MISA, „erotismul sacru” și apologeții

Articol preluat de pe blogul Roxanei Mălina Chirilă cu permisiunea sa expresă și netransmisibilă.

Există un val în sociologie, antropologie și alte domenii similare în care cercetătorii încearcă să înțeleagă perspectiva internă a grupurilor pe care le studiază. Cărți precum „Take Back What the Devil Stole: An African American Prophet’s Encounters in the Spirit World” de Onaje X.O. Woodbine sau „The Struggle to Stay: Why Single Evangelical Women Are Leaving the Church” de Katie Gaddini prezintă persoane cu credințe diferite, dar o fac în așa fel încât să poți înțelege mai bine cine sunt oamenii implicați și de ce gândesc cum gândesc. Cartea lui Onaje Woodbine vorbește de o femeie „sfântă” dintr-o comunitate de negri săraci din SUA, care a avut o viață grea și l-a găsit pe Dumnezeu (care-i vorbește) și acum e recunoscută ca un fel de lider al comunității. Cartea lui Kate Gaddini e despre femei din comunitatea creștină evanghelică din SUA, care se confruntă cu problemele misogine din cadrul Bisericii lor.

Woodbine și Gaddini încearcă să găsească un echilibru între incredulitatea reflexivă a celor care nu împărtășesc credințele acelor comunități și acceptarea totală din partea membrilor comunităților. Nu vor să-și lase propriile lor judecăți de valoare să distorsioneze imaginea celor pe care-i descriu, dar nici nu se sfiesc să spună când ceva le-ar putea contrazice subiecții. Vor ca cititorul să-și facă o opinie de parcă ar fi la fața locului - nu vor să te convingă că subiecții lor au dreptate, ci vor ca tu să-i vezi și să-i înțelegi, chiar dacă nu ești de acord.

S-ar putea crede că Massimo Introvigne, un sociolog italian, face același gen de cercetare când vorbește de noi religii și discută despre „secte” axate pe ideea de erotism sacru, care suferă de pe urma conflictului cu normele sociale obișnuite. S-ar putea crede că și Gabriel Andreescu încearcă să ajungă la aceeași poziție echilibrată când se sprijină pe ideile lui Introvigne pentru a vorbi de problemele pe care le are MISA cu legea în Revista Drepturile Omului. Dar nu. În ciuda termenilor de specialitate, metodologia lor lasă mult de dorit. Acolo unde Woodbine și Gaddini ar spune explicit care sunt părerile MISA și ar păstra o distanță față de subiecții lor, Andreescu și Introvigne își asumă părerile MISA de parcă ar fi ale lor înșiși. Acolo unde Woodbine și Gaddini ar intra în mod hotărât în detalii și ar pune întrebări despre punctele dificile ale credințelor celor implicați, Andreescu și Introvigne acceptă nivelul superficial care li se oferă.

E drept că Introvigne a scris o carte întreagă despre subiect pe care n-am apucat să i-o citesc integral încă. După primele 20 de pagini, mă bate gândul să-i fac o analiză detaliată (poate e mai profesionist spre final, deși nu pare), dar în articolul cel mai recent în care discută niște aresturi legate de MISA dovedește o lipsă crasă de înțelegere a subiectului pe care-l abordează.

Erotismul sacru

Massimo Introvigne are o teorie pe care o aplică și la MISA: multe grupări religioase noi sunt judecate foarte puternic pentru atitudinile legate de sexualitate, care nu sunt în acord cu cele ale majorității. Mai exact, Introvigne spune că MISA e vânată de autorități pentru că a îndrăznit să vorbească despre erotism sacru.

Nu vreau să intru acum în detalii despre filozofia legată de sexualitate de la MISA. E un subiect interesant care ar merita într-adevăr o descriere academică, dar acum vreau doar să avem un punct de plecare pentru articol. Nu voi rezuma ideile lui Introvigne, ci voi vorbi din informațiile primite direct din comunitatea de yoghini, exprimând ideile pe care le-am auzit din cursuri, conferințe și discuții directe cu yoghinii.

Pe scurt. Yoghinii de la MISA cred că totul în univers este energie - începând cu materia și ajungând la energii subtile spirituale. Ființa umană are un corp subtil (da, yoghini, știu că de fapt sunt mai multe; simplific puternic ca să terminăm azi discuția) în care există șapte centri de forță, de la cel mai de jos care guvernează vitalitatea, până la cel mai înalt care face legătura cu Dumnezeu. Centrii respectivi de forță pot să fie activați mai slab sau mai intens și pot apărea „blocaje” ale energiei la diversele niveluri. Concret, dacă ai activat centrul de forță al voinței, ai o voință extraordinară; dacă ai un blocaj la nivelul centrului iubirii, ai probleme cu iubirea. E clar până aici?

Yoghinii de la MISA cred că cel mai mare rezervor de energie al oamenilor e cel al energiei sexuale. Dar energia sexuală e o energie „joasă”, iar sexualitatea obișnuită risipește această energie. E important, deci, ca yoghinul să-și conserve și să-și transforme energia sexuală în energii mai înalte, cum ar fi cea a voinței, a iubirii, a intuiției, a supramentalului - și apoi s-o urce în centrul de forță în care au legătura cu Dumnezeu.

Ideea sexului de la MISA nu este sexul. Este spiritualitatea. Este transformarea energiei sexuale în energie spirituală, ceea ce transformă sexul într-un instrument, nu un scop. Dacă îi auziți vorbind de „continență sexuală”, la asta se referă - iar semnul fizic al faptului că energia sexuală e transformată este că bărbații nu mai ejaculează, iar femeile nu mai au ciclu, lucru despre care yoghinii bat apa în piuă cu fiecare ocazie.

În cele din urmă, yoghinii vor să devină una cu Dumnezeu, lucru pe care îl urmăresc atât prin meditații, cât și prin asane (pozițiile alea de le știți și din filme) sau prin sexualitate sau prin alte metode. Munca lor asiduă nu e spre hedonism, ci spre spiritualitate prin multiple căi. Iar spiritualitatea presupune să treci peste „ego” și să nu te împiedici în obstacole mărunte, cum ar fi lăcomia, gelozia și alte defecte. Yoghinul trebuie să nu se lase prins în vâltoarea problemelor de zi cu zi, ci să fie detașat de ele și să manifeste doar calități.

Nobil, nu-i așa?

Erotismul sacru și acuzațiile contra MISA: două lucruri distincte

Dar MISA nu a avut probleme legale pentru că niște oameni au avut păreri despre lume și Dumnezeu atunci când au făcut sex la ei acasă, ci pentru că au existat suspiciuni și acuzații de abuzuri. Implicarea în industria sexuală și eterna coadă de femei de la ușa dormitorului lui Gregorian Bivolaru au avut un cuvânt de zis, iar aici lucrurile se complică.

Spune Andreescu în articolul „Reprimarea grupărilor care promovează „erotismul sacru” – patternul internațional al unei nedreptăți (I)” (Revista Drepturile Omului, nr. 2/2024, p. 41):

Atitudinea personală sau de grup față de sexualitate și erotism este protejată de viața privată. Ea acoperă și ceea ce constituie viața privată socială, în sensul dreptului de a ieși din universul personal „pentru a merge spre ceilalți membri ai societății”. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a distins mai multe situații în care expunerea nudului este apărată de Convenția europeană a drepturilor omului. Sexualizarea mesajelor pamfletare în dezbaterea publică se bucură la rândul ei de protecție. În același timp, agresiunile sexuale, de la discriminare, abuz și hărțuire până la viol și trafic de persoane, mult timp prea răspândite, au coalizat împotriva lor, în ultimele decenii, opinia publică și instituțiile. Mișcările asociate erotismului sacru nu sunt compatibile chiar prin învățătura lor cu agresiunile sexuale. Acțiunile represive împotriva lor s-au bazat deseori pe astfel de acuze, dar acestea nu au putut fi susținute juridic.

Din păcate, Andreescu nu se exprimă foarte clar, dar din câte înțeleg, ce vrea să spună e că existența agresiunilor sexuale în general a dus la coalizarea instituțiilor împotriva „mișcărilor asociate erotismului sacru”. O să fiu extrem de generoasă în interpretare și o să presupun că ideea lui e că, deoarece există multe devieri negative de la normă, mulți consideră devierea de la normă în sine ceva negativ. Cu alte cuvinte, pentru că unele lucruri neobișnuite sunt rele, considerăm că tot ce e neobișnuit e rău.

Evident, dacă asta vrea să spună, Andreescu are dreptate să reclame că logica e găunoasă. Doar pentru că majoritatea lumii nu se gândește la Dumnezeu când face sex, nu înseamnă automat că să te gândești la Dumnezeu când faci sex e rău. Și așa mai departe.

Dar să ne uităm mai atent la ce zice Andreescu la finalul citatului:

Acțiunile represive împotriva lor s-au bazat deseori pe astfel de acuze, dar acestea nu au putut fi susținute juridic.

Hmmm. Aici și în restul articolului vorbește mai ales de evenimentele din 2004, când au fost descinderi în ashramurile yoghinilor în București, s-au confiscat multe materiale, s-a făcut tam-tam în mass media și alte lucruri care au dus la fuga lui Bivolaru din țară.

Dar ce înseamnă „nu au putut fi susținute juridic”? Mai ales la noi în țară?

În primul rând, în România avem o problemă cu sistemul de justiție. Prea des apare câte un scandal de genul „magistrații au decis că o fată de sub 11 ani poate consimți să facă sex cu un bărbat de 52 de ani” (sursa) și sunt sigură că mai știți și alte cazuri mediatizate în care judecătorii au dat sentințe de-ți stă mintea în loc. V-ar surprinde să aflați că situația e diferită când abuzurile sunt mai complicate?

În al doilea rând, chiar și cu situația justiției așa cum e, Gregorian Bivolaru a fost condamnat pentru acte sexuale cu minori. Yoghinii spun că Mădălina Dumitru, victima în acest caz, a negat că ar fi fost abuzată și a negat că ar fi fost într-o relație sexuală cu Gregorian Bivolaru. Spun și că ea a fost abuzată de poliție și pusă să semneze o declarație mincinoasă ca să-l condamne pe Bivolaru.

Din păcate, două lucruri urâte pot fi adevărate în același timp. Mădălina Dumitru într-adevăr neagă totul și și-a retras declarația dată sub constrângere în 2004; dar Bivolaru a fost condamnat în baza unor interceptări telefonice care au demonstrat că a avut o relație cu ea, nu în baza declarației ei retrase. În același timp, Mădălina Dumitru a fost într-adevăr abuzată în 2004 de statul român. Simplul fapt că-i știm numele o demonstrează - identitatea și imaginea ei ar fi trebuit să fie trecute sub tăcere, nu să ajungă pe toate canalele de știri. Faptul că a fost târâtă la poliție, bruscată și agresată să dea declarații în lipsa părinților sau a unui avocat a fost mizerabil. Cu alte cuvinte, Mădălina Dumitru a mâncat abuz pe pâine când era minoră.

Părerea mea personală e că într-adevăr autorităților le-a păsat mai mult să găsească ceva contra yoghinilor decât să protejeze o victimă care avea 17 ani în momentul respectiv (relația ei cu Bivolaru era din 2002, conform interceptărilor). Cred sincer că atitudinea lor i-a tăiat multe oportunități în viață și aproape că a asigurat faptul că va rămâne loială yoghinilor, pentru a fi martira lor de serviciu.

Pe lângă aventurile sexuale ale lui Bivolaru în lumea minorilor, yoghinii au mai fost acuzați în România de trafic de persoane și alte lucruri destul de grave. E drept, multe fapte s-au prescris, iar de unele au fost achitați. Totuși, deși n-au prea fost condamnări în urma evenimentelor din 2004, de acolo s-au pornit discuții publice pe internet în care au fost dezvăluite multe dedesubturi ale Mișcării. Din 2005 încolo yoghini și foști yoghini s-au strâns în locuri precum forumul Softpedia, pe faimosul thread „Misa și Bivolaru - pro și contra”, apoi pe defunctul forum exmisa, pentru a discuta tot felul de dedesubturi ale grupării, scoțând la iveală lucruri precum filmări pornografice vândute fără acordul participanților și nu numai.

De la spiritualitate la abuz

Articolul lui Andreescu zice așa:

Mișcările asociate erotismului sacru nu sunt compatibile chiar prin învățătura lor cu agresiunile sexuale.

Prieteni, spuneți-mi: există oameni care una spun și alta fac? Pentru că eu știu că da, iar faptul că învățătura unui grup spune una nu cauzează imposibilitatea membrilor grupului de face pe dos.

Dar cum se poate reconcilia ideea de erotism sacru - și de sexualitate care trebuie întotdeauna să fie spirituală și înălțătoare - cu abuzuri sexuale la nivel de Mișcare? Sugestia lui Andreescu e că nu se poate. Sugestia mea e că se poate prea ușor.

Revenim la ce spuneam mai sus: la MISA, filozofia spune că sexualitatea nu e un scop, ci o metodă. Întrebarea finală nu e dacă ți-a plăcut sau dacă te-ai simțit bine, ci dacă ai ajuns mai aproape de Dumnezeu, pășind mai departe pe calea spirituală. Iar această apropiere de Dumnezeu e dificilă, deoarece yoghinul e văzut ca o ființă care încă se luptă cu egoul și propriile limitări. Dacă este incapabil să se deschidă în fața divinității din probleme cum ar fi incapacitatea de a iubi, jena, mândria, importanța de sine, atunci confruntarea cu propriile limitări poate duce la suferință. Yoghinul trebuie să învețe lecția, iar atunci suferința e doar o durere de creștere.

Vedeți încotro ne îndreptăm? Sau încă nu? Hai să insistăm.

În fiecare om e o scânteie din Dumnezeu, care e Sinele său adevărat. Și în tine e una. Ești o ființă divină, dar jocul lui Dumnezeu e să se prefacă că e rupt de sine și mărunt. Ne ascundem în spatele egoului, o mască ce ne ascunde propria noastră natură divină. Ceea ce suferă nu face parte din tine. Trebuie să treci peste suferință, să te împaci cu tot ce e în jur. Uneori e greu, uneori întâmpini obstacole care te fac să te simți neplăcut sau să te îndoiești, dar trebuie să perseverezi, pentru că la final e Dumnezeu.

E clar? Sau încă nu? Hai să fim concreți.

Dacă simți că ceva e în neregulă, problema e la tine. Egoul tău e de vină. Cursul vrea să-ți facă bine. Ceilalți yoghini vor să-ți facă bine. Maestrul nu doar că vrea să-ți facă bine, ci știe și cea mai bună cale s-o facă. Dacă ai ocazia să primești o inițiere spirituală deosebită și tu o refuzi, asta e clar o dovadă că egoul tău se revoltă la ideea evoluției. Dacă e vorba de o inițiere sexuală, ar trebui să știi deja că energia sexuală e cel mai mare rezervor de energie al ființei umane și ar trebui să vrei cu atât mai mult s-o primești ca să poți folosi energia respectivă în scop spiritual. Ce te oprește? Pudoarea? Jena? Problema e la tine. Îți vine să vomiți la gândul de a face anumite lucruri? E pentru că ai influențe demoniace, pentru că te agăți de mărunțișuri. Larvarule. Ești o larvă. Nu e o insultă. E o constatare. Ești o larvă care nu vrea să devină fluture. Nu poți trece de gărgăunii din capul tău ca să evoluezi.

…E clar?

Cu baza asta filozofică, aproape orice lucru poate fi văzut ca o probă spirituală și o oportunitate de creștere. Reticența devine parte din povestea căii spirituale și a depășirii obstacolelor. Experiențele negative sunt reinterpretate într-o cheie în care ele devin teste și încercări în drumul tău către un scop divin. Și atunci, spuneți-mi și mie: este posibil ca cineva să profite de acest punct de vedere ca să te convingă să faci lucruri pe care nu ți le dorești? E posibil ca cineva să te convingă că trebuie să-ți depășești reticențele și să lași la o parte dubiile și obiecțiile astfel încât să ai o experiență urâtă, dar de care să insiști că ți-a fost utilă?

Pentru că eu zic că da. Și zic că incompatibilitatea dintre învățăturile de la MISA despre erotismul sacru și abuzul sexual nu înseamnă că abuzurile nu pot avea loc - ci că în momentul în care suferi un abuz, toți cei din jur vor încerca să te convingă că abuzul nu a existat.

(E valabil și pentru alte tipuri de abuz sau de experiențe negative. Nu poți nici măcar să fii supărat pentru că cineva ți-a stricat un obiect pe care i l-ai împrumutat, pentru că de fapt e un test care să-ți arate să nu te mai atașezi de obiecte.)

Abuzul sacru-spiritual

În cadrul articolului său, deși Andreescu susține (împreună cu Introvigne) că abuzurile sexuale nu ar trebui tolerate, iar libertatea religioasă nu e o apărare legitimă pentru violatori, în rest face doar apologia MISA. Am văzut deja că el spune că abuzul sexual e incompatibil cu învățăturile Mișcării. Cine știe, poate că se gândește doar la viol ca atare că nu s-a întâmplat - dar atunci e naiv.

Abuzul sexual nu înseamnă doar să violezi cu agresivitate pe cineva, ci poate însemna și să presezi pe cineva în mod constant până cedează. Chiar dacă Andreescu vorbește constant de descinderile statului român în 2004, face referire și la descinderile franceze din 2023, care au fost făcute pe baza plângerilor unor persoane care au fost la curs. Numele persoanelor nu au fost făcute public; din câte știu, nici toate detaliile investigațiilor nu au fost dezvăluite. Andreescu argumentează contra unor lucruri din prezent pe baza unor abuzuri din trecut, făcute în alt context, de alți făptuitori.

În retorica lui contra descinderilor din Franța, se întreabă și așa ceva:

Este legitimă suspicionarea noilor mișcări religioase de către autoritățile statului?

Sincer? Da. Dacă aș fi într-o organizație însărcinată cu siguranța națională, aș suspecta orice iese din comun, pe principiul că e meseria mea să suflu și în iaurt. Apoi, trebuie avut în vedere că există situații în care discrepanța de putere dintre indivizi e suspectă. Relația învățător spiritual-discipol include un dezechilibru de putere care e exploatabil și merită să existe moduri de a rezolva potențialele exploatări.

Dar suspiciunea nu e același lucru cu agresiune. După cum spuneam, în 2004, statul român a dat cu oiștea în gard în ultimul hal.

Apoi, spune Andreescu, făcând o comparație între atitudinea față de BOR și cea față de MISA:

Nu au fost raiduri în mănăstirile de unde vin zvonuri, unele verificate peste timp, că tinerii refugiați acolo, complet vulnerabili, suportă abuzuri sexuale

Faptul că BOR-ul se bucură de un statut privilegiat care face abuzurile să înflorească în sânul ei nu înseamnă că și la MISA ar trebui să fie la fel, deci Andreescu și-a ales o comparație nefericită. În mod ideal, justiția ar trata orice abuz în mod egal, fără să lase instituții respectate să-și facă de cap în timp ce abuzează de cele care au parte de derâderea publicului.

Pe de altă parte, comparația e interesantă. Deși n-o spune direct, atunci când Andreescu acuză orice descindere contra yoghinilor ca fiind abuzivă, implicația ar fi că vrea tocmai acest gen de statut privilegiat și pentru MISA. Să nu existe raiduri, nici chiar când există zvonuri că lucrurile nu sunt în regulă.

E cel puțin ciudat să militezi pentru imunitatea legală a cuiva cu privire la abuzuri sexuale.

Introvigne și Franța

Ca să revenim la cel care a deschis subiectul MISA și erotismul sacru: Massimo Introvigne. A scris un articol legat de evenimentele recente din Franța.

Introvigne spune că „spălarea pe creier” nu există - lucru cu care sunt de acord. Spălarea pe creier este o teorie conform căreia mintea umană poate fi transformată fără voia persoanei, diminuându-i capacitatea de a gândi și inducându-i noi idei. Gândiți-vă la filmele cu agenți care se activează când aud o melodie, sau la „1984” de George Orwell, unde la final, după ce a fost torturat în fel și chip, personajul principal simte că-l iubește pe Fratele cel Mare. Viața reală nu e așa, ok?

Ce se întâmplă e mai banal: niște oameni sunt deschiși la o idee și primesc o mulțime de informații care o confirmă. Printre informațiile respective sunt strecurate și idei noi, care sunt susținute de alte informații. Până la urmă, persoanele încep să le accepte ca parte din viziunea lor despre lume. Asta e tot. Așa transformi pe cineva care e vag de dreapta în antisemit. Așa transformi pe cineva care e interesat de yoga în cineva care vorbește constant de energii, sexualitate, conspirații masonice, ars karma și altele asemenea. Poate că unii yoghini nu cred în conspirația masonică, poate alții nu cred în extratereștri, dar adoptă alte elemente din fondul comun. E normal. Așa funcționăm ca oameni: primim informații și ne formăm opinii despre ele, iar apoi ne modificăm comportamentul.

(Există moduri de a nu te lăsa furat de peisaj și au de-a face cu gândirea critică.)

Apoi, Introvigne introduce noțiunea de „apostat”, un fost membru al unei grupări care devine militant contra grupului din care a plecat. El spune explicit că asta nu e o judecată de valoare.

Conform lui Introvigne:

• acțiunile din Franța se bazează pe mărturiile a șase ex-membri;
• cei șase ex-membri sunt „apostați”;
• printre „apostați” sunt unii ale căror experiențe datează din urmă cu mai bine de un deceniu;
• „apostații” au ca motivație răzbunarea personală;
• „apostații” au deschis în unele cazuri școli de yoga rivale;
• „apostații” au cerut deja daune prin procese civile;
• experiențele respective se bazează pe ideea că nu sunt consensuale din cauza „spălării pe creier”;
• persoanele ridicate în Franța la descinderi erau acolo în completă cunoștință de cauză și înțelegere a faptului că se vor culca cu Bivolaru pentru scopul inițierii sexuale (dacă acesta era scopul vizitei lor acolo);
• în toate grupările, „apostații” sunt mult mai puțini decât cei care au plecat pur și simplu;
• discrepanța de număr dintre „apostați” și cei rămași demonstrează că „apostații” greșesc.

Informațiile despre persoanele care au depus mărturie în Franța nu sunt publice, deci Introvigne nu are de unde să cunoască identitatea persoanelor respective și cu atât mai puțin motivațiile lor. În plus, deși a spus că eticheta de „apostați” nu e una de valoare, tocmai a atacat „apostații” prin prezumția de răzbunare personală.

Asta înseamnă una din două:

• Introvigne inventează de la sine putere. Crede că oricine are ceva de rău de zis despre MISA e un activist militant care-și centrează întreaga identitate pe distrugerea MISA din spirit de răzbunare și pentru a elimina un adversar de pe piața de școli de yoga.
• Misanii i-au spus lui Introvigne că ei cunosc persoanele în cauză și le-au portretizat, iar Introvigne i-a crezut pe cuvânt.

În ambele situații, Introvigne greșește.

Dacă inventează, evident, problema principală e că își prezintă imaginația ca fiind realitate și dezinformează pe baza unor lucruri care nu există decât în capul lui. Dar pe lângă asta, logica pe care o implică gândirea lui face să nu poată exista critică legitimă a unei mișcări religioase noi. Fiți atenți: oricine are plângeri contra unei grupări religioase e un „apostat”; numărul „apostaților” e mereu foarte mic comparativ cu al membrilor care insistă că totul e în regulă; dreptatea e stabilită democratic, în funcție de numărul mai mare de susținători; deci cei care se plâng nu au niciodată dreptate, fiind puțini.

Dacă are informațiile de la yoghini, atunci măcar nu inventează el - dar e nescuzabil de părtinitor pentru un cercetător. Yoghinii de unde au informațiile respective? Se pot verifica? Este perfect sigur că niciun yoghin nu vorbește pe baza a ce crede în loc să vorbească pe baza a ce știe? Pentru că yoghinii știu și că Cecilia Tiz ar fi o super-agentă a SRI-ului care ia 7000 de euro pe lună de la Adrian Năstase să activeze anti-MISA. Sau l-au purtat prin tribunale pe un fost yoghin (M.C.), acuzându-l aiurea că ar deține blogul exmisa (notă: blogul exmisa nu este același lucru cu defunctul forum exmisa, iar M.C. nu deține blogul).

În fine. Hai să n-o mai lungesc. (Nu știți cât am tăiat deja.)

Încheiere

Practicile MISA merită studiate, măcar pentru a fi discutate mai târziu în cunoștință de cauză. Sistemul de credințe, modul în care e implicată sexualitatea, felul în care yoghinii integrează învățăturile Mișcării în viața lor, toate pot fi interesante.

În ciuda faptului că s-a discutat ad nauseam subiectul, merită discutate și abuzurile contra yoghinilor din 2004, cu toate efectele lor asupra Mișcării și viziunii lor de grupare sub asediul forțelor malefice.

Dar modul în care sunt tratate aceste subiecte acum de apologeții MISA e superficial și părtinitor. Nu putem discuta de „erotism sacru” fără a discuta pe larg și partea întunecată și potențial coercitivă a acelei „sacralități”. Iar felul în care se comportă față de „apostații” din Franța e în stilul clasic de a da vina pe victimă, chiar și înainte de a ști cine e victima.

Când am început eu să vorbesc deschis despre MISA acum mai bine de 10 ani, erau foarte puține persoane care vorbeau în presă despre subiect cu nume și prenume - sau chiar și sub pseudonim. Între timp, au tot apărut foști yoghini care să vorbească, în principal femei și multe dintre ele din străinătate. Una dintre teoriile mele e că persoanele din străinătate își cunosc mai bine drepturile și au mai multă încredere în sistemul de justiție decât românii.

O a doua teorie a mea este că societatea noastră e mult mai pudică decât vestul. Bancurile despre sex și sugestiile sexuale abundă, dar cu greu discutăm sincer de sexualitate, iar orice e ieșit din tipare e suspect și scandalos. Pe undeva, ideea că „erotismul sacru” e văzut cu ochi răi și judecat negativ e adevărată; dar același lucru se poate spune și despre BDSM sau alte lucruri mai puțin uzuale. Dacă devierea e văzută ca fiind un lucru rău în sine, atunci e normal că dacă cineva are de suferit într-o situație atipică pe care a ales-o, e vina ei pentru că a ales situația atipică. În vest, însă, acceptarea și deschiderea sunt mai mari, deci se poate discuta mai nuanțat. Da, ai ales ceva atipic, dar întrebarea e și cum s-au comportat ceilalți. A existat consimțământ? A existat coerciție?

MISA pretinde că vrea ca întreaga lume să aibă o atitudine mai pozitivă față de sexualitate, dar cred că tocmai pudoarea românească și tratatarea practicilor sexuale ca tabu le dau putere și le ascund mai bine abuzurile. O deschidere mai mare față de subiect înseamnă că e mai ușor să recunoști când cineva face presiuni asupra ta și că știi unde să te duci și de la cine să ceri ajutor când îți dai seama că cineva abuzează de tine.