Thursday, November 10, 2022

SINTEZE despre MISA® – cap.11 TEORII ale CONSPIRAȚIEI – ”ENERGIA LIBERĂ GRATUITĂ”



ENGLISH

Una dintre teoriile conspirației revine sistematic în atenția celor de la MISA® deși aceștia nu au produs niciodată vreo dovadă fizică,
așa cum se impune în acest caz mai mult decât în alte cazuri: este vorba despre ENERGIA LIBERĂ GRATUITĂ.
Aceasta este traducerea lui Bivolaru pentru termenul consacrat ”FREE ENERGY”, a cărui traducere înseamnă în realitate doar ”energie gratuită”.
În fizică, există și conceptul de ”energie liberă” care înseamnă cu totul altceva (vezi aici).

Dar Bivolaru adoră să completeze orice: după el, nimic de pe această lume nu e complet, ca și cum Creatorul ar fi cam neîndemânatic,
așa că a adăugat și termenul ”liberă”, sugerând că energia există oriunde – ”la liber” – și că orice om, indiferent de nivelul lui de cunoștințe,
o poate obține la fel de simplu ca atunci când întinde niște fire pentru a-și pune rufele la uscat.

În rândul adepților existenței ”energiei gratuite” există o confuzie între ”energia regenerabilă” obținută din diferite surse naturale practic inepuizabile
(energie solară, hidroelectrică, eoliană, geotermală) și ”energia din vid”, adică ”energie din nimic”.
Energia regenerabilă nu este nicidecum gratuită.
Chiar dacă pentru generarea ei omul nu cheltuiește nimic, este nevoie de cheltuieli pentru echipamentele de captare și transport,
precum și pentru permanenta întreținere și înlocuire periodică a acestora.
De aceea, energia obținută din surse regenerabile (practic inepuizabile) costă de fapt, iar consumatorii achită în permanență
pentru captare, transport și pentru mentenanță.
Așa cum vrabia mălai visează, tot așa a apărut această idee a energiei absolut gratuite existente în vid, pentru care întinzi trei sârme
și o captezi în cantități nelimitate, pe durată nelimitată, fără a plăti nimic.

Mitul ”Energiei Libere Gratuite” s-a născut practic odată cu ideea lui Nikola Tesla de a transmite energie fără fir (wireless),
pe care să o poată capta și folosi oricine, oriunde, fără plată.
Transmiterea energiei fără fir este o idee reală, fiind realizată chiar de către Tesla și este deja pe larg utilizată în funcționarea unor dispozitive
precum telecomanda, radioul, telefonia și comunicațiile wireless, televiziunea prin satelit etc.
Însă cât privește transmiterea energiei electrice la distanță fără fir, lucrurile stau cu totul altfel căci, deși este perfect realizabilă,
nu este rentabilă pe distanțe mai mari de câțiva metri, datorită faptului că aproape toată energia se împrăștie în spațiu.
În cazul comunicațiilor wireless, semnalul transmis este atât de slab când ajunge la receptor, încât acesta are nevoie de o sursă de alimentare
(priză, baterie încărcată) pentru a suplini pierderile.
De aceea, Tesla a venit cu ideea transmiterii ei prin... pământ!
Aceasta este una din cele mai bizare idei ale lui, deoarece este cunoscut că, în domeniul electronicii și electrotehnicii,
legarea la pământ (împământarea, legarea la nul sau punerea la masă) se face tocmai pentru ca electricitatea să se... scurgă!

Tesla câștigase bătălia cu inventatorul Thomas Edison pentru transmiterea electricității la distanță prin fir („războiul curenților”, 1894).
Edison alesese curentul continuu, dar ideea lui eșuase deoarece, în acest caz, electricitatea trebuie să parcurgă ÎNTREG CIRCUITUL
de la un capăt la celălalt, iar acest lucru face ca pierderile pe rețea să fie totale după doar câteva sute de metri de linie.
Tesla a ales curentul alternativ, unde electricitatea nu mai parcurge întreg circuitul de la un capăt la celălalt,
ci doar oscilează local în ambele sensuri, cu pierderi incomparabil mai mici, ceea ce face posibilă transmiterea curentului electric pe mii de km de rețea.
El și-a imaginat că acest lucru va fi valabil și în cazul în care înlocuiește transmisia prin fire cu transmisia prin pământ
care, după cum se cunoaște, este conducător de electricitate într-o anumită măsură.

Dar dacă în cazul rețelelor electrice cu fir, electricitatea rămâne în interiorul unor fire destul de subțiri ce au un traseu precis,
în cazul Pământului - care are dimensiuni uriașe - electricitatea se distribuie și se împrăștie pur și simplu,
de aici și utilizarea lui ca loc de scurgere a excesului nedorit (împământare). 
Dacă ideea lui Tesla ar fi fost reală, atunci toți oamenii și toate viețuitoarele ce se află pe sol sau în apă ar fi trebuit să fie electrocutate
de fiecare dată când trăsnește undeva pe glob
(lucru care se produce de câteva ori pe secundă), ceea ce evident nu se petrece nici măcar în cazul în care trăsnește în apa sărată a oceanului,
care este mult mai bună conducătoare decât solul!
Atât în cazul trăsnetelor cât și în cazul firelor de înaltă tensiune căzute pe sol, efectul letal al acestora se transmite prin sol doar pe distanțe mici.
Sunt cunoscute cazuri în care au fost ucise simultan zeci de animale din turme de oi, vaci sau reni, când trăsnetul a lovit solul solul în imediata apropiere
(mai ales dacă ploua), dar efectul letal se produce pe distanțe scurte, de câțiva zeci de metri.

Într-un articol de presă, Tesla a sugerat o analogie (vezi foto aici link și arhivă).

Globul pământesc este înfățișat precum un balon gol elastic, în care se introduce aer sub presiune cu o pompă.
Sub desen scrie: ”Each pulse of the pump is felt with equal force at all points of the sphere”.
Adică, dacă s-ar pompa o cantitate de electricitate într-un punct al scoarței, s-ar putea colecta aceeași cantitate de electricitate
în oricare punct al acesteia.
Dar dacă sunt mulți consumatori simultan?
E ca și cum balonul de mai sus ar avea găuri peste tot (prin care fiecare ar vrea să capteze aer sub presiune),
iar balonul nu se poate umfla în acest caz cu numai o singură pompă!
Dacă unul toarnă într-un bazin o găleată de apă, pot opt miliarde de oameni să scoată toți odată câte o găleată de apă? Evident că nu!
Poate să scoată fiecare câte o găleată de apă numai pe rând, după ce a fost turnată  înainte o găleată de apă pentru fiecare în parte.

În cazul sistemului energetic global imaginat de Tesla, pentru fiecare consumator ce are nevoie de o anumită cantitate de energie,
ar trebui să fie pompată o energie egală cu cea necesară.
Așadar, pentru a pompa în pământ o cantitate suficient de mare de electricitate oscilantă pentru a ajunge întregii omeniri,
ar fi nevoie de generatoare uriașe (care oricum nu vor egala niciodată ca putere trăsnetele), ce ar avea consumuri imense
pentru care s-ar cheltui sume uriașe.
Cu alte cuvinte, în cazul ”ideii” lui Tesla, oamenii ar fi folosit ”energie gratuită” care ar trebui să fie plătită de către producătorul ei
(în cazul de față, J.P. Morgan), ceea ce face normal și de înțeles gestul magnatului, care i-a distrus ”jucăria” lui Tesla.
Chiar dacă ar fi fost posibil tehnic, sistemul imaginat de Tesla ar fi un ”comunism energetic”, în care toți iau energie gratuită de la stat
iar statul, ca să producă acea energie, taxează pe fiecare cu impozite deci, cu alte cuvinte, fiecare își fură singur căciula.

Pentru a se depăși neajunsurile acestei idei oricum nerealizabile, inventatorii de conspirații au lansat afirmația că
acesta ar fi colectat energie gratuită din spațiul înconjurător (eter):

articol:
”Automobilul creat de Tesla a fost „îngropat”, pentru că ar fi falimentat corporațiile petroliere și guvernele lumii” (link)
citat:
”În 1931, Nikola Tesla, inventatorul generatorului de curent alternativ, a înlocuit motorul pe benzină cu un motor electric de 80 de cai putere
(de curent alternativ), neavând nicio sursă de alimentare externă.
Tesla a cumpărat 12 tuburi vidate, unele fire și rezistențe, pe care le-a adunat într-o cutie de 50 cm lungime, 30 cm lăţime şi 15 cm înălțime.
Punând cutia pe scaunul din față de lângă el, Tesla a spus: „Acum avem energie”.
Fără combustibil clasic, Tesla a condus maşina aceea timp de o săptămână, atingând și viteza de 150 km/h.
Care a fost sursa de putere care alimenta motorul electric de curent alternativ?
Undele electromagnetice despre care Tesla afirma că reprezintă o sursă liberă de energie, fiind prezente peste tot, în cantități nelimitate.
Atunci când a fost întrebat de unde vine curentul, Tesla a răspuns: „De la eterul din jurul nostru”.

Au fost voci la vremea aceea care au sugerat că Tesla nu era decât un nebun şi că avea ceva legături cu forţele malefice ale Universului.
Înfuriat de aceste zvonuri, Tesla şi-a luat misterioasa cutie din maşină şi s-a întors la laboratorul său din New York.
După câte se pare, secretul lui a murit o dată cu el. Se spune că Tesla ar fi reuşit cumva să exploateze câmpul magnetic al Pământului.
El a reuşit să atragă cantităţi extraordinare de electricitate prin interferența cu aceste linii de forţă sau făcându-le să se multiplice.
De ce nu s-au produs mașini cu acest sistem de propulsie? Pentru că marile corporaţii petroliere şi cele de electricitate nu mai câştigau bani,
iar guvernele, nu mai puteau percepe impozite pe benzina sau motorina vândută.
Energia liberă nu putea fi impozitată, ar fi fost ca și cum ar fi taxat aerul.
Și iată cum marile invenții care ar fi fost de mare ajutor omenirii sunt dosite și marginalizate pentru ca marile companii
să își poată desfășura nestingherite activitățile.”

Și iată cum se aburesc mințile adepților MISA® cu povești pentru retardați!
Adică Tesla s-a bătut ani de zile cu ditamai inventatorul Edison și cu inginerii de la firma acestuia și i-a învins categoric
în ciuda tuturor campaniilor negative ale acestora din ziare, dobândind astfel o imensă faimă și autoritate,
dar s-a supărat și și-a luat înapoi jucăria pentru că au comentat ”niște voci”?
Poate doar cineva de la MISA® să creadă așa ceva, pentru că omul simplu de pe stradă n-ar crede, în zilele noastre.

Fraza ”fără combustibil clasic, Tesla a condus maşina aceea timp de o săptămână”, sugerează o comparație cu o mașină clasică
funcționând cu un plin de combustibil (un rezervor).
Asta ar însemna că pretinsul dispozitiv al lui Tesla ar fi colectat și stocat cumva o cantitate ceva mai mare, dar totuși limitată, de energie electrică.
Aceasta vine însă în contradicție cu explicația din articol (tuburi vidate, fire, interferența cu liniile de forţă ale câmpul magnetic al Pământului,
energia liberă a eterului din jurul nostru etc), ce descrie o rezonanță CONTINUĂ, ce ar fi adus o funcționare continuă permanentă
(nu doar pe timp de o săptămână), deoarece rezonanța este un fenomen continuu, iar eterul ar conține o energie nesfârșită.
Această contradicție arată că de fapt este vorba despre o poveste ticluită, de un nivel intelectual foarte scăzut.

Motivul real pentru care Tesla a făcut uneori afirmații fără acoperire în realitate este că el trăia într-o realitate paralelă, creată de el însuși
în propria lui imaginație și nu făcea calcule riguroase asupra proiectelor vizualizate:

articol:
”Nikola Tesla – genialul inventator al tehnologiilor mileniului II” (link)

Încă de mic, genialul savant a început să aibă percepţii extrasenzoriale.
Îi apăreau diferite imagini, adesea însoţite de străfulgerări puternice de lumină, care îi perturbau vederea obişnuită
şi interfereau cu gândurile şi cu acţiunile sale.
Aceste apariţii erau cu totul noi pentru Tesla, care pe vremea aceea nici nu bănuia importanţa pe care acestea o vor avea în descoperirile revoluţionare
pe care le-a făcut ulterior, ajutat în acest fel paranormal din lumile subtile.

Nikola Tesla avea capacitatea de a percepe în faţa ochilor, cu o claritate extraordinară, orice obiect care era desemnat de un cuvânt rostit,
încât uneori îi era imposibil să-şi dea seama dacă ceea ce vedea era un obiect real sau doar o percepţie imaginativă.
Astfel de imagini îi apăreau spontan în câmpul vizual adeseori şi ele persistau, în ciuda eforturilor sale de a le face să dispară.
Uneori acestea nu se „destrămau” nici măcar atunci când el încerca să le alunge cu mâna.

Prin eforturile pe care Tesla le-a realizat, de a controla aceste apariţii care erau la început pentru el stânjenitoare,
şi-a dezvoltat foarte bine capacitatea de a realiza proiecţii astrale.
Astfel, cea mai mare plăcere a sa era aceea de a călători cu corpul astral în lumile subtile astrale, vizitând în felul acesta diverse locuri minunate,
nebănuite, existente în planul astral al manifestării.
Reputatul savant s-a preocupat în mod constant de aceste percepţii ale sale până la vârsta de 17 ani, când i-a venit ideea
de a realiza unele invenţii bazate pe informaţiile la care avea acces în timpul incursiunilor sale din lumile subtile pe care le vizita.

Experimente realizate în minte
În cazul lui Tesla, era cu totul extraordinar faptul că, datorită capacităţii sale excepţionale de vizualizare,
el putea să construiască, să testeze şi să dezasambleze în cele mai mici detalii, orice aparat dorea, doar mental,
astfel încât nu avea niciodată nevoie să construiască modele, să deseneze  proiecte sau să realizeze experimente.
Tesla îşi realiza invenţiile în minte, până în faza lor finală.
Pornind de la ideea pe care o avea, el o cristaliza în minte cu ajutorul imaginaţiei creatoare, făcea tot felul de adaptări
şi aducea toate îmbunătăţirile necesare dispozitivului pe care şi-l imagina, îl punea în funcţiune şi îl experimenta în acest mod, în minte,
până când totul funcţiona perfect.
În final, el construia efectiv respectivul dispozitiv, care, în mod invariabil, funcţiona şi în practică exact aşa cum el îl vizualizase mental,
toate experimentele decurgând întocmai cum le planificase el în minte.”

Este ca și cum ai spune că tot ceea ce îți imaginezi se manifestă pe loc în lumea fizică, adică tocmai definiția delirului.
Tot astfel și realizările spirituale de la MISA® există doar în imaginație. Ei nu mai disting între realitate și închipuire.

Pe site-urile MISA® circulă tot felul de povești despre Tesla:
”Tehnologia extraterestră şi secretele guvernamentale” (partea 1, partea a 2-a)
articole în engleză:
Energia liberă, darul pentru omenire de la Nikola Tesla”  (link)
 ”Nikola Tesla, eter, antigravitație și valorificarea puterii Universului (link)
”După ce Nikola Tesla a dovedit că electricitatea wireless este posibilă, a devenit în sfârșit realitate” (link)
Un document declasificat al FBI menționează contactul lui Nikola Tesla cu „oamenii spațiului”(link)

Un discipol lui Bivolaru – instructorul yoga D.B. alias Indra-Galactis-Alkesh – a abordat și el subiectul acestei energii gratuite,
pentru care utilizează în mod eronat doar termenul de ”energie liberă”.
El a creat o serie de articole și filme care conțin idei atât de năstrușnice, încât cursanții șocați i-au scris lui Bivolaru,
care l-a somat pe autor să-și recunoască erorile și apoi a solicitat eliminarea acestora de pe canalele media ale MISA®
Odată cu acestea, au dispărut de pe paginile MISA® multe referiri la ”energia gratuită”.
Producțiile grupul Galactis au rămas totuși pe alte site-uri, unde pot fi vizionate în continuare.

”PROIECTE NEGRE” ȘI TEHNOLOGIA ENERGIEI LIBERE” (link)

”Pentru cei familiarizați cu interesele ascunse de la nivel global și existența așa-numitului Guvern Ocult,
existența acestei cercetări care depășește cu mult ceea ce și-ar putea imagina omul modern este întruchipată în misterioasele Black Projects.
Sunt cunoscute ca ”negre” pentru că sunt ascunse, ascunse de cunoștința publică și mereu în umbră.
”Proiectele negre” fac parte dintr-o rețea clandestină de interese cunoscută sub numele de Programul Spațial Secret.
Esența cercetării și realizărilor în aceste proiecte este conectată la spațiu și călătoriile interstelare, care nu se pot realiza altfel
decât prin energie liberă și noi modele energetice.
Atât proiectele militare guvernamentale „văzute”, cât și „proiectele negre” ascunse au folosit aproape exclusiv invenții extraordinare ale geniilor omenirii,
chiar dacă au trăit cu mai bine de 100 de ani în urmă.

Cel mai cunoscut dintre ei și, posibil, cel mai mare geniu științific al umanității a fost Nikola Tesla.
Aproape toate descoperirile și tehnologia din „proiectele negre”, precum și civilizația actuală se bazează pe invențiile lui Tesla.
Practic vorbind, din punct de vedere al conceptelor tehnologice, până în prezent nu s-a schimbat nimic
în mașinile și aparatele electrice
de când au fost inventate de Tesla.”

După ce l-a eliminat pe galacticul Alkesh de pe site-urile MISA® și și-a marcat teritoriul, Masculul Alfa Bivolaru a preluat subiectul,
ca unică autoritate atoatecompetentă.
În anul festiv 2012, căutând să profite de vâlva produsă de iminenta și mult trâmbițata ”Mare Translație” din 21 decembrie 2012,
dar și ca să nu rămână pe de lături (sau mai bine zis, lătúri) în caz că totuși se petrece ceva, Masculul Alfa a produs o carte:

”Primii pași practici către… MOTORUL CU APĂ”, de profesor yoga Gregorian Bivolaru, 10 octombrie 2012 (link și arhivă)

”Motorul cu apă a ajuns să fie considerat un mit de către cei neavizați, dar a devenit tot mai evident în ultima vreme
că dezvoltarea lui a fost suprimată de către conspiratorii Noii Ordini Mondiale.
Este semnificativ că mulți dintre genialii inventatori care s-au ocupat de conceperea și dezvoltarea motorului cu apă
au dispărut în mod misterios ori s-au oprit inexplicabil din cercetările lor.
Pe măsură ce ne aventurăm din ce în ce mai adânc în literatura tehnică și științifică din acest domeniu, găsim și suntem fascinați de articole,
descrieri și investigații ce combină știința, istoria, economia și destine ale unor oameni de geniu.”

De remarcat contradicția ce însoțește permanent , ca o umbră, toate teoriile conspiraționiste: se pretinde că faptele descrise se petrec în secret,
iar informațiile despre acestea sunt suprimate și astfel nu ajung la public, dar cu toate acestea, ele se lăfăie pe internet
(”pe măsură ce ne aventurăm în literatura tehnică și științifică, găsim și suntem fascinați de articole, descrieri și investigații”),
după care ”aventurierii fascinați” (puțini, dar mereu aceiași) se prefac a le aduce la cunoștința marelui public,
care public uită mereu să le pună întrebarea încuietoare:
”dar dacă autorii au fost lichidați și informațiile suprimate, voi de unde mama energiei gratuite le știți?”

O senzaţională veste de ultimă oră!!!
Japonezii continuă să ne uimească prin spiritul lor inventiv și în ceea ce privește… motorul cu apă!
Inginerii japonezi nu au explicat exact modul în care funcționează motorul cu apă al automobilului Genepax H2O,
dar au afirmat că au pus la punct un aliaj metalic care se comportă asemenea unui catalizator și că acest aliaj elimină complet
necesitatea folosirii energiei electrice din exterior!
Elementul cheie al întregului proces este o invenție denumită MEA (Membrane Electrode Assembly – ansamblu electrod-membrană).
Descoperirea inginerilor firmei Genepax (link) apare la prima vedere ca fiind o metodă „pasivă” de disociere și recompunere a apei
cu generare de energie electrică.”

Ceea ce nu spune ”vestea senzațională” este că respectivul motor nu consumă doar apă, ci și unele hidruri metalice,
a căror permanentă înlocuire costă destul de mult! 
Tehnologia există, nu este ascunsă, dar nu este rentabilă.
Nu ”Oculta” ascunde tehnologia față de clienți, ci clienții se ascund de această tehnologie!

După un an de zile, vine și răspunsul adepților MISA®:
”O provocare tehnico-științifică: motorul cu apă”, 03 septembrie 2013 (link și arhivă)

”Răspunzând invitației lansate de profesorul yoga Gregorian Bivolaru prin intermediul cărții ”Primii paşi practici către… motorul cu apă”,
un grup de cercetare, din care fac parte și yoghini, a pornit în realizarea a ceea ce mulți au considerat multă vreme a fi un mit.
Vă invităm să urmăriți un scurt film ce prezintă primele lor rezultate (linkul spre film lipsește, ca și realizările concrete!)
 
Această alternativă ieftină, nepoluantă la motoarele din zilele noastre nu corespunde intereselor financiare ale celor care dețin monopolul
asupra resurselor și nici intereselor sinistre ale artizanilor Noii Ordini Mondiale.
A fi creativ în direcții ce ies din normele trasate de capii societății este adeseori un act de mare curaj și totodată un risc asumat.
Totuși, acești jalnici nebuni nu se pot opune la nesfârșit inventivității și genialității oamenilor.
Recent, inginerii japonezi au pus la punct un automobil ce funcționează doar cu apă – Genepax H2O – care speră să ajungă cât mai curând
în producția de serie.
Iată că, pe această minunată planetă, noi, oamenii avem întotdeauna la dispoziție tot ceea ce avem nevoie,
la distanță de… o idee genială ce prinde viață!”

Mai întâi, este de remarcat faptul că, în loc să vină cu un dispozitiv funcțional sau măcar cu dovezile despre existența și eficiența acestuia
– așa cum e normal atunci când cineva face astfel de afirmații – Bivolaru îi invită pe alții să facă cercetări!
În loc ca cel care face afirmații să aducă dovezi, suntem de fapt în zicala ”Un nebun aruncă o piatră și zece ”înțelepți” sunt invitați s-o scoată!”
Iar ”înțelepții” – după ce-și demonstrează ”inteligența” punând botul la povești cu cai verzi pe pereți – anunță că au scos-o,
dar nu livrează nimic (exact ca în cazul relatărilor despre ”succesele” în practica yoga la MISA®).
Ceea ce rămâne din articolul de pe yogaesoteric.net este reclama la cartea lui Bivolaru despre motorul cu apă chioară...

După încă un an, aceeași ciorbă reîncălzită, că poate s-or mai vinde niște cărți din stoc: 
”Primii paşi practici către… Motorul cu apă”, de profesor yoga Gregorian Bivolaru,16 mai 2014 (link și arhivă)

Un alt fapt memorabil are loc în filmul ”PROIECTE NEGRE” ȘI TEHNOLOGIA ENERGIEI LIBERE” al Proiectului Galactis:
este anunțată cu surle și trâmbițe o nouă descoperire: tehnologia ”revoluționară” MAGRAV a lui Mehran Tavakoli Keshe,
iar un apropiat al acestui grup publică o serie de articole, începând cu data de 8 august 2014 (link partea 1, partea a 2-a și partea a 3-a).

Dar Imperiul contraatacă: Lordul Sith (Shit) sare și el cu o serie de articole pe aceeași temă (practic, o ”reluare îmbogățită a acestora”,
în tradiția de la MISA®), colectate sub forma unei broșuri pentru tabăra de yoga de vară 2016:

Uluitoarea Tehnologie Revoluționară Keshe (redactarea finală a textului a fost realizată de profesor yoga Gregorian Bivolaru),
20 septembrie 2016 (link părțile 1, 2, 3, 4, 5, 6.

S-a dorit și o traducere în limba engleză a acestei serii de articole, dar s-au oprit după primele două articole.
Ce s-a întâmplat, nu funcționa ”tehnologia”? (engl. part 1 și part 2 )
Aceste articole au fost analizate în detaliu aici

Iată aici câteva idei din aceste articole:
Bivolaru:
”Seria acestor articole referitoare la genialele descoperiri ale lui Mehran Tavakoli Keshe prezintă, așa cum veți observa, pentru noi toți
o valoare imensă.
Invențiile sale, care deja s-au concretizat în mai multe aparate uimitoare în felul lor, fac deja cu putință ca oamenii să aibă cu ușurință acces
la ceea ce în mod curent se numește energia liberă gratuită (free energy).
Descoperirile revoluționare ale lui Keshe, care apoi au fost oferite gratuit tuturor oamenilor. 
Tăcerea stranie și constantă a mass-media cu privire la genialele descoperiri, în felul lor revoluționare, ale lui Keshe este o probă concludentă
a hegemoniei pe care așa-zișii „Iluminați” o exercită – din umbră – în permanență, asupra mass-media.
Chiar dacă există naivii cei proști care gândesc că așa ceva este imposibil, toate cele care se petrec deja sub nasul nostru
în ceea ce privește aceste descoperiri epocale ale lui Keshe sunt o dovadă pe deplin lămuritoare că aceasta este cutremurătoarea realitate.

Chiar dacă pentru cei sceptici, superficiali și încuiați la minte toate aceste descoperiri excepționale pot părea incredibile sau chiar imposibile,
este totuși necesar să nu uităm că toate aceste descoperiri uluitoare au fost deja confirmate ca atare de toți aceia, chiar foarte mulți actualmente,
care, pe baza indicațiilor practice ce au fost oferite de Keshe, și-au putut construi personal astfel de aparate care funcționează
și care le oferă în continuare (într-un procentaj ce este impresionant) electricitate gratuită.
Ce probă mai edificatoare, mai concludentă ar mai fi necesară pentru noi toți spre a ne convinge după aceea că aceste invenții chiar sunt reale
și că ele funcționează întocmai așa cum era prevăzut, în conformitate cu aspectele teoretice care au fost în prealabil prezentate de Keshe?” 

Este necesar să menționăm suplimentar aici faptul că unii aspiranți plini de sagacitate ai acestei școli de yoga au reușit deja să-și construiască și ei,
pas cu pas, acasă, astfel de aparate, care acum le oferă deja electricitate gratuită.
Vă sugerăm să semnalați neîntârziat la cât mai mulți oameni, fie de la cursurile acestei școli de yoga, fie că vă sunt pur și simplu prieteni,
existența acestor descoperiri epocale ale lui Keshe și este chiar necesar să urmăriți să construiți, cât mai mulți dintre voi, acasă
astfel de aparate simple, dar foarte eficiente, care vă vor permite să obțineți energie gratuită.
Toate acestea vor contribui la difuzarea neîntârziată a acestor invenții geniale, care îi fac pe așa-zișii „Iluminați“ să se teamă
că le va fi răpită hegemonia satanică și puterea malefică de influență asupra maselor de ființe umane naive, ignorante și ușor manipulabile în rău.

Pe 30 octombrie 2015 aşadar, conform celor declarate în cadrul conferinţei de la Roma, Fundaţia Keshe a publicat celebrele blueprint-uri
– altfel spus, schemele mult-râvnitului dispozitiv plasmatic Magrav – adică a fost oferit lumii întregi, în mod GRATUIT,
modul de construcţie, ce se realizează pas cu pas, al dispozitivului Magrav.

Vezi aici schema MAGRAV (link și arhivă).

citat:
Oamenii inteligenți din întreaga lume vin de asemenea cu idei ingenioase pentru unele îmbunătăţiri şi, în felul acesta,
a luat naştere o împărtăşire fraternă de cunoaştere constructivă.
Mii de oameni la început, mai apoi chiar sute de mii de oameni de pe întreaga planetă şi-au dat mâna într-o uimitoare
şi totodată nemaisperată fraternitate adevărată. 
Relatările lor sunt multe dintre ele uluitoare: dincolo de felurite aspecte practice (reduceri uimitoare de 50-60% la plata facturilor de curent electric,
chiar 90% așa cum deja au reuşit unii, sau reduceri de 25% la consumul de carburant al automobilului, spre exemplu),
au fost prezentate, fiind însoțite de dovezi medicale indubitabile, o mulțime de cazuri de vindecări despre care s-ar putea spune că sunt miraculoase.”

Zis și făcut: la cursurile MISA® au început să fie vândute aparate produse de către unii cursanți pe baza ”tehnologiei Keshe”,
la prețuri de 300-350 Ron bucata.
Cei care le-au cumpărat n-au observat economiile promise la consumul de curent, așa că au continuat să le utilizeze la ”încărcarea cu plasmă a locuințelor”.

Pretenția că anumite dispozitive electromagnetice sunt însoțite și de efecte vindecătoare demonstrează caracterul de fraudă al acestor așa-zise invenții.
Respectivii inventatori nu sunt medici și n-au pregătirea necesară să susțină realitatea acestor efecte, de aceea afirmațiile lor
– care nu au la bază niciun fel de test prealabil  - sunt la fel de gratuite precum energia pe care o ”produc”.
Culmea, promotorii teoriilor conspirației  care pretind că dispozitivele-minune de energie ”gratuită” sunt reale,
tună și fulgeră împotriva altor sisteme electromagnetice – HAARP, 5G și telefonia mobilă în general – despre care ei afirmă că sunt nocive.

citat Bivolaru:
”Această tehnologie super-revoluționară nu ar fi putut să fie descoperită decât de către un mare geniu.
În Ghana, de exemplu, sub patronajul unor agenții de mediu guvernamentale, s-au obţinut rezultate uluitoare...
Toţi cei care au primit deja această tehnologie – guverne, oameni de ştiinţă, organizaţii – au semnat apoi un tratat de pace
prin care s-au angajat să o folosească doar în scopuri pașnice, şi niciodată în scopuri militare.
A fost singura condiţie ce era impusă în momentul oferirii tehnologiei sale ÎN MOD GRATUIT!”

La început, entuziasmul a fost mare în Ghana:
Ghana urmează să devină prima țară din Africa care primește o platformă de lansare a navei spațiale,
în urma unui acord de parteneriat între Fundația KESHE Ghana și o companie deținută de Ghana” (link)

Dar le-a trecut repede:
”Ministrul Mediului demască un om de știință iranian” (link)
Potrivit ministrului, examinând portofoliul omului de știință iranian, el a descoperit că ”unele dintre activitățile, previziunile
și medicamentele sale pretinse că vindecă anumite boli, nu erau autentice.”

El a menționat că omul de știință iranian a susținut că a studiat fizica nucleară la Queen Mary College, Universitatea din Londra,
totuși, când am verificat cu Universitatea, am descoperit că Universitatea nici măcar nu avea cursuri de fizică atomică”.
Ministrul a indicat că ”același om de știință iranian a făcut anumite predicții în Statele Unite în urmă cu doi ani,
susținând că continentul se va rupe în două și că urma un cutremur iminent... și toate acele predicții nu s-au întâmplat.”
Ministrul a citat un lichid produs de iranian, cunoscut sub numele de „apă cu plasmă”, care a fost examinat de Autoritatea Standardă din Ghana (GSA)
și Autoritatea pentru Alimente și Medicamente (FDA) și ”a ieșit la iveală că era apă pură.”

Sau mai pe românește, apă chioară!

”Comisia pentru Energie Atomică din Ghana abrogă Memorandumul de înțelegere cu Fundația Keshe pentru lipsa dovezilor științifice”  (link)
citat:
”Trebuie să abrogăm Memorandumul de înțelegere prin care trebuia să studiem teoriile, în special cele cu pretenții medicale.
Ulterior, am constatat că nu putem avea nicio dovadă științifică și așadar am abrogat Memorandumul de înțelegere.”
Fundația Keshe, printre altele, susține că are tehnologia științifică pentru a schimba lumea, inclusiv pentru că are leacuri pentru diabet și HIV/SIDA.
De asemenea, am primit diferite povești din diferite părți ale lumii ce au pus presiune asupra noastră:
Lucrați cu chestiuni care nu sunt dovedite că funcționează, va fi foarte greu pentru oameni să accepte așa ceva.

citat Bivolaru:
”În anul 1981 el a absolvit Universitatea Regina Maria din Londra, cu specializarea în fizică nucleară – sisteme de control ale reactoarelor.”
Până și cei din Ghana s-au prins cum stau lucrurile:
”Mehran Keshe, escroc condamnat, susține că încă operează în Ghana” (link)

citat:
Bărbatul condamnat pentru fraudă de un tribunal belgian din orașul Kortrijk pe 7 august 2017, iranianul Mehran Tavakoli Keshe
susține că încă operează în Ghana, pretinzând că face aceleași fapte pentru care a fost condamnat în Belgia.
Keshe a fost condamnat pentru înșelarea cu bani a opt belgieni, cu afirmații false despre eficacitatea produselor sale cu plasmă.
Keshe susține că este un fizician nuclear și spune că produsele sale din plasmă pot vindeca tot felul de boli, inclusiv diabetul, HIV și SIDA.”

Seamănă cu cineva foarte cunoscut? Nicio surpriză: Ce se aseamănă, se adună! Evaluările tehnologiei Keshe sunt precum diplomele lui Bivolaru.
Iată un extras dintr-un document pe care Keshe îl citează ca autorizație pentru ”reactorul” său (link):

”AUTORIZAȚIA” lui KESHE


citat:
”Actele fac referire la lucrări științifice și pseudoștiințifice. În ele nu există calcule științifice ale parametrilor procesului.
De asemenea, se descrie doar proiectarea reactorului și nu se efectuează niciun calcul de putere sau alte calcule.
Același lucru este valabil și pentru pornirea și funcționarea continuă a reactorului.
Conceptele din spatele producției de energie sunt fezabile, problemele de inginerie însă nu sunt analizate și vor fi importante.
Vă sfătuiesc să studiați aceste probleme cu mare atenție.
Întrucât domeniul meu de cercetare nu se referă la producția de energie nucleară, sfătuiesc cu tărie ca o a doua opinie
cu privire la fezabilitatea practică a acestui proiect să fie dată de un expert în domeniu.”

Documentul e semnat de unul care nici măcar nu e expert în domeniul nuclear!
”Nu se efectuează niciun calcul de putere sau alte calcule”.
La ce ar mai trebui calcule, dacă geniul autentificat de Marele Realizat susține că funcționează? Garantat Bivolaru!

Există bloguri care demască ”min(ci)unile” lui Keshe:

Ca și Magistralul de la MISA, Keshe se pretinde a fi MESIA. Există o declarație audio, precum și una scrisă în acest sens.

ulterior
Keshe condamnat - Verdictul oficial de la Kortrijk 

Mister lămurit: ce se aseamănă, se adună!

citat Bivolaru:
”Se poate spune că cea mai importantă dezvăluire a acestuia o reprezintă prezentarea unui remediu bazat pe un anumit GANS,
remediu aproape universal, aspect care la prima vedere pare greu de crezut şi de acceptat de către lumea medicală în special,
dar timpul demonstrează deja autenticitatea acestei dezvăluiri.
Remediul respectiv creează un mediu alcalin, fortificând totodată sistemul imunitar şi tocmai de aceea are o aplicabilitate atât de extinsă:
cancer, infecţii virale şi bacteriene, contaminări cu substanţe radioactive, contaminarea apelor, chemtrails etc.
Totodată, acest remediu este foarte simplu de realizat.

Fundaţia va începe comercializarea acestui remediu sub formă de supliment alimentar. El se numeşte simplu: GANS.
Pentru cei cunoscători, adăugăm că este însă vorba despre un GANS anume, nu orice GANS, şi anume GANS-ul de CO2 (GANS-ul de bioxid de carbon)
– el având în principal această acţiune de întărire a sistemului imunitar şi de regenerare celulară – dar în formula acestui remediu
este utilizată doar apa de GANS de CO2  - concentrația necesară fiind dezvăluită de domnul Keshe în seminarul mai sus menţionat.

Fundaţia Keshe a demarat totodată un proiect-program pentru strângerea de informaţii referitoare la efectele testării
materiilor de tip gans pentru sănătate.
Prin participarea la acest program, toţi cei care doresc vor împărtăşi din experienţa lor personală (împreună cu date şi analize medicale,
ei vor face un scurt istoric al bolii etc.) în ceea ce priveşte testarea materialelor de tip gans.
Aceste informaţii vor fi apoi folosite pentru beneficiul întregii umanităţi.
La acest program pot participa şi cei care deja cunosc tehnologia şi care îşi pot fabrica singuri acest GANS de CO2.
Produsele gans cuprind trei categorii: gans capsule – supliment alimentar –, gans loţiune de piele şi gans picături pentru ochi.
(Important! Picăturile pentru ochi nu se pun direct în ochi, aşa cum am fi tentaţi să procedăm.
Domnul Keshe a explicat într-un seminar că soluția respectivă se aplică doar peste pleoape şi pe zona din jurul ochilor).
Deoarece deocamdată aceste produse sunt fabricate doar în scop industrial, şi nu medical, ele nefiind deocamdată autorizate ca medicamente,
ci doar ca suplimente alimentare, toţi voluntarii care doresc să participe la acest proiect vor semna un contract cu Fundaţia Keshe
prin care se obligă să-şi administreze aceste produse doar sub directa şi stricta îndrumare şi supraveghere a unui medic.
Baza de date care se va alcătui în urma mărturiilor participanţilor la testarea acestui produs va fi ulterior analizată de specialişti şi,
în funcţie de concluziile acestora, se vor începe demersurile pentru autorizarea acestui produs ca medicament.
Relatările care deja au fost publicate indică însă un mare succes al acestui produs.”

De remarcat prostia și iresponsabilitatea penală arătate de acest anunț:
„Sunt produse în scopuri industriale, nu au fost autorizate ca medicamente, așteaptă testarea, dar deja se vede un mare succes!”

În urma indicațiilor ”geniale” din acest articol apărut pe 26 septembrie 2016, la MISA® s-a înființat un grup de studii al tehnologiei Keshe,
numit „Keshe Esoteric”, care au început să fabrice și să consume așa-numita ”apă de GANS”. 
Pe 13 decembrie 2016 însă, pe site-ul MISA a apărut însă un avertisment (link și arhivă):

Anunț important referitor la apa de GANS
” În data de 19 noiembrie 2016 Colectivul de studiu „Keshe Esoteric” a susținut un seminar privind tehnologia Keshe
în care și-a propus să inițieze și să explice atât din punct de vedere esoteric, cât și științific, fenomenele care apar
în urma utilizării dispozitivelor revoluționare (gen FREE ENERGY) ale acestui genial cercetător.

Analizând cunoștințele actuale referitoare la GANS este imperios necesar să se cunoască faptul că doar APA DE GANS de CO2 este compatibilă biologic.
În cadrul cursurilor oferite de către dr. Keshe se specifică în mod cât se poate de clar acest aspect, dar, după cum s-a remarcat ulterior,
au existat anumite persoane care nu au respectat indicaţiile dr. Keshe, iar astfel de experiențe nesăbuite prezintă mari riscuri pentru sănătate.

În consecință, din dorința de a preîntâmpina orice posibil eveniment neplăcut, dorim să precizăm faptul că dr. Keshe nu a indicat niciodată
consumul GANS-ului propriu-zis, nici în stare pură şi nici în diluţii.
Dumnealui a vorbit doar despre beneficiile APEI DE GANS, iar între cele două substanțe (GANS-ul şi APA DE GANS) este o diferență  majoră.

SOLUȚIA NUMITĂ GANS NU SE VA CONSUMA NICIODATĂ CA ATARE. SE VA CONSUMA NUMAI APA ÎNCĂRCATĂ ÎN MODALITATEA DESCRISĂ.”

Din moment ce un număr atât de mare de persoane consumau așa-zisa ”apă” (încât a fost nevoie pentru aceasta de un avertisment pe site-ul MISA®),
nu e vorba de o neînțelegere din parte câtorva persoane, ci este evident pentru oricine că ”genialele recomandări”
au fost de așa natură încât au provocat înțelegerea greșită a unei mari părți a practicanților.

Mărturie stă și acest fragment fără noimă din cuprinsul aceluiași avertisment:

”Precizăm faptul că metoda prezentată de Z.M. (în cadrul seminarului mai sus amintit) pentru realizarea GANS-ului de CO2
este rezultatul unui studiu propriu, fiind diferită de cea pe care dr. Keshe a oferit-o în expunerile sale publice.
Pentru a nu se crea confuzii, așa cum și Z.M. subscrie, este important ca toți cei interesaţi să studieze aceste aspecte
și să se bazeze doar pe metoda de realizare și de utilizare a apei de GANS de CO2 ce este conformă indicațiilor dr. Keshe.
Avertizăm totodată că deși tehnologia oferită de dr. Keshe este genială, punerea acesteia în mod eronat în practică  poate conduce la unele consecinţe grave și nedorite.”

”Metoda prezentată de Z.M. este rezultatul unui studiu propriu, fiind diferită de cea pe care dr. Keshe a oferit-o”,
dar ”este important ca toți cei interesaţi să studieze și să se bazeze doar pe metoda ce este conformă indicațiilor dr. Keshe”!
E clar acum de ce a apărut confuzia pentru care a fost nevoie de avertisment.

Daca ar fi fost vorba doar de o "simpla apă de GANS", adică apă chioară care a stat lângă GANS și s-a "încărcat subtil de la GANS",
ce treabă are propoziția "concentrația necesară fiind dezvăluită de domnul Keshe în seminarul mai sus menţionat"?
Ce sens are "concentrația" la apă chioară? Sau supliment alimentar! Vinzi apă chioară și zici că e supliment alimentar?
Și mai vii și spui că "nu au fost autorizate, vor fi testate pe voluntari, dar e bun, vă asigurăm noi!"
Dovada clară de iresponsabilitate!
Acum se explică avertismentul apărut pe prima pagina a Yogaesoteric și care risca sa ajungă sub ochii presei:
creaseră confuzia și, după 3 luni, se spălau pe mâini de eventuale consecințe!

Cât de "benefică și sigură" este utilizarea GANS sau a apei de GANS, se poate vedea din aceea ca, în urmă cu cațiva ani,
fundatia Keshe vindea pe site-ul propriu pilule de GANS dar, în prezent, aceste au dispărut, rămânând doar niște pernuțe, plasturi
și creioane "plasmatice" pentru calmarea durerilor.
”Keshe starts selling GANS pills for €120” – video aici

citat Bivolaru:
Oameni pentru spaţiu, oameni pentru pace - Să trimitem primul om în spaţiu utilizând tehnologia plasmatică!
Metoda ingenioasă de a călători folosind pentru deplasare protecţia plasmatică Magrav a viitoarelor sisteme spaţiale
a fost denumită sistemul MOJHAN (Magnetically Originated Joint Habitation And Nutrition – Sistemele magnetice ce sunt îmbinate de habitat şi nutriţie).
Proiectul care se ocupă de pasagerii acestei Zone de habitat şi de nutriţie de origine umană (Man Originated Zone Habitation And Nutrition)
este cunoscut și sub denumirea de MOZHAN.
(Proiectul se ocupă cu antrenarea şi pregătirea celor care doresc să călătorească în spaţiul cosmic – practic primii astronauţi –
prin utilizarea tehnologiei plasmatice.
Scopul MOZHAN este acela de a-i învăţa pe cei care doresc să creeze şi să utilizeze Sistemele Magnetice ce sunt îmbinate de habitat şi nutriţie
și care apoi vor fi folosite pentru a trăi în spaţiu.
Fiţi unul dintre primii oameni care vor călători în spaţiu folosind tehnologia plasmatică!
Programul de antrenament MOZHAN durează trei luni şi va începe în toamna anului 2016.”

Programul începe în toamna lui 2016, după ce anterior Keshe dăduse deja 2 țepe spațiale, în 2010 și 2014.
În august 2009, Keshe promitea demonstrații de ridicare de la sol, link și arhivă:

MISTERUL LUMINILOR OZN e REZOLVAT, ACUM și TU POTI FI (rezolvat?!) - 18 august 2009

Zbor către Lună - "Lumini strălucitoare pe cer" începând din 14.08.2009
Specialistul în fizica nucleară M.T. Keshe a construit și va demonstra noi sisteme de energie și tehnologii spațiale
care vor duce omul în spațiu, la prețul unui bilet de avion la clasa întâi.
Puteți lua parte la primele spectacole și puteți participa într-un oraș de pe continentul dvs.
Nu este important dacă nu înțelegeți știința, vă puteți înălța pentru prima dată în spațiu fără a avea nevoie de tehnologia rachetelor
și fără a avea nevoie de antrenament spațial, veți călători în spațiu ca și cum v-ați afla pe Pământ, într-un mediu cu condiții gravitaționale normale.

DEMONSTRAREA RIDICĂRII de la SOL și a TEHNOLOGIEI:
Prima demonstrație a tehnologiei se va face pe cinci continente, începând din martie 2010.
Puteți cumpăra bilete pentru prima prezentare a tehnologiei numită LUMINI STRĂLUCITOARE pe CER din 16.08.2009.
Prețul biletului, 100 euro.
Călătorește în spațiu:
Fundația Keshe acceptă rezervări pentru zboruri spațiale pentru 2014-2015, pentru 10 ore de zbor la peste 60 km deasupra Pământului,
prețul unui bilet este de 19.000 Euro.

ZBORUL spre LUNĂ:
FUNDAȚIA ACCEPTĂ REZERVAREA PENTRU CĂLĂTORIA spre LUNĂ pentru 2016-2017, la prețul de 50.000 Euro.
Puteți obține biletul pentru demonstrarea tehnologiei de zbor în spațiu și călătoria spre Lună de la:

Apoi a venit un
ANUNȚ privind ZBORURILE SPAȚIALE și LUNARE (link și arhivă)

Pe 17 iulie 2009, M.T. Keshe a scris:
... În următoarele zile, vom anunța prima prezentare a sistemului de ridicare de la sol și zbor pentru public.
Aceste prezentări vor avea loc într-un oraș din fiecare continent, timp de 5 luni.
Prima prezentare: puteți participa la prima demonstrație a câmpului de forță magnetic și gravitațional (Magrav) al acestor sisteme
și este posibil să fiți în măsură să participați personal la aceste prezentări.

Prima prezentare „Lumini strălucitoare pe cer” pentru ridicare și capacitatea de zbor a acestor sisteme va avea loc undeva în Asia pe 21.03.2010.
Numărul de locuri pentru fiecare prezentare va fi de aproximativ 10.000 de locuri pe fiecare oraș.

La începutul săptămânii viitoare (20.07.2009), detaliile referitoare la cinci prezentări pe cinci continente vor fi publicate pe site
și vor fi explicate toate condițiile care se aplică acestor prezentări și demonstrații de ridicare de la sol.
Primul zbor: taxele inițiale și rezervarea pentru 10 ore de zbor în spațiu precum și rezervarea pentru primul zbor spațial prin Fundația Keshe,
ce va avea loc înainte de decembrie 2014, vor fi anunțate săptămâna viitoare.

Costul acestor zboruri va fi de 19.000 (nouăsprezece mii) de euro de persoană, acestea vor include 9 ore de zbor
la aproximativ 60 km distanță de suprafața Pământului.
Vor exista taxe suplimentare pentru a experimenta starea de imponderabilitate în aceste călătorii spațiale.
Numărul de locuri disponibile pentru primul an va fi de aproximativ 5.000 de locuri (anunțurile despre acestea vor fi date
pe site-ul Keshe Foundation Space.com).
Primul zbor spre Lună: Vom anunța aterizarea pe Lună până în decembrie 2016, pentru călătoria dus-întors
la costul de 50.000 de euro de persoană.
Nu vor fi debarcări în aceste zboruri timpurii.
Numărul de locuri disponibile pentru primul an este de aproximativ 1.000 de locuri (anunțuri despre acestea vor fi date
pe site-ul Keshe Foundation Space.com).
Nu va fi nevoie de antrenament spațial, deoarece condiția din interiorul acestor aparate de zbor va fi condiția atmosferică
din actualele zboruri cu avionul cu reacție de linie.
Sper că vă veți bucura de noua știință și că veți putea aduce aceste noi cunoștințe și noilor generații.
Cu stimă, M. T. Keshe, În numele fundației Keshe.

foto - ”tehnologia SPAȚIALĂ” Keshe


Deși zborul spre Lună nu a mai avut loc, nimic nu e pierdut, deoarece Institutul Spațial Keshe promite acum
zborul cu viteze mai mari decât viteza luminii, deci chiar dacă plecați acum, veți ajunge oricum mai departe și mai repede
decât ați fi ajuns dacă ați fi plecat atunci... (vezi link și arhivă)

”CĂLĂTORIA ÎN SPAȚIU IMPLICĂ VITEZE SUPERLUMINICE ȘI HIPERLUMINICE, APROPIATE DE CEA GÂNDULUI

Ca atare, sistemele și interfețele actuale de comandă și control, cum ar fi butoanele, joystick-urile și altele asemenea, sunt îngrozitor de inadecvate
pentru astfel de viteze de deplasare.
Cu tehnologia conștientă a plasmei Magravs, interfețele căpitan-pilot-navă spațială ar funcționa doar prin gândire.”

Mai precis spus, prin imaginație...

Invitaţie la conferinţa „Noua tehnologie spaţială” susţinută de dr. ing. Mehran Tavakoli Keshe, 17-18 iulie, Bucureşti (link și arhivă).

citat Bivolaru:
”Pentru a continua proiectele revoluționare extrem de ambiţioase, dar şi de generoase, prioritar fiind însă programul de salvare a planetei,
Fundaţia Keshe a înfiinţat totodată şi un organism internaţional, numit Consiliul Universal, care va reprezenta
interfaţa dintre umanitate şi Univers – spaţiul cosmic – sau, altfel spus, civilizaţiile
extraterestre, așa cum se poate spune mai explicit.”

Dacă Keshe e (i)responsabil pe întreg Universul, înseamnă că e mai tare decât Bivolaru, care are pile doar la Consiliul Suprem Galactic...

citat Bivolaru (link):
"La data de 12 august 2016 a avut loc un veritabil eveniment pentru că la această dată Fundația Keshe a publicat pe site-ul său
schemele generatorului de curent electric independent care este denumit „Noul Generator Complet Independent Magrav de 5 kW”.
Unitățile Magrav prezentate anterior de Fundație, ”care au și fost construite până acum de foarte mulți oameni, inclusiv din Școala de yoga MISA”,
aveau nevoie să fie introduse la rețeaua de electricitate pentru ca după aceea să ofere energie, obținându-se astfel o reducere
cu aproximativ 60% a curentului consumat în casă.
Însă noul generator este complet independent, afirmă cei de la Fundația Keshe.
Este o sursă autonomă care oferă aproximativ 5kW de energie electrică utilă fără să fie conectată la rețea, ci doar colectând din mediu energie plasmatică
pe care o convertește apoi în energie electrică."

articol:
”Dispozitivul free-energy Magrav din ce în ce mai aproape de producția de serie” (link), iar schema aici sau arhivată.

Însă pe pagina de vânzări a site-ului Fundației Keshe, se observă că doar unitățile care se leagă de rețea sunt disponibile,
cele "autonome" nu sunt disponibile niciodată (Out of Stock)!!!

- ON-GRID Magravs-Power Universal System (500 Euro+taxe) (link și arhivă)
(cadou un pix anti-durere, pentru durerea care te apucă atunci când îți dai seama ce-ai cumpărat...)

- OFF-GRID Magravs-Power Plasma Generator (1.800 Euro+taxe, permanent Out of Stock) (link și arhivă)

- Magravs-POWER CAR System (500 Euro+taxe, permanent Out of Stock) (link și arhivă)

Echipament de REGENERARE a CONDIȚIEI NATURALE (intrauterine!) a celulelor corpului (1 milion Euro+TVA+taxe)
(link și arhivă) (te bagă înapoi de unde ai ieșit...)

În ciuda fantasmagoriilor evidente ale acestui escroc internațional ce frizează patologicul, MISA® a organizat o conferință
cu personajul plecat prin spațiu (video integral și text):
citat:
”Aflat în vizită în România, genialul cercetător Mehran Tavakoli Keshe a participat la un eveniment organizat de Școala de Yoga MISA
Miercuri, 22 martie 2017, Școala de Yoga MISA a organizat un eveniment la care a fost invitat binecunoscutul cercetător de origine iraniană, dl Mehran Tavakoli Keshe.

Inginer în fizica nucleară, domnul Keshe a dezvoltat diferite proiecte legate de noi soluții pentru problemele majore cu care se confruntă omenirea,
cum ar fi: foametea, lipsa de apă, generarea de energie electrică în mod ecologic, schimbările climatice și problemele de sănătate,
propunând pentru soluționarea acestora utilizarea de reactoare plasmatice care vor oferi omenirii inclusiv libertatea de a călători în spațiu.”

În anul 2018, Keshe a declarat (vezi aici):

”ÎN ROMÂNIA ȘI FRANȚA SE VINDE TEHNOLOGIE ILEGALĂ ÎN NUMELE MEU”
Aceste abuzuri au fost raportate în ultimii ani de suporterii tehnologiei Magrav, astfel au fost monitorizate mai multe persoane și firme
care au început să manufactureze și să vândă ilegal aplicații plasmatice în țară.

Probleme raportate la aplicațiile în domeniul Energiei și Transportului:
- unități Magrav Auto care blocheaza calculatoarele de bord la autoturisme
- unități Magrav care nu reduc consumul de energie al locuințelor

În concluzie, vă atragem atenția că persoanele care vând ilegal tehnologie Magrav, realizează aplicații plasmatice cu intenția de a obține o suma de bani
și oferă iluzii persoanelor care au încredere în această tehnologie.”

De fapt, probemele sunt următoarele:
- cum rămâne cu faptul că genialul Keshe s-a lăudat mereu că el a oferit gratuit omenirii tehnologia sa?
(Acum se dovedește că de fapt doar și-a făcut reclamă prin asta).
citat:
”Am oferit gratuit publicului tehnologia pe care în urmă cu 10 ani am construit-o pentru guverne”,
interviu cu savantul iranian Mehran Tavakoli Keshe aflat la București, la invitația Școlii de yoga MISA® (link)

- dacă dispozitivele MAGRAV nu funcționează, asta se datorează  doar ”piraților” care le produc și le vând ilegal.
Cele ale Fundației Keshe funcționează perfect, din moment ce pe pagina lor de vânzări scrie mereu ”Out of Stock”...
Întrebare: dacă produsele Keshe sunt mereu ”Out of Stock”, cum le-au dobândit cei care au ajuns să le ”aibe” și să ”beneficieze” de ele?
- există unități Magrav care funcționează în vreun fel?

Cercetările arată că nu, după cum se vede în acest video, de la momentul 2min:12sec.
Se mai poate viziona un rezumat video al testelor.

La anii de curs avansați, Bivolaru predă la un moment câteva lecții despre un dispozitiv de obținere a energiei din vid,
conceput de germanul Claus Turtur. 
Există și două articole pe yogaesoteric.net, scrise de un anume... Claudiu Țurțure!
Ori e o "sincronicitate divină", ori e un fals ordinar și o bătaie de joc, specific Misa®.
O căutare a numelui "Claudiu Țurțure" pe site (și chiar pe net) conduce doar la aceste două articole, deci e vorba de un pseudonim
creat special pentru ele care, în plus, are un limbaj lemnos de zici că e chiar Bivolaru, nu alta!

articole: Energie liberă gratuită ce este extrasă din vid! (partea 1, partea a 2-a)

”În timp ce unele fiinţe umane naive şi ignorante neagă cu vehemenţă şi îndârjire existenţa energiei misterioase a particulelor tahionice,
un cercetător a inventat deja un motor ce captează energia imensă, gratuită şi nesfârşită a vidului, care are un randament formidabil de 5.000%.
Incredibil pentru cei sceptici şi obtuzi, dar totuşi adevărat dacă luăm în consideraţie datele de laborator.
Există o energie inepuizabilă şi gratuită, care se află la îndemâna tuturor?
Da, răspunde profesorul Claus W. Turtur, numai să ştim să o captăm.
Dovada concludentă care stă la baza acestei afirmaţii este un motor electrostatic de putere mică.”

Un rotor de 58 de milimetri diametru cufundat într-un ulei special pentru vid, plasat  în interiorul unei camere metalice vidate,
căruia i se aplică o tensiune electrică de 16 mii de volţi, realizează o rotaţie completă în 2-3 oregenerând o putere mecanică
de 150 de nanowaţi (150 de miliardimi de watt!) la un consum de 3 nanowaţi, deci un randament de 5000%!
După calculele lui Claus Turtur, un rotor cu un diametru de 12 metri ar putea produce 20 de kilowaţi.

Apoi începe teoria conspirației:
”Niciun sprijin nu este alocat pentru a aprofunda aceste cercetări care sunt de altfel extrem de promiţătoare.
Mai rău: profesorul Turtur este obligat să-şi înceteze cercetările pe motiv de suprasolicitare profesională!
Într-o convorbire privată recentă, el s-a plâns că este victima unei tentative de blocare a cercetărilor sale în domeniul energiei vidului.”

În realitate, nu Oculta a oprit acest motor, ci bilanțul real, care este dezastruos.
Dl. Turtur a uitat să pună la socoteală factura de curent electric pentru cei 16 mii de volți menținuți timp de 2-3 ore,
plus curentul consumat pentru producerea vidului în camera motorului!
Și apoi, ce să faci cu un motor care face o rotație completă în 2-3 ore? 
De asemeni, dacă la un diametru de cca 60 de mm, se obțin 150 de miliardimi de watt, cum a ajuns Turtur
la rezultatul de 20 de mii de wați (20 Kw) pentru un diametru de 12 metri?

Un motor de o asemenea mărime are un diametru de doar 12m/60mm = 12m/0,06m = 200 de ori mai mare decât prototipul.
Păstrând proporțiile, suprafața ar fi de 200x200 = 40.000 de ori mai mare.
150x10^-9 x 40.000 = 6x10^-3 watt, adică 6 miimi de watt! De unde să iasă 20 de kilowați? Din vidul imaginației...

Însă o turbină eoliană cu diametrul de 12 metri (raza de 6 metri) pe un vânt de 33 km/h, ar furniza o putere de cca 20 Kw.

CALCULUL PUTERII


În plus, eoliana n-are nevoie de cameră vidată și nici de tensiune de 16 mii de volți (ea generează curent, nu consumă).
De asta a fost oprit motorul lui Turtur: însemna faliment curat!

Un alt episod ridicol, dar semnificativ pentru obsesia energiei gratuite de la MISA®, a fost ”marea invenție” din Croația (link):

”În Croația (țara natală a lui Nikola Tesla), s-a produs un dispozitiv bazat pe energie liberă.
A fost denumit IPP7.4 și este un generator de energie electrică, care livrează o putere de 7.350W (7,35 kW) la o tensiune de 220V,
fără a utiliza niciun fel de combustibil (utilizează doar propria energie pentru a funcționa).
Tehnologia aparatului are la bază o abordare complet nouă a modului de producere a energiei electrice.
Dispozitivul este destinat pentru case particulare și vile, mici ateliere sau obiective independente. 
Dispozitivul este proiectat să funcționeze în mod constant 24 de ore, 7 zile pe săptămână și poate fi oprit manual și pornit din nou,
deoarece are o baterie de rezervă.
În certificatul tehnic se face specificația că aparatul nu este dăunător pentru oameni și mediul înconjurător.
Utilizatorul (cumpărătorul) este necesar să semneze un contract prin care se angajează că nu deschide dispozitivul pentru o perioadă de 5 ani,
care este perioada de garanție, iar această garanție poate fi prelungită pentru următorii 5 ani.
Un model cu o putere de 380V (+ 220V) este deja în vânzare din luna martie 2017.
Prețul este de 3.800 euro +TVA.
Mai multe detalii găsiți pe site-ului de promovare: http://innovatehno.eu/products/.”
(n.aut. nefuncțional din mai 2017, arhivat aici)

Prezentarea dispozitivului este aici, iar în acest clip se arată o pretinsă tentativă de eliminare a site-ului.
Însă un investigator în domeniu, care a vizitat pe producător și a filmat dispozitivul în acțiune (vezi aici), arată faptul dubios
că acesta pare fixat în dușumea  și nu poate exclude o alimentare ascunsă a acestuia prin podea.

Iată ce postează acesta:
”- Ați mutat unitatea, ca să se vadă că nu trecea niciun cablu prin podea?
- Din cauza evenimentelor actuale, ne pare rău că nu am mutat dispozitivul. Aparatul era înșurubat pe podea și nu aveam unelte pentru a scoate șuruburile. 
Deci, există încă posibilitatea ca dispozitivul să fie alimentat prin podea.”

În luna mai 2017, site-ul a dispărut.

3800 euro + TVA = 4500 euro.
La o factură normală de 50 de euro/lună, echipamentul se amortizează abia în 4500/50 = 90 luni = 7 ani și jumătate!
Dubioasă este clauza:
”Utilizatorul (cumpărătorul) este necesar să semneze un contract prin care se angajează că nu deschide dispozitivul pentru o perioadă de 5 ani,
care este perioada de garanție.”
Deci achiziționezi aparatul, să presupunem că este primit și se constată că nu funcționează.
Dacă firma producătoare nu oferă reparație sau înlocuire (ce șanse sunt să se petreacă astfel în cazul unei firme obscure din Croația)
și se încearcă depanarea pe cont propriu, după deschiderea carcasei degeaba se constată că este vorba despre o fraudă,
căci firma invocă intervenție neautorizată și inclusiv pierderea garanției!

În concluzie, teoria conspirației despre ”energia gratuită” exploatează aspirația de independență financiară a oamenilor
și apoi induce și întreține în mințile oamenilor himera că este posibil ca, pentru a obține ceva, nu e nevoie să investești nimic,
că poate exista ceva care apare din nimic.
Un fapt în susținerea acestei afirmații este acela că pretinsele dispozitive de ”energie gratuită” ar genera exact energia necesară unui gospodării
sau unui automobil, dar nu mai mult, adică nu generează puteri la scară industrială, ceea ce este un non-sens.
Asta arată că teoria este creată pentru mintea oamenilor simpli, dar nu și pentru proprietarii de mari companii industriale care nu pot fi păcăliți.

Teoria conspirației de la MISA® despre ”energia liberă gratuită” este susținută de către liderul mișcării cu autoritatea pe care o are asupra adepților,
dar aceasta nu se bazează pe realizări efective, deși le invocă (articol).


6 comments:

  1. “Eli, Eli, Lama Sabatagni!”
    Cand Domnul striga aceaste cuvinte, El face recunoastere lui Ilie si Dumnezeului Sau pentru ca ce sens ar avea sa se inchine unui Sine discriminator asociat unei societati impartite in caste? Dedicatia Sa e pana la capat aducand tot sacrificiul sau in linie cu invatatura Sa. Aici nu stiu daca l-a luat pe Ioan, discipolul sau mult-iubit. Nici pe Bivolaru nu cred sa-l fi luat. Calea Sa e personala. E semnul.
    Ce stim ca a luat e poate talharul rastignit alaturi. Ca sa stim, trebuie sa citim nu doar sa asteptam sa pice gratia precum posmagii moi.

    Este o digestie post-personala si nu pentru a fi luata drept autoritate in materie.

    Tesla poate sa vrea sa impamanteze electricitatea, dar este pe o cale gresita. Ca pamantul sa nu existe si sa permita totusi curgerea electricitatii prin el, este putin precum calul inapoia carutii. La ce bun sa anulezi pamantul daca odata cu el dispare si suportul electricitatii? Ori exista, ori nu exista!
    Nu poate acum sa dea indarat si sa spuna ca Einstein a avut dreptate de la bun inceput. Sau poate, nu stiu...

    Nu mai e asa mic “mathematical garb” acum teoria relativitatii, dle Tesla?

    ReplyDelete
  2. "Așa cum vrabia mălai visează, tot așa a apărut această idee a energiei absolut gratuite existente în vid, pentru care întinzi trei sârme și o captezi în cantități nelimitate, pe durată nelimitată, fără a plăti nimic." Pai eu credeam ca daca folosesti vacuum developer, vine si energia gratuita. Ca daca vidu-i beat-i-fick... 3 sârme în 3 canale ale lui "guwu" bagam si nu plătim nika. Gans reloaded nu vrea? In capul lui: bang, bang, bang! Sa se iubeasca el cu un pistol la tampla pana isi zboara creierii! Mai si invata pe altii... ca daca s-a dat drumul la nebuni... "atingând și viteza de 150 km/h" Aveau anti-radar la bord ca daca erau nebuni, nu presupunea ca erau si prosti. La mine nu tine pentru ca eu nu sunt judecator sa am pe Bivolaru jucand in fata mea pe nebunul ca eu sa ii dau drumul.
    Lucruri mai serioase decat afrodiziacele "arme": " În primul rând, nu se poate crea „energie liberă” din nimic, deoarece încalcă legea conservării energiei, lucru pe care știm că îl susținem de câteva secole și care a fost doar întărit de toate cercetările și dovezile ulterioare care au fost. acumulate. Legea conservării energiei este valabilă deoarece legile fizicii nu se schimbă dacă mișcăm totul în direcția timpului – dacă „repetăm aceleași experimente mai târziu”. Această relație dintre simetrii și legile de conservare a fost găsită de Emmy Noether, una dintre cele mai mari matematiciene din toate timpurile." https://physics.stackexchange.com/questions/48335/is-keshes-technology-for-real Si restul de argumente! De fapt lui Tesla i s-a ridicat ambitia sa nu recunoasca teoria lui Einstein pentru eleganta si inventivitatea sa. N-a vrut din egoism sa-i dea credit. Si-a zis ca stie el mai bine. Apoi avem o trimitere spre LENR: https://lenr-canr.org/ din: "Domnul Keshe de la Fundația Keshe arată destul de clar în videoclipurile și scrierile sale că nu crede în „energia liberă”. Cu toate acestea, el arată la fel de clar că nu este un proces dificil să scoți energie dintr-un reactor nuclear. (La urma urmei, diploma sa de la Queens College din Londra este în sistemele de control ale reactoarelor nucleare.) Keshe și-a petrecut 30 de ani din viață în cercetare independentă, dezvoltând un reactor cu plasmă care se pare că se autosusține și creează energie. Este relativ ușor să faci un generator cu produse radioactive, deoarece spațiul și armata au astfel de generatoare de mulți ani. Trucul pe care pare să-l fi făcut domnul Keshe este să facă un generator de plasmă mic, sigur și ieftin. Funcționează prin producerea și manipularea câmpurilor magnetice, folosind câmpuri dinamice de plasmă și scintilația gazelor inerte. Energia creată din reacțiile nucleare cu energie scăzută (LENR) și din reactorul Keshe nu este „gratuită”... dar ar fi de aproximativ un milion de ori mai ieftină decât procesul de ardere chimică utilizat în combustibilii actuali pe care mașinile, camioanele și generatoarele le utilizeaza!" Deci un gainar cu diploma!

    ReplyDelete
  3. Ba dobitocu dracu’, inchide odata paranghelia! Cati sa mai moara ca sa pricepi ca esti piaza rea si pierde vreme? Toti te urasc ba, nu doar eu. Admin, lasa urletul asta agresiv sa ajunga la urechile turbatului cu zeama chioara numita “binecuvantare”! S-o binecuvanteze pe ma-sa mare din groapa daca-i asa de infailibila metoda impotriva cancerului numit moarte!
    A parasit planul fizic Gabriela Ambarus, presedinta MISA, capul miscarii adica.

    ReplyDelete
    Replies
    1. A aparut in programul misatv "binecuvantare" pentru fiinta defuncta GA

      Stii cumva cine este "cyrusol" (care este pomenit de o buna bucata de timp la sectorul binecuvantari) si de ce este pomenit asa des ?

      Delete
    2. Rapcea pomenea pe cineva numit "Feri". L-am intrebat. Sa vad ce spune!

      Delete
    3. Nu, nu se stie cine e sau din ce cauza e mentionat asa des.

      Delete

tag form to add a photo:

[image width="400px" rel="nofollow" src="image_link"/]

do not go beyond a width of 400