Thursday, February 1, 2024

Cât timp poate fi reținut Bivolaru în Franța înainte de a fi condamnat?

Am primit de la un cititor - colaborator:


M-am întrebat cât timp l-ar putea ține pe Bivolaru arestat în Franța până când va fi condamnat. De fapt, l-am întrebat pe Bing. Și el a răspuns așa:


"Conform rezultatelor căutării pe internet, durata maximă a arestului preventiv în Franța depinde de tipul de infracțiune și de stadiul procedurii. În general, detenția preventivă poate fi dispusă pentru o perioadă de 4 luni care poate fi reînnoită de două ori, fără a depăși un an. Cu toate acestea, există unele excepții care permit perioade mai lungi de arest preventiv, cum ar fi atunci când infracțiunea se pedepsește cu mai mult de 10 ani de închisoare sau atunci când există circumstanțe excepționale care justifică prelungirea arestului.

Întrucât Gregorian Bivolaru este acuzat de infracțiuni grave, cum ar fi traficul de persoane, viol, răpire și abuz de slăbiciunea unui grup de către membrii unei secte, acesta s-ar putea confrunta cu o detenție preventivă mai lungă decât regula generală. Cu toate acestea, durata exactă a arestului său preventiv va depinde de decizia judecătorului de libertăți și detenție ("JLD"), care este responsabil de revizuirea necesității și legalității arestului la fiecare 4 luni. JLD trebuie să pună în balanță drepturile și interesele acuzatului, ale victimelor și ale societății și să ia în considerare factori precum riscul de fugă, riscul de interferență cu ancheta, riscul de repetare a infracțiunii și menținerea ordinii publice."


11 comments:

  1. Nu stiu daca ati observat ca pe MISA TV sunt in program de doua ori pe saptamana binecuvantari pentru cele 5 persoane arestate (in afara de guru).

    Spre deosebire de alti misani, la care apare si numele de familie, in cazul lor se da doar numele de botez.
    - Sorin Lucian (Turc)
    - Alexandru Cristian (Bozdoc)
    - Diana Camelia
    - Anamaria Cosmina
    - Elena

    Ia sa vedem! Aflam si numele de familie al celor trei gratii?



    Pentru Gregorian Bivolaru se fac vreo sase ore de actiuni de sustinere (care includ si binecuvantari). Pentru fraierii astia care i-au facilitat viata desfranta de la Parigi, se fac doar doua binecuvantari pe saptamana pentru fiecare. :))

    ReplyDelete
    Replies
    1. S-au mai facut binecuvantari acestor 5 persoane.
      Premiera a fost la 12 ianuarie 2024 de la 18:50 la 19:15, iar de atunci s-au mai facut periodic.
      Sunt poze pentru primii 4 la binecuvantari, dar pentru Elena nu este nicio poza.
      Pe poze nu apar nici acolo numele lor de familie, alte prenume sau nume initiatice.
      Poate primii 4 pot fi recunoscuti in poze.
      Au fost cumva arestati cot la cot cu marele clovn de Paris?

      Delete
    2. Elena o fi minora.

      Delete
    3. Mai mult ca sigur ca astia cinci sunt cei cinci arestati impreuna cu gurul.

      Sunt pusi in grup de 5 la binecuvantari.

      In capul listei este Sorin Turc, despre care a scris clar in presa ca a fost arestat. Pe numele lui erau diverse proprietati in care isi faceau de cap. Nu cred ca scapa asa usor, chiar daca in casa in care locuia nu ar fi gasit prestatoare la momentul raidurilor.

      Cristian Bozdoc era si el bagat pana peste cap in afacerile gurului inca din Romania. E unul din inculpatii din procesul de la Cluj. La Paris nu doar sofa damele de colo colo. Din cate stiu el administra baza de date cu femeile aflate in pelerinaj, computer, filmari, nume, adrese, declaratii, formulare...

      Primele doua gratii sunt si ele cunoscute.

      Diana Scanteie a evoluat pe Ikandi cu numele Celestine. Mai sunt poze cu ea pe Boobpedia si TheNude. A fost si in grupul Celestial Belly Dancers - era Angel.
      Gurile rele zic ca nu e la primul arest. Ar fi facut parte dintr-un grup de prestatoare la bara care au fost arestate in 2006 la Viena pentru ca nu aveau contracte in regula. A stat cu colegele misance o saptamana la arest dupa care au fost trimise inapoi in tara.
      Candva a fost avansata in grad si a ajuns la Paris, sa pastoreasca damele sosite la guru in pelerinaj. Se pare ca gurul a fost multumit de munca ei, daca dupa atatia ani era inca in anturajul lui la Paris.

      Anamaria Badila dadea si ea din buric prin mai toate spectacolele MISA, tinea cursuri de belly dance in cadrul asociatiei Venus (pentru elevarea femeii:))) si a prestat la bara la Lucky Love. Poze cu ea mai sunt si acum pe site-ul barului.
      Gurile rele zic ca ar fi fost initiata de guru cand era minora.
      In cartea lui Andreescu - "MISA-Radiografia unei represiuni" - e publicata o marturie a ei la pagina 266. O mica martira si ea, ca si gurul ei. Ea era mereu fata buna, desteapta si spirituala, dar toti o jigneau, oropseau, la scoala, la liceu... acum politia franceza. :))

      Elene sunt destule probabil la MISA. Greu de estimat la cine anume se refera.

      Delete
    4. Diana Camelia Scanteie, Elena Crețoiu, Ana Maria Bădilă. Nu este nimeni minor. Elena are peste 40. Toate numele sunt corecte în lista care este postată mai sus.

      Delete
    5. Bine, am inteles! Gurul era un sfant si nu avea si nici nu tinea minore in casa lui precum i-a promis judecatorului roman. Mai ramane iepurasul, dar acesta nu se pune.
      Voi vreti ca Bivolaru sa castige procesul si judecatorul sa-i plateasca lui cheltuieli de judecata si chiar daune morale pentru ca 'time is money'.
      Se poate daca incercam sa ajunga toti liberi in exact tara de a carei politie se plang ca sunt lipsiti de preferinte si rafinament pentru ca si-au permis razii la Ogyen Kunzang Choling si inca o grupare.
      De ce mai scriem atunci aici in loc sa luam de voie vacanta si sa mergem sa schiem in munti?

      Delete
  2. Ăsta s-a văzut??........
    https://misa.yoga/solicitare-in-atentia-redactiei-zdf/

    ReplyDelete
    Replies
    1. gruparea criminala MISA glasuieste mereu si mereu aceleasi minciuni. Confirma pe deplin eticheta SECTA.

      Delete
    2. Cum sa nu fie filiala misa filiala din Germania? Este!

      Delete
  3. Bordelu si puscheria par sa fie mediile care-l magnetizeaza pe mereu acelasi.

    ReplyDelete
  4. @ Anonymous February 4, 2024 at 12:34 AM
    Madame Cretoiu este in orice caz instructor yoga in cadrul ATMAN. A absolvit in 2017. O gasiti la acest link https://atmanyogafederation.org/grand-graduation-2017/ In galeria Photo Gallery by Jens Dige. Fotografia in care apare, intr-o rochie rosie, poarta denumirea "ATMAN-Federation-Grand-Graduation-2017-Photos-Jens-Dige-122".
    De pe internet reiese ca ar fi in Ploiesti, o lingvista, traducatoare (franceza) si care si-a dat doctoratul in 2014 la Strasbourg.
    Probabil ca ea este.
    Dar prin ce a excelat (chat, bara, filme porno, etc.) in ochii maestrului, de a luat-o in preajma lui? Si cu ce anume se ocupa acolo? Stie cineva?

    ReplyDelete

tag form to add a photo:

[image width="400px" rel="nofollow" src="image_link"/]

do not go beyond a width of 400