Motto:
”Acest mir unic în lume la ora actuală, super-eficient, se află la dispoziția voastră la clinica binecunoscută de voi – Steaua Divină.
Vă sugerăm să conștientizați neîntârziat diferențele ce există între acest mir perfect natural – super-eficient am putea spune –
și mirul obișnuit ce este produs prin fierbere.”
Nu este un spot publicitar de pe TRINITAS al Patriarhului BOR.
Este mesajul de pe MisaTV al Matriarhului de la MISA, Mirus Aurolsson, care a devenit un prolific agent de vânzări.
După reclamele la produse apicole sau la clinica lui Zeolin Luca, iată apogeul în materie de marketing:
MIRUL super-eficient de la MISA!
Reclama prezentată mai sus a fost făcută în cadrul unei serii de conferințe despre ”Nenumăratele Taine Benefice ale Apei”.
Toate produsele de la MISA sunt ieșite din comun: pulberea de transă este FORTE, remediile profilactice sunt FULGER;
iar acum MIRUL este super-eficient!
Dar în ce constă această super-eficiență: te trimite direct la Dumnezeu, te translatează pe loc în Împărăția Tatălui?
Lumee, lumee!
”Pentru prima oară în lume, în cadrul acestei școli spirituale ezoterice, a fost elaborată o metodă perfect naturală
de obținere a mirului fără a fi fiert, fără a fi încălzit peste temperatura de 40° Celsius.
A rezultat pentru prima oară în lume un mir perfect natural, eficient, deoarece ingredientele din respectivul mir au rămas active
și nu au fost în mod grav afectate prin fierbere.
Un astfel de mir poate fi considerat pe bună dreptate ca fiind un mir 100% eficient, 100% perfect natural,
deoarece ingredientele ce l-au alcătuit sunt active, sunt operative dată fiind starea lor perfect naturală, stare ce le conferă
o mulțime de calități ce lipsesc cam în proporție de 97% în mirul ce este obținut prin fierbere.”
Oare eficiența mirului este dată de ingredientele naturale?
Asta se poate spune la cremele cosmetice, dar cum sună asta în cazul unui preparat ce are în primul rând semnificație sacră?
Dacă eficiența spirituală constă în puritatea și naturalețea ingredientelor, de ce nu se folosesc castraveți din grădină pentru miruit?
Desigur că sunt necesare ingrediente speciale, care să simbolizeze și să vehiculeze energii sacre, dar ar trebui să conteze
și încărcătura spirituală, nu numai ingredientele. Apa din izvoarele tămăduitoare ce ingrediente are?
Apa din Iordan cu care a fost botezat Iisus Hristos, încât s-a pogorât Duhul Sfânt asupra Lui, câte plante medicinale avea?
Căutând informații despre cum se prepară mirul în biserică, se observă că atenția este pusă pe ”integrarea spirituală”:
momentul de început al preparării, ritualurile săvârșite, rugăciunile rostite, atitudinea și chiar îmbrăcămintea celor care îl prepară.
(vezi Sfântul și Marele Mir 🔗)
Trebuie totuși spus că mirul folosit pentru miruirea credincioșilor la slujbele obișnuite sau mirul vândut pentru credincioșii de rând
nu este același cu Sfântul și Marele Mir, care se folosește doar în anumite situații cu totul speciale.
Dar mirul de la MISA este mai cu moț: are 77 de ingrediente, nu 38-39 ca la fraierii de popi.
Ce număr e ăla, 38? Iar 39 e de 3 ori 13, ptiu, ducă-se pe pustii...
77, ăla e număr adevărat, conține de 2 ori numărul lui Doamne-Doamne, Dumnezeu la dublu!
Rețeta mirului MISA se găsește aici 🔗 și se poate constata că ”au di tăti”, ca să fie siguri că au acoperit toate posibilitățile,
că nu le-a scăpat nimic.
Asta e rețeta succesului la MISA: bagă cât mai multe ingrediente! Mai mult înseamnă mai bun!
Cantitatea contează, calitatea e numai în reclame.
Dar cum rămâne cu ”încărcătura spirituală” a mirului de la MISA?
Aceasta este asigurată automat, prin mijlocirea Ghidului, cel care are legătură directă cu Creatorul, de primește în fiecare dimineață,
la micul dejun, tainele unui nou Atribut dumnezeiesc plus rețete miraculoase și alte revelații.
”Gregorian, Izvorâtorul de Mir”:
”Chiar și atunci când un preot care oficiază afirmă sus și tare că sfințește pe cineva, că îl binecuvântează ori îl miruiește,
el nu este capabil să facă anumite conexiuni inteligente și să conștientizeze că asemenea acțiuni tainice implică evocarea, captarea,
manifestarea și exteriorizarea unor energii subtile sublime dumnezeiești” bla bla.
Fraierul, nu face conexiuni inteligente!
Ar trebui să procedeze cum se învață la MISA, adică să-și repete în gând că se captează ienergii ale Atributelor și gata,
dintr-odată totul se schimbă și devine sacru...
Dacă n-ai zis de Atribute, ca să fie Bivolaru preaslăvit, ”Duhul Sfânt” refuză să ”opereze”.
Dar dacă zici parola, Duhul Sfânt se execută ca la armată: ”La ordinele dvs, Stăpâne!”
Cum rămâne cu dictonul ”omul propune, Dumnezeu dispune”, pe care însuși Bivolaru îl repetă adesea?
”A conștientiza” înseamnă ”a simți, a fi martor”, adică a avea o atitudine de observator din afară, nu a acționa direct.
Conștientizarea are importanță pentru cel ce asistă, dar nu influențează procesul observat.
Mirul se sfințește chiar și dacă preotul nu conștientizează, pentru că nu preotul lucrează ci Dumnezeu, prin Duhul Sfânt!
Numai Dumnezeu e Sfânt, numai EL poate sfinți și numai EL decide ce, când și cât sfințește.
Adeptul MISA este învățat că, dacă repetă în gând - adesea ca pe o formulă magică - că ceva anume se petrece,
atunci AUTOMAT acel fapt se petrece în realitate, după care crede că el este cel care a făcut să se petreacă acel fapt.
De fapt, asta face și preotul: el doar ”citește” și rostește, dar nu conștientizează și nici nu hotărăște ceea ce se petrece.
De fapt nici adeptul MISA nu conștientizează, pentru că dacă ar fi așa, ar fi marcat definitiv de manifestarea sacrului,
ar rezona din plin cu energiile dumnezeiești, ar fi astfel transformat și poate că ar deveni în cele din urmă capabil să le manifeste.
Dar la MISA e doar vorbărie, realizările spirituale sunt doar cuvinte scrise în volumele cu ”relatări” (”Enciclopedia Roadelor Spirituale”).
Când iei la bani mărunți, unde sunt realizările efective?
Unde sunt morții înviați, unde sunt bolnavii în ultima fază vindecați definitiv, pe loc?
Unde sunt paraliticii care se ridică și umblă, unde sunt orbii care văd dintr-odată? În scripturi. Dar în realitate?
Adeptul MISA ”conștient” e la fel de neputincios ca ceilalți inconștienți din afara ”școlii”, sunt toți o apă și-un pământ.
Pentru că doar Dumnezeu dispune, în funcție de meritul real al fiecăruia și de scopul pe care-l urmărește fiecare.
Pentru adepții MISA, Duhul Sfânt e un fel de ”duhul lămpii” care este la dispoziția lor și care le îndeplinește dorințele.
Acest mod de gândire le-a fost inoculat de către Bivolaru, care i-a învățat că este suficient doar să spună sau să gândească ceva
și automat acel ceva se îndeplinește, că așa le-a spus Ghidul, că doar e autentic.
De aici aroganța și infatuarea specifică: ”singura școală autentică, doar la școala noastră, pentru prima dată pe planetă” etc.
”Gregorian Izvorul Tămăduirii”:
”Chiar dacă creștinii consideră că aghiasma este o apă sfințită, atunci când sunt întrebați ce este în realitate acea apă sfințită,
ei se holbează într-un mod tâmp și cam tot așa fac și preoții, iar apoi spun ”aghiasma este o apă sfințită”.
Dacă cineva insistă și îi întreabă ”ce înseamnă în realitate această expresie apă sfințită?”, creștinii habotnici răspund
”aghiasma este apă sfințită, este o mare taină bisericească!”
Astfel de creștini se complac și se mențin într-un vădit cerc vicios.
Pentru ei este imposibil să gândească măcar ori să accepte că acea apă sfințită a captat și apoi a acumulat în natura ei
energia subtilă sublimă a Atributului Dumnezeiesc al Sfințeniei dumnezeiești.”
Din moment ce ei afirmă că apa e sfințită, înseamnă că afirmă implicit că aceasta a dobândit Atributul Sfințeniei.
Cu ce s-ar schimba situația dacă ar repeta ca papagalul că ”apa a captat energia subtilă” bla bla?
Devin ei mai capabili prin asta să realizeze fapte extraordinare, supranaturale? Evident că nu.
Ar fi doar niște papagali cu ifose de înțelepți, la fel ca adepții MISA, care sunt tari în clanță, dar nuli în fapte.
Spre deosebire de ceilalți care sunt niște neputincioși oarecare, adepții MISA sunt niște neputincioși înfumurați.
Măcar creștinul habotnic recunoaște că nu știe și spune că e vorba de ”o taină”.
Cei de la MISA fac mare caz că ei sunt singurii care cunosc ”tainele” de parcă, dacă doar află de ele, devin automat atotputernici.
Contează ceea ce faci, nu ceea ce spui.
”Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăția Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri”. Matei 7:21
”Dacă cineva insistă și îi întreabă”...
Evident, acel CINEVA care întreabă și insistă cu întrebările, ca și cum ar vrea să afle, este EL - Marele și Unicul Inițiat -
care face asta pentru a sublinia cum că toți ceilalți sunt doar niște proști și ignoranți și doar el le știe pe toate și faptul că știe
îl face automat mai mare decât ceilalți.
Zice Unicul ce zice și tot la Atribute ajunge. Încetul cu încetul, până și Dumnezeu va fi înlocuit cu Atributele Sale...
”Sfântul Grigorie de MISA”:
”Ne putem întreba câte sute de ani vor mai trece până când astfel de creștini habotnici vor fi capabili să înțeleagă și vor admite
că apa sfințită este în realitate o apă în care s-a proiectat și s-a acumulat, în urma unui anumit ritual tradițional,
energia subtilă sublimă a Atributului Dumnezeiesc al Sfințeniei Dumnezeiești.”
Cum ”câte sute de ani”? Nu ne-a spus Noul Mesia în repetate rânduri că ”mai sunt cam trei sute de ani” până la intrarea în Noua Eră?
Desigur, tot Mereu Același ne spune și că ”deja au apărut zorii Noii Ere” și că intrarea în Satya Yuga e iminentă”!
Culmea, Bivolaru recunoaște că prin ritualul tradițional se manifestă energia Atributelor Dumnezeiești!
Adică energiile Atributelor se manifestă de mii de ani, chiar dacă cei ce săvârșesc ritualurile nu sunt conștienți de asta.
Atunci în ce constă ”colosala revelație, în premieră planetară absolută, a tainei Atributelor” de către ”Unul Cel Unic”?
În faptul că el le-a zis Atributelor că sunt Atribute? De fapt așa a și făcut: a definit toate Atributele prin câteva Atribute!
Dacă Bivolaru ar fi fost cel care a revelat pentru prima dată acele ritualuri, atunci asta ar fi fost adevărata revelație!
Dacă, pentru prima dată în lume, le-ar fi zis oamenilor:
”Bă orbilor, vedeți apa asta chioară? Dacă faceți așa cum vă zic eu, o să vedeți că apa capătă proprietăți nemaipomenite!”,
atunci ar fi fost demn să fie intitulat Marele Inițiator, Primul în Toate!
Dar el doar zice că apa capătă Atribute speciale, fapt pe care proștii de preoți îl știu de mii de ani, chiar dacă ei nu văd efectiv.
Că dacă preoții n-ar fi știut, n-ar fi făcut!
Desigur, preoții nu văd ce se petrece, dar CINEVA le-a spus demult cum să facă.
Atunci ACELA este cu adevărat primul care a dezvăluit taina Atributelor, căci EL și-a dat seama ce se petrece și cum trebuie procedat.
ACELA nu putea să reveleze ritualul de sfințire a apei din nimic, fără să fi știut această taină.
ACELA care a simțit ceea ce se petrece în taină și apoi a arătat cum trebuie făcut ritualul, ACELA este adevăratul și PRIMUL
care a dezvăluit taina sfințirii.
Ioan Botezătorul cunoștea taina aceasta. Și Iisus Hristos o cunoștea, din moment ce a venit să fie botezat!
Atunci care este ”meritul” Păcăliciului din Tărtășești? Vine după mii de ani și le zice preoților:
”Băi habotnici inconștienți, când înfăptuiți ritualul de sfințire, apa se încarcă cu Atributul Sfințeniei dumnezeiești!”
La care preoții ar putea să-i răspundă:
”Știm bă, că de asta facem așa. Doar nu ne agităm așa de-aiurea, fără rost!”
Din moment ce ritualul (taina) este revelat de mii de ani, în ce mai constă atunci ”colosala revelație în premieră” a lui Bivolaru?
În aceea că el a zis că Atributele sunt Atribute? Putea să le spună și altfel, că tot aia era!
Putea să le spună ”Însușirile” sau ”Calitățile” lui Dumnezeu.
De fapt, ele sunt denumite - de mult timp - HARURI!
Cuvântul ”har” vine din slavonă (chari) și înseamnă ”grație divină”, același sens cu grecescul ”charis” 🔗.
De asemenea, în greaca veche, ”chara” înseamnă ”fericire”.
Deci Preafericirile lui Iisus se referă într-adevăr la Atribute - așa cum de altfel recunoaște și Bivolaru - dar acestea sunt totodată Haruri!
Așadar marea ”revelație” a lui Bivolaru este că a ”utilizat” alte cuvinte mai pompoase pentru a desemna ceva ce era deja cunoscut,
ca să dea impresia că a dezvăluit ceva nou, nemaicunoscut!
De fapt, Bivolaru încearcă să vândă castraveți grădinarilor!
Așa procedează și cu citatele din Biblie: folosește alte cuvinte decât cele tradiționale ca să nu spună ca ceilalți, să pară că e altfel.
Bivolaru pretinde că el a descoperit focul!
Dacă Bivolaru pretinde că el a revelat în premieră planetară taina Atributelor Dumnezeiești, atunci preoții cum sfințesc aghiasma de atâta timp?
”Gregorian Miruitorul”:
”Ne întrebăm peste câte sute de ani reprezentanții bisericii vor alege să pună în aplicare sută la sută această modalitate simplă
pe care noi am implementat-o deja.
Desigur, reprezentanții bisericii – fie cei de la noi, fie cei de pretutindeni – nu vor admite nici în ruptul capului că acest mir
perfect natural super-eficient este de mii de ori mai bun în comparație cu mirul obișnuit, ce este un mir inferior.”
Dar de ce ar admite popii că mirul de la MISA e de mii de ori mai bun? Face mai multe decât cel de la biserică?
A sculat pe cineva din morți? Vindecă boli instant, de la prima aplicare?
La asemenea pretinse efecte, ar trebui ca paraliticii să sară în picioare numai la simpla simțire a mirosului de mir misan!
”Gregorian Botezătorul”:
”Pentru că este încărcată cu unele energii subtile sublime dumnezeiești, apa ce se utilizează cu ocazia botezului vehiculează
o imensă și evidentă putere complexă misterioasă dumnezeiască.
Un asemenea botez înalt transformator, regenerant, îndumnezeitor poate fi repetat periodic [...], într-un cadru inițiatic cu totul aparte.”
”Se rebotează roaba lui Bivolaru, Yoniela!”
”Gregorian Botezătorul”:
”Este cu putință ca ființele umane bigote să sară ca arse, pretextând prostește cum că botezul se oferă doar o singură dată în viață.
Dacă ar fi să gândim așa, am putea să speculăm în mod steril cum că e necesar să ne împărtășim numai o singură dată în viață.”
Spre deosebire de împărtășanie (care se face totuși o singură dat pe an sau mai mult în situații speciale),
botezul se săvârșește o singură dată în viață atunci când ființa umană este primită în rândul creștinilor și primește UN nume!
Primirea în rândul creștinilor nu se face ”periodic”, căci atunci ar însemna că tot periodic ai părăsit calea creștină,
adică nu mai ești de fapt creștin!
Însuși Botezătorul de la MISA s-a botezat în mai multe rânduri: Magnus, Nikolay...
Desigur, din punctul de vedere al orbului Bivolaru, e necesar să te botezi periodic, căci intri pe o altă cale (tantrică)
și primești un alt nume (Auryoniela, Analurin), ceea ce înseamnă însă o recunoaștere a părăsirii căii creștine!
”Gregorian Izvorâtorul de Elixir Auriu”:
”În trecut, alchimiștii operativi desemnau prin ”Apa Vieții” un lichid extrem de prețios, obținut prin numeroase operații alchimice.
S-a putut constata că acest lichid enigmatic avea în compoziția sa, într-o anumită proporție, urina alchimistului.”
Era evident că asta urmărește ”Alchimistul” prin expunerea sa.
A început cu spălarea creierelor cu apă chioară, dar a lăsat special la urmă ce era ”mai bun”.
După cum spun adesea adepții lui, ”Grig” strecoară întotdeauna în fiecare expunere câte o idee nouă.
Într-adevăr, diavolul se ascunde în detalii.
După ce a inoculat ”taina elixirului auriu” sub forma practicii vindecătoare a urinoterapiei, după ce a măsluit o carte (Doamna Miracolului)
pentru a crea aparența unei practici tradiționale secrete, acum a venit cu o nouă găselniță:
s-a putut constata că Apa Vieții alchimice conținea urina alchimistului.
Cine a constatat? Laboratorul de analize din colțul străzii?
”Stimați cetățeni, laboratorul nostru invită în mod special alchimiștii pentru a li se analiza compoziția aparte a urinei lor.
Pentru alchimiști, analize gratis! Veniți cu legitimația de alchimist!”
Este cunoscut că cei care își spuneau alchimiști au ”utilizat” și urina în operațiunile lor, astfel a fost descoperit elementul Fosfor,
remarcabil prin faptul că devine luminescent sub acțiunea luminii exterioare.
Însă manevra lui Bivolaru este evidentă: asociind utilizarea - adesea experimentală - a urinei cu alchimia, el urmărește
să-i convingă pe cât mai mulți dintre adepți (de fapt, pe adepte) să abordeze practica ”tradițională” a savurării ”Apei Vieții”.
Căci, în ciuda eforturilor, numeroși adepți sunt reticenți față de această practică.
Ashleigh Freckleton relata într-un podcast:
”Am stat acolo și am urmărit o mare orgie numai între femei și toate încep să urineze într-un vas, e un joc cu urină,
toate își beau urina una alteia. Ei spun că e un fel de ”apă sacră încărcată”.
Vă spun că femeile care au participat, cred că făceau asta fiind destul de fericite, dar erau și multe femei care nu erau,
care se cam forțau să pară încântate. Îmi amintesc că le-am auzit pe multe spunând:
”Sunt pentru ciudățenii sexuale, să mă implic în ce privește orgia”, dar erau cu adevărat ezitante în ce privește urina.” (video)
”Gregorian Gurul Alchimic”:
”De multe ori, alchimiștii operau în cuplu bărbat-femeie și relația lor era iubit-iubită.
Un exemplu este celebrul alchimist operativ Nicolas Flamel care a lucrat în laboratorul alchimic împreună cu soția sa
și chiar au reușit să descopere mirifica și misterioasa Piatră Filozofală.”
Să-l menționăm și pe faimosul alchimist parizian Nikolay Petrov, sub bagheta căruia multe aspirante au descoperit Marea Operă...
"Mes chéris, venez découvrir la Pierre Philosophale. Seulement à Paris !"
Conferința Maestrului Apei de Ploaie va continua, dar deja se poate întrevedea ceea ce urmează...
Link alternativ:
ReplyDeleteIA MIRU', neamulee!
Linkuri alternative articole
ExMISA channel
Cica yoga e o stiinta nu o religie. Asa se laudau. Dupa ce ne-au vrajit ca sa inghitim totusi niyama Ishvara Pranidhana, au introdus treptat consacrarea, binecuvantarea, tehnica paratraznetului ....miscarea charismatica, atributele lu' peste...
ReplyDeleteAmu' "Le grand proxenete" scoate asul din maneca: reteta mirului "super eficient". Si se mai gasesc si tampiti care sa produca si sa puna in vanzare asa ceva.
Desteapta-te misane!
guru-Urinã preia tot ce este mai nociv ca sa-si vândã marfa si sa-si sporeasca sclavii.
DeleteToate teoriile conspiratiei - cele mai cretine posibil, tendinta maselor needucate spre primitivism (linsul moastelor) - s-or fi dus misanii la tanti parascheva sa le vânda mir fraierilor lu' pandele / firea ?
Ma mir ca n-a preluat deja si iesirea din UE / NATO (cum fac minoritari de-ai bivolului, alti dementi => simion / sosoaca) - dar îi place in occident, asa ca mai amânã.
Faptul ca si-a facut secta urofila nu e cea mai mare problema. Faptul ca inca mai incearca sa convinga, inseamna failure. E undeva pe scribd o relatare a unei ametite de prin 2017, care zice ca mosul era grasut, alb total [citim cursurile] pe cap si ca un pitic roz probabil, haios.:) circar dereglat, fantezii cu drogate, la puscarie se vrea
DeleteKrik pisorcaru face numai prostii. Cine stie ce colectie de urina si alte menstre e prin mirul fermecat. Mai tineti minte clondirul fermecat? Postati textul spre luare aminte.
ReplyDeleteRețeta mirului MISA se găsește aici : Ulei de măsline (Olea europea fruits oil) 60,69%, Alcool etilic alimentar 10.70%, dar are doar 10ml adica 4150 lei per litru, deci cumperi ulei de masline si alcool la un pret "foarte convenabil". Afacere buna - bravo lor.
ReplyDeleteOare si putin pipi de shaktoza? Atunci se explica pretul, caci pt guru de ferentari e foarte pretioas aceast elixir.
Apropo de sanatate: guru le recomanda consumul zilnic de usturoi. O fi bine o fi rau pentru palmaresul de cancere traditionale galopante? Nu este bun usturoiul pentru sanatate(sunt studii in acest sens)
Ati auzit de dieta carnivora? Mare rau pentru sanatate si mare pacat pentru misani carnea este acum pentru din ce in ce mai multi oameni de pe acest Pamant, care nu stiu de invataturile lui sefu guru de la misa, o dieta. Si culmea se mai si vindeca de probleme de sanatate.
Matrix-ul in care traim nu este doar ceva legat de lumea fizica sau de constiinta. O parte din matrix este matrixul spiritual religios si mai ales matrixul sectar. Si misa/guru a creat un matrix de toata "frumusetea". Asa ca misanii chiar si cu canceru' pana la gat sau sahasrara nu pot recunoaste pacaleala, matrixu spiritual incare se complac.
Desigur, putem sa ne imaginam ca, in vizunea misana cei care tin dieta carnivora de ani de zile (https://youtu.be/CZ-qwRGNgjo Woman Eats Only MEAT for 13 Years : This Happens (Kelly Hogan Carnivore Diet) ) sigur sunt inspirati de satana. Doar ei sunt inpirati divin de invataurile si exemplul "divinului lor... " (proxenet pedofil consacrat).
Recomandare pentru misani: cand vine canceru' iesiti din matrixu' sectar si treceti la o dieta propice fiintei umane.
Eu zic sa dam corpului ce este al corpului, spirtului ce este al spiritului si lui bivolaru ce este al lui bivolaru (puscaria).
cpmpletare https://youtu.be/HLF29w6YqXs
ReplyDeletehttps://youtu.be/ivMoNhjnhqw
ReplyDeleteLe scrii bine, stimabile, îmi place!
ReplyDelete