Conform site-ului Yogaesoteric, oficiosul MISA, sâmbătă 27 august 2022, între orele 15:25-19:00 era programată o spirală yang cu ocazia anualului "moment ocult de hiatus". Pe 26 august 2022 au făcut update modificând orele de difuzare: 14:22-19:42.
Această spirală este o dublă premieră. În primul rând pentru că este prima spirală din existența sectei, care are loc atât online (pe site-ul taberei și pe MISA TV), cât și la fața locului (Costinești). Și în al doilea rând, deoarece este prima spirală din timpul pandemiei, care se ține ca "pe vremuri" la fața locului (Costinești).
Cu această ocazie, merită să clarificăm unele aspecte legate de spiralele MISA.
Spirala yang, o "tradiție" MISA inițiată în anii '90, a fost înregistrată ca marcă în România (OSIM) în 2009.
În cursul anilor, în cadrul MISA s-a subliniat insistent, că spirala yang trebuie făcută într-un anumit mod, căruia i s-ar datora de fapt efecte benefice de tot felul, atât asupra participanților, cât și asupra întregii planete.
"Ea combină forța extraordinară a unisonului cu efectul dinamizant al formei de spirală yang, aducând în plus rezonanța profundă cu armonia macrocosmică, datorită plasării partipanților, câte un bărbat și o femeie din fiecare zodie, în ordinea zodiilor."
Chiar a fost falsificat un raport de la Princeton pentru a avea o așa zisă dovadă științifică a mult laudatelor efecte.
Cu toate acestea, probabil pentru a reduce pierderile (nu doar) financiare, în timpul "plandemiei" MISA a organizat o serie de evenimente în mult hulitul mediu online, printre ele numărându-se și renumitele spirale yang.
Magnificul Păcălici și-a putut dovedi încă o dată "genialitatea" și "creativitatea", revelând o infantilă și penibilă variantă online a spiralei yang.
Metoda, botezată ”Program orientativ special, pentru a realiza personal spirala solară de inducție a stării de eliberare spirituală prin miracol dumnezeiesc”, se realizează în 10 etape, care durează o oră.
Etapa 1. Consacrarea "roadelor acestei meditații speciale în spirală solară yang lui Dumnezeu Tatăl" (3 minute)
Apoi, timp de minim 3 minute, plasat în centrul virtual al camerei, se conștientizează vortexul subtil și se urmărește simțirea lăuntrică a stării inefabile de rezonanță cu energia yang. (10 minute)
Etapa 3. Se urmărește invocarea în inima spirituală (Anahata Chakra) a prezenței tainice și ajutorului ghidului spiritual. Se conștientizează susținerea oferită de acesta, care este tainicul canal în și prin care se manifestă Dumnezeu Tatăl. Ghidul spiritual ajută, inspiră și facilitează, numai și numai cu ajutorul lui Dumnezeu, această trăire spirituală. (5 minute)
Etapa 4. Consacrarea "fructelor acestei spirale de inducție a stării de eliberare spirituală prin miracol dumnezeiesc lui Dumnezeu Tatăl" (4 minute)
Etapa 5. Rostirea - "cu toții la unison" - de 3 ori a rugăciunii Tatăl Nostru. Conștientizare 1 minut.
Etapa 6. În picioare în centrul virtual al camerei "ne vom răsuci ușor, fără să forțăm trupul din coloană, astfel încât să apară la nivelul trunchiului și chiar la nivelul brațelor o ușoară rotație, care nu este necesar să fie nici excesivă, dar nici inexistentă sau, altfel spus, vom efectua o rotație moderată în sensul invers de rotație al acelor de ceasornic și vom conștientiza constant, plenar, ferm și cu putere apariția și manifestarea unui vortex subtil energetic eminamente benefic, solar, yang, plus, ce este profund benefic, regenerator, pregnant dinamizator și vom simți că acest vortex solar are drept ax de manifestare coloana noastră vertebrală."
Se urmărește vizualizarea și simțirea la nivelul axului coloanei vertebrale, în axul aurei, rotația vortexului energetic yang. Așa pot fi simțite efectele subtile benefice.
Pentru amplificarea efectelor spirituale ce urmează să apară, se face Laya Yoga cu mantra AUM pe întreagă durata a spiralei.
Deci misanul, răsucit în sens yang, face Laya Yoga cu mantra AUM în timp ce vizualizează și simte un vortex energetic yang la nivelul coloanei vertebrale.
Etapa 7. Se revine în poziția normală. Se realizează conștientizarea globală a efectelor "eminamente benefice, inefabile, spirituale din etapă 6. (3 minute)
Etapa 8. Se ridică brațele deasupra capului cu degetele de la mâini atingându-se ușor. Etapă extrem de importantă, esențială: conștientizarea dinamizării, a deschiderii lui Brahmaranda și a stării de comuniune cu Dumnezeu. (4 minute)
Etapa 9. Conștientizarea efectelor globale și a dinamizarii lăuntrice ce apare prin deschiderea lui Brahmarandra. (2 minute)
Etapa 10. Urmărind simțirea unei stări năvalnice, plenare de recunoștință față de Dumnezeu se rostește formula de mulțumire, după care se urmărește simțirea și conștientizarea răspunsului de la Dumnezeu. (2 minute)
Cum i-a aburit pe adepți, că spiralele yang clasice au efecte benefice, a fost menționat mai sus. Rămâne deocamdată un mister cu ce argumente "de bun simț" a reușit Gregorian Bivolaru să își convingă discipolii, că această "spirală personală" executată la unison cu alții, online, ar avea aceleași efecte cu spirala yang clasică.
Archiva:
Etapa 7. Se revine în poziția normală. Se realizează conștientizarea globală a efectelor spalarii pe creier de zeci de ani de misaneala sub supravegherea marelui fimiarscarbadeel
ReplyDeleteE in conferinta cu illuminati acum. I s-a asezat o patura de covid grea pe cap.
ReplyDeleteTurul inchisorilor la hamerica ti-ar place Gregoriene?
Da oare cum de nu au pus poze inca pe siteul oficial de la marea spirala de anul acesta? O fi fost doar o spirulică?
ReplyDelete