Wednesday, May 26, 2021

"Diavolii ce se deghizează cu viclenie în straie de îngeri": "O noapte furtunoasă"

Neasemuitul eliberat și realizat spiritual, cel a cărui omnisciență și clarvedere divină străpunge atât zidurile tainițelor cât și negura timpului, 
a stârnit iar o tulburare în cadrul măreței adună(tu)ri, pe care o păstorește precum păstorul din povestea "Petrică și lupul".

Fără a mă ridica deloc la înălțimea spiritului profetic și clarvăzător al Mărețului, cred că înțeleg despre ce e vorba și risc predicția cum că,
în final, totul se va dovedi doar o furtună într-un pahar cu apă, iscată de o ciocnire de orgolii aflate în luptă pentru putere,
inflamată de paranoia Marelui Realizat. S-o luăm sistematic:

GB trage un semnal de alarmă despre "diavoli deghizați în straie de îngeri", ce acționează în cadrul cursurilor MISA.
El începe prin a da citire unui mesaj al unei ”aspirante” care a postat pe grupul de Telegram "Exemplificări Spirituale 1990-2021"
un mesaj de îndemn la practica spirituală cu privire la Atributului Iertării.

Acest mesaj pare ticluit chiar de către GB însuși sau cel puțin la sugestia acestuia.
E ca și cum se urmărește să se creeze în mod artificial pretexte pentru a se transmite inestimabilele învățături și revelații ale Mărețului.
Cum stătea o aspirantă oarecare și se gândea așa, spontan, cu mintea la revelațiile divine ale lui GB, la felul cum caută cursanții tehnici noi
”deși stau cu fundul pe comoara atributelor”, exact în momentul acela (ce sincronicitate!) apare o colegă (după username) care chiar asta căuta!
Și o ghidează pe respectiva colegă de parcă GB însuși i-ar ține o conferință.

Iar dacă totuși mesajul nu e ticluit de GB, e vorba de o "aspirantă" extrem de lingușitoare, care se gudură pe lângă guru
de parcă ar vrea să-i intre în grații, urmărind un scop anume.


”Aspiranta” reclamă că moderatoarea grupului, având pseudonimul "Angel's Victory",  a cenzurat imediat mesajul și apoi i-a scris
că mesajele referitoare la Atributele Dumnezeiești să fie trimise doar în privat și niciodată să nu le mai posteze pe Grup.

Împreună cu instructorul S.C. reclamanta a observat că, după ce a șters sfatul cu privire la Atributul Iertării, aceeași moderatoare a permis o altă postare
în care se afirma cum că se știe o altă tehnică a iertării cu mult mai puternică decât cea cu Atributul.

comentariu:
De unde știe autoarea mesajului că e vorba de o "moderatoare"? Este foarte greu este de distins genul îngerilor...
Chiar și dacă profilul public ar afișa asta (deși nu cred), tot nu înseamnă că așa este și în realitate.
Și-a deconspirat fără să-și dea seama genul în corespondența privată? Un Admin abil ar ști să prevină asta.
Se poate ca autoarea mesajului să fi avut un indiciu subțire sau a înțeles fără temei că "Angel's Victory" e o "îngeră".

Dar dacă totuși autoarea mesajului știe sigur cine e "Angel's Victory", atunci e vorba de o înscenare ordinară,
cu bilete sau mesaje ticluite, așa cum adesea se petrece la MISA.
Este probabil că asistăm la un "șut la gioale" din lupta pentru putere din MISA.

M-aș risca la presupunerea că tehnica pe care "Moderatoarea" (Victor/ița) "a permis-o" să fie postată este "tehnica iertării"
dată de marele discipol și succesor al lui GB Adinathananda la Congresul MISA din 2014, care se bazează tot pe Atributul Iertării,
dar care este mult mai detaliată și cuprinzătoare în ceea ce privește aspectele atitudinii iertării.

Apoi au apărut alte comentarii ale unora care spuneau și ei că se îndoiesc de faptul că revelația referitoare la Atributul Iertării 
ar fi la fel de bună precum alte tehnici cunoscute.

Un alt admin al grupului respectiv, întrebat despre asta, a declarat că nici el nu știe cine anume este persoana respectivă,
pentru că se ascunde în permanență și nu își dă numele real, 

După un nou discurs lung și lemnos al ”Ghidului”, despre Atribute și cât de formidabilă e revelația lui, urmează manifestarea plină de iubire divină
a Atributului Iertării Bipolare, față de această imbecilă care, după modul în care a acționat arată că este deja o dușmancă îndârjită
a revelației referitoare la Atribute și a devenit instrumentul unor categorii de demoni care o incită să acționeze în aceste mod
și care se ascunde ca o șobolancă și refuză să își dea numele.

GB ordonă să fie depistată neîntârziat această persoană vicleană, parșivă, care apoi să fie anunțată că va fi iertată
pentru ticăloșia de care a dat dovadă și, de asemeni, să fie identificați, demascați și izolați toți cei care procedează astfel.

Apoi, ca și cum ar fi știut deja identitatea șobolancei, GB declară că numele acestei persoane va fi expus de noi într-o intervenție scurtă, ulterioară
și astfel se va putea afla cine este acea persoană deghizată în îngeră care, de fapt, este instrumentul demonilor.

Toți cei care procedează astfel sunt declarați vrăjmași îndârjiți ai revelației fundamentale despre Atributele divine pe care bunul Dumnezeu
a oferit-o în cadrul acestei școli spirituale, pentru prima dată în ambianța acestei planete.

comentariu:
După ce GB i-a îndemnat pe adepți să se scaneze reciproc cu lampa cu ultraviolete pentru a-i depista pe cei marcați izotopic prin termoscanare,
după ce i-a îndemnat ca, înainte de a face amor, să jure unul față de altul că nu s-au vaccinat,
iată că acum îi îndeamnă
să se suspecteze și să se demaște unul pe altul, pentru curățirea școlii de elementele dușmănoase contrarevoluționare.

"Pârâți-vă unul pe altul, așa cum v-am învățat eu! Prin aceasta vor cunoaște că sunteți ucenicii mei!"

Atunci când "Victorița" va fi demascată în plenul ședinței de partid, ea va declara spășit(ă) iubire și credință veșnică Marelui Ghid,
mărturisind că de fapt a crezut că face bine, invocând următorul argument:

Încă de la început, cel/cea care a creat acest grup - "Angel's Victory" - a specificat clar că nu se vor posta decât
exemplificări și materiale ce au fost difuzate PUBLIC pe canalele media oficiale ale MISA.

De altfel, un grup denumit "Conferințe Spirituale" a fost șters subit pentru că acesta conținea materiale înregistrate pe la diferite activități
și care circulă inclusiv pe tot felul de DVD-uri vândute "neoficiale" pe la curs.

Motivele acestei restrângeri la manifestările oficiale ale MISA sunt următoarele:
- pe grup au ajuns și persoane care nu sunt la curs, persoane care au fost dar nu mai sunt în prezent la curs (cum era cazul meu),
precum și "cursanți" de la "Ochiul și Timpanul" (SECU, pentru cei născuți după '89).

- secretomania dementă de la MISA care a făcut ca și cele mai banale acțiuni spirituale să se desfășoare în taină,
ca nu cumva să beneficieze de "inițieri, revelații sau de câmpul de integrare" și cei ce nu cotizează.

Prin urmare, acțiunea "Victoriței" apare ca fiind"armonios integrată" în contextul paranoid de la MISA.
Ea n-a făcut decât să cenzureze instinctiv o "inițiere" care poate fi oricând considerată "secretă" de către "ghidul" cel plin de figuri,
care oricând se poate trezi să afirme că e vorba de nu știu ce revelație rezervată doar celor puțini, așa cum a pățit și D.B.
care a publicat cartea "JAPA Yoga", pe care Shivananda scrisese "dedicată poporului indian".

Și ca să nu pice de fazani, toți intructorii suflă și-n iaurt și cenzurează tot ce poate fi considerat "secret",
permițând în schimb postarea altor tehnici mai "ușurele".

Degeaba se ambalează GB, "Victorița" n-a făcut decât să-i aplice politica paranoidă de izolare față de exterior,
în care totul trebuie să rămână înăuntru, deși tot el proclamă că misiunea spirituală a MISA e planetară.


Modalitatea de intrare în comuniune cu energia Atributelor este descrisă pentru public.
Dar pe nici una dintre aceste pagini nu se prezintă în clar în ce constă fiecare atribut în parte, ci doar o listă.
Degeaba dai tehnica generală, dacă nu știi semnificația precisă a aspectului contactat mental.
Așa că Atributele sunt prezentate ca și cum ar fi de fapt secrete, iar "Victorița" poate totuși să se scoată la faza asta!

Pe pagina publică special creată pentru Atributele Dumnezeiești, informațiile sunt date cu zgârcenie:

Informații ceva mai explicite pe site-ul oficial al MISA - Taina dezvăluită în premieră a Atributelor Dumnezeiești,
dar cu invitația de a adera la școală:
"Găsiți aici o listă completă, în ordine albabetică, listă ce va fi actualizată pe măsură ce noi Atribute Dumnezeiești
vor fi revelate sau exemplificate în cadrul școlii noastre."


În final, GB se va mulțumi să tragă un perdaf public dar ușor atenuat (un pumn cu mănușă de burete), ca să nu se spună
că a făcut scandal de pomană (și de pomină), după cum el însuși a declarat ”cu anticipație” că o va ierta pe respectiva "șobolancă".

Iar imaginea de atoateștiutor și atoatevăzător a ghidului se va întări în fața adepților.
"Ai văzut cum a descoperit-o? Pe toate le vede și le știe, nimic nu-i poate scăpa!"
Doar simțul realității îi scapă, din ce în ce mai des în ultima vreme...


PS. În realitate, "Angel's Victory" e un soldat (excesiv de) zelos al MISA și am chiar dovada.
Atunci când a fost postat pe Telegram un comentariu care avea adăugat un "zâmbet", imediat au început verificările.



No comments:

Post a Comment

tag form to add a photo:

[image width="400px" rel="nofollow" src="image_link"/]

do not go beyond a width of 400