Tuesday, September 14, 2021

Semnal de alarmă cu privire la așa-zisele afaceri care au o presupusă susținere din partea Ghidului spiritual

GB a dat un "semnal de alarmă cu privire la așa-zisele afaceri care ar avea o presupusă susținere din partea lui”.

El informează că unii cursanți se dedau la afaceri - unele dintre acestea dubioase - dar au tupeul imens de a afirma - spre a-i păcăli pe fraieri -
cum că ar avea o presupusă susținere a luideși el niciodată nu a oferit așa ceva și nici măcar nu a știut de aceste afaceri.

Vechea poveste de la MISA: "ghidul" își mai aduce aminte de câte ceva, mai revelează câte o rețetă miraculoasă, apoi apar cursanți mai "solari",
cu spirit de inițiativă, întreprinzători, care le "facilitează" colegilor accesul la respectiva rețetă, spre binele tuturor (dar mai ales al lor).

Evident, "ghidul" nu spune să se înființeze firme ce fac afaceri cu astfel de produse și nu face reclamă pe față unor astfel de firme
(decât în ultima vreme), dar întotdeauna când există cerere, apare și oferta. Iar cererea apare în urma recomandărilor "ghidului"

O problemă este faptul că "nu am fost câtuși de puțin puși în temă" sau, în traducere din limba tibetană, "nu s-a cotizat!"
Pentru că este o naivitate cosmică să crezi că "ghidul" recomandă rețete de la "Steluța cea Divină" sau alte firme,
iar "aspiranții" și "aspirantele" de la respectivele firme bagă toți banii în buzunar, fără să nu simtă nevoia de a face o "donație"!
Așa că, dragi întreprinzători de la MISA, dacă vreți susținerea pe față a "ghidului", "donați"! "Dăruind, veți dobândi!” (susținere!)


”Ghidul” solicită să fie anunțat dacă totuși sunt unii care pretind cu obrăznicie altceva, spre a demasca asemenea tentative
ce vizează în realitate escrocarea cursanților.

"Dacă noi nu am oferit niciodată nici un fel de sprijin și, pe deasupra, nici măcar nu am fost vreodată anunțați, nu vă băgați!"
Demascați-i pe cei ce pretind cu obrăznicie că au susținerea noastră! Băgați-vă numai la cei care au sprijinul nostru, al majestății noastre!"

Dar escrocii speculează nu doar naivitatea ci, în primul rând, tocmai credința oarbă în "Ghidul spiritual" a adepților.
Doar credința oarbă transformă instant produsele în soluții miraculoase.
Dacă n-ar avea această credință oarbă, respectivele produse ar fi niște banale produse, ca oricare altele, și nu s-ar mai vinde ca pâinea caldă.


Un mesaj dezvăluie astfel de escroci: un MLM care se ocupă cu comercializarea de produse CBD (ulei canabidiol)
și două persoane de la cursul din Sfântu Gheorghe, pe nume Miklos K.C. și Thunde B. (nu a indicat numele întreg),
care tocmai au încheiat anul întâi.
În special Miklos K.C. a pretins că are susținerea ghidului.

Atunci când reclamantul a solicitat detalii, i s-a spus că de fapt este vorba despre o percepție subtilă pe care Thunde B. a avut-o
și că ea o are o formă de clarviziune, prin care a perceput toate acestea”.


Știind că am mai auzit undeva de chestia asta cu CBD, am căutat aici pe blog și am găsit postarea

În respectiva postare, GB face referire la "hidroxichinona" (HQ), iar atunci am crezut că e vorba de o greșeală
și că de fapt el vrea să facă referire la "hidroxiclorochină" (HCQ), atât de lăudată ca tratament miraculos împotriva Covid!

citez:
"Hidroxichinona (HQ) sintetică este un compus organic din categoria fenolilor, potențial carcinogen.
Echivalentul natural este CBD-HQ, prescurtarea pentru Cannabidiol Hydroxy Quinone (canabidiol hidroxi chinonă),
obținut prin oxidarea uleiului de Cannabis! Oare se gândea GB la altceva?"

Acum, totul se lămurește! GB nu se refrerea la HCQ, ci chiar la HQ, ce conduce apoi la CBD - canabidiol!
Ba chiar există și alte referiri - unde se putea în altă parte - pe YogaEsoteric
"Tratamente alternative, de fapt, există – cele mai promiţătoare dintre ele pentru multe cancere sunt variatele formule ale uleiului CBD, un derivat de canabis.
Dar, din cauza războiului eşuat împotriva medicamentelor, pacienţii cu cancer din majoritatea zonelor din SUA nu pot să îşi procure remediul necesar
sau sunt forţaţi să primească tratamentul respectiv în secret, riscând să ajungă după gratii doar pentru că au vrut să se vindece."

Așadar, Miklos și cu Thunde din Sf. Gheorghe nu s-au apucat așa de-aiurea de afacerea asta, ci au avut "o percepție subtilă"
pentru că CBD-ul a fost sugerat de către "Ghidul spiritual" însuși!
Au făcut o "consacrare" și apoi o "meditație" care le-au "ieșit", pentru că li se părea deja o idee bună.

Cum la MISA orice percepție e automat confirmată de "Ghidul spiritual", și-au zis că au susținere, căci așa au "simțit".
Peștele de la cap se împute, iar secta, de la "Ghidu'"!


”Ghidul” menționează că nu este singura escrocherie ticluită în cadrul MISA și își sfătuiește adepții
să dea dovadă de prudență și nu vă avânte,
căci pot rămâne cu banii luați sau aruncați pe fereastră.

Cu plăcere!
Mai ții minte domnu' Ghidu' cum, în conferința "Un răspuns la acțiuni de pe grupul online de discuții Frăția 2020",
înfierai matale un grup de afaceriști care puseseră monopol pe vânzarea de ”dispozitive de tratament a oricărei boli,
bazate pe lumina violet, inventate de marele realizat spiritual Tesla”?
1.500 de euro bucata, pentru niște chestii ce erau la modă la începutul secolului trecut!
Șeful afacerii era chiar admin-ul grupului Frăția de pe Telegram!

Sau de generatoarele de energie gratuită pentru acasă, bazate pe uimitoarea tehnologie Keshe, care "funcționează" doar cuplate la rețea
și care reduc facturile la energie atât de mult, încât cursanții le folosesc doar la încărcarea camerei cu plasmă? 300 de lei bucata!

Dar aparatele ce produc "apă vie" folosind electroliza, la 150 de lei bucata, când există apă alcalină naturală de bună calitate, la 1-2 lei litrul?
Dar aparatele radionice, care au niște scoruri imense? Dar discurile tahionice? Dar cristalele? Dar brățările astrologice?
Cine a îndemnat la cumpărarea de lanterne cu ultraviolete pentru demascarea celor ce au fost "marcați izotopic" în frunte cu scanerele, la Kaufland?
Ghici, ciupercă! (falus impudicus).


Mai este de remarcat că, după ce - de câtva timp - GB folosește pronumele "noi" și "nostru" când se referă la el,
iată că acum și "aspiranții" au intrat în horă!

Autorul mesajului:
"voi susțineți această afacere” (în loc de dvs), are susținerea voastră(în loc de a dvs).
Adică pluralul de majestate în loc de proonumele de politețe!

Cândva, GB folosea persoana întâi singular când se referea la el însuși, iar aspiranții chiar îl tutuiau:
"tu, Grig",
"mulțumesc lui Dumnezeu și ție, Grig" etc.

Dar timpul a lăsat urme adânci și, odată cu trecerea anilor, s-a instalat "orgolioza dementă cronică", ce este o boală infecțioasă
care se transmite pe calea undelor și pe cale acustică, fiind foarte contagioasă. Atacă mai ales creierul.
Tratamentul eficient este constituit de CBD: Cumpătarea, Bunul simț și Dăruirea.

No comments:

Post a Comment

tag form to add a photo:

[image width="400px" rel="nofollow" src="image_link"/]

do not go beyond a width of 400