Consacrarea acțiunilor înfăptuite în comun și liberul arbitru

(continuare a postării anterioare 🔗)

Dacă consacrarea roadelor unei acțiuni individuale ridică atâtea semne de întrebare, cu atât mai complicată este consacrarea

roadelor unei acțiuni în comun, ce este realizată simultan de către mai multe persoane.

În primul rând, este necesar unisonul atât în ceea ce privește acțiunea în sine și scopul acesteia, cât și răspunsul Divinului la consacrare.

În cazul unui act amoros realizat în cuplu, e nevoie de doi, așa că ambii trebuie să primească răspuns afirmativ, nu are sens ca unul

să primească răspuns afirmativ și celălalt nu.

conf. Consacrare, 1995 (1h:59min:13sec – 1h:59min:35sec 🔗):

Întrebare: Se poate ca, înaintea unei fuziuni amoroase, în consacrarea fructelor divinului, unul dintre iubiți să primească răspuns,

iar celălalt, nu?

Bivolaru: Nu este posibil. Cel mult, amândoi să sesizeze că nu se primește această consacrare, fructele nu sunt acceptate.

conf. nouă despre Consacrare, partea a 2-a, august 2015 (audio 🔗 43min:16sec – 51min:25sec):

Bivolaru: Este fundamental, este esențial ca cei doi iubiți să primească – fiecare dintre ei – în prealabil un răspuns afirmativ.

În cazul victimei numită Nathalie a cărei relatare apare în podcast-ul german Tantra Toxică, aceasta mărturisește clar că,

în cazul ”inițierii” ei sexuale de la Paris de către guru Bivolaru, a avut loc consacrarea roadelor actului sexual către Divin,

dar ea nu își dorea să fie inițiată sexual de către guru și, fiindu-i frică de reacția lui, a evitat să-i spună aceasta,

ceea ce a fost interpretat de către Bivolaru în sensul că femeia ar fi primit răspuns afirmativ la consacrare din partea Divinului.

Din moment ce a urmat actul sexual, rezultă că și Bivolaru ar fi primit răspuns afirmativ căci, după cum a susținut chiar el,

actul sexual poate avea loc numai în cazul primirii răspunsului afirmativ de către ambii parteneri.

Însă ipoteza primirii unui răspuns afirmativ la consacrare de către Bivolaru vine în contradicție cu relatarea cursantei germane,

care mărturisește despre un răspuns negativ ceea ce, conform afirmațiilor lui Bivolaru din pasajele anterioare, nu este posibil.

În acest punct, apare întrebarea: este posibil ca femeia să fi primit un răspuns afirmativ pentru inițierea sexuală, așa cum lasă

să se înțeleagă Bivolaru, deși ea nu-și dorea aceasta?  În acest caz, ce mai reprezintă liberul arbitru?

Nathalie: Din punctul meu de vedere, nu este un ”DA” dacă mi-e prea frică să spun ”NU”.

Evident că Nathalie nu avea cum să primească un astfel de răspuns afirmativ la o acțiune la care nu dorea să ia parte.

Iar dacă ea ar fi fost încredințată că a primit un răspuns afirmativ chiar și împotriva dorinței ei, atunci nu ar fi pus accentul

pe abuzul din partea gurului, ci s-ar fi întrebat mai degrabă ”de ce mă simt atât de mizerabil, din moment ce Dumnezeu

mi-a arătat că acțiunea este dumnezeiesc integrată? Am perceput eu greșit, n-am înțeles eu bine?”

➤ Este posibil ca Dumnezeu, printr-un răspuns afirmativ la consacrarea roadelor unei acțiuni, să îndemne o ființă umană

să înfăptuiască acțiunea respectivă împotriva voinței ei?

Dacă răspunsul lui Dumnezeu ar fi DA atunci când omul și-ar dori să fie un NU și, prin urmare, omul acționează împotriva dorinței lui,

dacă rezultatul acțiunii nu îl mulțumește pe om, atunci ÎNDOIALA din el se amplifică:

”Am făcut cum vrea Dumnezeu, dar atunci de ce nu îmi este bine? Oare nu era mai bine dacă făceam așa cum am vrut eu?” 

Într-un astfel de caz, omul nemulțumit de rezultat va avea tendința de a arunca vina pe Dumnezeu.

Acest mod de acționa nu l-ar ajuta pe om să evolueze spiritual ci dimpotrivă, l-ar face să se îndepărteze de EL.

Întrebarea de mai înainte poate fi nuanțată:

Se cuvine să oferim lui Dumnezeu roadele unei acțiuni pe care în realitate nu dorim să o realizăm sau de a cărei necesitate

sau chiar moralitate ne îndoim? Ar accepta Dumnezeu roadele unei acțiuni realizată cu lehamite sau cu îndoială în suflet?

Imaginați-vă că sunteți la un restaurant și chelnerul/chelnerița vă împinge farfuria cu mâncare cu lehamite sau chiar cu dispreț.

Sau altă situație, în care cei care servesc vă aruncă practic farfuria pe masă, cu o expresie pe față gen ”stați-ar în gât!”

Poftă bună!... Probabil că aceasta ar simți și Dumnezeu în cazul consacrării roadelor unei acțiuni nedorite sau silnice.

Desigur că există și acțiuni care nu sunt foarte dorite de către aspirantul spiritual, dar care ar fi spre binele lui,

cum ar fi austeritățile (Tapas-uri, post etc). Însă chiar și în acest caz se pune același gen de întrebare: 

acceptă Dumnezeu roadele unei acțiuni și susține respectiva acțiune dacă aceasta este realizată fără aspirație și fără tragere de inimă,

cu sentimentul realizării unei acțiuni nedorite sau chiar silnice?

Ce se petrece în cazul în care ideea realizării respectivelor austerități nu vine de la aspirant, ci de la ”maestru”?

Chiar dacă respectivele austerități sunt necesare, au eficiență dacă nu sunt realizate cu tragere de inimă? 

Ar accepta cu bucurie Dumnezeu roadele unor astfel de acțiuni?

Dumnezeu, în înțelepciunea Lui, îl lasă pe om ca mai întâi să aleagă el singur, pentru ca acesta să-și asume răspunderea

pentru acțiunile sale astfel încât, prin urmările - bune sau rele - ce survin, să își dea seama care este natura voinței sale.

Dacă urmările acțiunilor sale sunt bune, omul va fi atras, stimulat și încurajat în realizarea unor astfel de acțiuni.

Dacă urmările acțiunilor sale sunt rele, în urma suferințelor apărute ca urmare a acțiunilor sale incorecte, omul va învăța

că respectivele acțiuni sunt rele și va evita să le mai realizeze pe viitor.

Dacă acțiunea realizată din proprie inițiativă va eșua, atunci omul nu va mai avea tendința de a-l învinovăți pe Dumnezeu

pentru propriul eșec.

Din învățămintele trase ca urmare a propriilor experiențe, omul va fi stimulat să facă eforturi pentru a dobândi mai întâi

discernământul spiritual, adică să devină capabil să deosebească de la început - încă de la stadiul de intenție - natura acțiunilor sale

și astfel să aleagă SINGUR, în deplină cunoștință de cauză, ceea ce este bun, apoi Îi va oferi lui Dumnezeu cu bucurie

roadele unei acțiuni benefice pe care a ales să o săvârșească pe deplin liber și entuziast, iar  Dumnezeu îl va susține.

Esențial este ca omul să învețe singur, din urmările faptelor sale și să fie stimulat să aleagă, din proprie voință, calea fără suferință.

El va ajunge să se orienteze - forțat de împrejurări și nu de altcineva - către acțiunile ce aduc roade bune, le va alege de unul singur

și, foarte important, va înțelege astfel de ce face respectiva alegere.

Prin alegeri corecte, omul nu va dobândi doar beneficiile faptelor sale bune, ci și ÎNȚELEPCIUNE!

Aceasta este adevărata ELIBERARE, nu aceea de a i se spune omului la tot pasul ce ar trebui să facă, caz în care omul

ar fi doar o slugă inconștientă și oarbă!

ÎNȚELEPCIUNEA este aptitudinea sau capacitatea de a înțelege natura lucrurilor și a acțiunilor din creație și, prin urmare,

de a discerne asupra acestora.

Conform Legii Rezonanței promovate și devenite chiar marcă înregistrată la MISA, fiecare intenție de a acționa îl conectează

pe cel care intenționează la sursa energiei corespondente. Prin urmare, devine necesar ca omul să ajungă să discearnă în inima lui

dacă manifestarea intenției clare și ferme este însoțită de o vibrație pozitivă sau negativă.

De altfel Bivolaru atrage mereu atenția asupra importanței intenției clare și ferme în practica yoga.

Și atunci cum să-I consacri lui Dumnezeu roadele unei acțiuni pe care nici măcar nu ești sigur că vrei să o realizezi?

Așadar, întâi este alegerea, apoi intenția clară și fermă, apoi urmează consacrarea, care va stabili, prin răspunsul primit

la consacrarea roadelor acțiunii, dacă acțiunea ce se intenționează a fi realizată este integrată în acel moment.

Din aceste considerente, nici Dumnezeu și nici un maestru spiritual autentic nu vor îndemna și nici nu vor căuta să convingă

un aspirant spiritual să treacă la realizarea unor acțiuni pe care aspirantul ezită să le realizeze.

Ceea ce face Bivolaru în cazul relatărilor victimelor, este influențare și manipulare în sensul dorit de el, dar care este împotriva

dorinței victimelor lui. Dumnezeu nu avea cum să aprobe aceste acte sexuale la prima vedere, prin răspuns afirmativ la consacrare,

mai ales că în urma săvârșirii acestor acte au survenit suferințe și traume psihice. Cum să fie suferința un semn al integrării divine? 

Bivolaru ar spune la faza aceasta: cel care a revelat consacrarea - Krishna - îl îndeamnă pe Arjuna să plece la luptă

împotriva rudelor lui, chiar dacă Arjuna ezită sau chiar nu dorește să lupte.

Dar Krishna îi demonstrează în prealabil lui Arjuna justețea luptei sale, care este conformă cu Dharma sa, căci el aparține

castei războinicilor și dacă el nu se va opune răului, răul ar triumfa și ar cuceri lumea.

Așadar, întâi Arjuna este convins pe temeiuri juste de integrarea divină a acțiunii, apoi el alege în mod liber să lupte

și îi oferă fructele acțiunii lui Krishna.

Dar Bivolaru, pe ce temeiuri caută să le convingă pe cursante să accepte actul sexual cu el, în ciuda dezgustului acestora?

Dacă se lasă violate, își vor arde karma și vor avea parte de un imens salt spiritual? Atunci unde este saltul, dacă respectivele

au suferit, au rămas cu traume și ”au părăsit calea spirituală”?

”Este egoul lor, sunt demonii lor care se opun evoluției lor spirituale și care le fac să cadă la testele spirituale!”, vor spune în cor

atât abuzatorul cât și acoliții. Dar atunci de ce aceștia au ascuns victimelor adevăratul scop al călătoriei, le-au promis dinainte

că totul va fi bine și că totul va fi numai în conformitate cu voința lor liberă 🔗?

➤ Îi este de ajutor aspirantului spiritual să ceară aprobare la tot pasul, precum unui oracol?

Dacă Dumnezeu i-ar răspunde omului la fiecare întrebare și i-ar arăta ce să facă ÎNAINTE ca acesta să fie capabil să discearnă

și să aleagă să realizeze o acțiune, omul ar deveni exact ca un robot: ar face acțiunile perfect din punct de vedere exterior,

dar orbește din punct de vedere interior. Aceasta nu este eliberare, e robie (robie are aceeași rădăcină cu robot).

Dacă ucenicul nu învață și nu devine capabil să îndeplinească de unul singur fiecare operațiune la perfecție, el nu va deveni meșter.

Așadar Dumnezeu îl va lăsa pe om mai întâi să aleagă singur, să învețe și să devină capabil să simtă care este acțiunea corectă,

apoi îl va susține în realizarea acțiunilor corecte, integrate în armonia divină.

Mai multe opinii în acest sens pot fi citite aici

https://falseguru.wordpress.com/2014/07/12/consacrarea-ca-metoda-de-indoctrinare/

Cele expuse până acum se referă la acele situații pe care orice om are capacitatea de a discrimina și de a alege..

Însă în viață există și alegeri cu implicații teribile, în situații riscante, a căror urmări nu pot fi prevăzute de către omul obișnuit.

În astfel de situații, un răspuns din partea Divinului, care cunoaște viitorul, ar fi cu adevărat de neprețuit.

Alegeri gen: să respingi tratamentul și operația pe care medicul te sfătuiește să le realizezi pentru a elimina cancerul galopant

ce a apărut sau să optezi pentru ”tratamentul” cu plante pentru care insistă ”ghidul spiritual”? 

Să pleci la drum în călătoria programată cu mașina?

Apropos, dacă răspunsul sau lipsa de răspuns a Divinului la consacrarea roadelor acțiunii indică dacă acțiunea este bine să fie înfăptuită,

respectiv nu este bine să fie înfăptuită, de ce au apărut la MISA accidente grave soldate cu victime 🔗?

Cum e posibil ca trei persoane cu funcții în MISA să nu fi perceput corect, în același timp, răspunsul la consacrare 🔗?

Chiar în replica MISA către Le Monde scrie, citez:

În mesajul transmis de către Gregorian Bivolaru, ideea principală nu se referea la o eventuală disculpare a sa,

ci tocmai la faptul de a-i atenţiona pe toţi despre necesitatea de a fi extrem de atenţi şi responsabili pentru tot ceea ce fac

şi de a nu se ”culca pe o ureche” având ideea naivă că sunt ”aleşi” pentru că se află pe o cale spirituală.

Practicanţii yoga ai şcolii MISA ştiu foarte bine că mentalitatea unui aspirant pe calea spirituală nu este nici pe departe aceea

de a fi dependent de sfaturile şi aprobările cuiva. Chiar în cursurile din primii ani de yoga este scris şi explicat faptul că aspirantul

trebuie să devină pe măsura maturizării sale spirituale tot mai responsabil şi mai autonom, iar atenţia are un rol absolut esenţial.

Se poate spune că întreaga practică yoga este orientată către trezirea unei stări de a fi în fiecare moment cât mai lucid şi conştient. 🔗 

Cum nu ești ”dependent de aprobări”, dacă la fiecare pas ceri răspuns aprobator?

Așadar cei de la MISA, în frunte cu Ghidul, recunosc faptul că, indiferent de răspunsul primit la consacrarea roadelor

fiecărei acțiuni, cel care acționează trebuie să rămână în permanență pe deplin atent și responsabil pe durata realizării întregii acțiuni.

Dar asta înseamnă că implicit se recunoaște că mereu persistă posibilitatea să se petreacă ”accidente”, chiar în condițiile

în care s-a primit consimțământul de la Divin (din moment ce s-a trecut la săvârșirea acțiunii).

Asta conduce la ideea că, în definitiv, Dumnezeu i-ar fi îndemnat pe unii să realizeze acțiuni în urma cărora aceștia au avut de suferit

căci, dacă n-ar fi primit răspuns afirmativ, nu ar fi realizat respectiva acțiune cu urmări nefaste!

Iată unde duce ”logica” lui Bivolaru: practicantul karma yoga nu mai este responsabil d.p.d.v. karmic de urmările acțiunilor sale

ale căror roade le-a consacrat cu succes, dar totuși suportă urmările acțiunilor! 

O altă problemă a modalității de consacrare expusă de Bivolaru este că răspunsul Divinului este subtil și nu tocmai ușor de perceput.

De ce este astfel? Posibile explicații:

➤  Divinul este aspectul cel mai profund al Creației, o taină greu de pătruns și, prin urmare, prin natura lor,

manifestările Sale sunt foarte subtile

Dar Divinul poate să se manifeste foarte vizibil, așa cum se petrece în lumea materială care, în definitiv, este manifestată

tot prin Voința și Puterea Lui. De ce nu ne răspunde Divinul într-un mod în care să nu mai existe dubii?

De ce nu răspunde Divinul ca în Biblie, sub forma unei coloane de foc, printr-o voce tunătoare care se aude din cer

sau chiar printr-o mână care apare din nimic și scrie un avertisment pe ziduri 🔗? Însuși Bivolaru afirmă, citez:

conf. despre Consacrare, august 1995, Costinești (1h:16min:24sec – 1h:18min:53sec 🔗):

Întrebare: Dacă acel răspuns nu vine sau nu-l percepem noi?

Bivolaru: Nu, este exclus să nu-l percepem. Aici vă rog să nu vă păcăliţi. Dacă Dumnezeu răspunde, noi percepem, ne dăm seama.

Dumnezeu are la dispoziţie mijloacele pe care le are în atotputernicia Lui de a ne face să înţelegem că e de acord.

Dacă nu, nu apare absolut nimic. 

Însă chiar în cadrul acelei conferințe, au fost unii care au declarat că nu au simțit ceva extraordinar, ci calm, interiorizare,

”ceva nebulos” (vezi postarea precedentă).

Singurul răspuns firesc este că, deși Dumnezeu se poate manifesta foarte vizibil, EL alege să se manifeste într-un mod subtil

astfel încât, pe de o parte, să-i lase omului libertatea de a alege, iar pe de altă parte, să îl stimuleze pe om să facă eforturi

spre a ajunge la acea înălțime spirituală unde manifestările divine devin foarte clare, dar în plus Voința lui Dumnezeu

poate să fie pe deplin înțeleasă!

Ce s-ar întâmpla dacă Dumnezeu și-ar manifesta în permanență Voința Sa în mod vizibil și pentru cei orbi spiritual?

✦ unii ar fi șocați și speriați (când Divinul se manifestă în Biblie, EL începe adesea astfel: ”Nu te teme!”)

Ar rezulta o ”frică față de Dumnezeu”, ceea ce ar împiedica apropierea cu iubire și dăruire față de EL și ar determina o ascultare

plină de teamă, ca aceea față de un tiran

✦ alții ar deveni fanatici și ar ajunge la rândul lor tirani (inchizitori, membri în tribunale religioase, lideri religioși supremi,

fanatici declanșatori de războaie religioase etc)

✦ alții ar deveni dogmatici, habotnici, falși pioși (fățarnici) sau plini de ascultare oarbă, conformiști, ar respecta mecanic

preceptele spirituale, ceea nu are vreun folos spiritual pentru ei.

Din toate acestea rezultă că Dumnezeu se manifestă întotdeauna în mod subtil elevat astfel încât Voința Sa să fie cunoscută

doar de către cei care o înțeleg ! Prin aceasta, Dumnezeu respectă implicit liberul arbitru al omului!

Dumnezeu nu se manifestă imperativ împotriva voinței omului, în genul ”Fă ce-ți spun EU și nu te mai codi atâta, demon ce ești,

pentru că știu EU ce e mai bine pentru tine!”, răpindu-i în felul aceste libertatea de a alege și transformându-l într-un sclav

supus și orb, fără vreun beneficiu spiritual pentru om.

În partea a 2-a a conferinței despre Consacrare din 2015, Bivolaru spune:

”Datorită omniscienței sale perfecte, Dumnezeu știe fulgerător care sunt intențiile noastre reale atunci când ne decidem

să realizăm consacrarea roadelor unei anumite acțiuni. Mai mult decât atât, Dumnezeu știe întotdeauna cu precizie care vor fi apoi

toate consecințele, toate roadele faptelor noastre și, în același timp, Dumnezeu știe cât de mare este sinceritatea și dăruirea noastră

atunci când alegem să îi oferim Lui și numai Lui roadele acelei acțiuni a noastră.”

În cazul concret al cursantei Nathalie de la DAtY, Dumnezeu nu avea cum să-i răspundă afirmativ acesteia, îndemnând-o să se supună

la un act sexual față de care ea avea din start dezgust, EL cunoscând dinainte asta.

Prin urmare, nu i-a trimis acceptul nici abuzatorului, care a acționat forțat, orbit și mânat de instinctele-i abjecte.

➤ uneori, cel care face consacrarea nu merită să primească răspuns

În conferința sa din 2015, în partea ce conține răspunsuri la bilete 🔗, Bivolaru întreabă dacă există cineva care nu primește niciodată

răspuns la consacrare, iar după aceasta primește un bilet anonim:

Întrebare: Aș dori să știu de ce unele ființe nu primesc niciodată răspuns la consacrare, deși o fac corect. 

Mă refer aici că nu primesc răspuns la nicio consacrare, indiferent de acțiunea pe care doresc să o facă.

Bivolaru: Este o întrebare importantă. Este necesar să știți că ființele umane ce se află în această stare nu au înnodat deocamdată

legătura elementară, firească, cu Dumnezeu Tatăl. Astfel de ființe umane nu au stabilit deocamdată în această viață contactul cu Divinul.

În unele cazuri, există și ființe umane care, datorită faptului că au căzut rând pe rând la anumite probe spirituale importante,

datorită faptului că au alunecat în stări demoniace, datorită regresului evident în care se află, astfel de ființe umane sunt acelea

despre care în tradiția spirituală fundamentală se spune că, citez ”Dumnezeu, și-a întors fața de la ele”.

În anumite tradiții ale înțelepciunii milenare, astfel de ființe umane sunt numite ”ființe rătăcite”. 

Așadar nu trebuie realizată confuzia între ”acțiuni ce nu trebuie făcute” și ”acțiuni ce nu primesc niciodată răspuns”.

O ”ființă rătăcită”, care nu primește răspuns nici măcar la consacrarea mesei, nu trebuie să înțeleagă că nu trebuie să mai lucreze

sau chiar să mai mănânce, așa cum ar rezulta dacă ar urma mecanic învățăturile confuze lui Bivolaru.

Pe lângă cele două categorii menționate anterior, mai trebuie spus că mai există o a treia categorie ”specială”:

”acțiuni ce nu ar trebui realizate niciodată, dar care sunt totuși realizate, pentru că zice-se ”primesc răspuns afirmativ” din partea ”Divinului”!

Printre aceste acțiuni se numără:

- ”răspunsul afirmativ primit de către Ghidul spiritual” la consacrarea ”inițierilor sexuale” la care femeile ”inițiate”

nu doresc de fapt să ia parte

- ”răspunsul afirmativ primit” de către adepții sau instructorii care iau parte la acțiuni imorale sau chiar ilegale în cadrul MISA

- ”răspunsul afirmativ primit” de către cursantele care activează pe videochat-uri porno, deși tot ”Ghidul spiritual” a declarat

că expunerea părților intime contra cost este preacurvie, iar clienții respectivelor cursante se masturbează și ejaculează

în fața ecranului, încălcând principiul continenței sexuale, propovăduit de Mereu Același ”Ghid”. 

Așadar, consacrarea roadelor acțiunilor potrivit modalității ”revelate” de către Bivolaru, ridică mari semne de întrebare.

Deși toate tradițiile spirituale subliniază necesitatea faptelor bune și îndeamnă permanent și insistent la săvârșirea de fapte bune,

cu excepția Bhagavad-Gita, nicio altă tradiție spirituală nu pomenește despre necesitatea consacrării roadelor acțiunilor bune!

Mai mult, nici măcar Bhagavad-Gita nu oferă o ”tehnică precisă, concretă” de realizare a consacrării roadelor acțiunii!

Dacă Dumnezeu îl îndeamnă pe om, pe toate căile, la săvârșirea de fapte bune, de ce nu îl învață că până și faptele bune îl leagă

dacă nu Îi oferă LUI roadele acestora?

Dacă este atât de importantă, de ce nu este oferită modalitatea realizării efective a consacrării?

Poate pentru că este un act eminamente spiritual ce ține de profunzimile spiritului, nefiind potrivită o modalitate concretă

ce ar transforma-o într-o acțiune mecanică, într-un ritual formal?

Însuși Bivolaru se laudă cu asta, fără să-și dea seama că astfel, dezvăluie că tehnica lui nu există în tradiția spirituală:

conf. despre Consacrare 2014 partea 1 🔗:

”Este esențial să rețineți că deocamdată, în sfera planetei Pământ, este pentru prima dată când tainele consacrării roadelor

lui Dumnezeu Tatăl sunt dezvăluite într-o formă simplă, practică, ce poate fi de un real folos pentru toate ființele umane.”

Pe lângă modalitatea vagă, subiectivă de validare a rezultatului pretins obiectiv al aplicării metodei consacrării roadelor acțiunilor

către Divin, pe lângă contradicțiile și neclaritățile ce au fost arătate, mai apar și inadvertențe de ordin practic:

conferinţa despre Consacrare - 1995:

Bivolaru: Simpla activare a lui Sahashrara nu este suficientă ca să ne permitem să spunem că este răspunsul lui Dumnezeu,

pentru că acest răspuns nu se produce numai pe Sahashrara. El angrenează toţi centrii pornind din creștet şi până în Muladhara.

Că nu se percepe distict şi egal până în Muladhara asta este altceva. Dar să ştiţi că se simte totuşi proporţional.

Adică putem să simţim pe Sahashrara 70%, pe Ajna 60%, pe Vishudda 50%, pe Anahata 40%, pe Manipura 20%, pe Swadhistana 10%,

Muladhara 5%, dar se simte clar pe toţi. Este ca o revărsare de har din creştet şi până în Muladhara.

conferinţa despre Consacrare 2014, partea 1:

 

Bivolaru: Atunci când survine răspunsul, Dumnezeu ne răspunde gradat, dar experiența ce apare în noi atunci când se revarsă din plin

cel de al doilea val, face să apară o stare nuanțată care se instalează destul de repede în universul nostru lăuntric, mai ales la nivelul

cenților de forță, Sahasrara, Ajna chakra, Soma chakra, Vishuddha chakra, Anahata chakra și, ceva mai rar, Manipura chakra.

Acest răspuns complex, ce se nuanțează la nesfârșit, dar care prezintă anumite constante inimitabile - subliniem inimitabile -

este perceput lăuntric în ființa noastră, sub forma celui de-al doilea val, ce vehiculează fluxurile subtile sublime ale energiilor

Atributelor Dumnezeiești ce se difuzează în ființa noastră și uneori ne inundă, mai ales la nivelul centrilor de forță Sahasrara,

Ajna, Visuddha, Anahata, rareori Manipura.

”Taina dezvăluită a Consacrării roadelor acțiunilor noastre lui Dumnezeu Tatăl – Episodul 39 (video 🔗 08min:40sec)

”Atunci când ofranda noastră este acceptată, percepem răspunsul dumnezeiesc sub forma unui flux extatic și transcendent

ce vine de undeva de deasupra capului și ne cuprinde, de sus în jos, întreaga noastră ființă”.

Ba până în Muladhara, ba numai până la nivelul lui Manipura, ba în întreaga ființă! Nehotărât ”Ghid”!

PS. În tabăra de la Costinești din 2014, Bivolaru a lansat un ”update” al consacrării în care, înainte

de rostirea formulei de consacrare,

se rostește de cel puțin 21 de ori și de maxim 27 de ori formula ”Doamne Dumnezeule, miluiește-mă!”

Asta era problema, cu formula! Atitudinea nu are importanță...

Ordinea firească a ”etapelor tehnicii de consacrare” revelate în premieră planetară de către Bivolaru, ar fi trebuit să fie următoarea:

- identificarea scopurilor ce este necesar să fie îndeplinite și a acțiunii ce este necesar să fie realizată pentru a atinge rezultatele necesare

- stabilirea modalității de înfăptuire a acțiunii

- analiza din punct de vedere moral și spiritual atât a scopurilor urmărite, cât și a modalității de acțiune

- optarea pentru o acțiune care este atât necesară, cât și și morală

- intenția clară și fermă de a realiza acțiunea aleasă pe principii morale

- consacrarea roadelor acțiunii alese

- perceperea răspunsului la consacrare

- trecerea la realizarea acțiunii care a primit răspuns afirmativ din partea Divinului, renunțarea la cea care nu a primit răspuns

Bivolaru:

https://web.archive.org/web/20100822014810/http://www.krishna.go.ro/texte%20spirituale/KARMAYOGA.htm

https://yogaesoteric.net/definirea-sistemului-karma-yoga/

MISA oficial:

https://misa.yoga/consacrarea/

https://misa.yoga/karma-yoga/

https://vindecare-spirituala.ro/consacrarea-fructelor-actiunilor-nostre-benefice-o-modalitate-de-a-l-simti-pe-dumezeu/

https://yogaesoteric.net/raspunsul-oferit-de-biroul-de-presa-misa-cotidianului-francez-le-monde/

28 aprilie 2015 - ”noua variantă a consacrării”

https://yogaesoteric.net/unele-precizari-importante-cu-privire-la-consacrare/