Un documentar bizar despre ATMAN: 3 - Povestea neromanțată a MISA



(continuare din partea a II-a)

 

Această tentativă de documentar despre MISA/ATMAN nu conține doar informații și afirmații false, fabulații,

exagerări și interpretări incorecte, ci include și descrieri care surprind esența acestui fenomen social. 

Am selectat și adunat aceste descrieri, iar ceea ce a rezultat astfel este o sinteză plastică, redactată într-un

limbaj mai bogat și mai sugestiv decât cel utilizat pe acest blog în sintezele despre MISA, sinteză despre

care consider că merită să fie reținută și publicată, cu toate că nu prezintă nimic nou. 

Este totuși uimitor că autorii acestui video, care au reușit să surprindă în multe momente atât de bine esența

fenomenului MISA, au eșuat cu totul în ceea ce privește detaliile și probele. Nici măcar imaginile prezentate

nu au legătură cu realitatea. Dar realitatea se bazează pe adevăr, nu pe cuvânt. Nu cuvântul creează realitatea,

el trebuie doar să o exprime cât mai fidel.

Cu toate că realizatorii producției analizate nu s-au mai obosit să anexeze și probele pe care își bazează narațiunea,

acest lucru a fost deja făcut pe acest blog, astfel că narațiunea, deși pare doar o simplă poveste, este cât se poate

de reală (a se vedea postarea ”Cum s-a născut și a crescut MISA?”).

➤ documentarul conține și unele idei esențiale corecte

Redau aici câteva pasaje din documentar, ce alcătuiesc o ”sui generis” sinteză:

Când regimul a căzut, el a ieșit din umbră nu ca un simplu profesor de yoga, ci ca un martir care a învins

sistemul opresiv. În vidul spiritual imens lăsat de deceniile de comunism, românii erau înfometați de orice

altceva decât materialismul dialectic predat în școli. MISA, fondată oficial în anul 1990, a explodat pur și

simplu ca popularitate. Sălile de curs s-au umplut până la refuz cu oameni care căutau răspunsuri. Zeci de mii

de români căutau cu disperare integrarea în absolut, fascinați de promisiunea unei libertăți totale și a unor

puteri paranormale. Dar sub această fațadă luminoasă de renaștere spirituală, se construia metodic altceva

mult mai întunecat: o structură piramidală, rigidă și ermetică, unde cuvântul ”Grieg” devenise lege supremă.

În timp ce mii de oameni practicau asane inofensive în săli de sport închiriate, un cerc interior se forma

în umbră. Acest grup restrâns începea să aibă acces la practici care nu mai aveau nicio legătură cu tradiția

orientală, ci cu controlul total al individului. Documentele interne ale organizației, recuperate și analizate

ulterior, vorbesc despre o ierarhie strictă, bazată pe supunere necondiționată. Anii '90 au fost un Vest Sălbatic

pentru România, iar organizația a crescut nestingherită în acest haos legislativ și social. (secvența)

Bivolaru și-a consolidat puterea... supravegherea reciprocă devenise o normă acceptată ca test spiritual.

Paradoxal, victima sistemului comunist își construia propriul sistem totalitar... (secvența și dovada)

La mijlocul anilor '90, presa centrală a început să primească primele scrisori anonime. Părinți disperați

care își pierdeau copiii în ashram-uri și tineri care renunțau la facultate, pentru a munci gratis în firmele

organizației. Totul era respins ca fiind o campanie de denigrare orchestrată de masonerie și de serviciile

secrete ostile. Bivolaru a folosit magistral retorica victimei pentru a-și imuniza adepții. Orice anchetă judiciară

împotriva lui era prezentată adepților ca o continuare directă a persecuției comuniste de odinioară.

(secvența și dovada: comunicat MISA, scrisoarea de amenințare, serie de emisiuni.

Părinții tinerilor care se mutaseră în ashram-uri au început să depună plângeri la poliție, reclamând că fii și

fiicele lor și-au donat proprietățile organizației și au rupt orice legătură cu familia. S-a format chiar o asociație

a părinților, care a încercat să atragă atenția autorităților asupra pericolului social pe care îl reprezenta secta.

Reacția MISA la aceste prime atacuri a fost agresivă și bine coordonată. Organizația nu s-a comportat ca un grup

religios, ci ca o structură paramilitară de informații. S-au creat departamente speciale de monitorizare a presei

și de identificare a dușmanilor. Orice critic, fie el jurnalist sau părinte, era trecut pe o listă neagră și etichetat

ca ”agent al forțelor demonice”. În interiorul școlii, frica a devenit instrumentul principal de coeziune. Cei care

puneau întrebări incomode, erau supuși unor ședințe de demascare publică și excluși. Această radicalizare

a transformat MISA dintr-o mișcare spirituală într-o cetate asediată, pregătind terenul pentru conflictul deschis

cu statul, care avea să urmeze. (secvența)

Raidul a fost brutal [...], modul de acțiune a fost abuziv și disproporționat față de amenințare. [...] 

Această brutalitate a statului a avut un efect de bumerang neașteptat pentru anchetatori: a întărit convingerea

fanatică a adepților că sunt într-adevăr victimele unei conspirații mondiale. (secvența)

Imediat după căderea regimului comunist, România a devenit un teren fertil pentru noile mișcări spirituale,

iar Bivolaru a speculat acest vid mai bine decât oricine. Mii de tineri, majoritatea studenți eminenți și intelectuali,

stăteau la cozi pentru a se înscrie la cursurile MISA. Oferta era irezistibilă pentru acele vremuri tulburi:

sănătate perfectă, autocontrol și accesul la o înțelepciune interzisă până atunci. Bivolaru nu predase doar yoga,

ci oferea un sistem complet de viață. Oamenii se lăsau de fumat, deveneau vegetarieni și adoptau un stil de viață

ascetic, ceea ce le oferea inițial o stare de bine reală. Aceasta a fost perioada romantică a mișcării, fațada

respectabilă care a atras elita intelectuală a tineretului. Însă pe măsură ce cursanții avansau în ani, mecanismul

se schimba. Ceea ce începea ca exercițiu fizic, se transforma într-o dependență totală față de grup. 

Documentele ridicate ulterior de procurori și mărturiile foștilor membri descriu un sistem numit Karma Yoga:

munca neplătită în folosul organizației. Tinerii erau încurajați să muncească gratuit pe șantierele ashram-urilor

sau în firmele controlate de apropiații liderului sub pretextul ”arderii karmei negative”.

(a se vedea rechizitoriul MISA - DIICOT trafic de persoane, arhivă pag.1, pag.2, pag.3 CTRL+F ”karma”)

Această exploatare economică era dublată de o izolare socială severă. Cursanții erau învățați sistematic

că familia biologică este o frână în calea evoluției spirituale și că adevărata lor familie este MISA. În acest

ecosistem închis, figura lui Gregorian Bivolaru a căpătat proporții mesianice. (secvența și dovadă: 

respingerea familiei, problema copiilor - text, audio, video 10min:28sec, mesianismul lui Bivolaru, relatare)

În anii '90, Bivolaru a introdus conceptul de continență sexuală, o practică tantrică ce presupunea separarea

orgasmului de ejaculare. Oficial, scopul era transmutarea energiei. Neoficial, psihologii care au studiat fenomenul

afirmă că aceasta a devenit principala pârghie de control. Bărbații care nu reușeau să respecte continența,

erau umiliți public în fața grupei. (secvența și dovada)

Momentul de cotitură în structura organizației a fost instituirea taberelor de la Costinești care, în fiecare

vară, devenea cartierul general al MISA. Imaginile cu mii de oameni în spirale uriașe au făcut înconjurul lumii,

prezentând o imagine pașnică. Una dintre cele mai controversate practici, documentată amplu în dosarul

penal, a fost colectarea fotografiilor intime. Începând cu mijlocul anilor '90, cursanții - și în special cursantele -

erau încurajați să trimită fotografii în costum de baie sau nud, sub pretextul analizei câmpului auric de maestru.

Aceste fotografii nu rămâneau confidențiale, ci erau arhivate și clasificate. Procurorii au susținut ulterior

că această bază de date vizuală a servit drept catalog pentru selecția victimelor traficului de persoane. 

(secvența)

comentariu: Într-adevăr, taberele au oferite prilejul colectării de fotografii în costum de baie și de date personale,

au declanșat concursul Miss Shakti și înființarea grupelor de shakti, a instituit practica unor ”inițieri extraordinare”

în afara cursurilor, a permis un grad mai ridicat de îndoctrinare și a unei presiuni colective intense în cadrul

unui grup mult mai mare, mai ales în rândul adepților din provincie, care primesc doar lecții înregistrate video.

Procurorii au descoperit că MISA nu era o simplă organizație non-guvernamentală ONG, ci o mașinărie

financiară complexă care rula milioane de euro prin circuite opace (declarație, razie 2004, anchetă Franța).

Banii proveneau din munca neremunerată a adepților trimiși în străinătate, în special în Japonia. 

(declarație proces, cazul ”Extaz” pag. 165 din carte)

Se vorbea despre o masă de manevră electorală. MISA avea capacitatea de a mobiliza zeci de mii de votanți

disciplinați care votau la ordinul liderului spiritual. Într-o Românie în care alegerile se câștigau uneori la diferențe

mici, acest bloc de voturi era o monedă de schimb extrem de valoroasă. În schimbul voturilor, organizația

primea o imunitate tacită. (secvența)

MISA angajase cei mai buni avocați din România, foști magistrați sau oameni cu intrări la nivel înalt. 

Strategia lor nu era apărarea pe fond, ci contraatacul mediatic. Orice acuzație era imediat etichetată ca

atac la drepturile omului și discriminare religioasă. Organizația trimitea mii de scrisori către instituții europene,

plângându-se de persecuție. (articol) Această tactică de a inunda instituțiile cu plângeri a funcționat perfect,

intimidând judecătorii care se temeau de scandaluri internaționale. (secvența)

Evadarea spectaculoasă a lui Bivolaru din România, petrecută la scurt timp după raidurile masive din anul 2004,

a marcat trecerea investigației într-o nouă fază: una internațională și profund politizată. Dacă în țară dosarul

părea blocat de influențe nevăzute și proceduri juridice interminabile, fuga liderului a forțat autoritățile să emită

un mandat european de arestare, transformând cazul MISA dintr-o problemă internă într-un subiect de dezbatere

la nivelul UE (video). (secvența)

Ashram-urile nu s-au închis, ci s-au transformat în centre de rezistență. Cursanții au fost mobilizați să protesteze

în stradă, purtând pancarte cu mesaje despre discriminare și libertate religioasă (link). Au fost organizate

conferințe de presă maraton, transmise online și traduse în mai multe limbi, în care membrii marcanți ai mișcării

acuzau dictatura din România și cereau intervenția forurilor internaționale. Această strategie de victimizare

a funcționat perfect pentru a consolida nucleul dur al adepților. Cei care rămăseseră în organizație se vedeau

acum ca niște luptători pentru adevăr, persecutați de forțele întunericului, o narativă care se potrivea perfect

cu învățăturile ezoterice ale școlii. Presiunea psihologică asupra membrilor a crescut exponențial. 

Loialitatea față de liderul exilat a devenit testul suprem al evoluției spirituale. (secvența)

Presa tabloidă, însetată de scandal, publica zilnic detalii picante din rechizitorii, descrieri ale orgiilor și

fragmente din jurnalele intime, alimentând curiozitatea morbidă a publicului. Această expunere excesivă

a avut însă un efect pervers: a banalizat acuzațiile grave. Publicul a început să privească MISA ca pe o curiozitate

exotică, o adunătură de ciudați inofensivi, pierzând din vedere drama reală a victimelor traficului de persoane. 

Victimele reale, fetele care fuseseră abuzate și exploatate, se simțeau abandonate și umilite încă o dată de

spectacolul mediatic, refuzând să mai colaboreze cu autoritățile. (secvența)

În timp ce România se consuma în scandaluri televizate, în Suedia, Gregorian Bivolaru își construia o nouă rețea.

Sub protecția statutului de refugiat, el a început să pună bazele unei federații internaționale de yoga, ATMAN,

care să replice modelul MISA la scară globală. Au apărut centre în Marea Britanie, Danemarca, Italia și Franța,

conduse de adepți fideli trimiși din România. Această expansiune internațională a avut un dublu scop. 

Pe de o parte, genera noi surse de venit în valută forte, iar pe de altă parte crea o platformă de legitimitate.

Bivolaru nu mai era doar gurul dintr o țară est-europeană, ci liderul unei mișcări spirituale europene. 

El călătorea liber în spațiul Schengen, folosind identități false sau chiar documentele de refugiat, sfidând

autoritățile române care îl căutau. Era o perioadă de aparentă invincibilitate pentru lider, care reușise să

transforme un dezastru juridic într-o victorie de etapă. Ceea ce părea a fi o problemă românească,

se dovedea a fi un cancer care metastaza rapid în inima Europei.(secvența)

În anul 2016, poliția română [...] l-a inclus pe liderul MISA pe lista celor mai căutați infractori din Europa,

celebra listă Most Wanted a Europol. Momentul capturării a fost lipsit de dramatismul unui film de acțiune [...]

Când ofițerii l-au înconjurat și i-au cerut actele, Bivolaru nu a opus rezistență fizică. A scos cu un calm desăvârșit

un pașaport bulgăresc emis pe un nume fals, o identitate pe care o folosise cu succes de nenumărate ori pentru

a trece granițele. Însă francezii știau exact pe cine au în față. Nu s-au lăsat păcăliți de documentul contrafăcut

cu o măiestrie profesională. În momentul în care i s-au pus cătușele, mitul intangibilității s-a prăbușit. (secvența)

Extrădarea efectivă care a avut loc câteva luni mai târziu, a fost o operațiune de securitate maximă. 

Bivolaru a fost adus în România cu escortă specială, ferit de ochii presei și încarcerat direct, fără a mai trece

prin alte proceduri. Pentru prima dată după decenii, gurul se afla fizic în custodia statului român, într-o celulă

din Penitenciarul Bistrița și nu într-un ashram de lux. Imaginea sa, surprinsă fugitiv de camerele de luat

vederi la aeroport, arăta un om îmbătrânit, slăbit, dar cu aceeași privire sfidătoare. Însă, pentru adepții săi,

acesta nu era sfârșitul. Narațiunea a fost imediat adaptată. Arestarea era proba supremă, un sacrificiu asumat

de maestru pentru a prelua karma negativă a poporului român. În loc să destrame secta, încarcerarea

a transformat-o pentru o perioadă într-un cult al martirajului, cu Bivolaru conducând acum nu dintr-un castel,

ci dintr-o celulă, prin scrisori care erau citite cu evlavie în sălile de curs. (secvența)

Eliberarea condiționată a lui Bivolaru din Penitenciarul Bistrița în luna septembrie a anului 2017 rămâne

una dintre cele mai controversate decizii din istoria recentă a justiției române. Deși fusese condamnat pentru

fapte grave și fusese adus în țară cu eforturi diplomatice și financiare uriașe, liderul MISA a părăsit poarta

închisorii după un timp scurt, beneficiind de prevederile legale privind vârsta înaintată și buna purtare. 

Imaginile cu el ieșind din penitenciar, așteptat nu de o mulțime furioasă, ci de o mașină discretă care l-a preluat

rapid (video), au transmis un mesaj devastator victimelor. Sistemul cedase din nou. Judecătorii au considerat

că scopul pedepsei a fost atins, ignorând faptul că organizația pe care o conducea funcționa intactă, așteptându-și

Mesia să revină la comandă. Această clemență inexplicabilă a statului român a avut consecințe imediate

și dezastruoase. La scurt timp după eliberare, Bivolaru a dispărut din nou, de data aceasta mult mai profesionist,

ștergându-și urmele cu o eficiență care a umilit încă o dată serviciile de informații. (secvența)

MISA avea nevoie de lichidități masive pentru a plăti armatele de avocați și pentru a întreține rețeaua de protecție.

Soluția găsită de locotenenții rămași la conducere a fost industrializarea sexului sub pretext ezoteric.

Tinerelor din ashram-uri li se explica faptul că dezbrăcatul în fața camerei web nu este prostituție, ci un act

de transfigurare, o modalitate de a testa controlul energiilor sexuale în fața unor privitori necunoscuți care,

fără să știe, deveneau participanți la un ritual tantric. [...] Diferența față de studiourile clasice era mecanismul

de recrutare: fetele nu veneau pentru bani, ci pentru evoluție. Banii câștigați, sume colosale de ordinul miilor

de euro lunar per persoană, nu ajungeau în buzunarele lor, ci erau donați aproape integral școlii, sub formă

de contribuții voluntare pentru susținerea cauzei planetare. Aceasta era schema perfectă de spălare de bani

și trafic de persoane. Victimele nu se considerau victime, ci voluntari într-o misiune divină, refuzând constant

să depună plângere sau să colaboreze cu autoritățile fiscale. (secvența)

Odată cu extinderea în mediul online, organizația și-a consolidat și prezența fizică internațională sub noul

brand ATMAN, o federație internațională de yoga cu sediul în UK, care a înglobat toate filialele MISA din Europa.

Această mișcare de rebranding a fost genială din punct de vedere strategic. Numele MISA, compromis iremediabil

de scandalurile din România, a fost înlocuit cu o denumire sanscrită, curată, care a permis atragerea unui nou

public occidental, necunoscător al istoricului infracțional al fondatorului. În centrele ATMAN din Londra,

Paris, Berlin sau Copenhaga, cursanții veneau pentru yoga și meditație, fără să știe că plătesc cotizații către

o structură condusă de un fugar condamnat pentru sex cu minori. Bivolaru, din ascunzătorile sale, coordona

această federație ca pe un holding, numind directori și stabilind politicile financiare. ATMAN a devenit fațada

respectabilă, vitrina luminoasă în spatele căreia se derulau aceleași practici abuzive, exportate acum la scară

europeană. (secvența)

În Marea Britanie, spre exemplu, presa a descoperit legături directe între un centru de yoga afiliat ATMAN

și o rețea de bordeluri mascate sub denumirea de ”saloane de relaxare”. Tinerele locuiau în condiții de aglomerație,

predau pașapoartele coordonatorilor și munceau șase sau șapte zile pe săptămână. Orice încercare de revoltă

era înăbușită prin șantaj emoțional sau prin amenințarea cu karma negativă și excluderea din grupul care

devenise singura lor familie. Bivolaru inventase conceptul de sclavie modernă consimțită, un model de business

care a generat profituri estimate la zeci de milioane de euro anual, bani care dispăreau în paradisuri fiscale

sau erau investiți în proprietăți imobiliare pe numele unor interpuși. Dispariția lui Bivolaru din anul 2017

nu a însemnat o retragere, ci o trecere în ilegalitate totală. (secvență)

Bivolaru inventase conceptul de sclavie modernă consimțită, un model de business care a generat profituri

estimate la zeci de milioane de euro anual, bani care dispăreau în paradisuri fiscale sau erau investiți în proprietăți

imobiliare pe numele unor interpuși. Comunica doar prin curier de încredere sau prin sisteme de mesagerie

criptată de pe servere securizate. Această viață de fugar de lux a fost finanțată exclusiv din exploatarea miilor

de femei care munceau în studiourile de videochat și saloanele de masaj. Bivolaru devenise un parazit care

se hrănea din energia și trupurile adepților săi, transformând spiritualitatea într-o marfă de export. (secvența)

O unitate specială a Jandarmeriei, Section de Recherche, a început să primească sesizări ciudate. Nu erau

plângeri obișnuite. Erau relatări despre femei tinere, franțuzoaice(?) sau străine, care intrau în centre de yoga

și rupeau brusc orice legătură cu familiile lor, ajungând să trăiască în comunități închise din regiunea pariziană.

Anchetatorii francezi, meticuloși și răbdători, au început să tragă firele investigației care nu viza o simplă sectă,

ci un grup infracțional organizat de mare anvergură. Ei au observat tiparul. Cursurile de yoga erau doar

poarta de intrare. Ceea ce urma era o spălare a creierului metodică, urmată de exploatare sexuală și toate firele

duceau către un singur nume, un bătrân din România care figura teoretic ca fiind liber, dar practic de negăsit.

(secvența)

În ciuda mandatelor de urmărire, Bivolaru a continuat să publice mesaje și conferințe audio pentru adepții săi,

înregistrări realizate în studiouri improvizate din locațiile sale secrete. În aceste mesaje, tonul său devenise

tot mai apocaliptic. Vorbea despre un război final între forțele luminii, MISA, și conspirația mondială reptiliană,

pregătindu-și adepții pentru un asediu final. Nu mai era vorba despre integrare în absolut, ci despre supraviețuire.

Această retorică a fricii era necesară pentru a menține disciplina într-o organizație care se transformase

într-o mașinărie de produs bani. Frica de exterior era singurul zid care mai ținea adepții înăuntru. (secvența)

Tinerele erau atrase de promisiunea unei sororități spirituale, a unui cerc elitist de zeițe, care aveau misiunea

de a salva planeta prin energia lor feminină (detalii). Odată intrate în acest cerc, noile venite erau supuse

unui proces de love bombing, bombardament cu iubire, din partea coordonatoarelor, fiind făcute să se simtă

speciale, alese, unice. Abia după ce legătura emoțională era sudată, începea exploatarea propriu-zisă, prezentată

întotdeauna ca un sacrificiu nobil sau o probă spirituală. Pentru a menține controlul asupra acestei fortărețe

feminine, Bivolaru a rafinat doctrina tăcerii. Nu mai era vorba doar de omerta mafiotă, ci de un concept

ezoteric numit taina inițiatică. Membrelor li se inducea ideea că a vorbi despre practicile din interiorul grupului,

chiar și cu alte colege de nivel inferior, este un act de trădare spirituală care duce la pierderea stării de grație

și la acumularea unei karme dezastruoase care se va răsfrânge și asupra familiilor lor. Frica de pedeapsa

divină era mult mai eficientă decât frica de poliție.  (secvența)

Multe femei rămâneau nu din convingere, ci pentru că nu aveau unde să se ducă. Tinerețea lor fusese consumată

în sectă. Nu aveau cariere, nu aveau familii în exterior și mai presus de orice le era groază de rușinea publică.

Bivolaru construise o închisoare fără gratii, unde zidurile erau făcute din propria rușine și vinovăție a victimelor.

(secvența)

Bivolaru trăia într-o realitate paralelă. În mesajele sale către adepți, el vorbea despre iminența unei catastrofe

planetare, despre necesitatea de a construi buncăre și de a stoca alimente. Această paranoia apocaliptică

avea un scop precis: să îi țină pe oameni ocupați și speriați, să le distragă atenția de la anchetele judiciare.

Le cerea să facă meditații speciale de protecție împotriva agresiunilor subtile ale justiției. Este fascinant

și tragic cum mii de oameni, mulți dintre ei educați, executau aceste ordine delirante, convinși că participă

la un război cosmic, când de fapt participau doar la apărarea unui proxenet internațional. (secvența)

Pentru el nu exista înfrângere, ci doar teste spirituale. Însă testul care urma avea să fie unul juridic, definitiv

și fără posibilitate de evadare metafizică. În umbra acestor evenimente, un grup mic de ofițeri francezi și români

lucra la planul final. Nu mai vizau doar arestarea lui pentru vechile mandate, ci pregăteau un dosar nou, betonat.

Bazat pe faptele comise în ultimii ani pe teritoriul Franței. Acesta era elementul surpriză. Bivolaru credea

că se luptă cu fantomele trecutului din România, dar adevărata amenințare venea din prezentul său infracțional

din inima Europei. (secvența)

Ancheta desfășurată în secret timp de mai mulți ani adunase probe zdrobitoare care indicau sechestrare de persoane,

abuz asupra persoanelor vulnerabile, viol de ființe umane în bandă organizată. Momentul asaltului a fost fulgerător.

Trupele speciale au pătruns în forță în locația principală din Ivry-sur-Seine, unde se credea că se ascunde liderul.

Ceea ce au găsit acolo a depășit orice așteptare a anchetatorilor, confirmând cele mai sumbre scenarii. 

În acea casă nu locuia un pustnic, ci un harem modern. Zeci de femei, multe dintre ele aduse din Europa de Est, 

trăiau în condiții de izolare severă, înghesuite în spații mici, sub o supraveghere strictă. Atmosfera era irespirabilă,

un amestec de fanatism religios și teroare psihologică. Femeile găsite în stare de șoc păreau deconectate de realitate,

multe refuzând inițial să vorbească cu polițiștii, convinse că acesta este un test al credinței lor. (secvența)

Mandatul de arestare nu mai venea din România, ci era emis de un judecător francez bazat pe fapte comise

pe sol francez. Acesta a fost elementul cheie care a schimbat totul. Nu se mai putea invoca persecuția politică

din țara natală. În paralel cu arestarea liderului, alte echipe de poliție descindeau în locațiile secundare

ale sectei din sudul Franței. Acolo, sub acoperirea unor centre de retragere spirituală și permacultură, funcționau

adevărate lagăre de muncă și îndoctrinare. Anchetatorii au descoperit dovezi ale abuzurilor sexuale sistematice.

Fetele erau manipulate să accepte relații sexuale cu liderul sau cu alți bărbați desemnați de acesta sub pretextul

unor inițieri tantrice necesare evoluției lor. Refuzul era pedepsit cu izolarea, umilința publică sau, în cazuri

extreme, cu expulzarea din paradis și trimiterea înapoi în lumea profană, o perspectivă terifiantă pentru

cineva care nu mai avea nicio legătură cu exteriorul. (secvență)

Detaliile care au ieșit la iveală în zilele următoare au șocat opinia publică franceză. Manipulare mentală,

exploatare financiară și sexuală, totul petrecându-se sub nasul autorităților timp de ani de zile. 

Federația Internațională de Yoga [ATMAN, n/a] a încercat să reacționeze prin comunicate de presă în care nega

orice legătură cu activități legale și acuza o conspirație, dar de data aceasta strategia nu a mai funcționat.

Mărturiile victimelor susținute de probele materiale găsite la percheziții erau prea puternice. (secvență)

Mitul invincibilității lui Bivolaru fusese spulberat definitiv. Dacă în 2004 scăpase prin fugă, iar în 2017 prin

clemența justiției române, acum se afla în mâinile unui sistem judiciar care nu avea nicio simpatie pentru el

și nicio intenție de a-l elibera. Franța nu glumea cu acuzațiile de trafic de persoane și viol. În celula sa din Franța,

Bivolaru a fost pus sub un regim de detenție strict. I s-a refuzat eliberarea pe cauțiune, judecătorii considerând

că riscul de fugă și de influențare a martorilor este extrem de ridicat. De data aceasta nu mai avea acces

la telefoane, la internet sau la rețeaua sa de curieri. Tăcerea s-a așternut peste canalul său de comunicare

cu adepții. (secvență)

Operațiunea din 28 noiembrie nu a fost doar o acțiune polițienească, ci o lovitură chirurgicală aplicată în inima

unui sistem bolnav. Ea a demonstrat că indiferent cât de bine ascunsă este o minciună și cât de mulți bani are

în spate, adevărul are o forță de eroziune implacabilă. Zidurile vilei din Ivry sur Seine au căzut, lăsând să se vadă

urâțenia din spatele fațadei spirituale. Și mai rămânea o întrebare neliniștitoare. Ce se va întâmpla cu miile

de adepți rămași fără lider? O masă de manevră confuză și radicalizată, gata oricând să explodeze. (secvență)

Această razie a marcat un punct de inflexiune istoric. Nu mai era vorba despre o dispută locală românească,

ci despre un caz european major de crimă organizată. Bivolaru intrase în istorie, dar nu ca un iluminat, ci ca

un prădător sexual de talie continentală. Iar pentru victimele sale, pentru fetele ale căror vieți fuseseră furate

și transformate în profit, acesta era primul pas real către o vindecare care păruse imposibilă timp de atâția ani.

(secvență)

Un rol crucial în această fază l-au jucat victimele care au decis să se constituie părți civile în procesul din Franța.

Curajul lor a fost catalizatorul care a spart zidul tăcerii. Avocații părților civile au început să primească

mesaje de la alte femei din alte țări care fuseseră abuzate în trecut, dar care tăcuseră de frică. S-a format

un efect de bulgăre de zăpadă. Ceea ce începuse ca un dosar cu câteva plângeri se transforma într un proces

colectiv de anvergură istorică, comparabil cu scandalurile marilor abuzuri din Biserica Catolică. 

Mărturiile erau cutremurătoare prin similitudinea lor. Același tipar de racolare, aceeași manipulare emoțională,

aceleași tehnici de înfrângere a voinței. Acesta nu mai era cuvântul unei singure persoane împotriva cuvântului

unui guru, ci corul unei mulțimi care spunea același adevăr. (secvență)

Dincolo de dezbaterile publice, rămânea tragedia umană. Familii distruse care încercau să-și recupereze copii,

acum adulți, care încă refuzau să părăsească secta. Părinți care muriseră fără să-și mai vadă vreodată fiicele

sau fii plecați la cursuri. Această suferință tăcută, care nu apare în rechizitorii, este poate cea mai grea moștenire

a fenomenului MISA. Nu există despăgubiri materiale care să acopere anii pierduți, tinerețile distruse și traumele

psihice care vor necesita ani de terapie. Cutia Pandorei fusese deschisă și chiar dacă răul fusese închis într-o celulă,

consecințele sale continuau să se răspândească liber în societate. Finalul acestui capitol ne lasă cu o imagine

dezolantă, dar clarificatoare. Imperiul lui Bivolaru nu era un templu al spiritului, ci o fortăreață de minciuni,

bani și secrete murdare. Iar prăbușirea acestui imperiu a scos la iveală nu doar infracțiunile unui singur om,

ci și complicitățile, lașitățile și indiferența unei întregi societăți care a preferat să privească în altă parte

timp de trei decenii. (secvență)

Dosarul francez împotriva lui Gregorian Bivolaru și a locotenenților săi se îndreaptă spre un final juridic

previzibil, dar povestea MISA este departe de a se încheia odată cu o sentință. În timp ce liderul își așteaptă

judecata într-o celulă de maximă siguranță, fenomenul pe care l-a creat continuă să existe, fragmentat și

transformat, dar viu. ATMAN, federație internațională care a servit drept vehicul pentru expansiunea globală,

trece printr-un proces de rebranding agresiv, încercând să se disocieze de numele fondatorului său, păstrând

însă intacte practicile și ideologia. E o strategie de supraviețuire tipică organismelor parazitare. Când gazda

e compromisă, virusul caută noi forme de adaptare. Centrele de yoga din Europa continuă să funcționeze,

atrăgând noi cursanți care nu știu nimic despre istoria întunecată din spatele zâmbetelor instructorilor. 

Pericolul nu a dispărut, ci a devenit mai difuz, mai greu de identificat și de combătut de către autorități.

(secvență)

Mii de oameni care și-au dedicat viața acestei mișcări se află acum într-un vid existențial. Pentru mulți dintre ei,

MISA nu a fost doar o școală de yoga, ci întreaga lor viață, familia lor, universul lor de referință. Confruntați cu

dovezile incontestabile ale abuzurilor și ale corupției liderului, unii au ales negarea, retrăgându-se și mai adânc

în fanatism. Poveștile lor sunt cutremurătoare. Oameni care la 50 de ani nu au carte de muncă, nu au proprietăți,

nu au relații în afara sectei și care trebuie să reînvețe să trăiască în lumea reală. O lume pe care au fost învățați

să o disprețuiască și să o considere demonică. Drama cea mai mare rămâne cea a copiilor născuți și crescuți

în interiorul organizației. Această a doua generație, care nu a cunoscut niciodată libertatea de gândire este acum

la vârsta maturității. Ei sunt victimele invizibile, neînregistrate în niciun dosar penal, dar marcate pe viață

de un sistem educațional bazat pe îndoctrinare și izolare. Mulți dintre ei se luptă cu probleme de identitate,

cu dificultăți de adaptare socială și cu traume psihologice severe. Pentru ei, normalitatea a fost definită de

regulile aberante ale ashram-ului, iar contactul cu societatea exterioară este un șoc cultural violent. 

Statul român, care a eșuat în a-i proteja timp de trei decenii, nu are nici acum programe coerente de asistență

pentru acești tineri, lăsându i să se descurce singuri într o lume pe care nu o înțeleg. (secvență)

Din punct de vedere juridic, cazul MISA a creat un precedent important în jurisprudența europeană, privind

definirea abuzului psihologic și a manipulării mentale. Procurorii francezi au reușit să construiască o acuzare

solidă nu doar pe baza faptelor fizice: viol, sechestrare, ci și pe baza conceptului de subjugare psihologică.

Aceasta deschide calea pentru abordarea altor grupări sectare care folosesc metode similare. S-a demonstrat

că consimțământul victimei nu este valid atunci când voința sa a fost alterată sistematic prin tehnici de manipulare.

Este o victorie târzie, dar esențială pentru justiție, care recunoaște în sfârșit că mintea poate fi o închisoare

la fel de eficientă ca zidurile de beton. (secvență)

Rămâne însă întrebarea legată de complicitățile interne din România. Dosarele care conțin numele protectorilor

politici judiciari ai lui Bivolaru nu au fost încă desecretizate integral. Există temerea că odată cu condamnarea

liderului în Franța, se va încerca o îngropare definitivă a acestor aspecte sensibile la București. 

Omerta instituțională funcționează încă. Sunt prea mulți oameni importanți care au de pierdut dacă adevărul

complet iese la iveală. De aceea, rolul presei de investigație și al societății civile rămâne crucial. 

Presiunea publică este singura forță care poate forța deschiderea arhivelor și tragerea la răspunderea celor

care au permis, prin acțiune sau inacțiune ca acest abuz să continue timp de 30 de ani. Nu este vorba 

de răzbunare, ci de asanarea morală a unei societăți care a tolerat prea mult timp inacceptabilul. 

Moștenirea MISA nu este doar despre un guru și victimele sale. Este o oglindă pusă în fața României 

post-decembriste. Ea reflectă vulnerabilitățile tranziției, lipsa de educație critică, corupția sistemică și 

nevoia disperată de sens a oamenilor într-o lume confuză. (secvență)

Succesul lui Bivolaru a fost posibil doar pentru că a existat un teren fertil, o populație debusolată, instituții

slabe și o clasă politică cinică. Dacă nu învățăm lecțiile acestei istorii, suntem condamnați să o repetăm

sub alte forme. Deja apar noi profeți, noi grupări care promit salvarea rapidă, vindecarea miraculoasă 

și succesul garantat. Metodele s-au rafinat. S-au mutat pe TikTok și Instagram, dar mecanismul de

manipulare este același. Vigilența este singurul nostru antidot. (secvență)

Viitorul lui Gregorian Bivolaru pare pecetluit. Cel mai probabil își va sfârși zilele într-o închisoare franceză

departe de luxul și adulația cu care era obișnuit. Dar mitul său va supraviețui, probabil în cercurile restrânse

ale fanaticilor care-l vor venera ca pe un martir. Istoria ne arată că sectele nu mor odată cu liderii lor. 

Ele se transformă în legende. Totuși, pentru marea majoritate, el va rămâne în memorie nu ca un maestru

spiritual, ci ca un infractor mărunt, cu ambiții mesianice. Un om care a avut șansa să facă bine, dar a ales

să construiască un imperiu al răului pe suferința altora. (secvență)

Pe măsură ce cortina cade peste acest caz, rămânem cu imaginile victimelor care au avut curajul să vorbească.

Ele sunt adevărații eroi ai acestei povești sordide. Femeile care și-au riscat totul pentru a demasca minciuna,

care au înfruntat rușinea publică și amenințările, sunt dovada vie că demnitatea umană nu poate fi zdrobită

complet oricât de puternic ar fi sistemul de opresiune. Vocea lor, mult timp redusă la tăcere, se aude acum

clar și puternic. Un avertisment pentru viitoarele generații. Libertatea spirituală nu se cumpără cu supunere,

iar adevărul nu are nevoie de ascunzișuri și secrete. (secvență)

În final, povestea MISA ne lasă cu un gust amar, dar și cu o lecție necesară. Ne învață că răul nu are 

întotdeauna coarne și coadă, ci poate veni îmbrăcat în alb, vorbind despre iubire și lumină. ne învață 

că granița dintre credință și fanatism este fină și că trebuie să ne păstrăm mereu spiritul critic chiar și 

în fața celor mai seducătoare promisiuni. Și poate, cel mai important, ne amintește că tăcerea noastră 

este cel mai bun aliat al abuzatorilor. Să nu mai tăcem niciodată. Dar în ciuda sutelor de pagini de 

rechizitoriu și a liderului aflat după gratii, site-urile Federației ATMAN acceptă chiar în această secundă

înscrieri pentru următoarea tabără spirituală, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. (secvență)

Fără comentarii!

(transcrierea integrală: fragmentele ce conțin informații care corespund realității sunt marcate cu culoarea

albastră, iar cele ce conțin informații false, necredibile sau nedovedite, sunt marcate cu culoarea roșie - pdf)

 

(final)