Thursday, January 2, 2025

Și MISA citește ExMISA!


Am arătat în mai multe rânduri că factorii de decizie de la MISA, în frunte cu tartorul-șef, urmăresc ceea ce se scrie pe acest blog.
E ceva firesc, acesta este și rostul blogului, de a arăta cum stau lucrurile la MISA, mai ales cele care sunt ținute ascunse. 
Uneori, cei de la MISA se mulțumesc doar să mârâie și să mai arunce cu năduf câte o ocară (”cârcotași animați de diavoli” 🔗),
alteori scuipă câte o amenințare (cum ar fi cea cu acțiunile penale pentru așa-zisa încălcare a ”copiraitului” 🔗, când de fapt
se comentează aberațiile pe care le mormăie mărețul ghid înțelept Grig, fost Magnus, că i-au retras suedezii viza de curând).
Au încercat și un război în instanță, lovind orbește, că poate nimeresc din întâmplare pe careva. 

De cele mai multe ori, reacțiile celor de la MISA sunt tăcute, însă pot fi descoperite din acțiunile lor, de exemplu atunci când șterg
de pe site-urile lor câte o informație neconvenabilă, postată chiar de ei înșiși fără să-și dea seama, prin care se dau de gol 🔗.
De curând, am avut o nouă probă a faptului că cei din conducerea MISA încearcă să-și corecteze tâmpeniile pe care le debitează,
pretinse ”revelații dumnezeiești în premieră planetară” și, mai nou, după cum se va arăta imediat, în premieră cosmică!

Pe site-ul oficial al MISA a fost postată ultima găselniță a Marelui Arestat care, citez, ”revoluționează din temelii spiritualitatea”:
Megaatributul Dumnezeiesc al lui ParamAtman Absolutul Ultim Dumnezeiesc (arhivă).
La MISA, s-a ajuns până în punctul în care cuvintele nu mai sunt suficient de bombastice ca să cuprindă megalomania infinită a gurului.
Până și cuvântul suprem - ABSOLUTUL - care cuprinde totul și peste care nu mai este nimic, destinat să-L descrie pe
CEL CE NU POATE FI DESCRIS, care reprezintă scopul ultim al măreței mișcări de integrare, a devenit mult prea mic!
Bivolaru a scornit acum expresia ”ABSOLUTUL ULTIM”,  ca și cum ar putea exista un absolut intermediar sau parțial!

Nu e de mirare, din moment ce chiar cuvântul ”dumnezeiesc” a devenit prea mic, fapt care se poate vedea din titulatura Atributelor.
Era suficient să se spună de exemplu ”Atributul Iubirii Dumnezeiești” pentru că, din moment ce se spune clar că e vorba de Iubire
Dumnezeiască, nu mai poate fi confundată cu iubirea îngerească sau omenească. Dar Bivolaru a simțit nevoia încă unui ”dumnezeiesc”.
Evident, nu e vorba despre o întărire ce urmărește să se evite o posibilă confuzie, ci una care urmărește să sublinieze încă o dată
”importanța colosală a formidabilei revelații dumnezeiești în premieră planetară despre Atribute” și, prin aceasta, să mai stoarcă
încă un val de osanale către mărețul specimen suprauman care le-a ”dezvăluit”.

Îi sugerez geniului, pe care nu-l mai încape Universul, o titulatură pe măsura și pe limba lui, care să-i satisfacă orgoliul infinit:
Dumnezeiescul BengaAtribut Dumnezeiesc al lui ParamAtman Supremul Absolut Ultim și Definitiv Dumnezeiesc
(ca să fie de trei ori dumnezeiesc, asta până când în viitorul apropiat va deveni, cu siguranță, de șapte ori dumnezeiesc!)
BengaAtributul desemnează aici Atributul Atributelor, adică un Arhi-Meta-Maha-Ultra-Supra-Bengos Atribut Extra-dumnezeiesc!

Așadar, cei de la MISA au postat descrierea acestei ultime găselnițe bivolariene. În text, se spune la un moment dat, citez:
Această taină dumnezeiască formidabilă referitoare la experimentarea directă a lui Paramatman ne este dezvăluită după peste
13 miliarde 700 de milioane de ani pământești.

Mai precis, cei 13 miliarde 700 de milioane de ani pământești pomeniți reprezintă vârsta Universului estimată de către știința contemporană.
Adică această ”formidabilă taină” a fost revelată pentru prima dată de când există Universul, ca să înțelegem dimensiunea extragalactică
a marelui geniu din Tărtășești. Desigur, ne putem întreba: dar dacă de la Crearea Universului, abia acum a fost revelată pentru prima dată
taina lui ParamAtman, cum de se vorbește despre aceasta în tratatele spirituale antice citate chiar în postarea menționată?
Însă acestea nu sunt decât îndoieli demoniace și cârcoteli veninoase de blogărași răuvoitori!

Surpriza cea mare vine însă atunci când citim despre ”modalitatea sigură, promptă și eficientă de a simți, de a experimenta într-un mod
inefabil energia subtilă sublimă a Megaatributului” 🔗:
Etapa I necesită realizarea atentă, corectă, cu o optimă interiorizare a consacrării mistice a roadelor către Dumnezeu ce se efectuează
de 7 ori la rând (nici mai multe consacrări decât cele 7, dar nici mai puține consacrări decât cele 7).
Vom conștientiza plenar, profund atunci răspunsul ce ne apare la fiecare consacrare.

Acest fragment este un răspuns ”subtil” la o postare de pe acest blog, în care s-a făcut o trecere în revistă a aventurilor tehnicii
de consacrare de la MISA de-a lungul anilor (consacrare devenită între timp ”mistică”, spre a se sublinia pentru cursanți ideea că
Preanevinovatul Arestat Preventiv de peste un an nu a greșit cu nimic, căci el ar fi ascultat, chipurile, de Voia lui Dumnezeu atunci când,
fiind ”înzestrat cu daruri extraordinare” (haruri) le-a inițiat pe cursantele ”care l-au iubit la el acasă🔗, la Paris, cursante cărora,
în timpul unei discuții pe înalte teme metafizice, poate chiar despre Atributul lui ParamAtman, le-a apărut așa, deodată,
dorința de a face dragoste, evident, când dragostea a fost reciprocă🔗.

În postarea menționată, intitulată ”Numărul de ”consacrări necesare” la MISA a fost mărit la 7!”, se arăta cum, inițial, Bivolaru
a recomandat realizarea unei singure consacrări, eventual realizarea a 3 consacrări dacă cel ce le realizează nu este sigur
de răspunsul primit, apoi a afirmat că pot fi realizate mai multe ”pentru a beneficia de efectele cumulative, dar a fost lăsat la latitudinea
fiecăruia, fără însă să se exagereze🔗, pe urmă a decretat că trebuiesc realizate neapărat 3 consacrări consecutive pentru ca, în cele
din urmă, ”Dumnezeu” să se hotărască o dată pentru totdeauna și să stabilească numărul acestora la 7, ”nici mai mult, nici mai puțin”.

Această formulare imperativă (”nici mai mult decât 7, dar nici mai puțin decât 7”) a apărut ca urmare a publicării unei confesiuni 🔗,
în care o cursantă descria cum realizează ore întregi de consacrări în urma unor trăiri avute după ce a pus în aplicare noua tehnică
a ”consacrării mistice” revelată de Preanehotărâtul Bivolaru: ”Cele 7 consacrări – o călătorie cu El prin viaţă”.

Mai atrage atenția un alt pasaj, citez:
Atenție! Doar în situația în care la una dintre cele 7 consacrări mistice nu ne apare (datorită unui atac insidios al diavolilor)
un răspuns afirmativ, se va repeta apoi doar consacrarea respectivă de câte ori va fi necesar până când ne apare un răspuns afirmativ. 🔗

Bivolaru a simțit nevoia să adauge acest pasaj ca răspuns la o observație făcută pe acest blog despre absurditatea ideii că Dumnezeu
răspunde afirmativ la câteva consacrări dintre cele 7 apoi, subit, se sucește și mai trântește și câte un refuz, ca și cum cu câteva clipe
mai înainte practicantul merita răspunsul afirmativ și susținerea divină, apoi brusc acesta nu mai merită, ceea ce ar pune sub semnul
îndoielii faptul că Dumnezeu este atotștiutor și vede dinainte tot ce urmează să se petreacă.

De altfel, atunci când a vorbit prima dată despre consacrare, Bivolaru era ceva mai coerent și a spus, citez 🔗:
Pentru a fi siguri, dacă aveţi unele dubii că n-ați sesizat, mai faceţi încă de două ori, după ce ați făcut prima consacrare, și dacă
la toate aceste trei nu apare nici un răspuns, atunci este clar că nu există răspuns şi deci consacrarea noastră, deşi a fost făcută,
Dumnezeu nu acceptă aceste fructe pe care noi i le oferim şi deci El nu ne susţine, acţiunea noastră nu este integrată în Dumnezeu.

Dacă la TOATE trei nu apare nici un răspuns” este o afirmație firească, logică, căci dacă Dumnezeu are motive să nu accepte consacrarea,
o va refuza în totalitate, încă de la prima consacrare, nu doar parțial și în nici un caz nu va răspunde la primele câteva și apoi va refuza
următoarea. Dar iată că Marele Înțelept a uitat ce a spus acum 30 de ani și își contrazice propriile afirmații.

Mai mult, dacă în pasajul de mai sus Bivolaru susținea că, dacă nu se primește răspuns fie și la o singură consacrare din serie, 
aceasta duce la anularea întregii serii, acum vine cu altă găselniță, cum că se repetă doar consacrarea cu bucluc, până iese!
”Se va repeta apoi doar consacrarea respectivă, de câte ori va fi necesar.”
Dar dacă Dumnezeu nu acceptă deloc consacrarea? Dacă se pleacă de la început de la ideea că răspunsul va fi primit oricum
până la urmă, adică în final Dumnezeu va accepta oricum consacrarea, atunci care mai este rostul consacrării?
Ce sens mai are să fie întrebat Dumnezeu cu privire la integrarea acțiunii, din moment ce se știe oricum că răspunsul va fi
afirmativ în cele din urmă?

Într-o postare de pe site-ul oficial al MISA din 22 decembrie 2018, se spune, citez:
Atunci când realizăm trei sau chiar mai multe consacrări pentru o aceeaşi acţiune dumnezeiesc integrată, la care am primit
încă de prima dată răspuns, vor apărea efecte cumulative. Dar dacă la o consacrare a roadelor nu primim deloc răspuns,
nu este cazul să repetăm consacrarea, pentru că dacă Dumnezeu ne-a spus nu, nu este nu. 🔗

La numai 5 ani distanță, se repetă consacrarea, dar nu întreaga serie, după un timp, ci doar cea la care nu s-a primit răspuns, până iese!
În ceea ce privește imbecilitatea, la MISA s-a atins cu adevărat ABSOLUTUL!

Era mult mai firesc așa cum a fost stabilit la început, să se realizeze o SINGURĂ consacrare, iar răspunsul era fără echivoc: DA sau NU!
Acum, a mai apărut și varianta ”AȘA ȘI AȘA”...
Chiar dacă se pleacă de la premisa că această ultimă variantă cu 7 consacrări este cea absolută (ultimă!), atunci ce fel de consacrări
au realizat practicanții de la MISA până acum? Ce valoare mai au acestea, dacă nu au fost realizate în număr de exact 7?

De fapt, dat fiind că cel care a ”revelat” tehnica consacrării își contrazice propriile afirmații, acest lucru pune sub semnul întrebării
atât valabilitatea tehnicii, cât și deplinătatea facultăților mintale ale acestuia! Inventarea ”răspunsului afirmativ” la consacrare este
acoperirea și justificarea acțiunilor imorale de la MISA, așa cum a demonstrat însuși gurul, în fața instanței din Franța.


Bivolaru a găsit ”justificarea” pentru această idee aberantă și totodată stupidă a faptului că ”Dumnezeu” dă erori în funcționare:
atacul insidios al diavolilor, de parcă Dumnezeu n-ar vedea cu câteva momente mai devreme că ”diavolii” urmează să-l atace insidios
pe practicantul penibil și apucă să-i dea câteva răspunsuri afirmative după care, hop și diavolii, care ÎL iau prin surprindere pe Atotputernicul
și Înaintevăzătorul Însuși și îl fac să se răzgândească precum Bivolaru! Această ”justificare” seamănă cu hotărârile tribunalelor medievale
de inchizitori, care dădeau vina pe diavoli pentru orice și vedeau diavoli peste tot, în timp ce Dumnezeu părea plecat să joace golf!

Când nu reușește să găsească răspunsuri la întrebări încuietoare, Bivolaru dă vina pe diavoli. La fel este și cazul problemelor semnalate
pe acest blog: nefiind în stare să răspundă (căci oricum nu are ieșire din capcanele în care s-a băgat singur), Bivolaru dă vina pe
”diavolii care îi inspiră pe cei de pe ExMISA”!

Probabil că Expertului Cosmic i s-au adus la cunoștință aceste observații, pentru că eroii spirituali aspiranți de la MISA n-ar îndrăzni
să-i ridice acestuia astfel de probleme, care să-i pună cumva sub semnul întrebării revelațiile, știut fiind că, în astfel de cazuri,
acesta răspunde ofuscat și zeflemitor, umplându-i de ”felicitări” pe curioși (ignoranți, ageamii, lipsiți de intuiție spirituală). 
Dar chiar și dacă ar exista cursanți care gândesc și au curajul să îi pună aceste întrebări încuietoare ghidului, oricum ar însemna
că ”blogărașii” sesizează contradicțiile din spusele ghidului și au dreptate când susțin că acesta își elaborează aberațiile fără să gândească,
urmărind doar atingerea scopurilor lui meschine.

9 comments:

  1. merge foarte bine benga ca atribut hiperbolic suprem. semnificatia originala a cuvantului e de la dracu, un atribut al dracului. Atributele benga sut cele mai ale dracu, mai tari si mai misto decat toate celelalte.
    Si cum Grig e cel mai bengos guru iar MISA cea mai bengoasa scoala din universul asta, cu cursantii care au cele mai bengoase rezultate, este de la SINE inteles ca cea mai bengoasa revelatie divina, Benga-Atributele Dumnezeiesti sa isi ia acum supremul grad de comparatie - Benga.
    Dati-mi voie insa sa mai sugerez si eu ceva. Ca rezonanta intrinseca si naturala a Gurului si scolii sa fie cu adevarat manifestate, ar trebui ca in loc de ocultul termen abscons Absolut, sa se faca in sfarsit referire explicit la ceea ce ei cu adevarat se refera mereu - la Absurd.
    Benga Atributele Absurdului - si atunci au sens maretele revelatii - zambetul enigmatic absurd, gadilarea absurda, euforia absurda, benga-mega-maha-atributul absurd al esentei supreme sinteza zeama de maxima concentratie a lui paramatman, sinele lu inima lu dumnezeu, centru bengos al centrului central, adevaratul Atom suprem, indivizibil, benga etern benga-etcetera.

    ReplyDelete
  2. Eu sunt gata sa fac pariu cu bivolaru pe 888 888 euro ca sinGurul motiv pentru care a schimbat regula cu simtitul raspunsului la consacrare este faptul ca o fetita i-a zis inainte de o initiere fuzionanta ca ea nu a simtit raspunsul.
    Si el, perversul, nu putea sa zica ca daca fata a simtit NU e NU la fuziune.

    Logic este sa faci consacrarea initierii fuzionante pana cand simti raspusul DA!
    Asa ca a bagat regula asta cu faci consacrarea de 7 ori, fato, ca mie mi-a venit raspunsul deja.

    ReplyDelete
  3. Nici nu am fi aflat de Exmisa daca reprezentantii Misa nu ar fi fost furibunzi. Ei singuri dau foarte mare importanta acestui blog.

    ReplyDelete
  4. https://atmancultalert.org/

    De ei de ce nu zic nimic?

    ReplyDelete
  5. Mie totusi nu mi-e clar, mega-atributul asta, Paramantman, este si el gratuit ca celelalte atrubute normale?
    Este freemium? Ori e si mai gratuit, mega-gratuit?

    Lasand gluma la o parte, chestia asta cu Paramantman ca atribut, cand el e supremul subiect neschimbat si fara de atribute, esenta inefabilului (adica nu poti sa exprimi in cuvinte ce e ala), dovedeste inca o data gradul de prosteala spirituala la care s-a ajuns.
    Aia e!
    La multi ani exMISAni de pretutindeni.

    ReplyDelete
  6. Cum poate esenta ultima a lui Dumnezeu sa fie un atribut??
    Am spus mai demult ca cei de la misa devin din ce in ce mai prosti. Iata ca ei nu se opresc.

    ReplyDelete
  7. Ce inteleg eu este ca sunt mai multe Absoluturi... printre astea sunt unele Absoluturi care sunt Ultime... iar din astea ultime este unul (sau mai multe?) care este Dumnezeiesc .. corect?
    Deci, eu cred ca Magnusel si-a fumat papucii in inchisoare!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Iar cel mai tare este Bengosul Absolut Ultim Dumnezeiesc Gratuit

      Delete

tag form to add a photo:

[image width="400px" rel="nofollow" src="image_link"/]

do not go beyond a width of 400