Friday, September 10, 2021

Mesajul MAJESTĂȚII SALE la finalul taberei de vară

Cu ocazia încheierii taberei spirituale ezoterice de vară 2021, GB consideră că este binevenit să NE împărtășească unele impresii
(a folosit persoana întâi plural: ÎMPĂRTĂȘIM, în loc de să vă împărtășesc).

El deplânge ”tăcerea asurzitoare” cu care mass-media se preface că nu observă nimic din revelațiile cu privire la ”taina Atributelor Dumnezeiești”.
”NOI, cei care cunoaștem aceste taine inițiatice, NE putem branșa instantaneu și capta cu ușurință pentru a acumula  în aura NOASTRĂ,
energia anumitor Atribute Dumnezeiești cu care AVEM afinități."

Majestatea Sa (căci doar majestățile folosesc persoana întâi la plural, când se referă la preamăritele lor persoane) are impresia
că toată mass-media îi este supusă și că ar trebui să se comporte precum canalele de propagandă sectară MisaTV sau YogaEsoteric care,
atunci când mai primesc câte o porție de mormăială halucinantă, își modifică pe loc programul pentru a face loc acesteia.
Nu este treaba mass-media să facă informare sau propagandă de masă în chestiuni spirituale sau religioase.
Asta e datoria organizațiilor cu caracter spiritual - cum ar fi trebuit să fie MISA - și a oamenilor cu calități spirituale autentice -
cum ar fi trebuit să fie GB.


Dar GB și MISA parcă ar face tot posibilul să arunce în derizoriu tot ce înseamnă spiritualitate.
Eroul mitic MIDAS transforma în aur tot ce atingea. GB este exact opusul lui MIDAS, este SADIM! El transformă tot ce atinge "în lichid auriu"...
GB și MISA fac cel mai mare deserviciu tuturor cauzelor pe care le "îmbrățișează" (erotic) și cu care vor rămâne astfel asociați,
făcând din acestea subiecte inabordabile.

În plus, corect este ca un om să promoveze public aspectele spirituale doar atunci când acesta le trăiește plenar și le înțelege.
Ori cei din mass-media nu au experiență în domeniul spiritual.
Nu poți avea pretenția ca cineva care nu are trăiri spirituale să se apuce să trâmbițeze despre ele.
Ceilalți nu sunt precum adepții MISA care, imediat ce au auzit despre vreun subiect oarecare, apucă imediat microfoanele
și fac mii de relatări ce se dovedesc - cu timpul - a fi doar rodul imaginației dezlănțuite, au impresia că au înțeles totul,
că sunt experți și că misiunea lor este de a da lecții umanității.

GB nu înțelege că aspectele înalte - mai ales cele legate direct de divinitate - necesită zeci de ani de practică spirituală
și de eforturi de transformare, că nu poți să simți "prin branșare instantanee" și, prin urmare, nu poți trâmbița despre lucruri sfinte,
imediat ce ai auzit de ele.
Prin aceasta, GB dovedește că el însuși nu înțelege tainele Creației, nu are empatie, nu înțelege sufletul omenesc,
deci nu este un maestru spiritual.

De altfel, dovedește că nici el nu pricepe din nimic din "taina formidabilă a Atributelor Dumnezeiești, energii subtile nesfârșite, gratuite,
distincte și care fac să apară în universul lăuntric, atunci când sunt captate din abundență, o stare specifică elevată de plăcere".
Pentru el și adepții lui, totul se reduce la... plăcere! Se "branșează instantaneu", simt fiorași de plăcere,
după care declamă cu emfază cum îl simt ei pe Dumnezeu.



Dar Majestatea Sa este ignorată nu doar de către mass-media, cu chiar de către adepții pe care, cu trei paragrafe mai înainte, îi lăuda.
El deplânge faptul că, deși le-a sugerat utilizarea amestecului de plante pentru Transa Forte ”spre a adăuga un plus creator”,
rezultanta finală a fost un imens fâsss, deși ”adepții firoscoși” s-au plâns că nu au fost anunțați mai din timp,
chiar dacă s-au făcut eforturi de către cei de la firma Steaua Divină pentru a le satisface cererile, inclusiv a acelora care s-au aflat la Costinești.

Mulți s-au agitat dar, în final a rămas mult zgomot pentru nimic, deoarece extrem de puțini au fost cei care și-au procurat amestecul indicat,
ceea ce arată acțiunea furibundă a demonilor.

Fâss-ul care se aude - împreună cu mirosul aferent - apare ori de câte ori MISA se manifestă.
Și trăirile mult lăudate, sunt tot "un imens fâsss".
Dacă nu faci ce spune GB, te-au deturnat demonii; deci cuvântul lui GB e cuvântul lui Dumnezeu.


GB anunță că inițiativa va rămâne valabilă 10 ani de acum înainte și, la fiecare spirală de hiatus, se va putea utiliza înainte amestecul,
spre a face să apară o stare intensă de transă benefică.

Asta era problema! În ciuda eforturilor, vânzările n-au mers cum ar fi trebuit și atunci s-a băgat niște publicitate!
"Zece ani de-acum înainte veți cotiza la MISA, ingurgitând Transa Forte, alături de alte ierburi"..
De asemeni, ”dacă nu luați iarbă înainte, nu sunteți în stare să simțiți nimic, sunteți varză, firoscoșilor!”


GB dezvăluie că, pe ici pe colo, atât în România cât și în străinătate, sunt grupulețe de cursanți care sunt foarte avizi de droguri de sinteză
și cheltuiesc bani pentru a-și procura ilegal ciuperci halucinogene,nefaste pentru sănătate și pentru echilibrul psiho-emoțional.
El promite că va aborda această temă în cadrul secțiunii „Moravuri și năravuri” la momentul potrivit.

Iată că adepții nu dau doi bani (la propriu) pe plantele lui GB și preferă "iarba" halucinogenă!
Nu cumva pentru că "iarba tot mai dă ceva senzații”, spre deosebire de fâsss-ul lui GB?

”Băi, ia nu mai dați bani ilegal pe droguri de sinteză, ci cheltuiți-i pe preparatele de la Steaua Divină, a căror compoziție este secretă,
care nu apar în nomenclatorul oficial de produse și care sunt vândute fără factură și fără bon.
Și nu mai cumpărați ciuperci halucinogene, luați p... calului de la noi, că așa a arătat Shiva în tabăra de vira!”

Așteptăm de mult dezvăluirile pe această temă la „Moravuri și năravuri”, dar "momentul potrivit" se tot amână.


GB îndeamnă la punreea în practică a dezvăluirilor ezoterice referitoare la gâdilare, ce au fost necunoscute până acum
și care permit transcenderea rapidă a ego-ului.

Din moment ce Atributele Dumnezeiești înseamnă pentru GB "o stare specifică elevată de plăcere",
este normal ca metoda supremă de evoluție spirituală să fie... gâdilatul!
Oricum, toate "stările spirituale" de la MISA sunt provocate de fiori care gâdilă: gâdilă între picioare, în dos, la orgoliu...


După marea revelație a atributului gâdiliciului, GB trece brusc la Atributul Iertării, cu exemplul sacrificiului suprem și al iertării
dat de Iisus pe cruce.
Apoi, la fel de brusc, a doua personalitate a lui GB revine și îi dă un cap în gură creștinismului:

El își exprimă speranța că aceste revelații nu vor fi aplicate doar pentru trei sau șapte zile, după care adepții lunece iarăși
în somnul prostiei abisale, al larvarității, al orgoliilor spirituale în care se complac, rămânând insuficient transformați
și apoi, după 27 de ani, să se lamenteze că nu reușesc, că această cale spirituală nu este pentru ei și să se întoarcă la creștinism,
unde cred ei că își vor găsi salvarea!

Aici, Marele Gâdilici Macrocosmic revelează taina cea mare de la MISA: "stările" produse de fiorașii gâdilători (mâncărimile) țin
- ca și minunile de la MISA - între 3 și 7 zile, după care gâdilicii aspiranți/gâdilicile aspirante se scufundă la loc în letargia, larvaritatea
și egoismul în care se complac și uite-așa trec 32 (nu doar 27) de ani, constatând că n-au realizat nimic, după care aleargă înapoi
la creștinismul care îl dezgustă profund pe marele Mesia.


După ce a dat exemplul sacrificiului lui Iisus, apoi a scuipat pe creștinism, cea de-a treia personalitate din capul lui GB
o face pe-a mediatoarea și le mulțumește ”aspiranților” pentru sacrificiul pe care l-au făcut, participând la tabără.


Adevărat: a plăti 700 de lei și a sta să-l asculți pe GB - după ce l-ai mai ascultat an de an  timp de 33 de ani, cu 120 de lei pe lună
și apoi să-ți mai sacrifici încă o vară, stând și "ingurgitându-i" elucubrațiile, este un sacrificiu care însă, în acest caz,
seamănă mai degrabă a sinucidere.







1 comment:

  1. Gregorian Bivolaru este cel mai bun exemplu ca exemplificarile lui cu atributele asa zis dumnezeiesti cu care ii ameteste pe cursanti nu functioneaza.
    Se branseaza, zice-se (ca sa il parafrazez) la energiile dumnezeiesti dupa care produce conferinte in care "spala rufele in public" si isi face supusii cum ii vine la gura: idioti, prosti, trogloditi,etc.

    ReplyDelete

tag form to add a photo:

[image width="400px" rel="nofollow" src="image_link"/]

do not go beyond a width of 400