Cum a călcat MISA pe Bec... și apoi Bec pe MISA!



A apărut podcast-ul ce conține expunerea fostei cursante Bec Sonkkila la conferința DeCult 2024 (foto). Deoarece este martoră

în procesul împotriva lui Bivolaru, nu a dat detalii, dar a relatat la modul general despre experiența ei în cadrul comunității ATMAN.

Podcast-ul poate fi ascultat aici (link).

A intrat în contact cu ATMAN în India, la școala MahaSiddha Yoga, într-o perioadă a vieții ei în care simțea nevoia unei schimbări

(detalii în această postare de pe blog - link). Citez:

podcast: Simțeam că ”trebuie să fie ceva mai mult în această viață”, așa că am ieșit în lume să caut și am mers în India și

am descoperit această organizație destul de sexy. M-am gândit ”Uau, ce tare! Acești oameni sunt pentru afirmarea femeilor,

promovează senzualitatea și a te simți bine în propriul corp și susțin sexualitatea fără a fi prea expliciți din punct de vedere

grafic sau prea grotești în privința aceasta. Și m-am gândit ”Ce tare!” În plus, au citate din înțelepciunea tradițională,

frumoase și profunde. Și m-am gândit ”Oh, ce tare!” E un pic îndrăzneț și nou și exact de asta are nevoie planeta.

Are nevoie de așa ceva. Și m-am gândit ”Exact asta caut!”, pentru că nu vreau ceva prea stufos, vechi și plictisitor, pentru că

nu am răbdare și nu vreau ceva care să fie doar provenind de la bărbați. Și m-am gândit ”Asta e pentru mine, e destul de tare!”

 

Vechea poveste de la MISA/ATMAN: așteaptă la cotitură victime sigure sensibilizate de probleme existențiale și le oferă

pretinse soluții de ieșire din criză, pe care le prezintă ca fiind soluții la toate problemele. nu doar individuale ci și universale.

Din afară, totul pare minunat (”afară-i vopsit gardul”), prima impresie la intrare este excelentă pentru cei mai mulți dar, odată cu

trecerea timpului, la o privire mai atentă, paradisul se dovedește a fi de fapt iadul. Bec surprinde experiența ei într-o frază:

podcast: Cum am trecut de la ”Ăsta e cel mai bun lucru din lume!”, când le spuneam tuturor ”E atât de grozav, așa de grozav!

Haideți, veniți! N-ați simțit niciodată așa ceva. E atât de bine!” la ”Acești oameni sunt extrem de periculoși!”?

Ea mărturisește că nu și-a dat seama de la început de ceea ce se petrece în interiorul organizației, avea impresia că totul e în regulă,

dar că s-a trezit atunci când a aflat despre experiențele altor femei din comunitate. Citez:

podcast: Ei bine, de fapt nu știam. Și timp de mulți ani, nu aveam absolut nicio idee despre efectul asupra mea.

Toată lumea știe că e necesară o disciplină pe măsura rezultatelor dorite. Toată lumea știe asta. Sigur, a fost puțin greu,

dar gândeam că eu eram bine. Dar ceea ce puteam vedea când mă uitam în jur era că ceilalți nu erau bine.

”Tu nu ești bine! Voi nu sunteți bine!” Eu aveam trăiri intense. Era frumos și extatic. Simțeam o iubire divină, dar mă simțeam

copleșită de volumul de muncă. Și apoi mă luptam să-mi mențin activitățile. Și am trecut de la ”voi face puțin pentru voi”

la două telefoane care sunau încontinuu pentru ei și e-mailuri non-stop și lucram în unele zile 14 ore pe zi, și mai era și

propria mea viață. Și mi-am dat seama că aveam din ce în ce mai puțină viață personală, dar credeam că va trece în curând.

Și reușeam să o gestionez. Și nu aveam de gând să-mi încalc promisiunea făcută persoanelor din organizație care mă rugaseră

să fac doar câteva lucruri, doar să organizez câteva mici seminare (workshop-uri).

Dar ceea ce am văzut a fost că cei din jurul meu nu erau bine. Și așa s-a întâmplat. Le-am auzit pe femei vorbind despre

ceea ce mi s-a părut a fi agresiune sexuală prin urechile mele de nespecialistă și despre ceea ce mi s-a părut a fi constrângere

și muncă neplătită, ce părea a fi sclavie. Și, deși nu am putut vedea nimic din toate acestea în realitatea mea, mi-a luat mulți ani,

multe cărți citite, multe vizionări pe YouTube și multe discuții cu alți oameni, doar ca să-mi dau seama: 

”Hei, poate mi s-a întâmplat și mie! Nu-i de mirare că am avut coșmaruri! Nu-i de mirare că am avut atacuri de panică!

Nu-i de mirare că tremuram și plângeam fără niciun motiv vizibil!” Deci, da, [am aflat] din poveștile celorlalți. 

Șocul a fost mare pentru Bec, care nu voia să-și creadă ”urechilor ei de nespecialistă”:

podcast: Am observat cum aceste femei s-au îndepărtat încet și s-au întors la 180 de grade, de la devotament total față

de organizație sau față de un profesor sau persoană aflată în poziție de autoritate, la a le părăsi. În acele povești am auzit

procentul de agresiuni sexuale creștea mai mult decât în mod normal, mai mare decât media, în opinia mea.

Și, deși nu eram expertă și deși trăiesc în aceeași condiționare socială ca toți ceilalți - și de fapt, acesta a fost unul dintre cele

mai grele lucruri, de a-mi depăși propria condiționare socială - am auzit aceste femei vorbind despre suferința și durerea lor

și m-am gândit: ”O, ești cam dramatică, nu-i așa? Cam mult, nu-i așa? Haide!” Știți cu toții că avem tendința de a dramatiza

puțin când ne despărțim de cineva. Așa că am privit-o cu rezervă, dar pe câți îi poți trece cu vederea? 

Unul? ”Nu, e puțin țicnită, puțin instabilă!” Doi? ”Ei bine, și ea era puțin instabilă!”, dar trei, patru, cinci? Nu știu.

Unde se trage linia? Și, în cele din urmă, numărul a crescut și mi-am zis: ”Ei bine, nimic din acestea nu mi se întâmplă mie!

Mie mi-este relativ bine aici! Deci, ei ar trebui să spună ceva, de ce să spun eu?”

Dar mi-am dat seama că ele nu pot spune nimic. Nu numai că nu au capacitatea de a fi stabile în starea lor psiho-emoțională,

destul cât să vorbească de pe o poziție solidă, dar în momentul în care fugi de cineva care te-a agresat sau te-a atacat,

nu-ți mai rămân cuvinte. Durează ani și ani până ajungi în punctul în care poți spune ceva. Dar eu puteam să spun ceva.

Și așa am făcut! Și așa a început totul. 

La fel ca toți cei care încep un drum al căutării de sine, atrași de vitrina țipătoare a ATMAN, Bec a fost de la început ”deschisă”

față de această nouă aventură:

podcast: A început ca un fel de conversație despre câteva femei care au trecut prin situații dificile și care nu au mai venit

la cursuri și, de acolo, s-a extins la discuții cu alte femei din organizație, aflând că un număr de femei, mai mare decât media

populației feminine, lucrau în industria sexului. Și m-am gândit: ”Uau, tare! Grozav! Îmi place această organizație îndrăzneață!

Nu-i așa că ei sunt favorabili muncii în domeniul sexual? Nu-i așa că e minunat? Susținem femeile! Sunt pentru libertatea

de alegere! Grozav! Munca în industria sexuală e muncă adevărată. Du-te și dezbracă-te, du-te și dansează, du-te și joacă

într-un videoclip! Nu mă deranjează. Fără prejudecăți. Grozav! Câștigă bani, întreține-ți familia!”

Adică, știți, unele dintre aceste femei au lucrat în locuri precum Serbia, Croația, Belarus, România, unde salariile nu erau mari.

Am vorbit cu o grămadă de oameni din organizație. Le-am zis:  ”Oh, ce zici de chestia asta cu munca în industria sexului?

Femeile sunt fericite? Știți care e povestea?” Și am auzit de la purtătorul de cuvânt oficial al MISA că aceste femei aleg

să facă asta. Aleg să facă asta pentru a sprijini organizația. Și am zis: ”Ce? Ce vrei să spui? Nu primesc bani?” Și m-am gândit:

”Oh, asta e ceva nou! Dar, hei, cine sunt eu să judec? Hai să nu fim critici. Hei, hai să nu luăm poziție când nu avem date.

Așa că hai să verificăm”. El a spus: ”Ei bine, multe dintre aceste femei oricum nu ar avea nimic altceva de făcut în viața lor.

Știi, probabil oricum vor lucra în industria sexului. Cel puțin, fac ceva în beneficiul omenirii, știi, îl susțin pe Gregorian Bivolaru,

care, te-a ajutat, nu-i așa?” ”Nu, nu, nici pe mine nu m-a ajutat!” 

Cum s-a ajuns de la ”Femeile sunt manifestările lui Shakti, energia fundamentală a manifestării, prin care toate potențialitățile

devin realitate efectivă” la ”Dă-le naibii de curve! Unele oricum o să-și facă familii și o să toarne la copii și o să-și rateze

șansa evoluției spirituale, iar cele care sunt sexy și au înclinație spre tantra, nu au altceva în cap și oricum vor ajunge pe

videochat-uri porno sau stripteuze și dansatoare la bară, ori în saloane de masaj erotic, așa că nu mai bine să facă ceva

în beneficiul omenirii și producă pentru mișcare și pentru Ghidul? Căci și Ghidul, bietul de el, se sacrifică pentru voi

și vă ajută în mod tainic, proastelor, deși voi nici nu bănuiți!”?

Tocmai datorită călăuzirii mărețului ghid.spiritual, care s-a manifestat în primul rând prin ”concursul MissShakti”, unde li se arăta

cursantelor cum trebuie să fie o Shalti adevărată: nudă, cu picioarele desfăcute și mereu deschisă către sugestiile lui ”Shiva”!

Apoi ”shakti-urile” astfel ”trezite” și devenite ”coordonatoare” - de fapt păpușile neasemuitului Ghid - le-au trezit” și pe celelalte.

Evident, argumentul de tip ”oricum ar fi ajuns tot acolo” nu este valabil, pentru că nu poți ști niciodată dinainte ce va fi și doar

manifestarea efectivă a uneia dintre multiplele posibilități arată, în cele din urmă, natura reală a fiecăruia.

Omul este judecat după fapte, nu după potențial; potențial are fiecare, discernământul și voința hotărăsc traseul fiecăruia.

Dar iată care era potențialul cursantelor ATMAN:

podcast: M-am dus și am verificat și le-am întrebat pe fete: ”Sunteți mulțumite de ceea ce faceți? Vă place? Vă merge bine?

De cât timp faceți asta? Și ce ați făcut înainte?” Și am aflat că multe dintre aceste femei aveau studii universitare.

Aveau munci calificate, contabil, secretară juridică, doctor, asistentă medicală, tot felul de profesii, profesii reale pe care

au încetat să le facă pentru că cineva le-a recomandat să lucreze în industria sexului pentru a-și spori senzualitatea.

Și vreau să spun, sunt de acord că a lucra în industria sexului ar trebui să-ți sporească senzualitatea. 

Trebuie să înveți niște mișcări, nu-i așa? Dar, de ce faci asta pentru tipul ăsta? Adică, care e beneficiul?

Pentru că ”tipul ăsta” se crede ”Dumnezeu” și le-a făcut și pe altele să creadă și acestea, la rândul lor, le-au amăgit pe altele

și tot așa: ”Un moșneag? Nu, vite proaste, căci moșneagul ce-l privești, nu e om de rând, el este domnul cetelor cerești!”

Dar îndoielile demoniace au început să încolțească în sufletul adeptelor și viermele îndoielii a început să le roadă:

podcast: Mi-au spus că erau epuizate, erau presate să lucreze ore pe care nu voiau să le facă. Nu simțeau că se pot întoarce

acasă la familia lor când doreau și nu aveau voie să spună nimănui unde se aflau. Și m-am gândit: ”Stai puțin, munca sexuală

este o muncă în care ești plătită!” Și cred că întregul beneficiu al acesteia este faptul că poți alege când mergi la muncă.

Nu cumva am văzut asta în anii '90 în filmul ăla, Pretty Woman? ”Eu spun cu cine, eu spun când, eu spun unde, eu spun cât!”

Adică, aceste femei nu spuneau niciunul dintre aceste lucruri și cu siguranță nu știau cum se conduce o afacere.

Așa că am început să întâlnesc femei care făceau asta de peste 20 de ani și singura lor experiență de viață era practic

să trăiască în această organizație și să lucreze în industria sexului pentru ea. Și dacă erau plătite, era o mizerie.

Unele erau plătite, altele nu. Unele primeau mai mulți sau mai puțini bani. Era diferit pentru fiecare. Și asta a fost foarte ingenios

din partea lui, pentru că atunci nimeni nu putea spune ”Oh, niciuna nu este plătită!”, pentru că cineva era plătită, doar unele

nu erau plătite, pentru că nu au vrut sau nu au ales. Un sistem foarte ingenios! Așa că asta a început să pară din ce în ce

mai mult a sclavie sexuală și nu a muncă sexuală. Și apoi toată munca voluntară a început să pară sclavie pentru mine,

pentru urechile mele de nespecialistă.

Chiar și nespecialiștii își dau seama că munca voluntară este realizată pentru beneficiul celor nevoiași sau al societății,

nicidecum pentru beneficiul celor care îndeamnă la respectiva activitate voluntară și care au un interes în asta!

Dar nu numai MISA a călcat pe bec, ci și Bec însăși:

podcast: Și așa am început să trimit mai multe scrisori și să ridic mai multe probleme. Și în cele din urmă am fost exclusă,

s-ar putea spune, în 2016. Și, din fericire, așa a fost. Adică, am fost exclusă fără niciun motiv. Nu mi s-a dat niciun motiv,

dar motivul a fost, evident, că nu voiam să tac despre comportamentul sexual inadecvat al unui anumit profesor pe care

l-am întâlnit în Rishikesh, despre care am trimis scrisori (detalii aici). Și acea scrisoare a fost citită, frumos, multor femei,

într-o locuință în care erau ținute femei de către G.B., Gregorian Bivolaru, liderul sectei, această reîncarnare atotputernică

a lui Dumnezeu sau ceva de genul acesta. Și scrisoarea mea a fost desfăcută și acele fete au vorbit cu alte fete, au vorbit

cu alți oameni din organizație. Și am trecut de la a fi considerată o persoană uluitoare, benefică, care a adus această energie

și un potențial uimitor organizației, la a fi cineva care purta demoni. Și am primit mesaje-text care spuneau: ”Porți demoni!”

Mulți au încetat să-mi mai vorbească. În acel moment, eram în organizație deja de câțiva ani, iar acești oameni erau prieteni

destul de apropiați. Și am fost foarte, foarte rănită de asta. Dar m-a făcut să mă gândesc. 

Câtă vreme ești ca MISA și lucrezi în folosul MISA, ești dumnezeiască! Dar cum începi să pui întrebări, deodată ”ai demoni!”

Singura ieșire din acest gen de sectă este să o faci de unul singur, să te convingi de unul singur de minciuna în care te afli,

descoperind de unul singur contradicțiile din cadrul doctrinei sau contradicțiile dintre ceea  ce se spune și ceea ce se face.

În cazurile adepților prinși în mrejele sectelor, încercarea venită din exterior de a le arăta realitatea și de a-i scoate afară este

cel mai adesea sortită eșecului, pentru că adepții vor respinge adevărul, se vor închide în carapacea lor și se vor lega și mai

strâns de sectă, deoarece ei nu vor accepta să recunoască faptul că s-au înșelat și că și-au ratat viața. aceasta este reacția

instinctivă, de refuz al unei realități greu de acceptat pentru ei. este o reacție instinctivă, de autoprotecție.

Dacă însă adepții, plecând de la intenții bune și de la încredere în sectă, descoperă ei singuri contradicțiile menționate

anterior, la început se vor bloca neștiind ce să creadă, dar apoi își vor da seama că aceste contradicții nu se pot rezolva

în cadrul doctrinei promovate de sectă și deci aceasta este o minciună. Pur și simplu adepții nu vor putea trece mai departe

căci, deși vor dori să acționeze în direcția în care îi conduce secta, vor constata că acest lucru nu este posibil, dat fiind faptul

că există aspecte care se exclud reciproc, pe ici pe colo, în punctele esențiale, cum ar spune conu' Caragiale.

Atunci - și numai atunci - survine trezirea! Dar drumul trebuie parcurs de unul singur, fiecare va trebui să se convingă cu

proprii ochi și cu propriile urechi, fie ele și ”de nespecialist”, că este mințit de către sectă. Iar tocmai cei care se simt înșelați

și trădați în încrederea lor vor fi cei care se vor întoarce cu cea mai mare putere împotriva sectei.

Totuși, o singură categorie de adepți va face acest salt către trezire: căutătorii spirituali sinceri, cei care vor pune adevărul

mai presus de orice, care nu vor accepta niciun fel de compromis de ordin moral. Dragostea de adevăr îi va salva:

”Cunoașteți adevărul și adevărul vă va elibera!”

Ceilalți, falșii căutători, cei care doar își imaginează că sunt în căutarea adevărului, care se amăgesc singuri cu iluzii pe care

le iau drept realitate, nu au nicio șansă de scăpare. Singura șansă este să ieși singur din autoamăgire!

De aceea, acest blog și-a fixat drept strategie nu înșirarea de bârfe la adresa sectei, ci punerea față în față a minciunilor sectei

cu realitatea evidentă și mai ales cu realitatea propriilor declarații și acțiuni ale sectei. Din contradicții se iese la iveală adevărul.

Bec a fost o căutătoare sinceră, care a plecat la drum cu mare încredere și deschidere față de doctrina ATMAN, așa cum a declarat

și pentru podcastul BBC ”Bad Guru”. Ea a participat la concursul ”Miss Shakti” și a fost chiar și la inițierea sexuală cu Bivolaru:

podcast BBC, partea a 4-a (link):

Bec: Am făcut sex cu el și au fost multe ore, 14, 15 ore sau ceva de genul toată noaptea. Și am avut un fel de experiențe de

meditație foarte puternice, intense. Dar până la acest stadiu, mă pregătisem pentru asta. Am vrut să profit la maximum de asta.

Nu voiam să fiu acolo, oh, era ciudat și dezgustător. Am vrut să dobândesc experiența care trebuia. Au fost momente de genul,

”asta e dezgustător sau nu mă interesează”.  El bea direct din uretra ta. Și pentru că nu mai făcusem asta până acum și

nu puteam lăsa jetul să intre direct în gura cuiva, mi-a spus că am demoni în mine și de aceea nu puteam să urinez în gura lui.

Și apoi îți urinează direct în gură și tu o bei. Și aceasta este o binecuvântare și o inițiere foarte specială.

Dar nu propriile experiențe dezgustătoare au trezit-o pe Bec, ci experiențele oribile ale altor femei din organizație sau care

ieșiseră deja. Ea a dat dovadă de o mare empatie. Desigur, faptul că a fost exclusă a contribuit mult la desprinderea ei de sectă:

podcast Noua Zeelandă: Mi-am dat seama că nu voi păstra niciodată tăcerea în legătură cu femeile care au fost abuzate sexual,

în opinia mea, până când autoritățile nu vor analiza cazul și nu vor decide singure. Este așa sau nu?

Am început să vorbesc cu oameni din cadrul acestei organizații și am crezut că sunt doar superficiali. Știi, pur și simplu vorbești

cu oamenii, ca la orice loc de muncă și le spui: ”Hei, omule, ai văzut chestia asta? E în regulă pentru tine?”

Și am crezut că oamenii vor răspunde sincer și vom avea un fel de conversație pentru o concluzie și vom ajunge undeva.

Dar nu s-a întâmplat. Mi s-a spus să vorbesc cu autoritățile superioare [din organizație] ca să rezolve problema: ”Totul va fi bine!” 

Mi s-a spus: ”Ocupă-te de treaba ta! Ești mult prea concentrată pe problemele altora. Ar trebui să te concentrezi pe ale tale!”

Am fost amenințată direct și indirect. A fost destul de intens. Așa că nu s-a întâmplat nimic în interiorul organizației.

”Ia vezi-ți de treaba ta! Te bagi prea mult în probleme care nu te privesc! Noi știm de facem. Noi suntem dumnezeiești în tot

ceea ce facem, că primim răspuns afirmativ la consacrare, deci nu e nimic rău, totul e bine! Hai, valea”

Un aspect profund semnificativ în relatarea lui Bec este experiența ei cu cei care ieșiseră din sectă:

podcast: Apoi am început să încerc să vorbesc cu ceilalți, cu cei care au trecut prin sectă, cu cei pe care i-am întâlnit înăuntru

și care acum erau afară. Și ceea ce am descoperit a fost: ”Uau, a fost o pierdere de vreme!” 

Durează atâția ani și atât de mult timp pentru ca cei care au trecut prin sectă să vorbească direct și clar despre ce se întâmplă,

fără a fi deranjați de nimic din ceea ce spui și tot ceea ce faci, încât era aproape inutil să vorbesc cu alți foști cursanți și,

de asemenea, dificil, pentru că au tendința de confunda problema a ceea ce am văzut petrecându-se, cu sentimentul lor 

de rușine și vinovăție. Și, de fapt, ar da vina asupra mea, pur și simplu reluând aceeași dogmă din interiorul organizației. 

E foarte greu pentru unii să accepte că s-au lăsat amăgiți și păcăliți și că și-au ratat viața. Se văd aici efectele devastatoare

ale sperietoarei agitată de Bivolaru la MISA cu ”îndoielile demoniace care deturnează aspirantul de pe calea spirituală, conducând

în cele din urmă la abandonarea acesteia și la pierderea definitivă a șansei de evoluție spirituală, la ratarea menirii spirituale.”

Iar foarte mulți dintre foștii cursanți încă mai sunt puternic pătrunși de doctrina MISA: clica ocultă ce conduce lumea, cipurile,

vaccinurile, plandemia și carantina, otrăvirea aerului, apei și hranei, extratereștrii, dacopatia, Occidentul e rău și slavă Rusiei, etc.

Citiți blogurile și postările de pe rețelele sociale ale unor celebri ”foști” precum Mihai Rapcea (blog și canal YT), 

Florin Stănescu (link FB), iar cei care s-au desprins de MISA, au luat-o pe cont propriu și au înființat ”școli proprii”, precum cei

de la  Kamala Yoga (link) sau Ananda Yoga (link) predau practic cursurile MISA (la urma urmei, cei de la Kamala chiar au redactat

și tipărit multe din cursurile și cărțile de la MISA!) Ce să mai spui de Narcis Tarcău sau Eugen Mârtz care l-au ”reprodus” pe Bivolaru

la propriu, nu doar la figurat...

Toți aceștia care formal sunt afară din MISA, dar au rămas în continuare înăuntru cu mintea, au un punct comun: ei au fost excluși

din MISA de către Bivolaru, nu s-au ”autoexclus singuri!” Singura șansă de a-i exorciza pe Bivolaru și MISA din minte este

să ieși singur, să te dai singur afară din MISA înainte să te dea ei, să te convingi singur de ticăloșia și minciuna acestora,

nu doar că ”ei au căzut, dar intențiile inițiale au fost bune”, un fel de ”să faci ce spune popa, nu ce face popa”.

Diavolul nu a căzut pentru că ”a avut intenții bune la început, dar pe parcurs au apărut divergențe de opinii cu Dumnezeu,

însă chipurile are aceleași obiective cu Dumnezeu, doar că prin mijloace diferite”, ci pentru că se crede Dumnezeu!

Singura șansă de ieșire este să-ți dai seama că s-a umplut paharul sau, în cazul de față, găleata:

podcast: Vorbeam recent cu un prieten, care era în organizație când eram și eu, și a plecat. Și am vorbit cu el încă de la începutul

suferinței intense și al crizei mele. M-am întrebat cum a reușit să plece și abia recent această persoană a decis că organizația

este toxică și mi-a trimis link-uri și tot felul de lucruri, e-mailuri și persoane cu care să iau legătura. Și i-am spus:

”Cum de ți-a luat 10 ani să vezi totul? Cum de ți-a luat 10 ani să înțelegi cu adevărat poziția mea și să vezi ce se întâmplă?”

Și el a spus: ”Ei bine, a trebuit să aștept până când găleata mea s-a umplut de rahat. A trebuit să rezolv singur. A trebuit

să verific totul!” Și a spus: ”Mulțumesc că mi-ai umplut găleata cu rahat!” 

Bec nu a fost ajutată de autorități în demersurile ei: ”Uu, nu s-a petrecut în zona noastră,  nu e sub jurisdicția noastră, va trebui

să vă adresați autorităților din țara unde s-a petrecut” dar și aceia îți vor cere dovezi. Noroc că francezii s-au pus pe filat timp de

peste un an înainte de a da lovitura și au avut cu ce să se prezinte în instanță, de l-au făcut până și pe Bivolaru să recunoaște.

podcast: Una dintre nemulțumirile mele este despre oamenii care erau în organizație, care erau acolo, care au văzut public criza

și ieșirea mea, pentru ce mă luptam, ce eram, ce exprimam, despre cine vorbeam în mod specific. Îi cunoșteau și știau că ceea

ce spuneam era adevărat, și totuși nu au făcut nimic și s-au îndepărtat de mine. Și asta a fost atât de dureros. Și acum,

acele scrisori care păreau lipsite de valoare și inutile și un nimic, toate sunt dovezi și sunt 10 ani de înregistrări în jurnal.

Sunt 10 ani de scrisori către poliția din mai multe țări. Sunt 10 ani de scrisori către organizații de combatere a agresiunilor sexuale

împotriva femeilor din mai multe țări. Sunt 10 ani de scrisori către persoane din interiorul organizației, ca să nu poată spune că nu știau. 

”Uu, MISA și ATMAN n-avem nicio legătură cu ce se întâmplă în Franța, fiecare filială e singura responsabilă de deciziile

și acțiunile sale. Noi n-am știut nimic de toate astea din emailuri, dar știm sigur că Ghidul nostru este preanevinovat!”

podcast, întrebare din public: În afara propriei experiențe personale, a existat literatură sau lucruri pe care le-ați analizat

pentru a vă ajuta să vă articulați atunci când ați pledat și ați încercat să vedeți o schimbare?

Bec Sonkkila: Am citit tot ce am putut găsi. Totul! Am citit, mi-am întipărit în minte cât de repede putea mintea, ceea ce nu 

se petrece chiar atât de repede atunci când ești destul de traumatizat. Și cu atât mai mult îmi dau seama ce mi s-a întâmplat

și cât sufeream și de ce aveam coșmaruri și ce erau aceste lucruri care mă copleșeau și mă zguduiau sau de ce nu mai voiam

să mă dau jos din pat sau de ce eram hipervigilentă sau atacuri de panică, cum îi spun ei, sau de ce aveam această suferință,

disonanță cognitivă sau de ce eram disociativă și toate aceste lucruri pentru care nici măcar nu aveam cuvinte, pentru că înainte

aveam o viață în general sănătoasă, mâncam bine, făceam mișcare, se întâmplau lucruri normale. Nu știu.

Deși Bec a avut căderi psihice și crize, cărora nu le găsea explicație și credea că îi este bine, a aflat că nu trecuse prin ce era mai rău:

podcast: Și aici se află una dintre principalele mele concluzii, una dintre cele mai importante pe care le-am tras din toată această

chestie: rușinea și conformismul social reprezintă un mecanism de control atât de puternic încât, atunci când veneam la oameni

cu această supărare, dacă veneam cu prea multe emoții, era copleșitor. Oamenii se agățau de ei înșiși și spuneau:

”Nu mai am chef și pentru tine! Și eu am probleme!”

Și unul dintre lucrurile principale aici este că majoritatea oamenilor care depun mărturie și sunt martori în acest caz, sunt cei

cărora nu li s-au întâmplat cele mai rele lucruri. Și asta a fost esențial pentru mine. Una dintre temerile mele de a face asta era

că nu mi s-au întâmplat cele mai rele lucruri. Ei bine, se pare că odată ce mi-am dat seama ce s-a întâmplat, de fapt

s-au întâmplat niște lucruri destul de rele, dar nu mi s-au întâmplat cele mai rele lucruri. De exemplu, nu am petrecut 24 de ani

ca lucrătoare în industria sexului pentru organizație. 

Și în final, ca o concluzie:

întrebare din public: Mă întrebam doar ce crezi că ar fi putut contribui la felul în care nu păreai să fii atrasă de minciunile

sau de narațiunile pe care le spunea organizația?

Bec: Ei bine, de fapt, aș spune că este o denumire improprie pentru secte în general. Majoritatea oamenilor spun despre o sectă

ceva de genul: ”Oh, știi, am văzut că se întâmplă, dar nu prea... adică nu mi s-a întâmplat mie și li s-a întâmplat doar altora.

Și am văzut că se întâmplă, dar mi-au plăcut foarte mult practicile. Am văzut că se întâmplă, dar mi-au plăcut foarte mult petrecerile.

Pur și simplu am mers la petreceri. Am văzut că se întâmplă, dar știi, pur și simplu mi-am făcut treaba și nu m-am implicat!”

Așa că, în mare parte, inclusiv eu, am văzut ce se întâmplă. Am putut să-mi dau seama că e vorba pur și simplu de a bombarda

o persoană cu iubire. Pur și simplu, îi dai acelei persoane un impuls uriaș ego-ului ei, pentru că îi place să creadă că este puternică.

Și îi spui cât de puternică este și câtă putere are, așa că face orice pentru tine.

”Așa că, chiar dacă am văzut asta, continui să merg la cursuri. Continui să investesc în organizație”.

Mi-am dat seama că hipnoza funcționează, indiferent dacă știi că ești hipnotizat sau nu. Așa funcționează controlul social.

Fragilitate + receptivitate = nevoia de comunitate + nepăsare = egoism + frică = sectă!

Spune-i omului ce vrea el să audă și îți mănâncă din palmă! Chestie verificată din plin în politică!

Cât despre ce cred și spun cei de la MISA despre victime, inclusiv despre Bec, să aflăm chiar de la ei:

Observăm recent o tendință bizară printre unii foști cursanți: apar așa-zise ”victime” care, cel mai adesea la adăpostul

anonimatului, se pretind ”traumatizate” de experiența lor la școala noastră de yoga. Se tem de oamenii de la școala de yoga”.

Adevărate căprioare sperioase și iepurași temători, astfel de individe își modifică vocea, își ascund fața și își schimă numele.

Vestea proastă pentru voi, plăpânde căprioare și sfioși iepurași, este că legea cauzei și efectului, sau karma dacă preferați,

are ”mâna” cea mai lungă, vă găsește și fără buletin și nu se împiedică de o voce distorsionată. Nu uitați că așa cum vă așterneți,

așa veți dormi și cine seamănă vânt, culege furtună. În viața aceasta, în viața viitoare… asta voi o să vedeți. (arhivă)

prezentatoare MisaTV: Însă mai năucitor decât comportamentul auto-intitulatei victime Miranda este cel al pseudo-victimei Beck.

Inițierea spirituală de care are parte durează 14-15 ore, iar experiențele pe care le trăiește sunt cu totul excepționale:

Beck: Am avut un gen de experiențe de meditație foarte puternice, intense. Am vrut să profit la maximum de asta.

prezentatoare MisaTV: Halucinant este însă faptul că, după ce a trăit astfel de momente spirituale copleșitoare, dar pe care

ulterior le-a considerat degradante, pseudo-victima Beck alege din proprie inițiativă să se mai ducă încă o dată:

Cat McShane: Dar Beck s-a dus să-l vadă încă o dată pe Bivolaru și o altă femeie cu care am vorbit s-a mai întors de trei ori.

prezentatoare MisaTV: Povestea cu vulpea care susține că a fost violată de trei ori la rând, recunoscând ulterior

că presupusul viol a fost doar unul singur, deși ea și-ar mai dori să se petreacă un astfel de fapt de încă două ori,

este leitmotivul tuturor mărturiilor așa-zis cutremurătoare ale diferitelor autointitulate victime. Toate au avut parte, zice-se,

de experiențe traumatizante, pe care însă au ales să le repete chiar de mult mai multe ori.

Astfel de persoane perverse ajung apoi să inventeze ceea ce niciodată nu a existat în realitate și să mintă ulterior

cu insolență erijându-se, cu un imens tupeu, în false victime, tocmai pentru a profita cu abilitate în acest mod

de pe urma solicitării posterioare, uneori după ani de zile, a unor imense așa-zise daune materiale dubioase.

(MisaTV - O mostră perfectă de jurnalism toxic realizat la comandă (4) – Ep. 105 link)

Suferința unora, satisfacția și batjocura altora! Relația pradă-prădător, ciclul vieții! Câinii latră, MISA merge mai departe...

Povestea lui Bec este povestea trezirii la realitatea a celor care scriu sau care citesc aici.

transcrierea podcastului: Bec Sonkkila DeCult lecture - rom eng