"Analiza într-un mod atent și pertinent a cazului grav al T.C." - P6
T.C. le anula celor din grupul ei tapas-uri primite de la GB, susținând că le arde ea karma acelora, karmă pe care
GB nu le-o putea arde pe loc, din moment ce le indica tapas-uri pentru aceasta.
Există aici o contradicție în comportamentul lui T.C.: de ce rămâne ea la MISA, dacă nu are încredere în grupare?
Pe de o parte, adeptul simte (adesea inconștient) că reprezintă mai puțin decât învățătorul său dar, pe de altă parte, îi nesocotește sfaturile
sau chiar li se opune!
Rămâne cu el dar, în același timp, l-a părăsit deja! Cum se explică o asemenea contradicție flagrantă?
Pentru că adeptul simte instinctiv că de fapt el nu reprezintă nimic și că, dacă l-ar părăsi, ar deveni o nulitate totală.
Astfel că, rămânând cu învățătorul, ego-ul adeptului lui se hrănește din imaginea și din autoritatea acestuia.
Dacă T.C. ar simți cu adevărat că este mai presus de învățătorul său, l-ar părăsi pur și simplu și și-ar crea propria grupare.
De fapt, și-at crea propria grupare, dar în cadrul MISA, ca să sugă de la două vaci!
Într-o relatare se spune că B.P. considera că T.C. este de nivelul lui Grieg.
El executa cu strășnicie tot ceea ce spunea T.C., niciodată nu ieșea din cuvântul ei, s-a despărțit de iubite tot la sfaturile ei.
Cel ce relatează declară că a asistat cu uimire, în mai multe rânduri, cum T.C. îl lovea cu palma în cap pe B.P. iar acesta, în loc să reacționeze,
zâmbea de fiecare dată și le spunea și altora să accepte să fie și ei loviți căci, în felul acesta, li se preia din karmă, care este astfel arsă de către T.C.
Există o mulțime de cursante care s-au lăsat ”lovite” de Ghid, crezând că acesta le”arde”... karma!
T.C. le-a pus unora condiția că, dacă mai doresc să facă parte din grupul ei, vor trebui fie să părăsească definitiv ashram-ul,
fie să prezinte o înregistrare audio cu vocea lui GB cum că nu mai au voie să participe la grup, iar unii chiar au părăsit ashram-ul.
GB răspunde că nici un sfânt veritabil nu i-ar lovi pe cei din anturajul său, justificându-și sadismul prin aceea că le arde păcatele.
Dar atunci ce se poate spune despre apelative gen "vaci proaste și demonice, prostălăi, cretini, imbecili, troglodiți",
folosite din plin de GB, despre care aceștia cred că le arde astfel karma? Sunt acestea manifestări specifice unui sfânt veritabil?
GB o întreabă pe T.C. dacă este conștientă de consecințele malefice și de karma pe care și-a generat-o, făcând presiuni
asupra celor din grupul ei ca să părăsească așezământul spiritual.
Chiar așa, T.C.! Dacă toți ar părăsi ashram-ul, cine ar mai lucrea pentru prosperitatea MISA și a conducerii?
Conform unor mărturii, T.C. afirma că grupurie de shakti și de vira ”sunt nocive!”
Chiar așa, T.C.! Cum să spui că acele grupuri nu sunt bune? N-ai văzut ce "minuni dumnezeiești" se produc la grupul de vira?
Și fără grupul de shakti, cum se vor mai realiza acele minunate filme sau videochat-uri?
De ce vrei să stai în calea fericirii și extazului acelor fete?
De ce să le iei bucuria de a merge până la Paris, unde să fie inițiate în profunde taine spirituale de către Sfântul Părinte?
Potrivit mărturiilor, T.C. nu suporta niciodată să fie contrazisă, afirmând că deja conduce Consiliul Galactic
Cum e posibil să se intituleze Șefa Consiliului Galactic? Doar Unul este Șeful cel Mare (Big Chief), Unul cel Unic!
Este chiar cel care a revelat existența acestui Consiliu și care face exemplificări o dată pe lună (o dată pe Lună, altă dată pe alte planete).
El invocă acest Consiliu în numele adepților, la spirale! Cine nu crede, iată componența Înaltului Consiliu:
"Dacă Tatiana ar simți cu adevărat că este mai presus de învățătorul său, l-ar părăsi pur și simplu și și-ar crea propria grupare."
ReplyDeletehehehehe
Cine sa urmeaze pe un rebut uman, tipic marca inregistrata misa
Părţile 6 şi 7 ale conferinței în premieră a profesorului de yoga Gregorian Bivolaru, cu titlul:
ReplyDelete„Analiza într-un mod atent și pertinent a cazului grav al Tatianei Coadă”
https://yogaesoteric.net/conferinta-in-premiera-a-profesorului-de-yoga-gregorian-bivolaru-pe-misa-senzational-tv/