Monday, June 3, 2024

Despre ÎNDOIELI și TESTE SPIRITUALE la MISA


Cele două jurnaliste germane care au realizat recentul podcast ”Tantra Toxică” au sesizat că una dintre metodele
de control psihologic larg utilizate în cadrul sectei MISA implică așa-zisele TESTE SPIRITUALE.

citez din podcast:
TerapeutaÎncă mă impresionează modul în care inteligența este subminată în acest mod. Cu alte cuvinte, faptul că oameni
care au de fapt discernământ și inteligență, ajung într-o situație în care acestea sunt cumva pierdute.
naratoare: E ca și cum aceste femei inteligente ar fi comutat butonul pentru bunul simț pe ”OPRIT”, pe durata participării
la școala de yoga. ”De ce nu au spus pur și simplu NU?” Psihoterapeuta spune că i se poate întâmpla oricui.
TerapeutaDacă te întrebi despre asta, atunci îndoielile și supărările au fost întotdeauna acolo, iar conștientizarea a ceea ce
nu e în regulă este atunci negată, pentru că atracția e mai mare și pentru că există întotdeauna argumente care anulează îndoielile.

Cei care au fost cursanți ai acestei ”școli” au avut evident unele îndoieli cu privire la ”ghidul spiritual” și au simțit modul în care acestea
se manifestă. Unii le-au acceptat și au părăsit imediat secta, în timp ce alții s-au luptat un timp cu ele (s-au îndoit de îndoielile lor).
Evident, cei care sunt cursanți ai MISA/ATMAN încă își reprimă îndoielile pe care eventual le mai au.

Unul dintre mecanismele insidioase de reprimare a îndoielilor apărute la adepți este ”frica de îndoielile demoniace” și de faptul
că acestea îi pot deturna de pe calea spirituală și îi pot face ”să rateze definitiv unica șansă de mântuire”.
Pericolul ”îndoielilor demoniace” este un veritabil șantaj psihologic, ce îl descalifică pe liderul MISA ca maestru spiritual autentic
deoarece, afirmând că îndoielile adepților față de el ca ghid și față de activitățile și acțiunile școlii sunt ”demoniace”, adică sunt
induse de demoni și reprezintă rezonanțe cu demoni, el afirmă implicit că el și școala lui sunt infailibili și dumnezeiești,
iar simpla apariție a îndoielii în sine este un pericol letal și un semnal grav al unei posibile prăbușiri în infern.

Desigur că îndoielile pe o cale spirituală reprezintă o subminare a eforturilor spirituale pentru că produc o divizare lăuntrică
dar, pe de altă parte, sunt naturale atâta timp cât practicantul nu a ajuns la un înalt nivel de conștiință și de clarviziune
care să-i permită să conștientizeze adevărul și să discearnă din start asupra oricăror situații.
În lipsa unei conștiințe înalte, opusul îndoielii este încrederea oarbă, iar aceasta este la fel de periculoasă ca îndoiala însăși.
Încrederea oarbă într-un maestru autentic exclude credința adevărată bazată pe iubire și comuniune, pe când încrederea oarbă
într-un fals maestru conduce la o rătăcire gravă și iremediabilă (vezi aici 🔗 🔗).

Un maestru adevărat știe că îndoiala este ceva natural și inevitabil pe calea spirituală și în niciun caz nu va acționa în sensul
reprimării sau, din contră, al amplificării conflictului în interiorul aspirantului.
În schimb un maestru fals, cum e Bivolaru, va căuta să evite sau să suprime ”din fașă” apariția vreunei îndoieli privitoare la el:

Bivolaru, mesaj pentru cursanți: 
Anumite îndoieli demoniace, persistente şi puternice, mai întâi estompează şi apoi fac să dispară pentru totdeauna starea tainică
de comuniune paranormală, inefabilă cu GHIDUL SPIRITUAL (scris cu majuscule, n.a.) 🔗

Bivolaru, mesaj referitor la părăsirea cursului de către unii instructori din Brașov:
Atunci când unii aspiranţi îşi pierd încrederea în ghidul spiritual, viziunea lor asupra ghidului spiritual se întunecă se schimbă
şi tocmai de aceea ei nu mai pot beneficia la scurt timp după aceea de darurile şi susţinerea spirituală pe care ghidul spiritual
le oferă neîncetat. În astfel de situaţii, apar în fiinţa lor unele influenţe bizare chiar demoniace, care îi determină să îşi modifice
viziunea sau altfel spus punctul de vedere. 🔗

Desigur, îndoiala poate conduce UNEORI la rătăcire și la părăsirea căii spirituale, dar este totuși o situație ce apare în mod natural
(adică nu apare din voința celui atins de îndoială) și este inevitabilă pe o cale spirituală, în timp ce opusul acesteia - încrederea oarbă -
este întotdeauna nenaturală (este alegerea fanaticului), este falsă și conduce ÎNTOTDEAUNA la rătăcire spirituală.
Așadar este o mare eroare spirituală să combați îndoiala prin frică și prin inocularea încrederii oarbe, așa cum se procedează la MISA.

Practica creștină recomandă combaterea îndoielii prin rugăciune, adică prin invocarea unei susțineri divine (”întărire”), prin care
survine o trăire spirituală înaltă ce aduce mai multă credință și slăbește îndoiala.
Tantra, pe de altă parte, recomandă pur și simplu observarea ATENTĂ și DETAȘATĂ a modului în care se manifestă îndoiala
în universul lăuntric al practicantului. 

Se observă că ambele atitudini în primul rând EVITĂ IMPLICAREA și IDENTIFICAREA subiectului cu îndoiala sa.
Practicantul este în realitate SPIRITUL, SINELE și nu este identic cu gândurile și nici cu îndoiala lui.
Un practicant inteligent își dă seama că ÎNDOIALA ÎI APARE, îi vine din afară, deci EL NU ESTE IDENTIC cu ÎNDOIALA sa.

Atunci când practicantul se identifică cu îndoiala care îi apare, în el se naște un conflict care îl divizează și îl subminează lăuntric.
Luptând cu propria-i îndoială - aș cum sugerează prostește ghidul MISA - practicantul luptă cu sine însuși, înfrângerea fiind foarte probabilă.
De altfel, Bivolaru a spus mereu că ”de ceea ce ți-e frică, de aceea nu scapi” dar iată că, încă o dată, se contrazice pe sine.
În realitate, frica de îndoială o alimentează și o amplifică, deoarece subiectul se gândește tot timpul la ea.

Cele 17 pericole nebănuite ale îndoielilor demoniace - un mesaj special de la GRIEG:

Îndoielile demoniace pe care mai întâi le acceptăm şi apoi începem să le hrănim în mod inconştient, făcându-le astfel să ia amploare,
încep după aceea să ne chinuie şi adeseori fac ca existenţa noastră să devină un sui generis infern (tocmai datorită rezonanţelor
infernale oculte pe care le declanşează). 🔗
Îndoielile demoniace ne fac apoi să manifestăm neîncredere faţă de anumite revelaţii divine sau ne determină să respingem
într-un mod aberant şi cu o mare vehemenţă adevăruri spirituale importante. 🔗
În cazul în care, de la bun început, îndoielile demoniace nu sunt acceptate, nu mai este posibil ca ele să aibă vreodată chiar
şi cel mai mic efect asupra noastră. 🔗

Observați câtă idioțenie - și, în același timp, spirit de sectă - conțin aceste pasaje!
Adică unuia măcinat de îndoială, Bivolaru îi recomandă să nu o accepte, să lupte împotriva ei!
Respectivul fiind deja divizat de îndoială, va pune sub semnul îndoielii inclusiv recomandarea de respingere a acesteia,
venită tocmai de la cel de care se îndoiește deja, ceea ce va amplifica și mai mult conflictul, deci și îndoiala!
Atâta îl duce capul pe marele tantric și înțelept Bivolaru, să-și dea cu stângul în dreptul. 

Însă nici rugăciunea creștină și nici ”observarea lucidă și detașată tantrică” nu rezolvă neapărat problema.

Dacă îndoiala respectivă e într-adevăr indusă de demoni - ceea ce înseamnă că este falsă și urmărește devierea aspirantului
de pe o cale corectă - atunci acesta va dispărea după un timp atât prin rugăciune, cât și prin observarea atentă și detașată,
care va provoca sublimarea și dispariția acelei energii impulsive joase.

Dar dacă îndoiala este îndreptățită, adică este produsă de o CONTRADICȚIE REALĂ între vorbă și faptă
sau între vorbă și realitate? În acest caz conflictul are baze reale și el nu va dispărea nici prin rugăciune - căci Dumnezeu
nu va suprima adevărul - și nici prin conștientizare superioară, căci acolo se manifestă o realitate care nu se dizolvă prin observare!

Pentru a contracara persistența unei îndoieli îndreptățite, ce nu poate fi respinsă, vulpoiul Bivolaru a născocit un alt concept:
TESTELE SPIRITUALE.

Bivolaru: Adeseori, îndoielile demoniace pe care le provoacă în fiinţa noastră influenţele malefice pe care le acceptăm,
atrag apoi după ele apariţia anumitor teste sau încercări spirituale, la care suntem supuşi la scurt timp după aceea. 🔗

Bivolaru, mesaj referitor la părăsirea cursului de către unii instructori din Brașov:
Fiecare fiinţă umană care se angrenează pe o cale spirituală va fi pusă faţă în faţă cu anumite încercări spirituale.
Aceasta este o lege de oţel a evoluţiei spirituale. De probe spirituale nu scapă nimeni. Amintiţi-vă în această direcţie
cazul lui Iisus Christos care chiar şi el s-a confruntat cu anumite încercări spirituale care sunt descrise în Biblie.
Iată deci că dacă nici Iisus nu a scăpat de încercările spirituale nimeni nu scapă de aceasta niciodată. 🔗

Notă: În Biblie se spune clar că nu Dumnezeu l-a pus la încercare pe Iisus, ci a lăsat să fie ispitit (Matei 4:1) 🔗:
1. Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către diavolul.

Dumnezeu permite să vină ispita, căci este ceva firesc și inevitabil, însă nu EL ispitește, ci diavolul!
Acest fapt este întărit în Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iacov (1:13,14):

13. Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele
şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni.
14. Ci fiecare este ispitit când este tras şi momit de însăşi pofta sa. 🔗

Ideea că Dumnezeu supune intenționat omul la încercare, deci îl ispitește, apare ca fiind prostească din mai multe privințe:

➤ din poziția lui Dumnezeu de Atotștiutor, însăși ideea de ”test” sau ”încercare” este un non-sens din moment ce EL
cunoaște viitorul dinainte, cu CERTITUDINE și cunoaște valoarea omului.

➤ testarea sau încercarea unui om nepregătit ar fi o imensă răutate.
Eșecul fiind cert în acest caz, a supune un om la un test la care este clar dinainte că va cădea este ca și cum l-ai împinge deliberat
în prăpastie, este o crimă spirituală!

Pe de altă parte însă, omul este înzestrat cu liber arbitru și astfel, inevitabil, ajunge să fie pus în fața multor momente
în care are de ales din mai multe posibilități, 
Așadar, când se afirmă că ”testul spiritual apare ca urmare a unei necesități divine”, nu trebuie înțeles în sensul că Dumnezeu
îi supune EL Însuși pe oameni la teste spirituale, ci că aceste teste sunt inerente existenței liberului arbitru, fără a fi impuse.
”Necesitatea”, în sensul de ”inevitabilitate” vine din libertatea de a alege!

Mai mult, posibilitățile din care omul are de ales în mod liber sunt adesea opuse.
Opțiunile opuse trebuie să fie în mod necesar prezente, în bine sau în rău, mai ales în alegerile de ordin moral căci, în caz contrar,
ar fi vorba despre o predestinare sau chiar o programare.

Dacă omul are la dispoziție doar ”alegeri bune”, el nu are niciun merit din aceasta, fiind asemeni unui tren care ajunge inevitabil
la destinația corectă, neexistând posibilitatea rătăcirii, sau fiind asemeni unui robot bine programat care își face perfect treaba.
Dacă omul are la dispoziție doar ”alegeri rele”, el nu are nicio răspundere, fiind silit asemeni unui rob.

Așadar, în funcție de alegerile sale libere, existența omului îl conduce DE LA SINE la anumite răspântii, adică se testează singur!
Apoi după fiecare alegere, prin efectele - bune sau rele - pe care le resimte, omul își dă seama singur dacă a făcut o alegere bună.
Astfel, el va dobândi cunoaștere spirituală. Dumnezeu nu intervine decât dacă i se cere ajutorul și, evident, doar în Bine.
Omul trebuie lăsat să aleagă liber și să învețe singur din testele la care SINGUR ajunge, acesta este singurul mod firesc de evoluție.

Deci Dumnezeu nu supune omul la încercare din Voința LUI și  nici nu este necesar, căci acestea survin oricum, din libertatea de a alege.
Însă nu întotdeauna situațiile în care omul are de realizat alegeri, survin în mod natural, ci pot apărea și ca urmare a unor intervenții
intenționate, din afară. Este evident cazul ”ispitelor” în care omul este atras sau împins de către alte entități, care urmăresc
să-și îndeplinească anumite scopuri.

Dumnezeu poate permite ca omul să fie pus la încercare sau ispitit, în anumite condiții.
În acest sens, se afirmă adesea că ”Dumnezeu nu îi dă omului mai mult decât acesta poate să ducă”, idee ce a fost susținută
chiar de către Bivolaru într-o conferință din februarie 2023 🔗 .
Încă o dată este afirmată această idee că Dumnezeu nu îl supune pe om la un test la care EL știe dinainte că omul va cădea.
Dumnezeu nici nu are nevoie să-l pună dinadins pe om la încercare, căci îl cunoaște la perfecție.
Și atunci, dacă Dumnezeu nu ispitește și nici nu pune la încercare dinadins, atunci cine o face?
Evident, cineva care nu lucrează ca Dumnezeu: diavolul și cei de teapa acestuia!

Bivolaru, prin acoliții lui, a introdus o inovație: ”testul creat de Ghidul spiritual!”
”Adeseori, chiar Ghidul spiritual ne supune la diferite teste pentru care consideră că suntem pregătiți.” 🔗 

În mod normal, ”a fi pregătit pentru a fi supus la testul spiritual” poate să însemne una din următoarele posibilități: 

➤ ”discipolul este pregătit pentru test” în sensul că ”îl va trece cu ușurință sau cu certitudine”, ceea ce de fapt nu reprezintă
un test sau o încercare, ci o confirmare formală sau validare, un atestat.
Acest gen de test poate avea rostul de a confirma și consolida aptitudinile discipolului și de a-i mări acestuia încrederea în forțele proprii.

➤ ”a venit momentul ca discipolul să fie testat”, adică a venit momentul să se vadă dacă acesta este pregătit sau apt să treacă
la o etapă superioară de instruire sau chiar de evoluție, pentru care însă trebuie să facă dovada unor însușiri sau aptitudini strict necesare
(analog examenelor de admitere, de treaptă sau de licență).
În acest caz, nu se poate vorbi de validare ci de VERIFICARE și, evident, rezultatul testului NU ESTE CUNOSCUT DINAINTE!
Există așadar posibilitatea ca discipolul să cadă la test., adică ”era momentul ca discipolul să fie testat” dar nu a venit momentul
ca acesta să treacă la etapa următoare, pentru care încă nu se dovedește a fi pregătit. 

Prima variantă este exclusă în cazul în care discipolii cad la teste.
Rămâne așadar a doua variantă, VERIFICAREA, ce implică faptul că ”Ghidul spiritual” NU ȘTIE DINAINTE rezultatul testelor
la care îi supune pe discipoli, căci sunt cazuri în care aceștia ”cad la teste”, dovedind prin aceasta că sunt nepregătiți. 
Dar și această variantă este exclusă, căci este contradictorie în sine!
Afirmația ”Ghidul spiritual consideră că suntem pregătiți” vine în contradicție cu faptul că discipolii cad la unele teste! 

Așadar, în ambele situații, afirmația ”Ghidul spiritual consideră că suntem pregătiți” este un non-sens, de unde rezultă că
”Ghidul” nu are cum să știe dinainte cu certitudine dacă discipolii sunt sau nu pregătiți pentru test, deci există oricând posibilitatea
ca aceștia să cadă la test fără ca ”Ghidul” să prevadă aceasta dinainte, ceea ce este în acord logic cu ideea de ”liber arbitru” a discipolului!

Și atunci, dacă ”Ghidul” nu are cum să știe cu certitudine rezultatul unui test la care își supune discipolii, totuși cum anume
ajunge el să CONSIDERE că discipolii sunt pregătiți pentru teste spirituale?
Este o întrebare serioasă, deoarece ridică problema gravă, a unui așa-zis ”ghid spiritual” care, FĂRĂ să ȘTIE CE VA URMA,
își împinge DELIBERAT un adept într-un test CRUCIAL pentru care acela s-ar putea să nu fie pregătit la acel moment
și îi provoacă aceluia, în mod iresponsabil, căderea!

Este evident cazul așa-ziselor ”inițieri tantrice” pe care ”ghidul” Bivolaru le-a ”oferit” unor cursante MISA/ATMAN la Paris. 
Două astfel de foste cursante (”Eva și Nathalie din podcast-ul ”Soulcatcher - Toxic Tantra” 🔗) au relatat că au părăsit cursurile ATMAN
tocmai în urma unor astfel de experiențe șocante pe care le-au avut cu Bivolaru.

Scârnăviile de la MISA se referă la aceste evenimente șocante ca fiind ”teste spirituale complexe”:

”Persoana numită Eva a avut o poveste despre o experiență din anul 2007 și despre faptul că ulterior a decis să renunțe la calea spirituală.
Nu este nici prima, nici ultima care renunță. Testele spirituale nu sunt niște invenții pe care jurnaliștii să le ia în derâdere.
Ele sunt reale și apar în viața tuturor căutătorilor spirituali. Unii le trec, alții nu. Când ți se oferă mult, și testele sunt mai complexe...” 🔗

Cei de la MISA au căzut ei înșiși la testul ticăloșiei și duplicității, deoarece nu au descris absolut deloc în ce au constat aceste ”teste complexe”.
Din moment ce, în urma acestor ”teste complexe”, aceste cursante au părăsit ”școala de yoga” sau - cum zic cei de la MISA -
au abandonat calea spirituală și astfel și-au pavat drumul către infern” 🔗, înseamnă că acest teste complexe au fost, 
în opinia lor, TESTE CRUCIALE.
Apoi, deoarece aceste cursante nu au știut dinainte ce urma să se petreacă, ci au fost invitate la o întâlnire la Paris de ”ghidul”
care doar el știa ce are de gând, este vorba despre TESTE CRUCIALE DELIBERATE din partea ”ghidului”.

Așadar, potrivit MISA, cele două cursante au căzut la teste pentru care ”ghidul” le considera ca fiind pregătite (căci le-a invitat
în mod special, fără o cerere din partea lor) dar, în același timp, tot potrivit MISA, ele nu erau pregătite, din moment ce au căzut!
Cele două cursante nu au solicitat ”inițierea” - nici măcar nu îl cunoșteau pe ”ghid” - ci au fost invitate să îl întâlnească
(”Vrei să-l cunoști pe guru? Cum te simți când te gândești să te întâlnești cu gurul tău?”, scria în formularul de intrare la Viluță).

Asta ridică din nou întrebarea: cum a ajuns el să considere că a venit momentul ca cele două femei să fie ”inițiate”,
deși în cele din urmă acestea au arătat că ”nu erau pregătite”?
Cum ajuns el să considere că a venit momentul ca Ashleigh Freckleton sau Roxana Chirilă să fie invitate la Paris
pentru a fi ”inițiate”, din moment ce acestea au refuzat oripilate să ia parte la așa ceva?

A fost suficient răspunsul afirmativ la întrebarea ”vrei să-l cunoști pe guru”? Citez:

Nathalie: ”Vrei să-l cunoști pe guru?” Exact așa. Singurul răspuns care este în regulă este ”DA, bineînțeles!”
Pentru că dacă bifezi ”NU”, vei fi dată afară imediat.
reporteră: Asta ți s-a spus?
Nathalie: Nu, nu ni s-a spus asta, dar i s-a întâmplat unei fete care era acolo cu mine. Și exact asta era chestia.
Apoi, mai este și întrebarea: ”Cum te simți când te gândești să te întâlnești cu gurul tău?”
Sunt specificate lucruri de genul acesta: ”atât de entuziasmată, fericită, extaziată”, ceva de genul ăsta. Doar lucruri pozitive.
Nu poți bifa nimic negativ. Apoi, trebuie să precizezi și perioadele de timp în care ai avea timp să te întâlnești cu el.
realizatoare: Ea nu vrea cu adevărat să-l întâlnească pe guru, acest bătrân cu care încă nu are nicio legătură reală,
deși a meditat deja asupra lui și i-a scris o scrisoare, dar ea vrea să intre în această Viluță. Și atunci?
Nathalie: Ei bine, am bifat ”DA”.

Este oare suficient un simplu răspuns afirmativ din partea cursantelor? Se vede că nu, din moment ce unele ”n-au fost pregătite,
căzând sau refuzând testul”. De fapt, ”căderea” a fost favorizată, dacă nu chiar provocată, de ambiguitatea întrebării
”vrei să-l cunoști pe guru?”

Aceasta poate fi o simplă întâlnire și o discuție, dar mai poate fi interpretată și în sens biblic, așa cum a făcut Bivolaru:
”Adam a cunoscut pe Eva, femeia sa şi ea, zămislind, a născut un fiu” sau ”am eu două fete, care n-au cunoscut încă bărbat;
vi le scot pe acelea, să faceţi cu ele ce veţi vrea” - a spus Lot).
Se vede că ”dumnezeiescul ghid”, despre care vorbește însuși Codul Bibliei, a interpretat formularul în acest sens...

”Ghidul” a lansat invitația la inițiativa lui și chiar a organizat un sistem menit să le aducă pe femei la Paris dar, în fața instanței
din Franța a aruncat răspunderea pe Dumnezeu, declarând că ”femeile l-au iubit la el acasă după o etapă numită consacrare”,
adică Dumnezeu a răspuns afirmativ la consacrarea ”inițierii” și prin urmare a încuviințat-o.

Acesta este răspunsul dat de Bivolaru și adepții lui fanatici la întrebarea anterioară ”cum ajunge el să considere că a venit momentul
unui test spiritual pentru discipoli”. ”Dumnezeu” îi spune lui că este momentul, prin răspunsul afirmativ la consacrarea inițierii sexuale.
Problema este că întâi a fost completarea formularului și invitația și abia la urmă a fost consacrarea ”inițierii”.

Unii vor spune: ”Poate a consacrat și invitația împreună cu acțiunea de a le aduce la Paris. Tot ce face Grieg e dumnezeiesc integrat”!
Dar atunci cum de există refuzuri, experiențe oribile sau chiar reclamații penale? Dumnezeu nu vede asta dinainte?
Le împinge Dumnezeu pe femei dinadins la fapte pe care acestea nu doresc să le săvârșească sau chiar la pierzanie?

Potrivit ”ghidului spiritual” Bivolaru, Dumnezeu - atotștiutor și cunoscând cu certitudine viitorul - le-a trimis pe cele două femei
la un test la care EL - Dumnezeu - știa DINAINTE că ele vor ”cădea”.
Pe de altă parte, tot ”ghidul spiritual” Bivolaru îl citează pe Iisus, în mesajul lui despre îndoielile demoniace:
”Nu uita că întotdeauna, fără excepţie, DUMNEZEU TATĂL nu vrea distrugerea păcătosului (sau a rătăcitului), ci îndreptarea lui.” 🔗 

Prin  urmare, dacă se urmează ”logica ghidului”, prin răspunsul lui afirmativ la consacrare, Dumnezeu le-a îndreptat pe femei
către un test crucial în urma căruia EL știa că ele vor părăsi școala și una chiar va depune reclamație, dar cum el nu vroia
pierderea ”rătăcitelor” ci îndreptarea lor, rezultă că așa era mai bine pentru ele!
Așa se petrece când manevrezi argumentele ca să-ți iasă socoteala, în loc să te bazezi pe adevăr: sfârșesc prin a se contrazice! 
Dacă toate argumentele ar fi fost bazate pe adevăr, nu s-ar fi ajuns la contradicții, pentru că adevărul nu se anulează pe sine.

Evident, nu poate fi vorba despre o implicare a lui Dumnezeu, care nici nu ispitește, nici nu dorește pierderea omului.
Fiind vorba despre un impostor viclean și diabolic, aceste ”încercări” nu mai pot fi considerate ”teste spirituale”, ci niște
jocuri viclene și perverse ce urmăresc subjugarea și controlul mental al adepților, jocuri care pot avea efecte serioase
în cazul unor persoane cu un psihic fragil sau care se atașează emoțional de ”ghid”.

Dar cei de la MISA consideră că jocurile perverse ale lui Bivolaru sunt ”sui-generis” teste spirituale adevărate, cruciale:

discipolul Advaitananda:
”Testele spirituale care ne marchează evoluţia pe calea desăvârşirii de sine sunt inevitabile. Se spune că nici Iisus nu a fost ferit
de ele, aşa că toţi suntem supuşi la probe spirituale. Testul spiritual apare ca urmare a unei necesităţi divine,
nu este doar o situaţie aleatoare cu care ne confruntăm pentru a ne dovedi nivelul dobândit până atunci. 
Testul spiritual are menirea de a valida o anumită realizare interioară, este ca un examen în urma căruia obţinem un atestat.
Dacă trece cu brio testul spiritual, discipolul ascensionează la un nivel superior de conştiinţă.
Starea mult mai înaltă decât cea dinaintea probei este prin ea însăşi o dovadă că a luat examenul spiritual.
Dacă a eşuat însă, aspirantul se confruntă cu o stare de regres, care marchează de fapt chiar această restanţă spirituală. 🔗

Mai grav, regresul poate deveni o sui-generis prăbușire definitivă, cum zice însuși ”Ghidul”:
”În cazul în care un aspirant cade la mai multe încercări spirituale importante, el regresează şi în universul său lăuntric
apar unele schimbări care se repercuteză în mod nefast.” 🔗

Unii adepți consideră că ”ghidul” MISA nici măcar nu poate greși:

”Cum ar fi posibil pentru mine să mai cred că mă pot elibera pe această cale spirituală, în această şcoală, avându-l drept maestru pe Grieg,
dacă El mai poate greşi? Ce siguranţă aş mai putea avea că voi putea primi de la EL Graţia Eliberării la un moment dat?
Ce încredere, ca fiinţă spirituală care mă ghidează permanent, aş mai putea să am eu în El, dacă el mai face greşeli? 
Printr-un sfat greşit, El m-ar putea îndruma prost şi în felul acesta toată viaţa mea s-ar îndrepta în alt sens, chiar malefic,
decât cel care ar trebui să-mi vină, prin el, de la Dumnezeu.” 🔗

Dar în cazul celor două cursante pe care le-a chemat la el și care, în urma experiențelor șocante, au plecat glonț
de la măreața școală ”părăsind calea spirituală”, iar acum fac sesizări pe la poliție, le-a îndrumat bine?

Același slugoi absolut care se întreba mai înainte, își dă singur răspuns și concluzionează:
”Trebuie să-ţi spun că pentru mine Maestrul Spiritual este Dumnezeu şi el nu poate greşi NICIODATĂ! 
Poate că aparent greşeşte (pentru UNII !!!), dar el nu face nimic de care să nu fie conştient şi chiar dacă ţie ţi se pare că a greşit,
el de fapt adoptă prin inspiraţie divină o anumită atitudine pentru a crea în noi anumite reacţii).” 🔗

Dacă mărețul ghid nu poate greși niciodată și, prin urmare, el nu a greșit ci a făcut dinadins, conștient și îndreptățit faptele
de care îl acuză acum victimele ce se consideră abuzate, atunci de ce atâta tevatură cu acțiunile autorităților din Franța?
Înseamnă că el știa ce face, și-a asumat consecințele și gata! Suficient, conștientizați! Așa trebuie să fie, e voia lui Dumnezeu
că a venit poliția, e voia lui Dumnezeu că ”ghidul” era în Franța și nu în Suedia, unde avea protecție! Și cu asta, basta!

Citatul anterior mai ascunde însă ceva serios. Nu este doar faptul că ”ghidul” e considerat infailibil, dar aici e vorba de o manipulare
foarte perversă: atunci când pare că ”ghidul” greșește, de fapt el nu greșește, el face așa dinadins ca să determine reacții,
este vorba despre un test spiritual!
”Testul spiritual” este o găselniță perversă ce este menită să ascundă gunoiul spiritual sub preș și să anuleze întrebările și îndoielile
ce pot apărea în mintea adepților, urmărindu-se astfel subjugarea totală a minților acestora.

În cazul celor două foste cursante ce acuză abuzuri, acestea nu au ”căzut” ca urmare a unor îndoieli ce le-au apărut la un moment dat
pe ”calea spirituală”, ci tocmai ca urmare a acțiunilor exercitate direct asupra lor de către ”ghidul spiritual”.
”Capul răutăților, diavolul ispititor” care le-a provocat ”căderea” este chiar ”ghidul” însuși!
De aceea a fost inventat conceptul de ”test spiritual din partea maestrului”:
să ascundă greșelile ”ghidului” și să-i justifice toate potlogăriile acestuia!

Focalizarea atenției asupra cazului ”inițierilor tantrice oferite de Bivolaru la Paris” este esențială nu prin prisma scandalului
(așa cum face presa tabloidă”), ci prin aceea că furnizează cea mai clară dovadă a imposturii lui Bivolaru ca ”ghid spiritual”.
Dacă alte jocuri pot fi justificate formal prin ideea de ”test spiritual”, acest caz nu poate fi justificat nicicum căci,
oricare ar fi ipotezele posibile, apar contradicții fără ieșire:

1: ”Bivolaru este un ghid spiritual desăvârșit, el este una cu Dumnezeu, deci știa dinainte care va fi rezultatul”,
conduce la concluzia că el le-a împins DINADINS pe cursante la o experiență împotriva liberului lor arbitru și a principiilor spirituale
(”dragoste cu forța, fără iubire”), precum și în direcția părăsirii căii spirituale (deși ”Dumnezeu nu vrea pierderea păcătosului”!?),
ceea ce evident contrazice ipoteza ”ghidului desăvârșit” și arată ipostaza de diavol ispititor.

2: ”Bivolaru nu știa care va fi rezultatul testului, dar a ascultat Voia lui Dumnezeu exprimată prin răspunsul
afirmativ la consacrare” (conform propriilor declarații din instanță), ar conduce la ideea că ”Dumnezeu e vinovatul”,
căci EL le-ar fi îndemnat pe cele două femei să accepte ”inițierea sexuală” împotriva voinței lor și a principiilor spirituale
și le-ar fi condus la pierzanie.

Singura ipoteză fără contradicții este

3: ”Bivolaru nu știa care va fi rezultatul testului și a acționat după pofta lui”, iar încălcarea liberului arbitru
al cursantelor invitate, a legilor spirituale și a celor penale, sunt consecințe firești ale iresponsabilității acestuia.

Cunoscându-i pe Bivolaru și pe cei de la MISA, aceștia ar sări în sus la auzul acestor considerații, ar începe să caute justificări
care să servească susținerii variantei lor și ar arunca exemple din diferite tradiții spirituale, pe care le-ar interpreta după cum le convine.

🔹 Exemplul biblic al lui Iov: în recenta conferință difuzată ca urmare a evenimentelor din Franța și intitulată
”VESTEA cea EXTRAORDINAR de BUNĂ: Aspecte revelatoare care au o imensă importanță, ce ne sunt dezvăluite
atât prin intermediul modalității inițiatice a sistemului I-Ching, cât și prin intermediul Codului secret Biblic”, se spune, citez:

”Această carte redă povestea celui mai drept și mai credincios om din acele timpuri, care a fost pus la o fundamentală încercare.
Dumnezeu îi permite lui Satana să-i provoace lui Iov multă suferință, după ce Satana a pretins în mod viclean că devoțiunea exemplară
a lui Iov s-ar datora vieții sale fericite și prospere și că el nu ar mai fi deloc capabil de o asemenea sfințenie, dacă ar fi deposedat
de prosperitatea și pacea sa, ba din contră, ar putea chiar ajunge să-L blesteme pe Dumnezeu. Finalul poveștii lui Iov este unul fericit,
el reușește să triumfe și să-și mențină neștirbite iubirea față de Dumnezeu și credința de nezdruncinat în EL.”

Deci, încă o dată, Dumnezeu nu îl supune încercării pe Iov, ci o permite, știind dinainte că acesta va triumfa!
În cazul de față, ”ghidul” Bivolaru declanșează - fără să știe ce urmează - ”testul” asupra unor cursante, care apoi ”au căzut la test”,
părăsindu-l și chiar întorcându-se împotriva lui.

🔹 Exemplul lui Babaji, invocat de slugoiul Muriel în scrisoarea sa către Claudiu:

«Un străin ajunge, căţărându-se cu greu, pe peretele muntos, până la o adunare sfântă unde era Babaji.
Acel străin nici măcar nu era discipolul lui Babaji, ci doar o fiinţă care îl căutase luni de zile.
El i-a cerut să-l primească ca discipol, dar Babaji nu-i răspundea nimic. Atunci omul a arătat o prăpastie uriaşă şi a spus:
- Viaţa nu mai are nici o valoare pentru mine dacă sunt nedemn de învăţătura dumneavoastră spirituală.
- Sări, în acest caz! I-a zis cu răceală Babaji. Nu te pot accepta în starea actuală de evoluţie spirituală în care te afli.
Fără să spună un cuvânt, omul s-a aruncat în prăpastie. Atunci Babaji i-a trimis pe discipolii şocaţi să-l caute pe străin.
Când au revenit cu trupul zdrobit al acestuia, Maestrul şi-a pus apoi mâinile sale divine pe capul celui mort care a deschis ochii
şi a îngenuncheat umil la picioarele atotputernicului Guru.
- Acum iată-te pregătit să devii discipolul meu – i-a spus el.» 🔗

În realitate, așa cum se poate vedea în original (🔗 pag. 231), străinul îi spune lui Babaji:
Dacă mă refuzi, voi sări de pe acest munte. Viața nu mai are valoare dacă nu pot dobândi călăuzirea Ta către Divin.”
Aceasta schimbă complet situația. Acel străin a manifestat inconștient o atitudine ”străină” de un discipol, ce echivala practic
cu un șantaj prin care el îi forța mâna lui Babaji, nelăsându-i maestrului altă cale decât să refuze, căci acesta nu putea
să accepte un individ ce manifesta o asemenea atitudine și să cedeze unui asemenea șantaj psihologic.

De fapt, răspunsul lui Babaji este mai degrabă în genul ”N-ai decât să sari, oricum nu te pot accepta în halul ăsta!”,
lăsându-l astfel pe individ să aleagă singur și nu să-i indice acestuia cum anume să acționeze.
”Aspirantul” avea două posibilități: fie să refuze să sară, ceea ce îl descalifica automat pentru că nu-și ținea promisiunea,
fie să sară, caz în care ceea ce urma depindea de karma aspirantului și/sau de nivelul de realizare al lui Babaji.
Dacă aspirantul era un fanatic dement sinucigaș, rezultatul era decesul prin zdrobire. Dacă Babaji era un maestru fals, idem.
Ieșea bine doar în situația în care aspirantul merita învierea și acceptul, dar și Babaji era maestru autentic, capabil să le acorde.

În carte se arată că Babaji i-ar fi spus proaspătului discipol: ”Ai trecut cu curaj un test dificil!”, la care MISA ar sări în sus:
”Vezi, bă, că e test spiritual?”
Da, e un test spiritual, dar un test pe care aspirantul l-a declanșat SINGUR.
Aspirantul și-a dorit să-l întâlnească pe Babaji, el singur s-a hotărât să-l caute, el l-a găsit și tot el s-a pus în situația respectivă,
inițiativa a fost tot timpul doar a aspirantului, nu a fost niciun moment invitat sau împins într-o situație pe care nu și-a dorit-o.

Babaji nu îi răspunsese deloc la solicitarea inițială, ceea ce este profund semnificativ, căci l-a lăsat pe acela să acționeze.
Nu este un test la care maestrul l-a supus pe aspirant, este un test pe care discipolul l-a declanșat, iar Babaji nu avea altă soluție
decât de a proceda în felul în care a procedat.

Dacă, făcând o paralelă, femeile ce au ajuns să fie ”inițiate sexual” de Bivolaru la Paris ar fi ajuns în acea situație la cererea lor,
cu efortul lor și pe cheltuiala lor, în totală cunoștință de cauză, atunci ar fi fost alegerea lor, cererea lor și deci răspunderea lor!
Însă invitația a venit de la ”ghid” fără să fie cerută, ele au fost atrase și amăgite, nu știau că era vorba de act sexual, au fost transportate
de o rețea organizată subordonată ”ghidului”, în condițiile impuse de acesta (traficate), deci ”ghidul” este (i)responsabil!

🔹 Exemplul lui Avraam - Dumnezeu i-a dăruit la bătrânețe lui Avraam un fiu, pe Isaac dar, la un moment dat,
i-a cerut să-l aducă ca jertfă (ardere de tot) pe singurul său urmaș. Pe când Avraam era pe punctul de a duce la îndeplinire jertfa,
un înger al Domnului îl oprește. Așadar testul nu a fost dus până la capăt, ci a fost testată intenția și deci credința lui Iov.

Făcând o paralelă, Bivolaru ar fi putut să le cheme pe femei la el, să le dea de înțeles că ”este necesar” un act sexual dar,
în cazul în care ar fi observat la unele dintre ele ezitări și chiar repulsie, ar fi putut să spună în ultima clipă: 
”ajunge, este suficient, prin efortul tău manifestat chiar și împotriva a ceea ce tu simți și dorești, ai trecut testul!
Sau să le spună: ”având în vedere atât ezitările voastre, cât și faptul că pentru că o fuziune amoroasă necesită iubire și atracție intensă,
cel puțin în acest moment nu este cazul unei inițieri sexuale”.

Dar așa a fost? Văzându-le ezitările, le-a spus femeilor: ”Calmează-te, relaxează-te, abandonează-te!”
Celor care au izbucnit în plâns, le-a spus: ”Da, ai câteva probleme aici și acolo. Tocmai le-ai scos și e mai bine acum!”,
deși nu era mai bine, după cum una dintre ele mărturisea.
Celor care nu prestau așa cum voia el, le spunea: ”Dacă mai faci așa și data viitoare, te razi în cap!”
Celor care au refuzat în ultima clipă, le-a spus: ”Egotică, demoniacă!”

Adăugând la acestea întreg sistemul organizat pentru aducerea femeilor, inclusiv circul cu fotografiile în costum de baie sau nud
pentru ”citirea aurei”, precum  și ascunderea motivului real al invitației, se poate spune: Bivolaru nu e Iehova, e Belzebut!
Oricum ar fi, chiar dacă sunt ”trecute cu bine”, testele ce implică o credință oarbă nu pot conduce la nimic bun, ci la fanatism!


🔹 Exemplul lui Milarepa: Pe când era discipol al lui Marpa, yoghinul tibetan Milarepa a fost supus (de fapt s-a supus)
la anumite teste din partea maestrului său. Însă Milarepa este cel care a venit la Marpa și a cerut să fie inițiat, oferindu-i-se cu totul, citez:

”Eu, o Preţios Învăţător, sunt un mare păcătos din Ţinuturile-Înalte-din-Vest şi am venit aici, să mă ofer ţie, trup, cuvânt şi minte.
Te rog pe tine să-mi dai mâncare, îmbrăcăminte şi învăţătură şi să-mi dai posibilitatea să ating Eliberarea chiar în această viaţă.” (pag.21 🔗)

În capitolul ”Încercările” care începe la aceeași pagină, Milarepa descrie testele la care S-A SUPUS de bunăvoie și nesilit de nimeni,
știind în permanență de ce face aceasta, fiind în permanență conștient că trebuie să fie testat nu doar pentru a primi învățătura,
ci mai ales pentru a-și arde karma teribilă de magician negru ucigaș.

Așadar, a fost întru totul inițiativa și alegerea lui Milarepa, care știa exact pentru ce venise și pentru ce i se dedicase total maestrului.
Iar maestrul Marpa a mărturisit că a știut de  la început că Milarepa îi era destinat ca discipol principal, ce avea să atingă
Realizarea Ultimă, deci avea să treacă cu succes toate probele la care va fi supus, oricare vor fi acelea:

Lama, văzând ce fac, îşi spunea, în sinea lui: <Demn de laudă este acest shyshya (discipol) care, dăruit din toată inima,
se supune poruncilor Gurului său>; şi vărsa, în secret, lacrimi de bucurie, văzându-mi sinceritatea şi
încrederea în el. (pag.26 🔗)

Marpa spuse că, în visul-viziune pe care îl avusese, Gurul său, Naropa, mi-a dat, chiar de la început, numele Mila, Diamantul-Stindard).
Mi s-a cerut să ţin legămintele celor care aspiră să fie Buddha Învăţători sau Bodhisattva (pag.36)

Apoi, punându-şi mâna pe creştetul capului meu, spuse: <Fiul meu, am ştiut, chiar de la început, că vei fi un shyshya ilustru.
Noaptea dinaintea sosirii tale aici, am avut un vis care prezicea că vei fi unul dintre cei care vor servi, foarte eficient, Cauza noastră.
Tu eşti un shyshya pe care Gurul şi Zeiţa mea Păzitoare mi l-au dat în dar. Toate acestea au prezis că vei fi un ilustru shyshya,
care va asimila, integral, Adevărurile Spirituale pe care am să ţi le împărtăşesc. (pag.37)

Comparați cu situația cursantelor, chemate la Bivolaru fără a ști exact pentru ce, punându-li-se în față să semneze mai întâi
formulare în care se stipula dinainte că nu s-a petrecut ceea ce de fapt avea să urmeze (adică urmau să-și ofere trupul la propriu!)
Bivolaru însuși nu era cunoștea dacă era cazul ca acele cursante să fie ”inițiate” sexual, dovadă că unele au refuzat dinainte,
iar altele s-au simțit oribil, l-au părăsit și chiar l-au reclamat,punând poliția internațională pe urmele lui.

Este clar că Bivolaru a citit prea multe cărți tantrice și și-a imaginat sau chiar a visat că e mare maestru tibetan
(deși el însuși n-a avut niciun maestru și n-a primit nicio inițiere), crezând apoi că îi este permis să facă orice, împotriva liberului arbitru
al discipolelor, împotriva principiilor spirituale și împotriva legilor penale.


🔹 Exemplul lui Drukpa Kunley: 

Adinathananda: ”Voi aborda în continuare un aspect de ordin general care este însă, în opinia mea, esenţial pentru înţelegerea profundă
a unui anumit proces lăuntric care ne poate ajuta extraordinar de mult atunci când suntem supuşi unor încercări spirituale.
Acest aspect poate fi numit, de exemplu, "asumarea spirituală" şi îl voi defini foarte succint pornind de la un exemplu concret.
Acest mod divin de a reacţiona şi de a ne recunoaşte deschis greşelile ori dificultăţile cu care ne mai confruntăm
- chiar dacă am atins deja un înalt nivel de realizare spirituală - ar trebui să fie un exemplu şi un mod constant de a acţiona pentru noi toţi.
Tocmai de aceea eu am convingerea că ceea ce urmăreşte Grieg prin toate aceste acţiuni publice are o valoare purificatoare 
și transformatoare inestimabilă - sau, cel puţin, greu de sesizat acum de mulţi dintre noi, pentru că ele au un efect extrem de profund
care de-abia începe să fie conştientizat de unii.” 🔗

Totuși, în povestea cuprinsă în textul subliniat la adresa anterioară, Drukpa Kunley nu a testat un discipol, el a făcut observații
cu privire la un maestru cu un grad înalt de realizare. Deci nu se poate spune că Kunley l-a împins, dinadins sau inconștient,
pe maestrul Karmapa într-un test la care acesta din urmă ar fi putut cădea.

De obicei testele lui Kunley vizau oameni ce aveau deja o bogată experiență spirituală.
În plus, pe lângă manifestările sale șocante ce se constituiau adesea în teste spirituale, Kunley a dat de fiecare dată și dovezi
ale capacităților sale spirituale, care au fost recunoscute de cei care inițial l-au blamat (text original aici 🔗).

Prin comparație, Bivolaru a invitat la el femei de obicei tinere. Unele dintre ele erau cursante de puțin timp, cum ar fi cazul
australienei Ashleigh Freckleton care a fost introdusă în programele de la Viluță după ce urmase doar câteva luni de curs prin corespondență!
De câte ori ați auzit ca Bivolaru să invite la el femei în vârstă, cu o bogată experiență de viață sau experiență spirituală?
De fapt, însăși ideea de ”inițiere sexuală” înseamnă că aceasta trebuie să aibă loc cât mai aproape de începutul vieții sexuale.

În concluzie, ”marele maestru tantric” Bivolaru a supus ”inițierii” sexuale cursante care nu aveau experiență spirituală,
fiind deci nepotrivite pentru a fi supuse la teste spirituale, mai ales din categoria celor ”complexe”!

În ceea ce privește paralela pe care slugile de la MISA o fac adesea între Bivolaru și Drukpa Kunley, pe blogul lui Rapcea
există următorul articol: ”Mic ghid de identificare a unui fals maestru tantric – Gregorian Bivolaru față în față cu Drukpa Kunley” 🔗


EXEMPLE de ”TESTE” 

Bivolaru a retractat afirmații eronate pe care le făcuse anterior în cadrul unor conferințe despre ”Marcarea izotopică”
- ”slujba luciferică” Vigilia pascală de la Vatican, ”Aberațiile Papei Francisc” - farsă din Academia Cațavencu și ”Moravuri și Năravuri”
- despre inexistența lojilor masonice feminine în România, prilej cu care a retractat și un pariu făcut de el însuși.
Adepții au spus atunci că Bivolaru a procedat dinadins în acest mod și că acestea sunt teste spirituale menite a-i îndepărta pe cei care
nu au încredere deplină în el. 
În realitate, Bivolaru a fost nevoit să retracteze afirmațiile eronate după ce idioțeniile i-au fost semnalate pe fostul forum ExMisa
- unde scriau foști cursanți MISA, care părăsiseră deja cursurile (”picaseră deja la teste”) - sau a fost avertizat de către cei de la MISA:

Bivolaru: ”Considerăm că este necesar să vă anunțăm că ni s-a adus la cunoștință că articolul pe care s-a bazat cea de a treia
conferință scurtă  este în totalitate fals. Prin urmare, redactorii de la publicația de scandal ”Academia Cațavencu” sunt cei care
l-au ticluit și apoi l-au declarat anapoda că fiind un pamflet. Ne cerem scuze pentru această situație ciudată, dar respectivul articol
ne-a fost transmis ca atare, iar ulterior ni s-a adus la cunoștință că este vorba despre o știre falsă.”

Bivolaru: ”Vă anunțăm că este urgent necesar să ne facem mea culpa și să recunoaștem că nu am avut acces la unele informații recente,
care arată că deja în România a fost creată o lojă masonică pentru femei.
Vă anunțăm că respectivul pariu nu mai este câtuși de puțin valabil. Suplimentar, am primit un mesaj de la o aspirantă,
care ne dezvăluie cu privire la racolarea femeilor în loja masonică din România.”

De fapt, acestea nu au fost ”teste spirituale”. Dacă ar fi fost cu adevărat așa, Bivolaru i-ar fi lăsat pe ”necredincioși și cârcotași”
să fiarbă în ”veninul îndoielii lor” până când aceștia ar fi părăsit cursul pe care nu-l meritau și nu ar fi retractat afirmațiile imediat,
la următoarea conferință, când mulți ”suspicioși” s-ar fi răzgândit (”uuu, și-a recunoscut cu franchețe eroarea!”)

De fapt, Bivolaru este cel care a căzut la aceste teste, deoarece a fost intoxicat cu informații false de către idioții lui de adepți
care îi trimit fake-uri de pe site-uri și grupuri penibile (fără ca idioții să intenționeze asta, dovadă că gafele s-au tot repetat),
iar Marele Știe-Tot n-a fost în stare să sesizeze că respectivele informații sunt false.

Bivolaru a fost acuzat l-a trimis pe Remuș Lomoș în Germania (deși acesta nu voia), respectivul decedând pe drum într-un accident auto.
Tot Bivolaru a indicat mai multor cursanți așa-zise tratamente cu plante pentru boli grave, pentru care cursanții au renunțat
la tratamentele alopate sau operații, unii dintre aceștia decedând în cele din urmă.
Respectivii au trecut ”testul încrederii în ghidul spiritual” (odată cu granița dintre lumi), însă ”ghidul” a picat testul competențelor
de clarvăzător, respectiv de vindecător.

alte detalii:


PS: Desigur, toate cele expuse se referă la testele spirituale importante, ce implică alegeri de o importanță crucială,
care sunt menite să ateste nivelul moral și spiritual.
Pentru evaluarea CANTITATIVĂ a unor aptitudini sau cunoștințe obișnuite, testele de tip examen sau chestionar sunt firești,
căci acestea trebuie să evalueze și să cuantifice la modul concret dacă cineva este apt pentru a trece la următoarea etapă
de activitate, respectiv de învățare. În acest caz, un test picat nu e un șoc psihic sau un regres moral sau spiritual ci, dimpotrivă,
chiar aduce un surplus de cunoștințe și de experiență.

De asemeni anumite lecții de viață prin situații regizate (precum cele descrise în filmele de arte marțiale) pot fi instructive,
dacă totuși nu merg prea departe.
În orice caz, acestea nu pot fi comparate cu ”testul încrederii” la care sunt supuse cursantele de la MISA invitate la guru
spre a se lăsa ”inițiate sexual” - practic traficate și violate - în pofida ezitărilor și a dezgustului pe care ele le trăiesc.

27 comments:

  1. Apropos de testele la care e supusă super-școala ezoterică integrală:

    februarie 2006: ”Perspectiva îmbucurătoare a unei victorii sigure” - mesaj Gr. Bivolaru
    https://archive.ph/nxevz

    citat: ”Prin voia lui Dumnezeu, această şcoală de yoga a fost supusă la grele încercări şi teste spirituale maxime”.
    Prin voia lui Dumnezeu” nu înseamnă că Dumnezeu a supus școala la încercări create de către EL pentru a-i testa valoarea, pentru că știa dinainte care e aceasta.

    citat:
    ”În confruntarea cu forțele răului victoria s-a ivit deja, căci ea a preexistat.”
    Ideea e întărită și de ”profeții”:
    ”Într-o intimă corelare cu profețiile lui Sundar Singh, această școală spirituală va fi cea mai importantă de pe planeta noastră.
    Sub directa îndrumare a lui Dumnezeu, sub directa îndrumare a îngerilor, în cadrul ei se va pregăti o nouă cale rapidă, ușoară şi eficientă pentru ca fiecare dintre noi să-L poată descoperi pe Tatăl Ceresc şi să fie una cu El, fără a mai avea nevoie de nici un intermediar.”

    Rezultă că Dumnezeu cunoștea dinainte că școala va ieși victorioasă și o fi instrumentul Lui pentru pregătirea noii religii.
    Deci nu EL a supus școala la ”grele încercări şi teste spirituale maxime”, pentru că știa totul dinainte.
    Rezultă că Dumnezeu a permis testele pentru ca, prin trecerea acestora și prin victoria obținută”, ”membrii și simpatizanții” să fie întăriți.
    citat: ”Un străvechi aforism al înțelepciunii spune: ”Ceea ce nu ne distruge ne face mai puternici”.
    Prin urmare, dacă nu ne-au distrus, toate aceste încercări majore ne-au făcut cu mult mai puternici şi ne-au maturizat enorm.”

    apoi ”certitudinile”:
    ”Cu certitudine, aceasta şcoală spirituală a obţinut starea de invulnerabilitate. Mai mult decât atât, în viitorul apropiat vor apărea roadele profund benefice ale acestei reușite, care va face MISA să se înalţe pe piscurile pe care le merită. Într-o intimă corelare cu profeţiile lui Sundar Singh, această şcoală spirituală va fi cea mai importantă de pe planeta noastră.”

    Acum, din nou ”grele încercări şi teste spirituale maxime”. Evident, pentru întărirea și mai puternică a adepților bla, bla.
    Victoria este certă și de data aceasta, vezi ”vestea cea extraordinar de bună”:
    https://misatv.ro/vestea-ce-extraordinar-de-buna-aspecte-revelatoare-si-deosebit-de-importante-dezvaluite-atat-prin-i-ching-cat-si-prin-codul-secret-biblic-ep-75/

    Dar unde a dispărut ”invulnerabilitatea certă”? (pe Mârtz l-au umflat deja)
    Cât despre ”înălțarea MISA pe piscurile care le merită” (”va fi cea mai importantă de pe planeta noastră”), s-a văzut ce-au scris toate ziarele de pe planetă. Până să devină cea mai importantă, a ajuns cea mai vestită, Dar nu de bine.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu ai inteles nimic. Cand Gried a zis ca MISA se va inalta pe piscurile care le merita tocmai la asta s-a referit, la "scoala spirituala" care a produs cele mai multe femei pentru gurul sau, la cel mai mare numar de "barbati" care abia asteapta sa fie numarul doi dupa guru, sa ia si ei ce guru a dat iubitelor lor, la cel mai mare numar de discipoli care muncesc moKarma ioga pentru sustinerea acestei scoli. Asta e piscu MISA, Everestu spiritualitatii.

      Delete
  2. Recitind cu nostalgie pățaniile pe care Milarepa le-a avut cu maestrul său, care amintesc de Kung Fu Panda, se vede teatrul pe care Marpa îl joacă, spre a-l pune la încercare pe discipol.
    Dar când Bivolaru o face pe prostul, nu mai reiese aceeași impresie de teatru, la el totul este foarte autentic...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Marpa nu juca teatru. Din cauza lui Milarepa murisera satenii pentru ca el dezlantuise furtuna pe ei. Milarepa era un criminal. Marpa trebuia sa-i arda lui karma si cum altfel decat punandu-l sa lucreze? Totul era autentic.
      De fiecare data cand nu ii convenea, de fapt il ducea pe Milarepa pe alt plan de realizare. De fiecare data Milarepa trebuia sa nu raspunda cu furia cu care raspunsese satenilor.
      De aceea ii si spunea Milarepa ca este ghidul sau. Dar nici el si nici noi nu vedem aceste turnuri ale lui Milarepa muncite de el pentru el si nici schimbarea lui de caracter ca isi smulgea furia picatura cu picatura din el pentru ca refuzam sa credem ca acumulari cantitative duc la salturi calitative, sau teste calitative daca vrei.
      Ce avea sa faca Marpa cu aceste turnuri? La ce ii trebuiau?
      Sau acestea erau dovezi adunate despre Milarepa?

      Mai discutam si despre Bivolaru? Asta care te duce in inchisoare e ghid?

      Delete
    2. Deci, oricum, Marpa i-a cerut lui Milarepa să construiască turnul de trei ori. Nu numai că, în acei ani, Marpa nu i-a dat niciodată învățături, dar si dacă venea foarte liniștit cu ceilalți ucenici să caute învățături de la Marpa, când Marpa l-a văzut acolo în grup, Marpa l-a certat imediat și l-a dat afară. De atâtea ori l-a bătut și l-a certat fără o vorbă drăguță sau vreo laudă, doar certat și bătut. Dacă asta s-ar fi întâmplat acum în Occident, s-ar numi abuz! Poate că ar fi chemată poliția!

      Oricum, ani și ani Marpa nu i-a dat niciodată vreo învățătură lui Milarepa, doar l-a certat și bătut. În cele din urmă, înțelepciunea-mamă a lui Milarepa, simțind o mare milă pentru Milarepa, nu a putut să-l suporte și l-a împins pe Marpa, insistând ca el să-i dea învățături lui Milarepa."

      Milarepa, ce teatru zici tu ca sa-ti fi jucat Marpa ani de zile?
      Sau nu-ti place sa te numesc asa din cauza spinarii albastre pe care o ai de la cate pietre ai carat inainte si inapoi?
      Lama Zopa dupa cum descrie, se pare ca n-a fost acolo de fata dupa cum vezi, dar tu poate nu-ti aduci aminte.

      Mai apoi spui ca te imbracai cu o carpa infasurata in jurul degetului. Sa fi fost eu care ti-am acoperit pudoarea?
      Hai, de ce nu recunosti tot daca ai si inceput?

      Delete
    3. ”Marpa l-a certat imediat și l-a dat afară. De atâtea ori l-a bătut și l-a certat. Dacă asta s-ar fi întâmplat acum în Occident, s-ar numi abuz! Poate că ar fi chemată poliția!”

      Nu s-ar numi abuz, căci este cu deplinul acord al ucenicului. Poliția intevine doar la reclamația celui care se consideră abuzat (dacă nu este consensual).
      Milarepa i s-a oferit TOTAL maestrului său: ”Am venit să mă ofer ţie, trup, cuvânt şi minte.” Marpa nu a întins coarda până la abuz fizic, ci i-a testat aspirația, citez:

      ”Am fost lipsit de şansa de a-l umple (pe Milarepa) de disperare, aşa cum eu, constrâns de datorie, ar fi trebuit să fac. De aceea eram înfuriat; şi, deşi furia mea a ricoşat de mine ca un val de apă, totuşi, nu a fost ca furia vulgară, lumească. Furia iniţiatică este un lucru aparte; şi, în orice formă ar putea apărea, are acelaşi scop – de a stârni căinţă – şi, prin aceasta, să contribuie la dezvoltarea spirituală a acelei persoane.
      De este careva printre noi, cei aşezaţi aici, care, neînţelegând, se simte şocat de aceste lucruri, îl îndemn să nu fie zdruncinat în credinţa şi convingerea sa.
      De-aş fi avut şansa să-l arunc, pe acest fiu spiritual al meu, de nouă ori în cumplita disperare, el ar fi fost curăţat, cu desăvârşire, de toate păcatele sale. Nu ar mai fi fost, astfel, nevoie să se nască din nou, ci ar fi dispărut complet, corpul său fizic dizolvându-se pentru totdeauna; el ar fi atins Nirvana.
      Aceasta nu va fi aşa şi faptul că el mai păstrează, încă, o parte din karma rea, se datorează milei nepotrivite şi înţelegerii înguste a Damemei. Totuşi, el a fost supus la opt dureri adânci, care l-au curăţat de păcatele mai grele şi a suferit mai multe pedepse minore, care îl vor purifica de păcatele mai mici.”

      Milarepa nu s-a gândit niciun moment că e abuzat, ci că tot ceea ce pătimește este meritat, din cauza păcatelor lui.
      La Bivolaru e abuz, căci e vorba de racolare, atragere, amăgire, transport (trafic), contact sexual neprevăzut (dacă în plus mai este vorba și de alcool sau droguri, e viol de-a dreptul).
      În final, Milarepa a primit tot ce a dorit. Femeile care au fost la ”inițiere” ce au primit?

      Delete
  3. Referitor la un pasaj din link-ul scrisorelei lui Catrina, călugărul tibetan respectiv
    “ was imprisoned for nearly 20 years, and it was in the prison where he met his root lama, the great Nyingma master K.M.. Enduring hardship and practicing diligently, călugărul respectiv attained the realization of the lama's wisdom mind.”
    Nici vorba de 25 cum zice pupin***istul!
    Ba, mai mult ei practicau și gărzile chineze n-aveau ce le face.
    Mai departe, călugărul a învățat limba chineză.
    Dacă vreți să va faceți altar, cumpărați 2 vaze cloisoneau în care să va puneți florile! Și practicați!

    ReplyDelete
  4. MISA nu înțelege că, în timp ce un cursant este ținut în tăcere și nu poate discuta cu nimeni din afara grupării despre conținutul cursului, un fost membru MISA are libertatea să vorbească cu toți cei din jur despre ceea ce este greșit acolo. În fața fostilor membri MISA, gruparea nu a reușit să treacă nici măcar teste elementare. Și faptul că afirmă că îndoiala este de natură demonică nu este doar un santaj, ci și o formă de abuz emoțional. Nimeni nu ar trebui să aibă voie să recurgă la astfel de tactici. Toată lumea ar trebui să fie conștientă de acest aspect în ceea ce îi priveste!

    ReplyDelete
  5. Grieg nu se asigura ca si femeile primesc raspuns afirmativ.

    ReplyDelete
    Replies
    1. eu n-am inteles asta cu raspunsul la consacrare, e ca si cum Dumnezeu este mereu de garda si ne raspunde noua la chestii pe care ar trebui sa le judecam noi, ca de-aia ne-a dat liber arbitru si creier. Inteleg realizarea unei actiuni in spirit benefic, rugaciunea inainte de a face ceva, dar sa astepti raspuns de 3 ori pe zi de la Dumnezeu mi s-a parut si atunci si mi se pare si acum o prostie. Exista treaba asta in alta parte sau e inventia lui Bivolaru ca sa justifice aberatiile mai mari sau mai mici si controlul asupra adeptilor?

      Delete
    2. Nu există nicăieri ideea de ”răspuns la consacrare”.
      Consacrarea - oferirea roadelor acțiunii către Divin - împreună cu Karma Yoga, sunt revelate în Bhagavad Gita, unde nu apare deloc ideea răspunsului din partea Divinului. Apare doar ideea oferirii integrale a fructelor acțiunii ca ofrandă (nu se spune clar cum se face, dacă se rostește o formulă sau dacă e vorba doar de o atitudine interioară) și, în plus, este necesară din partea devotului înțelegerea faptului că acțiunea consacrată este integrată deoarece face parte din datoria (dharma) acestuia.
      https://www.krishna.md/upfiles/books/item/files/bhagavad-gita-a-a-cum-este_pdf_42.pdf

      Delete
    3. Bun asa, noi toti am plecat de acolo pentru ca nu am mai avut incredere in "maestru" si ca urmare am respins tot ce era acolo. Si uite ca bine am facut. Oare exista o lista cu tot ce este inventat la MISA, care nu se confirma in nici un text?

      Delete
    4. "noi toti"
      Voi toti!
      Eu am plecat pentru ca la schimbarea adresei, n-am mai vrut sa platesc taxa de curs.
      Gurul la mine nu intra in discutie pentru ca pe el nu il pazeste Dumnezeu de ajuns. Lui ii mai trebuie si paznici personali atunci cand vorbeste de Dumnezeu. El in sine e absurd si doar un mijloc de a iesi din Romania.
      Na, ca am admis draga de tine la ce ma gandeam cand eram la yoga sa ma yogizez!

      Delete
    5. Problema raspunsului la consacrare Grig a evitat-o mereu, si numai el. E foarte posibil ca Dumnezeu sa raspunda la orice ii ceri ori ii oferi, inclusiv la consacrare. Dar cum faci tu ca om limitat diferenta intre raspuns imaginat si unul adevarat? La fel si la rugaciune, invocatie, meditatie. Am trimis intrebarea asta lui Grig la mare acum multi ani si Nicu a pus deoparte biletul. Mai tarziu l-am intrebat pe el, la shivaism. Si el a zis ca la inceput poate fi imaginatie dar asta dezvolta rezonanta. Si intr-un final o sa simti raspunsul adevarat. Dar asta nu e corect, ca daca tu te antrenezi sa iti imaginezi raspunsul, o sa ti-l imaginezi mereu, mereu o sa ai un ecran pictat de tine ce opreste "raspunsul". De exemplu, daca vrei sa furi ceva, chiar vrei, si faci consacrarea actiunii asteia, imaginandu-ti raspunsul, devii hot. Nu o sa simti niciodata raspunsul adevarat.
      La fel daca vrei sa ... furi ... o femeie, si te cheama Bi-volaru. Tu iti amplifici rezonanta de hot, imaginandu-ti mereu ca raspusul vine.
      In realitate, consacrarea nu impica deloc observarea raspunsului. Raspunsul e in ce vezi ca rezultat al actiunii.
      Daca roadele actiunii sunt bune, e clar ca tu ai fost ajutat.
      Daca roadele actiunii sunt rele, si ai ajuns sa fii unrmarit de politie, urat de lume, paria, cred ca e clar cat ajutor a fost dat.
      Dar pervesulul de GB a pervertit asta si mai mult. A venit cu paratraznet, atribuite, binecuvantari, toate imaginatii ale mintii cum ca Dumnezeu vorbeste cu tine la scoala asta. Mai mult, asculta la comenzi.
      Discernamantul e total obturat de tot exercitiul asta imaginativ, pe care Grig in trecut il condamna, cei mai batrani dintre noi isi amintesc cum trata povesti cu ingeri, Dumnezeu, zei, care vorbeau la diversi iluminati si aia publicau carti de revelatii.

      Delete
  6. Probabil ca multi sunt inca dependenti de gandirea magica si mituri. Povestile despre mahasiddhas sunt inventii pentru a populariza noile curente buddhiste intr-o lume majoritar hindusa. Imaginile cu noi zei ca tot zei sunt indiferent de scop din nou nascutul panteon care strivesc vechii zei hindusi sub tapli arata nevoia primara a noului cult de a se impune zeilor vechi. Deci o amalgamare de simboluri bazate tot pe gandirea magica. Treziti-va din visare. Niciun mahasiddha nu a zburat, nici Milarepa nu a ucis prin magie pe nimeni, sunt mituri si atat. Nici gb nu e clarvazator, ca doar putea sa castige runde la loto pentru banii necesari scolii etc. Daca are asa numite puteri paranormale, de ce nu s-a facut invizibil cand a fost arestar? Simplu, pentru ca e doar un sarlatan arestat pentru fapte penale. Si autorul acelor articole care inca mai crede in povesti mistice ar face bine sa se detaseze cumva de toata gandirea magica acumulata la curs, se pare ca inca e dependent de ea.[fraze precum Dzeu l-a pedepsit pe g sunt de tot rasul, ca si cum autorul stie ce face Dzeu]:)

    ReplyDelete
  7. Mai bine spuneti lumii adevarul, practicantii au fost invatati sa creada in toate balariile, gen zeite, zei, care nu sunt cu nimic mai presus de alte inventii gen Zeus, Hera etc. pentru a face loc in mintile manipulate spre gandirea magica a noii religii cica dumnezeismul.:)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Intocmai! MISA - miscarea interna de stupidizare alternativa.

      Delete
    2. MISCAREA INTERNA DE STUPIDIZARE ALTERNATIVA :)

      Delete
  8. Unele indoieli sunt acum certitudini eliberatoare.

    ReplyDelete
  9. Catrina are o problema pe partea stanga a fetei - muschi ochiului si faciali superiori. Pareza?

    ReplyDelete
  10. "Considerăm că este necesar să vă anunțăm că azi sunt cam mofluz si n-am chef sa ma mai si gandesc. Prin urmare, redactorii de la publicația de scandal sa faca bine sa ma menajeze! Ne cerem scuze pentru această situație ciudată, dar e din cauza intenselor sedinte de purificare din Romania de pe cand eram in inchisoare din care am si Yeshit cu viteza dopului de sampanie inainte de terminarea retragerii, dar si expediat fiind de judecatorii romani ca un cadou Finlandei care ma asteptau precum pisica pe-afara sa ma inhate."

    ReplyDelete
  11. ”Vă anunțăm că este urgent necesar să ne facem mea culpa și să recunoaștem că nu am avut acces la unele informații recente, si in consecinta, am sfeclit-o. Vă anunțăm că se va relua ieșirea mea din inchisoare pe parcursul mai multor conferinte pe care le-am si pregatit special pentru deliciul publicului inca valabil sau valid.
    Ne rugam si multumim totodata Bunului Dumnezeu pentru termenul de sedere la racoare acordat onorific prin Gratie Divina.
    Suplimentar, am primit mesaj de la judecator si confirm si de aceasta data ca nu voi da nici Statul Francez (Franta) si nici Parisul cu Notre Dame in judecata pentru gogorita pe care le-am copt-o tuturor cu Atman Federation neavand radacini si neplecand din România.

    Acelasi al vostru fratior de carat in brate,
    xoxo, filme 6x, BTS si covid"

    ReplyDelete
  12. Horia Pintea in action (again):
    https://misa.yoga/anunturi-organizatorice/#1717752680004-899f8fcf-5e84

    ReplyDelete
  13. Exemplificare pe misatv: "Atributului Dumnezeiesc al Compasiunii Dumnezeiești"
    E mai degraba o inducere a unei stari de victima cu sunete bizare de arme care sunt incarcate pe fundal, cu gemete de persoana in suferinta, si sugerarea unei caderi in vid (neant, hau) combinata cu jale, disperare si neputinta.
    Atat poate Bivolaru! De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.
    Oricat de frumoasa si emotionala se pretinde melodia, nu se accede la o stare de compasiune pentru ca victima este neputincioasa. Cerand compasiunea de la victima, Bivolaru nu arata ca ar cunoaste ce este compasiunea.
    Suntem martori ai unei teribile degringolade a notiunilor, al unei pierdere a ratiunii si a calmului interior in mod irational.
    De aici se intelege de ce si raspunsurile date de misani sunt absurde si deviante.

    Avem insa Cartea ca sustinere la starea de jale, jalnic/a exemplificate:
    1 Corinteni 13:
    4 Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
    5 nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
    6 nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
    7 acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
    8 Dragostea nu piere niciodată.
    Iata ca dragostea nu cade! Fara dragoste atunci nu poate fi vorba nici de compasiune.
    Hinduistul credea ca scapa.

    ReplyDelete
  14. Testul spiritual al lui Bivolaru era sa exemplifice starea de compasiune. Dar cand spui stare si compasiune deja asocierea este o incoerenta de care nu poti trece. Este de ca si cum ai cadea de undeva de sus neidentificat intr-o stare de compasiune. Fiind exemplificare, compasiunea la MISA e de tip receptiv, adica ei se afla la capatul receptiv al compasiunii, nicidecum la polul pe plus al compasiunii.
    Tot Bivolaru explica:
    "Dacă trece cu brio testul spiritual, discipolul ascensionează la un nivel superior de conştiinţă. Starea mult mai înaltă decât cea dinaintea probei este prin ea însăşi o dovadă că a luat examenul spiritual. Dacă a eşuat însă, aspirantul se confruntă cu o stare de regres, care marchează de fapt chiar această restanţă spirituală. "
    Precum si el spune, 2 rele nu fa un bine. Melodia exemplificarii descrie caderea la testul spiritual si nu ascensionarea la un nivel superior de constiinta. Toata melodia e perfect in linie cu ceea ce scrie despre el insusi: a esuat, se vede ca o victima mare, desenata, descriptibila chiar si mereu in cautare de compasiune pe care el nu are de unde sa o ofere altora. Ce fel de ghid poate fi acela milog cersind dragostea si sustinerea de toate felurile a cursantilor si niciodata avand de dat atunci cand vine vorba de testele sale.

    Ca sa nu se spuna ca ma stapaneste rautatea. inainte de test Dumnezeu ofera suportul ca sa fie trecut testul. Pentru mine a oferi suportul este egal cu a-i da toata libertatea in exprimare pentru a explica ce este compasiunea. Standardele mele de asemeni spun ca nu a reusit sa stabileasca macar baza compasiunii sau cauzele ei daca e sa aspectam teoretic cele exprimate, adica sa inteleaga toata lumea ca nu vine din senin ci datorita unor cauze.

    Exemplificarile MISA sunt apa de ploaie, sunt impresii si eschive. Mai degraba cumparati copilului dvs o jucarie muzicala care se atarna deasupra patului si veti avea copilul nemarcat de astfel de idiotii permanentizate la altii.

    ReplyDelete

tag form to add a photo:

[image width="400px" rel="nofollow" src="image_link"/]

do not go beyond a width of 400