Sunday, July 18, 2021

Pirații tehnologiei Keshe GANS și abuzurile lor

Incredibil dar adevărat: "genialul savant” Keshe acuză că, în România, persoane neautorizate vând ilegal tehnologie Keshe!

"În România, în ultimile săptămâni, mass-media a adus la cunoștința publicului că tot mai multe persoane folosesc proceduri medicale pe pacienți,
fără ca ei să fie doctori.
Astfel de proceduri medicale sunt folosite și de persoane care au preluat cunoaștere din cursurile publice organizate de Fundatia Keshe
și din grupurile de studii din România.
Asociația Științifică Plasma România a demarat în cadrul cursurilor Magravs din anul 2019 o campanie publică de conștientizare
asupra metodelor și aplicațiilor medicale folosite abuziv, unde sunt prezentate dovezi și se pun la dispoziție numele acestor persoane/firme.

În anul 2018, în cadrul atelierului public al „Căutătorilor de Cunoaștere” din luna noiembrie, dl. inginer Mehran Tavakoli Keshe a făcut o declarație
în care a menționat că ÎN ROMANIA și FRANTA SE VINDE TEHNOLOGIE ILEGALĂ ÎN NUMELE MEU.
Aceste abuzuri au fost raportate în ultimii ani de suporterii tehnologiei Magravs, astfel au fost monitorizate mai multe persoane și firme
care au început să manufactureze și să vândă ilegal aplicații plasmatice în țară.

Vânzarea ilegală și manufacturarea aplicațiilor pentru Sănătate, Alimentație, Energie și Transport, se face de către persoane care NU sunt studenți,
medici rezidenți sau profesori acreditați la Institutul Spațial al Fundației Keshe și fără a se ține cont de procedurile standardizate,
de protocoale sau de testarea aplicațiilor în laborator.

Problemele raportate aplicațiilor în domeniu de Sănătate și Alimentație:
- creioane de durere care nu sunt realizate conform procedurilor standard
- sisteme de sanatate cu bobine in care erau utilizate materiale toxice,
- material oxid zinc realizat prin electroliza, oferit ca material GANS CO2

Problemele raportate aplicațiilor în domeniu de Energie și Transport:
- unitati Magravs Auto care blochează calculatoarele de bord la autoturisme
- unitati Magravs care nu reduc consumul de energie al locuințelor

[...] multe persoane au căzut în capcana acestor „pirați” și aceste aplicații plasmatice nu au adus beneficiile care Fundația Keshe le promovează
cu produsele certificate la nivel european [...].
În concluzie, vă atragem atenția că persoanele care vând ilegal tehnologie Magravs, realizează aplicații plasmatice cu intenția de a obține o sumă de bani
și oferă iluzii persoanelor care au încredere în această tehnologie.
Persoanele care doresc să achiziționeze produse certificate, sunt direcționate către magazinul online al Fundației Keshe."


Mai întâi de toate, ”ticălosul spațial” Keshe, condamnat el însuși în Belgia pentru practicarea ilegală a medicinei, acuză că
"tot mai multe persoane folosesc proceduri medicale pe pacienți, fără ca ei să fie doctori"! Hoțul strigă "Hoții!".

Așa-zisul "Institut Spațial al Fundației Keshe" certifică "studenți, medici rezidenți sau profesori", acreditați de un impostor și un infractor internațional.

Apoi, tot el acuză că există persoane care vând tehnologie falsă Keshe, în condițiile în care "tehnologia autorizată Keshe" este ea însăși un fals!
Altfel spus, orice poartă numele de Keshe este un fals, indiferent de cine îl produce!

Respectivii "pirați" s-au apucat să facă afaceri în numele lui Keshe după ce "au preluat cunoaștere din cursurile publice",
postate pe internat chiar de către măreața Fundație! Așa se petrece când răspândești bazaconii prin tot net-ul!

Cine sunt "pirați" care vând ilegal "tehnologie Keshe"? Păi în primul rând cei de la cursurile MISA!
De câți nebuni ați mai auzit în România care să ia în serios fantasmagoriile acestui psihopat?
Nu cunosc dacă Keshe i-a reclamat și pe aceștia, dar poate nu știe că:

- cursanți MISA au produs și au vândut - cu 300 Ron/bucata - "unități plasmatice de energie gratuită" care însă
nu reduc consumul de energie al locuințelor, oferind doar iluzii celor care apelează la această ”tehnologie”.

- cursanți care au produs și au consumat așa-zisul GANS, produs cu electrozi metalici - inclusiv din zinc tratat cu sodă caustică - 
și care au silit YogaEsoteric să publice un avertisment privind pericolul acestui procedeu, fapt ce nu are precedent la MISA:

- cursanți care au produs și au vândut așa-ziși plasturi "anti-durere"

- cursanți care aplică "proceduri medicale" învățate de la seminarii Keshe

Pe față, ”genialii” lui GB îl perie pe la fel de genialul Keshe, îl invită să țină conferințe la MISA iar, pe la spate, îl fură!

Întotdeauna la activitățile MISA s-a desfășurat un comerț intens cu tot felul de bazaconii recomandate de gurul GB,
care nu erau altceva decât furăciuni.
Și cum să nu fie astfel, din moment ce însuși marele guru procedează la fel, furând informații din tot felul cărți și articole, pe care le vinde apoi
sub formă de cursuri și "inițieri spirituale"?

No comments:

Post a Comment

tag form to add a photo:

[image width="400px" rel="nofollow" src="image_link"/]

do not go beyond a width of 400