Thursday, July 21, 2022

Ridicolul Grieg "Botezătorul"

 Cine a făcut parte din sectă știe că o serie de adepți MISA și-au schimbat numele în cursul timpului.


Practica nu e nouă și nici inventată de MISA sau gurul sãu - Gregorian Bivolaru. În cadrul multor religii sau căi spirituale discipolul își alege sau primește un nou nume. De regulă, acest nume spiritual este folosit doar în cadrul comunității, în afara ei, în viața "civilă", fiind folosit numele din actul de identitate.

Numele inițiatic ar pune în evidență "potențialul și calitățile divine ale discipolului" sau l-ar ajuta să manifeste însușirile spirituale întruchipate de acest nume.
De asemenea, el ar servi la identificarea cu corpul spiritual, susținând evoluția spirituală a discipolului

Alte motive pentru schimbarea numelui - vehiculate (nu doar) la MISA - ar fi: eliminarea atașamentului egotic și a identificării cu ego-ul prin nume, deschiderea de noi rezonanțe spirituale, schimbarea destinului sau scăparea de boli (să nu fii găsit de boală).

La MISA pot fi identificate trei tipuri de schimbare a numelui.


1. Botezul în rit ortodox

De prin anii '90, cursanți atei (mai ales din) străinătate, ce deveneau religioși după aderarea la MISA, erau botezați în rit ortodox în taberele MISA de la Herculane  de preoții locali și primeau un nume nou.
 
Chiar pe site-ul MISA se confirmă practicarea  botezurilor de acest gen.

Cursanții atei care doresc să se boteze (cazuri în special întâlnite în alte țări, în care botezul nu este o practică curentă), sunt botezați în religia ortodoxă, cu ajutorul preoților ortodocși, urmând la modul cel mai profund acest ritual și taina creștină.”
 
Se zvonea că unii cursanți l-au avut ca naș chiar pe Grieg în persoană.

După perchezițiile din 2004, în urma cărora ctitorul mișcării a ales să se "autoexileze singur", practica botezului a continuat, dar cu diverși alți "nași". Unul dintre "fotografii de la Curte" a publicat în 2009 pe blogul său o fotografie de la un astfel de botez.

Tot în 2009, userul Jedi Knight a postat pe forumul Softpedia un "ANUNȚ IMPORTANT", ce circula la vremea respectivă printre cursanții MISA, în care se dezvăluie condițiile unui botez "susținut de Grieg".

"Persoanele care doresc să se BOTEZE sunt rugate să trimită la Bibliotecă, până în dată de 20 martie 2009, două fotografii în costum de baie (două piese - fetele), pe care să noteze citeţ, cu majuscule: numele, prenumele, anul de curs şi localitatea, data naşterii, numărul de telefon.
Botezul va fi susţinut de GRIEG în cadrul Simpozionului Internaţional de Yoga din perioada 30 aprilie-10 mai 2009.  
Menţionăm că acest botez se adresează persoanelor care nu sunt botezate în ritul ortodox şi NU se referă la primirea de nume iniţiatic.
"

De ce e nevoie de poze în costum de baie pentru un botez ortodox? De ce "este necesar" să facă Gregorian Bivolaru, selecția "subtilă" a candidaților la botezul ortodox?
Cine nu primea "bilețel cu DA", renumita "sui generis" aprobare divină a gurului, nu avea voie să se boteze?
Și cine oficia totuși aceste botezuri cu selecție bivolară?

În iunie 2014 oficiosul MISA semnala cu mânie proletară, că "MISA le stă în gât multor fețe bisericești" din România, acestea refuzând "să-și îndeplinească rolul de mediatori între om și Dumnezeu" în cazul unor persoane din cadrul mișcării.
Mai mulți cursanți, atât din România, cât și din străinătate, ar fi fost refuzați de un anume preot Pereș din Herculane printre altele pentru că nu și-au ales nume "corecte" gen Ion sau Vasile.


2. Botezul în rit "bivolar"


Acest tip de botez avea/are loc, în general, la cererea expresă a cursantului și ar fi legat, cel puțin în cazul unora, de existența în care cursantul avusese cel mai înalt nivel spiritual.
Cât de "divin inspirat" a fost gurul de Tărtășești în alegerea numelor se poate vedea în lista (incompletă) de mai jos.

Cei mai fericiți, în mare parte instructori de vârf ai sectei, s-au ales cu nume yoghine.


Adinatha   Adinathananda   Advaita/Advaitananda   AghoraVidya   Amrita  Amritananda 

Ananda   Ananda Ishwari  Bagala  Dhumavatiananda  Indra  Ishvarananda  Lalita (Sundari)  Mahashakti

Prema Ananda  Sahajananda   Sattwa  Shaktiananda   Shakti Avadhananda  Vairagyananda   Vajrananda 


La MISA există și un Swami cu nume răsunător.  Mahalayananda, fondator și fost coordonator al filialelor MISA din Finlanda și apoi Portugalia, nu a primit insă acest nume de la "Marele Preot" MISA. S-a potcovit cu titlul acesta după ce a fost inițiat pe bune de Narcis Tarcău (Swami Vivekananda Saraswati), fost instructor MISA. Va rămâne insă un mister dacă numele i se trage de la termenul sanscrit Mahalaya sau de la cuvântul românesc - mahala.

Puține din "numele inițiatice" fără iz yoghin, alocate de Gregorian Bivolaru, sună cât de cât decent. 
Sunt de toate printre ele: franțuzisme, englezisme, infantilisme de prost gust și bătaie de joc la greu. Le-am bolduit pe cele mai cele.


Abdiasol     Agapetin     Agenor    Ailinor    Aimen Klimmeron     Aldolinor     Aloronel    Analurin  

Angelonel   Anikalea   Anima   Antonella   Antonoral   Aretina   Arnesolon   Asialeta   Assellenina 

Atarama     Augustiano    Augustino     Aurea    Auregana    Aurianela     Aurine    Axelina    Belina

Belinda   Bella Maestrinna    Beniamin   Benitanela   Bethianela    Blandine   Brynhilda   Callistelina 

Candide   Celeste   Celina   Celestine    Chloe    Christella    Cinnielina   Clionela   Cristin   Cyrusol

Derynola   Dominela   Dorian   Edena  Eglantine   Elinor   Elinor   Elisana   Eloise   Emeric   Erellona

Erophila   Erotina  Etela   Exuperilon  Fael   Felicien   Felicite  Fergusol   Foca   Frodelin  Gaudencia 

Ghaada   Gloriant   Grace   Gratien  Gwen   Hakin   Honorat   Isis   Jasmin   Jayson   Joseline   Justina 

Lea    Magdalena   Marvin    Mirabela   Mironel    Odinne    Olinela    Onyxa     Philomena Benedicta 

Serafim    Shawn   Sofian    Suavina   Uriel   Uriell   Vanina   Yveline 

Cea mai cea, dintre toți cei de mai sus, se dovedește a fi Carmen Enache, fosta coordonatoare a teatrului Sophrozin și regizoarea filmelor porno turnate în cadrul MISA înainte de 2004. Aceasta s-a împopoțonat în cursul vremii cu 5 nume: MahashaktiBella MaestrinnaAghoraVairagyananda și actualmente Aghora Vidya.


3.Schimbarea întregii identități

Există însă și cazuri de adepți MISA care și-au schimbat atât numele, cât și prenumele, după contactul cu secta, mai precis cu gurul. Nu e clar dacă vreunul dintre ei și-a schimbat identitatea și oficial. 

O ziaristă și fostă Miss Elite Model Look și-a trunchiat numele de familie (deși suna destul de tantric)  după ce a devenit cursantă și chiar purtătoare de cuvânt MISA.

Un instructor și membru fondator MISA, care a fost implicat în constituirea ilegală a sectei pe baza unui fals grosolan, are pe Linkedin două profiluri cu fotografii aproape identice, dar pe nume diferite: profil nr. 1 și profil nr. 2
A doua identitate ar fi primit-o prin grația gurului. De ce? Poate pentru că a rămas cu mintea pe care o avea la 4-5 ani, când ar  fi avut "experințe paranormale" și acum face pe expertul în parapsihologie

Campionul MISA la categoria "schimbarea întregii identități" este nimeni altul decât penibilul Gregorian Bivolaru. Acesta și-a schimbat oficial numele în 2006 în bombasticul Magnus Aurolsson.  Pur și simplu de frică. Din același motiv și-a schimbat numele și în 2016, de această dată ilegal, în Nikolay Petrov, folosind un pașaport fals la Paris.

Cât de "benefice" au fost efectele acestor schimbări de nume asupra "botezatilor" de la MISA o dovedesc evenimentele în care au fost implicați în cursul anilor.

Yveline a murit de cancer. Elinor și Gloriant au avut parte de accidente grave. Cyrusol este binecuvântat la greu de prin 2020 încoace pentru probleme ce nu au fost făcute încă publice. Jayson a luat-o puternic pe aratatura. A aderat la gruparea "suveranilor", și-a ars actele de identitate și permisul de conducere. Conform unui articol publicat în iulie 2021 pe site-ul MISA, acesta ar fi fost ajuns la pușcărie. 

Nu-l întrece decât ridicolul său guru, la care efectele "benefice" se țin lanț. "Divina manifestare a lui Dumnezeu pe pământ, a cărui splendoare strălucește ca o mie de sori" a fost condamnată în 2013 în România la șase ani de închisoare pentru act sexual cu un minor. A stat la pușcărie de mai multe ori în România, Suedia și Franța. A petrecut oarece vreme și la un spital de nebuni. Are procese pe rol în Finlanda și Italia.
Mai mult decât atât "Scumpi" este căutat de Finlanda prin Interpol (mandat de arestare european) pentru trafic de persoane. 

La așa palmares, musai să te lași "binecuvântat" și "botezat" de acest cascador al râsului!



4 comments:

  1. 🤣
    Au-gratin, Bain-Marie, Solzisori, Pane, Feliuta, Castrongh, Furculasion, Mauran si St. Upeed.
    Cei 2 din urma merg precum Sf. Petru si Pavel - nedespartiti!
    Mai am: Dozaunu, Bustardoi, Lacdaun!
    Haliluia!

    ReplyDelete
  2. "franțuzisme, englezisme, infantilisme de prost gust și bătaie de joc la greu"

    As zice ca sunt parte din asa-numita "culturã" manelisticã. Specifica celor cu o educatie precara, care adorã sa foloseasca adjective pompos-ridicole, cu un vocabular redus si obsesiv-repetitiv.
    Cu alte cuvinte specific unui exemplar de tipul lui grigore din tartasesti care trece la milimetru peste nivelul unui analfabet clasic. De peste 30 de ani (daca se asculta "conferintele" din primii ani) zgarie auzul cu aceleasi sintagme vetuste, cuvinte pocite, promisiuni desarte, obsesii si injuraturi la adresa oricui nu e de acord cu aiurelile lui.

    grigore ca grigore, dar ce ne facem cu liota de adepti listati in articol care accepta senini re-"botezarea" si inrolarea in randul unei turme manelistice ? si sunt printre ei "somitati" care din pruncie erau paranormali (de acord: nu sunt normali nici acum) si care lâncezesc in sectã de peste 30 de ani (e drept unii au parte de firimituri de la masa sefului) si se linkedin-uiesc cu cate 2 profile.

    ReplyDelete
  3. Vrăjeală curata, sa fii tâmpit sa mai și crezi că îți modifici karma :)))). Dar idioții rămân până la urmă idioți. Cel mai bine faci o pușcărie și ii bagi acolo. Acolo merita idioții sa trăiască, daca merita sa mai trăiască. Cu de-a sila să-i aduni ....asta ar merita. Sa fie băgați în temnițe largi ( nu prea largi ) claie peste grămadă. Poate intr-o zi se termina povestea cu misanii ăștia sectanți. La cel mai mic pas una peste meclă, ce conștiința ??? Fără teama una-n bot și gata. Problema rezolvată. Educația se face prin frica și forța. Cum ăștia nu prea o au, atunci impusă.

    ReplyDelete
  4. Fostul instructor Jayson Acs are și canal Youtube unde promovează nu doar sminteala suveranității ci și năzbâtia pământului plat. https://www.youtube.com/channel/UCXW0p9VBn2RcEMZiFRPnfgg

    ReplyDelete

tag form to add a photo:

[image width="400px" rel="nofollow" src="image_link"/]

do not go beyond a width of 400