subtitlu: ”Dezintegrarea școlii noastre prin urmarea căii tantrice” (urmare din partea a 4-a)
În această ultimă parte a expunerii, Stoian vorbește despre relația dintre ”școala de yoga” și societate.
M. Stoian:
Un lucru pe care am vrut să-l menționez aici este atitudinea de victimă, care este specifică școlii noastre. Am observat și alte
școli, dar există una aproape specifică școlii noastre, nu în totalitate, nu avem exclusivitate pe asta, e atitudinea de victimă.
Am avut tendința să dezvoltăm în timp un fel de atitudine de victimă datorită faptului că suntem atacați de băieții răi, bla bla.
Această atitudine de victimă are unele efecte secundare foarte ciudate. Unul dintre ele este faptul că atitudinea de victimă
subliniază o atitudine arogantă. Mulți dintre cei care au această atitudine de victimă gândesc: ”noi suntem superiori și suntem
victimele băieților răi”.
Într-adevăr, este vorba și despre o atitudine de superioritate și aroganță ce este dusă la extrem. Cei de la MISA se consideră
perfecți, dumnezeiești, ei nu greșesc niciodată și nici nu pot greși, așa că să nu-i atingi nici cu o floare!
Un exemplu penibil este reproșul pe care cei de la MISA l-au adresat fostei cursante numită Miranda, una dintre victimele ce
au depus plângere împotriva lui Bivolaru care, în podcast-ul BBC ”Bad Guru”, s-a referit la Bivolaru ca ”ghidul spiritual al taberei
de yoga”, denumire considerată ofensatoare de către MISA(!?), deși acesta este un aspect absolut minor în comparație cu
acuzațiile de abuz sexual și exploatare sexuală pe care aceeași cursantă le-a făcut la adresa lui Bivolaru.
Mai mult, ei se consideră singurii deținători ai adevărului și pretind că au primit direct de la ”dumnezeu” misiunea luminării
și a salvării planetei, fapt ce ar fi scris în Codul Bibliei, așa că noi ceilalți, profanii, nu doar că nu trebuie să-i vorbim de rău,
dar ar trebui să-i pomenim și să-i slăvim în permanență! Cine se îndoiește câtuși de puțin de MISA, nu doar că se înșeală
din start, ci este chiar demonic și va ajunge în iad, pentru vecie!
Dar mai este un motiv pentru care MISA se face foc și pară când sunt atinși câtuși de puțin la imagine: ei știu că sunt vinovați
de respectivele acuzații și caută urgent să abată atenția în altă parte și, evident, să-i intimideze pe cei care îi cercetează.
Cineva care ar fi acuzat pe nedrept nu ar fi atât de vehement, mai ales că știe că are probe ale nevinovăției și, mai ales,
nu ar răspunde printr-un contraatac (”ba voi sunteți cei răi!”), fapt care îi dă de gol că se știu vinovați, în modul cel mai clar!
M. Stoian:
De fapt, unele dintre lucrurile pentru care suntem atacați sunt corecte. De exemplu, sincer vorbind, avem niște atitudini sectare.
Sigur, nu suntem o sectă ca atare și este o exagerare grosolană să considerăm MISA ca o sectă, MISA și NATHA și toate școlile,
este o școală spirituală, o rețea de școli, dar avem atitudini sectare, așa că ar trebui să fim atenți când negăm asta.
Nu ar trebui să fim atât de vehemenți când spunem ”nu, nu e adevărat!”
Din moment ce MISA își arogă statutul de unică deținătoare a adevărului, de cea mai înaltă școală din toate timpurile și posesoare
a celor mai înalte taine dumnezeiești, urmându-l pe trimisul lui ”dumnezeu” pe pământ care are revelații în premieră planetară,
eticheta de sectă nu este nicidecum o exagerare, ci este chiar încadrarea firească! Dar să vedem care sunt atitudinile sectare:
M. Stoian:
Suntem un pic fanatici. Stăm uneori foarte prost în integrarea muncii administrative. Prin urmare, societatea se simte amenințată
de faptul că suntem atât de ciudat organizați. Deci nu este complet departe. E adevărat, se folosesc de aceste lucruri, de defectele
noastre, pentru a ne ataca. Dar există defecte la oricine, așa că o persoană cu atitudine spirituală cel puțin va recunoaște
”Ascultă, am slăbiciunea mea. De aceea mă atacă”. În caz contrar, contrazicem propriile noastre principii.
Toți îi învățăm pe cursanți: ”Știi, nimic nu e întâmplător. E slăbiciunea ta, e rezonanța ta, accepți rezonanța” și așa mai departe.
Și apoi dintr-o dată, în ceea ce privește atacurile societății, suntem perfecți și ei sunt băieții răi. Este abuziv și nu este corect.
Da, asta e problema la MISA: ”proasta integrare a muncii administrative”! Ideile aberante, devierea asteroizilor și cometelor,
teoriile conspirației, consumul de urină de la partenerii sexuali, sexul în grup și poliamorul, manifestarea stranie a lui Bivolaru,
invocarea extratereștrilor, paginile web cu iz de sectă bizară, atitudinea mesianică, fanatismul dement (nu doar ”un pic”!),
jurămintele de păstrare a secretelor, pe sănătate și nenorociri personale, nu astea sperie societatea, ci ”partea administrativă”!
La un moment dat, are loc un dialog scurt dar interesant cu cei din public:
voce feminină din public: În general, pe net în zilele noastre se scriu și se compilează astfel de bloguri anti-MISA, dar scriu
ca și cum sunt niște biete victime și, cumva, au descoperit asta acum...
M. Stoian: Fac mișto.
din public: Da, sunt întotdeauna victime ale tuturor.
M. Stoian: Da, exact.
din public: (There's obviously not a strong side/or/ site). Evident că nu sunt partea dură/sau/Evident că nu sunt un site puternic.
Uite că de la un astfel de site vi s-a tras vouă - ”Ghidului”, ție și nevestei tale - Mihăiță din Georgia cea ”turistică”!
Nu bănuia Stoian-cel-Alb că, peste un deceniu de la acea discuție, îi va veni lui rândul să strige că e victima băieților răi bla bla!
Pe aceste bloguri/forumuri și-au povestit pățaniile victimele reale ale abuzurilor bivolare, de acolo au ajuns la urechile jurnaliștilor,
ale organizațiilor anti-secte, victimele au luat legătura cu alte victime și s-au organizat, au luat apoi legătura cu autoritățile și,
uite-așa, au fost tăiate capetele hidrei, adeverindu-se ”ceea ce scriau blogărașii la mișto”!
M. Stoian:
Atitudinea de victimă are ca fundal un fel de atitudine arogantă. Ne considerăm deasupra legii, deasupra tuturor. Nu tot timpul,
dar sunt unele lucruri pe care trebuie să le corectăm cu adevărat. Împreună cu neprofesionalismul în a ne prezenta în fața societății,
asta face un teren foarte fertil pentru aceste abuzuri împotriva noastră. Drama se datorează lipsei de participare la apărarea școlii.
Majoritatea oamenilor nu participă activ la apărarea școlii. Ei nu realizează cât de ciudat arătăm în fața celorlalți. Vă pot spune
pentru că sunt acolo în fruntea apărării și vă pot spune foarte des că vorbesc cu oameni care nu ne înțeleg apărarea pentru că
și noi arătăm ciudat. Așa că atunci când încercăm să prezentăm lucrurile de acolo, le este greu să înțeleagă.
Și mulți ar înțelege asta dacă ar participa, dar nu o fac. Prin urmare, ei cred că suntem bine, ne descurcăm bine, suntem atât
de perfecți și de buni și acești oameni răi ne atacă și atât. Nu, asta nu e tot. Aceasta este o versiune teribilă, abuzivă și simplificată
a adevărului. Nu e adevărat. În realitate, de exemplu, unele dintre procesele din România sunt pline de erori pe care le-am făcut noi.
Deci aceasta este problema. Vedeți, avem o atitudine de victimă, dar atitudinea noastră de victimă nu este corectă.
”Ne considerăm deasupra legii, deasupra tuturor”. Această atitudine arogantă vine din credința inoculată de Bivolaru că
tot ce se face la MISA e ”dumnezeiesc integrat”, deși acțiunile încalcă evident atât legile, cât și bunul simț.
Deși ”ghidul” spune mereu că ”totul este posibil, dar nu totul este permis”, iată că și-a permis orice ticăloșie care, în opinia lui,
este divin integrată pentru că ”s-a primit răspuns afirmativ la consacrare” pentru aceste aberații, așa cum a declarat și Ghidul
în fața instanței: ”Il nete pa d’abuz sexuel, votre oneur, purcoi je recepte iun repons afirmativ a la consecrasion”. 🔗
Atitudinea de aroganță se vede în toate comunicatele Biroului de Presă al MISA atunci când apar dezvăluiri în presă.
În loc să combată acuzațiile cu argumente, cei de la MISA le reproșează jurnaliștilor că sunt vânduți, apoi se laudă, arătând
cât de măreață și de virgină este școala ezoterică de yoga, amplificând astfel impresia de ”ciudați”.
Atunci, în 2013, Stoian critica atitudinea de victimă, dar acum în 2025, arestat fiind în Georgia, o ia în brațe!
Dar care ar fi atitudinea corectă, în opinia lui Stoian?
M. Stoian:
În primul rând, ar trebui să avem atitudinea câștigătorului. Mai întâi ar trebui să ieșim și să-i învățăm și să arătăm lucrurile.
În prezent, ne ascundem aproape tot timpul. Nu este corect. Grieg nu apare public acum, dar trimite prelegeri, face atât
de multă activitate, deși își riscă viața. Și uneori oamenii chiar îl învinuiesc, dar dacă este suficient de curajos, va veni acolo
pentru a face față provocărilor. Într-adevăr, câți dintre ceilalți care au fost acuzați sau ceva și-au continuat activitatea?
Majoritatea, pur și simplu au dispărut. Nu au ținut o prelegere după aceea. Pur și simplu au dispărut, ceea ce nu este corect.
Nici această atitudine de victimă nu este justificată. Este doar un eșec al alchimiei interioare și un semn clar al lipsei de succes
în practica spirituală. O persoană cu succes în practica spirituală, și mai ales în alchimia interioară, nu poate cădea în atitudinea
de victimă pentru că este o persoană plină de resurse, este o persoană care are multe soluții la orice problemă care apare.
Dacă-l urmăm pe ghidul spiritual și, evident, el e un câștigător, nu-i o victimă, n-ar trebui să fim și noi învingători în loc de victime?
Pentru că dacă îl urmăm, ar trebui să fim ca el. Adică nu l-am auzit niciodată cu mentalitatea unei victime.
Mare atitudine de câștigător la Bivolaru, mai ales când și-a pus geaca pe cap la Nădlac, apoi a dispărut în vidul cosmic și
a reapărut mare erou abia după ce a obținut, prin minciună, protecția Suediei. Nu s-a ascuns, ci doar s-a ”ocultat”.
Când a avut loc judecarea cererii de eliberare condiționată la Bistrița, a declarat că își asumă fapta și o regretă, apoi la ieșirea
din penitenciar, a spus că nu e vinovat. Apoi a dispărut iar, a început să trimită lecții și conferințe audio penibile, lamentându-se
din când în când că masonii îi trimit scrisori de amenințare cu moartea și că-l hăituiesc. Prins în Franța și adus în fața instanței,
s-a comparat cu Iisus în ce privește ”persecutarea lui”, a spus că e ”înzestrat cu daruri divine și e lider spiritual”, apoi a negat
acuzațiile și a aruncat vina cu eroism pe cursantele ”inițiate” 🔗 și pe răspunsul afirmativ al lui ”dumnezeu”.
Bivolaru nu a pozat niciodată în victimă, doar în câștigător(?) Exact așa arată un învingător adevărat...
M. Stoian:
Multe dintre aceste activități pur și simplu nu sunt o expresie a unei anumite perspective și chiar făceam un experiment,
discutând cu unii dintre oamenii de aici din Danemarca, întrebându-i: ”cum vezi poziția ta peste 30 de ani în școală?
Te vezi pe tine?” Și pentru mulți a fost un șoc. Ei nu s-au imaginat niciodată aici în 30 de ani și, desigur, nu pentru că sunt
foarte bătrâni și probabil că nu vor fi în această lume. Nu, pur și simplu pentru că nu aveau nicio viziune. Ei bine, destul de
interesant, cu cât este mai mare nivelul de conștiință, cu atât este mai largă această perspectivă în mod natural.
Poate pentru Stoian este o viziune minunată, el văzându-se peste 30 de ani mare profesor de yoga, frecând menta la ATMAN,
poate chiar din postura de succesor al lui Bivolaru, așteptând să vină cursantele la ”inițieri”, în timp ce banii curg de la fraierii
fără viziune care muncesc pentru el, dar pentru un cursant obișnuit, să se vadă și peste 30 de ani în aceeași stare, cotizând
la ATMAN până la ultima suflare, asta ar fi o ratare, căci ar însemna cel puțin că încă nu a dobândit eliberarea ultimă!
Imediat după ce conferențiarul a exprimat aceste idei, cineva din public relatează:
persoană din public:
Așa că astă vară, când era inițierea în Krishna la Costinești, una dintre colege mi-a spus că, atunci când a venit momentul
să se angajeze și să ia promisiunea, ea a spus că, pentru tot restul zilei, a rămas blocată într-o clauză și nu a mers mai departe
cu inițierea, zicând doar: ”De acum înainte, toți acei ani, să vii la conferințe chiar dacă nu mai ești la școala de yoga!
Imaginează-ți, chiar dacă nu mai ești la școala de yoga, trebuie să vii să faci asta!” Așa că toată ziua, își bătea colegul la cap:
”Hei, dar cum vine asta? Adică, chiar dacă renunți să mai fii la școala de yoga, trebuie să vii să faci asta!”
(precizare: la inițierea specială pentru Krishna, înainte de a extrage un bilet cu ”DA” sau ”NU”, se completează un formular,
care cuprinde printre altele și un angajament că, dacă vei fi admis la inițiere în urma tragerii la sorți (vei extrage un bilet cu ”DA”),
vei continua să participi la expunerile din fiecare tabără, an de an, timp de 15 ani, chiar dacă între timp vei părăsi cursurile de yoga!)
M. Stoian: Să presupunem că un profesor are o problemă cu promisiunea de acolo și spune ”Nu, este prea mult, nu pot”, și iese.
O persoană se ridică și spune: ”Cred că este o alegere greșită, pentru că nu ai auzit, de exemplu, explicațiile despre promisiunea
solemnă și din cauza asta ești incompetent. E bine că pleci, mă bucur că mergi, pentru că de fapt nu ești calificat să fii aici printre noi!”
Ceilalți vor avea și o altă părere și vor gândi tăcuți: ”Încă unul a căzut. Încă unul se duce, ce mai facem aici?”
Iată o dovadă a modului în care se face la MISA/ATMAN condiționarea mentală a cursanților, prin care aceștia sunt determinați
să rămână în sectă: promisiuni sau chiar legăminte prin care aceștia se angajează să continue să participe la acțiuni ale sectei
mulți ani, chiar și după ce eventual au părăsit gruparea! O recunoaștere de la cel mai înalt nivel a acestui mod de acțiune pervers!
Spre final, revine problema fanatismului:
M. Stoian: Am văzut asta, de exemplu, acum că predau acest curs de Tantra în România, discutând cu mulți oameni care vin
la cursul de Tantra. Și am descoperit că încă poartă înăuntru tot felul de lucruri ciudate. Nu au avut niciodată, spun ei,
dacă îi întrebi în mod conștient, nu au avut îndoieli. Ei sunt pe cale, urmează calea din ce în ce mai pasivi, mai ales pentru că
poartă tot acest lest la care nu li s-a răspuns niciodată, nu au fost niciodată curățate, ca să spunem așa. în loc să urmărești
și să simți că ”Hmm, e ciudat, dar am încredere în Grieg”. Și încrederea lor devine din ce în ce mai oarbă, pentru că sunt
multe motive să nu ai încredere în Grieg. Au multe dovezi de-a lungul timpului. Am vorbit cu oameni și au o mulțime de motive
să nu aibă încredere în Grieg, și momente în care Grieg a greșit și așa mai departe, pe care nu le-au abordat niciodată.
Nu au îndrăznit niciodată să pună o întrebare, stăteau acolo înghițind și acopereau totul cu ”dar am încredere în Grieg!”
Și încrederea lor devine aproape fanatică. De aceea devin atât de mulți fanatici. În România, de exemplu, pentru că
nu li s-a dat răspuns.
A fost un eșec, după părerea mea, al nivelului intermediar, de a oferi răspunsuri corecte și o viziune vie asupra căii spirituale.
Și din această cauză, masa mare devine fanatică, pentru că cum ar putea ei să rămână pe cale? Oamenii mă întreabă:
”Crezi în el?” "Nu. Sincer, nu cred în el. Îl urmez, pentru că e evident!” Ar fi incorect să-i spun credință. Credința este atunci
când nu vezi și urmezi ceea ce vede altul. Eșecul nostru de a-l înțelege se transformă într-o influență călăuzitoare sau în
linii directoare care sunt foarte ciudate pentru oameni. Și chiar devin fanatici. Avem fanaticii noștri pentru că îi creștem așa.
O persoană care urmează 20 de ani un maestru care dă tot felul de semne ciudate, care susține pornografia, la recomandarea
căruia face asta și asta și nu primești niciodată o explicație pentru asta. Continui să-l urmezi? Ai un anumit grad de fanatism
ca să rămâi pe cale. Ești rigid pentru că, altfel, ai fi avut explicații. Ai fi aflat adevărul singur. Fanaticii n-au nevoie de explicații.
Ei urmează orice se întâmplă.
Așadar Stoian recunoaște că ”Grieg susține pornografia”, deși MISA se jură că la ei totul este doar frumusețe și eros pur!
Iar el, Mihăiță, ”îl urmează pentru că e evident” și susține și el pornografia, ba chiar participă la ea, căci joacă în filme porno
și le vinde! Cu toate acestea, MISA este neprihănită, chiar virgină, iar vina pentru scandal o poartă foștii cursanți ”plini de ură”:
M. Stoian: Mă întrebam, de exemplu, de ce avem atât de mulți oameni care se întorc împotriva școlii. Adică, există școli care
au mulți cursanți care părăsesc școala sau au părăsit școala. Asta e tot. Ei nu se întorc împotriva școlii. Analizând această situație,
mi-am dat seama că există o explicație foarte simplă pentru ce avem atât de mulți oameni care se întorc împotrivă. Pentru că ai și
un grad mai mare, un procent mai mare de fanatici. Iar fanaticii rămân mereu fanatici. Sunt fanatici pro sau contra. Deci, un fanatic,
atunci când părăsește școala, devine fanatic să atace școala. De aceea. Acum, întrebarea este, cum îi creăm pe acești fanatici?
De ce avem acest procent? Nu toată lumea, dar avem un anumit procent. Cred că noi îi creștem. Noi, ca prelungire a ghidului spiritual,
pentru că nu reușim să dăm atitudinea corectă, îndrumarea potrivită, atunci oamenii urmăresc o fantomă. Și desigur, devin fanatici,
unii dintre ei, nu au alternativă. Vor urma calea. Deci, ei au în vedere doar atât: „Trebuie să păstrez această cale, indiferent de ce!”
Și apoi o păstrează, chiar dacă în mintea lor creează doar o imagine a adevăratului Grieg. Ei desenează ca trolii ăia de pe peșteră,
pentru că nu e Grieg, e o imagine fantasmagorică a ceea ce este el, pentru că nu au alternativă. Nu s-au întâlnit cu un model.
Tocmai s-au întâlnit cu o imagine și ceea ce văd acolo în fața clasei, e ”nu, asta nu este conform imaginii!” Și din acest motiv,
ei spun: ”Bine, voi urma asta indiferent de ce!” E un fanatic. Și problema este că unii dintre ei urmează calea și merg împotriva ei.
Am observat, de exemplu, unii dintre oameni, chiar și aici în Danemarca, cei care atacau școala, o urmau astfel. Nu au urmat-o
sincer. Și apoi se întorc împotriva ei. Nu vezi niciodată oameni cu o atitudine sinceră de a urma calea adică, chiar dacă au o situație
conflictuală, decid să nu vină la curs pentru că ceva este prea mult pentru ei sau ceva de acest gen, dar nu se întorc împotriva ei.
Ei nu-și consumă viața vânând greșelile școlii sau lucruri de genul ăsta. Aceștia sunt oamenii pe care i-am creat și ar trebui să fim
puțin responsabili, pentru asta pentru că nu ne place. Dacă nu ne place, ar trebui să încetăm să mai producem acest fel de oameni,
pentru că de la ei avem un anumit feedback. Desigur, va exista întotdeauna un anumit procent probabilistic de fanatici într-o
școală spirituală, dar nu atât de multe. Noi avem multe. Avem mai multe decât ar trebui să avem. Ar trebui să avem un procent
natural, cum toată populația are un anumit grad. Ar trebui să avem, poate, acel grad, dar nu mai mare decât atât. Îi creăm pentru că,
după părerea mea, punem prea multe provocări în fața aspiranților cinstiți în loc să creștem noi, iar apoi toată lumea crește, și atunci
nu ai nevoie de fanatism, pentru că ai organizații care țin locul lucrurilor pe care trebuie să le crezi după cuvântul cuiva.
Nu trebuie să crezi. Există un anumit lucru pe care îl crezi, dar în cazul lucrurilor care, să zicem, sunt vechi, nu este o chestiune
de credință. Ai realizat deja, ai atins acel nivel, nu mai este o credință. Dar când nu ai reușit, cursul continuă și mai trebuie să crezi
multe lucruri, totuși nu ai evoluat prea mult. Și atunci rezervorul de credință este plin, este saturat, nu mai poți suporta. Deci, de aceea,
unele dintre lucruri trebuie să treacă de la credință la realizare, la realizare.
Ceea ce vrea să spună Stoian prin această păsărească e că foștii cursanți care se întorc împotriva școlii nu au părăsit-o pentru că
au constatat încălcările flagrante ale principiilor morale ce sunt propovăduite în gura mare chiar de către măreața școală, ci aceștia
ar fi, vezi Doamne, aceia care n-au ținut pasul cu ”formidabilele revelații primite în dumnezeiasca școală ezoterică integrală”,
n-au putut suporta sentimentul ratării definitive și și-au aruncat frustrarea asupra școlii cea fără de cusur!
El dovedește astfel că și-a urmat într-adevăr maestrul pe calea ticăloșiei și a perversității, aruncând mâța moartă în curtea victimelor.
”Dacă ar fi cinstiți, foștii n-ar trebui să atace școala!” Însă aceștia trag semnalul de alarmă asupra mizeriilor care se petrec după
paravanul cursurilor de yoga, tocmai pentru ca alții să nu mai cadă în capcana MISA.
”Îi creăm pentru că, după părerea mea, punem prea multe provocări în fața aspiranților cinstiți, în loc să creștem noi”.
Adică ”NOI vorbim ca și cum am fi atins perfecțiunea, deși avem evident o mulțime de bube în cap, în timp ce cursanții de rând
constată că bat basul pe loc și ajung să se creadă niște ratați, apoi pun cauzele ratării lor pe seama noastră”.
Iar ”NOI” se referă în primul rând la cel care utilizează pluralul de majestate când se referă la el însuși, Majestatea Sa Bivolaru.
Problema e că liderii sunt obligați să se pretindă perfecți față de cursanți pentru a le insufla credința că și ei vor ajunge astfel cândva,
într-o zi, spre a-i determina să adere la școală și să rămână pentru totdeauna. În plus, după ce i-au atras înăuntru, le spun că dacă
vor ieși, vor pierde definitiv unica șansă de evoluție și de eliberare spirituală.
Dacă le-ar spune cursanților ”hei, încă nu suntem realizați spirituali”, atunci fie cursanții ar pleca, nemaigăsind motiv de a rămâne,
ca în dialogul de mai înainte cu ”încă unul căzut la pământ”, fie nu ar mai intra nimeni. Așa că practic sunt condamnați să mintă
și îi condamnă și pe cei care îi urmează. De fapt minciuna începe chiar cu afișele și conferințele de prezentare, unde li se promite
amatorilor un curs de yoga la sală unic pentru ca, abia după ce i-au atras înăuntru, să le spună că e școală spirituală, în care
vor trebui să rămână pentru tot restul vieții.
Un exemplu de acțiune de acest gen este cel al lui N. Catrina, care realizează o mulțime de cursuri și tabere cu promisiunea
că participanții vor avea acces la ”o nouă cale ce conduce foarte rapid și eficient la eliberarea ultimă”, ceea ce sugerează că
el însuși ar fi un asemenea eliberat, din moment ce el prezintă aceste căi și o face de ceva timp, deci trebuie să se fi eliberat
între timp de mai multe ori... Dar dacă nu este deja un eliberat, atunci este mincinosul suprem! În plus, un semn de întrebare
este de ce cursurile MISA durează pe o perioadă nedefinită, de fapt nelimitată!
Evident, și paginile web de prezentare ale cursurilor MISA sunt pline de asemenea insinuări, de aceea este de mirare că încă
mai sunt persoane care cad în capcana MISA. Dar principalii vinovați pentru capturarea peștilor sunt cei care întind plasele,
nu peștii care oricum trebuie să înoate...
În concluzie, acest discurs al lui Stoian recunoaște totuși că în paradisul MISA/ATMAN sunt o mulțime de lucruri negative, contrar
imaginii de perfecțiune dumnezeiască ce este afișată pe gardul cel vopsit al sectei. Dar potrivit lui, pentru existența acestor aspecte
negative nu ar fi nicidecum răspunzător iresponsabilul ”Grieg”, cel care umblă cu cioara vopsită, ci oricine altcineva, numai el, nu...
(final)
transcrierea integrală a conferinței lui Stoian - Integration of tantric path in our school (feb 2013)
Link alternativ:
ReplyDeleteAfară-i vopsit gardul, înăuntru-i vopsită cioara! (5)
Linkuri alternative articole
ExMISA channel
Hai sa va arat ceva. Un fragment dintr-o carte gasita la anticariat. O tehnica simpla de control sexual: nose breathing. :)
ReplyDeleteJess Stearn, 1965. Dar GB nu ne-a spus despre aceasta, nu-i asa? Nu a stiut, sau nu a vrut? Ce credeti?
https://ascezasexuala.blogspot.com/2025/03/sex-and-nose-breathing.html
Fișierul audio al conferinței lui Stoian, cu subtitrarea în engleză, link valabil 3 zile:
ReplyDeletehttps://we.tl/t-YM9tkCC0zN
Oare de ce daca te uiti la alte scoli..studio de yoga toti reusesc sa stea in pozitii dificile la unison iar la Misa dupa 15-20 ani de practica multi nu isi pot îndoi nici macar genunchii?
ReplyDeleteUnde e evolutia?
Se stie ca GB a dat copy-paste si din cartile lui Andre Van Lysebeth. In cartea acestuia Teach Yourself Yoga exista un capitol despre cum yoghinii ajung sa fie foarte flexibili; prin a fi foarte relaxați cand fac asane. Poate pentru ca i-a convenit, femeile avand mai buna mobilitate, indepartand astfel barbatii? Nu stiu...
DeleteCartea lui Lysebeth se gaseste la liber pe net, cineva a tradus-o.
Sivananda traduce o sutra a lui Patanjali spunand ca este nevoie de o practica "mild", da trebuie sa caut sa spun exact.
Mai stiti alte modalitati pentru a deveni flexibil?
Eu nu mai cred in nicio evolutie spirituala. Nu cred in necesitatea unui guru pe calea spirituala. De ce nu mai exista practicanti solitari care sa faca singuri tot ceea ce au nevoie pentru bunastarea lor? E imposibil asa ceva?
DeleteUn guru nu e același lucru cu un lider de secta..
DeleteSunt multi care isi vad singuri de propria evolutie/experienta spirituala. Isi iau ce au nevoie si merg mai departe. Nu raman sa slujeasca/adore nici un guru.
Gurdjieff a zis, de nenumărate ori că, singur, nu poți face absolut nimic. Mister Gurdjieff, chiar a fost un Maestru, așa că, îl cred. Probabil că, nu e răspunsul pe care-l așteptai.
DeleteGurdjieff zicea si ca oamenii si tot ce e biologic pe pamant sunt hrana pentru Luna. Yam yam yam.
DeleteAsa ca era cam tacanit si el.
Nu mai zic ca a fost si un pic lovit la cap dupa un accident de masina, plus un inrait consumator de bauturi tari.
Deci e posibil sa fi zis si el asa, la delir ori betie.
Nu mi-a placut deloc ceea ce am auzit la curs despre metodele lui Gurdjieff, pe care il ridicau in slavi. Am stiut care imi sunt limitarile fizice si psihice asa ca am decis sa imi caut propria cale, fara sa mai depind de un grup, de sustinerea din partea unui guru si nici macar nu mai practic asane de vreo 18 ani, ci doar un singur exercitiu care imi asigura regenerare tisulara, oprirea imbatrinirii si nu mai am nicio boala.
DeletePai zi-ne si la noi de acest exercițiu
DeleteConferința ăstuia îmi da flashbacks. Plus senzatia ca se tarasc serpii pe langa tine si vor sa iti intre in piele.
ReplyDeleteAm întrerupt imediat.