocierile respective se repetă sistematic.
Tocmai de aceea identificăm caracterul sincronistic – despre care aminteam la început în legătură cu conștiința-substrat – al acestor veritabile teofanii.
Înțelegem mai bine în acest context că de fapt sincronicitatea este expresia tainică și uluitoare a Omniprezenței
și a Omnipotenței (atotputerniciei) lui Dumnezeu Tatăl.
Manifestărilor speciale corelate cu Mişcarea Charismatică Teofanică li se alătură multe alte apariții extraordinare de Semne Dumnezeieşti
în cadrul activităților Școlii de Yoga MISA®.”
Detalii în acest articol de pe blog, intitulat
”Când realizările spirituale concrete lipsesc cu desăvârșire, sunt bune și fenomenele naturale...” - 8 iunie 2021.
”Semnele cerești” că ar arăta MISA este ”mâna lui Dumnezeu ghidată de trimisul Său Bivolaru” sunt... fenomene care se produc în mod natural,
de fiecare dată când apare Soarele după ploaie!
Dacă însă nu sunt îndeplinite condițiile apariției acestor fenomene naturale , oricât s-a strădui MISA®, acestea nu se vor produce!
”Sincronicitatea” nu este nimic altceva decât coincidența acțiunilor MISA® cu niște condiții naturale favorabile respectivelor fenomene,
nimic mai mult!
Din cele arătate până acum, MISA® prezintă caracteristicile unei secte apocaliptice cu pretenții mesianice.
Aceasta interpretează evenimentele marcante ca fiind semne ale Sfârșitului Lumii și se prezintă ca fiind
”unica șansă de salvare a adepților și chiar a întregii umanități”.
(1) - Coperta DVD-ului filmului "The Magic Passage", indicat de Mihaela Frâncu, în care a jucat liderul NATHA și soția lui
ReplyDeletehttps://www.voyeurd.com/586-mb-seksuelle-hemmeligheder-the-magic-passage-sexual-secrets-magical-passage-bella-maestrinna-bn-agentur-2001-peeing-fetish-masturbation-lesbian-toys-pussy-licked-all-sex-vhsri.html
(2) - Coperta DVD-ului "Ecstasy Water", unul din filmele în care sunt prezentate” jocuri amoroase cu urină”
https://www.voyeurd.com/1-52-gb-ecstasy-water-1-2-water-ecstasy-1-2-bella-maestrinna-karessa-universal-2003-g-peeing-fetish-masturbation-lesbian-blowjob-all-sex-vhsrip.html
(3) - bază de date unde sunt prezentate filmele cu "orgasmul urinar" ce sunt incriminate de Mihaela Frâncu, regizate de Carmen Enache (aka Bella Maestrina)
și care conțin secvențe filmate la Concursul de Miss Shakti și apoi comercializate fără știrea participantelor
https://www.themoviedb.org/movie/701867-to-pee-or-not-to-pee-for-ecstasy
https://www.themoviedb.org/movie/702312-exaltation-of-pee
https://www.themoviedb.org/movie/702329-shiny-pee-sea
Traducerea prezentării:
"Pentru prima dată este arătată plăcere urinară pe ecran, alăturați-vă și învățați această plăcere
Prezentare generală
Este o lungă aventură - de ore - de la spectacolul de orgasm urinar din 2002, fetele petrec două ore și jumătate lungi pentru a vedea cine obține orgasmul mai bun și devine „Miss Shakti” .. sau ar trebui să spun „Piss Shakti”. Nu este o compilație."
"Dă-ne-o nouă astăzi și nedespărțită"
ReplyDeletePai a reusit ca e despartita pentru ca ateul cauta zazanie si sa imprastie neincredere in jertfa lui Cristos.
"pentru că, dacă ar fi fost altfel, însemna că Dumnezeu - pur și simplu - făcea un fel de joc gratuit până la apariția lui Iisus și, toți cei care s-au născut înainte de Iisus, înseamnă că Dumnezeu Tatăl și-a bătut joc de ei"
Adica il judeca pe Dumnezeu pentru ca oricum e entitate in afara lui "Noi" si oricand "Noi" are disponibila euforia celui care s-a regulat si atunci iese regulat in public ca paduchele in frunte, si cu atitudine pe deasupra: "nu ma atinge ca ma sparg in figuri de divin ce ma cred!". Demonul e in mandria si tafna de pe el.
Daca se mai intreaba careva de ce Bivolaru e chel, e pentru ca si-a pierdut de mult legatura cu Dumnezeu.
Dumnezeu e in gura lui o ciunga pe care o mesteca si o scuipa mai des sau mai rar in capul celor de sub el.
S-a mai adăugat o ”profeție” despre GB și MISA, cu următorul comentariu:
ReplyDelete”Unele profeţii ale clarvăzătorului sârb Mitar Tarabih care se referă la România şi chiar la şcoala noastră spirituală de yoga”
https://yogaesoteric.net/unele-profetii-ale-clarvazatorului-sarb-mitar-tarabih-care-se-refera-la-romania-si-chiar-la-scoala-noastra-spirituala-de-yoga/
”Printre oamenii unei naţiuni îndepărtate din nord va apare un om deosebit care îi va învăţa pe oameni multe taine despre dragoste şi compasiune,
dar vor fi mulţi ipocriţi în jurul lui, astfel că el va avea multe probleme la început.
Nici măcar unul dintre aceşti ipocriţi nu va dori să ştie ce este graţia umană autentică, dar cărţile pline de înţelepciune ale acestui om vor rămâne
şi toate vorbele sale se vor păstra [n.n. – aici este evidentă aluzia la conferinţele care sunt oferite cursanţilor acestei şcoli
i care dezvăluie o mulţime de taine], astfel că cei care au îndoieli vor vedea apoi cât de mult s-au autoamăgit.”
”Naţiunea îndepărtată din nord” nu poate fi decât una singură - Suedia, iar omul deosebit din Suedia ce-i învață despre dragoste și compasiune
și ale cărui vorbe se vor păstra (mai ales aici pe blog!) nu poate fi decât Gregorian Bivolaru!
Problema este că Bivolaru n-a stat în Suedia decât în timpul cât a fost arestat, judecat și până a primit azil.
Cum a primit azilul, cum a tivit-o la Paris, unde le învăța de dragoste și compasiune pe cursantele invitate la inițiere.
Chiar și după ce a pățit la Paris, în momentul punerii în libertate s-a întors tot la Paris.
https://exmisa.blogspot.com/2021/10/blog-post.html
https://www.mamamia.com.au/ashleigh-bachelor-australia-2021-cult/
Acum, cine-or fi ”ipocriţii din jurul lui” din cauza cărora ”el va avea multe probleme la început”?
Să fie poporul român, nu se poate, căci Bivolaru a zis prin gura lui Sundar Singh că românii sunt ”poporul ales”!
Să fie cei din conducerea MISA? Li s-ar potrivi chestia cu ”ipocriții”, dar ei sunt cei care au avut probleme din cauza suedezului Magnus și nu viceversa.
Să fie cei care i-au făcut dosar? Nu se poate spune că stau în jurul lui și, în plus, deși au făcut niște dosare de doi bani,
au avut dreptate în ce au afirmat, adică nu-s ipocriți.
Iar cei care ”s-au îndoit, dar se vor amăgi” ar fi cei ce scriu și citesc aici pe blog, numai că ei n-au cum să se amăgească,
din moment ce se îndoiesc tocmai din cauza prostiilor lui Bivolaru, care se bat cap în cap.
Mai rămâne posibilitatea că profetul sârb s-a referit la altcineva, dar nu se poate, că trebuie să fie neapărat Bivolaru!
"Mai rămâne posibilitatea că profetul sârb s-a referit la altcineva, dar nu se poate, că trebuie să fie neapărat Bivolaru!"
DeleteSigur ca nu se poate! Sluga narodu pune pe jar tancul putinic, ocazie cu care Bivolaru isi vinde maculatura pentru ca Bivolaru este buricul pamantului, iar sluga tot sluga.
Nu e necesar sa scrii "MISA®".
ReplyDeleteNu esti sclavul MISA sa te supui regulilor lor ca altfel. Asta si-o scriu ei sa-si traga basini ca sunt business. Daca esti tip destept, ii dai in judecata pentru trafic de carne. Se vede pana si in sigla cu ce se ocupa.
Da-i naibii, sa se duca la inchisoare toti! Crezi ca lor le-ar pasa mai mult de tine? Nu cred! Decat sa planga maica-mea, sa planga a lor!
În această serie de sinteză, semnul de ”marcă înregistrată” va apărea după tot ceea ce a înregistrat MISA, tocmai pentru a se vedea mai bine mercantilismul.
DeletePentru a se vedea si mai bine mercantilismul: "Suprema,este cel mai complex amestec de pe glob,unic,exceptional, ce contine 170 de plante pentru Regenerare si Reintinerire.Reteta se va pregati doar pe comanda speciala,realizanta anticipat.Acest produs face parte din categoria retetelor magistrale,prin urmare formula ramane secreta.Produsul va fi ambalat la 500g si costa 2775lei.
DeleteProdusul este conceput de Ghidul nostru Spiritual intru totul:concept,compozitie,gramaj si cost." Ca o avea sau nu efect e una, dar ce poate sa contina de s-a ajuns la pretul e asta nu se intreaba niciun cursant... Doar strang bani si isi cumpara :)
La scorul ăsta, singurul lucru care se regenerează este contul MISA!
DeleteEfectul de îmbătrânire la vederea prețului e mai mare decât efectul de ”regenerare”...