Sunday, June 9, 2024

Marea Reciclare vs Marea Resetare


Pe MisaTV, câțiva instructori MISA îndeplinesc un adevărat serviciu de permanență, expunând cel puțin o conferință ”nouă”
în fiecare seară din ”zilele lucrătoare” (dacă se poate spune că cineva de la MISA știe ce e aceea zi lucrătoare).
Este un veritabil asalt asupra minții adepților MISA, menit să-i mențină conectați la gândirea și activitatea măreței școli.

Unii dintre cei care realizează aceste expuneri sunt instructori cunoscuți, de alții n-au auzit decât cursanții lor.
Subiectele sunt diverse: de la zahărul toxic din alimente, trecând prin geoinginerie și transumanism, la revolta fermierilor,
spre a ajunge în cele din urmă, inevitabil, la nelipsita Elită Ocultă, mama tuturor relelor, variind în funcție de ceea ce
mai apare pe site-urile conspiraționiste sau pe grupuri obscure de Telegram sau FaceBook, create de indivizi fără identitate reală
și cu chipuri neutre din punctul de vedere al genului, generate cu ajutorul mult hulitei AI.

Unii povestesc ce le-a mai spus Regele Lumii din Shambala în nopțile cu lună, alții vin cu chestiuni serioase cum ar fi
”dezlegarea paradoxului cancerului”, știut fiind că cei de la MISA sunt mari specialiști în tratarea cancerului, al cărui leac
l-au descoperit tocmai la spartul târgului, după ce VIP-urile MISA au fost deja decimate.

”Noile conferințe” sunt exact în genul celor de dinainte de dispariția de pe scenă a gurului reținut cu treburi pe la Paris,
cu diferența notabilă că sunt mai scurte, ”ritmul și tonul specific” fiind mult mai alert datorită aportului de sânge tânăr și proaspăt.
Evoluțiile Ancuței sunt chiar minunate datorită vocii delicate și delicioase, ce te face să uiți pentru ce audiezi expunerile
și care e tema acestora, dar nu face nimic căci oricum nu contează ce spune.

Din ghiveciul de subiecte servite recent de cantina MisaTV, ies totuși în evidență trei expuneri:

➤ Una este cea a lui Muriel Momete din care, deslușind cu greu cuvintele scuipate pe jumătate, se poate deduce că
Căderea elitelor nu mai poate fi deloc oprită”.

Nu m-aș fi oprit asupra acesteia dacă nu ar fi existat un fapt foarte amuzant: o parte importantă a textului acestei expuneri
este extrasă dintr-un articol vechi din... 2013! Așadar elitele se prăbușesc încontinuu de peste un deceniu și încă n-au ajuns
la fundul prăpastiei, dar se vede că nici MISA n-a ajuns la fundul sacului de rumeguș.
De fapt, prăbușirea elitelor a început mai devreme la MISA, dacă ținem cont de ”profețiile” lui Bivolaru din ciclul ”Vestea cea Bună” 🔗
sau de predicțiile favoritului acestuia, Benny ”Hill” Fulford...

Bivolaru primea același fel de articole tâmpite copiate pe bandă rulantă de pe internet și apoi le citea ca robotul fără să știe ce face
(vezi articolul din Cațavencu), doar pentru ca să nu uite cursanții de el. 
E clar că, în eventualitatea în care gurul nu mai iese din retragere, lucrurile la MISA vor continua neabătut ca și până acum.
Nu se vor opri, pentru că nici nu se mai pot opri. Le-a intrat în sânge și nu se mai poate face nimic.
”Căderea elitelor nu mai poate fi oprită, dar nici vorbăria goală de la MISA!”, pare să fie mesajul transmis.

Articolul din care Muriel se ”inspiră” copi-os în spiritul ”copi-rait-ului”, se intitulează ”Înfrângerea Ocultei este iminentă” 🔗
și a împlinit frumoasa vârstă de 11 ani și aproape 5 luni. Mulți înainte!
Cum să ilustrezi ”căderea iminentă a Elitei” reciclând o postare veche de peste un deceniu?

De fapt, n-ar trebui să ne mire. Bivolaru și MISA au anunțat în urmă cu peste trei decenii sosirea iminentă a Epocii de Aur Satya Yuga,
după care au proclamat că ”zorii mirifici ai unei noi religii a Epocii de Aur au apărut deja” 🔗 pentru ca, în cele din urmă,
Mesia Noii Ere să anunțe că Satya Yuga se va instaura peste trei sute de ani.
Prin urmare, dacă o ”venire iminentă”  înseamnă trei sute de ani, atunci cei peste zece ani de când datează postarea
din care a fost preluat textul expunerii, înseamnă de-a dreptul... momentul prezent!
În același mod, a fost reciclată și imaginea Shambalei, după ce aceasta căzuse în uitare...

Cel care a alcătuit textul expunerii știa că preia un articol din ianuarie 2013 pentru a ilustra o pretinsă stare de fapt din prezent,
căci la un moment dat în expunere se amintește despre de mult uitata... centură de fotoni!

citat: ”Suntem acum în faza corectă a tranziției planetare a Pământului. De la solstițiul din decembrie 2012, când Pământul
a intrat complet în centura de fotoni, lumina care sosește în fiecare zi astăzi aduce din ce în ce mai multe dovezi ale afluxului
de lumină dumnezeiască. Această creștere a luminii dumnezeiești provoacă transformări care avansează saltul cuantic al planetei
și aduce frecvența acesteia într-o altă dimensiune net superioară. Avem o serie de inspirații până în prezent care ne confirmă
că totul se accelerează și că este doar o chestiune de timp până când totul va fi pregătit pentru un marele eveniment.”

Este reluarea aceleiași vrăjeli din preajma Marii Translații din decembrie 2012, cu intrarea în centura fotonică, accelerarea timpului
și translația planetei în dimensiunea superioară 5D 🔗 (care între timp a devenit... 5G!)
Culmea este că, pe măsură ce se apropia momentul Marii Translații, simțind că nu se va produce nimic, unii de la MISA începuseră
să se delimiteze de teoria saltului cuantic de pe 21 decembrie 2021, avertizând chiar asupra unor preziceri false 🔗 ce apăruseră atunci.
Unul singur rămăsese pe baricade, galacticul Alkesh 🔗, fiul Navei-Mamă, dar acesta a fost readus pe Pământ în mod brutal
chiar de către Marele Ghid al Marii Translații (vezi articolul 1articolul 2 și articolul 3).

Reciclarea și ”adaptarea la momentul prezent” a teoriei fotonice a marelui salt cuantic al Marii Translații din 2012,
să însemne oare că, în lipsa gurului, Alkesh a fost rechemat la panoul de comandă? Expunerea e cumva în stilul lui, doar că lipsește
obișnuita introducere cu ”cei obtuzi și sceptici, care nu vor înțelege, ba chiar vor respinge ceea ce vor auzi” bla, bla.

Muriel: Dacă am avut un fulger mare de lumină dumnezeiască la început, pentru a ne obișnui cu noile energii apoi, sfârșitul anului 2016,
au avut loc din ce în ce mai multe, chiar la un val de impulsuri solare și fiecare dintre ele au promovat subtil susținerea unor
noi transformări majore, nu doar în conștiința noastră, ci tot ce este pe această planetă, acum suntem îmbăiați de lumină dumnezeiască. 
Când auzim de erupții solare, ejecții de masă coronară sau orice alt nume care identifică aceste impulsuri de lumină
de la Soarele nostru local, amintiți-vă că aceste impulsuri sunt cele care aduc noua energie ce construiesc noul Pământ.
Ele sunt susținute de puternice impulsuri de la Soarele central al galaxiei noastre. Aceste impulsuri sunt încă o respirație blândă
care spală întregul corp planetar cu noua energie purificatoare și înălțătoare. Totul tinde spre o mare sărbătoare ce anunță
sfârșitul vechiului ciclu cu începutul noului Pământ.

Serios? Bivolaru spunea cu totul altceva când vorbea despre exploziile solare: anunța că acestea ar putea aduce sfârșitul omenirii
și, pentru a evita aceste posibile catastrofe, a declanșat programul ”NU Apocalipsa”!

Mesaj important referitor la ceea ce este posibil să se petreacă pe planeta Pământ în următoarele luni:
Dragii mei, considerăm că este stringent necesar să vă aducem la cunoștință anumite informații recente extrem de semnificative.
Actualmente, Soarele trece prin o serie de schimbări acute majore, ce se vor resimți și pe Terra.
În urmă cu câteva săptămâni, o furtună solară electromagnetică de proporții a trecut razant pe lângă planeta noastră,
omenirea fiind la un pas de un dezastru major. 

Analizând cu luciditate aceste informații și corelându-le cu profețiile făcute de Fecioara Maria la Fatima, ne putem da seama că
în perioada următoare există un real pericol ca una dintre exploziile solare gigantice ce se vor produce să fie orientată către Pământ.
Anumite emanații masive ale coroanei solare, ce se vor manifesta sub forma unor uriașe mingi de foc, este foarte posibil
să se îndrepte spre Terra și să pună în pericol întreaga tehnologie de pe planeta Pământ.
O astfel de catastrofă este oricând posibilă la ora actuală. Ea ar putea în orice moment să survină datorită unei furtuni solare
însoțite de erupții extrem de violente, ce s-ar putea declanșa la peste 150 de milioane de kilometri distanță de Terra,
undeva pe suprafața Soarelui. În felul acesta, faimoasa profeție a Fecioarei Maria ce a fost realizată la Fatima, ar deveni
în scurt timp o zguduitoare realitate. 🔗

Pentru unii mumă, pentru alții ciumă! Tragedia unora, sărbătoarea altora! (aforisme spirituale)
Bivolaru declanșează programul ”NU Apocalipsa” ca să prevină exploziile solare, Momete contrazice:

”Nu e panică, man! Când auzim de erupții solare, ejecții de masă coronară, ele aduc noua energie ce construiesc Noul Pământ.
Totul tinde spre o mare sărbătoare!”

Totul tinde spre o mare minciună care se tot repetă, prin care se tot anunță la MISA mari transformări planetare, că tocmai pică Oculta,
după care tot MISA vine și spune că e din ce în ce mai rău, că Oculta vrea să facă altă grozăvie și mai mare, deci încă un program!

➤ A doua reciclare de pomină este cea din conferința lui Horia Șămbălescu - ”Regele Lunii din Țambala”, intitulată:
”Dezvăluiri importante referitoare la Operațiunea FURTUNA 2024 (STORM 2024), o esențială operațiune militară globală
a SUA al cărei Comandant-șef este chiar Donald J. Trump. Această acțiune se exprimă în special prin Forța Spațială a Statelor Unite
(USSF), ce constituie o Alianță Militară Globală”

A mai existat o ”furtună”, programată pentru 2020 și declanșată cu întârziere în 2021: ”Furtuna Roșie - Red Storm”,
iscată și condusă de același Donald Trump, anunțată de același Gregorian Bivolaru în cadrul serie de ”conferințe-trăsnet”,
furtună care în cele din urmă s-a transformat într-un imens fâsss. Citez:

Bivolaru:”Datorită legislației ce a fost pregătită de președintele american Trump, diversele tâlhării electorale ce au fost săvârșite riscă
să fie puse pe tapet, iar cei care vor fi găsiți vinovați vor ajunge după gratii.
Este actualmente necesar să știm că toate acestea se vor petrece în cadrul operațiunii secrete cu numele de cod “Red Storm”.

Tapetul s-a scorojit de mult: veșnicele anunțuri cu arestarea membrilor Ocultei de către ”Pălăriile Albe”, judecarea și executarea acestora
(numai Hilary Clinton fusese executată de vreo 7 ori!), ”cele 10 zile de întuneric” - pene de curent, oprirea comunicațiilor,
scoaterea din funcțiune a bancomatelor, difuzarea la toate televiziunile de pe glob ale mesajelor lui Trump bla, bla.
Amuzant a fost că Furtuna Roșie era descrisă ca o operațiune secretă, dar faimosul Qanon vorbea de ea peste tot și chiar
îi publica anticipat programul 🔗, conform principiului ”pisica cu clopoței prinde mulți șoricei”.

Din conferința-trăsnet nr.2 a lui Bivolaru, atrage atenția următorul pasaj, ce este în legătură cu conferința ”nouă” din mai 2024: 

Bivolaru, conferința-trăsnet nr. 2, ianuarie 2021:
Operațiunea secretă cu numele de cod RED STORM-4 va implica deplasarea în spațiu a forțelor militare printre care
va fi și aceea a diviziei 10 Comandouri de munte (este vorba de soldații de elită ai armatei de uscat), apoi va urma deplasarea în spațiu
a diviziei 1 Marină (a zecea flotă munte), prima flotă marină prescurtat CPPSD, Marina QVIR, care este o parte din flota a șasea,
Escadra Atlanticului ce este staționată la 20 de km de Washington și este compusă dintr-un portavion și are 40 de nave de luptă,
între care două sunt nave de debarcare, toate acestea cuprinzînd 17% din puterea de foc a Marinei americane.

Va urma deplasarea în spațiu a unor comandouri de munte, flotă de munte și portavioane din flota marină!
Cel care a scornit toate aceste scenarii în genul Star Wars, a făcut-o ca să râdă de proștii care vor pune botul!
Dar iată că după mai bine de 3 ani, unii încă mai pun botul:

Horia Ș, 2024De la înființarea sa în august 2022, U.S. Space Force a evoluat, pentru a deveni centrul de control și comunicare
între bazele și unitățile militare americane responsabile de operațiunile și comunicațiile prin satelit.
Această consolidare a puterii a transformat U.S. Space Force într-un centru militar formidabil, dispunând de o putere de foc
și o acoperire globală fără egal, extinzându-se chiar și dincolo de limitele atmosferei Pământului. 

Într-o lume în care informațiile sunt adesea învăluite în secret și întunecate de agende politice, dezvăluirea operațiunii
STORM 2024 vine ca un trăsnet.

În original scrie că ”vine ca un tunet” 🔗, dar palavragiul de la MISA a preferat ”trăsnet” nu pentru a introduce simbolul spiritual
al trăsnetului ca iluminare spirituală, ci pentru a face legătura cu ”conferințele-trăsnet” ale Mărețului Ghid.
Slugărnicia învățăcelului de la MISA este de-a dreptul grețoasă, dar apogeul de-abia acum urmează:

Horia Ș: Aici este necesar să precizez că din această Alianță Planetară, pe lângă militarii ce sunt orientați benefic și care se implică
în eliberarea omenirii de sub jugul Cabalei satanice, din cadrul multor națiuni de pe planetă, fac parte și membri ai unor civilizații
extraterestre benefice, care de asemenea coordonează acțiunile de top împotriva mașinațiunilor criminale ale Cabalei.
La momentul actual, Sistemul Solar este sub controlul total al Forțelor Luminii, nimeni și nimic nu intră și nu iese fără controlul lor.
Sistemul Solar este acum curățat, așa cum anunța și Cobra, de forțele întunecate, iar operațiunile secrete încă mai continuă
în unele baze subterane și subacvatice ale lor.

Un pasaj ce trezește nostalgii! Să ne reamintim cu pioșenie:

Adinathananda: Ne referim aici în primul rând la tot ceea ce s-a petrecut pe planeta Pământ în urma celei de a şaptea rugi colective
(cea de-a şaptea din seria începută în anul 2010 şi care a avut loc, după cum ştim, în data de 23 august 2011), când au fost distruse
prin miracol divin, prin intermediul unor explozii subterane, două baze secrete ale membrilor grupării satanice a aşa zişilor „iluminaţi”,
iar după aceea a urmat distrugerea altor baze subterane. Cu acea ocazie, peste 60.000 de oameni care activau în cadrul acelor
baze secrete şi-au primit pedeapsa dumnezeiască pe care o meritau. 🔗

Iată, în această direcţie, ce s-a petrecut în seara zilei de 3 februarie 2012 (redăm în cele ce urmează un comunicat al Consiliului Andromeda):
”Consiliul Andromeda: Insulele Nicobar – sud-estul golfului Bengal. Un vast complex de baze reptiliene submarine a fost distrus.
Magnitudinea acestui cutremur a fost de 5.1 şi a fost  resimţită chiar în insulele Nicobar în regiunea Indiană.
Toate acestea s-au petrecut deoarece o vastă bază reptiliană submarină având forma unui tub a fost distrusă.
Distrugerea acelei baze strategice reptiliene submarine a fost anunţată cu anticipaţie. 🔗 (Bivolaru audio partea 1, partea 2)

Apogeul comediei:

Horia Ș: Să se știe că Furtuna nu este o simplă conspirație, este chiar adevărul care triumfă.
Trump, înarmat acum cu o alianță militară, se află pe punctul de a executa acțiunile militare de arestare. 

Trump ar trebui să se grăbească cu arestările membrilor Cabalei (care sunt iminente de vreo 15 ani), căci între timp s-ar putea
să-l aresteze pe el, dacă primește pârnaie la sentința din iulie, după ce a fost găsit vinovat în unanimitate, de către toți cei 12 jurați,
la toate cele 34 de capete de acuzare, în dosarul în care a plătit o actriță porno să-și țină gura înainte de alegerile din 2016.
Numele prestatoarei este STORMY - ”furtunoasa”! 🔗 Nu e o conspirație, e chiar adevărul care triumfă!

Horia Ș: Aparentul haos care va urma va provoca o distrugere necesară și panică în rândul divizilor militare ale Statului Profund.
Dumnezeu este pentru noi toți singura salvare, iar armata își va juca rolul său extrem de important la momentul potrivit.
Așa că, dragilor, vă recomand să fiți pregătiți pentru orice este benefic și profund transformator în acest an.
Să nu plecați prin concedii pe plaiuri străine, pentru că deocamdată nu știm când se pot declanșa evenimente sau chiar catastrofe -
naturale sau cele care vor fi în mod viclean fabricate de cabaliști - și să fiți departe de casă.

Stați acasă, nu plecați în concedii pe plaiuri străine, mai ales în retrageri în Franța! Cine știe ce se poate ”petrece”...

➤ O a treia expunere amuzantă este cea a specialistei în genetică și virusologie Aida Călin, care anunță că s-ar fi dovedit
că vaccinații îi otrăvesc pe cei nevaccinați:
”Documentele Pfizer și FDA arată că persoanele care au fost vaccinate antiCovid aruncă otrăvuri asupra altora”

Textul expunerii este copiat cu luciditate și detașare de pe site-ul dușmanilor MISA, Ziua News (link text).
Dușmani declarați, dar uniți în cuget și-n minciuni!

Articolul este de asemenea o dovadă de slugărnicie față de Neasemuitul Ghid care, în partea întâi a conferinței
Un răspuns global privind vaccinarea” din mai 2021, afirmase că nevaccinații ar trebui să stea departe de cei vaccinați,
deoarece pot fi intoxicați de către cei din urmă (audio):

Întrebare: Ce se petrece dacă iubitul, respectiv iubita, soțul respectiv soția, amantul sau respectiv amanta,
concubinul sau concubina, a ales să se vaccineze?”
Bivolaru: ”Așa ceva este o situație extrem de gravă, deoarece ființa umană ce a ales să se vaccineze poate
să contamineze, prin secrețiile intime, prin salivă, ființa umană care nu s-a vaccinat.
Într-o astfel de situație, aveți la dispoziție o rețetă profilactică eficientă pentru vaccinuri”. foto

Desigur, aceasta va fi pentru multe ființe umane un test dur, o încercare majoră și nu este exclus ca ființele umane sceptice
să pice la acest test dur, gândind într-o manieră tembelă, iresponsabilă, ceva de felul următor, citez:
”Cum adică, să renunț eu la nevastă-mea?” va spune bărbatul. Iar femeia va spune: ”Cum adică, să renunț eu la soțul meu?
Nu am să fac aceasta nici în ruptul capului! Continui relațiile intime orice ar fi!”
Nu este exclus ca unele ființe umane să riște chiar să jure strâmb că nu s-au vaccinat, atunci când de fapt deja s-au vaccinat.

Ideea-forță pe care vă sugerăm să o promovați într-un mod clar, ferm și plin de bun simț este și rămâne următoarea:
”Cei vaccinați să rămână apoi cu cei vaccinați, iar cei nevaccinați să rămână cu cei nevaccinați!”, ne referim aici în mod evident,
la relațiile intime între ființele umane de sex opus dar și la relațiile intime între femei, bazate evident pe iubire reciprocă.

Bivolaru a dictat interdicție la atingere pentru doi dintre cursanți (audio).
Ulterior, s-a anunțat crearea la MISA a unui preparat - Spike Stop Forte - care elimină proteina Spike atât din organismul nevaccinaților,
cât și din organismul celor vaccinați:

conf: ”Noi dovezi zguduitoare ce atestă fără îndoială că toată așa-zisa pandemie se dovedește a fi fost doar un plan malefic,
criminal, ticluit din umbră de elitele satanice actuale” - aprilie 2024 (text - cuvintele de culoare roșie sunt adăugirile la textul original):

”Cu această ocazie, va aducem la cunoștință că puteți procura de la centrul naturist Steaua Divină amestecul de plante
Spike Stop Forte, realizat după o rețetă magistrală, unică pe glob, ce estompează, diminuează și inclusiv suspendă efectele nefaste,
toxice ale proteinei Spike asupra organismului ființei umane care s-a vaccinat antiCovid.”

Asta după ce în conferința ”Răspuns global la întrebări privind vaccinarea” din 2021 amintită anterior, Bivolaru decretase că
nu există nicio soluție de salvare pentru cei care s-au vaccinat. Prin urmare, conferința tovarășei Aida a urmărit un dublu scop:

- să confirme ”predicțiile Ghidului” cum că cei vaccinați îi otrăvesc pe cei nevaccinați.
La MISA, căruța e pusă întotdeauna înaintea cailor. Întâi se lansează zvonul și după aceea ”apar” dovezi.

- să le reamintească adepților MISA că există încă un preparat minune ce poate fi cumpărat de la firma de casă.

Dacă în timpul pandemiei existau doar remedii profilactice Fulger, ce erau chiar livrate gratuit cursanților, acum există
leacul suprem Spike Stop Forte, dar numai cu bani! Pandemia a trecut, gata cu boieria!
În plus, e foame de bani că trebuie plătiți avocații din Franța, cei 300.000 de euroi din apartament au fost săltați de poliție,
iar cu videochat-urile porno mai răruț după dezvăluiri, după anchetele poliției și după ce a pățit Mârtz!

Acum vine partea amuzantă: ”dovezile” că vaccinații îi afectează pe cei nevaccinați constau în... relatări ale unora care
s-au simțit rău în locuri publice în care se presupune că se aflau mulți vaccinați. Citez:

”În mod obișnuit, manifestarea simptomelor este repetabilă și previzibilă, de exemplu când o persoană devine simptomatică
în mod repetat atunci când merge în supermarketuri sau în locuri aglomerate. 
Un caz a implicat un bărbat de 54 de ani care a avut anterior simptome după vaccinul antiCovid-19 și care s-a întâlnit cu un prieten 
care a primit un rapel antiCovid-19. Aceștia stăteau unul lângă celălalt, vorbind și râzând. La câteva ore după ce și-au petrecut
timpul împreună, bărbatul a început să aibă dureri de cap, mialgii și durere articulare și oboseală cronică.

Când pacientul a mers într-un aeroport aglomerat, s-a simțit și mai rău. S-a întors acasă și a avut contact sexual cu soția sa,
făcând schimb de fluide trupești. În câteva minute, soția a dezvoltat dureri abdominale severe. Cei doi au crezut că durerea
era cauzată de shedding (transmitere), așa că amândoi au luat Ivermectină, cunoscută pentru faptul că leagă și blochează proteinele Spike.
În aproximativ o jumătate de oră, durerea abdominală a soției a dispărut complet. Iată că sunt multe motive pentru care putem crede
că wax shedding-ul sau transmiterea de produși post-vaccin este reală, dovedită și periculoasă.

Iată că sunt multe motive pentru care putem crede că e vorba de un vax fake, care le-a venit mănușă celor de la MISA:
”Vedeți că Ghidul a avut dreptate când a interzis amorul cu vaccinați? Știa el ce știa!”
Știa el că ulterior vor ieși în față slugile care vor arăta ”dovezile”!

Mai sunt și alte relatări despre ”răul din preajma vaccinaților”:

”Am primit rapoarte de la coafeze care nu au fost injectate, dar au fost în preajma lor cliente care fuseseră injectate
și aceste femei au probleme de sângerare groaznice.
Au existat rapoarte despre fetițe de 22 de luni care au avut cheaguri de mărimea unui ou. Într-unul dintre aceste rapoarte,
fetița care avea 22 de luni își petrecuse weekend-ul cu bunicii ei, amândoi fiind injectați.” 

Observați că în toate aceste cazuri enumerate, cei vaccinați sunt bine mersi și chiar voioși, în timp ce nevaccinații care stau lângă ei
mai, mai să moară, nu alta!

Cel care avea rapelul râdea și avea chef de vorbă (”stăteau unul lângă celălalt, vorbind și râzând. ), iar cel de lângă el
s-a simțit rău ”la câteva ore după ce și-au petrecut timpul împreună”.
De rău ce-i era, a făcut sex cu nevastă-sa, pe care a apucat-o burta după numai 5 minute! Noroc cu Ivermectina...
Dacă ar fi practicat continența, durerea de burtă nu putea să o apuce mai devreme de 9-10 ore cu tot cu pauzele de somn 🔗.

Femeile vaccinate se simt bine din moment ce vin la coafor (nu vii să dai o grămadă de bani să te aranjezi, dacă ți-e rău
și arăți groaznic!), în timp ce coafezele nevaccinate sângerează de moarte lângă ele!
(De unde știau respectivele coafeze că ale lor cliente erau vaccinate? Deh, bârfele de la coafor! Coafezele știu tot!)

Mai mult, clientele vaccinate nu numai că erau bine, deși organismul lor producea Spike la greu conform teoriei,
dar mai luau Spike și de la celelalte cliente vaccinate și, cu toate acestea, n-aveau nimic!
Vaccinatele pline deja de Spike nu se simțeau rău în preajma celorlalte vaccinate, și ele mustind de Spike la rândul lor,
dar coafezele nevaccinate, deși erau ”curate”, făceau hemoragie instant numai de la trasul cu urechea la bârfele clientelor vaccinate!

În fine, bunicii sunt bine mersi, dar copila de 22 de luni de lângă ei face cheag, deși bunicii se vede că n-aveau cheaguri!

Dar sunt și excepții! Câteva pasaje din conferință mai încolo, lucrurile stau exact pe dos, citez:
S-a dovedit că părinții vaccinați elimină în mod activ particule produse de vaccin asupra copiilor lor, astfel încât copiii
au dobândit o așa-zisă imunitate umorală în urma fenomenului de shedding sau transmitere de la părinții lor.”

Deci fetița de 22 de luni a avut ghinion că a stat la bunici! Dacă stătea cu părinții, dobândea imunitate umorală!
La auzul acestor fraze, este imposibil de dobândit imunitate umoristă...

Însă nu întotdeauna afirmațiile adepților vin să confirme revelațiile Ghidului.
După cum au semnalat niște comentatori pe blog, pe data de 29 mai 2024, site-ul MISA YE a copiat un articol (link)
de pe același jurnal online inamic Ziua News, care afirmă:
Guvernul german admite cu documente indubitabile că nu a existat nicio pandemie de Covid” (link).
În seara aceleiași zile de 29 mai 2024, MisaTV difuza un video în care se spune de asemenea că ”nu există viruși și nici boli virale, 
toate pandemiile sunt false.”
Comentatorul observă: Atunci de ce Bivolaru le-a prescris remedii profilactice, luate de 4 ori pe zi? Ca să prevină boli ce nu există?”
Haos total la MISA!

publicitate: Dacă luați Spike Stop Forte, ”realizat după o rețetă magistrală, unică pe glob”, nu uitați de o altă premieră planetară:
MIRUL minune! 🔗

concluzie: Oculta a declanșat Marea Resetare, iar MISA răspunde cu Marea Reciclare!
Când a secat izvorul inspirației, reciclarea vechilor texte e ultima soluție.

5 comments:

  1. Ati observat ca cei care mor, sunt repede acuzati ca nu au respectat pe Bivo sau scoala si ca moartea survine din vina lor?
    La crestini se spune sa vorbesti de bine pe cei morti, dar cursantii nu primesc aceste mici sfaturi pentru ca aleg sa intoarca o ureche surda societatii.
    Astfel cei mai multi sunt salbaticiti in secta lui Bivolaru si se inghesuie sa ajunga fiecare mai sus, un vip misan daca altceva nu se poate. Atunci e clar ca se genereaza tensiuni intre ei care afecteaza mediul intern.
    Ma uitam pe yogaesoteric si iara e postat fotografie de cursanta pe luna in curs. Corpul ei e tanar, membrele delicate, dovada ca se recruteaza in special material tanar, in dezvoltare.
    In inghesuiala lor insa, se cam impiedica unii de altii, au loc accidentari, traume emotionale, traume fizice.
    Dar secta n-are timp de ei pentru ca dogma cere ca binele general sa prevaleze peste binele individual. Acesti tineri neformati o incaseaza mereu si mereu unde ar fi trebuit sa se protejeze.
    Urmarea este ca sa nu fiti surprinsi de aparitia a noi cancere galopante in viitor! Cimitirul misan sigur se va largi.
    In podcastul german nu a fost o gluma; cursanti care n-au apucat sa iasa, se regasesc in cimitir.

    Pe de alta parte masca celor ramasi cade atunci cand se bucura de golul lasat in urma de cel decedat. Se bucura pentru ca simt ca au scapat mai repede de unul incomod. Instinctiv apoi simt remuscari. Neconstientizand nimic insa cer insistent si au asteptari de la cei din afara sa ii primim pe cei dati scosi in cosciug afara pentru ca erau stricati si au murit.
    Nu apeleaza unii la altii pentru ajutor ca sa nu se ridice tensiunea interna mai sus, sunt prevazatori, ci solicita celor din exterior sa ii serveasca.
    Dar cine le-a stricat calitatea vietii daca nu capul de peste care i-a adus si i-a pus impreuna?

    Multumiri autorului comentariului despre Oltea Mutulescu! Corecte observatii!

    ReplyDelete
  2. Urinel Sclavete - probabil cel mai sclav gibon mascul din MISA.
    Ceilalți masculi de abia așteaptă să piară gibonul alfa la pârnaie ca să treacă de la firimituri la feliuțe.

    ReplyDelete
  3. Am trait s-o vad si pe asta. Yogaesoteric face reclama la Penny - https://yogaesoteric.net/penny-a-deschis-primul-magazin-distopic-din-romania-de-era-electronica-100-autonom-fara-angajati-si-cu-clientii-scanati-in-cos/ . Bun asa. Capitalist.

    ReplyDelete
  4. In incercarea de a mai spala din imaginea sifonata, Cojocaru Costica s-a apucat sa publice pe pagina de youtube a MISA o serie de interviuri sub eticheta ”perspective spirituale”. Interviurile sunt cu diversi spalati pe creier sau in curs de spalare pe creier. https://www.youtube.com/playlist?list=PLZmClJeXbtJewFNNp466oJwT2Am77bg_O

    ReplyDelete

tag form to add a photo:

[image width="400px" rel="nofollow" src="image_link"/]

do not go beyond a width of 400