Sunday, October 17, 2021

Par Anormali din MISA - P7: Minisecta din cadrul sectei

"Analiza într-un mod atent și pertinent a cazului grav al T.C." - P7

T.C.susține că ea a ajuns să conducă Consiliul Galactic.
GB replică și spune că numai un imbecil naiv poate să creadă o altfel de gugumănie imensă, precum și că ea primește în dar nave cosmice
de la părinții ei din universul cauzal, nave pe care le dăruiește simpatizanților - chiar dacă acestea sunt invizibile -
și pe care le ia înapoi, atunci când este deranjată de unele comentarii.

Pretenția că T.C. a ajuns chiar să conducă Consiliul Galactic este o dovadă a stării de vrajă demoniacă ce a ajuns să îi acapareze pe discipolii creduli.

Cum să nu-i acapareze, când angelica T.C. a fost autentificată ca însoțitoare a Arhanghelului Metatron chiar de către tata îngerilor
ce este, în plus, și (supra)omul de legătură cu Consiliul Galactic, Consiliu care nimic pe lângă Arhangheli!
Așa se înghit pe nemestecate la MISA toate cele care vin de la Ghidul.
Dacă la MISA s-ar fi făcut pur și simplu yoga, fără basme sau lucruri ce nu pot fi dovedite, nimeni nu ar fi crezut o iotă din toate acestea.
Vina este a Povestitorului care narează vrute și nevrute dar, desigur, și a adepților creduli.


Apoi, GB declară că practicile bizare, perverse, ce au fost promovate de T.C.în cadrul grupului ei, sunt caracteristice sectelor
și se poate spune că T.C. și-a făcut o minisectă pe care a urmărit apoi să o extindă.

El știe cel mai bine! Cine se pricepe cel mai bine la secte decât cel care și-a creat una?
În grupul mai mic al lui T.C. se produc aceleași lucruri și se manifestă aceleași idei ca în grupul mare! Principiul holografic!


Altcineva relatează că a fost avertizat de T.C. că, dacă va divulga anumite aspecte ce sunt legate de acest grup, se va îmbolnăvi
și tot așa spunea și altor persoane din grupul ei.
T.C. a fost promovată să coordoneze grupul de aprofundare al relației cu îngerii din București și ea conduce acest grup împreună cu B.P.."

Exact! A FOST PROMOVATĂ să coordoneze grupul de aprofundare al relației cu îngerii!
Nu s-a pus ea în funcție, ci acela care acum se dezice de ea.



Dar GB se spală pe mâini și decretează că insinuarea gravă, bizară, ce generează în grupul ei de discipoli o stare de groază superstițioasă
cum că cei ce divulgă ce se petrece în grup se vor îmbolnăvi, este o dovadă a unei ambianțe de sectă pe care T.C. a făcut-o deja să apară
și să persiste în cadrul grupului.

"Jur pe sănătatea mea și pe evoluția mea spirituală că nu voi dezvălui nimic din ceea ce aflu aici" nu este un jurământ
din minisecta "Martorii lui T.C."ci este clasicul jurământ de la măreața școală de ioga iezoterică integrală MISA!
Iată dovada că la MISA este o ambianță de sectă!
O spune chiar liderul sectei și nici măcar nu-și dă seama că se dă de gol!


În continuare GB vorbește singur, punând întrebări și dând tot el răspunsuri, într-un moment antologic de delir:

”Dacă vor fi întrebați „Aveți idee cine anume a lansat și răspândit zvonuri otrăvite,, dacă T.C. nu a făcut niciodată aceasta?”,
ei vor spune în cor ceva de genul:
„Nu știm, dar suntem siguri că niciodată T.C. nu a răspândit astfel de zvonuri!”

Un astfel de răspuns vădește duplicitatea și minciuna în care aceștia se află.


GB îi întreabă pe adepții imaginari, dar tot el dă răspunsul în locul lor, apoi îi caracterizează pe adepți nu după răspunsurile lor,
ci după cum îi răspund vocile - tot mai numeroase - din capul lui!
Nu-i dus cu pluta, ci a fost persecutat de statul comunist când a fost declarat iresponsabil...

1 comment:

  1. Magistral
    Bivolaru îi întreabă pe adepți, dar tot el dă răspunsul în locul lor, apoi îi caracterizează pe adepți nu după răspunsurile lor,
    ci după cum îi răspund vocile - tot mai numeroase - din capul lui!
    Nu-i dus cu pluta, ci a fost persecutat de statul comunist când a fost declarat iresponsabil...

    ReplyDelete

tag form to add a photo:

[image width="400px" rel="nofollow" src="image_link"/]

do not go beyond a width of 400